Camil Petrescu Concepte estetice Autenticitatea este esen noului n crea literar a lui Camil Petrescu, a crui aspira

a ctre autenticitate confer a ia ie originalitate poeziei, vitalitate teatrului "momente autentice de sim n roman. Autenticitatea este ilustrarea realit prin i ire" ii propria con , scriitorul nsu mrturisea: Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea con ei mele, tiin i tiin con inutul meu psihologic. Substanialitatea (substanialismul) este concep conform creia literatura trebuie s reflecte esen concret a vie ia a ii: iubirea, gelozia, mndria rnitm orgoliul umilit, cunoa terea, dreptatea, adevrul, demnitatea, acele categorii morale absolute. Sincronizarea n concep lui Camil Petrescu este armonizarea desvr a literaturii cu filozofia psihologia epocii, ia it i ntruct actul de crea este un act de cunoa ie tere, de descoperire nu de inven Nu putem cunoa absolut nimic, dect i ie: te rsfrngndu-ne n noi n ine. Luciditatea este trstura dominant a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici autointrospectivi, i hipersensibili, intransigen inflexibili moral. Luciditatea nu omoar voluptatea real, ci o spore i i te. Naraiunea la persoana I folose timpul subiectiv, care aduce n prezent gnduri, ndoieli, fapte trecute, totul fiind te subordonat memoriei involuntare; romanul nseamn, a adar, experien interioar: S nu descriu dect ceea ce vd, ceea ce aud, ceea ce nregistreaz sim urile mele, ceea ce gndesc eu, ... din mine nsumi nu pot ie(...), eu nu pot vorbi onest dect la i persoana nti. Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere n jurul aceluiaobiect, aceluiaconcept, aceleianorme morale. i i i Anticalofilismul (mpotriva scrisului frumos) este o adevrat btlie estetic pe care o duce scriitorul care sus formula ine literar a jurnalului, a confesiunii, ce se noteaz precis, exact, ca ntr-un proces verbal. [modificare]Teme i motive Rzboiul - ca experien de via trit, o experien decisiv a intelectualului, rzboiul ca iminen a mor este tragic ii i absurd. Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi Introspecia psihologic se regse n majoritatea operelor sale, prin observarea vie interioare, prin analiz te ii psihologic a contiinei personajelor. Reprezentant: Patul lui Procust Intelectualul - cu dramele lui de con - este prezent ntr-un cadru de existen obiectiv-social, dominat tiin de setea de absolut. Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevrate "monografii ale unor idei". [modificare]Personajele Nscute din frmntri, scepticism, tensiune intelectual, etic uman, eroii lui Camil Petrescu sunt n cutare de certitudini pentru un sentiment puternic (singura existen real e aceea a con ei). tiin Hipersensibile, amplificnd semnifica unui gest, a unei priviri, a unui cuvnt pn la propor unei catastrofe. ia iile Inadaptate superior, intelectuali intransigeni ntr-o lupt continu cu ordinea social, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind n nici un fel geniul nen eles eminescian). Intelectuali lucizi, ei triesc pe drama inflexibilit con ei, a pasiunii analizate cu luciditate: Ct luciditate ii tiin atta contiin, ct contiin atta pasiune i deci atta dram. Sunt nctuai ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce triesc drame de con , fiind nsetade tiin i absolut. Eroii lui Camil Petrescu sunt nvini de propriul lor ideal, triesc drama destinului tragic, singurul supravie uitor fiind tefan Gheorghidiu.

 Semnificaia titlurilor reflect starea interioar a personajelor, sugernd esen dramatic a con ei, a aspira a tiin iei spre absolut. Autorul se identific cu personajul principal (nara iunea la persoana I) deseori, replicile altor personaje exprim i, concep opiniile lui Camil Petrescu. ia i [modificare]Stilul anticalofil Formule estetice moderne, prin interesul pentru strile difuze ale eroilor, de exaltare a tririlor sondare pn n zonele cele mai adnci ale subcon tientului. Desvr echilibru simetrie a compozi it i iei. Maniera proustian a fluxului memoriei, con a selec tiin ionnd aceste fapte care vor duce la op iunea final. Monologul interior, ca mod de exprimare a tririlor luntrice, de reflectare asupra existen lui individuale (afectul ei intelectul sunt ntr-o lupt permanent). i Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale. Figurile de stil se rezum la compara epitete, dar fr ortografie, fr compozi fr stil chiar fr ii i ie, i caligrafie. Scriitorul consider scrisul ca pe un act de eliberare existen prin care spiritul se descoper se mrturise ial, i te: Un roman de adncire a sentimentelor metafizice se lucreaz cu aten rbdarea unui covor de pre (Camil ia i . Petrescu Teze i antiteze). Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat in mod sugestiv in volumul de "Versuri. Ideea. Ciclul mortii", care are ca moto: "Jocul ideilor e jocul ielelor": "Dar eu, Eu am vazut idei () Eu sunt dintre acei Cu ochi halucinati si mistuiti launtric, Cu sufletul marit Caci am vazut idei." Concepte estetice Autenticitatea este esenta noului in creatia literara a lui Camil Petrescu, a carui aspiratie catre autenticitate confera originalitate poeziei, vitalitate teatrului si "momente autentice de simtire" in roman. Autenticitatea este ilustrarea realitatii prin propria constiinta, scriitorul insusi marturisea: "Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic". Substantialitatea (substantialismuL) este conceptia conform careia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, mandria ranita, orgoliul umilit, cunoasterea, dreptatea, adevarul, demnitatea, acele categorii morale absolute. Sincronizarea in conceptia lui Camil Petrescu este armonizarea desavarsita a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, intrucat actul de creatie este un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie: "nu putem cunoaste nimic absolut, decat rasfrangandu-ne in noi insine". Luciditatea este trasatura dominanta a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici si autointrospectivi, hipersensibili, intransigenti si inflexibili moral. Luciditatea "nu omoara voluptatea reala, ci o sporeste". Naratiunea la persoana I foloseste timpul subiectiv, care aduce in prezent ganduri, indoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul inseamna, asadar, experienta interioara: "sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu, din mine insumi nu pot iesi (), eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai". Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere in jurul aceluiasi obiect, aceluiasi concept, aceleiasi norme morale; aT Anticalofilismul (Impotriva scrisului frumoS) este o adevarata batalie estetica pe care o duce scriitorul care sustine formula literara a jurnalului, a confesiunii, ce se noteaza precis, exact, "ca Intr-Un proces verbal".

Teme si motive in opera lui Camil Petrescu aT Razboiul - ca experienta de viata traita, o experienta decisiva a intelectualului, razboiul vazut ca iminenta a mortii este tragic si absurd ("Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"); aT Introspectia psihologica se regaseste in majoritatea operelor sale, prin observarea vietii interioare, prin analiza psihologica a constiintei personajelor ("Patul lui Procust"); aT Intelectualul - cu dramele lui de constiinta - este prezent intr-un cadru de existenta obiectiv-sociala, dominat de setea de absolut; aT Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevarate "monografii ale unor idei"; Personajele lui Camil Petrescu (trasaturi generalE): a- Nascuti din framantari, scepticism, tensiune intelectuala, etica umana, eroii lui Camil Petrescu sunt in cautare de certitudini pentru un sentiment puternic ("singura existenta reala e aceea a constiintei"); a- Sunt hipersensibili, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe; a- Inadaptati superior, intelectuali intransigenti intr-o lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind in nici un fel "geniul neinteles" eminesciaN); a- Intelectuali lucizi, ei traiesc drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate: "Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama." a- Sunt incatusati ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce traiesc drame de constiinta, fiind insetati de absolut. a- Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul lor ideal, traiesc drama destinului tragic, singurul supravietuitor fiind Stefan Gheorghidiu. a- Semnificatia titlurilor reflecta starea interioara a personajelor, sugerand esenta dramatica a constiintei, a aspiratiei spre absolut. a- Autorul se identifica cu personajul principal (naratiunea la persoana I) si, deseori, replicile altor personaje exprima conceptia si opiniile lui Camil Petrescu. Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumoS) aT Formule estetice moderne, prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana fn zonele cele mai adanci ale subconstientului; Desavarsit echilibru si simetrie a compozitiei; Maniera proustiana a fluxului memoriei, constiinta selectionand acele fapte care vor duce la optiunea finala; Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei lui individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta permanenta); Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic; Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie" (C.PetrescU); Scriitorul considera scrisul ca pe un act de eliberare existentiala, prin care spiritul se descopera si se marturiseste: "Un roman de adancire a sentimentelor metafizice se lucreaza cu atentia si rabdarea unui covor de pret" (Camil Petrescu - "Teze si antiteze"). AUTENTICITATEA N LITERATURA ROMN INTERBELIC

Prof. Iorga Violeta Teodora coala nr.16 ,,N. Blcescu

Perioada interbelic a nsemnat pentru romanul romnesc un amplu proces de modernizare la temelia cruia s-au aezat studii i lucrri de teoretizare i conceptualizare ale unor importani romancieri ai perioadei. Unul din conceptele ndelung discutate ale

perioadei a fost autenticitatea. Dac pentru Anton Holban i Camil Petrescu, autenticitatea era apanajul psihologismului, Mircea Eliade vede n autenticitate modalitatea de a depi individualismul, posibilitatea de a te include n universal prin experien. Eliade este cel mai profund teoretician al autenticismului, traducndu-se printr-o angajare total n real, n concret, angajare ce se realizeaz prinexperien sau trire a unor fapte. De aici, decurge i problematica personajului modern vzut ca un individ cu o via intelectual i spiritul tumultoas. Un alt aspect important legat de autenticitate lui Eliade l constituie prezena miturilor i simbolurilor. Faptul c n povestirile i romanele sale aproape fiecare imagine sau personaj ,,seamn cu o ntmplare sau o figur exemplar este profund legat de ideea de autenticitate. n materie de roman, perioada interbelic cuprinde un amplu proces de modernizare, att al creaiei, ct i al mentalitilor literare. Hortensia Papadat-Bengescu o va numi ,,Renatere, iar Liviu Rebreanu ,,nelinite creatoare. Tendina general a vremii era de a examina interiorul vieii sufleteti, adic de a scrie roman psihologic, ns fiecare dintre scriitorii interbelici o va face n mod diferit. Mai mult dect un rezultat al proustianismului, romanul psihologic a venit ca o rezolvare a crizei n care intrase romanul romnesc, aflat la sfrit de veac nc sub imperiul idilismului. 1 Este pentru prima oar cnd romancierul, fie c se numete Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Mircea Eliade sau Mihail Sebastian, refuz s mai stea cuminte n spatele criticii, asumndu-i doar rolul de scriitor talentat i iese de sub cupola literaturii teoretiznd i conceptualiznd. Nu o fac att de organizat i didactic cum o fcuse mai nainte Titu Maiorescu, cci multitudinea i diversitatea punctelor de vedere mpiedic metodologia. Iat cum caracteriza Mihail Sebastian perioada: ,,Era o frenetic lupt pornit din dispoziiuni spirituale, de cele mai multe ori sincere, dar totdeauna nelmurite. Evident, astfel de nceputuri nu se organizeaz dup nici un soi de tactic. Regulile de strategie ucid acolo unde, prin ferestrele deschise brusc, bat vnturi noi i proaspete. Era necesar o primenire, o drmare de comode puncte de reper, un scurt i puternic du scoian care s mprospteze, s frmnte, s oblige. 2 Privit n ansamblu, estetica autenticitii se revendic din idealul existenialist al unei generaii pstorite de profesorul Nae Ionescu. nainte de a fi ilustrate n literatur, tezele existenialiste fuseser teoretizate i discutate n amnunt de ctre discursul filozofic al lui Noica, Cioran, Comarnescu i chiar de doctrinarul Mircea Eliade. Aadar, autenticitatea din literatur nu trebuie scoas din contextul mai larg al unei ideologii aparinnd unei generaii de intelectuali ai anilor 30 (filozofi, ideologi, etc.). Doctrina lui Heidegger i Sartre va deveni n perioada interbelic un fond conceptual foarte puternic, tinznd uneori s-i subordoneze literatura. n literatur, autenticitatea vine ca o replic la realismul att de contestat n epoc. n studiul Paradoxul unei poetici, Cristian Moraru identific dou diferene ale realismului autenticist prin raportarea la vechiul realism. Prima se refer la nlocuirea referentului exterior i anterior textului cu autoreferina sau ,,dublarea tendinei mimetice de ctre cea , a de , a limbajului transparent de ctre unul opac ce expliciteaz propria substan.3 A doua deosebire rezult din limitarea exteriorului la o anumit clas social, cea a intelectualilor pui pe fapte mari. Astfel, romanul realist autenticist redevine oglind a lumii, dar a unei lumi n care ncap doar tinerii intelectuali i viziunile lor asupra realitii. La sfritul deceniului al treilea i pe tot parcursul celui de-al patrulea, Mircea Eliade se altur lui Camil Petrescu, Mihail Sebastian i Anton Holban i militeaz pentru autenticitate. Vznd c nu a fost pe deplin neles i c opera literar nu i-a fost receptat foarte bine (mai ales Isabel i apele diavolului ), Eliade simte nevoia s lmureasc modul n care el concepe autenticitatea. i o face n mai multe eseuri din Oceanografie i Fragmentarium. Mult mai amplu n explicaii i definiii date autenticitii, primul volum de eseuri nfieaz o alt perspectiv dect cea vehiculat n cele dou curente filozofice care s-au prevalat de el: existenialismul i fenomenologia. Pentru Eliade, autenticitatea se traduce printr-o angajare total n real, n concret, angajare ce se realizeaz prinexperien sau trire a unor fapte, iar experiena personal duce la nelegere (n prefaa la Oceanografie apare: ,,Fiind o simpl carte de nelegere, deci de experien personal i de afirmare, m temeam s nu fie considerat altfel dect ceea ce este considerat n realitate.4).Aceast dimensiune gnoseologic a autenticitii l apropie pe Eliade de fenomenologiti, iar conotaiile existeniale ale conceptului nu ar putea fi negate. Dar Eliade asociaz autenticitata cu universalitatea i libertatea. n eseul Originalitate i autenticitate Eliade opune cele dou principii printr-un raionament simplu: dac originalitatea presupune automat individualitate, autenticitatea e garantat de universalitate. ,,n faa originalitii, eu propun autenticitatea. Care, de fapt, nseamn acelai lucru, n afar de ceremonialul, de tehnica i fonetica inerent n orice . A tri tu nsui , a cunoate prin tine, a te exprima pe tine. Nu exist nici un n aceasta, pentru c o floare care se exprim pe sine n existena ei deplin, nealterat, neoriginal, nu poate fi acuzat de individualism. Aici nu mai e vorba de persoane, ci de fapte. A povesti o experien proprie nu nseamn , sau mai tiu eu ce formul. nseamn c exprimi i gndeti pe fapte. Cu ct eti mai autentic, mai tu nsui, cu att eti mai puin personal, cu att exprimi o experien universal sau o cunoatere universal. 5

Rezolvarea paradoxului prin care autenticitatea se opune originalitii e gsit de teoretician tot n atributele autenticitii. Astfel, autenticitatea nseamn universalitate pentru c aceasta din urm presupune ieirea din timp, abolirea istoriei, deci intrarea n universal: ,,Dac nu renuni la trecutul tu, la ta, nu poi experimenta nimic pe viu, deci nu poi cunoate imediat, real, ci printr-o transparen, prin mijlocire, prin relaii....6. Ieind de sub incidena timpului i a oricror forme condiionate de istorie, trirea autentic nseamn i libertate. Prin experien omul ajunge la libertate: ,,Singura libertate posibil o concep prin experien, cci nu pot scpa de anumite lucruri dect trindu-le, nu pot limpezi anumite obsesii dect privindu-le n fa, i nu pot cunoate adevrata dragoste dect depind-o. [...] i ca s obii aceast libertate dup care tnjete omul modern, nu este alt cale practic, eroic, iar nu contemplativ, dect aceea a experienelor. Numai experimentnd totul poi cunoate real viaa omeneasc, poi ajunge un om ntreg. i numai o astfel de cunoatere, adic o astfel de realizare face posibil libertatea omului nou, deschizndu-i calea adevratei creaii i sdevratei fericiri7. Mai mult, experiena este conceput ca ,,o nuditate desvrit i instantanee a ntrgii fiine. Nu poi experimenta nimic dac nu tii s te dezgoleti, dac nu lepezi toate formele prin care ai trecut pn atunci, dac nu faci din tine o prezen .8 Lepdarea de forme reprezint un act de libertate i de accedere spre universalitate, deoarece formele sunt factori de condiionare ai individului, care l nchid ntre limite afective i intelective. Tot libertatea echivaleaz cu transcenderea unor forme mpietrite, a preconceptelor (Mircea Eliade le numete ,,superstiii), fie c ele se constituie n filozofie din ,,gndirea paralizat de propriile ei forme 9 sau despre ,,stillul i ,,perfeciunea 10 din literatur. Este, aadar, o accepie spiritual a libertii, pentru c ,,libertatea nu nseamn libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trire n hazard i n eventual. Este o imens iluzie libertatea aceasta care te robete oricrei eventualiti, te joac i te chinuie fr scop, lundu-i i iniiativa i cumpnirea.11 Aa cum o concepe Mircea Eliade, libertatea nu nseamn posibilitatea de a evada din cotidian ntr-un spaiu compensatoriu (aa cum o percepeau romanticii, spre exemplu), ci o angajare mai real n via, o angajare care transcende datele individuale, limitate, istorice: ,,Libertatea nseamn nainte de toate, autonomie, certitudinea c eti bine nfipt n realitate, n via, iar nu n spectre sau dogme; c trirea ta, nemaifiind a individului din tine, a limitelor din tine, este o actualizare liber a ntregii tale viei, dndu-i necontenit alte forme i neoprindu-se niciodat la ele.12 Asociind autenticitatea cu libertatea i universalitatea, Mircea Eliade ncepe s se distaneze att de existenialismul lui Heiddeger i Sartre13, care asimilau ideii de autenticitate nihilismul i pesimismul, ct i de autenticitatea colegilor si de generaie. Asocierea o face graie descoperirii disciplinei Yoga care, aa cum afirma Eliade, are o deschidere mai mare pentru tehnic (ctre experiena real, concret, ctre universalitate) dect pentru teorie (scheme abstracte care ngrdesc libertatea individului). Pentru Anton Holban i Camil Petrescu, autenticitatea era apanajul psihologismului: un individ singuratic, n dezacord cu lumea, este sondat pn la insondabil, pn devine ,,unic i irepetabil14. Eliade nu numai c respinge psihilogismul (cnd analizeaz Manhattan Transfer a lui John Doss Passos), dar vede n autenticitate modalitatea de a depi individualismul, posibilitatea de a te include n universal prin experien (pentru Eliade, dou experiene ofer aceast stare de graie: iubirea i moartea). Cnd Eliade transfer conceptul de autenticitate n literatur, spune: ,,Un jurnal intim are, pentru mine, o mai universal valoare omeneasc dect un roman cu mase, cu zeci de mii de oameni. Faptele celui dinti, fiind cu desvrire autentice i att de exprimate, nct depesc personalitatea experimentatorului i se altur celorlalte fapte decisive ale existenei, reprezint o substan peste care nu se poate trece. Dimpotriv, un roman cu zece mii de oameni este o simpl carte fcut, cu personaje, cu originalitate.15 Aadar, universalitatea autentic este condiia necesar i suficient pentru ca opera literar s devin genial. Dar cum se obine autenticitatea n roman? Aa cum spunea mai sus, prin schimbarea formei romaneti, jurnalul intim sau romanul subiectiv este mai autentic dect ,,romanul cu mase. Afirmaia este un atac indirect la romanul realist, mai ales la subvarianta sa social. n Fragmentarium (n eseul Despre destinul romanului romnesc) i justific atacul cu exemplul romanului social francez, scris dup Revoluie, avnd drept personaje preoi tlhari, viconi sadici, rani sau muncitori al cror suflet era srbtut de cele mai nobile sentimente, i din care n-a mai rmas nimic astzi. Dac Eliade respinge obiectivismul i excesul de analiz psihologic, accept n schimb, i chiar recomand intruziunea teoriei n roman. Dedic acestui subiect dou studii n Fragmentarium, Teorie i roman i Ideile n epic, relundu-l accidental i n alte studii. n primul eseu decreteaz c ,,epicul pur este o prostie16 i c ,,este absurd s interzici ntr-o oper epic17. n sprijinul su i invoc pe Rabelais, Sterne, Butler, Proust, Sthendal, care au tiut s pun teoria la locul potrivit i n cantitatea necesar n roman. Tot de aici deducem i ce nseamn teorie n roman pentru Mircea Eliade. El o asimileaz n bun parte cunoaterii i poate aduce informaii preioase despre om i epoca n care a trit: ,,, adic inteligen, demnitate uman, curaj n faa destinului, dispre fa de truisme. De

ce fug romancierii de aceast misiune a epicului: de a oglindi o epoc nu numai sub aspectul ei social, ci i sub aspectul ei theoretic i moral; adic de a oglindi eforturile contemporane ctre conoatere, ncercrile de a valorifica viaa, de a soluiona problema morii, ntru-un cuvnt de ce fug de responsabilitate, de ce ezit s creeze oameni noi, oameni care s triasc i cu inteligena n 1930, nu numai cu instinctele? O mare oper nu oglindete numai societatea contemporan, ci mai ales graniele cunoaterii la care a ajuns insul, victoriile sale teoretice . 18 n Ideile n epic, Eliade apr formula romanesc propus n studiul anterior, artnd c jumtate din marile romane au n cuprinsul lor pagini ntregi de idei. Contient fiind de rezerva cu care criticii romni privesc romanul de idei, Eliade o explic prin influena francez. Francezii, care au avut cei mai mari scriitori-teoreticieni au nceput s fie alergici la la romanele nesate cu teorie, iar noi, mult prea influenai de francezi, am preluat atitudinea , ignornd faptul esenial c sriitorii romni n-au fcut niciodat abuz de inteligen sau cultur n romanele lor. Cealalt explicaie, tot att de valabil, e ,,snobismul simplicitii i al ignoranei19. Moda de a spune c un film e mai bun ca Faust ncepe s se poarte i la noi, alternd gustul i preocuprile culturale ale oamenilor. Intr n relaie direct cu cele de mai sus problema personajului din romanul modern. El trebuie s aib ,,o contiin teoretic a lumii 20, adic un weltanchauung. Lucru aproape inexistent n romanul romnesc; dintre puinele excepii, Eliade l citeaz pe Fred din Patul lui Procust: ,,Nu tim dac exist n literatura romneasc un singur personaj care s-a sinucis din disperare sau din simpl dram metafizic. Snt multe ns care s-au sinucis din dragoste, sau din plictiseal sau din foame. n romanul romnesc, nu exist nici un mistic, nici un exaltat, nici un cinic. Drama existenei nu se coboar pn la rdcinile fiinei. Personajele romneti snt nc prea departe de a participa la marea btlie contemporan care se d n jurul libertii, a destinului omului, a morii i a ratrii. 21 Cu alte cuvinte, din viaa unui om fac parte i concepiile, teoriile i ideile lor, ca atare nu ar trebui trecute cu vederea atunci cnd se construiete un personaj. n aceast const impasul literaturii romne: ,,Romanul romnesc [] va triumfa definitiv cnd va izbuti s impun literaturii universale mcar dou-trei personaje-mituri.(Nu e vorba de un ,,tip, avar, amant, gelos etc., ci de un personaj care s participle ct mai total la drama existenei; s aib destin, s-l doar carnea, s tie lupta cunoaterii, etc.) 22 n prefaa de la antier devine mult mai vehement la adresa unor mentaliti conservatoare care excludeau zona spiritului din material prim a romanului: ,,Nu neleg de ce ar fi o carte n care se descrie o meserie oarecare sau o cocot, i n-ar fi tot att de roman o carte n care s-ar descrie lupta unui om viu cu propriile sale gnduri, sau viaa unui om ntre cri i vise. Descrierea fazelor unui cancer nu e ntru nimic justificat, din punctual de vedere al realitii sale, dect descriera fazelor unei cunoateri oarecare (de pild , nvarea unei limbi streine, sau a agriculturii, sau a matematicilor). De ce a unei cocote ar fi mai interesant dect transrierea just a dramei luntrice a unui matematician sau metafizician? Orice se ntmpl n via poate constitui un roman. i n via nu se ntmpl numai amoruri, cstorii sau adultere; se ntmpl i ratri, entuziasme, filozofii, mori sufleteti, aventuri fantastice. Orice e viu se poate transforma n epic. Orice a fost trit, sau ar putea fi trit. 23 Iat temele predilecte ale romanului contemporan: ,,ratri, entuziasme, filozofii, mori sufleteti, aventuri fantastice. Abolirea temei erotice din roman vine din alt convingere a lui Eliade, aceea c drama unui om nu mai trebuie s treac prin sufletul unei femei. n studiul Dostoievski i tradiia european, Eliade critic ,,fervoarea ovidian care a contaminat ntreaga literatur: ,,Uneori, continuitatea tipului literar feminine este uluitoare: Ovidiu, trubadurii, Petrarca, Dante. Alteori, femeia este agentul dramei: Cervantes, Shakespeare, Calderon, Goethe. Un alt aspect important legat de ficiunea lui Eliade l constituie prezena miturilor i simbolurilor. Faptul c n povestirile i romanele sale aproape fiecare imagine sau personaj ,,seamn cu o ntmplare sau o figur exemplar, nu este o simpl coinciden. Pentru un scriitor care este concomitent i istoric al religiilor, ,,lectura mito-critic a lui Gilbert Durand sau ,,lectura iniiatic a lui Simone Vierne, constituie cheia dezlegrii celor mai multe dintre texte.

