Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

Apărut în 1930 romanul are o structura duală, fiind considerat roman de dragoste şi roman de război, fiind
construit pe retrospectivă.
Camil Petrescu la fel ca Mircea Eliade şi Anton Holban aduce la noi literatura „autenticităţi” realizând
„romanul de analiză psihologică”, pune accent pe „caracter”, pe „tip” şi „arhetip”(model originar care stă la
baza unui mit, a unei legende).APARTINE ATÂT REALISMULUI pentru că pune accent pe teme precum,
familia, averea, parvenirea, prezentând cât mai veridic realitatea în care destinul personajelor este condiționat
de ereditate, mediu, epocă, cât SI MODERNISMULUI prin tematica de inspiratie citadină și prin subiectivismul
prezent în opera sa, iar personajul este intelectualul care se confesează, având probleme de conștiință.
Romancierul e omniscient şi omniprezent (care în timp ce pune un personaj să vorbească, îl pune în relaţie cu
alte personaje arătând ce fac, ce gândesc şi ce răspunsuri primesc).
Romanul lui Camil Petrescu e de observaţie interioară, de analiză psihologică; realitatea e descrisă din
experienţa directă a autorului. El realizează „monografia unei idei”, dar fixează intelectualul într-un cadru de
existenţă obiectiv, social, cu o teribilă sete de adevăr.
Romanul analizează sentimentul iubirii, gelozia, orgoliul umilit(mândria rănită), dar abordează şi aspecte ale
realităţilor sociale, problemele războiului, maşinaţiile politice.
Geneza:Examenul analitic al unor stări de conştiinţă ce înregistrează gravele bătăi ale timpului istoric, ale
războiului sunt schiţate în versurile cuprinse în” Ciclul morţii”(1923), ideile vor fi reluate în nuvele şi romane:
„ Romanul căpitanului Andreescu”, „Proces-verbal de dragoste şi de război” publicate în revistele:” Facla”,
„Vremea”, „Tiparniţa literară”
Tema:Destinul intelectualului ce trăieşte drama unei iubiri nerealizate, dar şi drama neadaptării la un mediu
social corupt în timpul războiului.
Eroul e însetat de cunoaştere, de adevăr, de iubire.
Privind structura romanului distingem:
- un plan subiectiv în care întâlnim descrierea monografică a unei iubiri în toate fazele ei( de geneză, de
stabilizare, de acord al afectului cu spiritul şi de declin)
_ un plan obiectiv: frământarea eroului pe front. Drama lui e cauzată de moştenirea primită, dar şi de
război.
Cele două planuri se dezvoltă paralel sau interferează
Titlul : Noaptea redă simbolic incertitudinea, îndoiala, nesiguranţa, absurdul, ascunzişurile firii umane.
Ştefan Gheorghidiu trăieşte o dublă experienţă existenţială: „ În faţa morţii şi în dragoste, omul apare în
autenticitatea lui.”mărturiseşte C. Petrescu
Autorul îşi concepe personajul ca un căutător lucid de experienţe fundamentale.
Scris la persoana I intră în incipit cu descrierea atmosferei de la popotă, în primăvara anului 1916 când
eroul principal însetat de iubire, de cunoaştere, de adevăr, a participat cu regimentul de infanterie din capitală la
fortificarea Văii Prahovei(între Buşteni şi Predeal). Personajul realizează un moment de retrospectivă când , la
popotă se discută despre procesul unui bărbat care şi-a ucis soţia infidelă şi a fost achitat. Capitolele
retrospective respectă cronologia.
Ştefan Gheorghidiu, student sărac să îndrăgosteşte de Ela, colega de la Universitate, se căsătoresc, dar
moştenirea neaşteptată de la Tache Gheorghidiu schimbă atitudinea Elei, care atrasă de lumea marii burghezii
devine cochetă, frivolă, înşelându-l cu G.
Camil Petrescu îşi concepe eroul ca un căutător lucid de experienţe fundamentale.C. Ciopraga numeşte prima
parte a romanului”monografia îndoielii”, deoarece îndoialea e cea care se reia şi se complică prin reflecţie
împletind cadrul exterior cu cel interior, sufletesc evocând pt. a analiza o poveste de iubire ( dragostea dintre
studenţi săraci)
Ştefan se izolează de lumea Elei sau de cea a unchiului Nae Gheorghidiu politician şi industriaş lipsit de
scrupule care îi reproşează nepotului:” N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea..Cu filozofia dumitale nu faci
doi bani. Cu Kant ăla al dumitale şi cu Schopenhauer nu faci în afaceri nici o brânză. Eu sunt mai deştept ca
ei, când e vorba de parale.” Sau de lumea lui Tănase Vasilescu –Lumânăraru, analfabet, dar posesor al unui
uriaş capital.
 Descriind calvarul casniciei lui Ştefan Gheorghidiu, autorul dovedeşte calităţile(virtuţile)de excelent
analist, observator lucid al trăirilor sufleteşti,al evolutiei acestora.

