Sunteți pe pagina 1din 61
1
1
2
2
1. Influenț a modelelor comportamentale, Balea Livia - Valentina, pag.4 2. Copiii cu CES in

1. Influența modelelor comportamentale, Balea Livia - Valentina, pag.4

2. Copiii cu CES in grădiniță, Breaz Adriana, pag.9

3. Disciplinează-mă, dar nu mă răni!, Rosenauer Petronela, pag. 14

4. Rolul poveștilor în educarea limbajului, Manciulea Mihaela, pag. 17

5. Școala punte între generații. Dascălul de ieri și de azi…, Muntean Felicia, pag. 20

6. Folosirea calculatorului în procesul educațional destinat elevilor în ciclul primar,

Toșa Gabriela, pag.22

7. Importanța parteneriatelor educaționale în școli, Morar Ioana Cipriana, pag. 24

8. Eficientizarea actului didactic printr-o strânsă colaborare dintre educatoare-

învățătoare- părinți, Lupean Delia Paraschiva, pag. 27

9. Exemple de metode active în evaluarea sumativă, Teoc Elena Gabriela, pag. 30

10. Prietenul meu , calculatorul Activitate opțională, Muntean Nicoleta, pag. 34

11. Recenzie, Morar Ioana Cipriana, pag. 41

12. Recenzie, Morar Ioana Cipriana, pag. 44

13. Visible learning învățământul românesc, Huștiuc Nicoletta, pag. 47

14. Proiect de activitate integrată, Enache Georgeta, pag. 50

15. Importanta metodelor interactive de grup, pag.58

INFLUENŢA MODELELOR COMPORTAMENTALE PARENTALE ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII PREŞCOLARILOR

Prof.înv.preșcolar Balea Livia-Valentina Grădinița cu program prelungit nr.1 Abrud, jud. Alba

Contribuţia mare a familiei la modelarea comportamentelor copiilor şi la dezvoltarea personalităţii lor se explică, pe de o parte, prin capacitatea de învăţare şi deosebita lor receptivitate la ceea ce vine de la părinţi şi, pe de altă parte, prin felul în care părinţii răspund nevoilor lor. În mod natural, familia este primul factor care contribuie la structurarea componentelor de bază ale personalităţii copilului. Influenţele ei sunt foarte variate. „Copilul se găseşte astfel introdus de la început într-un eşantion foarte reprezentativ al societăţii, cu diversitatea ei de persoane, cu încrucişarea de generaţii, cu prezenţa la un loc a trecutului şi viitorului şi cu profunda solidaritate care leagă între ei pe toţi membrii”. Prin urmare, familia ca unitate relativ restrânsă oferă copilului o diversitate de relaţii interpersonale şi modele comportamentale necesare pregătirii acestuia pentru viaţă. Se apreciază că părinţii contribuie la dezvoltarea psihică a copiilor lor, nu atât prin vorbe, cât prin faptele lor, prin viaţa comună şi interacţiunile de fiecare zi. Relația primordială în care ființa umana este integrata prin însuși procesul genezei sale este aceea de filiație, de rudenie. Pe lângă dimensiunea fizica, relația de filiație are si o dimensiune funcțională ce constă în satisfacerea de către părinți a trebuințelor primare ale copilului. De asemenea, importanța în dezvoltarea generală a personalității copilului este și interacțiunea și comunicarea cu proprii părinți. Astfel, "în funcție de felul în care mama și tatăl își înțeleg și își joacă rolul în primii ani de viață ai copilului, dezvoltarea psihică a acestuia poate fi stimulată, accelerată sau dimpotrivă, întârziată, frânată, fiind desfășurată în manieră echilibrată, armonioasă ori cu producerea unor dezechilibre și dizarmonii ce-i vor periclita mai târziu modul de relaționare cu cei din jur și integrarea normală în viața socială și profesională. Familia constituie mediul natural al copilului, însa acest mediu, a cărui influență asupra dezvoltării individului este esențială, diferă mult de la o familie la alta, pe de o parte

în funcție de societatea pe care o reflectă, iar pe de altă parte în funcție de propria sa

structură interioară.

Mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuințelor sale

elementare, adică în măsura în care este un mediu afectiv și protector, dubla condiție

indispensabilă pentru dezvoltarea copilului.

Legătura afectivă foarte puternică ce se stabileşte între copil şi mama sa îl face pe

acesta să preia foarte repede şi uşor gesturi, mişcări, acţiuni, expresii faciale, structuri

verbale, atitudini şi comportamente sociale.

Procesul acesta este însă dependent şi de modul în care părinţii reacţionează la

manifestările copilului. Acest aspect diferenţiază puternic dezvoltarea copilului în familie

faţă de cadrul specific instituţiilor de ocrotire. Dragostea părinţiilor faţă de copii îi face să

reacţioneze într-un mod specific la cerinţele lor, iar aceştia din urmă să treacă de la

răspunsuri generate de pulsiunile lor fiziologice la conduite socializate.

Se ştie că cei mici imită imediat ceea ce fac părinţii, chiar dacă gesturile nu li se

potrivesc totdeauna; comportamentele însă se vor selecta şi vor fi păstrate, repetate şi

consolidate numai cele necesare. Comportamentele care se însuşesc prin învăţare

intenţionată se vor înmulţi şi se vor complica treptat, o dată cu creşterea copilului. Dar în

toate cazurile vor fi importante reacţiile părinţilor la reuşitele copiilor. Cercetătorii au

evidenţiat unele dintre cele mai frecvente şi mai semnificative reacţii ale părinţilor, cum ar

fi „răspunsul prin contingenţă”, care este reacţie imediată şi pozitivă la provocările care vin

din partea copilului: un surâs, întinderea mâinilor către adult, etc. O altă reacţie a părinţilor

a fost numită „raportare socială” şi constă în faptul că un copil care se află prima dată în

faţa unei situaţii sau obiect cu totul nou este în primul rând atent la reacţiile părinţilor şi

apoi îşi construieşte propriul răspuns.

Dar succesul acţiunilor educative ale părinţilor sunt condiţionate de climatul

socio-afectiv din familie şi de concepţia educativă după care părinţii se orientează.(există

diferenţe între familii şi rezultatele acţiunilor educative). Cercetările au evidenţiat mai mult

dimensiunile de analiză şi caracterizare a climatului, trei sunt mai des folosite:

acceptare-respingere

permisivitate-restrictivitate

căldură afectivă-indiferenţă afectivă

Acceptarea înseamnă în primul rând, a privi copilul ca pe o fiinţă dinstinctă, care

se manifestă atât în concordanţă cu ce-şi doresc părinţii, cât şi altfel decât după

prescripţiile lor. În al doilea rând copilul acceptat de către părinţii lui va beneficia de

interacţiuni pozitive cu aceştia, se va dezvolta armonios, va avea încredere în sine, va

comunica uşor, se va integra bine în grupuri, va manifesta comportamente sociale adecvate în toate împrejurările.

Respingerea are marcante influenţe negative asupra copilului. Copii respinşi de familiile lor au următoarele particularităţi: instabilitate afectivă, iritabilitate, lipsă de interes pentru şcoală, antagonism social, perceperea autorităţii parentale ca dură şi ostilă. Aceşti copii manifestă frecvent comportamente agresive, revoltă, ostilitate, înclinaţie spre vagabondaj şi furt.

În ce priveşte cea de a doua dimensiune, permisivitatea-restrictivitatea ea are

efecte, de asemenea, polare asupra atitudinilor şi comportamentelor copiilor încă de la vârste mici.

Permisivitatea se referă la faptul că dezvoltarea copilului presupune trăirea de către acesta a unor experienţe variate şi posibilitatea de a acţiona fără teamă permanentă de pedeapsă din partea părinţilor. În asemenea condiţii copilul îşi dezvoltă iniţiativa, curajul, independenţa, încrederea în sine etc. Totodată, familia îi apare ca locul în care se simte liber şi în care nu-l pândesc la tot pasul dezaprobări, interdicţii, pedepse.

A treia dimensiune, căldura afectivă-indiferenţă are, la rândul ei, puternice

influențe asupra dezvoltării psihice. Părinții reprezintă primii mentori reali în viața copilului, ei furnizându-i primele repere de orientare în lume, primele informații și învățături despre lucrurile și fenomenele din natură ți din societate, primele sfaturi, norme și reguli de conduită. Nu toate familiile își înțeleg rolul în același fel. De aceea, diversitatea de "formule" familiale nu depinde numai de activitatea părinților, ci rezultă, de asemenea și din structura mediului. Toate preocupările, frământările, ambițiile părinților - uneori

flancate de bunici, unchi și mătuși - converg spre copil, îl copleșesc, îl strivesc. "Când prea multa lume se amesteca sa-si dea cu părerea asupra felului cum trebuie crescut un copil, rezultatul este si mai rău decât daca nimeni nu s-ar îngriji de el, chiar daca printre aceste numeroase păreri, sunt și unele întru totul raționale". În același timp, mediul familial nu acționează numai prin compoziția sa numerică. În interiorul unei familii se conturează curenții afectivi cărora fiecare dintre membrii care o compun le suportă efectele. Ceea ce primează și ceea ce imprimă mediului familial trăsătura sa specifică este calitatea legăturii dintre părinti. Întreaga structura familiala depinde în mare măsura de atitudinea pe care o au soțul si soția unul față de celălalt. Astfel, un mediu familial închegat se constituie, în mod clasic din tată, mamă și copii.

În îndeplinirea funcțiilor lor, părinții trebuie să țină seama de o serie de principii

ale "părintelui model":

1.

Să dai copilului un sentiment de securitate;

2. Să dai copilului sentimentul ca este dorit și iubit;

3. Să eviți amenințările, pedepsele fizice exagerate;

4. -l înveți pe copil cu independenta si sa-l determini sa-si asume responsabilități;

5. Să rămâi calm și să nu te șocheze manifestările instinctuale ale copilului;

6. Să fii tolerant și să eviți conflictele;

7. Să eviți să-l faci pe copil să se simtă inferior;

8. Să nu-l împingi pe copil dincolo de ceea ce este natural;

9. Să respecți sentimentele copilului;

10. Să răspunzi cu franchețe la întrebările copilului;

11. Să te intereseze activitățile copilului, chiar daca nu consideri ca e ceva util;

12. Să tratezi dificultățile copilului fără să-l consideri anormal;

13. -i favorizezi creșterea, progresul, fără să hiperprotejezi.

Creșterea și educarea copiilor, precum și ceea ce înseamnă "bun" pentru copil se afla într-o dinamica continua de la o cultura la alta, de la o perioada la alta. În prezent, prin întelegerea procesului de dezvoltare a copilului, cât și urmare a îmbunătățirii condițiilor de

viață în societate, în sarcina părinților se pot stabili anumite funcții deosebit de importante și totodată decisive pentru dezvoltarea copilului, indiferent de contextul cultural sau istoric. Astfel, în 1988, Killen Heap stabilea următoarele funcții de bază ale părinților, strâns legate una de cealaltă:

1). Abilitatea de a percepe copilul în mod realist Modul în care este perceput copilul are urmări asupra atitudinii si comportamentului fata de el. Cu cât părinții sunt capabili sa perceapă mai realist si mai diferențiat, cu atât este mai mare sansa de a se apropia de el într-un mod adecvat nevoilor si potențialului său. 2). Abilitatea de a accepta că este responsabilitatea adultilor să satisfacă nevoile copilului și nu invers 3). Abilitatea asteptarilor realiste fata de colaborarea copilului Așteptările realiste privind colaborarea cu copilul joaca un rol decisiv în dezvoltarea copilului, deoarece aceste așteptări pot stimula, provoca si confirma. Cu toate acestea, uneori, ele pot fi prea mari sau prea mici și, în consecință, pot conduce la sentimente de insatisfacție sau lipsa de stimulare. 4). Abilitatea de a se angaja pozitiv în interactiunea cu copilul 5). Abilitatea parintilor de a avea o relatie empatica cu copilul Relația empatica a părinților cu copiii presupune trei elemente:

· abilitatea de a diferenția si de a da un nume gândurilor si sentimentelor copilului;

· abilitatea de a prelua rolul acestuia din punct de vedere mintal, de a se pune în locul

copilului;

· abilitatea de a răspunde în funcție de sentimentele copilului.

6). Abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de baza ale copilului, înaintea

celor proprii

Pentru ca un copil să se poată dezvolta fizic, emoțional, intelectual și social,

trebuie să-i fie satisfăcute nevoile de hrană, îngrijire, stimulare, securitate și stabilitate,

nevoia de a explora mediul înconjurător, nevoia de joaca si companie a altor copiii într-un

cadru sigur.

7). Abilitatea de a-si înfrâna propria durere si agresivitate fara a o rasfrânge asupra

copilului

Această funcție depinde de căile prin care părinții au de a face cu frustrarea și

agresiunea, precum și de felul în care aceasta se răsfrânge asupra copilului. Este vorba, în

același timp, de expresia verbala și fizică a frustrării și a agresiunii și cuprinde atât

frustrarea și agresiunea provocate de copil, cât si de alți factori din viața lor.

Un copil iubit de părinţii săi este securizat afectiv şi dezvoltarea lui psihică este

favorizată. În aceste condiţii, copilul se dezvoltă ca o persoană autonomă, puternică,

încrezătoare în sine şi în alții, simţindu-i totodată, alături pe părinţi în orice situaţie s-ar

afla.

Indiferenţa afectivă a părinţilor faţă de copiii lor poate avea mai multe cauze:

imaturitatea afectivă, nepotrivită cu rolurile parentale; -suprasolicitările profesionale;-

Prin urmare, familia este pentru copil un mediu foarte necesar dezvoltării sale

fizice şi psihice. Ea îndeplineşte roluri formative specifice şi de neînlocuit.