Patul lui procust de Camil Petrescu (autor canonic) roman subiectiv modern roman subiectiv de analiza psihologica Al doilea roman al lui Camil Petrescu, "Patul lui Procust",apare in 1933, la numai trei ani dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza, principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta: "Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de

contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea" ("Teze si antiteze. Eseuri alese"). Analizand estetica literal a lui Marcel Proust ("Noua structura si opera lui Marcel Proust" - titlul conferintei si al articolului publicat) si luand ca opera exemplificatoare cel mai sugestiv roman al scriitorului francez - "In cautarea timpului pierdut"- Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine insumi, eu nu pot iesi... Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai...". Structura si compozitia romanului Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura romana, Camil Petrescu realizeaza in romanul "Patul lui Procust" adevarate "dosare de existenta", toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la persoana I - pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman, Nicolae Manolescu opina ca e "o forma de garantare a autenticitatii realitatii si impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide, creatorii dosarului de existente". Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie personajului stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul lui Procust", vocea auctoriala" se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori care se confeseaza (Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a celorlalte personaje secundare (Penciuiescu, CibSnoiu, procurorul etc.) si a autorului insusi (in ineditele note de subsol), toate insa exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenfa marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj. Perspectiva temperala este discontinuea bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajelor. Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva, cea care aduce, in timpul obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor. Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului; jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladima si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul "Intr-o dupa-amiaza de august"; "Epilog I" care apartine lui Fred Vasilescu; "Epilog II", subintitulat "Povestit de autor", apartinand, asadar, scriitorului insusi; Notele de subsol ale autorului, care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului. Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana. Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine conturate in romanul "Patui lui Procust": substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin viziunea diversiflcata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje; autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte ("dosare de existenta"); naratiunea este la persoana intai este modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza; stilul anticalofil (impotriva scrisului frumos) presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, "ca intr-un proces-verbal". Semnificatia titlului Titlul este o metafora, "Patui lui Procust" face trimitere directa la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a calatorului in patui lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, ori, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se potrivea exact masurarii impuse. Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un "pat al lui Procust", ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista. Dupa cum insusi autorul marturisea intr-un interviu, actiunea romanului are loc, "in sens strict [...] intr-un pat", care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928. Constructia subiectului Incipitul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini. Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative - din subsolul paginilor - ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea "un dosar de existence ". Ea refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si concis, " Fara ortografie, fara compozifie, fara stil si chiarfara caligrafie", conceptie ce sustine, de altfel, anticalofaismul lui Camil Petrescu. Scrisorile doamnei T. nareaza suferinta si dezamagirea produse de faptul ca amantul ei, X, nu o mai iubeste si nu-i da nici o explicate privind aceasta atitudine, desi ea suferise "din cauza lui aproape mortal" si se intreaba cum poate el s-o prefere pe alta, sa aiba metresa si sa traiasca "o viata completa fara mine", ori ce-i pot oferi lui celelalte femei si ea nu. Suferinta doamnei T se amplifica din cauza umilirii, a mandriei ranite care "imi macina corpul", mai ales ca il intalneste in tren pe fostul iubit care se ducea cu amanta la munte, asa cum alta data mergeau impreuna ei doi.

Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune cuprinzatoare a adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii (substantialitatea), asa cum a fost perceputa de catre fiecare personaj in parte, autorul realizand o creatie literara dupa formula romanului in roman. Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta titlul "intr-o dupa-amiaza de august", cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului. In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice, politice si financiare din Romania, intre anii 1926 - 1928. La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea pentru doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reiesind doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica "doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste", la care se adauga si "comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile dosare de existenta" (Gheorghe Glodeanu -"Poetica romanului romanesc interbelic"), toate acestea concretizand noua formula estetica a relativismului. In primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu, "acel enigmatic X., care era fiul lui Tanase Vasilescu, personaj intalnit si in romanul precedent, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Tanarul era chinuit de o poveste de iubire, despre care autorul afiase intamplator si-l roaga sa scrie un jurnal in care sa se confeseze asupra tuturor starilor si sentimentelor traite Ca timp, intamplarile relatate de jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o dupa-amiaza calduroasa de august, iar spatiul real este patul Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii de artista, careia tanarul ii face o vizita. Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu o educatie aleasa, diplomat si aviator, fiul unui foarte bogat om de afaceri, Tanase Vasilescu Lumanararu. Incercand sa-l impresioneze, Emilia ii povesteste despre unul, Ladima, "care m-a iubit ingrozitor, saracul" si care murise acum trei luni, dandu-i sa citeasca scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimisese in ultimii doi ani. Fred Vasilescu citeste pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz. Ladima fusese gazetar si poet talentat, iar Fred este uimit cum un astfel de om nu se gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel de femei, o cocota de lux pe care o vizitau si alti barbati. Scrisorile lui Ladima creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca iubita lui sa obtina un rol intr-o piesa, apoi fericit ca Emilia debutase, in sfiirsit, intr-un spectacol la teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al femeii. Emilia ii relateaza lui Fred despre relatiile ei cu alti barbati -printre care deputatul Nae Gheorghidiu- si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate acestea, el aflase intampiator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu si-i scrie, cu o tristete sfasietoare, rupand orice legatura cu ea: "S-a facut in mine ca o lumina de moarte si inteleg acum, neasteptat, toate intampiarile si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te cunosc...". Afland ca Ladima este foarte rau bolnav, "merge spre moarte...", Emilia nu se putuse duce la el, deoarece insotea, ca sa-l distreze, un alt barbat, dar Valeria il gasise zacand intr-o mizerie crunta, neras si foarte slabit. Vestea casatoriei Emiliei cu Arghiropol il arunca pe Ladima intr-o disperare fara margini, dar cand logodna se anuleaza, el ii trimite o scrisoare tulburatoare in care descrie chinurile ingrozitoare care-l mistuiau si "o suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor mei", rugand-o sa-l reprimeasca. De atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a lui pentru ca Ladima "altminteri era idealist. [...] Ii piacea, asa, sa stea aci", spune Emilia "tot senina, mare si goala". Dintr-o alta scrisoare, adresata "Emy scumpa", reiese mandria lui Ladima pentru "logodnica" lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu, invitandu-i pe toti intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca devreme pentru ca se plictisise ingrozitor, desi unul era mare savant, altul teozof si ceiaialt un om de mare cultura. Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intampiarile legate de Ladima, in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, intr-o imprejurare foarte personala, deoarece el venise la Techirghiol ca sa se afle neobservat si nebanuit de nimeni - in apropierea doamnei T, pe care o iubea in taina. Ladima este prima persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece iubind-o atat de total pe doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru confesiune: "Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita". Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l lua director la "Veacul", ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu, pentru a stavili o campanie de presa pornita impotriva deputatului, prin care se dezvaluiau afacerile necinstite privind fabrica de munitii din Ardeal si receptia unor avioane, din care cauza fusese remaniat din functia de ministru. Tanarul director s-a ocupat cu pasiune si infrigurare de organizarea gazetei, pe care o scria aproape singur si timp de doua saptamani, "Veacul" a deziantuit o campanie furibunda, "aproape salbatica" impotriva celui care-l atacase pe Gheorghidiu pentru, "afaceri veroase", iacandu-l sa apara in fata opiniei publice "un imbecil ridicol". Atacurile virulente ale noii gazete, "Veacul", se indreptau acum impotriva intregii clase politice, impotriva conducerii tineretului liberal, astfel ca Nae Gheorghidiu ajunsese sa fie "temut si ascultat", iar gazeta "semana teroare, mai ales [...] in partidul liberal". Ziarul are si un succes financiar, atingand in doua luni tirajul "exceptional de 14 mii de exemplare", izbanda fiind posibila si pentru ca Ladima era "absolut invulnerabil si se facusera investigatii la tribunalul din orasul iui de nastere, detectivii ii urmarisera tot firul trecutului, ii scrutasera viata" dar, negasind nimic de care sa se agate, nu se putea riposta in nici un fel campaniilor lui de presa, care devenisera extrem de aprige. Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspective narativa si se constituie intr-o satira vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea afaceristilor verosi, pe cand cei cinstiti, ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti. Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu. El descopera intamplator neregulile dintr-o afacere a industriei miniere si C.F.R., care pagubea statul roman cu un miliard de lei anual, iara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in aceasta frauda. Ceea ce a dus la ruperea definitiva a acestei colaborari, a fost aparitia unui articol de o violenta deosebita, prin care Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri in domeniul financiar-bancar. In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe care Ladima o avea pentru economisti, pe care-i numeste "corbii matematici ai mizeriei" ori "improvizati medici financiari", considerandu-i vinovati direct de criza financiara si economica in care se afla tara, demonstrand ca nimeni dintre cei bogati nu-si plateste impozitele, ci numai cei saraci si functionarii le achita. Citind scriosarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el (autenticitatea), mai ales ca este si prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu sunt in stare sa scriu doua randuri care sa nu vie dintr-o convingere adanca".

Privind la "aceasta Emilie cu carnea de gutuie moale, la povestea aceasta pe care puteam sa n-o cunosc", Fred Vasilescu este uluit de imaginea pe care o are indragostitul, cum vede el in femeia iubita perfectiunea fizica si integritatea morala. Plecat de la gazeta, Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice in gazete poezii si foiletoane, nu mai putea iesi nicaieri, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un grec, Micropolu, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care i le trimisese. Ea refuza, socotind ca nu este un om bine crescut si-l minte ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune ca a recurs la acest gest "din mizerie", pentru ca "nu mai manca poate nici o data pe zi". Fred Vasilescu isi da seama ca scrisorile nu trebuie sa mai ramana "in mana Emiliei", intrucat acestea puteau compromite amintirea lui Ladima, statutul sau de poet talentat si de gazetar intransigent, asa ca se hotaraste sa le fure. "Epilogul I" relateaza infrigurarea cu care Fred Vasilesci cerceteaza, chiar de a doua zi de dupa vizita la Emilia, imprejurarile sinuciderii lui George Demetru Ladima. Necrologurile erau surprinzator de elogioase, Ladima fiind considerat "un stralucit talent", "o mare pierdere pentru literatura romaneasca", dar unul singur il impresioneaza profund "Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului... hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade" Desi pare absurd ca un om ca Ladima sa se sinucida din cauza "unei femei atat de vulgare ca Emilia", Fred stie ca acest soi de cocote provoaca adevarate drame de amor, sinucideri sau crime, pe cand cele superioare, inteligente si distinse provoaca suferinte mult mai adanci, dar pe un alt plan spiritual: "Toate dramele din toti anii, de cand sunt atent la lume, sunt din mahalaua sufleteasca". Ladima isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne, Maria Manescu, in care Ladima isi destainuie profunda suferinta provocata de "iubirea aceasta eterna si otravitoare". De aceea procurorul respinge cauza sinuciderii ca fiind mizeria in care ar fi trait poetul si considera ca el s-a impuscat din pricina acelei femei, careia ii lasase scrisoarea. Fred isi da seama ca orgoliul lui Ladima a determinat aceasta punere in scena a imprejurarilor. Fire hipersensibila, Ladima se simtea rusinat de iubirea injositoare pentru vulgara Emilia si imprumutase cei 1.000 de lei pe care-i pusese in buzunar, astfel ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita, fiind unica lui mandrie in viata, singurul ideal: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame. [...] Am trait patruzeci de ani, inutili". Epilogul II, subintitulat "Povestit de autor" naratorul relateaza la persoana I despre ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele. Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, "uneori si mie mi se parea ca ma iubeste...[...] o iubire patimasa ascunsa" si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate si nu a inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie. Naratorul renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului". Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928. Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia lui Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea rasturnata a celeilalte: "daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul pentru o femeie vadit inferioara si se sinucide probabil din cauza ei, lacand insa totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeste capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza ei, mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [...] Dragostea (si cu atat mai mult dragostea-pasiune) transforma pe cel ce iubeste in sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T." Fred sacrifica iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate. Caracterizarea personajelor George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, ca Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafea. Ladima, poet talentat si gazetar intransigent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului Camil Petrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale. Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput "un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier", apoi il aseamana cu "un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar", iar Emilia si-l aminteste ca pe un tip "blond si foarte inalt [...] putin cam haloimas, dar era simpatic." Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unit ca genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nefiind nici pe departe "un om de paie". Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care crede in scrisul sau: "daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel." Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea demisia cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul despre orice "adunatura de jecmanitori ai statului", chiar daca ajungea, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame. Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in profunzime pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, Candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Fred se mira cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit "nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite. Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi relativism al punctelor de vedere diferite. Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, procurorul care ancheteaza cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic, se indragostise de "o femeie ordinara, o semiprostituata, pe care el o

crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale".(Ov.S.Crohmalniceanu). Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu, industriasul multimilionar asociat in diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu, personaje conturate in romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Definit de Pompiliu Constantinescu ca "un fel de intersectie atuturor celorlalte personaje", Fred recompune -prin memorie afectiva - viata Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice. Ca personaj, Fred Vasilescu este o imbinare perfecta intre esente si aparente, fiul milionarului dorind sa fie perceput ca nu are alte preocupari decat sportul, moda, chefurile si femeile, dar fiind, in fondul sau, un tanar sensibil, inteligent si serios. Portretul fizic este conturat abia in epilogul al II-lea, prin necrology cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din "tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca". Sub aparenta unui tanar superficial, pe care "banda" il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent. El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu: "Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine, prefera s-o piarda pe ea. [...] Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T."(Nicolae Manolescu, "Area lui Noe"). Dragostea lui pentru doamna T. ramane un mister, iar accidentul de avion poate fi si o sinucidere, adica personalitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. Tanarul moare intempestiv, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a "cancerului" vietii lui, iubirea. Misterul iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor enigme ale Universului: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului", fraza care constituie finalul romanului, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu. Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, numele intreg al eroinei fiind amintit in trecere de Fred Vasilescu, atunci cand isi scrie testamentul si, mai accentuat, in scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adreseaza femeii inainte de sinucidere. Autorul o rugase pe doamna T. sa primeasca un rol intr-o piesa a lui, dar refuzul doamnei T. este categoric, acceptand insa destainuirea epistolara asa ca ii trimite patru scrisori in care-si dezvaluie sentimentele, conceptiile despre iubire, despre relatiile cu oamenii, despre viata, in general. In notele de subsol autorul ii face, in mod direct, un portret fizic detaliat: "Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei [...] cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata". Trasaturile morale reies indirect, din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu o profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are o atractie si o pasiune de critic de arta. Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituine un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta, ii duce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatu intrebandu-se uneori daca mai sunt "in toate mintile". Iubirea lor tainica ascunsa de privirile lumii "atat de rea... neintelegatoare", pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin. George Calinescu afirma ca nu exists in viata reala decat femei ca Emilia, "femeia de toate zilele" ce se poate caracteriza, pe cand "Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian". Emilia Rachitaru este cocota de lux si actrita fara talent care starneste o pasiune mistuitoare si inexplicabila in sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasa, pura si candida. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru Fred, Emilia este proasta ca femeie, insensibila, total lipsita de talent ca actrita, pe scena fiind "dezastruoasa ca o bucatareasa patetica". Portretul fizic creioneaza, prin relativism, o femeie lasciva, Fred vede o blonda spalacita, grasuta si vulgara atat in gesturi, cat si in vocabular. Pentru Cibanoiu, Emilia este "o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica". Ea este de o gravitate prosteasca, mereu incruntata, grava si impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu duhul, neputinciosi sa inteleaga ceva in profunzime. Dragostea ei este penibil de dramatica, de serioasa si calculata, Emilia fiind cocota de lux imobilata de Ladima cu puritatea unui suflet de copil si vazand in ea idealul feminin, care n-are insa nici o legatura cu femeia reala. Trasaturile morale reies indirect si din faptele si vorbele Emiliei. Meschinsi, ea este interesata numai de eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face ca gazetar. Incapabila de ganduri profunde si de sentimente puternice, insensibila, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-l face lui Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l "arunca" afara din casa, desi o plictisea cu grija lui exagerata, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale, din care cauza George Calinescu o numeste "bestie inculta". Originalitatea romanului e data de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori. Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,care scot in evidenfa zbuciumul interior al personajelor, central de aspiratia spre absolut. Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o literature intelectuala, situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, "o experienta spirituala, o forma de confesiune destinata sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie existentiala" (Ov.S.Crohmalniceanu - "Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale").

Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, este simpatizant al ideilor socialiste si directorului ziarului de stanga, "Dreptatea sociala". Fiu de magistrat, insetat de o dreptate absoluta, de o echitate umana perfecta, Gelu Ruscanu, pledeaza cauza proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice exercitate de un capitalism imperfect. Portretul fizic este realizat de Camil Petrescu in didascalii, acesta fiind un mijloc artistic cu totul aparte intr-o piesa de teatru: "Gelu e un barbat ca de 27-28 de ani de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". infatisarea personajului sugereaza si cateva trasaturi morale: nobletea genetica a tatalui sau, inclinatia spre meditatie, de unde venea si acea "melancolie in privire", onestitatea si franchetea cu care privea in ochi pe interlocutor, ceea ce ii dadea o autoritate de lider de opinie asupra celorlalti. Ca toti eroii camilpetrescieni, intelectuali lucizi insetati de absolut, inflexibili si inadaptati superior, orgoliosi in aspiratii, Gelu Ruscanu este un invins, fiind devorat spiritual de propriile idealuri ce nu puteau fi concretizate in realitatea sociala. Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri, fiind dominat de un hybris (mandrie nemasurata a unui individ, supraapreciere a fortelor si libertatii sale in confruntarea cu destinul - considerate ca surse ale tragicului in teatrul antic - n.n.) cu totul iesit din comun. Acest orgoliu excesiv ii conduce destinul catre iluzii, pe care le sustine cu obstinatie (incapatanare - n.n.), facandu-1 opac la orice solutie reala: "A avut trufia sa judece totul. () Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca n-a fost suficienta pana astazi" (PraidA). Conceptia literara a lui Camil Petrescu, reflectata atat in proza cat si in dramaturgie, poate fi concentrata in replica lui Gelu Ruscanu, referitoare la drama intelectualului lucid: "Cata luciditate, atata existenta si deci, atata drama".

Nascut din framantari, scepticism si tensiune intelectuala, Gelu Ruscanu este asemenea tatalui sau, dominat de "aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului". Mostenind de la el un suflet tulburat si chinuit din cauza imperfectiunilor vietii reale, Gelu traieste in lumea ideilor pure, dorind totul cu sete si patima si, ca si acesta, "vedea parca prin lucruri". Dezamagit de ordinea sociala nedreapta, totul in jurul sau "ii aparea marunt si ridicol". incatusat ai absolutului, spirit absolutizant, Gelu traieste drame de constiinta, intrucat "nalucirile" lui nu se pot aplica in viata reala, asa cum constata Maria: "Vrei sa strangi totul in camasa de forta a ideilor tale". Ideea justitiei ideale sta sub semnul principiului absolut al dreptului roman, exprimat prin dictonul latin "Pereat mundus, fiat justitia!"("Sa piara lumea, dar sa se faca dreptate"), conceptie imposibil de aplicat in societate, deoarece daca piere lumea, dreptatea devine inutila, nemaiavand asupra cui sa se manifeste. Gelu Ruscanu constientizeaza utopia dreptatii absolute, pe care o doreste viabila si incearca o aplicare a acesteia prin presiunea facuta asupra lui Sinesti de a demisiona din functia de ministru al Justitiei. Acesta era suspectat de sotia lui ca ar fi ucis-o pe batrana Manitti, care locuia la ei si al carei testament nu fusese gasit. Faptul ca Sinesti putea fi suspectat de crima era un motiv suficient de concludent ca sa nu mai poata ocupa cel mai inalt fotoliu in ministerul Justitiei. incatusat al absolutului, Gelu nu se lasa induplecat de nici una dintre rugamintile adresate. Matusa sa, care-1 crescuse ca o mama, ii dezvaluie ca tatal sau s-a sinucis pentru o delapidare, iar Sinesti fusese cel care-1 ajutase si apoi a pastrat secretul douazeci de ani. Maria Sinesti, de la care avea scrisorile trimise in perioada in care erau amanti il implora, in numele iubirii lor, sa nu faca publica relatia lor, deoarece Sinesti ar putea sa-i ia copiii, deoarece ca mama se dovedise o desfranata. insusi ministrul Sinesti vine la redactie si promite sa-1 elibereze pe Boruga, un militant socialist aflat in inchisoare, in schimbul renuntarii la campania de presa impotriva sa. Cu toate aceste presiuni, Gelu sustine idealul de dreptate: "Am socotit totdeauna ca dreptatea este absoluta. Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea insasi".

Gelu Ruscanu este un adevarat luptator pentru a pune in practica dreptatea absoluta, mai ales in randul proletariatului, deoarece acesta constituie categoria umana cea mai nedreptatita: "De altfel, dati-mi voie sa va atrag luarea aminte asupra faptului ca termenul AdreptateaA nici nu are plural. () Curios este ca nedreptatea are plural: nedreptatile pe care le sufera muncitorimea, de pilda Toata puterea noastra de a spune ceea ce spunem, vine din constiinta acestei dreptati absolute Un singur caz de exceptie ar anula-o, precum daca o singura data doi si cu unu ar face patru, toata matematica ar fi nula". Etica umana a lui Gelu Ruscanu se reflecta in cautare de certitudini, pentru ca "fara certitudine nu exista adevar si nu exista frumusete pe lume". Eroul este hipersensibil, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. intr-o zi, trebuind sa o intalneasca pe Maria la unchiul ei, Gelu surprinde o scepa in biblioteca "unde credeam ca nu e nimeni". Acolo o vede pe Maria la fereastra, in picioare, iar langa ea, statea foarte "apropiat, acel Gaian, care-ti saruta mainile si tu radeai". Acest flirt nevinovat capata pentru Gelu proportiile unei catastrofe si din clipa aceea intrerupe definitiv si fara explicatii relatia amoroasa cu Maria Sinesti, careia ii dezvaluie motivul abia dupa trei ani de la intamplarea respectiva: "Rasul tau alaturi de un barbat strain nu exista pe lume, iar de atunci incoace exista". Episodul evidentiaza, totodata, faptul ca Ruscanu este insetat de absolut si in iubire, conceptia lui fiind ca "iubirea nu poate admite greseala, () iubirea e un tot sau nu e nimic..

Inadaptat superior, intelectual intransigent, Gelu Ruscanu manifesta incrancenare intr-o lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, sustinand cu obstinatie punerea in practica a propriilor conceptii ideale despre existenta. Gelu traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate. Faptele sale, ce pareau generate de o inalta puritate morala, ii apar acum

dezgustatoare, dictate de un orgoliu nemasurat. Asezandu-se in fata "mastii lui Voltaire", eroul se intreaba daca are dreptul moral de a cere imperativ aplicarea dreptatii absolute, de vreme ce el incalcase toate principiile esentiale ale eticii si ale constiintei. Prin monolog interior, imagineaza o convorbire sincera cu "acest uitat alter ego", Gelu rememorand toate erorile savarsite in viata, constientizand faptul ca a fost inconsecvent in respectarea principiilor absolute. Ignorarea credintei religioase - "in atotputernicia lui Dumnezeu nu am crezut" -, indiferenta fata de parinti - "memoria parintilor nu mi-am cinstit-o" - ii provoaca puternice tulburari de constiinta, pe care, pana atunci o crezuse "atat de limpede, de cristal". Faptul ca tradase increderea lui Sinesti si-1 dezonorase prin relatia amoroasa cu sotia Iui, precum si atitudinea intransigenta fata de inerentele greseli omenesti ale celor din jur il fac sa se simta vinovat in raport direct cu sine insusi, cu propria constiinta: "Am dorit femeia aproapelui si am mintit am mintit mult. am silit si pe altii la minciuna cuvantul dat mi l-am calcat am mahnit adanc pe cei care m-au iubit purtarea mea a starnit mania celor din jurul meu Iertare nu am stiut ce este am lovit crancen fara indurare".

Puternic chinuit de suvoiul intrebarilor care "tasnesc din toate partile, ca focurile de arma () cand se dau prin surprindere lupte de noapte", eroul lui Camil Petrescu este invins de propriul lui ideal, traieste drama destinului tragic, prin plasarea lui intr-o lume abstracta, plina de ambiguitati si de perceptie falsa a societatii concrete. Praida, un inginer ancorat in realitate, este impresionat de zbuciumul interior al lui Gelu Ruscanu si-1 avertizeaza logic si rational: "Tovarase Ruscanu, ia seama, dezmeticeste-te nu te lasa dus de suvoiul intrebarilor si raspunsurilor fara sens (). Delirul acesta ideologic este foarte periculos Nu parasi terenul solid al camaraderiei. Nu te aventura in apele tulburi ale intrebarilor fara raspunsuri. () in mocirla asta a indoielii, cu cat te zbati mai mult, cu atat te duce mai afund". Dar Gelu ramane un spirit absolutizant, insetat de dreptatea ideala si anunta ca pleaca de la conducerea ziarului "Dreptatea sociala", argumentand cu faptul ca el nu poate trai decat in autenticitate, nu poate gandi si percepe lumea decat din punctul lui de vedere, prin ceea ce simte el, prin ceea ce se reflecta in propria constiinta: "eu nu pot sa scriu decat ceea ce gandesc. Eu valorez cu condeiul atat cat valoreaza convingerile mele".

