Cultură si comunicare

Universitar, anul II

• Titular: prof. univ. dr. Grigore Georgiu

• Drd. Alexandru Cârlan
• Drd. Adrian Farmazon
 Cultura postmodernă
• Sensuri ale noţiunilor de epocă modernă, modernizare,
modernitate
• Procese specifice şi trăsături ale modernizării;
• Tiparul, cultura scrisă şi ştiinţa modernă;
• Modernitatea, un propiect al Epocii Luminilor;
• Revoluţii politice, revoluţii industriale, schimbări de
mentalitate;
• Secolul XX: schimbări în gândirea ştiinţifică şi filosofică;
• Revoluţii în câmpul creaţiei estetice. Mişcări de avangardă;
• Trecerea de la postmodernism la postmodernitate;
• Teorii privind cultura postmodernă;
• Caracteristici ale culturii postmoderne;
• Schimbări privind comunicarea dintre culturi.
 Cultura postmodernă
• Epoca modernă: de la Renaştere (sec. 14-15) la al Doilea Război Mondial.
De la 1458 (Cristofor Columb descoperă Lumea Nouă) la 1945 (Hiroşima).
• „Cearta dintre antici şi moderni” (în sec. 17);
• Iluminismul, triumful modernităţii (autonomia raţiunii şi a persoanei,
separarea statului de biserică, secularizarea vieţii, drepturile omului, spiritul
critic).
• Revoluţiile burghezo-democratice, revoluţia industrială, ideea de progres
social, cognitiv şi moral, evoluţionismul, colonialismul, europocentrismul;
• Opoziţia dintre civilizaţie şi barbarie, dintre cultură şi natură;
• Modernitatea s-a înfăţişat pe sine ca o nouă epocă ce depăşeşte deficienţele
trecutului, spre care a aruncat o privire superioară, uneori dispreţuitoare,
arogantă.
• Încrezătoare în performanţele sale ştiinţifice şi tehnice, ea a văzut în
trecutul premodern un loc al erorilor şi al neştiinţei, al barbariei şi al
violenţelor iraţionale.
 Paradoxurile modernităţii
• Sigură de sine, modernitatea a crezut (şi mai crede şi azi) că a
devenit stăpâna naturii, prin raţiune, ştiinţă şi tehnică.
• Tendinţa modernităţii a fost de a raţionaliza şi de a
seculariza viaţa, de a spori eficienţa acţiunii, punând accent
pe valorile-mijloc şi uitând de valorile-scop, de a-l detaşa pe
om de orice transcendenţă, de a-l proclama subiect autonom,
supus doar propriei sale legislaţii raţionale.
• Criza modernităţii – „Dumnezeu a murit” (Nietzsche);
• Modernitatea a deslănţuit violenţe şi războaie pustiitoare, a
industrializat moartea, a dezlănţuit iraţionalul, mai mult
decât în alte epoci; a luat în stăpânire codul genetic şi energia
nucleară, a investigat spaţiile galactice, dar a deteriorat natura
şi mediul de viaţă, a modificat genetic plantele şi a reactivat
maladii incurabile (SIDA, cancerele, stress-ul etc.).
 Criza modernităţii
• A. Toffler citează parabola savantului american
Ralph Lapp, extrem de sugestivă:
• „Nimeni, nici măcar savantul cel mai strălucit în
viaţă astăzi, nu ştie cu adevărat încotro ne duce
ştiinţa. Ne aflăm într-un tren a cărui viteză
creşte, gonind pe o linie presărată cu un număr
necunoscut de macazuri care duc la destinaţii
necunoscute. Pe locomotivă nu se află nici un
om de ştiinţă, iar acarii s-ar putea să fie demoni.
Cea mai mare parte a societăţii se află în
vagonul de bagaje şi priveşte înapoi”.
 Modernitate şi modernism
• Modernitatea: o succesiune de epoci, curente
culturale, idei şi stiluri de creaţie: Renaştere,
umanism, reformă religioasă, clasicism, baroc,
iluminism, romantism, realism.
• Modernismul = orientare artistică amplă, ce acoperă
aproximativ perioada 1850-1950, caracterizată prin
schimbări revoluţionare, de viziune, atitudine şi de
limbaj artistic.
• Modernismul atinge apogeul în prima jumătate a
secolul XX prin diverse curente avangardiste
(expresionaism, fovism, cubism, abstracţionism,
dadaism, suprarealism).
• Mişcările avangardiste denunţă cu vehemenţă
normele artistice tradiţionale şi inovează în chip
radical limbajul artistic;
• Avangarda domină câmpul artistic din perioada
interbelică;
• În a doua jumătate a secolului XX a avut loc
tranziţia de la modernism la postmodernism,
orientare ce exprimă o nouă sensibilitate,
restructurează limbajul artistic şi răstoarnă canoanele
estetice ale modernismului.
 Postmodernismul
• Postmodernismul = termen utilizat iniţial de critica
literară din anii ‘50 şi ’60 ai secolului XX pentru a
defini o nouă sensibilitate artistică, o nouă atitudine
faţă de public şi un nou limbaj artistic;
• Termenul de postmodernism, aplicat iniţial artei, a
dobânit treptat sensuri mai generale, fiind preluat de
gândirea filosofică, istorică şi sociologică, astfel încât
el a fost redefinit şi a dat naştere unui lanţ de
concepte cu semnificaţie globală: postmodernitate,
epoca postmodernă, cultură postmodernă.
 Exemplu: schimbări de paradigmă
în arhitectură
• Mişcarea Bauhaus, înfiinţată şi condusă de Walter Gropius
(între anii 1919-1933) a promovat arhitectura de tip
funcţionalist, austeră şi geometrizată, specifică
modernismului. Principii şi trăsături:
– predominanţa funcţiei utilitare asupra formei estetice, ideea
că forma trebuie să urmeze funcţia;
– simplificarea formei, eliminarea ornamentelor, respingere
podoabelor inutile;
– materiale de construcţie predilecte: oţel, sticlă şi beton
armat.
• Această orientare a umplut lumea cu edificii publice
grandioase, din beton şi sticlă, uniformizând peisajul urban din
diverse colţuri ale lumii.
 Trecerea la arhitectura post-modernă
• Reprezentanţi ai arhitecturii moderniste (funcţionaliste): Le
Corbusier, Ludwig Mies van der Rohe, Oscar Niemeyer, Lucio
Costa, Frank Lloyd Wright.
• După anii ’70 ai secolului XX, funcţionalismul a pierdut teren,
iar arhitectura nouă, post-modernă, a recuperat semnificaţia
estetică a clădirilor şi a decorativismului.
• Reprezentanţi ai arhitecturii post-moderne: Philip Johnson,
John Burgee, Robert Venturi, Ricardo Boffil, James Stirling,
Santiago Calatrava, Frank Gehry.
• Pentru ilustraţii vizuale, vezi adresele:
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_arhitecturii
• https://en.wikipedia.org/wiki/Santiago_Calatrava
• https://www.youtube.com/watch?v=mCwarZSUOZA
• https://www.youtube.com/watch?v=MeRShMk5OL0
 Sensuri ale epocii postmoderne
• Cei mai mulţi teoreticieni asociază cultura postmodernă cu civilizaţia
postindustrială, cu societatea informaţională, cu noile mijloace de
comunicare şi cu globalizarea.
•
• Arnold Toynbee a acordat un sensul negativ termenului de postmodern, la
începutul anilor ’50, când a folosit termenul pentru a defini faza de tranziţie
a civilizaţiei occidentale de la raţionalismul modern la o „izbucnire
anarhică de iraţionalism”, perioadă (după 1870) caracterizată prin
ravagiile războaielor şi ale revoluţiilor, denumind-o “modernitate
demonică”.

