‘ULTIMA NOAPTE CAMIL ROMAN AN ANALIZA PSIHOLOGICA AL EXPERIENTEI, MODERN SUBIECTIV

Camil Petrescu face parte din generaţia scriitorilor interbelici alături de: Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, Mircea Eliade, George Călinescu. Ca puncte de reper din creaţia sa putem aminti „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război", „Patul lui Procust" şi piesele de teatru „Suflete tari", „Jocul
ielelor".

Romanul este specia genului epic, în proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o acţiune desfăşurată
pe mai multe planuri narative, la acţiune participând un număr mare de personaje angrenate în conflicte
complexe şi puternice.

Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica, promovand o innoire a literaturii
prin desprinderea de trecut si prin crearea unei noi modalitati de exprimare. Trăsăturile modernismului
în proză sunt subiectivitatea sporită, tehnici narative moderne (analiza psihologică), statutul superior al
personajului, destrămarea prezentării clasice a acţiunii.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" a apărut în 1930 şi constituie un
roman modern, interbelic, de analiză psihologică.

In primul rând, naratorul relatează la persoana I singular o experienţă existenţială trăită nemijlocit, o
dramă a sufletului. Naratorul ştie tot atât cât ştiu şi personajele, relatează doar ceea ce vede, ce aude, şi
prezintă doar evenimente în care este implicat efectiv sau la desfăşurarea cărora asistă. Ceea ce
provoacă suferinţa morală a lui Ştefan nu sunt certurile inevitabile, ci proiecţia subiectivă a
evenimentelor în conştiinţa sa.

În al doilea rând, romanul este ordonat ca jurnal. În confesiunea lui Ştefan Gheorghidiu un loc distinct îl
ocupă explorarea sistematică a trecutului prin reactualizarea informaţiilor stocate în memorie. Alături de
amintirile voluntare, personajul-narator readuce în prezent şi secvenţele memoriei involuntare,
provocate de idei. Un element distinctiv al tehnicii narative îl constituie autenticitatea; la acest tip de
literatură se ajunge prin introspecţie ce presupune confesiunea sinceră prin observarea obiectivă a
mediului.

Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea
termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l
marchează adânc şi copleşitor pe acesta.

Temele romanului sunt dragostea şi războiul, criza omului modern care încearcă să îşi găsească un ideal
absolut în iubire.

O scenă referitoare la tema intelectualului însetat de absolut este vizita la unchiul Tache. Se evidenţiază
antiteza dintre atitudinea lui Ştefan Gheorghidiu şi cea a membrilor familiei sale, caracterizaţi prin
parvenitism şi incultură. Membrii familiei se strâng atraşi de viitoarea moştenire. Discutându-se despre
idealismul naiv al tatălui naratorului, Ştefan are curajul de a apăra principiile acestuia, învinuindu-i pe cei
care acceptă moştenirile în bloc.
O altă scenă reprezentativă este cea de la popota ofiţerilor unde are loc o discuţie generată de
achitarea unui bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele
privind rolul tradiţional al căsniciei-căpitanul Corabu, la cele idealiste-căpitanul Dimiu. Gheorghidiu îşi
dovedeşte din nou poziţia neînduplecată printr-o izbucnire violentă; concluzia sa tăioasă „discutaţi mai
bine ceea ce vă pricepeţi" este cea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu
vehemenţă ce este mai puţin.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi
este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. Gheorghidiu caută doar
aparent adevărul despre Ela, dar de fapt se caută şi se regăseşte pe sine. Există şi un conflict exterior
între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. Admirat de Ela pentru modul strălucit în
care pe teme de filosofie, Gheorghidiu este ulterior comparat în defavoarea lui pentru vestimentaţia de
lux, dansuri la modă şi jocuri de salon, pe care le respinge din principiu. De asemenea există şi un conflict
între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache.

Perspectiva narativă prezentă în roman este modernă şi reliefează punctul de vedere al naratorului-
personaj care relatează la persoana I singular o experienţă existenţială trăită nemijlocit, o dramă a
sufletului. Naratorul ştie tot atât cât ştiu şi personajele, relatează doar ceea ce vede, ce aude, şi prezintă
doar evenimente în care este implicat efectiv sau la desfăşurarea cărora asistă. Ceea ce provoacă
suferinţa morală a lui Ştefan nu sunt certurile inevitabile, ci proiecţia subiectivă a evenimentelor în
conştiinţa sa.

In concluzie, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu este un
roman modern, subiectiv, psihologic, având drept caracteristici timpul prezent şi obiectiv şi
autenticitatea trăirii.
CARAC STEFAN

Camil Petrescu face parte din generaţia scriitorilor interbelici alături de: Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, Mircea Eliade, George Călinescu. Ca puncte de reper din creaţia sa putem aminti „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război", „Patul lui Procust" şi piesele de teatru „Suflete tari", „Jocul
ielelor".