Intrarea în grădiniţă a copilului va întregi gama acţiunilor şi relaţiilor necesare

dezvoltării sale. De acum în colo evoluţia lui depinde de modul în care vor acţiona

împreună grădiniţa şi familia. Dar copiii care vin din medii familiale diferite se comportă

diferit şi trebuie trataţi diferenţiat. Sub influenţa familiei pot apărea cel puţin următoarele

situaţii:

copiii au comportamente pozitive, corespunzătoare numai pentru unele situaţii;

unii pot manifesta conduite neadecvate, negative;

la alţii pot să lipsească unele atitudini şi comportamente pentru că familia nu are

ocazii să le formeze;

Educatoarele vor lucra altfel cu copiii care se manifestă diferenţiat, au nevoi

deosebit de dezvoltare, cer intervenţii educaţionale chiar individualizate. Educatoarele au

datoria să sa formeze, consolideze sau să distrugă comportamentele fiecărui copil. Grădiniţa complementarizează si lărgeşte educaţia în familie, dar şi o depăşeşte prin nivelul activităţilor instructiv-educative şi competenţa educatoarelor. Grădinița nu diminuează deloc importanța educației în familie, ci ea întregește și amplifică prestația părințiilor, dar, în același, ea exercită influențe hotărâtoare pentru dezvoltarea pozitivă a copiilor și pregătirea lor pentru școală și viață.

BIBLIOGRAFIE:

P. OSTERRIETH, "Copilul şi familia", (1973), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

MIHAI GOLU, "Dinamica personalității", (1993), Editura Geneze, București, pag.

140-141;

ROSE VINCENT, "Cunoaşterea copilului", (1972), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

IOLANDA MITROFAN, NICOLAE MITROFAN, (1991), "Familia de la A. la Z", Editura științifică, București, pag.134;

COPII CU CES IN GRADINIŢĂ

Prof.înv. preşc. Breaz Adriana G.P.N. nr. 2 Cugir, jud. Alba

Omul este o fiinţă dependentă în activitatea pe care o desfăşoară de ceilalţi. Are nevoia permanentă de a comunica şi coopera. Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilaţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului. Persoanele deficiente, la rândul lor au două păreri în ceea ce priveşte impedimentul lor: unele îl consideră un dezastru, iar altele un simplu inconvenient. Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:

9

- copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);

- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);

- copiii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul

de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);

- copiii cu handicap asociat;

- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down,

dislexia, discalculia, dispraxia); - copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului). Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate. Şcoala este de asemenea un mediu important de socializare. Formele de integrare a copiilor cu C.E.S. pot fi următoarele:

-clase diferenţiate, integrate în structurile şcolii obişnuite, -grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite, -integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite. Integrarea şcolară exprimă atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o urmează; condiţia psihică în care acţiunile instructive-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de invăţare; situaţie în care copilul sau tânarul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa; corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le rezolva; existenţa unor randamente la învăţatură şi în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar. Din asemenea motive, copilul cu tulburări de comportament se simte respins de catre mediul şcolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de şcolar intră în relaţii cu alte persoane marginalizate, intră în grupuri subculturale şi trăieşte în cadrul acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea. Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele şi valorile comunităţii sociale, persoanele cu tulburări de comportament sunt, de regulă, respinse de către societate. Aceste persoane sunt puse în situaţia de a renunţa la ajutorul societăţii cu instituţiile sale, trăind în familii problemă, care nu se preocupă de bunăstarea copilului. Elevii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare- învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De asemenea vor beneficia de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a familiei. Stilul de predare trebuie să fie cât mai apropiat de stilul de învăţare pentru ca un volum mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp. Acest lucru este posibil dacă este cunoscut stilul de învăţare al copilului, dacă este facută o evaluare eficientă care ne permite să ştim cum învaţă copilul, dar şi ce si cum este necesar să fie învăţat. Unii elevi au nevoie de o terapie a tulburărilor de vorbire şi de limbaj şi de psihoterapie individuală şi de grup pentru sprijinirea integrării pe plan social. De asemenea copiii au nevoie de ajutor suplimentar din partea profesorilor şi colegilor, fiind nevoie să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate. Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică. Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie facute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind consilierea elevului şi a familiei. Din experienţa personală putem afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare-învăţare, evaluare diverse strategii şi intervenţii utile:

· Crearea unui climat afectiv-pozitiv; · Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;

· Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;

· Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;

·Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea

dependenţă;

· Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;

· Crearea unui climat afectiv, confortabil;

· Centrarea învăţarii pe activitatea practică;

· Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile

· Folosirea învăţării afective;

· Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;

· Sprijinirea elevului să devină membru al unui grup;

· Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea

interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi sportive, de echipă);

· Sprijin emoţional;

· Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere;

· Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale de lucru

· Aşezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea calităţii iluminării, adecvarea materialelor didactice;

· Poziţia profesorului să fie astfel ca fiecare elev să-l poată vedea, iar în dialogul

profesor-elev profesorul să vorbească numai stând numai cu faţa spre elevi;

· Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi aplicarea

lor constantă;

· Aşezarea copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie în primele banci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului şi să fie aşezat în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive;

· Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;

· Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului;

· Să fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui;

· Profesorul să aprecieze limita de suportabilitate a elevului (să nu-l jignească sau umilească);

· Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă (să nu încrucişeze braţele şi să nu încrunte privirea);

· Orice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată;

· Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluare;

Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşeasca acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii. Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor. Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să îi fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.

Referinte :

1. Albu A., Albu C. “Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic”,

Iasi, Poliron, 2000

2. Ionescu S “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucuresti, Ed

Academiei, 1975

3. Popescu G, Plesa O “Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998

4. Verza E, Paun E “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998

5. Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998

6. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla

7. Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei

Humanitas, 2002

8. Pavelcu V “Psihiatrie”, Ed Medicala, 1989

9. Enachescu C “Tratat de psihopatologie”, Ed Tehnica, 2000

10. Nicola I “Pedagogie”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994

DISCIPLINEAZĂ-MĂ, DAR NU MĂ RĂNI!

Prof.înv.preşc. Rosenauer Petronela Grădiniţa cu PP si PN „ Iulia Hașdeu” Câmpina

Am încerc spun ceea ce gândesc, atât în calitate de educatoare, cât şi în calitate de mamă a două fiice. Cred orice femeie pe lumea asta îşi doreşte să fie o mamă perfectă. Niciodată nu m-am considerat aşa, de cele mai multe ori am vrut cred mai degrabă sunt o educatoare aproape perfectă, nicidecum o mamă perfectă. Şi ştiţi de ce? Pentru fiica mea cea mare de multe ori îmi reproşa că pe copiii de la grădiniţă îi iubesc mai mult, sunt mai bună şi mai înţelegătoare cu ei, decât cu ele, fiicele mele. Normal puneam pe seama geloziei acest reproş, un sentiment natural firesc care apare aproape la toţi copiii. Pentru a fi educatoare trebuie să ai vocaţie. Oricât de mult ar exclama majoritatea femeilor că se pot încadra în această meserie, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, precum par a fi. Ca să fii o educatoare în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să poţi, să ştii, să vrei, să ai răbdare în faţa eşecului. Răbdarea trebuie să fie arma forte. Cum spunea şi J.Rousseau, ”Răbdarea este amară, dar rodul său este dulce”. Ce-i drept, copiii ne pun nervii la încercare destul de des, dar nu din răutate, pentru că ei nu ştiu decât să fie buni, răutatea de la noi, cei mari o învaţă. Am devenit cu toţii, nerăbdători, mereu grăbiţi şi fără pic de răbdare, uneori. Noi, cei mai mari, adică părinţii, spunem şi cerem copiilor noştri să aibă răbdare. Prin urmare, este nevoie de multă răbdare şi disciplină pentru a educa un copil! Toţi părinţii visează să poată implementa reguli de disciplină în propria casă, atât pentru ei, cât şi pentru copilul lor. Cu toate acestea, de cele mai multe ori observăm că disciplina se reduce la ţipete, pedepse şi interdicţii. Indiferent de vârsta copilului, cel mai important lucru atunci când vine vorba de disciplină, este consecvenţa. Dacă părinţii nu-şi respectă regulile odată impuse, acelaşi lucru vor face şi copiii, vor nesocoti orice normă părintească şi nu vor mai acorda credit doleanţelor părinţilor în ceea ce îi priveşte. Un bun început pentru a stabili limite este setul de reguli ale casei, un copil obişnuit cu regulile casei va manifesta frecvent şi relativ uşor comportamente care să satisfacă şi aşteptările celui mai exigent părinte. O regulă bună precizează cu claritate comportamentul

aşteptat. Este de preferat să scriem regulile şi să le afişăm într-un loc accesibil fiecărui membru al familiei, de exemplu pe uşa frigiderului, sau pe uşa din camera copilului. De exemplu, la noi la grădiniţă, încă din primul an de când preluăm grupa mică, îi familiarizăm pe micuţi cu regulile grupei. La început sunt miraţi, nu prea înţeleg ei mare lucru de ce şi pentru ce trebuie respectate acestea. Le explicăm pe înţelesul lor că acele reguli îi ajută să fie mai buni, mai înţelegători unii cu alţii, să ştie cum trebuie să se poarte la grădiniţă, dar şi acasă şi pe stradă. Le ascultăm şi punctul lor de vedere referitor la regulile clasei, ba mai mult decât atât, îi îndemnăm pe ei să conceapă unele dintre ele, ceea ce-i încântă foarte tare, satisfacţia fiind şi mai mare atunci când panoul cu reguli e gata şi expus la loc vizibil. Un aspect important în ceea ce priveşte utilitatea disciplinei copiilor, constă în stabilirea de recompense pentru respectarea lor. Prima recompensă folosită de orice părinte şi educator este lauda, aprecierea făcută sub forma unui entuziast “bravo!” de multe ori însoţit de aplauze. Aceştia trebuie lăudaţi când respectă regulile: "Sunt foarte mândră de tine pentru că ţi-ai strâns jucăriile, te-ai purtat frumos cu colegii tăi, ţi-ai strâns lucrurile la dormitor!" etc Scopul oricărei recompense este acela de a-l determina pe copil să nu se dea bătut din ceea ce şi-a propus, de a-l învăţa să fie ambiţios, să reusescă ceea ce şi-a propus şi nu de a-l răsplăti. Cea mai potrivită răsplată pentru efortul copilului este mulţumirea, bucuria, fericirea, sentimente ce se nasc din faptele lui. Dacă vom lăuda şi accentua comportamentele bune, atunci copilul îşi va dori să le repete, observând câtă bucurie le aduce părinţilor, educatoarelor, colegilor.

Disciplina recompensează copilul pentru comportamentul adecvat şi îl descurajează pe cel neadecvat, prin utilizarea
Disciplina recompensează copilul pentru comportamentul adecvat şi îl descurajează pe cel neadecvat, prin utilizarea

Disciplina recompensează copilul pentru comportamentul adecvat şi îl descurajează pe cel neadecvat, prin utilizarea mijloacelor corecte şi pozitive. Mai sunt şi părinţi care asociază disciplina cu pedeapsa fizică, cum ar fi ţipătul, ameninţarea, pălmuirea, dar nu asta înseamnă disciplină.

Acum vorbesc în calitate de mamă, nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, recunosc că din exces de zel, din dorinţa de a fi o mamă perfectă, în ceea ce o priveşte pe fiica cea mare, am fost deseori intransingentă la acest capitol, pedepsind-o destul de des. Nu este bine deloc! Din greşeli înveţi, Kevin Heath spunea: „Şi părinţii greşesc. Nu încerca să ascunzi greşelile. Admite că ai greşit şi învaţă copiii să înveţe din greşelile tale.” Când am devenit mamă pentru a doua oară, n-am mai fost atât de riguroasă, am criticat mai rar

şi am lăudat mai des.

continuu, cu zâmbetul pe buze, într-un cuvânt, am dat mai des în mintea copiilor.

Am

încercat

să transform

disciplina într-o

distracţie,

într-un joc

Deci, disciplina nu se referă la aplicarea de pedepse copilului, ci la introducerea şi

urmărirea respectării regulilor cu corectitudine. Copiii au nevoie de limite rezonabile şi constante, impuse nu rigid, ci flexibil, cu afecţiune. Totuşi trebuie să stabilim reguli pentru copii, să-i învăţăm să le respecte, pentru o dezvoltare armonioasă şi echilibrată din punct de

Să nu uităm că

vedere emoţional.

disciplina şi educaţia copiilor reprezintă cartea de vizită a părinţilor, şi mai târziu a lor, viitorilor adulţi.

ROLUL POVEȘTILOR ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI

Autor: Prof. Manciulea Mihaela

Școala Gimnazială ,,Liviu Rebreanu” București

,, Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti

leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme

Ne trezim şi murim cu ele.”

Mihai Eminescu

cu poveşti ne

Câți dintre noi ne mai amintim glasul bunicii care ne spunea cu duioșie povești rupte dintr-o lume de vis, un tărâm în care pășeai cu ,,sufletul la gură”, nerăbdător să descoperi alte personaje, alte întâmplări, alte învățături? Câți dintre noi nu au asociat poveștile cu un ritual al familiei de altădată? Câți dintre noi mai descoperim prin biblioteci cărți aurite de vremuri și de mâini care le-au răsfoit pe nerăsuflate? Toate acestea ne duc cu gândul la naivii și frumoșii ani ai copilăriei.

La vârsta copilăriei, poveștile si desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieții afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează principalele valori și modele de viață, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde modelului educațional existent. Personajele din basme îl însoțesc în anii copilăriei și îi oferă modele pe care se le urmeze în viața adultă.

Povestea reprezintă un stimul pentru creativitate, o întărire a relației cu părinții, cu scoala, ajută la dezvoltarea morală si îi învață să capete încredere în propriile forțe, dar și să pătrundă într-un univers fantastic, plin de mistere si distracții. Poveștile nu trebuie niciodată înlocuite cu televizorul, desenele sau calculatorul.

