10pentruBAC

Profesor – Gabriel Braic

PLUMB
de George Bacovia

Prietene, bine ai venit la lecţia cu numărul 9!

1. Date despre autor / operă

Autorul (1881-1957) este considerat de critica literară drept cel mai reprezentativ
poet simbolist al literaturii române, deşi, la începutul creaţiei a fost receptat ca un poet
minor. Scrie poezie şi proză în care se pot observa clare influenţe din poeţi francezi
precum Baudelaire. A creat un curent, bacovianismul, poate cel mai important în literatura
română după eminescianism, care se manifestă poetic prin sentimentul izolării, o nostalgie
incurabilă, obsesia morţii, nevroze şi plictis.

2. Încadrarea în specie, gen, curent cultural

Poezia Plumb aparţine volumului cu acelaşi nume apărut în 1916. Este cea mai
cunoscută poezie simbolistă din literatura română.
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea ca reacţie împotriva romantismului. Numele a fost dat de Jean Moreas în
celebrul articol manifest „Le symbolisme”, dar teoreticianul cel mai important a fost Charles
Baudelaire, care a concentrat în poemul Corespondenţe trăsăturile principale. Poeziile
simboliste combină elemente precum: muzicalitatea internă a versurilor, sinestezia,
exprimarea unei stări de spleen, de dezolare şi apăsare sufletească, utilizarea
cromatismului. Simbolismul oferă o nouă perspectivă de creaţie care îşi propune
adresarea către toate simţurile conform principiului sinesteziei. Astfel imaginile vizuale şi
auditive se împletesc cu cele olfactive (care ţin de miros). Simboliştii şi-au propus să facă
uz de simbol, de aici şi numele curentului. Mallarme susţine că „a numi un obiect este a
suprima trei sferturi din plăcerea poemului” şi adaugă „A sugera, iată visul!”

copyright ©2017
www.gabrielbraic.ro
3. Viziunea despre lume
Opera de faţă este o artă poetică în care autorul îşi exprimă nemijlocit viziunea
despre lume într-o manieră originală. Pentru Bacovia, lumea este un univers ostil, nu doar
neprietenos, ci chiar duşmănos, beligerant. Moartea este un suprapersonaj arhiprezent.
Sentimentele dezvăluite sunt triste, melancolice, înfrigurate. Singurătatea este o stare de
fapt pe care o resimte poetul claustrat în mediul morbid al cavoului. Imaginarul poetic
bacovian se concentrează asupra simbolurilor morţii.

4. Semnificaţia titlului
Titlul format din substantivul comun plumb este în strânsă legătură cu conţinutul
fiind identic cu laitmotivul poemului, simbolul fiind repetat de şase ori în text.
Corespondenţa dintre elementul chimic metalic şi stările sufleteşti ale poetului este
evidentă. Greutatea plumbului simbolizează apăsarea sufletească, culoarea cenuşie
reprezintă monotonia existenţei, maleabilitatea reprezintă labilitatea psihică, iar
toxicitatea reprezintă intoxicarea sufletească

5. Prezentarea temei şi a motivelor

Tema poeziei este condiţia poetului damnat de o societate care nu-i înţelege
aspiraţiile. Această izolare generează o stare de angoasă, de nelinişte în raport cu două
experienţe fundamentale: iubirea şi moartea, subteme ale poeziei. Simbolul plumbului
devine laitmotiv în poezie.

6. Structură şi compoziţie
Vreau să recit poezia înainte de a intra în text pentru a ne familiariza cu aceasta:

„Dormeau adânc sicriele de plumb, Dormea întors amorul meu de plumb

Şi flori de plumb şi funerar veştmânt - Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur în cavou… şi era vânt… Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi scârţâiau coroanele de plumb. Şi-i atârnau aripile de plumb.”

Structural, poemul are două catrene gândite pe două planuri: interior şi exterior.
În prima secvenţă spaţiul închis al cavoului îl sufocă pe poet. Poezia debutează cu un
verb la imperfect „dormeau” care exprimă o acţiune durativă şi neîncheiată din trecut.
Apăsarea devine o permanenţă. Timpul susţine stilul, iar sensul cuvântului trimite la ideea
de moarte universală, de somn existenţial inclusiv al materiei „sicriele”. Epitetul „de plumb”