Cea mai aspra si categorica judecata asupra modului de a fi si a gandi al lui Ruscanu o formuleaza Penciulescu, secretarul de redactie al gazetei "Dreptatea sociala", explicand simbolic si structura acestei conceptii: "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant Asa sunt ielele pedepsesc Nu le place sa fie vazute goale de muritori". Gelu Ruscanu se simte cuprins de hora ielelor, "un joc si eu sunt victima acestui joc Victima acestui negot cu idei". Idealul dreptatii este o utopie, Ruscanu constientizeaza ca "s-a destramat hora ielelor", ca toate conceptiile trebuie sa se adapteze imprejurarilor si situatiilor individuale si, sfartecat suflejteste, fara alte repere existentiale, se sinucide, impuscandu-se cu pistolul adus de Maria. El repeta, astfel, destinul tatalui sau, care se impuscase cu revolverul adus de amanta sa. Gelu Ruscanu este un invins, devorat de propriile idealuri, esuand in plan social, familial, erotic, moral si intelectual. in finalul piesei, Praida afirma cu tristete ca drama lui Gelu Ruscanu a fost generata de un orgoliu excesiv (hybriS), care i-a determinat si condus destinul: "A avut trufia sa judece totul. [] Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana aziL-a pierdut orgoliul lui nemasurat". (| Criticul Marian Popa considera insa ca Gelu Ruscanu "nu este un invins: ar fi fost invins daca ar fi continuat sa traiasca, dar moartea sa este moartea cauzei sale^j ("Camil Petrescu" M.PopA). Camil Petrescu isi absolva totusi eroul, avand fata de el o intelegere superioara, deoarece autorul sugereaza cu subtilitate pericolul ce ameninta societatea care admite concesiile morale, minciuna, exagerarea, inselaciunea, lasitatea fara a se exercita un control sever al gradului de manifestare a acestora, care pot deveni foarte grave si afecta pana in profunzime etica si echitatea sociala. Din demnitate, Gelu Ruscanu recurge Ia sacrificiul de sine, in numele propriilor principii absolute, constientizand neputinta umana in atingerea absolutului, in afara carora el se simte inutil: "Raul e in noi Totul in lume este coruptibil Nimic nu e intreg si frumos si nici nu poate deveni [] Mai merita viata asta sa fie traita, daca totul ti se da atat de carpit si de indoielnic?". Camil Petrescu a construit un personaj dramatic, care nu este structurat pe o serie de trasaturi caracteriale, ci este o constiinta mereu tensionata, care se zbuciuma din cauza neconcordantei intre trairea interioara (subiectiva) si realitatea exterioara (obiectiva), ceea ce genereaza puternice tulburari psihice si un acut sentiment de vinovatie. Postulatul "inteligenta nu greseste niciodata, toate greselile sunt istorice" este fals si de aici izvoraste drama personajului principal, nevoit sa constientizeze faptul ca inteligenta construieste numai sisteme utopice (utopic -iluzoriu, irealizabil - A.A.), bazate pe ideea de absolut, care nu concorda cu realitatea concreta a "valorilor simplu traite". Celelalte personaje au rolul de a construi lumea ideilor pure, conceptia absolutului in care se zbate personajul principal, Gelu Ruscanu.

Serban Saru-Sinesti, ministrul Justitiei, este o structura psihica puternica, dar spre deosebire de Gelu este bine ancorat in pragmatism, fara principii teoretice, ci cu solide repere practice. Relativismul, ca formula estetica tipic camilpetresciana, se manifesta in

imposibilitatea de a se sti cu siguranta daca Sinesti este sau nu un criminal, deoarece autorul ofera diferite puncte de vedere asupra relatiilor conjugale si a motivelor care ar fi determinat-o pe Maria sa-1 acuze de omor. Rational si bine pregatit profesional, priceput in aplicarea legilor juridice, Sinesti ii explica logic lui Gelu Ruscanu ca singura care ar avea de suferit in urma publicarii scrisorii este Maria, care va fi acuzata de nimfomanie: "in delirul lor erotic unele femei detracate nascocesc cu frenezie tot ceea ce poate face placere amantului lor, tot ceea ce le arata pe ele ca pe niste fiinte exceptionale, ca pe niste victime. [] Justitia e mult mai putin credula Ea pretinde probe si mai ales pretinde probe tocmai unei femei fara scrupule si fara demnitate, care-si tradeaza sotul, sisi necinsteste caminul". Constient ca nu-1 poate convinge pe Ruscanu cu argumente teoretice, recurge la solutii pragmatice si sugereaza ca daca nu vor publica scrisoarea in gazeta, va semna eliberarea din inchisoare a lui Petre Boruga: "Voi cere dosarul lui si, daca va fi cazul, il voi propune pentru gratiere". Sinesti rezolva astfel situatia neplacuta in care se afla, demonstrand increderea de sine, in puterea lui interioara care este de neinvins: "Nu ma sperie atacurile Stiu sa primesc lovituri, dar mai ales stiu sa dau Si cel lovit de mine nu se mai ridica". Maria Sinesti este sotia lui Serban Saru-Sinesti, ministrul Justitiei si in urma cu trei ani fusese amanta lui Gelu Ruscanu. Casrycia esuase, singurul motiv pentru care statea impreuna cu Sinesti erau copiii. Ea se indragosteste de Gelu, desi acesta nu este convins ca-1 iubeste cu adevarat: "Cred ca mai degraba 1-a urat pe el". Maria recunoaste ca in personalitatea ei se confrunta doua fiinte: una sincera si generoasa si cealalta josnica si duplicitara: "Gandesc uneori ca sunt in mine doua fiinte: una josnica, marginita si lasa Si totusi e in mine o fiinta care sufera, care plange care sangereaza pentru toate josniciile celeilalte".

Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumoS) si se particularizeaza prin urmatoarele trasaturi: Formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului; Desavarsit echilibru si simetrie ale compozitiei; Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii; Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei lui individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta permanenta); Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic; Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie" (Camil PetrescU);

JOCUL IELELOR DE CAMIL PETRESCU Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini,despredrama,pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie:"Ea[drama]va ocupa locul lasat de defuncta tragedie si va ingloba ceea ce a mai ramas: dramatismul conflictului,maretia caracterelor,etc.Ceea ce se pierde definitiv este suportul metafizic al conflictului tragic.Conflictele dramei nu implica decat individul si destinul sau terestru,fortele care i se opun sunt cunoscute si explicabile,iar fiorul necunoscutului dispare.Impasul nu este absolut,eroul poate sa-l depaseasca." (Doina Comlosan,Dictionarde comunicare) In ciuda multitudinii domeniilor artistice si a celor conexe in care s-a impus deopotriva,Camil Petrescu ramane,in primul rand,un om de teatru,autorul modern continuandu-i pe Bog 818j92i dan Petriceicu Hasdeu si Ion Luca Caragiale,creatia lui dominand perioada interbelica.Din gama operelor camilpetresciene se detaseaza net "Jocul ielelor",care isi demonstreaza statutul de veritabila drama prin faptul ca este o specie a genului dramatic in proza,caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic ce "nu implica decat individul si destinul sau terestru",in desfasurarea caruia se urmareste conturarea trasaturilor personajului dramatic.Aceasta specie este rezultatul unei mari libertati de creatie datorita imbinarii accentelor tragice cu cele comice si,dupa cum afirma Doina Comlosan,"ea va ocupa locul lasat de defuncta tragedie si va ingloba ceea ce a mai rams:dramatisnul conflictului,maretia caracterelor".Caracterul modern ce ii asigura lui Camil Petrescu rolul de initiator al dramei de idei consta in tema urmarita pe parcursul diegezei dramatice,in tehnicile de reprezentare si validare dramatica a personajelor,precum si in arta minutioasa a scriitorului in elaborarea discursului dramatic prin procedee care uzeaza de elemente din cele mai moderne. Primul argument in statutarea operei "Jocul ielelor" drept drama moderna de idei il constituie tema urmarita pe parcursul discursului dramatic,si anume drama de constiinta a personajului principal,izvorata dintr-un conflict in planul ideilor absolute pa care

eroul vrea cu obstinatie sa le aplice in realitatea concreta cu care sunt incompatibil.Actiunea este plasata in "mai 1914,in Bucuresti" si debuteaza cu stirea pe care ziarul "Dreptatea Sociala" o primeste de la unul din redactorii sai aflati la Paris,si anume ca un cunoscut ziarist francez a publicat scrisorile de dragoste ale sotiei ministrului de justitie catre amantul ei,ceea ce a determinat-o pe aceasta sa-l astepte pe directorul ziarului trei ore sis a-l omoare cu sase focuri de pistol.Pe fondul acestei stiri sunt prezentate o serie de intamplari despre directorul ziarului,Gelu Ruscanu,care il ameninta pe ministrul justitiei,Serban Saru Sinesti,cu dezvaluirea unui aspect zguduitor al vietii sale,daca acesta nu demisioneaza din functie,fapt ce constituie intriga.Desfasurarea actiunii adduce in prim plan discutia dintre Gelu si Praida,in care cel dintai povesteste intamplarea care l-a determinat sa initieze campania impotriva lui Sinesti,si anume moartea suspecta a batranei Manitti,urmata de inlocuirea bunurilor de valoare ale acesteia cu unele neimportante.Toate aceste fapte sunt relatate de Maria Sinesti intr-o scrisoare adresata amantului sau,Gelu Ruscanu. In seara in care trebuia dat la tipar documentul incriminator,matusa lui Gelu il viziteaza la redactie,rugandu-l sa renunte la intentia sa si cu greu ii marturiseste ca tatal sau,jucator inrait de carti,pierzand u suma considerabila de bani,a fost ajutat de Sinesti.Gestul tatalui sau zdruncina imagine ape care Gelu i-o purta,dar nu si hotararea de a publica scrisoarea,insa accepta amanarea cu o zi.Maria Sinesti ii face o vizita lui Gelu,lasand un revolver pe masa,pe care barbatul il arunca intr-un sertar al biroului,nestiind scopul cu care a fost adus.Dupa plecarea acesteia,Serban Sinesti isi face aparitia in biroul lui Gelu,incercand in santaj sentimental prin intermediul scrisorii prin care tatal sau ii solicita ajutorul,insa directorul ziarului nu abdica de la hotararea de a publica documentul.La plecare,apparent intamplator,Sinesti ii dezvaluie lui Gelu ca tatal sau s-a sinucis din cauza unei actrite vulgare si fara talent si nu a murit intr-un accident de vanatoare,fapt ce constituie punctual culminant.Deznodamantul marcheaza ratarea personajului atat pe plan professional,el renuntand la postul de director,cat si in planul ideilor,ceea ce il face san u-si mai gaseasca rostul existentei sis a se sinucida cu pistolul adus de Maria Sinesti. Al doilea argument ce suntine apartenenta operei "Jocul ielelor" la drama moderna de idei il constituie modul de individualizare a personajelor,remarcandu-se Gelu Ruscanu,ca instanta dramatica fiind personaj principal,regasindu-se in toate secventele dramatice,protagonist,actiunea polarizand in jurul sau,si rotund,portretul sau intregindu-se pe parcursul diegezei.Ca referent uman,el dispune de un portret fizic bazat pe caracterizarea indirecta,prin intermediul didascaliilor:"Gelu e un barbat ca de 27-28 de ani,de o frumusete mai curand feminine,cu un soi de melancolie in privire,chiar cand face acte de energie.Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa.Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel care vorbeste si asta-I da o autoritate neobisnuita.Destul de elegant imbracat,desi fara preocupari anume.",infatisarea sa sugerand si cateva trasaturi morale precum inclinatia spre meditatie,onestitatea. Ca toti eroii camilpetrescieni,intelectuali lucizi insetati de absolute,inflexibili si inadaptati superior,orgoliosi in aspiratii,Gelu Ruscanu este un invins,fiind devorat spiritual de propiile idealuri ce nu puteau fi concretizate in realitatea sociala.Traind in lumea ideilor pure,este incapabil sa ramana nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri,fiind dominat de un "hybris" cu totul iesit din comun.Acest orgoliu excesiv ii conduce destinul catre iluzii pe care le sustine cu obstinatie,facandu-l opac la orice solutie reala.Conceptia literara a lui Camil Petrescu,reflectata atat in proza cat si in dramaturgie,poate fi concentrata in replica personajului principal referitoare la drama intelectualului lucid:"Cata luciditate,atata existenta si,deci,atata drama".Incatusat de absolute,nascut din framantari si skepticism,Gelu mosteneste de la tatal sau aceeasi "nebunie a absolutului" si sufletul tulburat din cauza imperfectiunilor vietii reale.Prin monolog interior,asezat in fata "mastii lui Voltaire" eroul imagineaza o convorbire cu acest uitat "alter ego",Gelu rememorand toate greselile facute in viata si constientizand faptul ca a fost inconsecvent in respectarea principiilor absolute.Eroul lui Camil Petrescu este invins astfel de propiul lui ideal,traieste drama destinului tragic,prin plasarea lui intr-o lume abstracta,plina de ambiguitate si de perceptie falsa a societatii concrete.Ruscanu recunoaste ca "s-a destramat hora ielelor" si se sinucide cu pistolul adus de Maria,esuand astfel pe plan social,familial,erotic,moral si intelectual. Al treilea argument in statutarea operei drept drama moderna de idei consta in procedeele uzitate in construirea discursului dramatic,procedee subordinate stilului anticalofil al lui Camil Petrescu,ce se particularizeaza prin formule estetice moderne,concretizate prin interesul pentru starile difuze ale eroilor,de exaltare a trairilor,sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului,echilibru si simetrie,claritatea limbajului analitic si ezitarea verbului intelectual.Didascaliile,indicatii scenice regizorale ce vizeaza elemente de comunicare paraverbala sau nonverbala,raportate la personaje ,la elemente de decor si orice alte interventii ale unor factori externi,valideaza prezenta vechiului discurs accentuat rhetoric caruia i se adauga comentariul colateral imbinat cu reflectia profunda ,dezbaterea grava si analiza trairilor umane. Astfel,prin talentul desavarsit de care da dovada in aprofundarea nuantelor sufletesti,Camil Petrescu detine suprematia pe plan dramatic,reusind sa contureze in mod impecabil destinul unui om captiv in lumea ideilor. PERSONAJE CAMILPETRESCIENE SUB POVARA ABSOLUTULUI SI A LUCIDITATII Ca teoretician al noocratiei, Camil Petrescu a dezbatut problemele intelectualului, printre personajele sale aparand tipuri exemplare prin dramatismul cautarilor si al esecurilor, prin luciditatea lor acuta, in general. Personajele realizate de Camil Petrescu, atat in proza, cat si in dramaturgie, sunt intelectuali complicati sufleteste, caracterizati de nostalgia absolutului, reflexivitate exagerata, inadaptabilitate, orgoliu, spirit contemplativ, refuzul compromisurilor, capacitate de analiza si sinteza, vocatia introspectiei, sentimentul onoarei, loialitate etc. Inadaptatul superior a constituit, asadar, tipul de personaj pentru care a optat Camil Petrescu in proza si in dramaturgia sa, este reprezentarea artistica a unui om mistuit launtric care a vazut idei si poarta povara absolutului si a luciditatii sub zodia imperturbabila a contemplatiei si a cerebralitatii. S-a afirmat ca intreaga literatura a lui Camil Petrescu consta in reluarea obsesiva a acelorasi teme, cu mici variatiuni, punand in scena aceleasi personaje, stapanite pana la anulare de aspiratia catre absolut: absolutul

in dragoste, in justitie, in organizarea sociala. Intelectuali dilematici, eroii lui Camil Petrescu traiesc cu iluzia ca lumea degradata in care supravietuiesc prin diferite artificii de convietuire sociala poate fi schimbata prin intoarcere la armonia monadica initiala. Tentatia absolutului genereaza nostalgie si se finalizeaza cu incertitudine care, atragand implicit drama individului dedicat trairii exclusive a unor experiente definitive. Stefan Gheorghidiu este un asemenea personaj. Refugiat intr-un turn de fildes al speculatiei filosofice si al idealului absolut, traieste o autentica drama existentiala generata de propriul ideal. Idealul sau este utopia care il protejeaza de universul ostil inconjurator, prin iluzia ca a descoperit o fiinta feminina care se apropie de perfectiune, o femeie superioara , interesata de filozofie, de stiintele spiritului. Vreme de doi ani, ea este pentru Gheorghidiu concretizarea absolutului in iubire si al reiterarii mitului lui Pygmalion. Pana la urma, Ela se dovedeste o fiinta mediocra, la fel ca alte femei, coborand in prozaic zbuciumul sufletesc al lui Gheorghidiu. Eroul lui Camil Petrescu este nascut din framantari sufletesti, scepticism, tensiune intelectuala etica umana; el cauta, ca toti eroii lui Camil Petrescu, certitudini; pentru ca ei traiesc o singura data un mare sentiment sau o experienta definitiva au nevoie, pentru o identificare si o verificare a propriului eu, de aceste trairi, pentru a nu suferi iminenta unei limitari. Gheorghidiu este un ins deo sensibilitate nazdravana, conform Doamnei inca tanara, si de aici isi hraneste drama generata de aplicarea absolutului la un sentiment efemer, inregistrand totul prin simturile lui afectate profund de incertitudine.. Psihologia personajului, zbuciumul sau sunt sugerate in constructii uneori de tip introspectiv-monologic, alteori retospectiv- secvential prin intermediul memoriei involuntare. Filosoful intr-o lume de nestiutori de carte cinici ( G. Calinescu ) are o intensitate sufleteasca inepuizabila, ceea ce duce la inadaptare si-l transforma intr-un invins. Experienta vietii conjugale este completata cu cea a razboiului: acelasi lucid Gheorghidiu ramane intelectualul onest, strain de fanfaronada patriotarda. Confruntat cu realitatea frontului, cu teatrul operatiunilor de lupta autentica, el nu ramane un simplu observator al acestuia, notandu-si constatarile, ci traieste intens o experienta esentiala pe care o comunica. Drama erotica se minimalizeaza prin raportare la aceea a razboiului, in plan moral Gheorghidiu nu este un infrant, chiar daca experienta de viata i-a adus nefericire. Povara absolutului are ceva din mitul lui Sisif, caci eroul care a poposit pentru o vreme asupra unui sentiment ideal, isi va relua, cu siguranta, dupa abdicarea de la acesta, intr-un cu totul alt sens, eterna drama a luciditatii. In romanul Patul lui Procust, autorul perpetueaza tehnica de structurare dilematica a personajelor sale, modificand partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit din exterior, ci unul care se autoconstituie prin marturisire sau care este reflectat in ipostaze diferite, in viziunile exclusiviste ale altor personaje. Romanul are tema existentialista si atrage din partea personajelor principale luciditatea si nostalgia absolutului. George Demetru Ladima este un pamfletar neobosit, gata sa strice temelia societatii sale, un om foarte inteligent, capabil sa infrunte spiritual pe oricine, dar plin de contradictii, caci iubeste o femeie banala, fara vocabular analitic, placida si normala ca un scris de dictando. Ladima sufera drama intelectualului incapabil de a-si depasi, in mod transcendent, conditia marginalizata, intr-o societate cu indivizi dedicati distrugerii altuia. Relatia lui cu Emilia urmeaza acelasi idealism ca si la Gheorghidiu: el incearca sa o modeleze dupa propriile convingeri, uitand ca este o femeie usoara, materialista , apartenenta a unei lumi obscure. Ladima nici nu simte pentru ea dragoste, ci i se dedica dintr-un gest reflex, izvorat dintr-un mecanism atavic, in care nu dragostea este importanta, ci instinctul vital, al individului agresat de o societate in care nu se integreaza si care isi cauta astfel protectie, salvare in chip romantic, prin femeie. Evenimentele ce actioneaza negativ asupra lui Ladima se cumuleaza, astfel ca pentru el lumea se transforma intr-o inchisoare, intr-un spatiu greu de suportat. Obstacolele insurmontabile din planul obiectiv al existentei sale il vor conduce la destramarea interioara, la incapacitatea de a se adapta unui spatiu privat de luciditate si nostalgia absolutului. Eugen Ionescu afirma ca Ladima este un geniu mediocru , lipsit de vigoarea intelectualilor, volitivi si temperamentali, adusi in scena de piesele autorului si fara efervescenta viata intelectuala a lui Stefan Gheorghidiu. El este deopotriva un inadaptat, un invins, departe de galeria sufletelor tari. In dramaturgie, personajele capata noi dimensiuni. Pasiunea genereaza energii uriase, orgolioase, impresionante prin capacitatea de traire a ideilor. Din punct de vedere tipologic, Gelu Ruscanu este un intelectual dilematic, aflat intr-o postura inadecvata: fiind director al ziarului Dreptatea sociala, este silit sa recurga la compromisuri pentru propria supravietuire si, mai mult, pentru a nu tulbura o ordine sociala si umana de mare complexitate, ea insasi intemeiata, de-a lungul timpului, pe compromisuri si multe antinomii. Eroul are tentatia absolutului, tentatie izvorata din revelatia unei lumi perfecte, sugestie alegorica pentru jocul ielelor, dans antropomorf al ideilor pure ( V. Mandra ). Protagonistul acestei drame, marcat de jocul ielelor, avand nostalgia absolutului, se asaza deliberat tocmai in punctul genuin al antinomiilor unei lumi intrate intr-o entropie morala iremediabila. Prins intre lumea reala si lumea utopica, el, sustinatorul dreptatii absolute, trebuie sa abdice de la justitia totala in care credea orbeste, caci i se releva adevaruri care, inevitabil, atrag compromisuri si in propria viata, nu numai in existenta celor pe care ii iubeste, ii admira sau doar ii respecta. Aceasta va coincide cu abdicarea de la absolut.. Cu toate iluziile prabusite, rasturnand in sine toata gama interpretarilor despre absolut, zdrobit sub forta antinomiilor lumii in care traieste, Gelu Ruscanu moare sub povara unei luciditati acutizate de convingerea sa ca absolutul poate fi atins. Drama Act venetian reia tema absolutului in dragoste, pentru Pietro Gralla, personaj principal, intruchiparea acestuia fiind sotia sa, Alta, situata in viziunea lui pe treapta cea mai inalta a valorilor morale feminine. Este si aceasta relatie de cuplu proiectata de dramaturg in planul spatiului ideal supus determinarilor lumii in care protagonistul isi duce existenta Pietro Gralla este un cautator de absolut, traind in iluzie si intr-o izolare totala de lumea reala. El poate fi considerat un idealist, care incearca sa gaseasca perfectiunea in dragoste, dar esueaza lamentabil. El sufera o prabusire brusca din sferele inalte ale idealului, pierzandu-si stapanirea de sine, cazand dintr-un iluzoriu turn de fildes in lumea reala, parasind Venetia si pe Alta, cele doua repere ale pierzaniei sale, incercand o intoarcere catre sine in spatiile libere ale marii, pentru a-si recapata poate spiritul lucid prin denigrarea absolutului de la care tocmai a abdicat. Suflete tari este o drama ce aduce in prim-plan pe Andrei Pietraru, un om in permanent conflict cu sine insusi, situandu-se intr-un con al umbrelor si al victoriilor asupra sinelui. Iubind-o, dintr-un orgoliu masculin nesatisfacut, pe Ioana BoiuDorcani, protagonistul traieste iluzia absolutului, o nazuinta catre acesta, orientandu-se catre o iubire imposibila. Cei doi protagonisti