• Modernitatea raţională ar fi legată de burghezie şi de clasa de mijloc, iar

postmodernitatea ar exprima ascensiunea clasei industriale, urbane,
societatea de masă, consumul de masă, educaţie şi cultura de masă, toate cu
sens de degradare, declin, incertitudine.
Sensurile ale culturii postmoderne
• Jurgen Habermas – modernitatea este un „proiect
iluminist neterminat”. El a fost deturnat de mişcările
spirituale şi istorice ale secolului XX, dar nu şi-ar fi
epuizat potenţialul emancipator.
• Postmodernismul este o contrareacţie conservatoare
împotriva moştenirii Luminilor, o mişcare
reacţionară, ce respinge pilonii modernităţii,
raţionalitatea şi universalitatea (raţiunii şi a
valorilor).
 Caracteristici ale culturii postmoderne

• Gianni Vattimo: postmoderitatea este asimilată cu „gândirea

slabă” („pensiero debole”), cu respingerea opoziţiilor clasice
şi rigide ale raţionalismului (subiect/obiect,
existenţă/conştiinţă, materie/spirit, cauză/efect etc.);
• postmodernitatea respinge afirmaţiile „tari” (ce pretind că
exprimă adevăruri atemporale) şi promovează relativismul;
• respinge ideea că istoria ar avea un vector unic şi susţine ideea
pluralităţii liniilor de evoluţie istorică;
• precursori ai postmodernismului sunt Nietzsche şi Heidegger
prin deconstrucţia metafizici moderne.
• Relativismul şi pluralismul sunt elemente centrale ale noii
viziuni, precum şi teza dependenţei ideilor, a culturilor şi a
interpretărilor de contexte istorice variabile.
Caracteristici ale culturii postmoderne

