Prelegerea 1

Preliminarii. Conceptul de modernitate în literatură. Cearta antici-moderni

Cuvîntul "modern" derivă din latina tîrzie: modernus, format din "modo"
("de curînd"), prin analogie cu adjectivul "hodiernus", care înseamnă "de azi",
sau "ţinînd de ziua de azi" (hodie = astăzi).

Deşi ia o varietate de forme, ideea de modernitate implică mereu o ruptură,

o îndepărtare de ceva anterior, iar adjectivul modern este folosit adesea ca
opusul lui tradiţional. Secole de-a rîndul, a fi modern implica o ruptură cu
Antichitatea clasică, sau conştiinţa unei relaţii complexe şi diferenţiate de acea
epocă. În dependenţă de epoca istorică, termenul modern cunoaşte conotaţii
diferite: în sec. al V-lea, modernus era folosit pentru a deosebi prezentul creştin de
trecutul păgîn al Antichităţii romane şi greceşti. Civilizaţia Renaşterii europene
este deseori privită ca o formă de modernitate, deoarece stabilea o nouă relaţie cu
învăţătura şi arta din perioada clasică.

Cearta dintre antici şi moderni, care a avut loc în Franţa sec. al 17-lea viza
subiecte referitoare la confruntara dintre literatura clasică şi cea contemporană.
Ideile erau reflectate în eseul Bătălia cărţilor1, scris de Jonathan Swift2. Distincţia
clasic/ modern supravieţuieşte într-o anumită măsură în expresia "limbi moderne",
folosită iniţial pentru a deosebi între limbile vii ale prezentului şi limbile moarte
ale Antichităţii.

Înţelegerea contemporană a modernităţii este dterminată de un număr de alte

concepte din domeniul filosofiei, sociologiei, esteticii.

1
Bătălia cărţilor -
2
Jonathan Swift - Jonathan "Isaac Bickerstaff" Swift (1667,-1745,) a fost un scriitor englez,
unul din cei mai importanți reprezentanți ai realismului din prima perioadă
a iluminismului englez. Caracterizat print-un stil șlefuit și o gândire dominată adesea de o
aspră mizantropie, Swift a devenit cunoscut mai ales prin opera sa satirică"Gulliver's
Travels" ("Călătoriile lui Gulliver", 1726).
 Din punctul de vedere al filosofiei, modernitatea este văzută, de ex. De
Husserl3, ca o viziune conform căreia omul ia în stăpînire natura.

Sociologii pun modernitatea în legătură cu industrializarea; fenomenul

reflectă trecerea de la o societate bazată pe obiceiuri, religie şi proprietate comună
la una bazată pe status, contract legal, libertatea gîndirii, dar şi posesia individuală
a proprietăţii. Modernizarea aduce, deci, o "dezvrăjire" a lumii pe măsură ce
credinţele tradiţionale se prăbuşesc sub impactul unei raţiuni suverane. Politica,
viaţa publică, viaţa privată şi religia devin sfere de existenţă separate, iar raţiunea
însăşi se divide în domeniile ştiinţei, moralităţii şi artei. Modernitatea emancipează
indivizii, dar tot ea îi ameninţă să îi încarcereze în "cuşca de fier" a unei
raţionalităţi imperioase şi reci.

În sfera esteticului, a artei, discuţiile despre modernitate au fost influenţate

de interpretarea dată de Benjamin4 creaţiei lui Baudelaire şi de modul în care el
zugrăveşte Parisul, în care vede capitala sec. al 19-lea. Pornind de la creaţia lui
Baudelaire, Benjamin apreciază ca figura caracteristică a modernităţii flâneur-ul
care cutreieră marele oraş, fiind atît un observator, cît şi un consumator. Flâneur-ul
arhetipal al lui Baudelaire este "pictorul vieţii moderne, şi anume Constantin Guys
(1805-1892), cunoscut mai ales prin picturile sale care înfăţişau viaţa cotidiană din
Paris în vremea celui de al doilea Imperiu. Baudelaire îl elogia pe Guys pentru
capacitatea sa de a capta schimbările efemere, dar ireversibile aduse de modă şi
răspîndirea noilor mărfuri în peisjele frecventate de flâneur. Astfel, modernitatea,
în viziunea lui Baudelaire, înseamnă nou, schimbare. Desenele lui Guys realizează
o ruptură radicală cu academismul istoric convenţional, care domina arta franceză
în sec. al 19-lea.

Astfel, termenul de modern a intrat prima dată în uz în Franţa anilor 1850. În

artă, tradiţia noului se prelungeşte în diversele avangarde şi modernisme
(impresionism, futurism, suprarealism).

