Forma de relief 

reprezintă totalitatea asperităților scoarței terestre, fiind rezultatul interacțiunii

agenților geografici interni și externi. Cele mai cunoscute forme
de relief sunt muntele, dealul, câmpia (numită și șes), valea, depresiunea și podișul;
caracteristicile lor sunt determinate de înălțimile la care acestea se află, de tipul geologic din care
sunt alcătuite și de floră și faună. Cele mai înalte forme de relief sunt munții (cel mai înalt fiind
8848, vârful Everest din masivul Himalayan) și cele mai joase (de sub nivelul mării) sunt fosele
sau gropile abisale (cea mai joasă fiind la 11 022, Groapa Marianelor, Oceanul Pacific). Formele
de relief pot fi continentale sau submarine.

Munții - reprezintă forme de relief cu altitudini absolute de peste 800 m, cu versanți și pantă
accentuată. După aspect munții pot apărea formând munți răzleți (vulcanul Kilimanjaro), sub
formă de lanțuri muntoase (Caucazul Mare), sub formă de sisteme montane (Alpino-Carpato-
Himalaian). După vârstă sunt munți vechi (Scandinavi, Ural) și munți tineri (Alpi, Caucaz).

Podișurile - reprezintă forme de relief cu altitudine absolute de peste 200 m și cu aspect de

platou, formată de interfluvii largi, despărțite de văi adânci. Există podișuri ce se suprapun
regiunilor de platformă și constitue podișuri joase (podișul Rusiei Centrale), iar altele se află în
regiunile de orogen și au o înălțime de mii de metri (podișul Iran, Tibet).

Dealurile - formă de relief cuprinse între 300 și 1000 m, cu aspect de culmi alungite sau cupole
rotunjite.

Câmpiile - formă de relief majoră, netedă sau ușor ondulată cu altitudini cuprinse între 0 și 300 m.

Dealul, conform dĕlŭ, cuvânt provenit dintr-o limba slavă, este o formă de relief care se prezintă
ca o ridicătură a scoarței pământului mai mică decât muntele, având înălțimea cuprinsă între 200
și 800 metri. Dealurile sunt reprezentate pe hartă, de obicei, cu culoarea galben.

În unele regiuni ale României, cuvântul deal poate desemna o vie, o podgorie sau chiar o livadă.

Vegetația specifică a dealurilor europene este formată din păduri de foioase (stejar, mai ales) și
pășuni. Fiind reduse ca altitudine și prezentând numeroase avantaje, sunt în general bine
populate. Locuitorii dealurilor cultivă pomi fructiferi, viță de vie și anumite plante de cultură,
cresc animale, extrag cărbune, sare, gaze naturale, petrol.

În Subcarpații de curbură ai României se întâlnesc două fenomene rare vulcanii noroioși și

focurile vii. Se formează prin mai multe căi: cutarea stratelor, fragmentarea podișurilor de către
ape curgătoare, etc.

Muntele este o formă de relief pe suprafața pământului care se extinde deasupra terenului

limitrof pe o suprafață limitată, fiind mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind
înălțimea de 800 m. Există desigur un mare spațiu de libertate în a aprecia pe plan local ceea ce
constituie sau nu un munte.

Munții acoperă suprafețe de aproximativ 52% din Asia, 36% din America de Nord, 25%
din Europa, 22% din America de Sud, 17% din Australia și doar 3% din Africa. Per ansamblu,
circa 22% din suprafața uscatului Terrei este muntoasă. De asemenea, 1 din 10 oameni locuiesc
în zone montane. Absolut toate fluviile și râurile importante ale planetei izvorăsc și sunt
alimentate din surse montane, respectiv mai mult de jumătate din umanitate depinde vital de apa
montană.

Adjectivele muntos și montan sunt utilizate pentru a descrie suprafețele montane și lucrurile

asociate cu acestea. Substantivele muntean (munteni) și montaniard (montaniarzi) desemnează
locuitorii permanenți ai munților, respectiv pe cei care sunt frecvent prezenți ca oaspeți a muntelui
în calitate de iubitori ai acestuia.