Sunteți pe pagina 1din 1

Primăria satului Gura Galbenei, raionul Cimișlia în parteneriat cu AO

Cele două Ceasuri, cu susținerea Centrului Național al


Cinematografiei și Uniunii Cineaștilor din Moldova, a organizat la
data de 29 mai 2022, , Serata de omagiere a cineastului Dumitru
Olărescu la Casa de cultură a localității. Acest eveniment, este realizat în
cadrul ”Anului Dumitru Olărescu” în Gura Galbenei și ne-am propus să punem în
lumina reflectoarelor contribuțiile valoroase ale cineastului la dezvoltarea
industriei cinematografice autohtone și la patrimoniul științific pe domeniul
artelor audiovizuale și atribuirea titlului de: ”Cetățean de onoare a satului”. În
program a fost – Inaugurarea expoziției permanente dedicate cineastului
Dumitru Olărescu – Intonarea imnului satului Gura Galbenei și ceremonia de
deschidere a evenimentului – Proiectarea scurtmetrajelor documentare: Cu
durere și speranță, Neam de fântânari, Mâine iar va ieși soarele, Cheamă-i
Doamne înapoi Nicolae Sulac La eveniment a participat dnul ministru al culturii
Sergiu Prodan, reprezentanții autorităților locale . Scenaristul, regizorul de film și
savantul Dumitru Olărescu, s-a născut la 14 aprilie 1947 în satul Gura Galbenei,
raionul Cimişlia. În anul 1969 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de
Stat din Moldova, iar în 1979, a făcut cursuri de estetică şi dramaturgie
cinematografică la Institutul de Cinematografie de la Moscova (VGHIK). A
realizat 100 de filme de lung şi scurt metraj în calitate de scenarist și a contribuit
la alte zeci de filme în calitate de redactor şi director artistic al Studioului de filme
documentare Viața, colaborând cu regizorii Emil Loteanu, Gheorghe Vodă,
Anatol Codru, Mircea Chistruga, Ion Mija, Vlad Ioviţă, Vlad Druc etc. De-a lungul
carierei a publicat peste 100 de articole științifice, studii, cercetări, articole de
popularizare a științei, recenzii și a participat la peste 40 de conferințe în țară și
peste hotare. Dumitru Olărescu este doctor în studiul artelor, conferenţiar
universitar, laureat al Premiului Naţional şi al mai multor premii naţionale şi
internaţionale în domeniul cinematografiei, maestru emerit în arte, deţinător al
Ordinului „Gloria Muncii” și a medaliei ”Dimitrie Cantemir”, ”Premiul Emil
Loteanu” iar anul acesta a împlinit 75 de ani. În prezent, este cercetător-
coordonator, şeful secţiei artă cinematografică şi TV la Institutul Patrimoniului
Cultural al AŞM și membrul consiliului artistic al Centrului Național al
Cinematografiei. Organizator: Primăria satului Gura Galbenei Partener: AO
CELE DOUĂ CEASURI Finanțator: Centrul Național al Cinematografiei
Parteneri: Uniunea Cineaștilor din Moldova și Misiunea socială DIACONIA
Parteneri media: Media TV Sponsori: Carmez Processing SRL

S-ar putea să vă placă și