O operă deschisă.

În descifrarea mecanismului
de simbolizare, în acelaşi interviu cu A. Hropotinschi,
prozatorul vine şi cu alte câteva explicaţii, dialogând sau
polemizând elegant cu o înţelegere greşită a romanului:
„Lucrarea nu pune o problemă strict militară”, dar şi evaziv:
„Ea se prezintă ca un fel de dialog între cele două lumi.

19
Dialog-dispută care continuă astăzi şi va continua mereu:
între lumea dreptăţii, lumea adevărului şi lumea morţii,
lumea crimelor. Am căutat să exprim ceva şi din tragedia
poporului german, popor vechi cu un destin al lui şi cu un
rol însemnat în istorie. Nu am vrut să spun că acel ofiţer
ar fi fost un criminal totalmente, el a fost târât în război
de sistemul capitalist mondial, care a vrut să se răfuiască
cu bolşevismul, cu Rusia, cu Puterea Sovietică. M-am ferit
de o prezentare schematică a personajelor. Am căutat să
exprim destinul acestui băiat, al acestui copil în contextul
confruntării dintre două mari forţe, forţa Armatei Sovietice
şi forţa fascismului care, deşi în declin, dar se mai ţinea
încă. Şi prin destinul acestui băiat să vorbesc de destinul
acestui pământ”.
Şi pe loc şi sincerităţile bine cenzurate ale
prozatorului care lucrează, cum insistă până mai încoace,
mai mult inconştient, maşinal, automat: „De altfel, de
lucrurile acestea nu mi-am dat sama atunci, acum îmi
dau sama. Atunci porneam de la o experienţă de viaţă,
din dorinţa de a exprima un adevăr al existenţei. Şi dacă
într-o recenzie din Literaturnaia gazeta s-a menţionat că
ar fi o nuanţă de bolnăvicios în această carte... Probabil,
autorul acelei note avea dreptate. Nu este exclus. Pentru că
aşa a fost situaţia, aşa a fost contextul de creaţie, contextul
biografic”. Câtă umilinţă, dar şi cât adevăr! În lupta cu
cenzura laudă prostia. Din perspectiva zilei de astăzi multe
lucruri apar într-o altă lumină şi extrem de inventive sunt
chiar explicaţiile de sorginte muzicală.