3
Husserl - Edmund Husserl (1859,-1938,),filosof austriac, creatorul fenomenologiei moderne, care a
jucat un rol hotărâtor în dezvoltarea existențialismului.
4
Benjamin -
 Cele două modernităţi. Modernitatea estetică
După Matei Călinescu, există „două modernităţi distincte, cu totul
incompatibile” (p. 52). Prima, modernitatea burgheză, e definită ca etapă în istoria
civilizaţiei occidentale şi a apărut în cursul primei jumătăţi a sec. al 19-lea, în
urma progresului ştiinţific şi tehnologic, a revoluţiei industriale, a valului de
schimbări economice şi sociale, produse de capitalism. A doua modernitate,
culturală, se constituie din concepte estetice.

De ce aceste două tipuri de modernitate sunt antagoniste?

Prima, care reflecta ideea burgheză de modernitate, era o doctrină a

progresului, deoarece se constituia pe bunele tradiţii ale perioadelor anterioare,
adică se situa în continuitatea acestora. În cadrul ei, se remarcau preocupările pt.
timpul concret, măsurabil, care avea un ecivalent calculabil în bani. Era promovat
cultul raţiunii, al raţiunii şi al succesului, idealul de libertate, definit în contextul
unui umanism abstract, dar orientat spre pragmatism. Toate acestea s-au implicat,
în grade diferite, în lupta pentru modernitate şi au fost proclamate drept valori
cheie ale progresului social şi economic ale civilizaţiilor occidentale.

Modernitatea culturală, estetică, dimpotrivă, a generat avangardele. Prima, în

ordine cronologică, a fost romantismul, care venea cu atitudini antiburgheze
radicale. Acest tip de modernitate respingea deschis principiile modernităţii
burgheze. În primul rînd, era respins filistinismul5 , formă tipică de ipocrizie
burgheză. În Germania preromantică şi romantică, această critică a mentalităţii
filistine se conturează mult mai pronunţat decît în alte părţi şi a jucat un rol
important în constituirea vieţii culturale din această ţară. Portretul filistinului apare
frecvent în proza romantică a lui E.T. A. Hoffmann (ex. personajul Anselmus din
Ulciorul de aur).

În Franţa, modernitatea culturală a declanşat radicalisme estetice, precum

l’art pour l’art, concept răspîndit prin anii 30 în cercurile de tineri poeţi 6 şi pictori

5
Filistin – om mulţumit de sine, făţarnic, laş, mărginit
6
Conceptul artă pentru artă era promovat cu insistenţă de Théophile Gautier şi adepţii săi
boemi, sau decadentismul , simbolismul de mai tîrziu. L’art pour l’art este primul
rod al modernităţii estetice împotriva modernităţii filistinului.

Modernismul si modernitatea

Între modernism si modernitate ezistă distincţii. Prima noţiune e de teorie

literara (derivata de la cuvantul modern", provenit din fr. moderne, lat. modernus
recent, de curand, actual") şi exprimă o tendinţa estetica novatoare, opusa
traditionalismului, manifestata in literatura, ca si in celelalte arte la sfîrşitul
secolului al 19-lea si in prima jumatate a secolului al 20-lea.

Modernismul este o miscare culturala ampla, care a cuprins ansamblul

curentelor postromantice (de la simbolism, expresionism, pana la suprarealism si
constructivism), presupunand un nou spirit in continut si experimentand diverse
tehnici privitoare la forma operei artistice. In critica literara nationala, termenul ca
atare este utilizat de E. Lovinescu in Istoria literaturii romane contemporane, unde
il defineste ca un principiu de progres" si il asociaza cu sincronismul". Prin ambii
termeni propusi, criticul sustine necesitatea ca literatura romana sa părăsească
traditionalismul samanatorist si sa se inscrie în modernitate, preluînd cele mai noi
forme promovate din literatura europeana. Conform teoriei sincronist-moderniste
numai iesirea din izolarea cultural-traditionalistă si interdependenţa culturilor
genereaza un spirit comun al veacului.

Modernitatea literaturii române coincide istoric, cu perioada de tranzitie din

jurul anului 1830. În limbajul criticii literare, modern" tinde adesea sa fie sinonim
cu actual, contemporan". Calitatea unei opere literare de a fi actuala nu este impusa
neaparat de momentul producerii ei in epoca contemporana, ci de acuitatea si de
interesul starnit prin originalitatea problematicii sale, prin curajul autorului ei de a
se desprinde de reguli, traditii si conventii, prin adecvarea la mentalitatea vremii,
chiar la spiritul mai larg al timpului decat epoca strict vizata. Caracterul modern al
literaturii priveste, deopotriva, spiritul general al operei, continutul ei particular de
idei, structura adoptata si mijloacele artistice novatoare care ii asigura forma
originala. in spiritul succintelor observatii teoretice facute, Camil Petrescu este un
scriitor adept al modernismului si al modernitatii in acelasi timp.