Tema și viziunea despre lume in poezia "Lacustră"

Simbolismul este un curent literar din literatura mondială care apare in Franța în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca reacție la romantism, naturalism și parnasianism.

Simbolismul românesc apare cam în aceeași perioadă cu cel european fiind promovat de poetul si
teoreticianul Alexandru Macedonski.

Poezia simbolistă este o poezie a sensibilității pure deoarece poetul simbolist nu este interesat nici de
poezia naturii în sine nici de poezia socială. Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufletești
incerte, confuze, care, neputând fi transmise clar sunt formulate pe calea sugestiei.

Poezia "Lacustră" a fost publicată pentru prima dată în revista "Viața nouă" din 1903 iar în volum în 1916
("Plumb").

Titlul este un adjectiv care trebuie interpretat atât în sens propriu cât și în sens figurat. În sens propriu,
lacustră desemnează o locuință din preistorie construită pe apă a cărui legătură cu omul se realiza prin
intermediul unui pod care era ridicat în timpul nopții pentru a-l proteja pe locatar de posibile atacuri.

In sens figurat, titlul sugerează ideea de solitudine, de izolare si de întoarcere în preistorie cu toate
sentimentele de incertitudine pe care le-a trăit individul în acel moment.

Din punct de vedere structural, poezia este alcătuită din patru strofe, iar din punct de vedere
compozițional creația reprezintă în miezul ei o reverie temporală în cadrele unei împrejurări banale.
Cadrele reveriei lirice sunt marcate în planul expresiei prin cvasiidentitatea dintre prima si ultima strofă.
Celelalte două strofe interioare reconstituie spațiul imaginar al evocării. Discursul literar se remarcă prin
coerența și simplitatea elementelor care îi alcătuiesc structura. Discursul literar se construiește pe două
motive simboliste, motivul ploii si cel al singurătății construite prin elemente lexicale precum: "ploaie",
"plângând", "ude", "val", "singur", etc.

Lirismul este subiectiv si exprimat din primul vers al poeziei și susține motivul singurătății întrucât apar în
exclusivitate doar forme pronominale si verbale de persoana întâi singular: "aud", "tresar", "dorm" etc.

Tematica discursului literar se circumscrie ideii de dezagregare cosmică și regresiune în haosul

primordial.

*Prima strofă se deschide cu o referință temporală "De-atâtea nopți aud plouând". Adjectivul cu valoare
de superlativ absolut "atâtea", completat de verbul la modul gerunziu "plouând" marchează un timp
nedefinit, eul liric a pierdut noțiunea timpului de când ploaia descompune materia. În cel de-al doilea
vers al primei strofe se regăsește o personificare, "Aud materia plângând", care creează eului liric
viziunea unui spațiu lacustral, unde totul este dominat de apă, eul liric fiind prins într-o stare depresivă,
de singurătate. De asemenea, în prima strofă predomină imaginile auditive.

Cea de-a doua strofă se deschide cu versul "Și parcă dorm pe scânduri ude" unde se remarcă o imagine
vizuală care ține de lumea acvatică. Al doilea vers provoacă panică și spaimă eului liric ("În spate mă
izbește un val"). Podul de la mal reprezintă unica legătură cu lumea exterioară a omului lacustru.
Noaptea, podul era tras pentru a evita diverse pericole, atacuri. În această strofă se regăsesc imagini
tactile ("În spate mă izbește un val") insă predominante sunt imaginile vizuale ("Podul de la mal", "Și
parcă dorm pe scânduri ude").

Următoarea strofă se deschide cu versul "Un gol istoric se întinde" din care reiese faptul că istoria este
văzută ca un gol imens tocmai pentru că și în ziua de astăzi omul are același temeri ca și omul lacustru,
fiind terorizat de apa care îi poate surpa locuința. La finalul celui de-al doilea vers se regăsesc punctele
de suspensie, care accentuează frica, panica pe care omul lacustru o trăiește. Ultimele două versuri, "Și
simt cum de atâta ploaie / Pilonii grei se prăbușesc" fac referire la faptul că, fiecare picătura de ploaie
îngreunează pilonii și devin din ce în ce mai instabili, urmând să se prăbușească. Pilonii fiind bazele
locuinței, dacă se prăbușesc, omul lacustru va pierde tot, nu va rămâne cu nimic.

Ultima strofă se repeta aproape în totalitate și exprimă reluarea coșmarului adus de ploaie, eul liric fiind
surprins într-o așteptare a morții, astfel fiind accentuat sentimentul de frică, de singurătate. Versul "Tot
tresărind, tot așteptând" conține două verbe la modul gerunziu unde este sugerată veșnicia stării de
panică, disperare.

Muzicalitatea versurilor este conferită în plan prozodic prin repetiția primei strofe în finalul poeziei dar și
prin utilizarea rimei într-o singură pereche de-a lungul textului (rimă încrucișată). Măsura versurilor este
de opt silave, la acestea adăugându-se repetiția unor vocale ("a") și a unor consoare ("n", "d").

În opinia mea, tema și viziunea despre lume în poezia "Lacustră" de George Bacovia se reflectă într-o
manieră originală, fiind o poezie simbolistă, prezentând toate trăsăturile simbolismului.