Modernismul

Petru David
Clasa a XII-a F
Profesor îndrumător: Cândea Tereza
 Definiție
- etimologia> derivat de la „modern”; lat. modernus =
recent, nou.
• Modernismul este o mișcare culturală, artistică și
ideatică ce include artele vizuale, arhitectura, muzica și
literatura progresivă care s-a conturat în circa trei
decenii înainte de anii 1918 - 1939, când artiștii s-au
revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice
impuse și considerate standard ale secolelor anterioare,
începând cu cele ale secolului al XIV-lea și culminând
cu rigiditatea și „osificarea” academismului secolului al
XIX-lea.
• În literatura română, teoreticianul acestui curent este
Eugen Lovinescu, care afirmă despre existența unui
„spirit al epocii”, care influențează literaturile mai puțin
dezvoltate să se raporteze la altele mai evoluate. Astfel,
el preia „teoria formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu,
cu precizarea că „formele trebuie să-și creeze un fond
propriu”.
Definiție
• În studiul critic “Modern. Modernism. Modernitate”, Adrian
Marino arăta că pot fi numite ca apartinând modernismului
totalitatea mișcărilor ideologice, artistice și literare care tind, în
forme spontane sau programate, spre ruperea legăturilor de
“tradiție”, prin atitudini anticlasice, antiacademice,
antitradiționale, anticonservatoare, de orice speță, repulsie
împinsă uneori până la negtivism radical.
• Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe,
Charles Baudelaire (primul teoretician al modernismului), Arthur
Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio
Montale, T.S. Eliot etc.
Țelurile modernismului

• Moderniștii au crezut că prin refuzarea tradiției ar fi putut descoperi noi și radicale feluri de a
crea „un altfel de artă”. Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, tradiționale
– sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de
două secole și jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe
gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Această tehnică a rezultat în crearea muzicii
seriale a perioadei de după primul război mondial. Artiștii abstracți, inspirați de mișcarea
impresionistă și de lucrările lui Paul Cézanne și Edvard Munch, au pornit conceptual de la
presupunerea că atât culoarea cât și forma – nu reprezentarea lumii naturale – sunt elementele
esențiale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian și Kazimir Malevich au
încercat să redefinească arta ca și aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat
puternic acest aspect al modernismului, fiindcă nu mai era nevoie de funcția pur descriptivă
ale niciuneia din artele vizuale. Acești artiști moderniști au crezut cu tărie că prin refuzarea
reprezentărilor reale și materiale, arta va trece de faza materialistă și va intra într-una
spirituală.
Curente literare subordonate modernismului:

• Modernismul, raportat la culturile occidentale, este o

direcție extrem de eterogenă, subordonând curente
literare dintre cele mai diverse: simbolismul,
expresionismul, futurismul, apoi
curentele literare avangardiste din primele două decenii
ale secolului al XX-lea – dadaismul, suprarealismul,
cubismul, abstracționismul, ermetismul etc., cu
prelungiri și în perioada dintre cele două Războaie
Mondiale. În pofida diversității și a diferențelor majore,
ceea ce au în comun toate acestea vizează
nonconformismul, negarea tradiției, adeseori în forme
virulente, inovația la nivelul limbajului și eliberarea de
orice constrângere formală, afirmarea unei subiectivități
accentuate.
Trăsăturile modernismului:

• Negarea valorilor poetice.

• Refuzul capodoperei și al ideii de frumos, de perfecțiune.
• Ruptura de trecut.
• Revolta și libertatea de exprimare.
• Originalitatea și tendința de a șoca.
• starea de conflict între luciditatea conștiinței și spaimele necunoscutului.
• luciditatea, efortul prin care gândirea își cucerește adevărurile.
• problematica conștiinței neliniștite.
• predilecția pentru stări limită: coșmar, halucinație, ridicol, grotesc.
• exacerbare a sensibilității, a facultăților perceptive, vederea monstruoasă.
• drama tristeții metafizice, a omului problematic înstrăinat de tainele
universului.
• aspirația spre regăsirea echilibrului originar.
Trăsături
• Temele literare cu specific modernist sunt: condiţia
omului modern, condiţia artei şi a artistului în
societatea modernă, criza limbajului şi teme literare
tradiţionale.
• Crearea unui limbaj poetic nou, prin următoarele
modalităţi:
- intelectualizarea limbajului prin introducerea unor
teme din domeniul filosofiei, al celorlalte arte, sau al
stărilor exacte;
- revitalizarea noţiunii cu metafora, prin transformarea
celei plasticizate în metaforă revelatorie, termen
introdus de Blaga ce înţelege prin această figură de stil
o modalitate cosmică de redare a stărilor sufleteşti;
- inventarierea unui limbaj poetic pe baza clişeelor din
lexicul tipic copiilor, sau din stilul colocvial;
- Versificaţie diversă, de la prozodia clasică, la versul
alb.
Reprezenanţi:
• Reprezentanţi din literatura romană:
• Lucian Blaga-"Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii"
• Ion Barbu-"Joc Secund"
• Tudor Arghezi-"Testament"
• George Bacovia-"Plumb"
• Reprezentanţi din literatura
internatională:
• André Breton-"Nadja"
• Filippo Tommaso Marinetti-"Le
Futurisme"
• Hans Arp
• Tristan Tzara-"Sept manifestes Dada"
 Modernismul în
literatura română

