Particularităţile unei opere care aparţine lui Camil Petrescu

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Viziunea subiectivă este specifică romanului modern de tip subiectiv, ea pornește de la
orientarea tematică și continuă cu structurarea modernă a conținutului, manifestată prin nerespectarea
cronologiei evenimentelor, iar la acțiune participă personaje aparținând unor anumite medii sociale și
având puternice note individuale. Totodată, tehnica narativă constă în relatarea întâmplărilor în mod
subiectiv, prin folosirea unor procedee tipice prozei de analiză.

Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria romanului subiectiv

Romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), răspunde dorinţei de înnoire a
romanului românesc interbelic prin inspiraţia citadină a subiectului, perspectiva narativă unică,
subiectivă, memoria afectivă, dubla accepţie a timpului-subiectiv şi obiectiv, prin luciditate şi autoanaliză,
anticalofilism, dar şi prin folosirea experienţei nepervertite, transcrierea trăirii febrile.

Elementele romanului modern sunt specifice romanului subiectiv: unicitatea perspectivei narative,
timpul prezent şi subiectiv, tipul intelectualului însetat de absolut, spaţiul urban, anticalofilismul şi
autenticitatea.

Este un roman psihologic, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale lui Ștefan, care trăiește un
conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar analiza acestuia se face prin intermediul
monologului interior, notația gesticii și a mimicii-, tehnici de investigare psihologică.

În privința genezei, la baza romanului stă în foarte mare măsură experiența personală a autorului, iar
partea a doua a cărții, care începe cu întâia noapte de război, este construită după memorialul de
campanie al autorului.

Tema textului şi două secvenţe sugestive

Tema principală a romanului este una psihologică, tipic subiectivă, și anume drama intelectualului însetat
de absolut, dar ei i se subordonează, de fapt, două teme-iubirea și războiul, acestea observându-se chiar
din titlu și din cele două părți ale romanului-prima parte stă sub semnul unei pasiuni, al geloziei, iar a
doua parte stă sub semnul contactului nemijlocit cu moartea pe front. Un prim episod semnificativ
pentru drama intelectualui însetat de absoluteste excursia de la Odobești, când, prin comportarea ei, Ela
trezește suspiciuni și declanșează în sufletul lui Gheorghidiu o adevărată dramă, acesta fiind de-acum
încolo măcinat de o gelozie cumplită. Un episod ilustrativ pentru tema iubirii este cel de la popota
ofiţerilor din debutul romanului, când are loc o discuţie generată de achitarea unui bărbat ce şi-a ucis
soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărtite: Gheorghidiu dovedeşte din nou poziţia
intransingentă printr-o izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viată şi de moarte unul
asupra celuilalt, însă are și o concluzie tăioasă- ,,discutati mai bine ceea ce vă pricepeti” este aceea a
unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu vehemență orice este mai puţin.

O secvenţa sugestivă pentru tema războiului o constituie tensiunea provocată de frământările de iubire,
care se spulberă odată cu experienţa trăită în război. Frontul înseamnă haos, măsuri absurde,
învălmăşeală, iar experienţele dramatice, de acolo, modifică atitudinea lui Gheorghidiu faţă de celelalte
experienţe ale sale. Rănit şi spitalizat, Gheorghidiu revine la Bucureşti, trăind un sentiment de detaşare,
îşi priveşte soţia cu indiferentă şi, dovadă a afectării relaţiilor dintre ei, o părăseşte, însă îi lasă ,,tot
trecutul’’.

Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,

semnificative pentru tema şi viziunea despre lume

Un prim element de structură este titlul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’ este
analitic, o amplă structură nominală: substantive şi adjective organizate în antiteză ,,ultima’’-,,întâia’’
şi ,,dragoste’’-,,război’’, evidenţiind experienţele fundamentale de existenţă, depăşirea unei drame
individuale prin raportarea la valenţele uneia colective.

Perspectiva narativă este subiectivă, deoarece romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei
confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu. Relatarea la persoana întâi conferă autenticitate
şi caracter subiectiv textului. Naratorul este subiectiv, narator-personaj, implicat.

Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu, valorizând tema iubirii şi a
războiului.. Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent în armata română, asistă la popota ofiţerilor la o discuţie
ce îi trezeşte amintiri dureroase legate de soţia sa, Ela, pe care o bănuieşte de adulter. Întorcându-se în
timp, rememorează etapele poveştii sale de dragoste. Student la Filozofie, este măgulit de atenţia pe
care i-o acordă una dintre cele mai frumoase fete de la Litere, şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie,
îndatorire, duioşie, pentru că ştie că asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se
căsătoreşte cu aceasta. Cei doi trăiesc o vreme modest şi fericit, în scene de împlinire casnică.
Moştenirea neaşteptată de la unchiul Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o faţă a Elei care îl
tulbură pe protagonist: implicarea în discuţiile şi lupta pentru bani, plăcerea vieţii mondene, petrecerile,
flirturile cu un oarecare Grigoriade, vag avocat, monden şi extrem de curtat de femei, toate acestea
declanşează criza cuplului. Povestea evoluează cu o serie de certuri şi de împăcări, care culminează cu
despărţirea în clipa în care eroul, întors pe neaşteptate de la Azuga acasă, găseşte casa goală ,,ca un
mormânt”. Dimineaţa, fără a aştepta explicaţii, se separă, pentru a se reîmpăca în capitolul ,,Asta-i rochia
albastră”, după ce găseşte în casă o scrisoare justificativă de la verişoara Anişoara care îi cerea Elei să o
însoţească în acea noapte, soţul ei fiind plecat. Înrolat lângă Câmpulung, Gheorghidiu o aduce pe Ela în
oraş, pentru a-i fi mai aproape. Revenit într-o permisie, zăreşte pe G. pe străzile oraşului, după ce o
discuţie cu soţia sa despre trecerea pe numele ei a unei sume de Banca Românească îi accentuează
suspiciunile. După discuţia de la popotă, pleacă în oraş fără învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi, de
a-i ucide şi de a se sinucide. Surprins pe străzi de un colonel, se întoarce pe front şi intrarea României în
război îl îndepărteză de obsesia sa. Cea de-a doua parte prezintă o imagine a războiului demitizată,
impresia că lupta se dă împotriva propriilor divizii, ,,capturarea” de proprii tovarăşi, imaginile terifiante
sunt constantele acestui tablou al eliberării Ardealului în Primul Război Mondial. Rănit, se reîntoarce la
Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli şi de suspiciuni care l-au dus altădată în pragul
crimei, şi decide că nu merită să mai lupte pentru această relaţie. Despărţirea de Ela este o eliberare
morală, care îl lasă deschis sufleteşte pe erou pentru alte experienţe. Cedarea casei, a trecutului, îl
dovedesc disponibil pentru o nouă etapă a viitorului.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi
este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. În plan exerior, există un
conflict între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. Totodată, există un conflict între
Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins,
cedând după parastas o parte din avere rudelor.

Relatia incipit-final

Incipitul este construit în modalitate realistă, introduce cititorul în universul operei, oferind repere
spatio-temporale precise-acţiunea este plasată în timpul Primului Război Mondial (,,primăvara lui
1916’’, ,,pe Valea Prahovei’’) şi prezentând protagonistul, Ştefan Gheorghidiu-subofiţer concentrat.
Finalul romanului se află în relaţie simetrică cu incipitul din perspectiva timpului cronologic (se
evidenţiază evenimentele ulterioare celor prezentate în primul capitol), dar şi din perspectiva raportului
realitate-ficţiune: finalul scoate cititorul din universul operei prin prezentarea ipostazei protagonistului
ferm în decizii, eliberat de frământări, deschis unor noi experienţe pentru că a observat raportul dintre
ideal/iluzie.

Concluzia

Privit în întregul său, romanul lui Camil Petrescu ilustrează atât prin conținutul său, prin personaje, prin
structură, cât și prin unele elemente de formă o viziune subiectivă asupra lumii. Aşa cum se exprima
poetic însuşi autorul, ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” îi conturează, prin tema şi
viziunea despre lume oglindită, un autoportret din seria „sufletelor tari”: „Eu sunt dintre aceia cu ochi
halucinaţi şi mistuiţi lăuntric/ Cu sufletul mărit/ Căci am văzut idei”.