Poveștile:

- ajută copiii să crească frumos și armonios:

- ajută la dezvoltarea și îmbogățirea imaginației;

- ajută copilul să combată stresul;

- oferă un moment de relaxare;

- îi ajută să învețe mai multe lucruri despre ei însiși si despre lume în general;

- îi ajută să își dezvolte interese proprii și să aibă oportunități în acest sens;

- îi ajută să gândească singuri;

- îi ajută să ia decizi proprii, să învețe diferența dintre bine si rău, să facă judecăți de valoare;

- îi ajută să își exprime propriile sentimente și emoții mai bine;

- reprezintă pentru ei o formă de joc în care învață semnificațiile vieții reale;

- dezvoltă încrederea în forte proprii;

- îndreaptă atenția către aspecte pozitive ale vietii (frumusețe, bucurie, dragoste etc.), dar fără a exclude partea negativă (binele învinge intotdeauna răul, deci există și latura negativă expusă în povești);

- îi învață ce înseamnă prietenia; ba chiar își aleg personaje de poveste care să le fie prieteni;

- le modelează un caracter puternic (din povești în care există eroi, zâne, prinți care se luptă de la egal la egal cu monștrii și îi înving – insuflă copilului forță, curaj);

- dezvoltă viața afectivă a copilului (îl ajută să aibă acces la sentimente și trăiri specifice personajelor și să le transpună în viața de zi cu zi);

- îi ajută să își depășească temerile și fobiile (este indicat să alegi povești care au personaje ce se confruntă cu anumite temeri). Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial. Prin luptă dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă, descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşeşte comportamente sociale pozitive.Fără a fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul poate învăţa astfel să descopere lumea din jur, oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii comportamentale, precum şi modul în care anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.

Poveștile stimulează dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea copilului. Contextul narativ al basmului facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permite înțelegerea sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul și gândirea. Imaginația și creativitatea joacă un rol important în viața copilului pentru că ea este cea care îl ajută pe copil să stabilească o legătură între lumea sa internă și cea externă, să își construiască propria imagine de sine și să dezvolte pe viitor strategii de succes pentru rezolvarea problemelor si identificarea soluțiilor.

Poveştile îmbogăţesc viaţa afectivă a copilului, prin intermediul acestora copilul ajungând să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experienţele la care acestea sunt supuse şi să înveţe să îşi exprime propria agenta emoţională în funcţie de contextul şi desfăşurarea povestirii. Copiii pun întrebări părinţilor, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin trişti sau îngrijoraţi atunci când personajul respectiv se află în dificultate şi învaţă să îşi definească propriile emoţii în raport cu anumite situaţii de viaţă. Tot în acest context, copilul învaţă să îşi definească emoţiile pozitive în raport cu cele negative şi dezvoltă anumite comportamente de tip social.

Roluri decisive pe care le joacă poveştile: disciplinarea atenţiei copilului, îmbogăţirea reprezentărilor sale, a exerciţiului memoriei, a cultivării judecăţii (în sensul motivării raţionale a diverselor situaţii întâlnite în cuprinsul poveştilor); de asemenea, menţionăm rolul poveştilor în stimularea judecăţilor analogice ale copilului (efectuarea de comparaţii sugestive cu elemente din realitatea imediată), în trezirea sentimentului estetic încă din fragedă vârstă, în inocularea respectului pentru valorile şi comandamentele morale, deopotrivă cu repulsia în raport cu răul, în cultivarea respectului faţă de vârstnici, a sentimentelor creştine de compasiune şi milă, rolul poveştilor în cultivarea curajului şi a perseverenţei, în educarea voinţei şi lista enumerării contribuţiilor acestora asupra educabilităţii ar putea continua.

Poveştile constituie, la nivelul individualităţii copilului, o primă formă generală a dezvoltării intelectului şi de clarificare a emoţiilor acestuia. În această accepţiune lărgită, poveştii i se atribuie rolul de a contribui la o mai bună autoînţelegere a copilului, fapt care are drept consecinţă o înţelegere îmbunătăţită, superioară a celorlalţi din jurul său. Concis exprimat, sensul poveştilor este acela de a proiecta ordinea interioară a copilului (rezultat al înţelegerii proceselor sale psihice interne), într-o altă ordine exterioară

copilului, dată de universul care-l înconjoară. Vorbind acum din unghiul semnificaţiilor poveştilor, trebuie accentuat asupra faptului că acestea formează (educă deopotrivă formal, informal şi nonformal), informează şi distrează personalitatea copilului. Semnificaţiile poveştilor răspund aşadar multiplelor exigenţe ale copilului, care caută în interiorul acestora un univers mic, redus la scară.

ŞCOALA- PUNTE ÎNTRE GENERAȚII DASCĂLUL DE IERI ȘI DE AZI

Ed.Muntean Felicia G.P.N Gârbova

Democrit, un mare filosof grec presocratic spunea:

„A creşte copii e un lucru riscant, căci reuşita depinde de multă trudă si grijă, iar nereuşita întrece orice altă durere“

Şcoala este cea mai mare investiţie a unei naţii, menită să instruiască şi să educe generaţii succesive capabile să asigure toate cele necesare unui viitor în care să troneze bunăstarea ca rezultat al unei munci bine făcute indiferent de domeniul în care activează ca individ. Fiecare contribuie prin pregătirea şi dăruirea sa la mai binele lui şi al celorlalţi. „Şcoala care rămâne în suflet” ar trebui să fie în definitiv ţelul educaţiei. Lucrurile pe care le înveţi, le porţi cu tine indiferent cât timp s-a cernut peste momentul terminării cursurilor şi indiferent unde soarta îţi poartă paşii. „Să ţii în palmă sufletul unui copil este un privilegiu. Să fii important în viaţa unui copil este poate un DAR DIVIN. ”Dumnezeu i-a înzestrat cu acest dar şi pe cei care în calitate de dascăli, de ieri şi de azi, au fost şi sunt modele puternice, demne de urmat atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Se spune că un dascăl bun echivalează cu un noroc în viaţă. Eu am avut privilegiul să cunosc mulţi dascăli buni atât în calitate de elev, de student cât şi de profesor-coleg cu ei. Indiferent din ce generaţie fac parte dascălii au aceeaşi menire – menirea de a educa şi a deschide ferestrele sufletului şi minţii învăţăceilor săi. Ca dascăl trebuie să îndrăgeşti

profesia, să o exerciţi cu pasiune, dragoste, blândeţe, toleranţă, sinceritate, optimism, tact, consecvenţă în cerinţe, creativitate, înaltă moralitate, modestie, profesionalism, dăruire şi

apoi altruism,

deschidere către nou. Aş mai adăuga: naturaleţe, diplomaţie, intuiţie bunătate, generozitate faţă de elevi şi faţă de colegi.

A fi profesor „atunci” sau „acum” înseamnă să vrei să dăruieşti tot ce ai mai bun în tine pentru ceilalţi, să-i ajuţi să crească şi să devină cu adevărat oameni. Şi „atunci” şi „acum” - menirea dascălului - depăşeşte propria menire → să creeze lumea de mâine. Responsabilitatea acestei profesii pentru DASCĂLII MEI, pentru cei din generaţia mea sau pentru cei din generaţia mai tânără este enormă pentru că nu ai voie să greşeşti. Cel care scrie, dacă nu-i place ce a scris rupe hârtia şi o aruncă la coş, dar cel ce a greşit cu un copil, nenoroceşte un om care ar putea deveni folositor societăţii. Dascălul este dator să găsească „perla” în fiecare copil, „oricât de adâncă este” şi să-i dea strălucirea de care este capabil. Un dascăl nu este doar omul de la catedră, omul cu catalogul, omul care face observaţii, „pedepseşte” şi iartă! Dascălul, este omul care an de an reia bătălia cu indolenţa, cu ignoranţa, cu nepăsarea şi capacităţile celor ce surpă temeliile morale ale societăţii.

Profesia de dascăl este dublată de o mare responsabilitate Dascălii sunt în mod voluntar modele de viaţă, de profesionalism, de echilibru, de toleranţă, responsabilitate, de respectare a drepturilor omului în general şi ale copilului în mod special. Dascălul de ieri sau de azi ştie că dacă îţi zâmbesc ochii când vorbeşti cu copilul, lui îi va zâmbi inima şi se va deschide în faţa ta. Dacă îi răspunzi copilului cu afecţiune şi el va răspunde la fel şi nu numai ţie, dar şi altora. A fi un dascăl bun mai înseamnă să nu uiţi că ai fost cândva copil, să închizi uneori ochii la micile greşeli, să te bucuri de succesele elevilor, să trăieşti clipa dezamăgirii – fără a le tăia din aripi. Să fii mereu tânăr, asemenea lor! În această unitate, am avut bucuria să lucrez alături de nişte colegi minunaţi, să întâlnesc urmele trecerii altor colegi pe aici.M-am străduit să le urmez exemplul, să aduc cum pot şi de unde pot, bucuria de a munci cu folos şi cu plăcere nedisciplinată cât mai mult timp cu putinţă în perimetrul acestei şcoli şi dincolo de ea. Lecţia umană a dragilor mei colegi, este lecţia unor oameni ce au îmblânzit cu graţie timpul, au ştiut să rămână tineri, în spirit şi în gesturi. Poate că secretul rezidă în a fi mereu „întru”, cu devoţiune, cu integritate şi disciplină.

FOLOSIREA CALCULATORULUI ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL DESTINAT ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

Prof.înv. primar TOȘA GABRIELA Școala Gimnazială Căiuți, Bacău

Societatea informatizată a ultimilor ani a impus utilizarea calculatorului în procesul didactic. Instruirea asistată de calculator a devenit una dintre metodele de învăţământ de bază în procesul didactic modern. Folosirea calculatorului reprezintă o nouă strategie de lucru, un nou mod de concepere a instruirii şi învăţării, care îmbogăţeşte sistemul activităţilor didactice şi prezintă importante valenţe formative şi informative. Calculatorul simulează procese şi fenomene complexe pe care nici un alt mijloc didactic nu le poate pune atât de bine în evidenţă. Astfel, prin intermediul lui, se oferă elevilor modelări, justificări şi ilustrări ale proceselor şi conceptelor abstracte, ilustrări ale proceselor şi fenomenelor neobservate sau greu observabile din diferite motive, aşezarea corpurilor în spaţiu, măsurători, ilustrarea problemelor. Dezvoltarea tehnologiei a dus și la diversificarea softurilor educaționale care facilitează înlocuirea unui tip de demers didactic clasic cu unul modern în care profesorul nu este decât un coordonator al activității și nu principala sursă de informare. Folosirea softurilor este mai eficientă decât folosirea metodelor tradiţionale în exclusivitate având implicaţii practice: uşor de folosit, caracter interactiv, oferă feed-back vizual imediat. Astfel, completând designul educaţional cu softul educaţional se vizează în mod special progresul tuturor elevilor în învăţare, cu rezultate comparabile, indiferent de nivelul lor iniţial, rezultate care să le permită să aibă încredere în procesul de învăţare, astfel încât să poată continua să îşi pună în aplicare aptitudinile de învăţare la locul de muncă, la vârsta maturităţii, precum şi în procesul de învăţare continuă. Softul educaţional este, așadar, o metodă progresivă şi motivantă care contribuie la eficientizarea predării/ învăţării/ evaluării, modernizarea actului didactic, încurajarea inovaţiei didactice, la accesibilizarea cunoştinţelor, creşterea randamentului dascălului. .Astăzi există mai multe softuri folosite în procesul educaţional: softuri pentru facilitarea unor procese (editoarele de texte, aplicaţiile grafice etc.), softuri de prezentare a informaţiei specifice a unui domeniu (de ex. softuri tematice: Ordinea operaţiilor, Corpurile geometrice, Înmulţirea numerelor naturale, Sistemul solar, Clasificarea regnului animal etc.). Softurile educaţionale se pot folosi în cadrul tuturor tipurilor de

lecţii, chiar în cadrul mai multor discipline, pot fi /sunt concepute şi interdisciplinar. Integrarea softurilor educaționale poate răspunde cu succes solicitărilor diverse de învățare ale elevilor, pe lângă adaptarea curriculară, sprijin individual, sau integrarea unor mijloace și materiale didactice suplimentare. Softul educaţional reprezintă orice produs software în orice format care poate fi utilizat pe orice calculator şi care reprezintă un subiect, o temă, un experiment, o lecţie, un curs, etc., fiind o alternativă sau unica soluţie faţă de metodele educaţionale tradiţionale (tabla, creta etc). Înțelegând importanța optimizării procesului de predare-învățare-evaluare prin introducerea tehnologiei ,la nivelul colectivulului de elevi pe care îl coordonez am derulat în anul școlar anterior disciplina optională „PRIETENUL MEU, CALCULATORUL”, care a urmărit să asigure dobândirea unor cunoştinţe de utilizare a calculatorului, iar rolul învățătorului era acela de a direcţiona interesul şi curiozitatea elevilor pentru această lume digitală în direcţia utilizării ei în scopuri educative nu numai recreative, aşa cum se constată că este interpretată în prezent. Opţionalul avea în vedere calculatorul sub următoarele aspecte: sursă de

informare, mijloc util în învăţare, mijloc de eficientizare a muncii, mijloc de recreere, oportunitate în dezvoltarea în carieră. Opţionalul mai sus amintit a fost susţinut printr-o suită de fişe atrăgătoare şi aplicaţii interesante pentru copii vizând noţiunile de bază necesare în utilizarea calculatorului. În cadrul acestor lecţii rolul activităţii practice a fost hotărâtor în învăţare, ea devenind astfel una cu caracter operaţional, fapt care a condus la fixarea cunoştinţelor pentru o perioadă de timp mult mai îndelungată. Acest aspect a putut fi atins şi datorită bazei materiale bogate existente în şcoală care este dotată cu două laboratoare de informatică şi cu un Centru de Documentare şi Informare . De asemenea, am achiziționat numeroase softuri educaționale pe care le-am folosit la mai multe discipline, dar în mod special la disciplina matematică. S-au bucurat de aprecierea elevilor softurile MateMagia” cu cele 3 volume: Inițierea, Înfruntarea și Ultima șansă, apoi ,,Fracții cu peripeții. Misiunea Ploaia” . Desigur că există o gamă mult mai cuprinzătoare de jocuri didactice interactive, dar achiziționarea acestora este destul de costisitoare și tocmai de aceea suntem nevoiți să limităm oarecum accesul elevilor la această ofertă generoasă. De un real folos sunt acum și competențele căpatate de noi, cadrele didactice, ca urmare a participării la cursurile de formare TIC, acest fapt fiindu-ne de un real folos în construirea de către noi a unor jocuri interactive cu efort minim, dar cu rezultate poate la fel de bune ca și cele obținute prin folosirea softurilor educaționale cu licență. Problema cea mai dureroasă în această situație este timpul care nu este deloc generos cu noi, spațiul care este destul de restrâns/ număr

mare de elevi precum și numărul sufocant de mare de documente școlare care se solicită a fi întocmite, acestea din urmă trecând, fără voia noastră, pe prim plan adeseori. În ciuda acestor impedimente, revin la importanța utilizării calculatorului în activitățile didactice, ori de câte ori este posibil, concluzionând că la acest nivel al dezvoltării societății în care trăim, procesul educaţional devine scena a trei mari actori:

PROFESORUL, ELEVUL ŞI CALCULATORUL, care împreună caută să asigure SUCCESUL DEMERSULUI DIDACTIC.