• Francois Lyotard – postmodernitatea semnifică

sfârşitul marilor naraţiuni teoretice şi ideologice, a
pretenţiei lor de a da o interpretare standard, obiectivă
şi unică asupra lumii.
• Lipsa de credibilitate a concepţiilor universaliste şi a
marilor sisteme filosofice şi metafilosofice (asimilate
cu mari “basme ideologice”, precum Luminismul cu
ideea de progres, hegelianismul, marxismul,
capitalismul şi liberalismul ce văd eliberarea de
sărăcie prin intermediul “mâinii invizibile” a pieţei
etc.).
 Bauman: „Modernitatea lichidă”
• Societăţile moderne au „topit” structurile solide ale
epocii medievale, iar acum societăţile postmoderne
„topesc” şi dezintegrează structurile modernităţii
clasice.
• Asistăm la „topirea” sau „lichefierea” structurilor
„tari” ale modernităţii (familie, şcoală, clase sociale,
partide, instituţii, statul-naţiune, identităţi culturale
colective) şi la apariţia unor „noi alianţe” şi aliaje
între moduri de viaţă, culturi, religii, ideologii şi
moduri de gândire.
Lumea = un „bazar multicultural”
• Lumea de azi e un „bazar multicultural”
• Indivizii navigează în spaţiul virtual, imaterial,
fantomatic şi extra-teritorial al Internetului,
unde îşi construiesc şi îşi negociază identităţi
multiple, fluide, fictive, pasagere şi
inconsistente.
• Identităţile se de-teritorializează şi se de-
localizează, la fel precum capitalul, firmele şi
forţa de muncă.
 Poster văzut de Bauman în 1994 pe o stradă din Berlin:
amestecul identităţilor în lumea globală şi „lichidă”

• „Cristosul vostru este evreu. Maşina voastră

este japoneză. Pizza pe care o mâncaţi este
italiană. Democraţia voastră – grecească.
Cafeaua – braziliană. Vacanţa – turcească.
Numerele voastre – arabe. Literele – latine.
Tot ceea ce vă înconjoară este străin”.
• Bauman: „Identitatea ni se relevă ca fiind ceva
ce trebuie inventat, mai mult decât ceva care
trebuie descoperit”.
 Caracteristici ale culturii postmoderne
• Matei Călinescu - postmodernitatea este „o nouă faţă a
modernităţii”, o prelungire a avangardei şi o depăşire a ei
totodată, o perspectivă din care modernitatea se
interoghează pe sine şi îşi conştientizează limitele.
• Postmodernitatea este asociată cu depăşirea determinismului
clasic, cu apariţia noilor perspective ştiinţifice relativiste.
• Asistăm la sfărâmarea blocului cultural al modernităţii în
fragmente disparate, la cultivarea fragmentului în locul marilor
naraţiuni şi idei;
• Marile ideologii literare, artistice, filosofice şi politice îşi pierd
coerenţa, în timp ce proliferează micro-ideologiile şi o
varietate de stiluri, creaţii şi direcţii spirituale imprevizibile.
 Mircea Maliţa - Postmodernismul
Şapte virtuţi
• Dărâmarea zidurilor (reale şi simbolice)
• Dogmele cad
• Moartea marilor teorii
• Diversitatea
• Individul (şi comunitatea restrânsă, etnicitatea)
• Dimensiunea estetică (revalorizarea
sensibilităţii, atitudine colorată afectiv)
• Eliberarea de timp şi spaţiu
 Mircea Maliţa - Postmodernismul
Şapte păcate
• Detronarea raţiunii (de la scientism la culturalism:
„valori în loc de fapte, credinţe în loc de cunoştinţe,
tradiţie în loc de progres, emoţie în loc de raţionament,
inconştient abisal în loc de limpezimea
raţionamentului”.
• Desfiinţarea adevărului (epoca post-adevărului)
• Dispariţia universalităţii
• Contestarea realităţii (realitatea ca versiune,
construcţie ipotetică şi subiectivă);
• Relativismul
• Obnubilarea comunicării (tulburare, incoerenţă)
• Denigrarea civilizaţiei
 Relativizarea noţiunilor de
realitate şi de identitate
• Lumea actuală:
• „Imaginea bazarului la care oamenii
cumpără realitatea sub formă de piese pe
care le asamblează după gustul lor”,
creîndu-şi astfel simultan “o realitate, un
sens şi o identitate”.
• Mircea Maliţa
 Caracteristici ale culturii postmoderne