copyright ©2017
www.gabrielbraic.ro
apare pentru prima dată aici în poezie. Florile, ar fi trebuit să fie elemente ale vieţii, dar
sunt constituente ale morţii.
Versul al treilea subiectivizează discursul liric. Poetul se întoarce înspre sine: „stam
singur în cavou...” Două elemente esenţiale: singurătatea şi cavoul. Nici nu se poate altfel.
Poetul este solitar, izolat. Se simte claustrat. De asemenea mai poate însemna şi neputinţa
depăşirii propriilor limite, a propriei condiţii, lucru ce îi provoacă o enormă suferinţă
poetului. În continuare poetul introduce elementul acustic resimţit organic, tactil ca factor
dezintegrator al sufletului: „şi era vânt.”
Strofa se încheie cu o imagine auditivă sinistră, coroanele, şi ele de plumb,
completează cadrul funest. Sonoritatea tânguitoare, metalică amplifică sentimentul
angoasei şi pavează drumul spre inevitabilul care se poate întâmpla oricând.
Strofa a doua repetă în mod surprinzător tiparul primei strofe prin tehnica simetriei:
„Dormea întors amorul meu de plumb.” Poetul se concentrează asupra sentimentului iubirii.
Planul este cel interior, al microcosmosului poetic. Poziţia întoarsă a amorului indică
separare, răceală, moarte. De altfel, adormirea aceasta este o stare premergătoare morţii.
Reapare imaginea florilor de plumb; că ele sunt parte a coroanelor sau a buchetelor, nici
nu mai are importanţă. Ceea ce contează este că ele devin metaforă pat pentru amorul
amorţit. Sau chiar sicriu artificializat. Strigătul poetului este surprinzător, deoarece implică
dinamism, iar atmosfera generală este statică d.p.d.v. uman, inertă. Doar vântul mai bate.
Totuşi, strigătul este o materializare a obiceiului popular al bocitului. Mortul este strigat
de către bocitoare, de către familie, prieteni pentru a atenua dramatismul despărţirii
finale.
Versul al treilea reia în oglindă versul aferent din prima strofă cu două modificări
esenţiale: „Stam singur lângă mort... Şi era frig...” Fenomenul morţii este implacabil, ireversibil.
Faptul este sugerat de prezenţa frigului. Avem de a face din nou cu tehnica sinesteziei.
Frigul este apanajul nopţii, al morţii. Cadrul nocturn amplifică sentimentul de groază pe
care îl încearcă poetul.
Versul final implică deznădejdea, lipsa speranţei că înălţarea va mai fi posibilă
vreodată: „Şi-i atârnau aripile de plumb.” Implozia sentimentului de iubire este inevitabilă.
Microcosmosul rezonează cu macrocosmosul şi este reflectat de acesta. Claustrarea
poetului în societatea ostilă conduce la dezagregarea celui mai uman dintre sentimente
în forul interior al poetului. În loc de suiş, resurecţie, înălţare avem parte de coborâş,
moarte, cădere. Aripile sunt de plumb. Laitmotivul plumbului încheie discursul poetic.
Ce-aţi vrea altceva? Acesta este Bacovia. Am mulţi elevi care îl preferă. Din
teribilism? Nu ştiu. Ce ştiu e că eu nu-l citesc neapărat cu plăcere.

copyright ©2017
www.gabrielbraic.ro
7. Mărci lexico-gramaticale
Poezia este o confesiune lirică în care mărcile eului liric sunt prezente. Aşadar avem
verbe la persoana I („stam”, „strig”, „am început”) şi adjectivul pronominal posesiv la
persoana I „meu”. De asemenea, eul liric se exprimă şi la nivelul punctuaţiei prin punctele
de suspensie şi prin linia de pauză. Ambele presupun o pauză mai mare în fluxul vorbirii
ceea ce înseamnă timp suplimentar pentru meditaţie.

8. Elemente de prozodie, stilistică

Versurile sunt dispuse în catrene, au o măsură de zece silabe, rima este îmbrăţişată,
iar ritmul combinat (iambic, amfibrahic) sporesc senzaţia că cititorul savurează mental o
poeziei tipic simbolistă.
La nivel fonetic, consoanele b, p, s, ş împreună cu vocalele ă, â, o, u conferă
poeziei o muzicalitate ciudată, bizară. La nivel morfologic, paralelismul sintactic (sicriu-
amor, cavou-mort, vânt-frig) exemplifică o geometrie perfectă a poeziei.

9. Opinie personală
În opinia noastră, poezia reprezintă un model tipic de pesimism, angoasă, durere.
Atmosfera generală este una de infern bacovian, sufocant, chinuitor, asfixiant. Deşi nu
înţelegem pe deplin un astfel de parcurs reflectat liric, luăm în considerare nevoia
existenţei prealabile a unei stări de melancolie pentru a produce un astfel de text, dar
nu vrem să pronunţăm un verdict absolut în acest sens.

10. Concepte particulare

Simbol – element fundamental al simbolismului prin care se realizează
corespondenţa dintre sensul propriu al cuvântului şi cel intenţionat de poet (ex. plumbul).
Sinestezie – asociaţie de senzaţii (auditive, vizuale, olfactive, tactile) care transpun
metaforic datele unui simţ în limbajul altui simţ (de exemplu: culoare parfumată).
Spleen – stare de plictiseală, dezgust faţă de orice.
Principiul corespondenţelor – cultivarea de analogii neobişnuite între lucruri,
obiecte şi stări, între universul exterior şi lumea sentimentelor.

Sunt GABRIEL BRAIC şi te provoc:

iubeşte limba română pentru că vei gândi româneşte toată viaţa!

Ne vedem la lecţia următoare:

Riga Crypto şi lapona Enigel, de Ion Barbu.

copyright ©2017
www.gabrielbraic.ro