IMPORTANȚA PARTENERIATELOR EDUCAȚIONALE ÎN ȘCOLI

Prof.înv.preșc. Morar Ioana Cipriana GPN Peștișorul de Aur, Zlatna

În cadrul fiecărui parteneriat, actori diferiți pot să aibă diferite motive pentru colaborare. De exemplu, atunci când guvernele, comunitățile și agențiile internaționale lucrează împreună, fiecare parte poate să aibă motive diferite pentru a o face. Astfel, pot fi identificate o serie de motive importante care decurg dintr-un parteneriat:

- Împărțirea experienței și a expertizei: fiecare partener își folosește cunoștințele și priceperea pentru a fi îndeplinte sarcinile;

- Ajutorul reciproc: când apar dificultăți, parteneriatele furnizează ajutor reciproc pentru a putea fi atinse scopurile;

- Împărțirea muncii: colaborarea permite partenerilor să se concentreze asupra domeniului în care sunt cei mai buni. În cazul în care în același domeniu sunt buni mai mulți parteneri, aceștia pot conlucra pentru obținerea rezultatelor optime;

- Resurse crescute: când fiecare partener își aduce resursele atunci totalitatea acestora este mărită. Aceste resurse pot fi umane sau materiale, dar și financiare;

- Dezvoltarea sentimentului de proprietate: când oamenii lucrează împreună pentru un obiectiv este mult mai probabil să se dezvolte sentimentul de proprietate decât în cazul cuiva care lucrează doar pentru sine;

- Extinderea inițiativelor: partenerii pot vorbi despre proiect în diferite locuri. Acest fapt lărgește spațiul de inițiativă;

- Creșterea eficienței: când partenerii lucrează împreună fiecare își aduce propriile perspective, ceea ce îi ajută să identifice obstacolele și să găsească soluții pentru depășirea lor;

- Evaluare și monitorizare: legăturile partenerilor din diferite sectoare ale societății îi poate ajuta să facă ajustările necesare și să își îmbunătățească activitatea. Parteneriatul educațional este forma de colaborare, cooperare și comunicare între diferiți actori educaționali în sprijinul copilului la nivelul procesului instructiv-educativ. Parteneriatele presupun o serie de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii educaționali. Parteneriatul educațional se desfășoară împreună cu actul educațional propriu-zis. El se referă la proiectarea, decizia, acțiunea și colaborarea dintre instituții, influențe sociale și agenți educaționali. Așadar, parteneriatele educaționale se realizează între:

- instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate;

- agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.);

- membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului

(medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.); Nu de puține ori parteneriatele educaţionale se adresează în principal părinţilor şi profesorilor, şi se referă la a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia trebuie să fie

în acord cu măsurile şcolare, şi ceea ce face un părinte, să nu fie negat sau neglijat de celălalt.

Se ştie că educaţia, ca acţiune socială organizată, presupune mai mulţi factori:

familia, şcoala şi comunitatea. Democratizarea educaţiei face necesară deplasarea centrului de interes de pe cunoştinţe impuse - pe obiective, de pe programe abstracte - pe nevoile curente ale elevului, astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor. Comunitatea este spaţiul în care oamenii conlucrează pentru a identifica nevoile comune şi valorile pe care le preţuiesc; spaţiu al interacţiunilor sociale bazate pe nevoi, interese şi aspiraţii comune; spaţiul în care membrii au încredere unii în alţii şi conlucrează la rezolvarea problemelor comune; spaţiul în care există un consens axiologic al membrilor (respect civic, respect etnic, cooperare etc.) Orice program educativ devine eficient în măsura angajării părţilor componente, iar proiectele de parteneriat educaţional vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, crescând astfel gradul de implicare a tuturor factorilor educaţionali. Comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare al elevului. Prin caracteristicile ei, comunitatea poate susţine interesele şcolii. Fiecare şcoală devine ,,o comunitate a celor ce învaţă”, în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire

continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri

implicaţi. Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele. Avantajele programelor de parteneriat sunt importante, deoarece ele creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţional sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi ( şcoală, familie, comunitate). Parteneriatele la nivelul comunității trebuie încurajate, ele putând să ajute la armonizarea activităților prin utilizarea resurselor într-un mod mai eficient și prin mobilizarea resurselor financiare și umane atunci când este cazul. În strânsă legătură cu

termenul de ,,parteneriat” este

1994). Parteneriatul presupune o implicare mai activă și responsabilă, partenerii împărțindu-și responsabilitatea pentru desfășurarea activităților, în timp ce participanții cooperează în activitățile altora. Școlile, în afara rolului lor educațional, pot ele însele să aibă un rol important în susținerea și dezvoltarea comunității, dar și în dezvoltarea societății. Școala este ,,o adevărată comunitate în cel mai propriu sens al cuvântului, dar și un centru indispensabil pentru viitoarele nevoi și interese sociale și culturale ale societății.”(afirma Kader Asmal, Ministrul Educației din Africa de Sud, în 1999). Cu toate că fiecare țară are nevoile ei specifice, provocările și problemele ei, școala rămâne în toate societățile punctul principal pentru activitatea și dezvoltarea comunității. Comitetele școlare sunt importante instrumente pentru a se atinge obiectivele propuse pentru că includ nu numai părinții, dar și reprezentanți ai grupurilor religioase, factori comerciali, ONG-uri, etc. Numeroasele reforme din învățământul preuniversitar, ca învățământ public, se pot realiza numai în spațiul comunității, sub forma unui parteneriat între școală, mediul social, cultural și economic. Procesul educațional nu este altceva decât un act de socializare, de culturalizare, de formare și dezvoltare a personalității, act ce este îndeplinit de echipa didactică. Cadrul didactic trebuie să fie pe deplin conștient de rolul său în formarea comportamentului democratic și atitudinii disciplinare a elevilor săi. Școala trebuie să se integreze ea însăși și să pătrundă în spiritul comunitar, căci comunitatea nu înseamnă altceva decât să fii și să te simți bine în contact cu ceilalți. Cadrul didactic urmărește, prin procesul instructiv-educativ, să modeleze copilul în concordanță cu obiectivele societății.

implicarea”

și ,,participarea” (Myers, 1992; Shaeffer,

Bibliografie :

1.Băran- Pescaru, A., Parteneriat în educaţie, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004, 2.Popescu, M., Implicarea comunităţii în procesul de educaţie, Centrul Educaţia 2000, Corint, Bucureşti, 2000; 3.***, Community Partnerships in Education: Dimensions, Variations and Implications, Ed. Graphoprint, UNESCO, 2000

EFICIENTIZAREA ACTULUI DIDACTIC PRINTR-O STRÂNSĂ COLABORARE DINTRE EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOARE-PĂRINȚI

Prof. înv. preșc. Lupean Delia Paraschiva Școala Gimnazială Gârbova, G.P.N. Gârbova

Evoluțiile rapide din viața socială de astăzi, modificarea statutului familiei și al soților în cadrul acesteia, atribuțiile crescute ale femeii fac ca rolul grădiniței și al școlii să fie mare nu numai în ce privește educația copiilor, ci și a părinților. Instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură cu familia, arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor. O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare. Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele. Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia. Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți educogeni familia și instituția educațională. În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește zi de zi.

De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe permen lung în dezvoltarea personalității acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.

Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate în cadrul formal al negocierilor dintre administrarea instituțiilor școlare și asociațiilor părinților/comitetelor de părinți, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodelor didactice, programul grupelor, al activităților deschise pentru părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții, activități extracurriculare. Într-un cadru informal, părinții pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul excursiilor, serbărilor, vizitelor, aniversărilor. Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței/școlii și nu doar când se ivesc probleme. Totodată, părinților trebuie să li se ofere frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu politicile educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil, părinții trebuie implicați în luarea deciziilor, să cunoască progresele făcute de copiii lor, și, în același timp, e important să știe percepția pe care o are grădinița/școala despre calitățile și problemele copilului. Participarea activă a familiilor în activitățile derulate la clasă alături de copii au avantaje atât pentru copii, familie dar și pentru cadre didactice:

a) avantaje ale copiilor:

Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin bunăvoința și bucuriile ce li se oferă acasă, ci și din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea activităților și acțiunilor din grădiniță și școală; Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și echilibrului interior; totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i aprecia și mai mult. b)avantajele familiei:

Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin

emoțiile trăite alături de copiii lor. Ei au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceștia

în colectiv. Părinții se cunosc mai bine între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se ivește vreo problemă. c)avantajele cadrelor didactice:

Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte-copii, psihologia părinților și mai ales pe cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale grădiniței/școlii, părinții contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un răspuns la cerințele actuale ale unei instituții școlare moderne. Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat.

Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie împărțită între părinți și dascăli.

Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și familie se recomandă cadrelor didactice ca:

-să fie sincere; -să asculte cu răbdare; -să recunoască atunci când greșesc; -să laude inițiativele; Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:

-să solicite asistență și sprijin când este nevoie; -să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele ivite; --și ajute copiii atunci când greșesc; -să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și comportamentelor copilului în familie; -să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea permisivă cu sinceritatea și exigența; -să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine(fără a-i prelua sarcinile); Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.

Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul educațional.

EXEMPLE DE METODE ACTIVE ÎN EVALUAREA SUMATIVĂ

Prof. Teoc Elena Georgiana G.P.P. ,,Scufița Roșie”, Alba- Iulia

Teoria şi practica evaluării în învăţământ înregistrează mai multe moduri de abordare şi înţelegere a rolului acţiunilor evaluative. Adesea, evaluarea rezultatelor şcolare este redusă la acţiuni cum sunt: a verifica, a nota, a aprecia, a clasifica. Evaluarea nu este o operaţie sau o tehnică, ea este o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii mintale, atitudinale și afective care precizează:

- obiectivele şi conţinuturile care trebuie evaluate;

- momentul evaluări (la început, pe parcurs, la sfârşit);

- cum se evaluează;

- cum se prelucrează datele şi cum sunt valorizate informaţiile;

- criteriile pe baza cărora se evaluează.

I. T. Radu defineşte evaluarea ca activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi interpretate informaţiile privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le

obţine, aprecierea acestora pe baza unor criterii prin care este influenţată evoluţia sistemului. Evaluarea rezultatelor şcolare înseamnă determinarea măsurii în care obiectivele procesului de învăţământ au fost realizate, precum şi eficienţa strategiilor didactice utilizate. Evaluarea facilitează aşadar reglarea şi autoreglarea procesului de învăţământ, informaţia urmând o cale inversă de la “efecte” la “cauze”, de la “ieşire” la “intrare”. Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative. Aceste lucruri pot fi realizabile prin folosirea metodele active. Tehnicile predării active şi interactive urmăresc:

- -i angajeze pe copii să-şi caute singuri informaţia de care au nevoie;

- -i înveţe să-şi pună probleme, să găsească singuri soluţii;

- să dezvolte disponibilitatea lor spre dialog;

- -i conștientizeze de rolul lor activ în orice demers, unde ei pot avea idei, soluţii;

- -i determine să se autoevalueze şi să-i evalueze pe colegii lor;

- să le stârnească interesul, spiritul de competiţie;

- să lucreze în cooperare. În procesul predării interactive, rolul educatorului se schimbă, adică el pune probleme, ascultă părerile copiilor, sugerează rezolvări, lucrează împreună cu copiii, corectează greşelile acestora, dar niciodată nu impune autoritar un punct de vedere. Cu alte cuvinte, organizatorul şi conducătorul educaţiei devine consilier, dar şi coechipier. Voi prezenta câteva metode active utilizate în activităţile de evaluare.

1. PIRAMIDA metoda ajută la dezvoltarea capacității de a sintetiza probleme, informații, idei ale unei teme date sau chiar a unui text. Etape :

se decupează mai multe pătrate de culori diferite;

se construieşte piramida după îndrumări verbale formulate (după culoare, pătratul roşu în partea de sus şi în centru, pătratele galbene unul lângă altul, continuaţi până formaţi o piramidă cu cinci trepte);

vizualizarea piramidei construite;

se sortează benzile (treptele) piramidei;

se așează crescător, pe orizontală, de la banda cea mai scurtă la cea mai lungă. Apoi se adresează întrebările : - Cum sunt aşezate benzile?