sunt suflete tari, total diferite temperamental, avand fiecare marja lui de iluzie si luciditate mereu insa pe coordonate diferite. Ceea ce le este caracteristic celor doi este aceeasi incapacitate de a se adapta spatiului in care sunt proiectati de forta oscilanta a destinului, cea care ii va sili sa regreseze de la false idealuri, de la o ipocrita realitate, de la un absolut insuficient dimensionat. Ei scapa de sub povara luciditatii si a absolutului, deindata ce Andrei Pietraru isi ucide ritualic idealul, apeland la un ceremonial aparte, al concretizarii unui foc de arma chiar in inima, insa nu ca sa se transpuna in victima, ci pentru a se intoarce la un punct initial al propriului traseu existential din care Ioana sa fie eliminata fara remuscari sau resentimente, ca si cand n-ar fi existat. Este regasirea puritatii absolute, a luciditatii mature care rupe trecutul de viitor prin constientizarea prezentului. Fara sa lase epigoni, Camil Petrescu este un deschizator de drumuri in proza noastra reflexiva si in dramaturgia de idei. In acest context, personajele capata viabilitate, traind drama absolutului si a luciditatii, o problema obsedanta pentru creatia camilpetresciana, ce a avut drept consecinta autenticitatea si in privinta crearii unor tipologii noi in epoca inerbelica, epoca ai carei exponenti au cautat sa descopere fascinanta lume interioara a intelectualului pur. Critica Atat Ultima noapte cat si Patul lui Procust surprind prin insistenta analitica de un caracter cu totul deosebit. Indiferenta sthendaliana, cu stilul voit de proces verbal, este infuzata de pasiunea autorului pentru determinarea unui adevar psihologic obiectiv. Faptul ca, in naratiune, se foloseste persoana intai conjugat cu suprapunerea argumentelor contradictorii care amplifica tot mai mult caracterul superior dilematic al eroului, determina o stare de incordare intelectuala. Atitudinea aceasta ramane cat se poate de actuala, indiferent de sensul in care sunt rezolvate problemele individului la Camil Petrescu. George Calinescu a avut, neindoielnic, o intuitie exacta afirmand despre romancier: nu este al doilea sau al treilea in literatura, ci unicul pe un drum launtric, intr-o jungla virgina, in care nu intra decat pionierii. (pag 259) u6s17sf N. Barbu Sine ira (Ed. Junimea * In cadrul capitolului Directii in dezvoltarea romanului romanesc in perioada dintre cele doua razboaie mondiale , putem gasi o scurta prezentare a romanului , prezentare facuta insa mai mult pentru a evidentia tehnica si stilul lui Camil Petrescu. Autorii pornesc de la afirmatia scriitorului din volumul Teze si antiteze:Sa nu descriu ceea ce vad , ceea ce aud decat intorcand privirea asupra propriului nostru continut sufletesc...Sa nu descriu decat ceea ce inregistreaza simturile mele , ceea ce gandesc eu. Astfel romanul contine exclusiv ceea ce a vazut , a simtit , a trait eroul cartii , in care perspectiva asupra realitatii e una singura , mijloc de a asigura autenticitatea faptelor narate .Virtutea acestui roman este deci capacitatea lui de a patrunde mai adanc in realitatea interioara. (SINTEZE DE LITERATURA ROMANA -; EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA , 1974 pg 187 * Camil Petrescu este unul dintre promotorii innoirii literaturii la un inalt nivel principal, intr-o vreme cand filosofic si tehnic, romanul romanesc ramasese la stadiul primei jumatati a secolului XIX, sau trecuse la confectionarea unor rudimente moderniste fara acoperire teoretica serioasa . Negresit trebuie sa lamurim ca daca partea intaia a acestui roman e o fabulatie e adica nascocita de un autor care nici nu era insurat si nici nu avea o familie pe vremea aceea si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sotia lui sunt pura fictiune, in schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii, aceea care incepe cu Intaia noapte de razboi este construita dupa memorialul de companie al autorului, imprumutat cu amanunte cu tot eroului . Stefan Gheorghidiu traieste relativ ca o fiinta autonoma, el este atras insa de o alta fiinta prin iubire si este angrenat pe de alta parte in alte structuri sociale. Marian Popa : CAMIL PETRESCU -; EDITURA ALBATROS , 1972 * Insusirea romanului Ultima noapte ...este aceea de a fi o proza superioara . In Ultima noapte ...este remarcata predilectia autorului pentru exactitatea aproape stiintifica si despicarea complexelor sufletesti tipice. Intr-un fel, Ultima noapte ... este privit ca romanul negarii, punerii intre paranteze si violarii fenomenologice a valorilor bio-afective. Eroul camilian este omul masurilor absolute, al jusitiei absolute, al iubirii integrale, al adevarului absolut. Ceilalti reprezinta relativismul pragmatic. Intelectualul nu este definit la Camil Petrescu prin profesie ci prin presiunea absolutului, singura care il califica pentru rolul de erou de drama, prin nevoia arzatoare de justificare a fenomenalitatii in functie de o logica absoluta. Intelectualul este ccel care traieste in sferele constiintei, care poate parcurge drame ale cunoasterii. In Ultima noapte..., cele doua parti distincte ale romanului sunt dialectic solidare, exprimand dubla experienta a eroului in fata celor doua dimensiuni existentiale, decisive in conceptia lui Camil Petrescu, dragostea si moartea: mai mult decat orice, in fata mortii si in dragoste omul apare in autenticitatea lui structurala, scria autorul in 1933. Dragostea este pentru Gheorghidiu o boala, cu toate ravagiile ce le provoaca, afectand tesuturile sufletesti cele mai intime. Ea porneste de la autosugestie, devine obisnuinta, o a doua natura, simbioza, despartirea echivaleaza acum cu o despicare a personalitatii, cu o interventie chirurgicala riscanta. Barbatul sufera in dragoste din pricina unui monoideism, aspiratia spre absolutul erotic il paralizeaza, il transforma intr-un posedat.(pag 196) Credincios principiului proustian al unitatii de viziune, Camil Petrescu, printr-un enorm artificiu, pastreaza naratiunea la persoana intai si romanul se compune din colectarea marturiilor pe care le fac personajele sale, intr-un dosar de existente. Dar metoda nu e deloc proustiana, ci aceea a cadrului naturalist de totdeauna. In schimb, fata de primul roman, cel de al doilea sparge compozitia si anchetatilor li se recomanda sa cultive digresiile, alunecusurile de condei, pe care le banuiam mai interesante decat intamplarea insasi. De unde Ultima noapte era o compozitie clara uniliniara, de factura clasica, actiunea celui de-al doilea roman este intortocheata, inainteaza ramificandu-se, si in acest amanunt putem vedea o oarecare influenta a lui Proust.(pag. 199) Ultima noapte este nu numai romanul razboiului, dar si al dragostei. Romanul domnului Camil Petrescu este, asadar, romanul unui razboi pe doua fronturi. Pe ambele fronturi, al amorului conjugal si al razboiului, este un neintrerupt mars, tot mai adanc, in constiinta. Eroul domnului Camil Petrescu este un psiholog al dragostei. Ultima noapte nu e propriu-zis un roman de razboi. Despicat in cele

doua parti componente si foarte distincte, e un roman personal, dintre cele mai ascutite si patrunzatoare romane de analiza. Iar in latura privitoare a razboiului, singura opera romaneasca literara valabila in acest gen. (pag. 84-90) Biblioteca Critica: CAMIL PETRESCU -; EDITURA EMINESCU, 1984 * Camil Petrescu este o personalitate multilaterala, preocupata de originalitate in sensul noutatii si autenticitate, captarea adevarului in formele lui primare. Eroii sai sunt vazuti intr-un sistem complex de oglinzi, jurnalele, scrisorile si marturiile directe fiind tot atatea mijloace de cercetare a evolutiei psihice. In romanul Ultima noapte... un erou martir rasfrange ca protagonist dimensiunile unei lumi. Stefan Gheorghidiu apartine aceleiasi literaturi a singuratatii ca si eroii lui Camus. El va sfarsi in infrangere, dar ideile lui pastreaza nostalgia altitudinii. In consecinta Camil Petrescu isi propune sa faca nu stearpa arta pentru arta ci arta pentru adevar . Pe de alta parte, realistul Camil Petrescu e obsedat de gasirea corespondentului verbal cel mai precis cu putinta: cei care au stat zile intregi cu moarte in fata si cerul deasupra stiu ce mijloc mizerabil de comunicare si expresie este cuvantul si tot ceea ce se reazima pe el. (pg. 181). Fost combatant in primul razboi, prozatorul care voia sa descrie infernul unei canoande, se loveste de carentele cuvantului. Problema e reluata prin intermediul unui erou de roman, Stefan Gheorghidiu care declara ca insuficientele limbajului limiteaza tragic perspectivele cunoasterii: Cuvantul e oricand un mijloc imperfect de comunicare. Tot ce e sens, tot ce e adevar, tot ce e continut real scapa printre silabe si propozitiuni ca aburul printre tevile plesnite. aUltima noapte..., ed. cit., 1946, p. 122i pg. 173 Comparate cu personajele lui Rebreanu din Ion, turnate in bronz, ale lui Camil Petrescu apar unduitoare, liniile se disloca de la in moment la altul. Camil Petrescu reconstituie un personaj prin racordarea partilor, dand intaietate analizei: Incepusem sa caut, -;spune Stefan Gheorghidiu-;ca din scrisorile si din amintirile altora, sa-mi reconstitui intrebatoarea fiinta sufleteasca a omului care influentase prin incomparabila lui danie, intreg destinul vietii mele. aUltima noapte..., p.47i Celalalt personaj, sotia lui Gheorghidiu, e un model mediocru, cu preocupari ce nu depasesc banalul. In contrast cu structura complicata a sotului, viata intelectuala a partenerei este alcatuita din nimicuri. O confruntare intre Stefan Gheorghidiu si tanara lui sotie, deschide problema oportunitatii sau a insuficientei luciditatii: Nu, atata luciditate e insuportabila, dezgustatoare-; ii reproseaza sotia, agasata de spiritul lui banuitor, rece. aUltima noapte..., p.127i Dupa despartirea provizorie de sotie, Stefan Gheorghidiu ii trimite flori printr-un comisionar. La intoarcere, omul e chestionat daca mai vazuse flori acolo la ea. Raspunsul incert al mesagerului il face sa banuiasca cava dubios: Flori?, flori...adica flori ? Nu mai avea. Am crezut ca ma minte ca sa se conformeze unei dorinte pe care mi-o atribuia asa de la el .aOp. Cit..., p.169i Nae Gheorghidiu e un ipocrit grosolan, cum rezulta din discutia cu nepotul sau (p.187):Ei Stefane, daca tatal tau ar fi fost ceva mai strangator, daca n-ar fi risipit atat... v-ar fi lasat si voua sa traiti. De altfel ii semeni leit. Acum vad ca te-ai insurat si tu tot din dragoste. (p.30) Afacerist fara scrupule, Nae Gheorghidiu e simpatizat si de opozitie pentru spiritul si pentru largimea lui de vedere, pentru aerul lui frandeur, revoltat parca.(p.145) Vulgaritatea lui, sprijinita pe temelia unei averi enorme, e agresiva: N-ai spirit practic !-;ii spune nepotului Stefan. Ai sa-ti pierzi averea !Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza. Eu sunt mai destept ca ei cand e vorba de parale. (p.41) Modalitatea analitica fundamentala in Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, consta in proiectarea unei lumini intense asupra lui Stefan Gheorghidiu. Eroul se autoanalizeaza necontenit, la rece, inteligenta lui cauta semnificatii si explicatii. Prima parte a romanului, monografie a indoielii, constituie un model de realism psihologic. Titlul unui capitol Intre oglinzi paralele, caracterizeaza metaforic metoda; reflectarea realitatilor pe doua planuri. Crispat moral, Gheorghidiu studiaza reactiile sotiei infidele, dar in acelasi timp sta cu atentia rasfranta inuntru , asupra-si intr-un soi de adanca si intensa interiorizare. (p.184) Un inceput de convorbire intre batranul Tache Gheorghidiu si fratele lui Nae, ilustreaza cum fiecare vorba poate fi despicata analitic in sensuri clare si subintelesuri: Ei, Nae, ce se aude, intrati sau nu intrati in razboi ? Iar Stefan Gheorghidiu, lucidul, comenteaza: N-am inteles bina daca prin acest intrati in loc de intram, unchiul Tache intelegea sa lase doar partidului liberal problema intrarii in actiune, sau folosea persoana a doua numai pentru ca el se si considera mort. a Ultima noapte..., p.26i Cateva personaje ca Nae Gheorghidiu, Tanase Vasilescu-;Lumanararu, sunt tipuri vazute obiectiv, la ele mai mult insa primeaza trasaturile individuale. Constantin Ciopraga vede in Camil Petrescu nu numai un analist subtil ci si un critic social a carui opera se inscrie in randul valorilor literare moderne . Constantin Ciopraga - Portrete si reflectii literare (Ed. Pentru literatura, 1967) p.173. Camil Petrescu: POETICA POLIVALENTEI Discursul romanesc camilpetrescian prezinta o configuratie aparte, generata de o viziune constanta asupra lumii, asupra concretului, dat pe care rostirea filosofica il va defini prin omnivalenta kaleidologica. In Ultima noapte..., discursul transcrie devenirea constiintei uni personaj-narator care, dintr-o perspectiva interna, limitativa si modulara, reprezita lumea si se reprezinta pe sine in doua momente de accent ale existentei sale. Titlul si configuratia romanului marcheaza existenta a doua etape succesive in devenirea unei constiinte -; o ultima noapte de dragoste si o prima noapte de razboi -;, momente de accent ale unei deveniri esentiale. Ultima noapte si intaia noapte sunt marginile unei epoci diferite fundamental prin viziune si traire, sunt frontiere temporale reflectate la nivelul arhitectonicii discursului prin includerea lor in doua carti diferite. Capitolele ce reiau titlul centreaza discursul, tot asa cum momentele pe care le definesc se constituie ca punct nodal in existenta eroului. Spatialitatea discursului se supune legii incluziunii. Capitolul intai si Cartea intaia sunt in acest sens semnificative. In mijlocul pregatirilor de razboi, In primavara anului 1916...,la popota ofiterilor, se discuta probleme legate de iubire, tot asa cum -; la nivelul ordini temporale -; experienta razboiului si amintirea iubirii, desfasurata amplu (cap.doi-cinci) sau fulgurant (in cap. Ultima noapte de dragoste) sunt incluse in rememorarea pe care actul scrierii o presupune. In Ultima noapte... punctului de vedere unic al personajului reflector ii corespunde un punct de fuga centrat de zona de indeterminare in care se contureaza in timpul trecerii de la o viziune la alta asupra existentei. Perspectiva subiectiva a discursului transcrie, la nivelul lumii refigurate, neputinta instaurarii unui alt punct de vedere decat cel subiectiv. Acel din mine insumi eu nu pot iesi... da nume atat convingerii prozatorului, cat si credintei eroilor sai naratori. Astfel, crezul lui Stefan Gheorghidiu este formulat in teza imaginii lumii ca reprezentare subiectiva si unica. Concretul, vazut de aproape, invadeaza agresiv privirea, distruge coerenta viziuni, o segmenteaza, o priveaza de principiul ordonator, o dezaxeaza. Un fragment din Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu poate fi in acest sens semnificativ: E o schimbare de sus in jos,

ca si cand ar fi cazut tampla cerului si jumatate din priveliste s-ar fi rasucit ca intr-un ochi bolnav, intr-o oglinda, dintr-o data intoarsa (U.n. P.276). Pentru Gheorghidiu iubirea este un proces de autosugestie si un mod de a impune propria lege celuilalt. In Cartea intai a Ultimei nopti..., putinele imagini ce refigureaza spatiul au limpezime si substanta numai prin Ela si numai in imediata ei apropiere: Nu vreau sa cunosc pe nimeni, nu exista pentru mine decat femeia aceasta cu rochia de culoarea caisei, cu bratele goale, lungi si plinute a...i O priveam eu si o privea toata lumea, pe femeia aceasta intoarsa cu spatele la noi, a carei silueta aurie toata, parca dadea inca racoare privelistii rustice (U.n. p.162). In furul imaginii Elei orizontul vizual se estompeaza, devenind o fluida si nedefinita atmosfera. Privirea eroilor camilpetrescieni retine preferential chipul iubitei, iar memoria nu fixeaza decat detaliile valorizate afectiv (rochia albastra, cea de culoarea caisei, silueta argintie etc.), restituind cu precadere gestul sau expresia prin care trairea devine transparenta. Daca rememorarea iubirii este realizata in Cartea intai de o perspectiva centrata si selectiva, coerenta viziunii fiind corelata de distanta temporala, de consecventa punctului de vedere si de relativa stabilitate a lumii privite, in Cartea a doua mobilitatea privirii confruntate cu dinamismul dramatic al lumii privite restituie imagini incoerente ale unei realitati absurde. Refigurarea experientei razboiului nu mai urmareste intelegerea unor intamplari revolute, ci reprezentarea exacta a unui timp care a permis complinirea intregului sufletesc prin verificarea si identificarea eului (U.n., p.201); se instituie astfel o noua perspectiva asupra existentei (Drama nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict cu eul tau, care cunoaste astfel ceea ce nu cunoaste intr-un anumit fel (U.n. p.304-305) si asupra semenilor (il cunosc ape Orisani cum nu l-a cunoscut nici mama lui caci numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii -; dar nu stiu absolut nimic despre el, (U.n., p.222). Traind integral un prezent al situatiei limita, Stefan Gheorghidiu nu numai ca nu poate cuprinde trecutul celorlalti, dar se instraineaza de propriul sau trecut care, privit din proximitatea mortii, isi pierde consistenta si gravitatea: Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi aStefan si Elai abia daca e firul de ata al gandului intamplator(U.n., p.294). Realitatea tensionata si complexa a razboiului este perceputa din puncte de vedere distincte care determina direct registrul si intensitatea trairilor eroului. Perspectiva exterioara aeriana diminueaza tragismul evenimentelor prin incadrarea, ordonarea si demistificarea pe care le favorizeaza o privire inalta si detasata. Vazuta astfel, confruntarea apare ca un joc cu soldati de plumb. Impresia de apocaliptic este generata atat de haosul ce domina spatiul aflat sub bombardament, cat si de deruta ochiului coplesit de imaginile mortii. Imaginile bombardamentului din capitolele N-ea acoperit pamantul lui Dumnezeu si Wer kann Rumanien retten ? sunt in acest sens semnificative. aAlina Pamfil : Spatialitate si temporalitate, EDITURA DACOPRESS, Cluj-Napoca, 1993 p.106-130 cap. Vi * Pentru ipostaza ideii de armonie este ilustrativ inceputul cartii intai a romanului, unde Stefan Gheorghidiu si Ela compun un cuplu, pentru inceput, ideal, impresie dedusa din caracterul metafizic al sentimentului, la nivelul sacralizarii lui. Dragostea dintre Gheorghidiu si Ela se sustine prin idealitate, care, la randu-i, se sprijina pe inversunarea cu care-si cultiva ambii iubirea. Afectiunea pentru Ela i se pare predestinata: Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile, amandoi, si aveam sa pierim amandoi. (pag 173) In Ultima noapte, timpul gramatical dominant in prima parte este trecutul, pe cand in cea de-a doua carte, e prezentul, dar cum aceasta din urma este cea mai importanta, este usor de inteles de ce scriitorul a folosit prezentul. Am amintit doar ca romancierul a trebuit sa-l conduca pe Gheorghidiu pana la posibilitatea ierarhizarii valorilor in urma experientei razboiului. Intercalarea timpurilor este in stransa corelatie si cu structura paginii prevazuta cu masive subsoluri care nu aduc insa o lume smulsa dim viata interioara, ca la Proust ci pluralitatea de lumi, gravitand spre acelasi punct de atractie. (pag. 194) Compozitia timpului in Ultima noapte retine atentia prin folosirea procedeului clasic al compozitiei odiseice. Astfel, Stefan Gheorghidiu, dupa scena discutiei violente de la popota ofiterilor, se reintoarce cu povestirea sa in trecut si continua de acolo pe directia unilaterala a dezvoltarii evenimentelor in timp. Partea a doua cultiva din contra, o compozitie iliadica, lasa prea putin loc impresiei memorialistice, sprijinite mai ales de fenomenul ,,reculului inregistrat, in genere, de romanele de razboi. (pag. 201) Aurel Petrescu si Opera lui Camil Petrescu (Ed. Didactica si pedagogica) * Multi vom fi observat disproportia care sta la baza romanului Ultima noapte. O buna parte din volumul intai cuprinde romanul propriu zis (dupa conceptia noastra clasica) si anume istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu. Volumul al doilea e, insa, un jurnal de campanie care ar fi putut sa lipseasca fara a stirbi substanta romanului. Intre partea intai si a doua din roman nu este nici un echilibru si jurnalul de campanie poate dura oricat de mult. Ultima noapte... e mai putin proustian si mai mult orasenesc in sensul cerintelor scriitorului intr-un articol antisemanatoresc. Eroii sunt nu numai citadini dar opulenti si cultivati. Stefan Gheorghidiu apartine unei familii bogate. De obicei romancierul roman ne infatiseaza parveniti, specii de Dinu Paturica si Tanase Scatiu in goana dupa prosperitate. Prin asta romanul e mai degraba un roman stendhalian, de experienta, de cunoastere. Barbatul iubeste femeia si este robit ei, dar e in stare in acelasi timp sa observe. Ultima noapte... este un roman de analiza erotica. In Ultima noapte...isi povesteste tribulatiile lui cosmice, insusi eroul Stefan Gheorghidiu. Acesta student la litere, se casatoreste cu o colega. In curand acesta mosteneste o avere incat este exclusa posibilitatea ca romanul sa fie samanatorist. Intaia problema a lui Gheorghidiu este de a se apropia de iubita lui. A trebuit un talent solid ca acela al lui Camil Petrescu ca aceasta lipsa de tact sa nu devina ridicola. Paginile romanului sunt de o decenta desavarsita, cu observatia ca ele zugravesc numai tragedia unui barbat lipsit de o motiune pozitiva a femeii, care cere acestuia ceea ce nu poate da. Ultima noapte... are insusirea de a fi o proza superioara. Un om cu suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent si neprihanit plin de subtilitati. Partea a doua a romanului, n-are ce-i drept, decat o legatura accidentala, fiind jurnal de campanie este tot ceea ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi in literatura noastra si ar sta cu merit, alaturi de pagini straine stralucite. N-avem de-a face cu un reportaj despre razboi, ci cu o viziune personala a lui, cu un spectacol straniu, apocaliptic de un tragic grotesc. Aici Camil Petrescu este un mare prozator. G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (Ed. Minerva 1980) * Romanul lui Camil Petrescu apare ca o sinteza marita a calitatilor sale de scriitor, care-i confera si notele diferentiale intre prozatorii tinerei generatii. Eroul celor doua volume, sublocotenentul Gheorghidiu, e o constiinta lucida, un spirit atent intors in sine insusi,

analizandu-se in doua mari ipostaze ale vietii: iubirea si razboiul. Opera lui Camil Petrescu, oricat de varianta ar parea la prima vedere, prezinta o exceptionala unitate, sub trei aspecte: al problematicii, al spiritului polemic in care e scrisa si al facturii artistice. Caracterul polemic pe care il dobandeste opera lui Camil Petrescu, cu tot ce presupune ca mobilitate a spiritului: indarjire, luciditate, pasiune dialectica, orgoliu, e, prin urmare, expresia unei drame de o profunda semnificatie sociala. In Ultima noapte de dragoste, intaia noapre de razboi, se regaseste problema centrala a operei lui Camil Petrescu, si anume: inadaptabilitatea ca forma de protest social, de refuz al conformismului si a complicitatii eroului cu clasele posedante. O buna parte din volumul intai cuprinde romanul propriuzis, istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu. Volumul II insa e un jurnal de campanie care ar fi putut sa lipseasca fara a stirbi nimic din substanta romanului. Romanul lui Camil Petrescu este, asadar, romanul unui razboi pe doua fronturi. El incepe in ajun de declararea razboiului nostru, cand povestitorul, in speta sublocotenentul Stefan Gheorghidiu, concentrat in lucrarile de fortificare din regiunea Dambovicioarei, face eforturi disperate sa obtina o permisiune de doua zile pentru a merge la Campulung. O scrisoare insistenta, de la fosta lui nevasta, cu care se reconciliase nu demult, dupa multiple neintelegeri, il chema. O discutie la popota, pe tema dragostei si raspunderilor reciproce, inveninata si altercanta, ne introduce in vestibulul ce se deschide cu chiar capitolul al doilea. Trebuie insemnata maiestria cu care Camil Petrescu intercaleaza romanul dragostei lui Stefan Gheorghidiu, reconstituindu-l din cenusa de entuziasme si dezamagiri a trecutului. Romanul ocupa intreg volumul intai si trece, in povestirea de o cursivitate magistrala, nu numai o lume diversa, tipica si semnificativa pentru istoria neutralitatii noastre, exemplare de umanitate surprinsa in intimitatea metehnelor ei, dar mai ales vibreaza, toata, de o mare incantare spirituala. Povestitorul este un om de spirit, un ironist de o superioara sobrietate, un portretist extraordinar, dar mai cu seama un martor de fiecare clipa al actiunilor dimprejurul lui si rasfrangerilor lor in propria lui constiinta. In afara de constiinta, totul e bestialitate, declara eroul lui Camil Petrescu si romanul pe ambele lui fronturi, al amorului conjugal si al razboiului, este un neintrerupt mars, tot mai adanc in constiinta. Romanul de iubire a lui Gheorghidiu se desfasoara pe axele unei realitati interne, alcatuita din ardoarea erotica si din prabusiri de straturi morale prin invazia treptata a geloziei, superior analizata cu mijloace de acuitate stendhaliana; romanul lui de razboi e jurnalul patetic al unui intelectual deformat de asprimile campaniei care-si inregistreaza, cu aceeasi lucida sinceritate variatiile unui eu de un accentuat si constient individualism. Stefan Gheorghidiu, eroul Ultimei nopti, este un intelectual pe care imprejurarile il ajuta sa se elibereze oarecum de grijile existentei. Student in filozofie, cu preocupari teoretice, tip orgolios, dar animat de o exemplara generozitate, se casatoreste cu Ela, cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care crede a fi identificat idealul femeii iubite. Dragostea lui nu cunoaste margini, avand puterea marilor pasiuni, specifice mai tuturor eroilor lui Camil Petrescu. Curand, Gheorghidiu, in ciuda atitudinii sale ostile fata de tot ceea ce inseamna chiverniseala si afaceri, devine principalul mostenitor al unui unchi bogat si zgarcit. Tinerii soti incep o viata mondena, cu excursii si petreceri in compania celor mai anoste si mai stupide exemplare burgheze. Dovedind saracie sufleteasca, Ela se antreneaza in aventuri frivole, spre nefericirea lui Gheorghidiu, care aspira catre o dragoste absoluta. Situatia ramane incerta pana la izbucnirea razboiului, cand noul complex de imprejurari dezvaluie definitiv adevarata fata a lucrurilor. Sublocotenentul de rezerva Gheorghidiu se convinge ca sotia sa il insala cu un vulgar seducator de profesie din anturajul monden, pe care-l frecventau cu asiduitate. Gheorghidiu este expresia artistica a unui sentiment desfacut in rotitele lui subtile, dupa cum Ela risipeste parfumul ciudat al gratiei si senzualitatii feminine, surprinse cu ochi nuantat. Desi tehnica sfideaza caracterologia clasica, Stefan Gheorghidiu e un personaj viu, care traieste in planul fictiunii cu sufletul lui pasionat, cu inteligenta lui patrunzatoare, cu onestitatea lui imaculata, neinteles si nefericit. Intocmai ca moralistii clasici, dar, evident, in primul rand cu mijloacele de naratiune si prezentare ale unui romancier, analiza sa se aplica asupra marilor pasiuni umane, in care lamureste elementele constitutive, in treptata lor insumare, cu un adevarat ispirit de geometrie. De pilda episodul in care gelozia pune stapanire pe sufletul lui Gheorghidiu. Cu prilejul unei excursii la Odobesti, intr-un grup numeros si vesel, Gheorghidiu observa apropierile in progres dintre sotia lui si un vag advocat descins de curand din cabaretele Parisului, de unde adusese stiinta noilor dansuri. Gheorghidiu cauta doar aparent adevarul despre Ela, in fond el se cauta pe sine, isi cauta echilibrul pierdut, aspira sa se gaseasca dupa devastarea unei dragoste pustiitoare, devenita o a doua natura. Gheorghidiu nu se cunoaste, nu-si cunoaste limitele, el insusi marturiseste pasii sai gresiti, miza in contratimp, catastrofele starnite de micile incidente pe care le provoaca involuntar. Ura lui Gheorghidiu nu se indreapta impotriva femeii in general, ci impotriva femeii corupte de societatea burgheza a prozaismului si vulgaritatii. Gelozia ii prilejuieste lui Camil Petrescu magistrale capitole de analiza psihologica, in care, cu o rara luciditate si stapanire de sine, sunt cercetate amanuntit reactiile cele mai dureroase pe care le poate produce acest sentiment. E atata finete, atata bogatie de nuante, atata indemanare in a scruta cutele adanci ale sufletului, incat putem spune fara teama de a exagera ca autorul Ultimei nopti de dragoste ramane cel mai de seama analist al prozei romanesti. Camil Petrescu si-a hranit personalitatea eroului sau nu numai cu sensibilitatea sa exasperanta, ci si cu luciditatea, cu freamatul sau spiritual neistovit. Cultura sa impresionanta o imprumuta lui Stefan Gheorghidiu, sporind si mai mult prapastia dintre acesta si Ela, o femeie cocheta, inferioara nu numai sufleteste, ci si intelectualiceste, superficiala, foarte departe de zbuciumul unei constiinte lucide. El ar vrea sa o aduca pe Ela in sfera lui principala de preocupari intelectuale, dar, incapabila de speculatii metafizice, cand sotul ii vorbeste de Kant, in mod absurd, in patul conjugal, el se trezeste cu amandoua pernele de puf si dantela in cap. In figura lui Nae Gheorghidiu cunoastem un capitalist rapace, manuindu-si afacerile foarte abil, un politician veros, care vrea sa treaca in fata celor mari drept o lichea simpatica. Ignorant si probabil agramat, el isi manifesta cu insolenta dispretul fata de cultura, adresandu-i-se pe un ton de repros si de amenintare lui Stefan Gheorghidiu: Cu Kant ala al dumitale cu Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza. Eu sunt mai destept ca ei, cand e vorba de parale. Facandu-se temut in lumea afaceristilor, despre Nae Gheorghidiu se spune, ca despre un soi de rege al junglei, ca e unul dintre cei mai destepti si mai periculosi oameni din tara romaneasca. De acest lucru se convinge chiar Tanase Vasilescu Lumanararu, care, incercand sa i se opuna, va fi pedepsit intr-un chip foarte original, anume: va fi pus ca, in haine de chelner, sa-si serveasca la masa invingatorul. Camil Petrescu s-a gandit desigur ca numai un individ stabilizat in societate poate avea ragaz sa traiasca launtric. Caci tendinta de a se ocupa de viata interioara este vadita. Prin asta Ultima noapte e mai degraba un roman stendhalian. Stendhal fugea de fraza, de stil, era adica un anticalofil si simtea o placere de a-si nota exact experientele dupa ce le traise.

