BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

CONTEXT

Romanul ,,Baltagul” a apărut în 1930 și este considerat un adevărat ,,poem al naturii și al

sufletului omului simplu, o "Mioriță" în dimensiuni mari” (George Călinescu). ,,Baltagul”
este ,,probabil singurul roman obiectiv” (Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o
formulă inedită de roman în peisajului epicii interbelice, ,,amestecul de narațiune arhetipală
grefată pe un scenariu polițist”.(Carmen Matei Mișat, Romanul românesc interbelic). Astfel,
Romanul ,,Baltagul” este considerat un roman realist mitic.

Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea

monografică a lumii pastrale și căutarea adevărului) si aspectul mitic ( sensul de ritual al
gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de înțelegere a lumii de
către personaje, tradițiile pastorale, dar și couniunea on-natură si mitul marii treceri.

TEMA

Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul țăranului moldovean ca
păstrător al lumii vechi, al tradițiilor si al specificului național, cu un mod propriu de a
gândi, a simti si a reacționa în fața problemelor , apărând principii de viață fundamentale,
statornicite din vremuri imemoriale. În prim-plan se află căutarea și pedepsirea celor care
l-au ucis pe Nechifor Lipan, Vitoria Lipan, sotia acestuia, reconstituind drumul parcurs de
acesta, pentru aflarea adevărului și săvârșirea dreptății, însoțită fiind de Gheorghiță, fiul
său.
În roman se regăsesc marile teme sadoveniene, viața pastorală, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, înțelepciunea.

SECVENTE REPREZENTATIVE

O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a romanului este cea care
deschide ” una din cele mai bune scrieri” sadoveniene (George Călinescu).
Motto-ul care precede incipitul dezvăluie punctul de plecare mioritic: ”Stăpâne, stăpâne,/
Mai cheamă și-un câne…” Începutul tip prolog al romanului evocă o legendă povestită cu
plăcere de Nechifor Lipan la cumătrii și nunți despre rostul neamurilor stabilit de
Dumnezeu în vremuri de început. ”Suntem în Dacia…, ca punct de plecare.
Intriga romanului e antropologică.”(G. Călinescu). Aflăm profilul muntenilor al căror portret
exponențial dual este pe de o parte Nechifor, personaj absent, dar și Vitoria, femeie
aprigă de la munte: ”umblăm domol…,ostenim zi și noapte, tăcem…, asupra noastră fulgeră,
trăsnește și bat puhoaiele.” Evocarea continuă cu decuparea trăsăturilor esențiale ale
păstorului dispărut: priceput în meșteșugul său, cu înfățișarea îndesată și spătoasă,
mustața neagră și sprâncenele aplecate, prosper și cunoscut în târguri depărtate, dar
obligat la o viață dură, cu îndelungi absențe. Vitoria este, de asemenea, o femeie încă
frumoasă, ”din categoria oamenilor tari”( Constantin Ciopraga), ageră în vorbă și în faptă,
care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora, plătește
argatul și știe a organiza gospodăria în lipsa soțului. Întârzierea lui Nechifor, constatarea
cu înfrigurare a semnelor prevestitoare-visul cu Nechifor întors către apus, peste o apă
mare, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea cerului-fixează intriga și
configurează coordonatele fundamentale ale desfășurării epice.
O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și
rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință,
tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a
determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza,
analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu
acesta. În punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea
actului justițiar. Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale
ancestrale: ”Cine ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa
dumnezeiască”.

TITLUL

Titlul operei este unul simbolic, toporul cu două tăișuri devenind arma magică și
simbolică menită să facă dreptate, fiind în același timp arma crimei. Cuvântul baltag,
provine de la latinescul ,,labrys”, care înseamnă atât topor cu două tăișuri, cât și labirint. În
roman, este vizibil motivul labirintului, ilustrat de drumul Vitoriei spre găsirea soțului, un
labirint interior, al frământărilor sale, și unul exterior, al drumului săpat în stânci, labirintul
amintind de curgerea continuă a vieții spre moarte.
PERSPECTIVA NARATIVA

Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea făcându-se la persoana a III-a, de

către un narator omniscient și omniprezent, care reconstituie, prin tehnca detaliului și prin
observație, lumea satului si acțiunile Vitoriei. La parastas, Vitoria preia rolul naratorului și
reconstituie crima pe baza propriilor deducții, făcându-i pe cei doi criminali să-si
recunoască vina în fața satului și a autorităților.