- Câte benzi putem aşeza? - Toate piramidele au acelaşi număr de benzi? Se poate lucra cu jetoane cu fructe, animale, legume. Imaginile se clasifică după felul lor şi se găseşte locul potrivit, copiii denumesc noţiunile. Exemple de teme pentru această metodă :

Piramida hazlie

Piramida culorilor

Piramida anotimpurilor

Piramida personajelor

Piramida circului etc.

2. DIAMANTUL Se realizează la fel ca şi piramida, dar de la baza piramidei atâtea trepte în jos câte sunt şi în sus. Etape :

se mai construiesc tot

Se intuieşte imaginea;

Se analizează ordinea aşezării şirurilor şi caracteristicile pătratelor(culoare,

mărime);

Se decupează după contur imaginea;

Se reanalizează figura obţinută (forma, numărul de trepte, aşezarea (des)crescătoare etc.)

Se continuă decuparea fiecărei trepte;

Se reconstituie diamantul verificându-se însuşirea corectă a tehnicii de utilizare.

3. POSTERUL

Posterele educaţionale sunt cele ce tratează un anumit subiect în scopuri educative. Ca metodă de evaluare poate fi folosit în orice etapă a unităţii de învăţare, la început, apoi completat pe parcurs, iar la final se va evidenţia progresul învăţării, gradul de complexitate şi varietatea. Executarea unui poster este o experienţă individuală care îşi are sursa în stocul de informaţii şi oferă elevilor şansa de a folosi adecvat cunoştinţele. Această metodă scoate elevul şi profesorul din rutină. Strategia de evaluare este de tip holistic (care raportează întregul la suma părţilor componente) iar criteriile de apreciere pot fi negociate cu elevii – este o metodă eliberată de tensiune în mare parte şi de tonusul afectiv negativ care însoţesc formele tradiţionale de evaluare. Metoda posterului devine astfel motivantă şi nu stresantă pentru elevi. Implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care să-l reprezinte cât mai mult.

4. TEHNICA BLAZONULUI Presupune fixarea, sistematizarea cunoştinţelor printr-o abordare transdisciplinară a unei teme. Tehnica blazonului propune completarea compartimentelor unei scheme cu desene, jetoane, cuvinte, propoziţii etc, care prezintă sinteza unui aspect real.

Blazoanele pot fi realizate cu întreaga grupă de copii sau se pot forma grupuri de 4-

5 copii.

ETAPELE DE REALIZARE A BLAZONULUI 1.COMUNICAREA SARCINII DE LUCRU Grupuri de 4-5 copii, în timp de 15 minute vor realiza blazonul ,Alba Iulia – orașul meu”. Fiecare grup va realiza un blazon cu una din subtemele: cartiere, instituţii culturale, parcuri, locuri de joacă, locuri de muncă. REALIZAREA BLAZONULUI DE CĂTRE FIECARE GRUP:

Timp de lucru:15 minute;

• Fiecare grup, primeşte o coală mare de carton, compartimentată, conturată ca un blazon. Precizez regulile: copiii din aceeaşi grupă se consultă, pentru a nu desena de două ori acelaşi obiectiv (în şoaptă); copiii care cunosc literele pot scrie sub desenul făcut numele sau iniţialele a ceea ce au desenat. În timpul lucrului, trec pe la fiecare grup, încurajându-i, dându-le sfaturi EXPUNEREA ŞI EVALUAREA FRONTALĂ A BLAZONULUI

5.

Fiecare grup îşi prezintă blazonul, cu detalii despre imaginile desenate în căsuţele blazonului. Liderul fiecărui grup explică alegerea conţinuturilor şi simbolurilor din fiecare compartiment al blazonului. A urmat “turul galeriei”, fiecare grup observând şi analizând lucrările. Fiecare a putut completa ceea ce lipsea din conţinutul blazonului, chiar dacă n-au făcut parte din grupul respectiv, astfel că, prin cooperare, s-a obţinut un blazon cât mai fidel pentru fiecare temă.

SĂ DEZLEGĂM MISTERUL

Este una din metodele de învăţare activă care poate fi utilizată în învăţământul preşcolar pentru dezvoltarea gândirii critice şi a creativităţii copiilor. Copiii sunt împărţiţi în grupe eterogene, fiecare grupă primind un plic cu jetoane. Componenţii fiecărei grupe analizează jetoanele pentru a descoperi legăturile dintre evenimentele care duc la soluţionarea problemei. Jetoanele se vor aşeza în ordine cronologică, vor fi verificate şi lipite pe o planşă. Timpul de lucru este acelaşi pentru fiecare grupă şi se stabileşte de la început. Produsele finale vor fi expuse pe un panou, raportorul fiecărei grupe îşi prezintă produsul iar ceilalţi copii urmăresc, pun întrebări şi fac judecăţi de valoare. Utilizând tehnici diferite de conversaţie, educatoarea fixează noile cunoştinţe descoperite de copii.

Exemplu: Se alcătuiesc patru grupe.

- prima grupă primeşte un set de jetoane referitoare la procesul de germinaţie;

- a doua grupă primeşte jetoane cu cifre de la 0-10, urmând să la aşeze în ordine crescătoare sau descrescătoare;

- a treia grupă primeşte jetoane cu animale mici, mijlocii şi mari;

- a patra grupă primeşte un set de jetoane cu acţiunile pe care un preşcolar le face pe parcursul unei zile.

BIBLIOGRAFIE:

1.

Metode interactive de grup - ghid metodic, Breben, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga, Mihaela, Editura Arves, 2002;

2.

“Pedagogie”, Cucoş, Constantin (Ediția a II-a, revăzuta și adăugita), Polirom, 2006;

3.

„Metode de Învăţământ”, Cerghid, Ioan, Ed. IV, Ed. Polirom, 2006;

4.

PRIETENUL MEU, CALCULATORUL ACTIVITATE OPȚIONALĂ

ARGUMENT

Grădinița cu Program Normal Gârbova Prof. înv. Preșc. Nicoleta Muntean

Astăzi toată lumea foloseşte direct sau indirect calculatorul, acesta devenind un partener de lucru al omului, un coechipier de “joacă” al copilului. Introducerea unei astfel de activităţi opţionale răspunde interesului crescut al copiilor pentru activităţi informatizate, ele contribuind la dezvoltarea încrederii în forţele proprii, asigurând o libertate mai mare oferită copilului, capacităţilor sale de expresie. Majoritatea copiilor au cunoştinţe minime privind utilizarea calculatorului dispunând acasă de calculator şi de o gamă variată de jocuri. Din discuţiile purtate atât cu copiii cât şi cu părinţii am constatat că nu toate aceste jocuri corespund specificului vârstei şi nu au valenţe educative. Avem în vedere faptul că alături de celelelte mijloace didactice putem utiliza

calculatorul, acesta fiind un instrument didactic ce poate fi folosit în scopul eficientizării tuturor activităţilor de la clasă. Calculatorul a devenit componentă a spaţiului socio-cultural

al copiilor, influenţându-i limbajul şi comunicarea non-verbală şi punându-l în situaţia de a găsi rapid soluţii. Opţionalul se adresează tuturor copiilor de grupa mare, indiferent de mediul educaţional din care provin, încercând să oferim dreptul copiilor la şanse egale de educaţie. Programa învăţământului preşcolar prevede stimularea copilului în perceperea, cunoaşterea şi stăpânirea mediului apropiat, printre finalităţile învăţământului preşcolar numărându-se şi îmbogăţirea capacităţii copilului de a interacţiona cu mediul, de a-l cunoaşte şi de a-l învăţa prin explorări, experimente şi exerciţii. Integrarea calculatorului în activitatea instructiv-educativă desfăşurată la clasă constituie o tendinţă modernă de racordare a învăţământului la noile cuceriri tehnologice. Calculatorul oferă totodată o abordare interdisciplinară a domeniilor de cunoaştere. A. OBIECTIVE CADRU

1. Dezvoltarea interesului pentru cunoaşterea şi utilizarea calculatorului

2. Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător prin utilizarea calculatorului.

3. Utilizarea unui limbaj informatic adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul
3. Utilizarea unui limbaj informatic adecvat în prezentarea unor fenomene din natură
şi din mediul înconjurător.
B. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE
ACTIVITATI
DE ÎNVĂŢARE
OC 1. Dezvoltarea interesului pentru cunoaşterea şi utilizarea calculatorului
Obiective de referinţă
Exemple de activităţi de învăţare
La sfârşitul anului şcolar copilul va
fi capabil:
Pe parcursul anului şcolar se pot desfăşura următoarele
activităţi:
1.1. Să cunoască componenţa
externă a calculatorului şi funcţiile
acestor componente:
- Observaţii asupra părţilor componente (unitate
centrală, monitor, tastatură, mouse)
- Recunoaşterea butoanelor importante de la fiecare
componentă
- Efectuarea unor acţiuni în vederea asocierii fiecărei
componente cu un anumit tip de acţiune

35

1.2.

cunoască

şi

exerseze

- Exerciţii de a pune în funcţiune / opri calculatorul - Jocuri de mânuire a mouse-ului şi de utilizare a tastaturii

regulile de utilizare a calculatorului

Experienţe privind lansarea în execuţie a unei aplicaţii folosind o iconiţă

-

1.3.

lanseze

în

execuţie

-

Cunoaşterea şi denumirea elementelor de bază ale

Windows

 

sistemului Windows (elementele ecranului)

 

-

Exerciţii pentru descoperirea corespondenţei dintre

acţiunea sa ca utilizator şi răspunsul calculatorului

-

Selectarea unei anumite aplicaţii (Word, Paint)

1.4.

-şi

personalizez

sistemul

Exerciţii de lucru cu ferestre: deschidere, minimizare, maximizare, închidere;

-

Windows

 

-

Modificarea suprafeţei de lucru (zoom)

Jocuri de schimbare a caracteristicilor unui text sau desen (dimensiune, culoare, încadrare, poziţie)

-

OC

2. Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător

prin utilizarea calculatorului.

Obiective de referinţă

 

Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul anului şcolar copilul va fi capabil:

Pe parcursul anului şcolar se pot desfăşura următoarele activităţi:

2.1.

recunoască

elemente

Exerciţii în perechi de identificare a cuvântului care defineşte imaginea;

-

componente

ale

lumii

înconjurătoare.

Exerciţii de asociere a imaginii cu cuvântul corespunzător;

-

 

-Exerciţii de activare a instrucţiunilor necesare creării unui joc, respectând algoritmul.

-

Jocuri de orientare în spaţiu pentru recompunerea

întregului;

- Descrierea imaginilor;

- Jocuri de mişcare a cuvintelor pentru recompunerea

unui mesaj scris respectând topica;

Jocuri în grup de asociere a imaginilor în perechi respectând criteriul dat.

-

36

 

-

Discuţii privind criteriul pe baza căruia calculatorul

admite asocierea -Desenarea unor elemente din mediu prin folosirea PAINT

2.2. Să cunoască elementele mediului cultural şi social.

 

- Descrierea elementelor locale specifice; - Exerciţii de scriere la tastatură a denumirii corespunzătoare a imaginilor ;

-

Jocuri de selectare a elementelor aceleiaşi categorii;

OC 3. Utilizarea unui limbaj informatic adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul înconjurător

Obiective de referinţă

Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul anului şcolar copilul va fi capabil:

Pe parcursul anului şcolar se pot desfăşura următoarele activităţi:

3.1. Să denumească principalele operaţii specifice lucrului cu calculatorul:

-

Exerciţii de cunoaştere a sensului unor termeni noi

(selectează, lansează, fereastră, casetă de dialog, casetă derulantă, iconiţă, menu, etc.)

 

Jocuri pentru înţelegerea semnificaţiei unor instrucţiuni, şi de raportare la simbolurile din bara de instrucţiuni;

-

Acţiuni de identificare a simbolurilor de pe taste şi de denumire;

-

Relaţionarea limbajului informatic cu realitatea înconjurătoare

-

3.2.Să comunice mesaje în timpul efectuării jocurilor.

-Discuţii în legătură cu sarcinile de joc; -Convorbiri privind descoperiri şi idei

utilizând un

limbaj adecvat; -Dezbatere privind algoritmul de rezolvare a sarcinilor

date; - Interpretarea rezultatelor admise de calculator

C. CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII

Cunoaşterea componentele externă a calculatorului;

Cunoaşterea icoanelor şi tastelor importante;

Cunoaşterea sensului termenilor noi;

37

Selectarea unei anumite aplicaţii (Word, Paint);

Folosirea: Paint şi Word;

Cunoaşterea şi folosirea sowfturile: Piticlic

Activităţi distractive;

D. TEME PROPUSE PENTRU REALIZAREA CONŢINUTURILOR

Semestrul I

Nr.

Tema

Conţinuturi

Activităţi de învăţare

 

crt.

 

1.

„Poate

fi

calculatorul

Cunoaşterea rolului calculatorului şi a informaţiei în viaţa omului; însuşirea unor tehnici corecte de utilizare a calculatorului; păstrarea poziţiei corecte în timpul utilizării acestuia ; cunoaşterea măsurilor de protectie a sănătăţii si siguranţei în folosirea calculatorului.

Observare

dirijată

a

prietenul tău?”

 

microcalculatorului

 
 

PC

Exerciţii

de

identificare,

investigare, recunoaştere a modului de operare a calculatorului

2.

„Din

ce

este

format

Recunoaşterea

componentelor

Observarea componentelor, exerciţii de investigare a posibilităţilor de operare

calculatorul ?”

microcalculatorului PC

 

3.

„Calculatoare de birou, calculatoare portabile”

Cunoaşterea

tipurilor

de

Observarea , lecturarea unor carti despre PC Exerciţii individuale de pornire /închidere corectă a calculatorului; Observarea iconurilor de pe desktop; exerciţii de accesare a fişierelor, directorilor Ex. individuale de utilizare a mouse-ului; Jocuri Ex.de cunoaştere, utilizare a tastelor

microcalculatoare

 

4.

„Închidem

 

şi

Formarea

deprinderii

de

a

deschidem calculatorul” „Ce este desktop-ul?

deschide/închide calculatorul

Recunoaşterea

iconurilor

pe

desktop.

