-CARACTERIZARE-

Ștefan Gheorghidiu

În perioada interbelică, Eugen Lovinescu inițiază un curent literar numit modernism prin care se
trece de la tema rurală la cea urbană și de la personaje țărănești la cele intelectuale. Camil Petrescu,
fiind adept al modernismului lovisescian contribuie la sincronizarea literaturii romane cu cea europeană
prin aducerea unor principii estetice ca autenticitatea,anticalofilismul, memoria afectivă și crearea
personajului intelectual lucid și analitic
Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război, este un roman subiectiv, modern, de analiză
psihologică, publicat în anul 1930, în care, Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat
de sentimentul de iubire, dominat de incertitudini care se salvează prin conștientizarea unei drame mai
puternice, aceea a omenirii, ce trăiește un război absurd văzut ca iminențăm a morții.
Ștefan Gheorghidiu este protagonistul și personajul narator al cărții, perspectiva narativă fiind
subiectivă și unică. Acesta reprezintă un nou tip de personaj, intelectualul lucid, analitic, inadaptatul
superior care se autoanalizează și care despică firul în patru aflându-se între certitudine și incertitudine
atât în plan erotic cât și în planul războiului.
În acest roman subiectiv portretul fizic detaliat este înlocuit de trăirile personajului, acentul
punându-se pe conflictul și portretul intrerior relevante prin autoanaliză lucidă, introspecție și monolog
interior.
Portretul lui Gheorghidiu se realizează prin caracterizare indirectă, prin fapte, gesturi, gânduri,
limbaj și atitudinea față de celelalte personaje.
O importantă trăsătură de caracter, redată de comportamentul și atitudininea personajului
narator este sensibilitatea exagerată.
O scenă semnificativă în observarea acestei trăsături este chiar incipitul romanului în care o
discuție oarecare îi declanșează lui Gheorghidiu anumite amintiri care îl fac să răbufnească. Capitolul I
„La piartra craiului, în munte” prezintă popota regimentului XX unde a fost transferat și sublocotenentul
Ștefan Gheorghidiu, într-o seară în timp ce ofițerii își așteptau cafelele încep să-și împărtășească părerile
față achitarea unui om care și-a ucis nevasta infidelă. Părerile sunt împărțite unii fiind de acord cu
decizia judecătorilor alții fiind de părere că iubire cu forța nu se poate și uciderea partenerului nu este
un lucru acceptabil. Gheorghidiu, deja frământat de gândul că nevasta sa îl înșeală și nervos din cauză că
nu primește permisie pentru a se putea convinge de infideliitatea ei răbufnește, are o criză de nervi în
care își exprimă dur părerea cum că „cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt” apoi pleacă afară unde incepe să plângă. Din comportamentul său se observă clar sensibilitatea
exagerată cât și caracterul impulsiv al individului.
O altă secvență relevantă în observarea sensibilității protagonistului este finalul primei cărți.
Ultimul capitol, ”Ultima noapte de dragoste” ilustrează venirea la Câmpulung a lui Ștefan Gheorgidiu la
rugămintea Elei. După câteva momente intime Ela îi mărturisește adevăratul motiv pentru care l-a
chemat pe Ștefan acasă, aceasta fiind preocupată de situația ei financiară îi cere să treacă pe numele ei
o parte din lirele englezești de la bancă în cazul în care acesta ar muri în război. Gheorghidiu este afectat
de rugămintea femeii și pleacă în oraș pentru a-și limpezii mintea unde îl vede pe domnul G care îl
convinge de infidelitatea Elei, declanșându-i o criză de gelozie care îl face pe Ștefan să plănuiască
uciderea celor doi presupuși amanți.
Caracterizarea directă, deți apare mai rar nu este inexistentă, fiind redate anumite trăsături prin
replici scurte precum ”Ești de o sensibilitate imposibilă”, „eram înalt și elegant”, „n-ai spirit practic”.
Principalul conflict al romanului este cel interior, un conflict profund subiectiv care are loc în
conștiința personajului. Conflictul este reprezentat de neliniștea, zbuciumarea și sentimentele
contradictorii față de fidelitatea soției dar și față de experiența războiului care ajută în maturizarea
morală și psihică a personajului consumat de drama iubirii.
Avem prezentat și un conflict exterior, între Ștefan Gheorghidiu și societate, acesta fiind
inadaptatul superior nu se integrează în evenimentele sociale, fapt ce o face și pe Ela să îsi petreacă
timpul la petreceri și adunări sociale cu domnul G, omul care vedea diferit lumea mondenă.
Un element de noutate este anticalofilismul. Prin utilizarea acestei tehnici naratorul aduce în
literatura română o altă perspectivă a războiului. Gloria și mândria soldatului român care mergea la
luptă pregătit să moară pentru gloria patriei este înlocuită cu o realitate crudă, armata dezorganizată,
ofiței incompetenți, foamete, prezența iminentă a morții și traumele create de moartea camarazilor.
Tema romanului este reprezentată de cele două experiențe trăite de naratorul personaj.
Semnificativ pentru temă este și titlul. „Ultima noapte de dragoste, întâia noape de război” semnifică,
prin folosirea cuvântului „noapte” nesiguranța, incertitudinea personajului principal, dar și ascunsul și
raționalul, cele două nopți marchează două etape diferite din viața lui Ștefan: iubirea și războiul.
În concluzie, romanul modern de analiză psihologică aduce o nouă viziune asupra războiului fiind
utilizată tehnica anticalofilismului, autenticitatea și subiectivismul, personajul destăinindu-se și
analizându-se, alternând între certitudine și incertitudine.