ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI-

Camil Petrescu- Caracterizare

Primul roman al lui C. Petrescu, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” apartine literaturii autenticitatii si
ilustreaza estetica modernismului, centrat pe problema intelectului. Este un roman realist psihologic, de analiza a vietii
interioare, iar ca formula epica ilustreaza romanul subiectiv, “ionic”. Roman al unei duble experiente- iubirea si razboiul-,
“Ultima noapte…” isi are izvoarele in experienta sublocotenentului C. Petrescu voluntar pe frontal Primului Razboi Mondial.
Opera apare sub o noua formula epica neavand propriul- zis un subiect, ci urmarind fluxul constiintei personajului narator.
Titlul surprinde cele doua experiente existentiale ale lui Stefan Gheorghidiu, devenite teme ale cartii- iubirea si razboiul.
Simbolul noptii figureaza incertitudinea, irationalul si intunericul firii umane cu care se confrunta. Cele doua adjective asezate
intr-o ordine semnificativa, “ultima” si “intaia”, sugereaza disponibilitatea eroului de a depasi drama iubirii inselate si de a
intra mereu in alte orizonturi ale cunoasterii.
Tema romanului este drama intelectualului camilpetrescian insetat de absolut.
Perspectiva narativa este subiectica, naratorul personaj narateaza la pers I, avand o viziune avec cu o focalizare interna.
Camil Petrescu impune in proza romaneasca o noua tipologie umana. Personajele sale fac parte dintre cei care traiesc in
lumea inalta a ideilor pure, sunt intelectuali hipersensibili, insetati de ideal, de adevar, de trairi absolute si de luciditate.
Misterul personajelor, in determinarea lor sunt elemente de modernitate.
Personajul principal al romanului, Stefan Gheorghidiul este o proiectie in orizontul fictiunii a scriitorului insusi, un alter-ego
carui ii sunt transferate experiente personale ale autorului. Student la Filosifie, cu un statul social modest, casatorit cu o
colega studenta la Litere, avand aceasi conditie materiala. O fire refexiva, care analizeaza cu luciditate realitatea din jurul sau,
construindu-si o lume ideala, care intra in contradictie cu realitatea sociala.
Traind o profunda drama a cunoasterii, Gheorghidiu descopera caracterul relativ al sentimentelor umane. Acesta
aspira la o simbioza sentimentala, vazand in iubire un sentiment unic, irepetabil: “Simteam ca femeia aceasta era a mea un
exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea…”. Faurit din sete si ideal si din luciditate febrila, personajul traieste profund o
drama a incertitudiii: “Eram insurat de doi si jumatate cu o colega de Universitate si banuiam ca ma insala”.
Consumandu-se la mari adancimi, drama lui este neputinta de a impune lumii vesnic imperfecte, valorile absolute in care
crede . Neputincios, asista la transformarea celei preaiubite intr-o femeie avida de bani, de lux si de distractii. Suflet
hipersensibil, Gheorghidiu sufera din cauza schimbarii Elei, osciland intre speranta, tandrete, disperare, dispret si ura.
Alaturi de drama intima, Gheorghidiu mai sufera si drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi
inferiori. Exigentele personajului sunt absolute, pentru ca viata este alcatuita dintr-o sursa de compromisuri, care o fac
acceptabila.
Drama eroului se consuma pe fundalul unei societati mediocre, dominate de instinctele de proprietate si de dorintele de
parvenire. Batranul avar Tache Gheorghidiu si fratele sau, Nae, milionarul analfabet Vasilescu Lumanararul si mondenul domn
G. sunt adevarate fiare ce manifesta un dispret profund pentru cultura.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul este realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se
desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesture, atitudini si din relatiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directa este
realizata rar prin intermediul replicilor scurte ale celorlalte personaje: “Esti de o sensibilitate imposibila”. (Ela)
In acest roman subiectiv, de analiza, este folosita adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic sau moral: “Eram inalt si
elegant…”; “Lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza si am incercat-o
decat intr-o dragoste absoluta”.
Pentru observarea propriilor trairi psihice se utilizeaza procedee specific romanului psihologic modern, precum:
introspectia, autoanaliza lucida, monologul interior, fluxul constiintei.
In opinia mea, S.G. este un inadaptat superior, lucid si hipersensibil, la fel ca majaritatea eroilor lui Camil Petrescu.
Protagonistul pare un invins, in raport cu lumea pura a ideilor, dar el isi pastreaza insa taria de a nu accepta compromisul.