Ce sunt icon rile?

 

5.

„Ne jucăm cu mouse- ul”

Utilizarea corectă a mouse-ului

 

6.

„Ce conţine tastatura ?”

Utilizarea corectă a tastelor

 

38

       

alfa-numerice

 

7.

„Să

lansăm

aplicaţia

Executarea

operaţii

Ex

de

identificare

şi

scriere

a

Notepad”

unor folosind editorul Notepad

de

texte

literelor

 

8.

Jocuri cu litere

 

Aplicarea cunoştinţelor folosind editorul de texte Notepad

Ex.

de

editare

de

cuvinte,

texte

 

simple; Jocuri

9.

„Scrisoare” pentru Moş Crăciun

Efectuarea unor operaţii în programul de desenare Paint

Ex de realizare a unor desene

cu

mouse-ul

,

ex

de

utilizare

a

   

instrumentelor

 

specifice

programului;

 

10.

Jocuri

interactive:

Executarea unor operaţii folosind aplicaţia Word

Ex.

de

identificare

şi

scriere

a

Numeraţia

 

cifrelor;

 
   

Jocuri

de

utilizare

a

tastelor

11.

„Ce face imprimanta ?”

unor listare la imprimantă

Efectuarea

operaţii

de

numerice Aplicaţii ,listare la imprimantă

 

12.

„Scriem cuvinte”

Editarea de texte

Ex. individuale de deschidere a unui document şi redactarea unor cuvinte Ex. individuale de deschidere a unui document şi redactarea unui text; Ex. de alegere a opţiunilor de lucru; executarea unor operaţiuni învăţate

13.

„Scriem propoziţii”

Editarea de texte

14.

„Cel mai bun operator PC”

Evaluarea

sumativă

a

cunoştinţelor

Semestrul al II-lea

 

Nr.

Tema

Conţinuturi

 

Activităţi de învăţare

 

crt.

 

1.

„Ce face scanerul ?”

Învăţarea operaţiei de scanare a unor fotografii

 

Ex. de scanare, listare

 

2.

Jocul preferat

 

Executarea unor operaţii folosind aplicaţia Word

 

Jocuri

în

care

utilizeze

cunoştinţele acumulate

3.

„Cine a scris corect ?”

Editarea

de

texte

simple

în

 

Exerciţii de scriere în aplicaţia

39

   

aplicaţia Word

Word

 

4.

„Desenăm

şi

scriem

Utilizarea programului CorelDraw

Exerciţii individuale de scriere,

felicitări”

desen

 

5.

„Desenăm o scenă din poveste „

Utilizarea programului Paint

Exerciţii individuale de scriere,

desen

 
 

Concurs

6.

Jocul preferat

 

Elaborarea şi executarea unor s trategii de joc

Ex. de alegere a opţiunilor de

 

lucru; executarea unor jocuri de

 

strategie

 

7.

Jocuri distractive

Utilizarea mouse-ului

Ex. şi jocuri cu mouse-ul

 

8.

„Ce sunt discheta, CD- ul? Cum le folosim?”

Utilizarea dischetei, a CD ului

Ex. de utilizare corectă a CD- urilor, dischetelor Ex.de verbalizare a etapelor de lucru

9.

Ascultăm muzică

Utilizarea CD-urilor audio

Aplicaţii şi exerciţii de utilizare

a

CD-urilor audio

10.

Ascultăm poveşti

Utilizarea CD-urilor audio

Aplicaţii şi exerciţii de utilizare

a

CD-urilor audio

11.

Jocul preferat

 

Aplicarea cunoştinţelor în aplicaţiile cu jocuri

Ex. de alegere a opţiunilor de

 

lucru; executarea unor jocuri de

 

strategie

 

12.

Concurs de matematică

Utilizarea tastelor numerice, a simbolurilor matematice, rezolvarea unor exerciţii, jocuri, probleme

Ex. de numărare, calcul şi rezolvare de probleme

13.

Desene

libere/salvare/

Utilizarea programului Paint /listare la imprimantă

Ex. de creare a unor desene folosind tehnici de desen şi colorare specifice programului;

listare

14.

„Cel

mai

bun

Evaluarea sumativă a cunoştinţelor

Ex. de alegere a opţiunilor de

operator!”

lucru;

executarea

unor

 

operaţiuni învăţate.

40

E. MODALITĂŢI DE EVALUARE:

Probe practice, probe teoretice

Realizarea unor activităţi comune cu întreaga grupă asistate de calculator

Concursuri individuale şi în echipe

Realizarea unei reviste cu lucrările realizate şi listate de copii

Portofoliu

„Clubul micilor informaticieni”, cu participarea unor experţi, părinţi, alţi invitaţi

Bibliografie:

- Revista Invatamantului Prescolar nr.1-2 din 2004;

- Revista Invatamantului Prescolar nr.1-2 din 2008.

RECENZIE

Prof.înv.preșc. Morar Ioana Cipriana GPN Peștișorul de Aur Zlatna

***, Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor între 3-6/7 ani EDITURA: publicată de MEC, 2008

Lucrarea ,,Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor între 3-6/7 ani” este publicată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în anul 2008. Ghidul a fost realizat în cadrul Proiectului pentru Educaţie Timpurie Incluzivă, din cadrul Programului de Incluziune Socială cofinanţat de Guvernul României şi Banca Mondială. Cartea recenzată este personală, printată de pe site-ul proiecte.pmu.ro în anul apariţei ei (2008). Ea apare într-un moment în care schimbările apărute în cadrul educaţiei sunt din ce în ce mai frecvente. Ghidul apare ca o necesitate a reglementărilor Curriculumului din învăţământul preşolar, dar şi ca o susţinere şi evidenţiere a importanţei grădiniţei în educaţia timpurie a copiilor.

Lucrarea este structurată pe nouă capitole, fiecare dintre ele prezentând aspecte importante ale educaţiei timpurii. Fiecare capitol prezintă aspecte teoretice ale problemei abordate, conturându-se astfel universul teoretic al educaţiei timpurii, perspectiva psihopedagogică actuală privind educaţia copilului mic şi principiile de bază care trebuie respectate în abordarea integrată a copilului. Capitolul I este numit sugestiv Copilăria timpurie. Acesta prezintă patru aspecte importante ale copilăriei timpurii, şi anume: importanţa perioadei timpurii în dezvoltarea individului, teorii psihopedagogice care stau la baza educaţiei timpurii şi contribuie la perspectiva integrată a abordării învăţării şi dezvoltării, obiectivele generale ale educaţiei timpurii şi, nu în ultimul rând, principiile care stau la baza practicilor în educaţia timpurie. Capitolul II ne aduce în atenţie aspecte ce ţin de Învăţarea la vârstele timpurii- Cum învaţă copilul?. Pentru o bună învăţare la vârsta preşcolară este important să fie cunoscut de către cadrul didactic, şi nu numai, specificul învăţării la copilul de 3-6/7 ani. Folosirea obiectelor concrete, cunoaşterea şi descoperirea unor lucruri noi prin explorare, realizarea în cadrul centrului de ştiinţă a unor experimente simple sunt condiţiile de bază pentru a trezi interesul copilului şi a-i satisface curiozitatea. Jocul este activitatea fundamentală a copilului preşcolar, procesul natural prin care copilul învaţă şi se dezvoltă. Asigurarea stimulării copiilor pe mai multe domenii de dezvoltare se realizează prin predarea/învăţarea integrată şi prin activităţile tematice. Capitolul III vine să discute aspectele legate de Jocul copiilor. Sunt prezentate, într- o manieră atractivă, definiţiile jocului, evoluţia comportamentului de joc al copilului de la 3 la 6/7 ani, tipurile de joc specific vârstei timpurii 3-6/7 ani, jocul ca tip de activitate de învăţare integrată. Un lucru pe care eu personal l-am găsit foarte folositor sunt Sugestiile pentru cadrele didactice şi…părinţi privind jocul copilului. Capitolul IV este alocat Mediului de învăţare. În cadrul grupelor de copii trebuie organizate şase centre de activitate: Bibliotecă, Artă, Ştiinţe, Joc de masă, Căsuţa păpuşii, Construcţii, dar şi un al şaptelea, în funcţie de disponibilitate: Nisip şi Apă. Centrele pot avea un caracter permanent sau pot fi deschise doar pentru anumite activităţi. Fiecare centru de activitate integrează diferite domenii de cunoaştere şi experienţe de învăţare. Capitolul V supune atenţiei noastre Rolul educatoarei/adultului în interacţiunea cu copilul şi dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la grup. Fiecare copil este diferit, de aceea nu este indicat să evaluezi un copil comparându-l cu alţii, ci cu el însuşi, recunoscându-i astfel unicitatea. În acest mod, educatoarea ajută la formarea şi respectarea independenţei şi autonomiei copiilor. Educatoarea are un rol aparte în dezvoltarea

copilului, ea îndeplinind mai multe roluri: „arhitect”, observator/evaluator, regizor, mediator/facilitator. Capitolul VI pune accent pe Proiectarea activităţilor de învăţare. Pentru un act didactic eficient este necesară elaborarea unor strategii educaţionale de abordare integrată a copilului şi centrarea procesului educațional pe copil: strategii de învăţare prin descoperire, prin cooperare şi de promovare a unei educaţii incluzive. Capitolul VII aduce în discuţie Evaluarea progresului copilului, scoţând în evidenţă relaţia dintre observare şi evaluare. Evaluarea copilului se face prin toate formele ei, în orice moment al activităţii şi prin toate metodele, inclusiv portofoliul copilului. Capitolul VIII ne aduce în atenţie necesitatea întocmirii unei Planificări zilnice/săptămânale în concordanţă cu tema aleasă, obiectivele urmărite şi nivelul de vârstă al copiilor. Capitolul IX ne arată rolul pe care îl joacă Colaborarea cu familia şi comunitatea pentru a-i asigura copilului reuşita în viaţă. Cooperarea cu familia, comunicarea eficientă cu părinţii, promovarea incluziunii sociale sunt câteva aspecte necesare bunei legături între grădinţă, familie şi comunitate.

Prin conţinutul ei, această carte aduce în atenţia cititorului faptul că cea mai importantă perioadă din viaţa unui individ o reprezintă copilăria timpurie.Ghidul este construit pe o axă a legării teoriei de practică, astfel încât teoria să nu devină inutilă dacă nu este aplicată în practică, iar practica să nu devină o rutină dacă nu poate fi argumentată ştiinţific. Cartea are nouă surse bibliografice, dintre care amintesc:

1. . Gongea, E., Breban, S., Ruiu, G., Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Ed.

Reprograph, Craiova, 2002 2. Kirten A. Hansen, Roxane K. Kaufmann, Kate Burke Walsh, Crearea claselor orientate după necesităţile copilului

3. Rogers, Cosby S., Sawyers, Janet K, Play in the Lives of Children, N.A.E.Y.E.C,

Washington D.C., 1988

RECENZIE

Prof.înv.preșc. Morar Ioana Cipriana GPN Peștișorul de Aur Zlatna

***, Community Partnerships in Education: Dimensions, Variations and Implications EDITURA: publicată de Graphoprint, UNESCO, 2000

Lucrarea originaCommunity Partnerships in Education: Dimensions, Variations and Implications este publicată de UNESCO pentru Forumul Internațional Consultativ privind Educația pentru toți, ca parte a Evaluării programului Educație pentru toți, 2000. Evaluarea a avut loc în aprilie 2000 la Dakar, Senegal, fiind organizată de Forumul Mondial al Educației. Lucrarea recenzată este o republicare a studiului, cu câteva adăugiri minore față de

cea originală,

http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001234/ 123483e.pdf. Lucrarea este în limba engleză, nefiind încă tradusă în limba română. Punctul de start al studiului este Art. 7 din Declarația mondială asupra Educației pentru toți, semnată la Convenția mondială a miniștrilor educației de la Jomtien, Thailanda, în 1990. Cu toate că a fost elaborat la un deceniu după Declarația mondială, studiul examinează anumite dimensiuni ale parteneriatelor din educație. Sunt comentate astfel

experiențele pe care se bazează studiul, unele diagrame care au fost falsificate în timpul deceniului de după 1990, dar discută și direcții viitoare care vor trebui adoptate. Lucrarea se structurează pe 10 capitole, fiecare capitol sintetizând în titlu esența conținutului său. Continuând Declarația mondială de la Jomtien, studiul se concentrează asupra educației din țările mai puțin dezvoltate ale lumii, și nu numai, vizând parteneriatele cu guvernele la diferite nivele, lucru redat încă din titlu. Capitolul I, Introduction (Introducere), este o introducere în studiu, familiarizând cititorul cu Declarația de la Jomtien, precum și cu direcția dorită de factorii decizionali în ceea ce privește parteneriatele din educație, cu natura parteneriatelor dintre comunitate și guvern, dar și cu perioada de dinainte și de după Conferința de la Jomtien. Capitolul II, Concepts and parameters (Concepte și parametrii), definește o serie de termeni care au legătură cu parteneriatele, cum ar fi educație primară, parteneriate,

site-ul

și

a

fost

preluată

de

pe

implicare, participare, comunitate. De asemenea, sunt prezentate diferite tipuri de comunitate, în funcție de natura lor: comunitate geografică, comunitate etnică și rasială, grup religios, comunitate bazată pe aceleași probleme (Asociația de părinți), grupuri filantropice. Capitolul III, Rationales for partnership (Motive pentru parteneriate), se transformă într-un avocat al parteneriatelor din sectorul educațional. Diferiți actori au diferite motive, dar, cu toate acestea, multe dintre motive se suprapun și se completează. Unele dintre declarațiile despre parteneriate sunt destul de idealiste, nefiind întotdeauna întemeiate pe o realitate empirică. De aceea, identificarea unei rațiuni, a unei motivații, reprezintă punctul de referință a experiențelor actuale. Important pentru înțelegerea macroscopică a necesității parteneriatelor este gradul de conștientizare a tendințelor majore de-a lungul deceniilor. Acestea reprezintă punctul central al capitolului IV, Historical perspectives (Perspective istorice), care discută concepte emergente de parteneriat în ceea ce privește schimbarea rolului statului în sistemul de educație. Conferința de la Jomtien a avut loc într-o perioadă în care rolul statului în sistemul de educație era pus serios sub semnul întrebării. După conferință, problemele au fost tot mai evidente, motiv pentru care au apărut schimbări majore evidente în unele țări, acest lucru având implicații atât pentru comunități, cât și pentru guverne. Capitolul V, Participation and partnership: distinctions and forms (Participare și parteneriat: distincții și forme), se bazează pe faptul că mulți analiști consideră că conceptele de participare și parteneriate sunt legate între ele, dar nu sinonime. Cu toate acestea, unii analiști consideră participarea ca fiind un termen generic, care acoperă mai multe tipuri de activități, inclusiv cea de parteneriat.

