PERIOADA INTERBELICĂ

BALTAGUL – Mihail Sadoveanu

Romanul „Baltagul” a fost publicat de M. Sadoveanu în anul 1930 si ilustreaza perfect formula
tradițională a romanului realist de observație socială și de problematică morală.
Aspectul realist este dat de monografia lumii pastorale, reperele spatiale, tipologia personajelor, tehnica
detaliului semnificativ, iar aspectul mitic este dat de gesturile rituale ale Vitoriei, traditiile pastorale, motivul
comuniunii om-natura si mitul marii treceri.
Tema romanului o reprezinta calatoria, aflarea adevarului si infaptuirea justitiei.
Titlul exprima simbolul dualitatii, baltagul fiind un topor cu 2 taisuri ceea ce sugereaza in planul firului
narativ faptul ca devine arma a crimei, cat si instrument al infaptuirii actului justitiar.
Un prim argument pentru încadrarea romanului „Baltagul” în paradigma tradițională este construcția
epică, specifică romanului tradițional: narațiune obiectivă, la persoana a III-a, narator omniscient cu o viziune
„par derrière” și cu focalizare 0. Arhitectura compozițională este caracterizată prin echilibru perfect, iar
principiile și tehnicile narative sunt clasice: cronologie, tehnica înlănțuirii, cu inserția unor episoade
retrospective.
Din punct de vedere compozitional, actiunea este dispusa in 16 capitole, iar intamplarile sunt prezentate
cronologic respectand momentele subiectului. In raport cu tema calatoriei capitolele pot fi grupate in 3 parti:
constatarea absentei si pregatirile de drum; cautarea sotului disparut; gasirea celui cautat, inmormantarea si
pedepsirea faptasilor.
Ca în toate romanele tradiționale, structura narativă este perfect echilibrată, cu planuri clar delimitate,
dinamizate de conflicte puternice. Viziunea artistică este structurată pe trei planuri. Prim – planul este cel al
existenței individuale și familiale, este un plan epic ce urmărește călătoria Vitoriei, fiind dinamizat de un
conflict exterior de interese care a dus la moartea lui Nechifor. Planul existenței comunității de oieri e unul
monografic, surprinzând existența unei lumi arhaice, care se confruntă cu noi forme de viață socială. Existența
muntenilor este integrată într-un plan mitic și simbolic. Relația omului cu acest plan se realizează prin
credință, prin mentalități și superstiții arhaice, prin vis și semne. Dezechilibrul acestui plan este determinat de
moartea violentă a unui om, al cărui suflet nu-și află odihna până când nu este încredințat pământului prin
ritualul funebru.
Subiectul însumează întâmplări și situații semnificative din existența eroilor, în succesiunea celor cinci
momente.
Incipitul de tip clasic rezumă o legendă, ce are funcții multiple: ea integrează existența muntenilor,
schițează un portret al personajului colectiv – ciobanii cărora Dumnezeu le-a dat „o inimă ușoară” - și
introduce personajul absent al cărții: „Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumetrii și nunți, la
care era nelipsit”.

1
 În expozițiune, se surprinde existența satului de munte, Măgura Tarcăului și a familiei Lipan. Nechifor
Lipan, capul familiei, plecase la târgul de la Dorna să vândă și să cumpere oi. Întârzierea lui o neliniștește pe
Vitoria, care își cheamă fiul, pe Gheorghiță, de la stână. Semnele rele și visul prevestitor îi sporesc femeii
teama. Hotărârea Vitoriei de a pleca cu Gheorghiță în căutarea lui Nechifor, constituie intriga. Desfășurarea
acțiunii narează pregătirile pentru drum, care încep cu o călătorie la Piatra, pentru a anunța autorităților
dispariția lui Lipan și la mănăstirea Bistrița, unde Vitoria se închină icoanelor și se spovedește. Pregătirile
gospodărești sunt dublate de cele spirituale: Vitoria se purifică prin post și rugăciuni. Călătoria inițiatică pe
urmele lui Lipan începe sub „zodia primăverii” și urmează un traseu labirintic. Între localitățile Sabasa și Suha,
Vitoria descoperă osemintele lui Lipan în râpa de sub Crucea Talienilor. În vreme ce Gheorghiță priveghează
osemintele părintelui ucis, Vitoria anunță autoritățile și pregătește înmormântarea și praznicul. Punctul
culminant e de un intens dramatism: în fața celor adunați la praznicul funerar, Vitoria reconstituie
împrejurările morții lui Lipan, spre spaima crescândă a lui Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, oierii care l-au însoțit pe
Nechifor de la Dorna. Deznodământul fixează situația finală: pedepsirea vinovaților care își mărturisesc vina și
refacerea echilibrului, viața urmându-și cursul normal după săvârșirea ritualurilor funerare. Finalul romanului
conține monologul femeii care i se adresează fiului, conștientă că viața nu se încheie cu evenimentul tragic al
morții soțului ei.
Chiar daca romanul tradițional ca tipar și formulă narativă a pierdut în competiția cu romanul modern,
„Baltagul” lui Sadoveanu impune un model etic și estetic, care va rămâne în memoria cititorului.