În literatura română interbelică, modernismul se

caracterizează prin:

• Continuarea acțiunilor de autonomizare și

esențializare a lirismului începută în simbolism;
• Introducerea altor tehnici poetice;
• Lărgirea sferei de inspirație;
• Propunerea unor atitudini lirice noi.
Modernismul în literatura
română
• Modernismul în literatura română se definește în termeni
specifici, având în vedere că, în istoria și în critica literară,
acest concept – modernismul – se folosește la noi cu referire la
perioada interbelică, fiind teoretizat de Eugen Lovinescu, critic
literar, conducător al revistei “Sburătorul” (1919-1922, 1926-
1927), în paginile căreia au și fost promovate opere
moderniste.
• În viziunea lui Eugen Lovinescu, influențat de filosofia
francezului Gabriel Tarde, există un “saeculum”, adică un
“spirit al veacului”, definit ca “o totalitate de condiții materiale
și morale, configuratoare ale vieții popoarelor europene, într-o
epocă dată”. În virtutea acestui “spirit al veacului”, există o
“lege a sincronismului”, bazată pe o primă etapă a “imitației”
culturilor apusene.
Modernismul în literatura română
• Eugen Lovinescu sugera adoptarea noilor formule artistice
mai întâi prin imitaţie, deoarece “orice formă de artă apărută
într-un centru cultural dezvoltat se propagă aproape
instantaneu peste toată Europa”, ulterior sincronizarea
producând “mutaţii” ale valorilor estetice, având în vedere că
valorile artistice nu sunt imuabile, iar frumosul nu se
defineşte la fel pentru toate timpurile şi spaţiile culturale. O
teorie contestată de tradiţionalisti, la vremea respectivă.
• Gândirea critică a lui Eugen Lovinescu, precum şi literatura
nouă, de factură modernistă, au exercitat o influenţă benefică
asupra literaturii româneşti interbelice, considerată un
moment de vârf în cultura românească, atât în poezie, cât şi
în proză.
 Modernismul
românesc
• Modernismul românesc s-a constituit în jurul revistei
“Sburătorul” (1919-1922 și 1926-1927), apărută sub
conducerea lui E. Lovinescu.

• Această publicație urmărește promovarea tinerelor talente: “O

revistă are datoria să caute elemente tinere. Descoperind un
singur talent, și-a indeplinit datoria cu prisosință.” (Lovinescu)

• Programul revistei se conturează în acord cu ideologia literară a

lui E. Lovinescu bazată pe un “spirit al veacului” și pe legea
sincronismului.
• In paginile revistei au publicat : I. Barbu, Camil
Petrescu, Ilarie Voronca, Tudor Vianu, Camil Baltazar,
G. Călinescu, Vladimir Streinu s.a.
• În paralel cu apariția revistei, a funcționat și cenaclul
literar “Sburătorul”, până în 1943, anul morții lui E.
Lovinescu.
 Alte publicații care au promovat orientarea
modernistă
• “Săptămâna muncii intelectuale” (1924) și
“Cetatea literară” (1925-1926) ale lui Camil
Petrescu;
• “Miscarea literară” (1924-1925) și “România
literară” (1932-1934) ale lui L. Rebreanu;
• “Viața literară” (1926-1938) a lui Ion Valerian;
• “Kalende” (1928-1929)- Șerban Cioculescu, V.
Streinu, P. Constantinescu;
• “Revista Fundațiilor Regale” (1934-1947)-Paul
Zarifopol, M. Eliade, M. Sebastian .
Modernismul românesc

• Modernismul în literatura română interbelică a

dus la lărgirea fără precedent a orizontului
tematic şi de viziune, a impus formule literare
noi şi este prima desprindere categorică de
prelungirile tradiţionalismului secolului al XIX-
lea. În poezie, expresionismul şi suprarealismul,
ermetismul, poezia chtonică (a teluricului) sau a
fiorului metafizic, din operele unor scriitori
precum Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu,
au fost şi au rămas repere valorice până astăzi.
BIBLIOGRAFIE
• 1. WWW.DIDACTIC.RO
• 2. WWW.WIKIPEDIA.COM
• 3. LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, Manual pentru clasa a XII-a,
Editura Art.
• 4.
https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20XII-a/Limba%20si%2
0literatura%20romana/Niculescu/A341.pdf