În urma analizelor făcute, încep să se contureze două mecanisme particulare în cadrul cărora parteneriatul este operaționalizat. Capitolul VI, Community partnerships in school governance (Parteneriatul cu comunitatea în conducerea școlii), preia primul mecanism, cel al conducerii școlilor. Sunt evidențiate astfel comisiile și asociațiile de părinți, redându-se atât aspectele pozitive cât și cele negative, pe baza experiențelor. Al doilea mecanism, cel legat de finanțare, se regăsește în capitoul VII, Community financing (Finanțarea din partea comunității). După Conferința de la Jomtien s-au descoperit tot mai multe aspecte legate de natura parteneriatelor, de felul în care depind de finanțarea din partea comunității, dar și aspecte legate de structurile administrative din cadrul sistemelor centralizate și descentralizate. Capitolul VIII, The impact of innovations (Impactul inovațiilor), analizează impactul inovațiilor în diferite domenii. Se acordă o atenție deosebită recrutării și

menținerii elevilor în sistemul de învățământ, profesorilor și condițiilor de lucru, achizițiilor și cunoștințelor transmise în cadrul școlilor, dar și dimensiunilor politice și financiare. Aceste aspecte sunt deosebit de importante pentru factorii politici de decizie de la vârful sistemelor de educație. Capitolul IX, Key lessons (Lecții cheie), evidențiază lecțiile cheie învățate, rezumă tendințele de după 1990 și face observații asupra viitoarelor perspective. Se desprind două idei importante, și anume că parteneriatele sunt importante și că fiecare situație este diferită.

La fel ca și capitolul IX, capitolul X, Conclusions (Concluzii), concluzionează aspectele prezentate în studiu. Ideea principală este că, în timp ce strategiile pentru viitor trebuie să se plieze pe variatele contexte și priorități, unele principii comune trebuie să constituie un ghid pentru factorii de decizie. Studiul scoate în evidență importanța parteneriatelor și a implicării comunității în educație. Cu toate că există și aspecte negative, se pare că accentul pus pe parteneriate la Conferința de la Jomtien s-a dovedit a fi un lucru înțelept și adecvat. În căutarea realizării unei educații de calitate pentru toți, parteneriatele vor constitui un ingredient cheie, astfel încât guvernele și comunitatea să găsească noi modalități de a lucra împreună armonios și productiv. Studiul se bazează pe diverse alte studii și comunicări internaționale, dintre care amintesc:

1. COULIBALY, Adama G.; BADINI, Amadé, Étude prospective/bilan de l’éducation en Afrique: Cas du Burkina Faso, Paris, Association for the Development of Education in Africa, 1999;

2. KELLY, M. J., Improving Learning: Perspectives for Primary Education in Rural Areas Initiatives from Zambia, Lusaka, University of Zambia, 1998;

3. UNICEF, Education for All?, Florence, United Nations Children’s Fund International Child Development Centre. (Regional Monitoring Report No. 5, MONEE Project, CEE/CIS/Baltics.), 1998

VISIBLE LEARNING ÎNNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC

Ed. prof. Nicoletta Huştiuc, Grădiniţa cu Program Normal Vinerea- Structura Şc. Gimnazială nr. 3 Cugir

Visible Learning este introdus în învăţământ de către profesorul universitar John Hattie, care a fost irector la Institutul de Cercetări din Melbourne, Australia, din 2011.Visibile learning ne spune povestea factorilor care au cel mai mare impact asupra învățării. Practic, asistăm la un proces în care școlile evaluează impactul a ceea ce fac ele pentru învățarea la elevi și, din acest proces vizibil, elevii învață să devină propriii lor profesori. Când predarea este vizibilă elevii știu ce să facă și cum să facă. Când învățarea este vizibilă profesorul știe dacă învățarea intervine sau nu. Predarea și învățarea sunt vizibile când scopul învățării nu este provocator dar este explicit. Mai mult, ambii, profesorul și elevii lucrează împreună pentru a atinge scopul stabilit, pentru a oferi feed-back și pentru a se convinge că elevul și-a atins scopul. Evidențele ne arată că efectele cele mai mari asupra elevilor se văd atunci când nu numai elevii devin propriii lor profesori (prin auto- monitorizare și autoevaluare), ci și atunci când profesorii devin elevi ai propriului proces de învățare. Este foarte important pentru un profesor să își înțeleagă foarte bine rolul primordial, acela de a se vedea, el însuși, ca pe un evaluator al efectelor pe care el le produce asupra elevilor. În plus, căutarea intervențiilor și acțiunilor care au efecte pozitive asupra învățării la elevi ar trebui să fie un țel constant de urmărit pentru profesor. Noi, profesorii, trebuie să ne considerăm agenți ai schimbării. Hattie argumentează faptul că devotamentul și atitudinea profesorilor au cea mai mare influență asupra progresului elevilor și că, în plus, acestea sunt cele asupra cărora avem un oarecare control. Oricum, studiile arată că, în mod clar, calitatea profesorului face diferența.

Cinci atitudini ale profesorului experimentat

Hattie identifică cinci dimensiuni majore ale profesorului experimentat (de excelență).

1. Profesorul experimentat identifică cele mai importante căi de a reprezenta subiectele pe care el urmează să le predea. Cercetarea privind Visible learning arată că o bună cunoaștere a temei de predat nu îmbunătățește realizările elevilor. Cu toate acestea, profesorii experimentați diferă în funcție de cum organizează și cum folosesc acest conținut. Ei știu cum să introducă un nou conținut, în așa fel încât acesta să se lege cu ceea ce ei cunosc deja, ei pot să coreleze tema activității cu alte domenii de studiu, ei pot să adapteze predarea la nevoile elevilor, să prevadă erorile pe care aceștia le pot face.

2. Profesorii experimentați creează un climat optim pentru învățare în clasă. Cel mai bun climat pentru învățare este acela în care există încredere. Elevilor, adesea, nu le plac greșelile pentru că se tem de reacția negativă a celor de-o seamă cu ei. Profesorii experimentați creează clase în care erorile sunt binevenite și învățarea este ceva nemaipomenit (cool!).

3. Profesorii experimentați monitorizează învățarea și dau feed-back elevilor. Ei știu că o lecție tipică nu se poate desfășura niciodată așa cum a fost planificată și, de aceea, ei sunt pregătiți să monitorizeze permanent stadiul înțelegerii cunoștințelor predate elevilor. Profesorii experimentați sunt excelenți căutători și utilizatori ai feed-back-ului primit din partea elevilor cu privire la efectul pe care îl au în procesul de învățare al acestora. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să culeagă, cu regularitate, informații despre cine nu înțelege ceea ce se predă.

4. Profesorii experimentați cred că toți elevii pot atinge succesul în învățare. Ei cred că

inteligența este mai degrabă schimbătoare decât stabilă. Asta înseamnă nu numai că au un respect deosebit pentru elevii lor, ci și că ei dovedesc o pasiune deosebită pentru faptul că toți elevii pot reuși. Într-un studiu privind elevii a peste 3000 de profesori (The Measures of Effective Teaching Project sponsorizat de Gates Foundation) elevii au declarat cu asupra de măsură faptul că profesorii claselor cu cele mai mari realizări sunt profesorii cu cea mai mare pasiune (definită prin șapte atribute : grijă, control, claritate, captivant, provocator, conferă și consolidează).

5. Profesorii experimentați influențează o mulțime de rezultate ale elevilor lor, care nu se

limitează la notele primite la teste. Ei influențează elevii în mai multe domenii/zone : îi încurajează să stea în școală, îi ajută să își dezvolte înțelegerea profundă a conceptelor

aduse în discuție, îi învață să să își dezvolte strategii multiple de învățare, îi încurajează să își assume riscuri în învățare, îi ajută să dezvolte respect pentru ei și penru ceilalți și îi ajută să devină cetățeni activi.

Hattie declară că există patru părți importante în planificarea învățării:

- Achizițiile anterioare (nivelul elevilor la începutul procesului de învățare);

- Învățarea țintită (nivelurile dorite la final);

- Progresul (rata de progres de la început la final) ;

- Colaborarea profesorilor.

Achizițiile anterioare ale elevului au un impact puternic asupra realizărilor ulterioare. Asta înseamnă că achizițiile lui anterioare aduse în clasă sunt un puternic predictor cu privire la cât de bine vor învăța și cât de mari vor fi realizările acestuia. Cu alte cuvinte, cu cât este mai strălucit un elev la început de an școlar, cu atât mai mari vor fi realizările lui ulterior, cu atât mai multe lucruri va învăța. De aceea, rolul profesorului trebuie să fie acela de a-i aduce pe cei care nu sunt la același nivel cu cei sclipitori, la același nivel cu aceia. Pentru aceasta, orice lecție planificată trebuie să înceapă cu înțelegerea profundă, din partea profesorului, a ceea ce studenții știu deja și pot să facă. Suplimentar, profesorii trebuie să învețe cum învață elevii lor. Din moment ce ei doresc ca toți elevii lor să atingă același nivel de gândire, vor trebui să fie atenți la discuțiile dintre elevi și să învețe să îi asculte. Acest lucru contrastează, însă, cu ceea ce se întâmplă, de regulă, în clasele noastre. Spre exemplu, într-un studiu (Lingard, 2007), în care au fost observate 1000 de clase, s-a remarcat un nivel scăzut de solicitare intelectuală și o prezență mult prea puternică a profesorului în clasă (care vorbea mult prea

mult) și elevi care stăteau pasivi și așteptau. Trebuie să schimbăm o astfel de imagine în clasele noastre ! În plus față de achizițiile lor anterioare, elevii aduc cu ei, de asemenea, atribute și dispoziții care influențează abilitatea lor de a învăța. Spre exemplu, acestea pot include:

motivația pentru a învăța, strategii de a învăța și încredere în a învăța. Profesorii au nevoie să știe care sunt atributele pe care elevii le aduc cu ei în clasă pentru a urmări creșterea potențialul acestora și, astfel, să le poată spori elevilor puterea de a învăța. De exemplu, un atribut este și autoeficacitatea – încrederea că putem face învățarea să se producă. Cei care

au o autoeficiență crescută văd sarcinile provocatoare ca pe niște oportunități de a învăța ceva nou și cei care au o autoeficiență scăzută pot să evite sarcinile dificile și să le refuze. Profesorii trebuie să cunoască acest tip de informații despre elevii lor pentru a putea găsi metodele potrivite pentru a spori încrederea elevilor, pentru a-i ajuta mai degrabă să

accepte decât să respingă feed-back-ul și pentru a-i ajuta să compare munca/efortul lor cu obiectivul urmărit și nu cu munca/efortul altui coleg. Profesorii pot să sprijine într-un mod activ formarea acestor dispoziții. Acest lucru este îndeplinit îndeosebi dacă profesorii înțeleg și cunosc care sunt atributele și dispozițiile pe care elevii lor le aduc, fiecare în parte, în clasă cu ei.

Bibliografie:

Hattie, J.A.C., Învăţarea vizibilă: ghig pentru profesori, Editura ,,Trei”, Bucureşti, 2014

Scrisoarea metodică pentru învăţământul preşcolar 2014-2015

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

Lumea animalelor

preşcolar 2 014-2015 http://en.wikipedia.org/wiki/Visible_Learning PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ Lumea animalelor 50
Prof. Înv. Preșc : Enache Georgeta G. P. N. Cricău Data: Grupa mică/mijlocie (nivel I)

Prof. Înv. Preșc: Enache Georgeta G. P. N. Cricău

Data:

Grupa mică/mijlocie (nivel I) Tema anuală: ,, Când,cum şi de ce se întâmplă?” Tema proiectului: ,, Prietenii din jurul meu” Subtema: ,,Vieţuitoarele pădurii ” Tipul activităţii: consolidare de cunoştinţe,de priceperi şi deprinderi Forma de realizare : frontal, individual, pe grupuri mici Activitate integrată Durata: o zi Scopul activităţii: verificarea şi sistematizarea cunoştinţelor copiilor despre animale domestice şi sălbatice

Programul zilei:

ADP: Întâlnirea de dimineaţă:

Salutul

Prezenţa copiilor

Calendarul naturii

Ştirea zilei: Scrisoare din partea lui Moş Martin.

Tranziţii: „Azi Grivei e mânios”,”Turtiţa” – joc muzical

Rutine: formăm rândul , ne purtăm civilizat, mâncăm ordonat

ALA I:

Artă: „Animale domestice şi animale sălbatice ” lipire

„Colorează animalele”

Obiective

O 1 - să lipească blana animalelor folosind diferite culori; O 2 - să recunoască culoarea materialelor date pentru lipit ; O 3-Să coloreze îngrijit imaginile date; O 3 - să păstreze o poziţie corectă a corpului în timpul lucrului; O 4 - să păstreze ordinea în timpul lucrului.

urmărite

Mijloace

hârtie glasată, acuarele, pensule,imagini cu animale;

didactice

coşuleţe pentru depozitat materialele de lipit.

