Postmodernism şi Postmodernitate

Postmodernitatea poate însemna o reacție personală la societatea postmodernă, condițiile din

societate care o fac postmodernă sau starea de a fi asociat cu societatea postmodernă și perioadele
istorice. În majoritatea contextelor, ar trebui să se distingă de postmodernism, adoptarea
filozofiilor și trăsăturilor postmoderne în artă, literatură, cultură și societate. Într-adevăr, astăzi,
opiniile istorice asupra dezvoltării artei postmoderne (postmodernism) și a societății postmoderne
(postmodernitate) sunt cel mai bine descrise ca doi termeni umbrelă pentru procese care se
angajează într-o relație dialectică continuă. Utilizarea termenului de Postmodernitate este starea
sau starea postmodernismului, ca în arta postmodernă. Modernitatea este definită ca o perioadă
sau o condiție vag identificată cu Epoca Progresistă, Revoluția Industrială sau Iluminismul. În
filozofie și teoria critică, postmodernitatea se referă la starea sau starea societății despre care se
spune că există după modernitate, condiția istorică care indică motivele încetării modernității.
Această utilizare este atribuită filozofilor Jean-François Lyotard și Jean Baudrillard.

Un „proiect” de modernizare, a spus Habermas, a favorizat progresul prin introducerea principiilor

raționalității și ierarhiei în viața publică și artistică. Lyotard a înțeles modernitatea ca o condiție
culturală caracterizată prin schimbare constantă în urmărirea progresului. Postmodernitatea
reprezintă punctul culminant al acestui proces în care schimbarea constantă devine status quo și
conceptul de progres devine învechit. După critica lui Ludwig Wittgenstein asupra posibilităților
cunoașterii absolute și sintetice, Lyotard susține în continuare că diverse meta-analize ale
progresului, cum ar fi știința pozitivistă, marxismul și structuralismul, lipsesc ca modalități de
realizare a progresului.

Criticul literar Fredrick Jameson și geograful David Harvey descriu capitalismul târziu după
capitalism drept „capitalism întârziat” sau „muncă și capital migrantă avansat”, pe care Harvey le
numește „timp și capitalism”. Este identificată o postmodernitate care a caracterizat ceea ce am
numit „comprimarea spațiului”. Se poate presupune că modernizarea este depășită sau a eșuat
complet, iar defectele evoluției umane care duc la dezastre precum Auschwitz și Hiroshima
dezvoltă activ postmodernitatea. Alți filozofi, în special cei care cred că sunt în proiectul modern,
văd starea postmodernității ca o consecință negativă a păstrării ideilor postmoderniste. De
exemplu, Jürgen Habermas și alții susțin că postmodernitatea reprezintă o renaștere a ideilor anti-
iluminism pe termen lung, că proiectele moderne nu sunt niciodată terminate și că universalitatea
Mădălina Crsitescu
Istoria Artei, anul III

nu poate fi atât de subestimată. Postmodernitatea este rezultatul reținerii ideilor postmoderne și

este în general un termen negativ în acest context.

Relația dintre postmodernitate și teoria critică, sociologie și filozofie este aprig contestată.
Termenii „postmodernitate” și „postmodernism” sunt deseori imposibil de distins, acesta din urmă
fiind adesea rezultatul celui din urmă. Această perioadă a inclus mișcarea feministă, mișcarea
pentru egalitatea rasială, mișcarea pentru drepturile homosexualilor, majoritatea formelor de
anarhism de la sfârșitul secolului al XX-lea, precum și mișcarea actuală anti-globalizare care pare
să aibă legătură cu mișcarea pentru pace și altele. Dintre aceste instituții cuprinde pe deplin toate
aspectele mișcării postmoderne în definiția sa cea mai concentrată, dar toate reflectă unele dintre
ideile sale de bază sau împrumută din ea.

Prima etapă a postmodernității a coincis cu sfârșitul modernizării și este considerată de mulți ca

parte a modernității. Televiziunea a devenit sursa dominantă de știri, iar economiile Europei de
Vest și ale Statelor Unite au înregistrat o scădere a producției, dar volumele comerciale au crescut
în nucleul dezvoltat. În 1967-1969 a avut loc o explozie culturală semnificativă în țările dezvoltate,
deoarece baby boomer-ii, care crescuseră cu postmodernitatea ca experiență fundamentală a
societății, au cerut intrarea în structurile de putere politice, culturale și educaționale. O serie de
demonstrații și revolte, de la acte non-violente și culturale până la acte violente de terorism,
opoziția tinerilor a reprezentat politicile și perspectivele erei precedente. Disidența față de
războaiele din Algeria și Vietnam, legile anti-segregare și legile anti-femei, restricțiile privind
divorțul, utilizarea crescută a marijuanei și a substanțelor psihedelice, apariția stilurilor de muzică
și teatru din cultura pop Ubicuitatea stereo, televiziunii și radioului au făcut vizibile aceste
schimbări, în contextul cultural mai larg. Această perioadă este asociată cu munca filosofului
Marshall McLuhan, care s-a concentrat pe consecințele vieții în cultura media și a susținut că
participarea la cultura mass-media a împiedicat diseminarea conținutului din viața reală și a
normelor sociale locale.

A doua etapă a postmodernității este „digitalitatea”, mijloacele personale și digitale de comunicare,

cum ar fi faxurile, modemurile, cablul și internetul de mare viteză, care a schimbat dramatic starea
postmodalității, permițând indivizilor să devină conștienți de faptele media. Acest lucru a condus
la ciocnirea producătorilor cu consumatorii în privința capitalului intelectual și a drepturilor de
proprietate intelectuală, ducând la crearea unei noi economii.
Mădălina Crsitescu
Istoria Artei, anul III

Bibliografie:

Browne, Craig. “Postmodernism, Ideology and Rationality.” Revue Internationale de Philosophie,

vol. 64, no. 251 (1), 2010, pp. 79–99. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/23961023. Accessed 2nd
of May 2023.

FEN, SING-NAN. “Marshall McLuhan’s ‘Understanding Media.’” The Journal of Educational

Thought (JET) / Revue de La Pensée Éducative, vol. 3, no. 3, 1969, pp. 161–80. JSTOR,
http://www.jstor.org/stable/23767954. Accessed 2nd of May 2023.

Geyh, Paula E. “Assembling Postmodernism: Experience, Meaning, and the Space In-Between.”
College Literature, vol. 30, no. 2, 2003, pp. 1–29. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/25112717.
Accessed 2nd of May 2023.

Goodman, David. “Postmodernism and History.” American Studies International, vol. 31, no. 2,
1993, pp. 17–23. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/41279159. Accessed 2nd May 2023.

WILTERDINK, NICO A. “The Sociogenesis of Postmodernism.” European Journal of Sociology

/ Archives Européennes de Sociologie / Europäisches Archiv Für Soziologie, vol. 43, no. 2, 2002,
pp. 190–216. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/23999235. Accessed 2nd of May 2023.