luceafar/glossa Tema fundamentala a poeziilor Glossa si Luceafarul scrise de Mihai Eminescu o reprez inta conditia geniului.

Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul conferit de prezenta Luce afarului.Aparitia iubirii este sustinuta de mitul zburatorului. n poezia Glossa , motivul lumii ca teatru genereaza o intreaga alegorie: lumaea = t eatru, existenta este o piesa repetabila, oamenii obisnuiti sunt actorii,incontie ni de propriul rol, iar geniul este spectatorul. Personajul simbolic Luceafarul este o proiectie a spiritului creator eminescian si o ipostaza a geniului.In ipostaza angelica,Luceafarul are o frumusete constru ita dupa canoanele romantice. Cea de-a doua intrupare este circumscrisa demonulu i, dupa cum o percepe fata. La fel ca si la prima intrupare, imaginea acestuia s e inscrie tot in canoanele romantismului. In Glossa ,geniul este contemplatorul, spectatorul ce isi converteste trairile in d esfatarea estetica, detandu-se de framntarile lumii. Cele doua intrupari angelica-demonica pun in relief o serie de contraste romanti ce intre semnele vietii si ale mortii. Monologul final pune accent pe incompatib ilitatea celor doua lumii si imposibilitatea implinirii iubirii. Atitudinea geni ului este una de interiorizare a sinelui, de asumare a eternitatii. Acesta const ata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o miscare circulara. Relatia de opozitie dintre geniu si lume este intrucatva atenuata prin contempla tie, prin transformarea existentei in spectacol.Prezenta opozitiilor: plange, se cearta-petreci; joace-ghici-vei exprima raportarea diferita la existenta. Pentr u omul comun, aceasta este unica, implicand angajare deplina, pentru geniu este doar o forma de arta, permitandu-i distantarea superioara.