Are loc la eroii lui Camil Petrescu, ca la ai lui Stendhal, o autoobservare, care nu paralizeaza sensibilitatea, ci, dimpotriva, o ascute la maximum. E vorba de intelectuali, de oameni care prin insasi natura lor tind sa cunoasca ce se petrece cu ei, refuza sa traiasca altfel decat constient; prin urmare, fac din problema lamuririi ratiunii actelor lor o chestiune vitala. Cata luciditate, atata drama, e deviza scriitorului. Eroii lui Camil Petrescu au toti repeziciunea discursului si tonul acela tipic de iritatie care sunt ale autorului insusi in scris, incat toti sub felurite vesmante par a purta capul multiplicat al vorbitorului la persoana intaia. Stilul lui Camil Petrescu zugraveste prin ritmica lui pe un singur erou, pe acela care observa si se analizeaza. Partea a doua a cartii zugraveste razboiul asa cum l-a vazut un intelectual cinstit, strain de orice atitudine patriotarda si sentimentala. Fara a-si pierde individualitatea, drama lui Gheorghidiu se contopeste acum cu drama generala a ostasilor secerati de gloante sau pulverizati sub inspaimantatoarele baraje de artilerie. Camil Petrescu este primul scriitor roman care descrie razboiul ca o experienta directa. Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu e marturia unui combatant si inovatia unui artist care isi confeseaza propria mutilare morala. Ceea ce impresioneaza in zugravirea razboiului este autenticitatea, experienta directa pe care scriitorul o transmite cu scrupulozitate documentului stiintific. Reactiile psihologice sunt si acum surprinse cu finete, eroul fiind mereu dezgustat de stupiditatea actelor pe care trebuie sa le savarseasca. Viziunea autentica a razboiului, trait ca o experienta esentiala a vietii exprima framantarea tragica a unui om a carui constiinta e sfasiata de absurditatea marelui macel. Gheorghidiu isi surprinde si analizeaza fara ipocrizie frica, superstitia, insensibilitatea la durere, lasitatea si panica, dupa cum isi dezvaluie firesc spiritul de camaraderie si curajul izvorat din straturile unei instinctive conservari individuale, si nu din conceptele abstracte ale structurii lui de intelectual. Acesta aproape innebuneste din cauza frigului intr-o noapte de septembrie si imbolnavit de groaza, e salvat de doi oameni care se culca peste el, calzi ca doua perne grele. Analiza starilor sufletesti prin care trec combatantii, supusi unui bombardament de artilerie, este magistrala in Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu, titlul capitolului care reproduce cuvintele spuse de soldatul Marin Tuchei, ca un bocet, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca. Sub ploaia obuzelor, oamenii parca sunt condamnati la moarte in fiecare moment. Ei simt o groaza nebuna, nervii le sunt sleiti, uneori simt o nepasare, o insensibilitate ca a unor bolnavi in agonie, o indiferenta fara putere de impotrivire: Ne trantim pana la gat in mocirla, dar nu putem afunda si capetele, caci ar fi sa murim inabusiti. Evocarea unui tir de baraj, cu nebunia asurzitoare a srapnelelor, ca si trecerea trupelor de la Bran, sunt dintre cele mai dramatice pagini din cartea lui Camil Petrescu. Dar acest jurnal de campanie schiteaza cateva tipuri de camarazi bine prinse; alaturi de Gheorghidiu, temerar, pasionat de razboi, se deseneaza figura de ambitios si de cuceritor a lui Corabu si mintea iscoditoare a lui Oprisan. Razboiul vazut de Camil Petrescu nu este nici eroic, nici inaltator, ci infiorator de tragic si monstruos. Oamenii alearga cu abdomenele sfartecate, stau impietriti sub infernale baraje de artilerie, mor inutil. In valmasagul inaintarilor sau retragerilor domneste arbitrarul, usurinta cu care se condamna la moarte, pe scurt, o lege aspra, barbara. Luciditatea si chibzuinta devin calitati rare, aproape inexistente. Si toate acestea nu sunt inventiile unui romancier, ci fapte realmente traite de autor, care le transmite, ca dintr-un jurnal de front, cu o precizie calendaristica. Fidel esteticii proustiene, Camil Petrescu isi construieste si el romanele sale cu o singura perspectiva. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este o lunga confesiune sau, daca vrem, un jurnal de campanie, precedat de niste marturii intime ale celui care-l redacteaza. Pompiliu Constantinescu ,George Calinescu, Tudor Vianu Alexandru Sandulescu, Paul Georgesc * In Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930), autorul personaj este unul singur, tehnica folosita fiind numai cea a memoriilor voluntare. In schimb, experienta propusa este dubla, asa cum insusi titlul operi o sustineintre iubire si razboi, sub semnul noptii. Prin urmare noaptea este cea care poate consemna visul catre ideal sau cosmar. Pe parcursul romanului se propune tocmai fluctuatie posibila intre fericire si cosmar. Debutul romanului expune deja sensurile dublei nopti. Aflat pe front, deci in plin foc al razboiului, Stefan Gheorghidiu participa la o dezbatere pe tema sotului care si-a ucis sotia infidela. Punctul sau de vedere este absolutist: Iubirea este un proces de autosugestie deci ea trebuie sa se inalte deasupra realitatilor curente, sa devina ideea insasi. Momentul inseamna pentru erou si declansarea fluxului memoriei, experienta erotica din trecut fiind adusa in prezent. Astfel ca cititorului i se deruleaza spectacolul unei posibile povesti de dragoste, care trebuie sa fie alegoria imposibilei suprapuneri dintre ideal si concret, dintre ideea de iubire si realitatea acestui moment. Student la filosofie, traind in sfera ideilor, Stefan Gheorghidiu concepe iubirea drept devotiune totala si crede a gasi in Ela perechea ideala. Ca si in Luceafarul lui Eminescu se incearca realizarea cuplului din doua superioritati diverse: inteligenta si frumusetea. Dar membrii cuplului nu pot ascunde faptul ca la mijloc este, in primul rand orgoliul, iar un asemenea cuplu nu poate fi decat aparent fericit, iar o asemenea fericire dureza numai cat dureaza fericirea pentru amandoi. Trebuie sa intervina insa replica realitatii, caci cei doi traiesc intr-un anumit mediu social. Aceasta apare ca o pedeapsa data de unchiul lui Stefan , Tache Gheorghidiu, care, sicanat de lipsa de consideratie a nepotului fata de bani, lasa acestuia, prin testament, o parte considerabila din mostenire, parca punandu-i la incercare rezistenta materiala. C Coordonate importante ale romanului: Microcosmos familial si macrocosmos social In Ultima noapte...macrocosmosul social e vazut prin prisma microcosmosului familial. Punctul de plecare si firmamentul imaginii critice a mediului social in care, datorita partii lor de mostenire, patrund Stefan si Ela, este existenta lui Nae Gheorghidiu. Atitudinea lui Stefan fata de unchiul sau, nu lipsita de acceptari, concesii si compromisuri, isi gaseste explicatia in acel spirit de familie care de fapt nu-l paraseste pe personajul principal, desi de fapt el vede cu luciditate in deputat prototipul a tot ceea ce ura mai mult.a...i In ciuda acestui fapt, Stefan se lasa totusi tutelat un timp in afaceri de catre deputat, si il frecventeaza destul de asiduu. In realitate exista o curiozitate pentru mediul la care avea acum acces, mediu dominat de catre Nae, care devine ghidul lui intr-un univers sordid dar atragator prin necunoscut. Drama personala a lui Stefan Gheorghidiu se desfasoara in climatul de minciuna al acestei lumi conduse de forta banului, de interese meschine si e strict dependenta de mentalitatea mediului in care traieste. Pendularea celor doi soti intre tipurile de categorii sociale, dezvaluie lipsa de coeziune intre ei, care provine din viziunea asupra lumii ce-si pune de fapt amprenta in viziunea asupra iubirii. Un

rol decisiv il joaca in aceasta pendulare iluzia lui Stefan ca securitatea materiala ii ofera posibilitatea sa se ocupe de lucrurile sale filozofice, si sa-i asigure nevestei un trai fara griji, fara a-l implica social intr-un nou univers. (p.XXXVII) Razboiul In Ultima noapte...se fixeaza caracterul patriotic al luptei pentru intregirea tarii, fara a omite caracterul de inclestare sangeroasa, profitabila unei paturi de afaceristi. Sunt mentionata o serie de portrete ale oamenilor simpli, capabili de acte eroice, ca de pilda Maria Manciulea si caporalul care pazeste satul de unul singur. Predominanta ramane viziunea de absurditate a macelului din raboiul imperialist. Sub acest aspect putem incadra jurnalul de front a lui Stefan Gheorghidiu seriei de romane din literatura universala scrise pe tema primei conflagratii mondiale, romane cu care se afla in perfect consens. Trebuie amintit ca multe din aceste opere marcante apar in 1929, un an inainte de Ultima noapte...: Aldington -; Moartea unui erou, Erich Maria Remarque -; Pe frontul de vest nimic nou, Hemingway -; Adio arme. Cu acestea romanul lui Camil Petrescu se inrudeste, indeosebi prin tehnica de jurnal de front, de naratie a vietii cotidiene duse de o formatie militara care face un efort colectiv pentru supravietuire. Ultima noapte... intentioneaza sa dea o replica episoadelor de batalie idealizate, de un eroism factic, prezente in majoritatea scrierilor aservite demagogiei belice, si chiar in alte lucrari in care, in locul veridicitatii se face uz de un verosimil harazit sa-l impresioneze pe cititor. Se poate discuta despre plecarea in razboi a lui Stefan Gheorghidiu, in pofida ofertei unchiului sau de a-l plasa undeva la adapost, in spatele frontului. Contactul lui Stefan Gheorghidiu cu razboiul se impregneaza cu uimirea fata de necunoscut. Calvarul frigului patrunzator fara manta il caracterizeaza pe eroul dezarmat, intr-o situatie cu care nu-i obisnuit, dar careia se sileste sa-i faca fata. Absurditatea, haosul, sunt receptate de personaj trepat, ca un lant de revelatii ce-i fauresc pana la urma ucenicia in razboi si-i determina o noua atitudine fata de viata. (p.XLV) Drama geloziei A sustine ca gelozia lui Stefan Gheorghidiu e determinata de orgoilu nu inseamna nimic, deoarece asa se intampla cu oricine traieste acest sentiment. Framantarile sufletesti ale personajului sunt generate de locul pe care iubirea si femeia il au in viata eroilor camilpetrescieni. Gheorghidiu e constient de rolul pe care femeia trebuie sa-l joace in viata sa, iubirea fiind singurul domeniu in care socoate ca poate atinge certitudinile totale. Gelozia lui Stefan isi are izvorul in faptul ca se simte diminuat in ochii nevestei, ca nu mai e adulat, ca nu mai e el singurl in stare sa-i dea sentimentul bucuriei si implinirii. Jocul erotic in romanul lui Camil Petrescu nu e nici pe departe al dragostei si intamplarii. Totul incepe datorita orgoliului lui Gheorghidiu de a fi iubit, de a fi singura preocupare a Elei. Cand o asemenea certitudine se clatina, prima lui decizie e despartirea. Apoi incepe insa indoiala, iar drama izvoraste din necesitatea de a sti daca hotararea separatiei e justificata sau nu. (p.LIX) Ea si el (relatia intre personaje) Orgoliul constituie cheia de bolta a relatiilor, si in unirea si in separarea eroilor. Desi Ela nu este genul lui Stefan, el incepe sa tina la ea din orgoliul de a fi iubit. Ea il iubeste cat e mandra de valoarea lui intelectuala, si se departeaza cand in noul ei cerc admiratia pentru sot nu-si mai are obiect. Gelozia lui Gheorghidiu are drept ax principal orgoliul, care de asemenea ii impiedica pe amandoi sa se impace. Dar in final, lipita parca pentru a incheia romanul, intervine explicatia venalitatii femeii. In aceasta lupata de orgolii sinceritatea piere de ambele parti si odata cu ea intimitatea, iar jocul erotic se preface intr-o abordare ceremonioasa, platosa, a simtamintelor. (p.LXXIII) Timp si anotimpTimpul e un factor fundamental al romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi . Conceptul de timp dobandeste in roman nenumarate expresii artistice in planul constructiei si caracterizarii personajelor. Ultima noapte... este scris ca o rememorare a unor episoade din viata eroului, asezate in ordinea in care acesta le povesteste conform cu intuitia sa. In genere, romanul sta sub semnul precipitatiei, al grabei. Actiunea are o desfasurare si o respiratie scurta, cuprinzand trei ani din viata personajului, care pentru el inglobeaza trecutul si prezentul in definirea personalitatii sale. Ca si timpul, anotimpul cu natura sa caracteristica este colorat de starile sufletesti ale eroului, si uneori le transpune. Camil Petrescu se opreste indeobste asupra vremii calde, primavara, vara sau toamna timpurie, prezentand bogatia vegetala si variata paleta de culori. In final deci Stefan Gheorghidiu detestat, dar si imbogatit de o perioada de timp a trairilor dramatice poate considera incheiata o etapa existentiala in cunoasterea sa, a lumii si a conditiei umane. Camil Petrescu: aULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI -; EDITURA ALBATROS, 1982 (15 exemplare); tabel cronologic, prefata si bibliografie de Sanda Radiani. Jocul ielelor Jocul ielelor constituie baza intregii sale dramaturgii si ca punct de plecare exploziv a ceea ce va insemna sensul specific al literaturii sale si ca obsesie tematica si caracterologica, si ca structura conflictuala si ca atitudine existentiala, si ca relatie intre factorul biografic si reprezentarea lui metafizica. Jocul ielelor deschide o lume a ideilor chemata sa guverneze faptele. Centrul filozofic al problematicii sta in metafora titlului tradus de dramaturg in intelesul de joc al ideilor. In Jocul ielelor se infrunta patru sentimente, care, rand pe rand, cer suprematia absolutului. Sunt sentimente generate de politic, onoarea familiala, erotica si dreptatea absoluta. Din felul cum se ciocnesc si se ierarhizeaza, ele dezvaluie esenta unei singure afectiuni totale si tiranice, care tine de esenta logicii nestramutate si absolute a lui Gelu Ruscanu. Drama absoluta trebuie sa fie in esenta a eroului central, iar Gelu Ruscanu traieste macar o clipa, triumful. In realitate, sufletul sau e arena unde are loc teribila sfasiere a omului, impartit intre logica si pasiuni. Despre eroul central al piesei se poate spune, cum s-a spus, ca e lucid. E vorba de o luciditate pornita, insa, dintr-o supraconstiinta care traieste destinele primordiale ale omului, amintindusi de paradisul pierdut. (pag. 92-94) Jocul ielelor, veritabil autoportret spiritual, transfigurand foamea intelectuala de absolut in metafora folclorica a dansului ucigator al fantasmelor.(pag. 13) Aurel Petrescu - Opera lui Camil Petrescu (Ed. Didactica si pedagogica * O opinie generalizata in legatura cu teatrul lui Camil Petrescu este aceea ca dramaturgul ar profesa un teatru de idei . S-ar putea gasi o explicatie in faptul ca acest teatru are drept personaje care sunt in mod obligatoriu legati de idei. In realitate ei nu au idei, sau daca au acestea sunt idei fixe, iar teatrul in ansamblul sau este acela al unei filosofii exprimate prin crezul substantialist. Jocul ielelor are ca punct de plecare reactiile sufletesti ale autorului care in mai 1916 asista la o bataie de flori la Sosea, in timp ce

ziarele aruncate printre flori vorbesc despre Verdun. Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala si in numele principiilor sale doreste sa publice o scrisoare care l-ar distruge definitiv pe Saru Sinesti, ministrul justitiei . Esenta dramei sta asadar in tensiunea creata intre o constiinta singularizata si societate . Gelu vede idei si nu lucruri, el este cel care nu poate scrie decat ce gandeste. Drama prezinta o serie de coincidente, stereotipii si recurente ale situatiilor care se preced si se anticipa. Jocul ielelor, credea autorul, e o piesa ideologica aproape pura, in care armatura teatrului nu e prea solida . Marian Popa : CAMIL PETRESCU -; EDITURA ALBATROS , 1972 * Jocul ielelor vrea sa fie o drama ideologica si izbuteste la lectura sa ofere o dezbatere inteligenta, dar numai atat, ideile nefiind incorporate in oamenii vii. Gelu Ruscanu, director de ziar socialist, vrea sa aplice principiile morale in absolutul lor (fiind mai degraba un adept al imperativului categorc kantian) si se izbeste de relativitatea vietii morale a oamenilor din jurul sau. Astfel, voind sa denunte prin publicarea unei scrisori imoralitatea ministrului de justitie, afla despre propriul sau tata lucruri dubioase. Neputand concilia absolutul cu relativul se sinucide. George Calinescu - ISTORIA LITERATURII ROMANE... p.743. * Drama a absolutului, piesa ilustreaza in fond principiul petrescian: totul sau nimic si axioma aceluiasi autor cata luciditate, atata drama. Gelu Ruscanu, protagonistul discursului dramatic cauta cu fervoare un sprijin in miscarea muncitoreasca pentru a rezolva unele probleme de ordin social in spiritul dreptatii absolute, intrand in contradictie cu normele si legile ce guverneaza societatea. Fara sa inteleaga inutilitatea telului urmarit, incapabil sa faca vreo concesie, eroul sfarseste sinucigandu-se. Camil Petrescu si eroii operelor sale sunt dominati de setea de absolut, de adevar si echitate, de justitie si dragoste. Prieten cu Maria Sinesti, sotia ministrului de justitie, Gelu Ruscanu afla dintr-o scrisoare a acesteia catre el ca Saru Sinesti a omorat o batrana pentru a intra mai repede in posesia averii sale. Decis sa publice scrisoarea, indiferent de consecinte, (publicarea scrisorii ar compromite-o pe Maria), Ruscanu, intre timp afla ca tatal sau, nu a murit dupa cum stia el in urma unui accident, ci se sinucisese pentru o actrita oarecare, fapt cunoscut de Saru Sinesti. Incep tranzactiile: in schimbul tacerii Sinesti ii propune eliberarea din inchisoare a muncitorului Petre Boruga (grav bolnav); Praida ii cere sa accepte propunerea, dar acceptarea ar insemna abandonarea principiilor morale, chiar daca ea ar fi in sprijinul miscarii socialiste si ministrul ar continua sa functioneze in pofida crimei odioase savarsite. In consecinta, intrat in mreaja nedumeririlor si a intrebarilor fara raspuns, inapt sa gaseasca o rezolvare, sa faca o concesie, sfarseste iremediabil prin moarte: Lumea asta din care iti tragi hrana este atat de abjecta incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu pretul complicitatii. Prin urmare piesa Jocul ielelor este o drama de idei si una a inteligentei. Eroul asemenea creatorului sau traieste o drama care se circumscrie unui cerc, unde si de unde nu are iesire. Setea de adevar, dreptate sau atitudine, in fond de absolut, caracterizeaza pregnant eroul si devine pasiunea lui imanenta. Din pacate insa ea nu este insufletita de intransigenta, ci de exasperare nesfarsita. (B.Elvin): Dreptatea este absoluta. Aceasta nazuinta este de fapt sensul dramei sale.CONSULTATII PENTRU BACALAUREAT LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA INSPECTORATUL JUDETULUI TIMIS, 1991 p.311. Aprecieri critice: PERPESSICIUS: Romanul lui Camil Petrescu este asadar romanul unui razboi pe doua fronturi. Povestitorul este un om de spirit, un portretist extraordinar. Romanul pe ambele fronturi, cel al amorului conjugal si al razboiului, este un neintrerupt mars, tot mai adanc, in constiinta. Eroul este un psiholog al dragostei, si luciditatea si precizia analizei lui se inrudesc cu ale marilor moralisti ai literaturii franceze, si inaintea tuturor cu Stendhal insusi.(...) Razboiul este nu numai pagina de acuta psihologie a luptatorului lasat in plata Domnului sau in voia mortii, dar si actul de justitie al razboiului romanesc, reintegrat in buna parte in limitele si fizionomia lui autentica.Tirul de baraj de la Sasaus, prin care trece eroul domnului Camil Petrescu, concureaza oricare di documentele similare ale literaturilor straine, si grija pe care o pune autorul in referinta ni se pare pe deplin indreptatita. Ele contureaza faptul romanesc si-l incadreaza in singura , posibila literatura de razboi, aceea a adevarului. aCuvantul, an VII, nr. 2009, 23 noiembrie 1930, p.1.i SERBAN CIOCULESCU: Nimeni ca dansul, in tratatul citat sau in precedentele romane de razboi nu a izbutit sa redea psihologia combatantului, teroarea perpetua a mortii, sentimentul insuportabil al necunoscutului din fata, asteptarea luptei adevarate, dupa ideea preconizata intr-un cuvant, caracterul specific al razboiului nostru . Domnia sa a dovedit, prin nervul personal si prin ritmul viu pe care l-a imprimat jurnalului sau de campanie, -;fara sa fie un jurnal obisnuit zi la zi, din insasi poca razboiului-;ca este capabil, dupa atatia ani de la consumarea faptelor, sa invie atmosfera trepidanta de atunci. a...i Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi nu e propriu zis un roman de razboi. Despicat in cele doua parti componente si foarte distincte, e un roman personal, dintre cele mai ascutite si patrunzatoare romane de analiza. Iar in latura privitoare razboiului, singura opera romaneasca literara valabila in acest gen . aAparut in Adevarul, an 43, nr.14386, 18 noiembrie, 1930, pg.1-2.i EUGEN IONESCU: Prin personalitatea eroului principal si prin solutionarea procesului sufletesc, romanul isi capata astfel o deplina constructie interioara, o deplina unitate interioara. Personajul feminin principal nu are, conform celor mai sus remarcate, o viata obiectiv reala ci una subiectiva. Nu avem posibilitatea sa o deducem clar, dar o vedem, prin ochelarii variabili ai lui Stefan Gheorghidiu. Ea suporta nu privirea analitica a acestuia, ci emotionaltatea lui. Ea este imobila: nu actioneaza, apare rar, traieste pentru noi ca repercursiune sufleteasca urmarita in Gheorghidiu: comotiune. Ea nu exsista decat ca stare de constiinta variabila, fluctuanta. Dar pentru scopul ultim al romanului, care urmareste numai lamurirea personalitatii lui Stefan Gheorghidiu, ea nici nu intereseaza in sine ca fiinta obiectiva si reala; de aceea nici nu stim daca il inseala sau nu pe Stefan, daca il iubeste inca sau nu il iubeste. Lumina in care ne este infatisata variaza, neaparat, cu schimbarea sufleteasca a lui Gheorghidiu. Iubirea lui Stefan fusese rod al acestei cristalizari sthendhaliene: sugestie, pe care vin sa se grefeze, in esafodaj, alte sugestii. aAparut in Fapta, an I, nr. 7, 22 noiembrie 1930, p.6i ALEXANDRU PALEOLOGU: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi imi pare romanul cel mai realizat al lui Camil Petrescu, cel mai profund si cel mai bogat ca experienta substantiala, si totodata de rotunjime artistica, de o compozitie riguroasa si de

un stil perfect in aparenta lor simplitate, ceea ce dovedeste ca, in ciuda recomandarilor de anticompozitie si antistil ale autorului, el avea simtul formei solidar s congenital cu substanta, asa cum un organism viguros isi gaseste alcatuirea necesara nu prin interventia exterioara a chirurgiei estetice, ci prin buna functionare a secretiilor interne. aRomanele lui Camil Petrescu in vol. Spiritul si litera, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1970, p.139i PETRU COMARNESCU: Meritul specific literar al romanului lui Camil Petrescu consta tocmai in faptul ca proza sa apare spontan, fara ocoliri stilistice, fara broderii: faptul e rostit elementar si viu in marea fierbere si fixat intreg, inrosit numai de tinctura personalitatii scriitorului. Nici o operatie, nici o desfigurare inutila . Camil Petrescu nu se joaca, nu infrumuseteaza, nu uraste ci reda prin idei cat mai clare si cat mai distincte realitatea subiectivitatii sale .Proza e subiectivitate prezentata brut si viu, epica . Iminenta mortii pe front sporeste acuitatea observatiei, luciditatii, dupa cum excentricitatea si gustul aventurilor galante ale Elei ii transformase radical registrul sufletesc al lui Stefan Gheorghidiu.