Romanul este specia genului epic, în proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o acţiune desfăşurată
pe mai multe planuri narative, la acţiune participând un număr mare de personaje angrenate în conflicte
complexe şi puternice.

Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica, promovand o innoire a literaturii
prin desprinderea de trecut si prin crearea unei noi modalitati de exprimare. Trăsăturile modernismului
în proză sunt subiectivitatea sporită, tehnici narative moderne (analiza psihologică), statutul superior al
personajului, destrămarea prezentării clasice a acţiunii.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" a apărut în 1930 şi constituie un
roman modern, interbelic, de analiză psihologică.

Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea
termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l
marchează adânc şi copleşitor pe acesta.

Temele romanului sunt dragostea şi războiul, criza omului modern care încearcă să îşi găsească un ideal
absolut în iubire.

Personajul principal al romanului este Ştefan Gheorghidiu, fiind un narator autodiegetic. Statutul
social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la filizofie
sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită.
După primirea moștenirii de la unchiul Tache,  este obligat să pătrundă în high life-ul societății
bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de
cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata
română. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale  Elei.

Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior.  Orice

aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist.  Atunci
când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar
luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică,  ce încearcă să găsescă
răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.

Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine din
respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a
lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de
asemenea,  de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai
lupte pentru o  relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă
disponibil pentru  viitor, maturizat de experiențele asumate.
O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității.

O scenă reprezentativă în acest sens este vizita la unchiul Tache, din capitolul II, unde se ilustrează
antiteza între atitudinea lui Ştefan si cea a membrilor familiei sale, caracterizaţi prin parvenitism şi
incultură. Membrii familiei se strâng atraşi de viitoarea moştenire. Discutându-se despre idealismul naiv
al tatălui naratorului, Ştefan are curajul de a apăra principiile acestuia, învinuindu-i pe cei care acceptă
moştenirile în bloc.

O alta scenă semnificativă este cea de la popota ofiţerilor (cap I) unde are loc o discuţie generată de
achitarea unui bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele
privind rolul tradiţional al căsniciei-căpitanul Corabu, la cele idealiste-căpitanul Dimiu. Gheorghidiu îşi
dovedeşte din nou poziţia neînduplecată printr-o izbucnire violentă; concluzia sa tăioasă „discutaţi mai
bine ceea ce vă pricepeţi" este cea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu
vehemenţă ce este mai puţin.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi
este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. Gheorghidiu caută doar
aparent adevărul despre Ela, dar de fapt se caută şi se regăseşte pe sine. Există şi un conflict exterior
între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. Admirat de Ela pentru modul strălucit în
care pe teme de filosofie, Gheorghidiu este ulterior comparat în defavoarea lui pentru vestimentaţia de
lux, dansuri la modă şi jocuri de salon, pe care le respinge din principiu. De asemenea există şi un conflict
între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache.

Perspectiva narativă prezentă în roman este modernă şi reliefează punctul de vedere al naratorului-
personaj care relatează la persoana I singular o experienţă existenţială trăită nemijlocit, o dramă a
sufletului. Naratorul ştie tot atât cât ştiu şi personajele, relatează doar ceea ce vede, ce aude, şi prezintă
doar evenimente în care este implicat efectiv sau la desfăşurarea cărora asistă. Ceea ce provoacă
suferinţa morală a lui Ştefan nu sunt certurile inevitabile, ci proiecţia subiectivă a evenimentelor în
conştiinţa sa.

În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi

interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează
prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.

În concluzie, Ştefan Gheorghidiu aduce în literatura română un nou tip de personaj, cu o viaţă
sufletească puternică, ce se dezvăluie într-un lung şi tensionat monolog interior.
REL STEFAN ELA

Camil Petrescu face parte din generaţia scriitorilor interbelici alături de: Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, Mircea Eliade, George Călinescu. Ca puncte de reper din creaţia sa putem aminti „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război", „Patul lui Procust" şi piesele de teatru „Suflete tari", „Jocul
ielelor".

Romanul este specia genului epic, în proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o acţiune desfăşurată
pe mai multe planuri narative, la acţiune participând un număr mare de personaje angrenate în conflicte
complexe şi puternice.

Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica, promovand o innoire a literaturii
prin desprinderea de trecut si prin crearea unei noi modalitati de exprimare. Orientarea artistică
promovează o înnoire a literaturii prin desprinderea de trecut şi prin crearea unei modalităţi inovatoare
de exprimare. Trăsăturile modernismului în proză sunt subiectivitatea sporită şi perspectiva narativă,
tehnici narative moderne (analiza psihologică), statutul superior al personajului, destrămarea prezentării
clasice a acţiunii.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" a apărut în 1930 şi constituie un
roman modern, interbelic, de analiză psihologică.

Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea
termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l
marchează adânc şi copleşitor pe acesta.

Temele romanului sunt dragostea şi războiul, criza omului modern care încearcă să îşi găsească un ideal
absolut în iubire.

Personajul principal al romanului este Ştefan Gheorghidiu, fiind un narator autodiegetic. Statutul
social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la filizofie
sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită.
După primirea moștenirii de la unchiul Tache,  este obligat să pătrundă în high life-ul societății
bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de
cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata
română ce răspunde de plutonul 9  ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și
cedează o parte din bunurile sale  Elei.

Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior.  Orice

aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist.  Atunci
când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar
luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică,  ce încearcă să găsescă
răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.

Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine din
respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a
lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Tra nsformarea sa este, de
asemenea,  de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai
lupte pentru o  relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă
disponibil pentru  viitor, maturizat de experiențele asumate.

Personaj secundar, feminin, individual, Ela reprezintă o imagine, un simbol, un fals ideal. Statutul social
al Elei o prezintă iniţial ca studentă la facultate, iar apoi soţie a lui Ştefan. Din punct de vedere moral, Ela
este delicată, feminină, frumoasă („una dintre cele mai frumoase studente"), iar cei doi sunt fericiţi
pentru o scurtă perioadă de timp. Psihologic, Ela trece printr-o transformare. in urma moştenirii pe care
o primeşte Ştefan, ea devine subjugată de probleme pragmatice. Sub influenţa mondenă a Anişoarei, Ela
învaţă să fie interesată de modă, de distracţii nocturne sau escapade. Povestea de iubire dintre cei doi
este urmărită în toate etapele de constituire, de stabilizare, de criză matrimonială şi de despărţire.

O primă secvenţă semnificativă pentru relaţia dintre cei doi o reprezintă excursia la Odobeşti. Ştefan o
bănuieşte pe Ela de infidelitate cu un tânăr avocat, domnul G. in timpul acesteia, Ela îi acordă o atenţie
exagerată avocatului, care-i va deveni foarte apropiat mai târziu. Mirat şi apoi consternat de
pătrunderea acestui intrus în intimitatea lor, Gheorghidiu suferă pentru fiecare gest al soţiei sale:
dispare împreună cu domnul G., atenţia pe care femeia i-o acordă acestuia la masă, preferinţa comună a
celor doi pentru un anume vals, provoacă gelozia şi tristeţea tânărului, accentuata de o luciditate
tăioasă.

Altă secvenţă reprezentativă este permisia lui Ştefan la Câmpulung, întâlnirea cu Ela afectând
iremediabil povestea lor de dragoste. Ela se mută la Câmpulung aparent pentru a fi mi aproape de
Ştefan, însă intenţiile sale adevărate sunt dezvăluite prin încercarea de a-l convinge să treacă o parte din
avere pe numele său, temându-se de posibilitatea că ar putea rămâne o văduvă săracă. incă o dată, cel
care căutase iubirea absolută are revelaţia dureroasă a golului care îl înconjoară.

Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi
este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. Gheorghidiu caută doar
aparent adevărul despre Ela, dar de fapt se caută şi se regăseşte pe sine. Există şi un conflict exterior
între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. Admirat de Ela pentru modul strălucit în
care pe teme de filosofie, Gheorghidiu este ulterior comparat în defavoarea lui pentru vestimentaţia de
lux, dansuri la modă şi jocuri de salon, pe care le respinge din principiu. De asemenea există şi un conflict
între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache.

Perspectiva narativă prezentă în roman este modernă şi reliefează punctul de vedere al naratorului-
personaj care relatează la persoana I singular o experienţă existenţială trăită nemijlocit, o dramă a
sufletului. Naratorul ştie tot atât cât ştiu şi personajele, relatează doar ceea ce vede, ce aude, şi prezintă
doar evenimente în care este implicat efectiv sau la desfăşurarea cărora asistă. Ceea ce provoacă
suferinţa morală a lui Ştefan nu sunt certurile inevitabile, ci proiecţia subiectivă a evenimentelor în
conştiinţa sa.

În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi

interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează
prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.
In concluzie, în acest roman se prezintă o relaţie în care bărbatul se află întotdeauna în căutarea
absolutului, iar femeia este o imagine a misterului, este cea care creează deziluzia, devenind un ideal
feminin.