Ion Creangă - autor canonic

Povestea lui Harap-Alb – caracterizare personaj-

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga a fost publicat in anul 1877 in revista ”Convorbiri
literare” a societatii Junimea.
Basmul cult este o specie a genului epic in proza, cu , in care se nareaza intamplari fantastice ale unor
personaje imajinare aflate in conflict cu forte malefice pe care le biruiesc.
Tema operei este reprezentata pe de o parte de lupta dintre bine si rau, iar pe de alta parte aceasta
urmareste maturizarea protagonistului devenind un bildungsroman.
Motivele specific sunt superioritatea mezinului, calatoria, muncile, demascarea raufacatorului,
pedeapsa, calatoria etc.
Titlul basmului evidentiaza pe de o parte faptul ca protagonistul trece prin o suita de experiente care
il vor maturiza, iar pe de alta parte structura oximoronica Harap-Alb suprinde cele 2 ipostaze ale personajului
principal si mai exact aceea de sluga si de om nobil.
Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaste 3 ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur si
neinitiat, Harap-Alb, ucenic al Spanului, parcurgand drumul initierii si Imparatul, initiatul, capabil de a
conduce imparatia unchiului sau si de a-si intemeia o familie cu aleasa inimii sale.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratorul omniscient omnipresent, relateaza la persoana a 3-a cu
o viziune “din spate”; apar insa uneori interventii subiective ale naratorului care atesta implicarea afectiva a
acestuia.
Harap-Alb este personajul principal pozitiv al basmului. Acesta reprezinta tipul omului naiv si inocent
care dintr-un statut superior decade, insa multumita sufletului bun revine dupa multe incercari la statutul
initial.
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul textului, când cititorul află că este
mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a Spânului, ca în final, să dobândească statutul de
moştenitor la tronul împăratului Verde. Dacă Harap-Alb, este un personaj rotund, Spânul este un personaj
plat, în sensul în care statutul său social, psihologic şi moral rămâne nemodificat.
Din punctul de vedere al modalităților de caracterizare, putem remarca caracterizarea directă, făcută
de către narator sau de celelalte personaje: fiul de crai este considerat „slab de înger”, „mai fricos decât o
femeie”, „naiv”. Sfânta Duminică i se adresează cu admirație: „ Vedea-te-aș împărat, luminate crăișor!”, în
timp ce Spânul îl privește cu dispreț, considerându-l „slugă vicleană”.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele sale, din vorbe, din atitudinea față de ceilalți, din limbaj.
Harap-Alb este o fire sensibila, vorbele tatalui necajindu-l, dar si slab, deoarece se plange calului cand
primeste poruncile foarte greu de indeplinit, neavand incredere in propriile sale puteri. Totodata este si
curajos, infruntandu-si tatal deghizat in urs si reusind sa face ceea ce fratii lui mai mari nu au putut.
Acesta incalca sfatul parintesc atunci cand il ia pe Span cu el, dand dovada de neascultare, ceea ce a dat
nastere unor alte probe pe care a trebuit sa le treaca in drumul sau initiatic. Tot prin acceptarea Spanului da
dovada si de naivitate, cazand usor in capcana acestuia.
Trasatura fundamentala a fiului de crai este bunatatea sufleteasca de care da dovada de multe ori pe
parcursul operei. O secventa din care reiese aceasta trasatura este atunci cand Sf. Duminica vine in chip de
cersetoare si il roaga sa ii dea bani. Acesta face milostenie cu ea, dovedind ca ii pasa de oamenii saraci si ca
are inima buna. Astfel trece de prima sa proba, proba milosteniei, si primeste ajutorul Sf. Duminici care ii
devine indrumatoare.
El apare ca un om simplu, modest, calitati apreciate de toti cei din jurul lui, spre deosebire de Span, ale carui
defecte il duc la pierzanie: rau, arogant, antipatic.
In cea de a treia proba, calatoria prin locuri pustii si greu accesibile constituie un prilej de cunoastere
pentru erou, care intelege ca fiintele cele mai neinsemnate iti pot fi de folos. De asemenea, Harap-Alb poate
constata ciudatenile fiintelor umane si varietatea indivizilor, dovedind toleranta si sociabilitate.
Pe drumul de intoarcere, el se indragosteste de fata Imparatului Ros, dar ramane loial Spanului,
considerand ca datoria este mai presus de sentimentele lui.
In concluzie, Harap-Alb este atipic pentru un personaj de basm, un antierou, intrucat reuneste, spre
deosebire de un Fat-Frumos obisnuit, atat calitati cat si defecte, apartinand realitatii, neavand puteri
supranaturale.