Eseuri, critic literar Proza lui Camil Petrescu, eseu, 1981; Un veac de nemurire: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creang, eseu, 1989; Ion Creang, povestitorul, eseu, 1992; edi a doua, 2004; ia Camil Petrescu schie pentru un portret, eseu, 1994;

tiina morii, eseu, vol. I, II, 1995, 2001; Limba, stpna noastr. ncercare asupra feminitii limbii romne, eseu, 1999; Panorama criticii literare romneti. Dicionar ilustrat (1950-2000), 2001; Feminitatea limbii romne. Genosanalize, 2002; Crile deceniului 10, critic literar, 2003; Camil Petrescu. Schie pentru un portret, eseu, 2003; Despre locuri i locuire, 2005; Despre feminitate, moarte i alte eterniti, 2006; Teme i digresiuni, 2006; Cri de ieri i de azi, 2007; Literatur romn contemporan. O panoram, 2008; Literatur romn contemporan. Prelungiri, 2010; Locuirea cu stil, 2010.

Personalitate complexa a literaturii interbelice, Camil Petrescu este creatorul unui univers fascinant, nelinistit si marcat de tensiunea ideilor. Diversitatea preocuparilor sale si a directiilor de creatie argumenteaza vocatia literara si aspiratia spre totalitate, spre absolutul spiritual. Publicistul Camil Petrescu a condus si a intemeiat reviste, a colaborat la Sburatorul, Contimporanul sau Viata literara cu articole, studii culturale, filosofice, estetice. Dintre eseuri se detaseaza Teze si antiteze, Modalitatea estetica a teatrului si Noua structura si opera lui Marcel Proust. Eruditia, jocul ideilor vor fi dublate de un stil digresiv si o tenta satirica. in volumele de versuri Ideea, Ciclul mortii, Transcedentalia, cititorul descopera un discurs erotic delicat, o confesiune despre nelinistile cauzate de razboi sau vibratia intelectuala inalta. Esentiala ramane contributia autorului la dezvoltarea dramaturgiei, atat la nivel teoretic, cat si in spatiul creatiei. Afirmandu-se ca autor dramatic, cronicar, teoretician, regizor si indrumator, Camil Petrescu apare ca un om de teatru complet. El este fara indoiala primul teatrolog serios pe care-1 cunoaste literatura romana", aprecia Marian Popa in monografia Camil Petrescu. Piese ca Jocul ielelor, Act ventian, Suflete tari, Danton, Balcescu sunt autentice drame de idei, ale absolutului", conturand personaje de esenta superioara, ce refuza compromisul si mediocritatea. Se impune astfel un teatru al cunoasterii, cu drame de constiinta care angajeaza sau detaseaza individul, in maniera lui J.-P. Sartre. Daca absolutul se refuza eroului in lumea exterioara, acesta il va cauta in sine insusi, in interior. Acest tip de teatru de probleme, si nu de situatii include concepte ca: fatalitatea de destin antic, tipicul, patologicul, absurdul - categorii estetice ce vor pune problema teatralitatii pieselor (a.reprezentarii lor scenice dificilE). Cele doua mari romane (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul lui ProcusT) dezbat epic aceeasi tensiune a cunoasterii, fie in relatie cu societatea, fie in procesul comunicarii interumane. Prozatorul reface traseul interior al constiintei, al intelegerii de sine prin iubire, cunoastere, arta, creatie. Camil Petrescu se impune ca romancier de personala factura", cu insusiri de observator realist si subtil analist al cazurilor de constiinta" (Pompiliu ConstantinescU).

G. Calinescu aprecia proza superioara", sufletul clocotitor de idei si pasiuni", inteligenta, patrunderea psihologica ale autorului. Din monologul nervos al personajelor se desprinde treptat o viata sufleteasca nedeterminata precis, dar reala, iar elementele disparate se intretes intr-o adevarata simfonie inelectuala".

Conceptia despre literatura Preocupat de teoretizarea creatiei, a actului creator, Camil Petrescu completeaza realizarile sale artistice cu argumente, explicatii, referiri la tehnica narativa, fie integrate in structura romanului {Patul lui ProcusT), fie grupate in articole, studii, interviuri. in acest sens, edificator este articolul intitulat Noua structura si opera lui Marcel Proust. Pentru scriitorul roman, Proust este un reper al literaturii analitice si un model de tehnica narativa. Noua structura" pe care Camil Petrescu o identifica in unele romane al secolului XX se opune prozei traditionale clasice, romantice, realiste sau naturaliste care foloseste tipuri si arhetipuri predictibile in comportament".

Directia noua, moderna se revendica din filosofia lui Schopenhauer si Nietzsche, din intuitia bergsoniana, din noile stiinte sau teorii stiintifice. Scriitorul mentioneaza in acest sens mecanica ondulatorie, teoria cuantelor si cea a relativitatii, noutati endocrinologice, psihopatologia sau psihanaliza. Sugestiile vor fi transferate in domeniul creatiei. Dizolvarea notiunilor solide, instalarea ipoteticului mobil", promovarea fluidului, a devenirii sufletesti in locul staticului" arata ca noua structura se infatiseaza sub semnul covarsitor al subiectivitatii in locul obiectivitatii". Cunoasterea in mod absolut presupune privirea in interior, in adancul sufletesc, rasfrangandu-se in noi insine". Astfel, romanul psihologic trebuie sa puna probleme de constiinta" si sa fie o curgere de stari interioare, de imagini, de reflectii, de indoieli, de ceea ce constituie materialul imaginatiei si al gandirii". Autenticitatea este o importanta trasatura a prozei moderne, fiind un termen ce revine obsesiv in formularile teoretice. in Teze si antiteze, autorul nota: Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai", iar in Patul lui Procust scriitorul era definit ca un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui, si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite". Adevarul e mai presus de stil, iar anticalofilia decurge firesc dintr-o asemenea conceptie : intre a face frumos si a spune adevarul, creatorul de viata nu poate alege - e destinat sa spuna adevarul". Stilul frumos inseamna cautare fortata, ipocrizie, falsitate, iar dispretul autorului pentru calofilie ia forme acute, ajungand la solutia paradoxala de a scrie: Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie" {Patul lui ProcusT). Eroului Fred Vasilescu (din romanul mentionaT) i se sugereaza: Povesteste net, la intamplare, totul ca intr-un proces verbal". in Jurnal, Camil Petrescu scrie : Stilul e moartea insasi", fara a ajunge insa la teoretizarea dicteului automat al gandirii. Din contra, luciditatea este o constanta a viziunii sale asupra romanului si a scrisului, in general. Atentia si luciditatea r omoara voluptatea reala, ci o sporesc", afirma in Ultima noapte, iar in Jocul ielelor apare formula memorabila ce ar putea deveni un moto al creatiei petresciene: Cata luciditate, atata constiinta, cata constiinta, atata pasiune si deci atata drama". Problema scrisului este la Camil Petrescu o problema de raport intre notiune si cuvant, acesta prefigurand inca din 1924 planurile sintagmatic si paradigmatic ale limbii si existenta functionala a cuvintelor numai prin context" (Marian PopA). La nivel teoretic, Camil Petrescu contureaza cateva repere majore ale artei moderne, de la conceperea acesteia ca mijloc de cunoastere", de la surprinderea corespondentelor dintre literatura si psihologie, stiinte, filosofie, intr-un context cultural amplu, pana la trunderea in intimitatea actului creator si a mecanismelor de creatie. Parcurgerea operei sale (poezie, teatru, proza, critica) conduce la o adevarata teorie a romanului", cu referiri la scriitorii lumii, la noua structura a romanului modern si cu deschideri spre inovatia discursului romanesc.

Arta literaturii "... esena literaturii const tocmai n a se sustrage oricrei determinri eseniale, oricrei afirmri care s o stabilizeze sau chiar s o realizeze; ea nu este niciodat aici, ea trebuie mereu gsit, sau reinventat. Nu este nici mcar vreodat sigur c cuvntul literatur, cuvntul art corespund unui lucru real, posibil sau important." (Maurice Blanchot - Spaiul literar, Ed. Univers, 1980, p. 280) ."Excluznd cazul autorului pervers care s-ar crampona fnos zicnd: nu m-am gndit nicidecum s spun aa ceva, deci lectura dumitale-i nepermis , rmn dou posibiliti. Una, ca autorul s conceand: Nu voiam s spun asta, dar trebuie s admit c textul o spune i i mulumesc cititorului care m-a fcut s devin contient de asta . Cealalt, ca autorul s argumenteze: ndependent de faptul c nu voiam s spun asta, cred c un cititor rezonabil n-ar trebui s accepte o interpretare de acest fel, pentru c sun prea puin economic, i nu mi se pare c textul o susine ." (Umberto Eco - Limitele interpretrii, Ed. pontica, 1996, p. 129) Naraiunea

Naraiunea dezvolt sau condenseaz o povestire prim. Ea o re-genereaz, nu o imit niciodat. Ceea ce este povestit nu este, n textura sa intim, un complex de evenimente i de roluri organizate dup legi care i sunt strine, ci o alt povestire care a pus deja sub forma de rol, a nrolat estura narabilului. (Claude Bremond - Logica povestirii, Editura Univers, 1981, p. 401)

"Dar o fraz este i o dramaturgie a sensului, chiar din mai multe puncte de vedere. Fraza nu e o conintoare de reprezentri, dat dinainte. Dezvoltarea sa n spaiu-timp constituie scena discursului: s nelegem prin aceasta c fraza i deschide - o dat cu dezvoltarea sa - locul reprezentativ necesar i c, deopotriv, joac n locul respectiv pe o dinamic spaio-temporal a reprezentrilor. Dispunerea constituienilor frazei nu e doar lizibil conform relaiilor de ordine prescrise de ierarhia lingvistic." (Laurent Jenny - Rostirea singular, Univers, 1999, p. 178) Literatura veche "A tia latura religioas din istoria literaturii romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr veche i una din feele ei de glorie." (N. Cartojan - Istoria literaturii romne vechi, Cartojan, Nicolae - Istoria literaturii romne vechi, Minerva, 1980, p.225) "n aceast atmosfer n care nvmntul, pornit din curtea mnstirilor, era dat de cler, s-a format sufletul romnesc cu o puternic not de religiozitate, pe care o gsim vibrnd pn i n filele vechilor cronicilor. Prestigiul pe care-l dobndiser mnstirile era aa de mare, nct domni i boieri se ntreceau s le nzestreze cu sate i moii, cu mori i prisci i cu slae de robi. ntre zidurile acestor lcauri de asisten i rug, de cultur i de art, i-au cutat n anii btrneii, pacea, n pregtirea pentru viaa viitoare, membri ai familiilor domnitoare i fruntai ai marii boierimi, precum: marele logoft al lui Mircea cel Btrn, Filos; mama lui tefan cel Mare, Oltea Doamna; mama lui Mihai Viteazul, Theofana; Nistor i soia sa Mitrofana, prinii marelui cronicar Grigore Ureche; marele logoft al lui Nicolae Mavrocordat, cronicarul Radu Popescu, i muli alii.". (N. Cartojan - Istoria literaturii romne vechi, ed. cit., p.43) Spiritul care patroneaz modelele de comportare propuse este profund ndatorat unei tradiii - care nu era numai a Rsritului, firete, dar fusese mult potenat n acest spaiu religios - ce fixa o opoziie ireductibil ntre moia pmnteasc i cea ceriureasc , bun i dorit . (Dan Horia Mazilu - Recitind literatura romn veche, I, Ed. Universitii Bucureti, 1994, p. 379) Scriitorii grupai la Bucureti, n preajma curii marelui patron cultural , care a fost voievodul Constantin Brncoveanu, zidesc imaginea bunului principe, a conductorului luminat, propunnd-o semenilor ca pe un factor omogenizator, ca pe un element de unire naional ntr-un timp al distorsiunilor (Radu Greceanu scrie, la fel ca Miron Costin: ntr-aceste cumplite i peste tot turburate vremi ) i pe un spaiu mereu agresat, npdit cu tot felul de lumescul ru i nevoi, ca i alte ri clcate i pustiite de striccioasele otiri ce vedem i auzim. (Dan Horia Mazilu - Recitind literatura romn veche, ed. cit., p. 318) Basmul "Basmul ine de ciclul ncercrilor grele, n care eroul trebuie s ndeplineasc isprvi extraordinare a cror realizare devine posibil cu ajutorul unor nsoitori nzdrvani sau al unor animale recunosctoare." (Jean Boutie re - Viaa i opera lui Ion Creang, Ed. Junimea, 1976, p. 154) Naraiunea Primul i cel mai vechi scenariu epic aparine mitului, "istorie adevrat", sacr, relatare a unui eveniment svrit n timp primordial, fabulos, al nceputurilor, de ctre fiine supranaturale. Mitul povestete ce s-a ntmplat ab origine, nceputul unei existene, creaia. De unde i caracterul indiscutabil, absolut, al adevrului mitic: "Aa era pe vremea aceea", cum spun i basmele noastre cu "a fost odat ca niciodat". Mitul este povestea unui adevr ancestral, fabulos, irepetabil, n care trebuie s crezi, ntruct constituie o revelaie, dezvluirea unei realiti eseniale. (Adrian Marino - Dicionar de idei literare, Ed. Eminescu, 1973, I, p. 582) Sadoveanu Autorul nvechete evenimentele i le idealizeaz totodat. Moldova lui seamn prin abunden cu aceea din Descrierea lui Cantemir. Autorul devine astfel contemporan cu eroii si povestitori. Vocea anonim care nfieaz obiceiurile de la Han, la nceputul crii, este a autorului ("Trebuie s tii dumneavoastr..."). El a auzit, ntr-o toamn, povetile. (N. Manolescu - Sadoveanu sau Utopia crii, Ed. Eminescu, 1976, p. 107) Oper unic, alctuit dintr-o serie epic de nou istorisiri, compus dup modelul oriental al marilor cicluri, dar traducnd (cel puin ca termen de referin) i experiena povestirii medievale occidentale, Hanu-Ancuei este o epopee, nu printr-o monumentalitate exterioar, nu ca reprezentare a unor straturi (totalitate), ci prin realizarea sublimului, atribut esenial al viziunii epoeice. ( Ion Vlad - Povestirea. destinul unei structuri epice, Ed. Minerva, 1972, p. 91-92)

Omul nsui personific n chipul cel mai izbitor opera: voinic, trup mare, cap voluminos, gesturi cumpnite de oier, vorbirea mbelugat, dar prudent i monologic, ocolind disputa; ns lsarea n jos a gurii, zmbetul mpietrit al feii aduc pe fa o nepsare felin; ochii nelmurii, reci, venind de departe i trecnd peste prezent sunt ai unei rase necunoscute. (G. Clinescu - Istoria..., Ed. Minerva, 1984, p. 631) Visul flcului rezum simbolic nu numai experiena unei viei de om, ci o ntreag experien istoric, tinznd s ilustreze netemeinicia, caracterul iluzoriu al averilor i al mririi lumeti. (Dumitru Micu - Scurt istorie a literaturii romne, Ed. Iriana, 1994) Galaction. Destinul lui Stoicea [...] ne trimite spre itinerariile basmelor (un fel de epos al "rtcirii" labirintice a eroilor). Alternana de real i fantastic, cu schimmbarea i modificarea teritoriilor, este calitatea suprem, poate, a povestirii lui Gala Galaction, adugndu-i o excepional concentrare narativ, propulsnd sensuri i zone noi prin sugestii i referine ale imaginaiei. Mitul precum i ntura sa semnificativ, semnele coasociate acestuia, ne oblig s consemnm una dintre povestirile cele mai interesante prin funcionalitatea fantasticului. Integrat unei structuri complexe, fantasticul, la rndul su, dinamizeaz compoziia (visul lui Stoicea despre Tecla), o extinde ca straturi. (Ion Vlad - Povestirea. Destinul unei structuri epice, Ed. Minerva, 1972, p. 84) "Consecinele literare ale istorismului au fost mari. Ele au dus la dezvoltarea ampl a genurilor i speciilor istorice. A cunoscut astfel o abunden execepional romanul istoricic prin Scott, Hugo, Vigny, Manzoni, nuvela istoric prin Kleist, Pukin sau Negruzzi, drama istoric prin Hugo, Manzoni, Puhin, Alecsandri sau Hasdeu. Li se adaug apoi poemul istoric i sociogonic.".. (Al. Dima - Romantismul european n trsturile lui dominante, n vol. Dezbateri critice, Ed. Eminescu, p. 117) Negruzzi. Pe cnd palatul domnesc era considerat ca un soi de templu, iar domnul ca un soi de Buda nefailibil, C. Negruzzi avea curajul a scoatte la lumin imaginea crunt a lui Alexandru Lpuneanul i a spune boierilor un mare adevr: "Poporul e mai puternic dect boierimea!" "Proti dar muli!" rspunde Lpuneanul vornicului Mooc, n scena mcelului din palat, atunci cnd poporul adunat la poarta curii striga: "Capul lui Mooc vrem!" Acel rspuns al domnitorului: "Proti dar muli!" cuprindea n trei cuvinte o adevrat revoluie social. Prin urmare, nuvela istoric fu ru vzut la palat, ru primit de boieri; ns ea i dobndi pe loc rangul cel mai nalt n literatura romn i va rmne ttotdeauna un model perfect de stil, de limb frumoas, de creaie dramatic i de o necontestat originalitate. (Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui, n vol. File de istorie literar, Ed. Albatros. 1972, p. 26) Sunt n nuvela lui Negruzzi i cteva tablouri, cteva descrieri, cum ar fi aceea a mcelririi boierilor. Dar i aici scriitorul nu intervine pentru "a spune", ci pentru a ne "arta", nu pentru a a fi"ascultat", ci pentru a ne face s "vedem". (Tudor Vianu - Arta prozatorilor romni, Ed. Eminescu, 1973, p. 50.) O expresie a individualismului romantic e i cultivarea temelor fantastice, cu forme i aspecte felurite. Ne ntmpin asfel fantasticul de natur folcloric, mnuit cu miestrie de un Tieck sau Chamisso, de un Pukin sau Eminescu. E apoi fantasticul psihologic, care ptrunde pn n subcontient, n substraturile obscure ale spiritului, referindu-se uneori chiar i la straturile patologice, ca de pild, n formele terifiante ale fantasticului la Coleridge, Hoffmann sau Poe. se ivete de asemenea fantasticul demonic, aa cum e ilustrat n opera lui Byron, Hugo, Lermontov, Madach, Eminescu. (Al. Dima - Dezbateri critice, Ed. Eminescu, p.117) Fantastic Emoia fantasticului, spre deosebire de a poeticului, , exprim o stare de confuzie, turburare, mai precis de criz cu nuane dispuse pe o scar gradat, de la simpla nelinite la paroxismul spaimei. n aspectele sale inocente, benigne, fantasticul produce doar o stare de inceritudine, de presimire a unei posibile rsturnri de situaie. Prezena sa deconcerteaz, subliniaz o certitudine, de foarte multe ori este zguduit certitudinea nsi. n aceast mprejurare, ceea ce ne invadeaz este senzaia de inexplicabil, straniu, mister, asimilat unei primejdii poteniale, iminente. nc un pas i ceea ce ne stpnete este frica, spaima, teroarea. (Adrian Marino - Dicionar de idei literare, articolul Fantasticul, Ed. Eminescu, 1973, p. 661). Eminescu Cltoria lui Dionis este numai un vis, o reminiscen a momentelor concrete prin care a trecut eul absolut al eroului. De altfel, cltoria n lun este nu att o ilustrare a aprioritii spaiului (pentru eul metafizic), ci o ieire din contingent. n lun, adic n absolut, dup ce-i lsase jos umbra, adic o aparen pentru ochiul finit, Dionis i d seama de mecanica universului, care e gndire. Acolo tot ce gndete un prototip, gndesc prestabilit toi archaeii, i nfptuirea vine n chip necesar. Din mprejurarea c fiecrui gnd al su i urmeaz realizarea, ceea ce vznd, lucrurile de acolo din absolut, e foarte firesc, deoarece gndirea individului metafizic este o ipostaz a gndirii divine necesar creatoare, Dionis trage ncheierea ndrznea c ar fi chiar el Dumnezeu. Atunci cade prbuit din cer, fiindc fcuse pcatul lui satan i confundase participarea la Tot cu atotputernicia divin. (G. Clinescu - Opera lui Mihai Eminescu, Ed. Minerva, 1985, vol. I, p. 251)

Sfinenia lunii concentreaz ntreaga sacralitate ambigu a haosului, ntruct este, n egal msur, ntruparea demonismului astral. Dualitatea naturii ei eman magia adnc ce suscit marea pustiurilor, a cerului i a mrii. Iar globul ei hipnotic reprezint, n

fapt, ochiul lui Thanatos deschis asupra firiii, ntruct numai n sterila puritate a luminii selenare se poate mplini blnda alchimie a morii, metamorfoza lui Hypnos n Thanatos. (Cornel Mihai Ionescu - Palimpseste, Ed. C. R., 1979, p. 61) Simbolismul ngerului ...putem afirma c arhetipul profund al reveriei zborului nu e pasrea-animal, ci ngerul, i c orice nlare, fiind esenialmente angelic, e izomorf unei purificri (Gilbert Durand - Structurile antropologice ale imaginarului, Ed. Univers, 1977, p. 163) Caragiale Hanul i culorile toamnei - n reprezentri vizuale cu impresionant difuziune - dar mai ales compunerea, prin referine remarcabile aflate n sistemul semnelor, a unei atmosfere, decid calitile povestirii La hanul lui Mnjoal. A produce atmosfer poate nsemna un constituient activ, un substitut al straturilor analitice, inimaginabile n povestire. (Ion Vlad - Povestirea..., Ed. Minerva, 1972, p. 68) Vraja Arhipeleagului cosmopolit, ce lucra n substtraturile fiinei sale spirituale, se trdeaz n cele dou nuvele inspirate din moravurile levantine i de Bucuretii fanarioilor, Pastram trufanda i Kir Ianulea (ambele din 1909), i care, cu toate c sunt "imitaii" dup modele vechi, denot prin densa i via atmosfer ce le nvluie, fora creatoare a unui artist desvrit. Ele sunt n contrast stilistic cu nuvelele anterioare, La hanul lui Mnjoal i n vreme de rzboi (ambele din 1898), care s-ar putea suvbsuma, tot ca atmosfer, nuvelisticii Europei rsritene i centrale (ilustrat i de Creang i de Sadovenau), n care senzualitatea i insolitul i-au gsit un prototip prin povestirile galiiene ale lui Sacher-Masoch. (Ion Negoiescu - Istoria..., Ed. Minerva, 1991, p.118-119) Magia este un accident impresionant, firete, care tulbur profund pe erou, l scoate pentru un timp din ritmul lui obinuit de via, zvrlindu-l ntr-o aventur neateptat. Tnrul care se ducea s se nsoare cu fata polcovnicului Iordache face un popas la hanul Mnjoloaiei. Emanaia senzual a hangiei se complic prin elemente exterioare; obsesia ispitei se prelungete pe planul fantastic cu potriviri ale hazardului, n care prezena diavolului se ntrupeaz ntr-un cotoi i un ied. (Pompiliu Constantinescu -Scrieri, Editura pentru literatur, 1967, vol. II., p. 158) Slavici Claritatea fiind inta pe care o urmrete mai adesea, Slavici va ntrebuina de preferin cuvntul general, repetndu-l ori de cte ori va fi nevoie, chiar nluntrul acelorai fraze, fr s se lase stnjenit de ucigtoarea monotonie care rezult. (Tudor Vianu - Arta prozatorilor romni, Ed. Eminescu, 1973, p. 116) n ce-l privete pe Ghi, el se arat de la nceput un om deosebit de ceilali, hotrt s foreze limitele unei viei placide, a unei fericiri n linitea colibei, dup sfatul btrnei lui soacre. [...] Ghi este un om de aciune, animat de spiritul aventurii, incapabil s se resemneze ntr-o existen vegetativ. (I. Cheie-Pantea - Slavici i vocaia tragicului, n vol. Palingeneza valorilor, Ed. Facla, 1982, p. 50) Slavici n-are nimic din spiritul de nfrumuseare a vieii rurale, atribuit mai trziu semntoritilor. ranii lui observai fr cea mai mic prtinire, dup metodul de mai trziu al lui Rebreanu, sunt egoiti, avari, ndrtnici, dumnoi i totodat ierttori i buni, adic cu acel amestec de bine i de ru ce se afl la oamenii adevrai. Atta vreme ct autorul rmne n marginile experienei sale, ochiul lui e de o rar ascuime n zugrvire eroilor, care toi triesc cu o vigoare extraordinar. (G. Clinescu - Istoria literaturii..., Ed. Minerva, 1984, p. 511) Foarte adesea, personajele lui Slavici acioneaz contra hotrrii lor iniiale: ele hotrsc ntr-un fel i acioneaz ntr-altul. Cnd hotrrea ntrzie, treptele ntrzierii sunt surprinse de autor nu numai cu perseveren, ci cu finee: presrat din belug cu astfel de secvene n cumpn, cu tot attea etape ale unei dialectici filigrane i imnanente, ttextul vibreaz de o via proprie, , cvasiincontient. Ca i cum autorul ar izbuti doar cu greu, dup un minuios efort, s aserveasc personajele necesitii lui de demonstraie epic, demonstraie tottodat moral. Acolo unde metoda ovielii i amnrii, funcioneaz din plin, tendina moral se topete n textt, i, n realismul ei puternic, naraiunea capt virtuile unei parabole. (Ion Negoiescu - Istoria literaturii romne, Ed. Minerva, 1991, p. 115) Rebreanu Ion este expresia instinctului de stpnire a pmntului, n slujba cruia pune o inteligen ascuit, o cazuistic strns, o viclenie procedural i, cu deosebire, o voin imens: nimic nu-i rezist; n faa ogorului aurit de spice e cuprins de beia unei nalte emoii i vrea s-l aib cu orice pre. (Eugen Lovinescu - Scrieri 1, Editura pentru Literatur, 1969, p. 364) Valabile n cmpul absolut al ficiunii, multe aspecte ale romanulul sunt interesante i istoricete. Nici un scriitor al Ardealului n-a zugrvit cu mai deplin neprtinire incertitudinea din sufletele romnilor de peste muni din epoca imperiului. Acest realism e mai patriotic dect toate tiradele, fiindc incertitudinea arat puterea termenului naional. Herdelea ar putea fi un bun cetean austriac, linitit. El este ns muncit de gnduri, ruinat. Onoarea, instinctul i spun s fie patriot romn, adic martir. Simul de conservare familial, datele politice imediate l ndeamn la cuminenie. Cum s-ar putea pretinde lui Herdelea s bnuiasc prbuirea imperiului i s ia o atitudine pe care statul romn nsui n-o ia? De aici chinul lui sufletesc, duplicitatea umil, imprudenele naionaliste i micile tranzacii renegate. (G. Clinescu - Istoria..., p. 733) . ... atunci cnd E. Lovinescu afirm: "Lucrarea d-lui Rebreanu particip i ea la aceast sforare de a lrgi cadrele romanului modern pn la epopee, cnd, dup el, G. Clinescu arat c"Ion este epopeea, mai degrab dect romanul, care consacr pe Rebreanu ca poet

epic al omului teluric", ei nu fac dect s atribuie romanului lui Liviu rebrenu micarea epopeic a tuturor romnelor rneti. Dar, caracterul particular al geniului su nu poate fi pus n lumin subsumndu-l unei categorii att de largi. Astfel, relund ideea lui Lovinescu i Clinescu, N. Manolescu are perfect dreptate: "n Ion micarea epopeic, ritual, era aceea care-i determin adncimea, nu prpriu-zis observaia, Rebreanu fiind un mare creator tocmai prin intuiia ritmului etern al existenei satului". Exist ntr-adevr n acest roman [...] planul unei eterne condiii umane, din care deriv i n care se pierd micrile temporale urmrite de romancier n cartea sa. Prin aceast structur cvasi-epopeic, romanul lui Rebreanu se nrudete cu toate romanele unui spaiu atemporal rural. Prin ce se deosebete de ele este, ns, o alt ntrebare care ateapt un alt rspuns. Vom spune doar att: prin ceva ce nu aparine universului arhaic epopeic, ci este tipic romanului contemporan, printr-o construcie a edificiului romanesc care ascunde n temelii fantasme, obsesii, zcminte, mitico-arhetipale, sub o calculat obiectivitate a zidirii i, mai ales, prin existena uni suflu tragic infuz n substana romanesc" (Nicolae Balot - De la Ion la Ioanide, Ed. Eminescu, 1974, p.p. 33-34)

