Camil Petrescu

Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în
filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română în
special ca inițiator al romanului modern.

Biografie
Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.

Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la primul război mondial, iar experiența trăită acum se
regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). Încă din anul
1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista
omonimă publică primele poezii.

Opera literară

Concepte estetice

 Autenticitatea este esența noului în creația literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspirație
către autenticitate conferă originalitate poeziei, vitalitate teatrului și "momente autentice
de simțire" în roman. Autenticitatea este ilustrarea realității prin propria conștiință,
 Substanțialitatea (substanțialismul) este concepția conform căreia literatura trebuie să
reflecte esența concretă a vieții: iubirea, gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit,
cunoașterea, dreptatea, adevărul, demnitatea, acele categorii morale absolute.
 Sincronizarea în concepția lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârșită a literaturii
cu filozofia și psihologia epocii, întrucât actul de creație este un act de cunoaștere, de
descoperire și nu de invenție.
 Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali
analitici și autointrospectivi, hipersensibili, intransigenți și inflexibili moral. Luciditatea
„nu omoară voluptatea reală, ci o sporește“.
 Narațiunea la persoana I folosește timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri,
îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul înseamnă,
așadar, experiență interioară.
 Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiași obiect,
aceluiași concept, aceleiași norme morale.
 Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o
duce scriitorul care susține formula literară a jurnalului, a confesiunii, ce se notează
precis, exact, „ca într-un proces verbal“.

Teme și motive

 Războiul - ca experiență de viață trăită, o experiență decisivă a intelectualului, războiul

ca iminență a morții este tragic și absurd.
 Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

 Introspecția psihologică se regăsește în majoritatea operelor sale, prin observarea vieții

interioare, prin analiză psihologică a conștiinței personajelor.

Reprezentant: Patul lui Procust

 Intelectualul - cu dramele lui de conștiință - este prezent într-un cadru de existență

obiectiv-socială, dominat de setea de absolut.
 Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii
ale unor idei".

Personajele

 Născute din frământări, scepticism, tensiune intelectuală, etică umană, eroii lui Camil
Petrescu sunt în căutare de certitudini pentru un sentiment puternic („singura existență
reală e aceea a conștiinței“).
 Hipersensibile, amplificând semnificația unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt până la
proporțiile unei catastrofe.
 Inadaptate superior, intelectuali intransigenți într-o luptă continuă cu ordinea socială,
afacerismul, politicianismul, mondenitatea
 Intelectuali lucizi, ei trăiesc pe drama inflexibilității conștiinței, a pasiunii analizate cu
luciditate: „Câtă luciditate atâta conștiință, câtă conștiință atâta pasiune și deci atâta
dramă.“
 Sunt încătușați ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce trăiesc drame de
conștiință, fiind însetați de absolut.
 Eroii lui Camil Petrescu sunt învinși de propriul lor ideal, trăiesc drama destinului tragic,
singurul supraviețuitor fiind Ștefan Gheorghidiu.
 Semnificația titlurilor reflectă starea interioară a personajelor, sugerând esența dramatică
a conștiinței, a aspirației spre absolut.
 Autorul se identifică cu personajul principal (narațiunea la persoana I) și, deseori,
replicile altor personaje exprimă concepția și opiniile lui Camil Petrescu.

Stilul anticalofil

 Formule estetice moderne, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a
trăirilor sondare până în zonele cele mai adânci ale subconștientului.
 Desăvârșit echilibru și simetrie a compoziției.
 Maniera proustiană a fluxului memoriei, conștiința selecționând aceste fapte care vor
duce la opțiunea finală.
 Monologul interior, ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra
existenței lui individuale (afectul și intelectul sunt într-o luptă permanentă).
 Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale.
 Figurile de stil se rezumă la comparații și epitete, dar „fără ortografie, fără compoziție,
fără stil și chiar fără caligrafie“.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Structura
Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze
existențiale: „Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspirația către sentimentul de iubire
absolută și „întâia noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd, ca
iminență a morții. Dacă prima parte este o ficțiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit și nici nu
trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experiență trăită,
scriitorul fiind ofițer al armatei române, în timpul primului război mondial. Romanul este scris la
persoana I, naratorul-personaj identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă
se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea
acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este
discontinuă, bazată pe alternanța temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back
și feed-back. Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, frontul, București, Odobești,
Câmpulung, dar mai ales un spațiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului
din conștiința personajului.

Personaje
 Ștefan Gheorghidiu este un alter ego al autorului; reprezintă tipul intelectualului
inadaptat confruntat cu societatea burgheză a Bucureștilor secolului XIX. Este student la
filosofie în momentul în care o întâlnește pe Ela, cea care îi va deveni soție. Numele ei
apare târziu în roman. Personajul este descris în raport cu soția sa, făcând o analiză
asupra sa și asupra relației cu Ela după scena de la popotă. Gheorghidiu este detașat de
lumea pragmatică a acelei vremi, nu simte nevoia de a participa la viața socială. După
moartea unchiului Tache, moment ce va declanșa cearta pentru avere, el este indiferent și
supărat pe comportamentul Elei, implicată mult prea activ în acea împărțire a mostenirii.
El este interesat de idei, de lucruri abstracte, reprezentand o curiozitate pentru celelalte
personaje.

 Ela - soția lui Ștefan.

 Nae Gheorghidiu - unul dintre cei doi unchi ai lui Ștefan. Un deputat din Partidul
Liberal, acesta este descris ca fiind viclean și tăios, cu o mentalitate practică.

 Tache Gheorghidiu - unchiul bogat al lui Ștefan.

 Domnul Grigoriade- presupusul amant al Elei.

 Vasile Lumânăraru- este un afacerist care are legături cu Tache. Este întâlnit de Ștefan
atunci când cei trei dețin uzina metalurgică. Deși era stimat pentru calitățile sale,
Lumânăraru, care purta mereu ochelari și care isi punea secretarul sa-i citeasca tot, îi
destăinuie secretul său: el purta ochelarii pentru că era analfabet.