Metode

si

conversaţia, explicaţia,demonstraţia, exerciţiul.

procedee

Desfăşurarea

copiii vor mototoli hârtia glasată pentru a realiza blana animalelor şi vor picta animalul preferat;

activităţii

Bibliotecă: „Prietenii din jurul meu” citire de imagini

Obiective

O 1 - să recunoască animalele, pe baza imaginilor; O 2 - să clasifice animalele după zona în care trăiesc: la fermă şi în pădurile din ţara noastră; O 3 -să coopereze între ei.

urmărite

Mijloace

Imagini cu animale

didactice

Metode

şi

conversaţia, explicaţia, exerciţiul

procedee

Desfăşurarea

prezint copiilor mai multe şi sălbatice.

imagini cu animale domestice

activităţii

Construcţii: „Drumul lui Moş Martin prin pădure”

Obiective

O 1 - să construiască în grup drumul lui Moş Martin cu ajutorul materialelor puse la dispoziţie O 2 - -şi exerseze deprinderea de utilizare a materialelor de construcţie prin exerciţii de transportare, alăturare,îmbinare, alternare şi suprapunere de piese; O 3 -să coopereze între

urmărite

Mijloace

cuburi de lemn şi piese lego

didactice

Metode

şi

conversaţia, explicaţia, exerciţiul

procedee

Desfăşurarea

copiii realizează drumul lui Moş Martin prin pădure

activităţii

ADE:

1. Activitate statică: DLC „Povestea Educatoarei-Turtiţa” 2. Activitate integrată – DŞ+DOS (activitate matematică+cunoaşterea mediului) ALA II: Joc distractiv-,,Ştafeta urşilor ’’

Obiective

O 1 - să respecte regulile jocului; O 2 – să reacţioneze adecvat la comenzile conducătorului de joc.

urmărite

Mijloace

 

didactice

Ursuleţi din plus.

De-a serbarea!

Obiective

O 1 - să interpreteze expresiv cântecele învăţate; O 2 -să utilizeze gesturi pentru a exprima diferite stări sufleteşti sau situatii impuse de textele cântecelor sau ale poeziilor. O 3 -să recite cu intonaţie O 4 -să manifeste un comportament civilizat.

urmărite

Mijloace

 

didactice

CD cu cântece.

Scenariul zilei

Copiii vor intra în sala de grupă , vor descoperii materialele puse la dispoziţie şi vor avea posibilitatea de a alege între sectoarele: „Bibliotecă” , „Artă” şi „ Construcţii”. La sectorul Bibliotecă” copiii vor recunoaşte animalele domestice şi sălbatice , vor purta discuţii despre animalul preferat . Vor clasifica animalele după zona în care trăiesc denumind adăpostul acestora exprimându-se corect din punct de vedere gramatical. La sectorul Artă” copiii vor mototoli hârtia glasată, vor recunoaşte culorile, vor lipi blana animalelor şi vor desena animalul preferat. La sectorul „Construcţii” copiii vor realiza drumul lui Moş Martin prin pădure.

După ce toţi copiii au sosit la grădiniţă şi au lucrat la cele trei centre de interes, vor fi aşezaţi în semicerc. Întâlnirea de dimineaţă:

Salutul: „Bună dimineaţa, copii!” Prezenţa: Se face prezenţa copiilor din grupă. Calendarul naturii:

o

Ce zi este azi?

o

În ce anotimp suntem? (iarna)

o

Ce zi a fost ieri?

o

Ce zi va fi mâine?

o

Ce schimări au avut loc în natură?

Ştirea zilei:

Scrisoarea lui Moş Martin. Voi face captarea atenţiei printr-o scrisoare de la Moş Martin care anunţă povestea Turtiţei. Copiii sunt invitaţi să asculte povestea cu peripeţiile Turtiţei. Eu anunţ tema şi obiectivele activităţii. Fixarea conţinutului poveştii o fac prin întrebări, iar asigurarea retenţiei şi feedbackul le fac pe baza planşelor din poveste şi a unor siluete, prin intermediul cărora copiii vor reconstitui drumul turtiţei. Răspund, pe rând, doar copiii solicitaţi de către mine. Copiii sunt îndrumaţi să răspundă numai în propoziţie. Răspunsurile greşite sunt corectate.

DRAGI COPII !!! Bine v-am regăsit,eu sunt Moş Martin şi după cum vedeţi am trimis
DRAGI
COPII !!!
Bine v-am regăsit,eu sunt Moş Martin şi
după cum vedeţi am trimis pentru voi o cutie cu
surprize ,dar pentru a le primi ,trebuie să fiţi atenţi
şi cuminţi toată ziua.Pentru început veţi asculta o
poveste foarte frumoasă! Ce ziceţi? Vreţi să o auziţi?

54

La încheierea activității

sugerez copiilor să realizăm un

”Drumul

Turtiţei” – cu

ajutorul siluetelor copiii vor realiza drumul parcurs de turtiţa din poveste.

Gustarea. Pentru desfăşurarea activităţii integrate pe domenii experienţiale copiii vor fi împărţiţi în două echipe , echipa animalelor sălbatice şi echipa animalelor domestice. Copiii vor purta un însemn în piept. Fiecare echipa va avea de rezolvat cerinţele din fiecare plic.

Pentru îndeplinirea corectă a sarcinii ei vor fi răsplătiţi cu aplauze şi buline roşii din partea lui Moş Martin. În următoarea etapă se va desfăşura jocul distractiv „ Ştafeta ursuleţilor”. Copiii isi aleg un ursuleţ - fie de culoarea maro fie de culoarea albă pentru a forma doua echipe egale ca număr. Terenul de joc va fi delimitat de doua linii, linia de pornire şi linia de sosire iar pe teren vor fi aşezate în fata fiecărei echipe cinci cuburi la distanţă egală. La semnalul educatoarei primul copil al celor doua echipe având câte un ursuleţ în braţe va trebui să ocolească fiecare cub ,având grijă să nu cadă, iar când ajung la linia de sosire se vor intoarce,tot ocolind cuburile ,şi înmânează ursuleţul următorului copil. Câştigă echipa care a terminat prima ştafeta.

copil. Câştigă echipa care a terminat prima ştafeta. ACTIVITATI PE DOMENII EXPERIENTIALE Tema anuală: ,, ,,

ACTIVITATI PE DOMENII EXPERIENTIALE

Tema anuală: ,, ,, Când, cum şi de ce se întâmplă?” Tema săptămânii: ,, Vieţuitoarele pădurii” Tema activităţii: Lumea animalelor -joc didactic” Tipul activităţii: sistematizare şi consolidare

Activitate integrată: DŞ+DOS (activitate matematică+cunoaşterea mediului educarea limbajului) Domeniul Om şi Societate: Joc didactic: Lumea animalelor Domeniul Ştiinţă: verificarea numeraţiei în concentrul 1-5

Obiective cadru:

Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi întelegere a mediului inconjurator; stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia; Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi utiliza numere, cifre, utilizând un vocabular adecvat.

Obiectve de referinţă:

Domeniul Om şi Societate

Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare( animale domestice şi sălbatice);

-şi comunice impresiile şi ideile, pe baza observărilor efectuate; Domeniul Ştiinţă

Să stabilească relaţii între obiecte şi grupe de obiecte, după criterii, realizând comparaţii:

Să raporteze numărul la cantitate şi invers; Obiective operaţionale:

Să clasifice animalele după zona în care trăiesc: la fermă şi în pădurile din ţara noastră şi să denumească adăpostul acestora;

Să aşeze puii în dreptul animalelor de la fermă şi din pădure;

Să asocieze corect hrana animalelor:

Să se exprime corect din punct de vedere gramatical

Să numere puii animalelor şi să raporteze corect cifra la cantitate şi invers Psiho-motorii

Să mânuiască corect materialele pentru realizarea sarcinilor;

Afective

Să iubească şi să ocrotescă animalele

Să participe conştient la activitatea grupului;

Să stabilească relaţii de intercomunitate, de cooperare cu membrii grupului.

Strategia didactică:

a) metode şi procedee: conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, explicaţia, problematizarea, brainstormingul, jocul de rol;

b) mijloace didactice: douaă planşe de carton reprezentând două medii de viaţă: pădurea şi ferma, siluete de animale domestice şi sălbatice, puii lor, hrana, cifre, recompense;

c) forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe

Regulile jocului:

-se organizeaza două grupe:grupa animalelor sălbatice şi grupa animalelor domestice

- copiii din fiecare grupă vor deschide plicurile , în care se află cerinţa

- educatoarea citeşte sarcinile pentru fiecare grupă

- copiii se consultă între ei şi răspund la întrebările educatoarei

- Copiii mânuiesc materialul didactic pe rând.

Sarcina didactică:

Copiii vor grupa animalele după locul unde trăiesc, vor număra puii aşezând cifra potrivită şi vor stabili hrana pentru fiecare animal. Bibliografie:

1. Ministerul Educaţiei Naţionale, „Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa de copii”, Editura Integral, Bucureţti, 2000.

2. Ezechil Liliana, Păiţi Lăzărescu Mihaela, „Laborator preşcolar- ghid metodologic ( ediţia a II-a revizuită), Editura Integral, Bucureşti, 2002.

3. Viorica Preda, Mioara Pletea, Folofteia Grama, Aurelia Cocoş, daniela Oprea, Marcela Călin, „ Ghid pentru proiecte tematice”.

Importanţa metodelor interactive de grup

Prof. Muntean Flavia-Daniela Sc.Gim. 3 Cugir Schimbările de politică educaţională au determinat elaborarea unui nou Curriculum naţional. „Noul Curriculum este conceput în acord cu o nouă filozofie didactică, care se configurează după principii ce favorizează personalizarea predării şi formarea autonomiei celui educat.” Noile strategii didactice moderne:

- facilitează înţelegerea şi explicarea, de către preşcolari, a opiniilor personale;

- stimulează schimbul de idei între copii;

- stimulează preşcolarii să argumenteze;

- încurajează cooperarea în rezolvarea sarcinilor;

- facilitează învăţarea prin cooperare;

- permit implicarea copilului ca partener în învăţare;

- permit măsurarea şi aprecierea competenţelor;

- asigură progresul în învăţare.

Metodele interactive de grup sunt jocuri distractive de învăţare prin care copiii învaţă să rezolve probleme cu care se confruntă, să ia decizii şi să aplaneze conflicte. Acestea sunt utilizate în proiectarea şi realizarea activităţilor de tip integrat. Tipuri de metode şi definire Tehnica Lotus Este o metodă interactivă de lucru pe echipe ce oferă posibilitatea stabilirii de relaţii între

noţiuni, pe baza unei teme din care se ramifică alte opt teme secundare. Obiectivul metodei este de stimulare a inteligenţelor multiple în activităţi individuale sau de grup pe teme variate.

Etapele metodei:

1. Construirea diagramei de lucru.

2. Aşezarea temei principale în mijlocul schemei grafice.

3. Copii caută conţinuturi, idei legate de tema principală, iar acestea vor fi plasate în

jurul acesteia.

4. Abordarea celor opt teme.

5.

Stabilirea, în cadrul grupului a legăturilor pentru cele opt teme şi notarea lor.

6. Prezentarea rezultatelor şi analiza produselor.

Există câteva verbe specifice acestei metode: să conceapă, să identifice, să utilizeze, să accepte puncte de vedere, să ilustreze o acţiune, să colaboreze, să aprecieze, să formuleze, să grupeze şi regrupeze după diferite criterii etc. Cubul Cubul este metoda utilizată în condiţiile în care dorim să aflăm cât mai multe informaţii despre un subiect. Această metodă vizează descrierea, comparaţia, asocierea, analizarea,

aplicarea şi argumentarea atunci când se urmăreşte explorarea subiectului.

Înainte de a aplica metoda copiii studiază subiectul respectiv, iar mai apoi cadrul didactic realizează un cub pe feţele căruia va scrie anumite sarcini care trebuiesc îndeplinite. Realizarea fiecărei sarcini înscrisă pe faţa cubului vizează următoarele:

1. Descrie „Cum arată?”;

2. Compară „Cu cine se aseamănă şi de cine diferă?”;

3. Analizează „Ce conţine, din ce e făcut?”;

4. Asociază „La ce te face să te gândeşti?”;

5. Aplică „Ce poţi face cu el? Cum poate fi folosit?”;

6. Argumentează „E bun sau rău? De ce?”.

Jocul de rol Metoda jocului de rol porneşte de la premisa că se poate învăţa şi din interpretarea unor situaţii reale sau imaginare, nu doar din prelegerile susţinute de către cadrul didactic.

Etapele metodei:

1. Stabilirea obiectivelor urmărite, tema sau problema pe care jocul de rol trebuie să le

ilustreze şi personajele.

2. Pregătirea fişelor cu descrierile de rol.

3. Se alege numărul de copii care vor interpreta rolurile.

4. Se stabileşte modul de desfăşurare al jocului de rol.

5. Încălzirea grupului în vederea acceptării jocului de rol.

6. Analiza situaţiei şi pregătirea rolurilor.

7. Se interpretează jocul de rol de către copii.

8. Uneori este recomandată întreruperea jocului de rol pentru a le cere copiilor să

mediteze asupra a ceea ce se întâmplă.

Metoda se încheie cu reflectarea asupra activităţii desfăşurate şi evaluarea acesteia împreuna cu actorii şi spectatorii.

Bibliografie:

1. *** 1001 Idei pentru o educaţie timpurie de calitate- ghid pentru educatori,

Chişinău, 2010

2. *** Metode interactive de grup- ghid metodic, Editura Arves, 2002

3. Charls T., Jeannnie L., Kurtis S. Aplicarea tehnicilor de dezvoltare a gândirii

critice, Chişinău, 2003

Va asteptam in numarul urmator!

Nr. 11

@2015 Toate drepturile sunt rezervate autoarelor articolelor.

Redactorii isi rezerva dreptul de a ,,trunchia” materialele in functie de dimensiunea si cerintele revistei.