• Relativismul cultural şi axiologic (anularea

criteriilor unice), respingerea ideii de adevăr obiectiv
şi universal, admiterea tezei că orice cunoaştere este
dependentă de observator şi de contexte, „dărâmarea
zidurilor” (Maliţa) dintre discipline, domenii,
societăţi, deconstructivism, fluxurile în loc de
structuri, „modernitatea lichidă” (Z.Bauman),
interesul pentru diferenţe în interiorul globalizării,
pentru sinteze global/local, multiculturalismul ca
revalorizare a diferenţelor.
• Varietatea stilurilor şi a direcţiilor de
gândire, fără ierarhie valorică, hibridarea lor,
eclectismul şi amestecul stilurilor (toate sunt
considerate valide), religii de amestec, curente
eclectice, un nou alexandrinism, schimbări
haotice, fără o direcţie clară.
Caracteristici ale culturii postmoderne

• Literatură. Autoreferenţialitatea discursului

literar (romanul despre roman), fragmentare,
intertextualizare şi problematizarea condiţiei
scriitorului, anularea iluziei naturaliste,
detronarea ficţiunii, cultivarea ambiguităţii,
demitizarea, rescrierea parodică şi ironică a
miturilor moderne, dar şi caracteristici opuse:
reabilitarea ficţiunii, a romanului popular, a
poveştilor, reîntoarcerea autorului, a
subectivităţii.
 Caracteristici ale culturii postmoderne
• Pentru mulţi teoreticieni (mai ales din spaţiul american),
posmodernismul semnifică:
• refuzul elitismului literar şi artistic, moartea avangardei,
anularea distanţei dintre artă şi viaţă, coborârea artei în
cotidian;
• relativizarea distincţiei dintre dintre valorile culturale
(„gratuite”) şi bunurile utilitare, dintre cultură şi civilizaţie,
dintre cultura „savantă”, „înaltă” şi cultura de masă,
reabilitarea divertismentului;
• apariţia unui nou tip de „cultură populară”, cultură media,
care furnizează un meniu universal şi diversificat pentru toate
gusturile.
 Caracteristici ale culturii postmoderne
• O revalorizare a tradiţiilor culturale locale, moderne sau
premoderne, o reinterpretare a lor prin prisma şi codurile
actualităţii.
• Reabilitarea figurativismului; de la imperativul inovaţiei şi al
originalităţii (în modernism şi avangardă) la savoarea repetiţiei
şi a imitaţiei parodice (vezi Andy Warhol) .
• Respingerea hegemoniei deţinute de raţiune şi raţionalism (în
paradigma clasică) şi reabilitarea unor domeni şi facultăţi
subalterne: sensibilitate, inconştient, imaginaţie, afectivitate,
mentalităţi, natură, mediu (vezi medicina naturistă, mişcările
ecologiste), tradiţii, folclor, mit, religie, interes pentru culoare
locală, pentru faptul individual care contrazice o legitate
universală.
 Caracteristici ale culturii postmoderne

• Cultura postmodernă se caracterizează prin „topirea”

structurilor „solide” ale modernităţii [Bauman], a distincţiilor
valorice introduse de canonul cultural al modernităţii, prin
con-fuzia, hibridarea, mixarea şi amestecul valorilor.
• Cultura postmodernă a relativizat criteriile prin care puteam
disocia între fapte şi valori, cunoştinţe şi credinţe, între bine şi
rău, adevăr şi fals, frumos şi urât, drept şi nedrept, just şi
injust, realitate şi ficţiune.
• Într-o interpretare pozitivă, cultura postmodernă a realizat o
schimbare de paradigmă: trecerea de la autonomia valorilor la
o resolidarizare funcţională a lor în plasma vieţii sociale.
 Caracteristici ale culturii postmoderne

• Cultura postmodernă se află sub dominaţia noilor mijloace de

comunicare (televiziune, computer, internet). Este o cultură
dominată de codurilor audio-vizualului. Este o cultură a
imaginii, în care evenimentele reale sunt prelucrate mediatic şi
transformate în spectacol.
• Informaţiile şi mesajele transmise prin sistemul mediatic,
(fragmentare şi haotice) formează în conştiinţa indivizilor un
“tabloul al lumii” caracterizat prin dezordinea reprezentărilor
şi a ideilor, generând o “cultură mozaicată”, o “cultură
amalgam”.
• Mixerul din bucătărie şi telecomada din sufragerie sunt
instrumentele emblematice ale culturii postmoderne.