Partea a doua a romanului prezintă o noua experienţă trăită de erou, cea a războiului, în pagini de o mare
autenticitate ce devin un document psihologic şi etic. Autorul descrie atrocitațile războiului și stările sufletețti
ale personajului. Jurnalul de front al lui Gheorghidiu descrie adevărata atmosferă a războiului prezentând
masacrul sinistru la care sunt împinși,fără voia lor, soldații. La fel ca Stendhal, Camil Petrescu prezintă realist
ororile războiului: pe front domnește haosul, ordinele comandanților se contrazic:,,Animalic, oamenii se strâng
unii lângă alții, iar cel de la picioarele mele are capul plin de sânge. Ni mai e nimic omenesc în noi.”Tragicul
se întâlnește cu un comic al absurdului, eroismul alternează cu panica.(capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu”) Războiul este experiența majoră care-l face pe Gheorghidiu să vadă cât a greșit: pe de o parte
iluzia că-și poate câștiga libertatea în lumea ideilor, iar pe de altă parte fiind sub amenințarea morții poate
măsura proporția dramei lui sentimentale. Ca și la Dostoevski, războiul are funcție de purificare și de
regenerare a energiilor sufletești. Sentimentul solidarității cu ceilalți luptători îi întărește lui Ștefan convingerea
că viața are încă multe aspecte luminoase neexplorate ( Dialogul cu Orișan exprimă direct sentimentul solidarității:,, Între
noie o prietenie definitivă ca viața și ca moartea.” Sau vizitarea camaradului in firm Nicolae Zamfir).
Camil Petrescu ironizează scriitorii care falsifică realitățile de pe front, dar și parlamentarii demagoși care
asigurau poporul ca ,, armatae pregătită până la ultimul cartuș, până la ultimul nasture” când în realitate
pe front se simțea lipsa hranei, a echipamentului, a armamentului, comandanții dădeau ordine contradictorii,
încât infanteria este masacrată de propria artilerie, dirijată eronat.
Autorul critică parvenitismul,vulgaritatea limbajului, superficialitatea din înalta societate. Unchiul Tache e
tipul avarului balzacian, unchiul Nae - politicianul abil, profitor(vinde nemților arama pt. obuze), Vasilescu
Lumânăraru e analfabet (își ascunde ignoranța purtând ochelari fumurii),e posesor al unui uriaș capitl.
Gregoriade e tipul fanfaronuluicuceritor de inimi, ce luptă pt. interese meschine, fiind într-o stare de
infirmitate intelectuală.
Ștefan Gheorghidiu, personajul –narator, reprezintă tipul intelectualului lucid care trăiește în lumea ideilor,
inadaptatul superior, care trăiește drama îndrăgostitului absolut. Evenimentele exterioare sunt filtrate prin
conștiința sa . Prin introspecție și monolog interior, pers. Ștefan Gheorghidiu percepe cu luciditate totul
alternând planul interior( al conștiinței: trăiri, sentimente, percepții ) cu planul exterior ( fapte, tipuri umane,
relații cu alte personaje). El se raportează la două planuri temporale: timpul cronologic ce consemnează
întâmplările de pe front și timpul psihologic în care personajul rememorează drama iubirii. El trăiește două
experiențe : dragostea și războiul pe care le privește cu un spirit critic, analitic și intelectualist. Prima
experiență este trăită sub semnul incertitudinii e o ,,monografie a îndoielii” ce declanșează conflictul
interior( aspirațiile intelectualului spre o dragoste absolută și realitatea meschină a societății). A doua
experiență, cea a confruntării cu realitatea crudă a războiului pun în umbră drama personală a iubirii.Pe front
constată cu amărăciune dispariția oricărei urme de umanitate:,, nu mai e nimic omenesc în noi.” După ce a
fost rănit și spitalizat, se întoarce acasă. Finalul romanului reprezintă și finalul iubirii, al dramei personale.
Ștefan se reîntoarce pe front, iar finalul rămâne deschis ( Într-o nota de subsol di romanul ,, Patul lui
Procust” aflăm că Ștefan Gheorghidiu a dezertat)
Personajul Ștefan Gheorghidiu este caracterizat indirect prin gănduri, fapte, limbaj, gesturi, atitudini, relații
cu celelalte personaje, prin autocaracterizare, prin introspecție și autoanaliza lucidă cât și prin monologul
interior.
Ștefan Gheorghidiu este un personaj ce aspiră spre absolut, la fel ca celelalte personaje ale lui Camil
Petrescu: Ladima din romanul,, Patul lui Procust”, Gelu Ruscanu din drama ,, Jocul ielelor”. Inadaptat
superior, lucid și hipersensibil, Gheorghidiu încearcă să recompună lumea în funcție de aspirația lui spre
absolut, refuzând realitatea care nu i se potrivește.