Romanul Mai presus de toate, romanul rmne, ns, istorie, un narator, protagoniti, structuri numeroase, polifonie sau simultaneitate epic, meditaie meditaie i discurs estetic i, repet, eveniment care-i pretinde realitatea. Dac sintagma povetii/povestirii poate fi "a fost odat", romanul este nu doar promisiunea ci nsi istoria "jucat". (Ion Vlad - Lectura romanului, Ed. Dacia, 1983, p. 6)

Clinescu D. Clinescu nu s-a preocupat, n Enigma Otiliei, de nici o teorie la mod asupra romanului, de nici o tehnic pretenioas i cu veleiti de sincronizare. A procedat clasic, dup metoda balzacian a faptelor concrete, a experienii comune, fixnd n nite cadre sociale bine precizate o fresc din viaa burgheziei bucuretene. Nimic livresc, nimic inventat n atmosfera n care personagiile evolueaz; [...] Dac poate fi vorba de un procedeu evident, n romanul acesta, el se reduce la existena tnrului Felix, martor i actor n toate ntmplrile aproape, care alctuiesc romanul ctorva familii i construiesc temperamentul ctorva tipuri. Studentul sentimental Felix Sima primete o magistral lecie de via, cu riscul dezamgirilor, dar i cu avantajul de a deveni lucid, observnd attea realiti tragice sau comice. Romanul este astfel centrat pe mobila psihologie a unui adolescent n plin criz de cretere i de formare a personalitii. [...] D. Clinescu nu insist asupra formaie lui intelectuale dect n msura n care e nevoie s-i defineasc aspiraiile i categoria inteligenii. Viaa nu se-nva din cri, i Felix are ocazia s-o constate zi cu zi; btrnul Costache e un ascuns om de afaceri (ca orice veritabil avar) i capitalizeaz banii din pasiunea de a strnge. Singur, cu o fat vitreg, Otilia, pe care n-a adoptat-o, dei nu e lipsit de o real afeciune pentru ea, btrnul e cuprins de un dublu egoism, pe msura naintrii n vrst. Pe de-o parte, patima banului; pe de alta iluzia c viaa lui se va prelungi indefinit; avertizat de o uoar paralizie, ncepe s se gndeasc sub influena unui prieten, Pascalopol, la asigurarea viitorului Otiliei; luptele ntre sperana lui de a se nsntoi, egoismul de a nu se deposeda de avere, iniiativele i reticenele de a pune o sum pe numele fete i rezistena tenace la toate asalturile de a fi spoliat de sor-s, Aglae [...], fac din existena lui, ndeobte tears, monoton, a unui avar, o tragedie att de uman. Zgrcitul Costache nu e un monstru, ci expresia unei psihologii nefericite. n jurul lui foiesc egoismele i mai aprige ale motenitorilor. [...] Egoismul n declin al avarului asediat de rapacitatea motenitorilor surprinde, ntr-o compoziie ampl, meschinria, durerea, cinismul a dou celule sociale, cum ar spune Bourget, gata s se anuleze una pe alta. Ct de pueril i de romantic, de exterioar este avariia lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea fa de spectacolul sobru, uman, de un tragic sinistru din romanul d-lui Clinescu! i ct de amplificat este lupta aceasta epic n jurul motenirii, prin participarea lui Stnic, tip jovial, de escroc sentimental, de intermediar interlop i de intrigant pe mai multe fronturi, avocat fr procese, om de afaceri suspecte, arivist aprig, fr scrupule. Colportor de veti imaginare, nscocite din interes i din ambiia de a fi informat, msluitor de situaii i profitor de pe urma tuturora, Stnic se aaz n galeria profitorilor caragialieni i e plmdit din pasta lui Pirgu din Craii de Curtea-Veche. [...]De o construcie sigur, cu o intuiie social i psihologic de solid realism, de un adevr sufletesc adnc i de nuane sufleteti revelatoare - Enigma Otiliei se claseaz printre operele de ntia mn ale epicii noastre urbane."(Pompiliu Constantinescu - Studii i cronici literare, Ed. Albatros, 1974, p. 240-245)

n structura clasicist a tipologiei la G. Clinescu personajele au trsturi de caracter predominante. Se poate demonstra c eroii din Enigma Otiliei sau Bietul Ioanide sunt figuri din teatrul lui Molire, introduse n decorul polivalent al romanului modern. Ca o curiozitate, ntr-un personaj clinescian poate fi recunoscut fuziunea a dou caractere moliereti: Stnic Raiu ilustreaz ipocrizia lui Tartuffe, dar i vicleniile lui Scapin; mo Costache este Avarul i totodat Bolnavul nchipuit, n sfrit, Ioanide contopete pe AlcesteMizantropul cu Don Juan. (S. Damian - Intrarea n castel, Ed. C.R.,1970, p.194) Enigma Otiliei devine, aadar o desvrit comedie moliereasc tratat cu mijloacele narative ale realismului. (S. Damian - G. Clinescu - romancier. Eseu despre mtile jocului, Ed. Minerva, 1971, p. 257) Tipul de fars pe care l cultiv G. Clinescu, este cel al nepenirii. n toate romanele, autorul examineaz cu precdere formele de inerie, organisme sociale n stagnare. Repetiia e un indiciu c undeva s-a ajuns la o ncremenire i nimic nu mai poate ntrerupe uniformitatea. (S. Damian - G. Clinescu - romancier. Eseu despre mtile jocului, Ed. Minerva, 1971, p. 300)

Pe autorul Enigmei Otiliei l obsedeaz ideea paternitii. Literatura lui se ordoneaz astfel n jurul acestei scheme universale, creia un spirit speculativ ca al lui Clinescu n-a obosit s-i gseasc nenumrate semnificaii. Paternitatea e, de pild, expresia nemijlocit a nsui principiului creator; prin zmislirea de urmai se perpetuiaz viaa i capt sens o filozofie a biologicului. Totodat paternitatea presupune un ntreg sistem etic, al rspunderii coninute n calitatea de tat i n cea de fiu. (Ov. Crohmlniceanu - Literatura romn ntre cele dou rzboaie mondiale, Ed. Minerva, 1972, vol.I, p. 549.) n fiecare din romanele lui Clinescu exist capitole n care eroii adunai la un loc ofer un spectacol de Grand Guignol ppueresc. De obicei, la nceputul romanelor, un mare numr al principalilor protagoniti sunt prezentai (n Casa cu molii din Cartea nunii, la jocul de cri vesperal din casa lui Mo Costache n Enigma Otiliei, la ceaiul lui Saferian Manigomian, n Bietul Ioanide, la nmormntarea Caty-ei Znoag n Scrinul negru) ca pe o scen a unui teatru de marionete. Se stabilesc stereotipiile, gesturile i formulele-rutiniere, Aglae i azvrle pentru prima oar (n economia crii) sgeile nveninate, Gaittany i manifest elocvent primele entuziasme. Mecanismele pasiunilor nu se deregleaz dect atunci cnd altele le iau locul. De obicei, consecvena personajelor este att de mare, ncpnarea lor n a se repeta att de tenace nct ineria lor (ca i aceea a marionetelor) strnete rsul... ( Nicolae Balot - De la Ion la Ioanide, Ed.Eminescu, 1974, p.434) Cultivarea pe diferite planuri a grotescului, dizolarea tragicului i convertirea lui n fars, practicarea jocului cu mti, observarea unui angrenaj comic-mecanic al comportamentelor, a unei psihologii a anchilozei, a maniei, reprezentarea ca ntr-un blci - a paiaelor, a marionetelor, n adevrate spectacole de pantomim, din care nu lipsete gesticulaia convenional i caricatura ei extravaganele, frenezia, oribilul, sinistrul, senzaionalul, hiperbolicul, totul privit cu ironia spectatorului avertizat, rsturnat cu plcerea unui amator de otii, ce savureaz bufoneriile, burlescul, parodia, caragheoslcurile de tot felul, lipsa de problematizare moral-spiritual, de pogorre n abisuri, n coclaurile tenebroase ale incontientului, lipsa patosului, a pitorescului, ns practicarea nu fr umor a ocultismelor de tot soiul, complacerea n imaginea experienelor erotice, dar fr vreo perversitate nchipuirii, eliminarea implicaiilor etice, din estura unei povestiri n care jocul artistic privilegiaz esteticul, dar i un etos latent al creaiei, toate acestea constituie aspectele, dimensiunile i momentele diverse ale satiricon-ului clinescian. Oper clasic n intenia scriitorului, ntr-adevr de un clasicism trziu, alexandrin. Maniera era impus de reprezentarea unei lumi n disoluie, cum alegerea temelor era impus de o anumit structur formal-estetic. Totul - voluptatea deghizrilor, a mistificrilor, a extravaganelor, a mtii, rafinamentul arguiei indic alexandrinismul geniului manierist-baroc."(ibidem, p.436) Camil Petrescu S nu descriu dect ceea ce vd, ceea ce aud, ceea ce nregistreaz simurile mele, ceea ce gndesc eu. Aceasta-i singura realitate pe care-o pot povesti. Dar aceasta-i realitatea contiinei mele, coninutul meu psihologic... Din mine nsumi, eu nu pot iei... Orice a face, eu nu pot descrie dect propriile mele semzaii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest dect la persoana I. (Camil Petrescu - Teze i antiteze, dup Marian Popa - Camil Petrescu, Ed. Albatros, 1972. p. 148) Ca Camil Petrescu este unul dintre promotorii nnoirii literaturii la un nalt nivel principal ntr-o vreme cnd filozofic i tehnic, romanul romnesc rmsese la stadiul primei jumti a secolului XIX sau trecuse la confecionarea unor rudimente moderniste fr acoperire teoretic serioas. (Marian Popa - Camil Petrescu, Ed. Albatros, 1972. p149). Ca Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi mi pare romanul cel mai realizat al lui Camil Petrescu, cel mai profund i mai bogat ca experien "substanial" i totodat de o rotunjime artistic, de o compoziie riguroas i un stil perfect n aparenta lor simplitate, ceea ce dovedete, n ciuda recomandrilor de anticompoziie i antistil ale autorului [...] c el avea simul formei solidar i congenital cu substana, aa cum un organizm viguros i gsete alctuuirea necesar nu prin intervenia exterioar a chirurgiei estetice, ci prin buna funcionare a secreiilor interne. (Al Paleologu - Spiritul i litera, Ed. Eminescu, 1970, p. 140) Ca Eroii lui Camil Petrescu au toi repeziciunea discursului i tonul acela tipic de iritaie care sunt ale autorului nsui n scris, nct toi sub felurite veminte par a purta capul multiplicat al vorbitorului la persoana nti. Stilul lui Camil Petrescu zugrvete prin ritmica lui pe un singur erou, pe acela care observ i analizeaz. [...] Tot scrisul lui Camil Petrescu este al unui solitar impulsiv, care n-a gustat existena din plin niciodat, care n-are prin urmare voluptatea unui Balzac n nregistrarea speelor de oameni, fr mnie i fr iubire, cu pasiune numai de colecionar. (G. Clinescu - Istoria...ed. cit., p. 743) Sunt unii care au vzut n partea a doua a romanului [Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi], ce n-are ce-i dreptul cu restul dect o legtur accidental, fiind un jurnal de campanie, un documentar. Nedreptate! Aceste pagini constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre rzboi n literatura noastr i ar sta cu merit alturi de pagini strine strlucite. Cci n-avem de-a face cu un reportaj despre rzboi, ci cu o viziune personal a lui, cu un spectacol straniu, apocaliptic, de un tragic grotesc, asemntor cu tablourile primitivilor, narative, hilare, grave. (ibidem., op.cit. p. 745) Ca ...d. Camil Petrescu repet inutil, fr mijloace noi, experiena proustian. Ca s m exprim n limbajul d-sale, cu toate improprietile analogiei, d. Camil Petrescu nu mai poate, e just, s porneasc de la biciclet, n schimb, se urc ntr-un Ford uzat: cu o mascot la motor, aportul personal al autorului romn. (Eugen Ionescu - Nu, Ed. Humanitas, 1991, p. 80) Ca Precum la Proust, Joyce i Simone de Beauvoir, n locul romanului povestire primeaz revelaia; un erou martor rsfrnge, ca protagonist, i n Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi i n Patul lui Procust, dimensiunile unei lumi. Diferii ca structur, tefan Gheorghidiu n cel dinti, G. D. Ladima n cel de-al doilea, aaprin aceleai literaturi a singurtii, ca i eroii lui Camus. Ambii vor sfri n nfrngere, dar ideile lor pstreaz nostalgia atitudinii. (Constantin Ciopraga - Portrete i refecii literare, EPL, 1967, p. 174)

Avangarda Obiectul i metoda agresiunii avangardiste, de diferite tipuri i grade de violen, este opoziia contestarea, cu un termen consacrat: ruptura. Avangarda introduce un moment brusc de discontinuitate, micarea n contratimp, dezagregarea. Spiritul su refuz adeziunea, apartenena, participarea. (Adrian Marino - Dicionar de idei literare, Ed. Eminescu, 1993, p. 181) A Urmuz nu prezint cazuri ntmpltoare. El descrie caractere eseniale; naraiunile sale vizeaz permanene n destinul eroilor si. El nu e nuvelistul care se oprete asupra unei ntmplri, a unui episod interesant din viaa unui personaj, ci prezint ceea ce face mereu acest personaj, ce este el. (Nicolae Balot - Urmuz, Ed. Dacia, 1970, p. 42) Absurdul ntr-o oper n care absurdul e dominant, tragicul n-are ce cuta. Tragicul autentic apare numai acolo unde valorile i au preul lor absolut. i totui exist o tragedie barbar a fpturilor, sau, mai exact, a antieroilor urmuzienei. Aceasta este de natura tragicului antieroilor: Don Quijote, Charlot, personajele beckettiene etc. Eecul, catastrofa acestora este n egal msur tragic i grotesc. ca i Don Quijote nlat la cer i trntit la pmnt de aripile morii de vnt, tot astfel, fpturile lui Urmuz, se nal ntr-o pseudotranscenden goal i cad ntr-o cvasi-moarte, n starea letargic a cadavrului viu. (Nicolae Balot - Romanul romnesc n secolul XX, Ed. Viitorul Romnesc, 1997, p. 297)

Camil Petrescu scrie proza, poezie si teatru. Este scriitorul cel mai interesant din perioada interbelica, este si un mare eseist: "Teze si antiteze". Modalitatea estetica a teatrului, studiul despre Husser, fenomenologia. Scrie un articol: "De ce nu avem un roman?" n 1941 n care spunea ca este necesara o societate n care problemele de constiinta sa fie posibile, ori noi nu avem aceasta societate. "Atunci cum poti sa construiesti un roman care sa aduca ipoteticul mobil, sa te orienteze spre actul originar, sa promoveze fluxul devenirii sufletesti n locul staticului, a calitatii n locul cantitatii, samd". Mai scrie despre substantialitate, o carte si articole. Camil Petrescu scrie o poezie de esenta expresionista si poezia lui este un fel de preludiu la marea lui opera, pentru ca poezia lui nu constituie o opera aparte. Ciclul "Transcedentalia", publicat n 1931, aduce un poet care face poezie, nu creeaza poezie. Se poate face o trimitere n acest caz la George Calinescu, care si el face poezie, nu creeaza poezie ("Lauda materiei" n care simtim pe marele Calinescu cuprins de modele, nereusind sa depaseasca modelele; l simtim clasiciznd, i simtim influentele romantice, l simtim ca poet modern, dar scrie cel mai frumos poem de dragoste "Epitalam", un fel de cntec de nunta n care apare un mire atotstiutor - poezia pledeaza oentru aceasta idee ca dragostea este cu att mai puternica, mai mare cu ct cel care nutreste acest sentiment vine din sferele nalte ale culturii. Calinescu evoca aici pe Hendel, pe Bach, pe Petrarca, pe Dante). n "Transcedentalia" exista o poezie, "Ideea". Poetul ntr-adevar a vazut idei, ne spune el ntr-una din partile acestei poezii: "Eu sunt dintre acei cu ochi halucinati si mistuiti launtric, caci am vazut idei". Ideea este relizata ntr-un univers intreior prin disociere de ceilalti si n acelasi timp, printr-o extensie a universului interior. "Caci scrisu-i tot, e ..t sa iubeasca att de mult o femeie pentru care ar fi fost capabil sa faca si o crima, cnd acum, nu mai simte nimic." nfrngerile au fost att de totale, nct eroul ramne cu mna ntinsa, ca si regele Lear, golit de orice sentiment. Exista n romanul lui George Calinescu un personaj, bietul Ioanide (mai exact, sarmanul Dionis) care spune ca zidurile sufletului, zidurile interioare, cnd se darma, sunt mai asurzitoare si mai puternice dect zidurile cladirilor din jur. A doua zi se muta la hotel si-i lasa "absolut tot ce e n casa, de la obiecte de pret, la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul." Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfasoara drama lui Stefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe doua realitati: mostenirea si razboiul. Apoi mostenirea genereaza conflictul cu o seama de personaje: mai nti cu familia. Apoi la masa de la unchiul Tache, l va nfrunta pe batrnul avar si pe Nae Gheorghidiu, ntr-o scema si decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie: "casa veche, mare ct o cazarma". Unchiul Tache este si el un personaj balzacian: ursuz, avar, batrn. Locuia ntr-o singura camera, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor. Un alt personaj balzacian, doar schitat, pe care Gheorghidiu reuseste sa-l cunoasca tot datorita mostenirii, este Vasilescu Lumnararu, milionarul analfabet. O lume de negustori i nfatiseaza lui Gheorghidiu viata ca pe un imens hipodrom, n care toti joaca la ntmplare si cstiga la ntmplare. Personaj balzacian este si Nae Gheorghidiu, mbogatit prin zestre, ahtiat de a face ct mai multa avere, un Stanica Ratiu ajuns n stadiul de a fi considerat "unul din cei mai destepti si mai periculosi oameni din tara romneasca". mprejurarile mostenirii i-o dezvaluie pentru prima data pe Ela ntr-o alta lumina. Interventia acesteia i-o releveaza vulgara. Problema razboiului, a intrarii n razboi, apare, n prima parte a cartii, n gura proprietarului, a avocatului, latrator si demagog. Problema razboiului este dezbatuta n tren, la Camera, n ziarele vremii, Discutia din tren, ca si cele de la Camera, renvie spiritul lui Caragiale att prin personaje ct si prin atmosfera. n prima parte a cartii, problema razboiului este dezbatuta astfel, nct sa justifice psihologic numeroasele motive si detalii care vor interveni n "jurnalul de front", cum a fost considerata cea de-a doua parte. Subiectul romanului analizea.. la cumpararea unei fabrici de metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagema bancara, l anihileaza pe Lumnararu si-l scoate din concurenta, umilindu-l. Asociatia lor, este o asociatie banditeasca, pusa sub egida

"desteptaciunii" politice a lui Gheorghidiu. n curnd devin rechini ai razboiului, facnd afaceri necurate cu dusmanul, n defavoarea tarii. Cei doi asociati sunt tipuri balzaciene, pe care nsa autorul nu le dezvolta pna la capat, dar le reia n romanul Patul lui Procust.