MODURI DE EXPUNERE

În ceea ce privește modurile de expunere prezente, narațiunea este preponderentă,

pasajele descriptive fixează diferite aspect ale cadrului sau elemente de portret fizic,
individual ( portretele Vitoriei și al lui Gheorghiță), și colectiv ( muntenii ,,locuitorii de sub
brad”). Narațiunea este nuanțată de secvențele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum
este laitmotivul rostit de femeie în căutarea sotului, la fiecare popas: ,,Nu s-a oprit cumva…
astă-toamnă un om cu un cal negru țintat în frunte? Mie să-mi spuneți cine ați văzut un om
de la noi, călare, pe-un cal negru țintat în frunte și-n cap cu căciulă brumărie.”

CADRU SPATIO-TEMPORAL

Timpul derulării acțiunii este vag precizat, întâmplările petrecându-se din toamnă până în
primavară, ,,aproape de Sf. Andrei”, ,,În Postul Mare”. Cadrul acțiunii este satul Măgura
Tarcăului, zona Dornelor și a Bistritei, dar si cea de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind
un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria si Gheorghiță conține
toponime existente pe hartă. Romanul este de asemenea o scriere ficțională cu valențe
mitice, astfel romancierul imaginează satul Lipanilor și alte toponime simbolice: satul Doi
Meri, râul Neagra.

STRUCTURA

Romanul este structurat in șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic,

urmărind momentele acțiunii.
Prima parte, capitolele I-VI, prezintă frământările Vitoriei în așteptarea soțului și
pregătirile de drum, incluzând expozitiunea (prezentarea satului Măgra Tarcăului, portretul
fixic al Vitoriei care își așteaptă soțul) și intriga (frământările femeii și pregătirile de
drum).
Partea a doua, capitolele VII-XIII, conține desfăsurarea acțiunii și prezintă drumul
parcurs de cei doi în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc un botez si o nuntă, elemente
ce prevestesc îmnormântarea din final.
Partea a treia, capitolele XIV-XVI, prezintă sfârșitul drumului, ancheta poliției,
îmnormântarea, parastasul, pedepsirea ucigașilor. Punctul culminant este reprezentat de
reconstituirea fidelă a scenei crimei făcută de Vitoria, care-I surprinde chiar și pe ucigașii
Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Deznodământul îl surprinde pe Bogza cerându-i iertare ,,femeii
mortului” si faptul că viața merge înainte, Vitoria plănuind ce se va întâmpla de acum încolo
în familie.

CARACTER MONOGRAFIC

Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor ( oameni care
trăiesc la munte!!!), ocupațiile, tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori,
veseli, iubitori. Trăsăturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse la începutul
romanului, în legenda povestită de Lipan, rememorată de Vitoria: ,,Viața muntenilor e grea;
mai ales a femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului îi e dat să-
și câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața. […] Cei mai vrednici întemeiază
stâni în munte.[…] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca si bradul.” Familia Lipanilor este
parte a acestei colectivități.

PERSONAJE

Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie puternică și hotărâtă, curajoasă, lucidă și
inteligentă, ,,un exponent al speței” (G. Călinescu). Personaj complex, este realizat prin
tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare direct și indirectă. Personajul
secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără, el trebuie să ia locul tatălui dispărut.
Romanul poate fi considerat unul inițiatic, din acest punct de vedere, prezentând
maturizarea băiatului. Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă si
rememorare. Personaje episodice sunt: Minodora, fiica trimisă la mănăstire pentru
purificare, moș Pricop, simbol al ospitalității, părintele Dănilă, simbol al autorității
spirituale în sat, baba Maranda, simbol al superstițiilor, toate personaje reprezentative
pentru lumea satului arhaic.

CONCLUZIE

Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae

Manolescu arată că, deși Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară, în
care doi ciobani se hotărăsc să-l ucidă pe al treilea pentru a-i fura oile, autorul ,,sacrifică
marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers”, ceea ce face ca ,,Baltagul” să fie ,,un
roman realist in sensul cel mai propriu”.