Baltagul (Mihail Sadoveanu)

Viața satului românesc, (tema spiritualității satului românesc) este principal temă a
epicii sadoveniene, întrucât ,,țăranul roman a fost principalul meu erou”, mărturisea
Sadoveanu într-un discurs susținut la Academia Română.
Romanul ,,Baltagul” a apărut în 1930 și este considerat un adevărat ,,poem al naturii
și al sufletului omului simplu, o "Mioriță" în dimensiuni mari” (George Călinescu). ,,Baltagul”
este ,,probabil singurul roman obiectiv” (Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o
formulă inedită de roman în peisajului epicii interbelice. Astfel, Romanul ,,Baltagul” este
considerat un roman realist mitic.
Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul țăranului
moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradițiilor si al specificului național, cu un mod
propriu de a gândi, a simți și a reacționa în fața problemelor , apărând principii de viață
fundamentale, statornicite din vremuri imemoriale. În prim-plan se află căutarea și
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan, Vitoria Lipan, soția acestuia, reconstituind
drumul parcurs de acesta, pentru aflarea adevărului și săvârșirea dreptății, însoțită fiind de
Gheorghiță, fiul său. În roman se regăsesc marile teme sadoveniene, viața pastorală, natura,
miturile, iubirea, arta povestirii, înțelepciunea.
O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și
rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință,
tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a
determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează
baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu acesta. În
punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide
om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”
O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a romanului este cea
care deschide ” una din cele mai bune scrieri” sadoveniene (George Călinescu). Motto-ul
care precede incipitul dezvăluie punctul de plecare mioritic: ”Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă
și-un câne…”. Începutul tip prolog al romanului evocă o legendă povestită cu plăcere de
Nechifor Lipan la cumătrii și nunți despre rostul neamurilor stabilit de Dumnezeu în vremuri
de început.
Romanul este structurat in șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic,
urmărind momentele acțiunii. Prima parte, capitolele I-VI, prezintă frământările Vitoriei în
așteptarea soțului și pregătirile de drum, incluzând expozițiunea (prezentarea satului Măgra
Tarcăului, portretul fizic al Vitoriei care își așteaptă soțul) și intriga (frământările femeii și
pregătirile de drum). Partea a doua, capitolele VII-XIII, conține desfășurarea acțiunii și
prezintă drumul parcurs de cei doi în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc un botez si o
nuntă, elemente ce prevestesc înmormântarea din final. Partea a treia, capitolele XIV-XVI,
prezintă sfârșitul drumului, ancheta poliției, înmormântarea, parastasul, pedepsirea
ucigașilor. Punctul culminant este reprezentat de reconstituirea fidelă a scenei crimei făcută
de Vitoria, care-I surprinde chiar și pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Deznodământul îl
surprinde pe Bogza cerându-i iertare ,,femeii mortului” și faptul că viața merge înainte,
Vitoria plănuind ce se va întâmpla de acum încolo în familie.
Titlul operei este unul simbolic, toporul cu două tăișuri devenind arma magică și
simbolică menită să facă dreptate, fiind în același timp arma crimei. Cuvântul baltag, provine
de la latinescul ,,labrys”, care înseamnă atât topor cu două tăișuri, cât și labirint. În roman,
este vizibil motivul labirintului, ilustrat de drumul Vitoriei spre găsirea soțului, un labirint
interior, al frământărilor sale, și unul exterior, al drumului săpat în stânci, labirintul amintind
de curgerea continuă a vieții spre moarte.
Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea făcându-se la persoana a III-a, de
către un narator omniscient și omniprezent, care reconstituie, prin tehnica detaliului și prin
observație, lumea satului si acțiunile Vitoriei. La parastas, Vitoria preia rolul naratorului și
reconstituie crima pe baza propriilor deducții, făcându-i pe cei doi criminali să-si recunoască
vina în fața satului și a autorităților.
Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae
Manolescu arată că, deși Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară, în
care doi ciobani se hotărăsc să-l ucidă pe al treilea pentru a-i fura oile, autorul ,,sacrifică
marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers”, ceea ce face ca ,,Baltagul” să fie ,,un
roman realist in sensul cel mai propriu”.