Sub egida directiilor impuse de Eugen Lovinescu prozei romanesti in studiul "Creatiaobiectiva" in Perioada Interbelica, romanul va trece printr-o etapa de relansare fara precedent,aparandacum scriitura elevata despre si pentru intelectuali. Aceste directii determina orientarea dinspre problemele de extractie rurala, spre cele ale citadinului si dinspre subiectiv inspre obiectiv, pe fondul unei transformari unanime din punct de vedere european, in virtutea acelui "spirit al veacului" numit "sacculum", care presupune o sincronizare a gandirii ,dar si a ideologiei estetice a literaturii. Eugen Lovinescu, inspirandu-se din "teoria imitatiei" enuntata de sociologul francez Gabriel Tarde, va fundamenta "principiul sincronismului", punand astfe 424j98e l bazele modernismului literar romanesc.Intre promotorii romanului modern, alaturi de Hortensia Papadat-Bengescu si Liviu Rebreanu, se afirma Camil Petrescu, scriitor care in acelasi timp este si teoretician al romanului. Acesta considera ca scriitorul trebuie sa prezinte realitatea propriei lui constiinte, fara artificii stilistice, fara nimiccontrafacut ca intr-un dosar sau proces verbal, romanul fiind pentru el un"dosar de existente",actul de creatie fiind un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie. Capodoperele "Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" ale acestuia, vor genera in literatura romana o revolutie a mentalitatii, atat in plan estetic, cat si in plan social. Astfel, opera "Patul lui Procust", fiind o specie literara, apartinand genului epic in proza si mai rar in versuri, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite, care prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, are o natatiune fictiva, in care actiunea dominanta bazata pe documente sau pe evenimente reale, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata este un roman. Statutul modern al acestui roman epistolar este conferit de modul de evidentiere a unei teme care vizeazaincapacitatea intelectualului de a se adapta unei societati insuficiente oricarui sistem de valori autentic pe parcursul celor patru segmente distincte care compun discursul narativ, diegeza putand fi alcatuita doar prin ordonarea cronologica a lor, de modul de individualizare a personajelor, care sunt angrenate in niste insolite jocuri narative si de infrastructura narativa deosebit de riguroasa si care presupune tehnici si procedee moderne, neuzitate pana in acel moment in literatura romana. Astfel, primul argument ce coroboreaza statutul acestei opere ca roman modern, valideaza modul de evidentiere a temei, care ilustreaza, problematica fundamentala a prozei camilpetresciene. Drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana si incapacitatea acestuia de a se adapta unei societati insuficiente oricarui sistem de valori autentic pe parcursul celor patru segmente distincte, care compun discursul narativ, diegeza putand fi alcatuita doar prin ordonarea cronologica a lor. Din punctul de vedere al remei, romanul are o structuracomplexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale doamnei T.- o confesiune- adresate autorului, jurnalul lui Fred Vaslilescu- tot o confesiune care cuprinde atat scrisorile lui Ladima, cat si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul 'Intr-o dupa-amiaza de august', 'Epilog I'- care ii apartine lui Fred Vasilescu si 'Epilog II'- subintitulat 'Povestit de autor"- apartinand asadar scriitorului insusi. Incipitul romanului este realizat pintr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini- care este considerat intriga romanului. Autorul o indeamna pe aceasta sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea un 'dosar de existente'. Ea refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris recomandandu-i un stil precis si concis 'fara ortografie, tara, stil si chiar fara caligrafie'-conceptie ce contine anticalofilismul lui Camil Petrescu. ?Opera luata in ansamblu, se poate afirma ca cele trei scrisori ale doamnei T. alcatuiesc expozitiunea romanului, deoarece localizeaza actiunea acestuia, ce penduleaza intre Bucuresti si Techirghiol si care se desfasoara intre anii 1926-1928. Scrisorile acestuia nareaza o poveste de dragoste cu un oarecare D. care o iubea de cincisprezece ani, ?fara ca sa-1 poata iubi,aceasta fiind cea mai frumoasa femeie dintr-un oarecare oras de provincie. Doamna T., initial Maria T. Manescu, se casatoreste cu un inginer si paraseste tara, unde revine dupa divort, stabilindu-se in Bucuresti. Aici se reintalneste cu D., caruia i se daruieste intr-un moment de disperare, ea insasi suferind din cauza unei mari pasiuni pentru un anume X sfarsita in mod enigmatic. Autorul- personaj al propriului roman-afla ca enigmaticul X este Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu- Lumanararu, tanar monden, diplomat si aviator. Cauta sa-l cunoasca, devin chiar prieteni si impresionat de vibratia comentariilor sale staruie sa scrie in speranta ca va dezlega, prin el, misterul doamnei T. Dar, Fred nu ii raspunde, decat in urma unei intalniri intamplatoare in fata teatrului national cu o fosta actrita care ii starneste un imens dezgust. In jurnalul sau, care este cea mai intinsa si complexa parte a romanului- intregind desfasurarea actiunii, Fred integreaza confesiunile sale privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui G. D. Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului. Acesta incepe sa povesteasca, plictisit, ca acceptase sa se intalneasca intr-o dupa-amiaza caniculara de august cu Emilia Rachitaru, actrita fara talent, vulgara, lipsita de inteligenta si semiprostituata. In casa acesteia, Fred afla, cu surprindere, ca pe Emilia o iubeste G. D. Ladima, poet si ziarist, care se sinucisese de curand in conditii misterioase si pe care il cunoscuse bine. Emilia ii da lui Fred sa citeasca scrisorile lui Ladima, care creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca iubita lui obtina un rol intr-o piesa, apoi, fericit ca Emilia debutase in sfarsit intr-un spectacol la Teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al acesteia. Fred descopera tragedia poetului

care iubise o femeie nedemna de el, astfel regasindu-se pe el in iubirea atat de patimasa, incat, ca sa-si pastreze o iluzorie independenta barbateasca o parasise pe doamna T. transformandu-si viata intr-un calvar. Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intamplarile legate de Ladima, faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, ca il recomandase tatalui sau pentru a-l lua director la "Veacul". Citind scrisoarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la gazeta pentru ca nu putea scrie ce i se comanda, ci numai ce gandeste el, mai ales ca este prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta renunta categoric. Plecat de la gazeta, acesta o duce din ce in ce mai greu, incepe sa publice poezii si foiletoane, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un grec, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care i le trimisese, dar aceasta refuza, mintindu-l ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis. Fred isi da seama ca aceste scrisori nu trebuie sa ramana ''in mana Emiliei' si se hotaraste sa i le fure. 'Epilog 1' relateaza cercetarile lui Fred asupra imprejurarilor sinuciderii lui Ladima, fiind considerat ''un stralucit talent'. Acesta isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne-Maria T. Manescu in care Ladima destainuie profunda suferinta provocata de iubire. Fred isi da seama de orgoliul lui Ladima care se imprumutase cu o mie de lei pentru ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita.In 'Epilogul II' subintitulat 'Povestit de autor'- considerat punctul culminant, apare scriitorul care relateaza la persoana l despre accidetul de avion suferit de Fred Vasilescu a doua zi dupa ce ii predase manuscrisele. Finalul romanului este deschis si surprinde discutia doamnei T. cu naratorul ca deznodamant al intamplarilor in care acesta ii daruieste jurnalul barbatului pe care il iubise, scriitorul renuntand definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi. Al doilea argument, ce statuteaza aceasta capodopera ca roman modern, vizeaza modul de individualizare al personajelor, care sunt angrenate in niste insolite jocuri narative. Ca orice personaje literare, fiecare dintre cele trei personaje principale: George Demetrescu Ladima, Fred Vasilescu si doamna T. vor fi construite pe baza a doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Ca instanta narativa sau 'personna', adica din punctul de vedere al incadrarii intr-o ideologic estetica, cele trei personaje sunt principale datorita ocurentei pe care o au pe parcursul discursului narativ, protagoniste- deoarece centreaza diegeza, centrale datorita rolului important pe care il au in transmiterea mesajului operei si tridimensionale deoarece evolueaza pe parcursul acestuia. Ca referent uman sau 'personna', adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, fiecare personaj va beneficia atat de un portret fizic, cat si de unul moral. In notele de subsol, autorul ii face in mod direct doamnei T. un portret fizic detaliat: 'Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu par bogat de culoare castanie [] cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata'. Trasaturile morale reies indirect din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are o atractie si o pasine de critic de arta. Camil Petrescu o individualizeaza prin epitete ale neastamparului: 'vie'', 'mobila', 'framantata", o frumusete complet motivata inauntru, astfel creand un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituind un adevarat omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta si ii aduce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatul intrebandu-se uneori daca 'mai sunt in toate mintile'. Iubirea lor tainica, ascunsa de privirile lumii 'atat de reaneintelegatoare', pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin. Fred Vasilescu este conturat din punct de vedere fizic abia in epilogul al doilea, prin necrolog, cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din 'tanarul blond cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente cu un cap de statuie greceasca''. Din punct de vedere moral, sub aparenta unui tanar superficial, pe care 'banda' il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit si inteligent. El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carui stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Fred este intelectualul lucid autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit de doamna T., acesta o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care ii este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu. Dragostea pentru aceasta ramane un mister, iar accidentul poate fi si o sinucidere, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere.Tanarul moare intempestiv a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a 'cancerului' vietii lui, iubirea. De asemenea George Demetrescu Ladima, este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, prin notele de subsol ale autorului si prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul ce anchetase sinuciderea, ori marturiile prietenilor lui de cafea.Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand la baza principiul estetic al relativismului: 'este un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plutonier', 'un profesor universitar de o politeta de ambasador pensionar' spune Fred, iar Emilia si-l aminteste 'blond si foarte inalt'. Este un intelectual sensibil, recunoscut de unii ca poet genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit, insetat de adevar, nefiind nici pe departe 'om de paie'. Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea demisia, cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul. Sinuciderea acestuia este privita cu acelasi relativism al puntelor de vedere diferite. Ladima este un invins refuzand din orgoliu sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnicse indragostise de o 'femeie ordinara si semiprostituata'. Despre Emilia se poate spune faptul ca este o 'cocota de lux si actrita tara talent', trasaturile morale reiesind indirect din faptele si vorbele acesteia. Este o fire meschina, incapabila de sentimente profunde- G. Calinescu numind-o 'bestie inculta'. Al treilea argument ce coroboreaza statutul acestei opere ca roman modern, vizeaza infrastructura narativa deosebit de riguroasa si care propune tehnici si procedee neuzitate pana in acel moment in literatura romana. Una din tehnici ar fi cea a dioptriilor

sau a oglinzilor paralele, aceasta constand in inmultirea unghiurilor de perspectiva prin sondarea in medii deosebite, contextul social al individului, complicitatea personajelor fiind niste caracteristici care nu se pot realiza decat prin puterea observatiei. Tehnica amanuntului revelator-introspectia este o metoda analitica prin disociere sau dedublare, voluptatea digresiunii se explica prin gestul pentru discutie, caracteristica artei proustiene si prin subtilitate. Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice pe care le imbina cu talent: monologul interior, dialogul, retrospectii, autoanaliza. Dar trasatura compozitionala fundamentala ramane relativizarea perspectivei asupra aceluiasi eveniment ce rezulta din relatarea diferita a acestuia in variate planuri narative. Multiperspectivismul este inteles pe baza tehnicii de disimulare a naratorului cu scopul de creare a impresiei de independenta dintre planuri, care prezinta fiecare propria viziune asupra istoriei narate. Independenta structurala a planurilor narative este dedublata de o tulburare a cronologiei evenimentelor narate: fiecare plan isi cunoaste propria sa cronologie, iar ansamblul rezulta din prezenta unor acronii care incifreaza si mai mult perspectiva narativa. Acroniile implica un anume caz al timpurilor verbale in discursul narativ, schimbarea naratorului si dublarea perspectivei asupra evenimentelor creeaza sensuri noi in utilizarea persoanelor pronominale si verbale. Acelasi personaj relateaza memorialistic la persoana I este interlocutor al autorului- persoana a doua in subsol si in acelasi timp referent al naratiei acesteia- persoana a treiaprocedeul acesta fiind un trucaj al schimbarii naratorului. La persoana I nareaza toate personajele in text- in jurnal si in scrisori, in subsol toti eroii sunt si povestitori astfel afirmandu-se o naratiune memorialista, desfasurata pe o pluralitate de planuri narative. De asemenea, limbajul uzitat in discursul narativ este un paravan al gandirii, un simplu gest reflex, figurile de stil dominante fiind comparatia, care abunda, fiind un element al expresiei artistice si sugereaza de cele mai multe ori traducerea unui moment al realitatii printr-un alt moment cu care are o echivalenta sensibila si metafora- titlul insusi fiind o astfel de marca a s t i l u l u i 'Patul lui Procust"- desemnand numele brigandului antic dar este si cea mai cuprinzatoare metafora simbol al ideii de degradare si injosire. Se remarca numarul redus de adjective, numarul mare de neologisme si ocurenta deosebita a verbelor dintr-un camp semantic al gandirii. Astfel, prin caracteristicile moderne cu perspectiva narativa relativizata, adevarata inovatie in peisajul romanesc al vremii, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva cu naratiune la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, constructia personajelor ale caror trasaturi se dezvaluie treptat prin alcatuirea unor 'dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, opera 'Patul lui Procust' este un roman epistolar modern, situat in topul celor mai bune romane. Caracterizare de personaj Ca instanta definitorie a comunicarii narative personajul literar, "o fiinta de hartie' dupa cum ii statuteaza Roland Barthes, va fi o ipoteza de gandire si lucru pentru toate epocile si curentele literare. Perioada interbelica, perioada de configurare a unei autentice literaturi moderne va fi o perioada de inflorire in special a geniului epic si mai ales a romanului romanesc modern. Aceasta perioada sta sub semnul directiilor impuse de Eugen Lovinescu prozei romanesti, in studiul "Creatia obiectiva', el fundamentand "principiul sincronismului' si considerand oportuna racordarea literaturii romane la un spirit al veacului, numit "saeculum", adica reorientarea literaturii dinspre temele de extractie rurala spre cele citadine si dinspre subiectiv spre obiectiv (lucruri ce nu presupun in conceptia lui Lovinescu negarea spiritului national, ci doar depasirea unui spirit oarecum provincial) si uzitarea unor procedee de creatie moderne, astfel romanul va cunoaste o perioada de relansare fara precedent, aparand acum scriitura elevata, despre si pentru intelectuali. Unul dintre promotorii romanului modern, alaturi de Liviu Rebreanu si Hortensia Papadat-Bengescu este Camil Petrescu, scriitor care este in acelasi timp si teoretician al romanului. Adept al modernismului lovinescian, el este cel care prin opera lui contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual, lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile vremii, care promovau "o duzina de cai plangareti'. Camil Petrescu opiniaza ca literatura trebuie sa ilustreze probleme de constiinta, pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta. Eroul de roman presupune un zbucium interior, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea, de asemenea, el considera ca scriitorul trebuie sa reprezinte realitatea propriei constiinte, fara artificii estetice, fara nimic contrafacut, iar in al doilea roman al lui, "Patul lui Procust', ce apare in 1933, la numai trei ani dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', si ce constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, consolidand astfel romanul romanesc modern, relizeaza adevarate "dosare de exisenta', toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face la persoana I, pe baza reflectarii relatiei in propria constiinta. Titlul romanului este o metafora, "Patul lui Procust' facand trimitere la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul Procust din Africa atragea oamenii la ban si ii silea sa se aseze intr-un pat nepotrivit staturii lor si ii chinuia pana cand se potriveau exact masurii impuse, iar prin extensie, titlul imagineaza societatea ca pe un, pat al lui Procust, ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate, ea impunand oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarii lor chinuitoare, carora nu le rezista.

Faptul ca perioada interbelica va sta sub confluenta benefica a doua tendinte: traditionalismul, evidentiat prin revistele "Viata romaneasca' si "Gandirea' simodernismul promovat in revista "Sburatorul' si de cenaclul omonim, condus de Eugen Lovinescu, face ca opera "Patul lui Procust' sa aiba acest caracter proteic, ea ilustrand cu succes specia romanului modern de tip subiectiv, fiind o specie literara a genului epic in proza, de marime substantiala, ce dezvolta, de regula, o problematica fundamentala, cu naratiune fictiva, in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale, uneori pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje, bine individualizate, care sunt angrenate de o intriga complicata, si in a carei alcatuire sunt uzitate procedee de creatie moderna narativa "faramitata' relativizata, fluxul constiintei, naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul. Incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este tipul intelectualului lucid autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Ghiorghidiu, ce are in el o delicatete vibranta si o sensibilitate nervoasa, bine ascunsa insa, specifica eroilor scriitorului, grefandu-se astfel si tema romanului ce ilustreaza drama iubirii si drama intelectualului, infelxibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana si se evidentiaza pe parcursul diegetic. Ca orice personaj literar, Fred Vasilescu va fi construit pe baza a doi parametrii: ca instanta narativa si ca referent uman. Ca instanta narativa, ca "personna', adica din punctul de vedere al incadrarii intr-un anumit tipar, intr-o tipologie estetica este personaj principal, datorita ocurentei sale pe parcursul discursului narativ sau protagonist deoarece el centreaza diegeza, central datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, tridimensional deoarece evolueaza pe parcursul acesteia si narator: din prisma lui sunt narate evenimentele, acesta evidentiandu-se clar pe parcursul diegezei, care prezinta curgerea paralela a unor existente, contrapunctarea lor, intrepatrunderea si conectarea lor reciproca si este organizata pe momentele subiectului prin reordonarea documentelor ce alcatuiesc romanul: scrisori, jurnale, articole, confesiuni, poezii, marturii de martor prin care se reconstituie povestea lui Ladima si a Emiliei Rachitaru, ce se compune din relatarea retrospectiva, realizata prin intermediul scrisorilor si povestea lui Fred Vasilescu si a doamnei T., compusa din scrisori si rememorari situate intr-un plan cronologic anterior. Astfel, romanul este structurat pe mai multe planuri narative: cele trei scrisori ale doamnei T. adresate autorului, jurnalul lui Fred Vasilescu, ce cuprinde scrisorile lui G.D.Ladima si comentariile Familiei, "Epilog I', povestit de Fred, "Epilog II', ce apartine scriitorului si notele de subsol aferente, ale acestuia, care incheaga intr-un tot unitar planurile si care cuprind intriga. Romanul incepe cu scrisorile doamnei T, ce constituie raspunsul la rugamintea pe care autorul i-o adresase de a-si povesti viata in spiritul celei mai profunde sinceritati. Se descopera in felul acesta ca la 18 ani ea s-a casatorit cu un inginer, cu care a plecat in Germania, dar revine in tara dupa divort. La Bucuresti se intalneste cu D., un prieten din copilarie, care o iubea de peste 15 ani, acesta "precoce imbatranit' studiase Dreptul, dar noaptea lucra la o gazeta. Doamna Maria T. Manescu vorbeste si despre iubirea ei respinsa de un enigmatic domn x. Comentariile autorului din subsolurile paginii dezvaluie identitatea acestuia. Este vorba de Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu-Lumanaru, personaj din "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', tanar monden, diplomat si aviator. Imprietenindu-se cu tanarul Fred, autorul ii cere sa impartaseasca experienta iubirii neimplinite pentru doamna T., astfel cea mai intinsa si complexa parte a romanului o reprezinta jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat "intr-o dupa-amiaza de august', in care acesta recompune prin memorie afectiva viata Emiliei, a doamnei T" destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice. Pe langa iubirea lacunara a doamnei T. scarificata din cauza vanilitatii, Fred Vasilescu descrie si relatia dintre el si Emilia Rachitaru, o semiprostituata, actrita fara talent, astfel in locuinta Emiliei Vasilescu descopera poza lui Ladima, un ziarist pe care el il cunoscuse candva. Surprins sa afle ca Emilia a fost iubita de omul acela deosebit, Fred vrea sa cunoasca misterul care a inconjurat aceasta relatie. Curios, el incepe sa citeasca scrisorile trimise de Ladima actritei, in care se creioneaza ca un indragostit sensibil si sentimental. Interesat sa o ajute pe Emilia sa-si gaseasca un rol la teatru, Ladima se indragosteste de ea, crezando un model de puritate si bunatate. Poet, ducand o viata boema, acesta se autoiluzioneaza ca este iubit. Gasind o scrisoare expediata de la Techirghiol, Fred Vasilescu isi aminteste cum 1-a cunoscut pe Ladima, rememorand totul dintr-o alta perspectiva narativa. In restaurantul statiunii, el s-a purtat necuviincios fata de doamna T., iar Ladima intervine luandu-i apararea femeii. Este remarcata prietenia dintre Fred si G.D. si inceputul relatiei dintre Fred si doamna T.. Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, pentru a1 lua director la "Veacul', ziar infiintat impreuna Nae Gheorghidiu pentru a stavili campania de denigrare a deputatului, astfel ca tanarul director s-a ocupat cu pasiune de organizarea gazetei, pe care o scrie aproape singur. Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspectiva narativa si se constituie intr-o satira vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea afaceristilor, pe cand, cei cinstiti ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti. Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanaru si colaborarea lor ia sfarsit, Ladima dandu-si demisia de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el. Plecat de la gazeta o duce foarte greu si in cele din urma. Ladima intelege ca el nu va fi niciodata alaturi de logodnica lui. Umil, sarac si bolnav, fara o viata sociala, el se sinucide, dar nu inainte de a imprumuta bani pe care ii lasa in buzunar, ca sa nu se creada ca s-a sinucis din cauza saraciei. El ii adreseaza doamnei T. o scrisoare de dragoste, pentru a inlatura banuiala ca ar fi fost in stare sa se omoare pentru o prostituata: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame.[] Am trait patruzeci de ani inutili'. Epilogul I, din cadrul aceluiasi jurnal al lui Fred Vasilescu este o reconstituire a ultimelor zile ale lui G.D. Ladima, iar Epilogul

II, povestit de autor, prezinta deznodamantul vietii lui Fred, care moare intr-un accident de aviatie, iar caietele de amintiri ale acestuia ii sunt date de autor, dupa multe framantari, doamnei T., femeia care il iubise si care inca mai suferea din cauza incertitudinii acestei iubiri. Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar, vizeaza calitatea de referent uman. Astfel, ca 'persoana', adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, Fred Vasilescu beneficiaza atat de un portret fizic cat si de unul moral. Portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator, insa abia in epilogul al doilea din finalul romanului, cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din 'tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adanci', al carui 'corp vanjos avusese miscari mladioase de haiduc tanar, afemeiat si ganditor'. Portretul moral se intregeste atat prin caracterizare directa din asertiunile autorului, care ii surprinde loialitatea, delicatetea, remarcand la el: 'acel timbru deosebit, acea vibratie mladioasa, calma pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, oricare ar fi ea', cat si din discursul altor personaje, astfel Fred se intrupeaza din imagini strambe, stramte, subiective, fiind prins in jocul oglinzilor paralele: pentru 'banda' este 'vitelul de aur' bun de muls, boem, snob si prost, pentru Emilia Rachitaru este un 'client', 'imens de bogat, adica tatal sau". E tanar, frumos, are femeile cele mai bine din Bucuresti', dar partea cea mai ampla a portretului moral se evidentiaza pe baza caracterizarii indirecte, din faptele si vorbele personajului. Mozaicat asadar dintr-un evantai de perspective, eroul insusi se construieste pe imbinarea subtila dintre esenta si aparenta, dintre profunzimea spirituala si o mediocritate afisata. Sub aparenta unui tanar superficial, pe care 'banda' il considera valoros pentru ca era plin de bani, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent, ale carui sondari interioare dezvaluie mari spatii. Cu o bogata experienta de viata, a fost diplomat, pilot ambitios, sportiv talentat, cu succese rasunatoare la femei, Fred considera ca trebuie sa traiasca in mod direct tot ceea ce i-a comandat amorul propriu, experienta traita construind un adevarat 'memoriu de cariera': 'Toate le-am facut in viata si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera'. El isi ascunde adevarata natura spirituala, in trecut contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carui stil 1-a adoptat, prefacandu-se ca apartine societatii mondene, meschine si dominate de parvenitism. Dar, cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care ii este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajul lui Camil Petrescu: 'Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine prefera sa o piarda pe ea.[] Fred nu a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T.'(N.Manolescu). Dragostea lui pentru doamna T. ramane o enigma, iar moartea lui in accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grija, ca si in cazul lui Ladima. Ambele destine sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta imaginea rasturnata a celeilalte. Ladima trebuie sa-si diminueze capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii Emiliei. Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara a doamnei T. Legatura celor doua destine este intamlatoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, intelegand dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care, de altminteri, comunica printr-un flux spiritual, dincolo de ratiune: 'Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina pe care nu o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de femeia iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat poate ca filtrarea sangelui'. Reactia lui de a fura scrisorile lui Ladima, care, chiar dupa moartea acestuia, l-ar fi putut compromite este determinata de simtul onoarei de a pastra secretul rusions al omului pe care-1 cunoscuse demn. Personalitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. El moare brusc, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta introspectie, ca si cum scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a 'cancerului' vietii lui, iubirea. Aceasta iubire care il mistuie este pentru doamna T., nume enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, iar in notele de subsol acesta ii face, in mod direct un portret fizic detaliat: 'Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei [] cu ochii albastrii ca platina, lucind, framatand de viata'. Trasaturile reies indirect, din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, destinsa, cu o profunda cultura ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si modern de mobila stil, cu piese rare, de valoare autentica ce ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata. Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si senisbilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T., constituind un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred e femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta, ii aduce pe amandoi la o totala uitare de sine, iar aceasta iubire tainica contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin, G.Calinescu opinand 'Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian" . George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, din impresiile puternice ale celorlalte personaje, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziare reproduse in aceste note, dar si prin opiniile altor personaje (procurorul, prietenii lui de la cafea).

Ladima, poet talentat si gazetar intrasingent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale, dar este incapabil de compromisuri, un om corect, cinstit, iar prin sinuciderea lui, este un invins, refuzand din orgoliu, sa-si accepte mizeria vietii, experienta umilitoare de a se indragosti de Emilia Rachitaru, a carei personalitate se contureaza in contrast cu cea a doamnei T., ea fiind vulgara, insenibila, de o gravitate prosteasca, meschina, incapabila de ganduri si sentimente profunde. Dar personajul Fred Vasilescu se intregeste si datorita infrastructurii narative, care presupune tehnici si procedee moderne precum 'flash-back-ul'. Multiperspectivismul, tehnica jurnalului, tehnica digresiunii, dar un prim element de modernitate in acest roman, 'Patul lui Procust', il reprezinta inlocuirea naratorului omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a treia (specifice romanului traditional, obiectiv) cu naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna (vizualizarea 'impreuna cu' specifice romanului modern de tip subiectiv), acest tip de naratiune presupunand existenta unui narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele tot atat cat stiu si personajele ce relateaza intamplarile. Atat Fred Vasilescu, cat si celelalte personaje sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind vazute din mai multe perspective ca intr-un sistem de oglinzi paralele, dar, desi relativizate in jocul perspectivelor, personajele se constituie antitetic, impletindu-si destinele: doamna T. si Emilia Rachitaru, Fred Vasilescu si Ladima. Aceasta tehnica narativa pe care o aplica scriitorul modifica partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit din exterior, ci unul care se autoconstituie prin marturisire sau care este "reflectat" in constiinta celorlalti, dar originalitatea romanului este data si de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori si eroi. Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza, care scot in evidenta zbuciumul interior al acestor personaje, cauzat de aspiratia spre absolut. O alta tehnica a romanului este tehnica digresiunii, manifestata la nivelul compozitiei prin configuratiile diverselor tipuri de texte, autorul folosind aproape exclusiv comparatia: mustrarile sunt "ca mania cuiva care bate la usa vecina', "ma simteam in mana celor doi oameni ca in mana unui medic', incat, uneori verbul singur poate sugera comparatia, iar metafora este un punct final al comparatiei, un rezultat al ei:

"pentru Ladima societatea e un organism bolnav', dar se remarca numar redus de adjective si mare de neologisme si sunt ocurente verbele din campul semantic al gandirii, astfel pentru Camil Petrescu limbajul este un paravan al gandului, un simplu gest reflex. Alte elemente de noutate estetica a romanului camilpetrescian, conturate bine in romanul "Patul lui Procust' sunt: substantialitatea, care este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii, relativismul, ca este prezent prin viziunea diversificata a iubirii si demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje, autenticitatea, ce se desprinde din scrisori si se constituie intr-o confesiune cuprinzatoare a adevarului ca experienta traita, autorul realizand o creatie literara dupa formula romanului in roman, dar dominanta stilului camilpetrescian, ce sustine autenticitatea limbajului, este anticalofilismul ("rara ortografie, fara compzitic. fara stil si chiar fiira caligrafie'), ce presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, "ca intr-un proces verbal'. Astfel, prin modul de individualizare a personajului narator, acesta fiind inzestrat cu functia de reprezentare si filtrand elementele prin constiinta lui, Fred Vasilescu valideaza tipul personajului modern, el urmand legea eroilor camilpetrescieni: sortit ca, prin ce avea mai bun in el sa devina un exemplar menit "sa fie cenzurat prin moarte', iar haina lui. intr-un final planetar, 'merge poate in cea universala', fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, "un afluent urmeaza legea fluviului', fraza care incheie romanul, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu.