COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI

COPILULUI

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi
unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de şcoală unele
forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie
căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi
contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor
cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă
întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante
pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este
considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în
toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget
desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare
înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte
însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă
vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă
învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu
ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului
formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi
medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani
de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a
informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru
şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune,
stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-
citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi
parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi
reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare prin
pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –
educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri
psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire
pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea
educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza
procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Referat.clopotel.ro
 Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin
funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii primare, această
vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului
pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor
copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile
educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile
parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine copilul în
vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

Adverbul

Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni, stari sau insusiri,
indicand imprejurarea in care au loc acestea.
Clasificare:
1. dupa structura- a) simple
- b) compuse
2. dupa sens- a) de loc
- b) de timp
- c) de mod

Cand insoteste un verb la modul indicativ, timpul perfect compus, adverbul mai se intercaleaza intre
auxiliar si forma de participiu: Nu a mai venit.

Gradele de comparatie ale adverbelor

Au grade de comparatie unele adverbe de mod provenite din adjective si cateva adverbe de timp si de loc.
(frumos, departe, inainte etc.)

Advebe interogative, relative si nehotarate

1. Interogative- se folosesc in propozitii interogative: unde?, cand?, cum?
2. Relative- se folosesc in fraze, exprimand raportul de subordonare si sunt elemente de relatie: unde, cand,
cum, cat, incotro etc.
3. Nehotarate- exprima ideea de mod, de loc sau de timp in chip neprecis, general: odata, altadata, candva,
cumva, undeva, catva, oricum, oricand, oriunde, oricat, etc.

Adverbele nehotarate oricum, oricand, oriunde etc. pot fi si elemente de relatie subordonatoare in fraza.

Functiile sintactice ale adverbelor

Adverbele pot avea urmatoarele functii sintactice:
- complement circumstantial;
- atribut adverbial;
- nume predicativ.
Unele adverbe nu au functie sintactica:
-adverbe de modalitate: doar, numai, mai, tocmai, nici, si, macar, char etc.
-adverbele care ajuta la formarea gradelor de comparatie: mai, tot, atat, foarte, putin etc.

Locutiunile adverbiale
Locutiunile adverbiale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, cu valoare de adverb:
- de mod: pe de rost, incet-incet, de asemenea etc.
- de timp: zi de zi, de-a pururea, pe inserate, in veci etc.
-de loc: la dreapta, in mijloc, din loc in loc etc.

Referat.clopotel.ro
- nehotarate: cine stie cand, cine stie cum, te miri cum etc.
Locutiunile adverbiale au functia sintactica a adverbelor pe care le inlocuiesc.

Adverbele si locutiunile adverbiale predicative

Adverbele si locutiunile adverbiale predicative exprima necesitatea, siguranta si probabilitatea.
a) Adverbe predicative: sigur, adevarat, bine, bineinteles, fireste, desigur, probabil, poate, pesemne,
negresit etc.
b) Locutiuni adverbiale predicative: cu siguranta, cu certitudine, fara indoiala, farad oar si poate, de la sine
inteles etc.
Au functia de predicat verbal daca sunt urmate de o propozitie subordaonata
Introdusa prin conjunctiile ca sau sa: Fireste ca va pleca.
Pot avea si grade de comparatie: Foarte bine ca a venit.

Referat.clopotel.ro
 Bubico -mic comentariu

Adevărate capodopere actoriceşti realizează personajul Caragiale în "Bubico" şi în "La hanul lui Mânjoală".

Deşi sunt două proze diferite, şi ca specii şi ca identitate a imaginarului, ele se aseamănă prin rolul fundamental jucat în
construcţia epică de cel care preferă să se urce pe scenă ca interpret şi eventual regizor.
Partitura interpretată e diferită, aşa cum diferite sunt spaţiul epic şi finalitatea mesajului.
În "Bubico", el experimentează una din ideile teoretice foarte dragi şi anume, aceea prin care acorda gestului, mimicii, ochilor
o importanţă capitală în actul comunicării.
"Un tic, un nume potrivit sau un gest valorează mai mult decât o pagină întreagă de descrieri", îi spunea fiicei sale, iar într-un
articol consacrat lui Ion Brezeanu opţiunea îi apărea şi mai tranşantă: "În teatru, ca şi în lume, vorbele constituiesc numai o
parte a existenţei... În viaţă, de zece ori mai mare rol au ochii şi sprâncenele decât gura; vorbele fără ochi au prea puţină
căldură ochii fără vorbe pot spune multe. Şi nu numai ochii şi sprâncenele pot fi mai elocvente decât gura. Orice mişcare poate
spune mai mult decât tirade întregi".
Este ceea ce face în schiţa amintită. În economia textului, participarea la dialog este redusă la minimum.
Replicile, atâtea câte apar, joacă un dublu rol: pe de o parte, ele acroşează dialogul dintre câine şi stăpâna sa, ori dintre ea şi
povestitorul devenit personaj, pe de altă parte, stabilesc relaţia antitetică dintre ceea ce spune ori face şi ceea ce gândeşte
Caragiale, adică acea relaţie generatoare de comic şi de suspans în coordonatele căreia se derulează întreaga întâmplare.

Formulările din gând construiesc un dialog sui-generis perceptibil doar pentru autor şi pentru cititor, acesta din urmă fiind cu
discreţie invitat să devină spectator. Iată jocul perechilor de replici aparente:

" Bubico! zice cocoana... şezi mumos, mamă!

«Norocul meu gândesc eu să trăiesc bine!... lua-te-ar dracul de javră!»"

" Bubico zice cocoana şezi mumos, mamiţico!

«Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!»"

" Să-i dea mamiţica lăptic băiatului? (...)

«Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!»"

Pe măsură ce ne apropiem de final, o singură dată mai apare un «Ah! Bubico (...) de capu-ţi!... vedea-te-aş mănuşi!», atunci
când acesta începe să urle.

Imprecaţiile cu valoarea lor defulatoare sunt abandonate în favoarea gândului care prinde contur pentru a se transforma în
faptă. Din momentul în care cauza disimulărilor stresante a dispărut, o dată cu Bubico, zburat pe fereastră, personajul
Caragiale îşi abandonează masca pentru a spori efectele.

După ce-o îndeamnă pe nefericita doamnă să tragă semnalul de alarmă şi apoi o dă cu satisfacţie în primire, iese din scenă
printr-un ultim gest spectaculos şi definitoriu: "Pe când, în mijlocul pasajerilor grămădiţi, cocoana se jeleşte, eu m-apropiu de
urechea ei şi, c-un rânjet diabolic, îi şoptesc răspicat:

" Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!

Ea leşină iar... Eu trec ca un demon prin mulţime şi dispar în noaptea neagră..."

Referat.clopotel.ro
Comentariu "Bunica" referat Barbu

Prozator si dramaturg, eseist si publicist, Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918) a contribuit la

dezvoltarea literaturii române, ca si alti scriitori, în perioada de trecere de la marii clasici la literatura
interbelica.

Cunoscut prin trilogia Moldovei ("Apus de soare", "Luceafarul", "Viforul"), dar si prin scrieri în proza ca
"Sultanica", "Hagi-Tudose", "Neghinita", "Palatul de clestar" etc., "Delavrancea a adus în literatura
româneasca viata celor multi, interesul cald pentru aceasta viata si, în scrisul românesc, limba vie a celor
care traiesc în contact cu pamântul". (G. Ibraileanu).

Opera literara "Bunica", în ciuda titlului expozitiv, nu este numai un portret în proza creionat de amintirea
maturului, ci si un poem al inocentei, al candorii infantile.

La început, scriitorul sugereaza prin descriere câteva însusiri ale bunicii, asa cum s-au întiparit în mintea
copilului de odinioara: "O vad ca prin vis. O vad limpede asa cum era: nalta, uscativa, cu parul cret si alb,
cu ochii caprui, cu gura strânsa si cu buza de sus crestata în dinti de pieptene, de la nas în jos".

Bucuria revederii este mare ("Cum deschidea poarta îi saream înainte."), dublata si de generozitatea bunicii,
caci "totdeauna sânul ei era plin". Nepotul primea darul numai dupa ce ghicea ce se ascunde acolo, ca apoi
sa traiasca placerea abandonarii în lumea basmului, pe care niciodata bunica nu-l ispravea.

In fundul gradinii, la umbra dudului printre frunzele caruia "se parea ca de sus are sa cada o ploaie
albastra", ea, torcând, îsi începea basmul, iar copilul visa înainte.
El asculta — pentru a câta oara? — basmul cu împaratul care n-avea copii si pe care un batrân mic, barbos
si cocosat îl înstiinteaza ca va dobândi "un cucon cu totul si cu totul de aur" numai atunci când cei doi meri
din gradina sa vor da roade. Asteptarea împaratului este zadarnica, pentru ca merii înfloreau, dar nu rodeau,
chiar daca aveau apa si soare din belsug.

Intr-o zi vine la împarat "o baba batrâna, sbârcita [...] si mica" si-l sfatuieste cum sa obtina de la zâna
florilor un ulcior de lapte cu care sa ude merii pentru a da rod, asumându-si însa riscul de a fi prefacut "în
buruiana, pucioasa sau floare mirositoare".

Ascultând sfatul, împaratul porneste la drum si ajungând într-o padure mare si întunecoasa, pune capul pe
desagii ce-i avea cu el si adoarme, "si dormi, si dormi...".
Adoarme si nepotelul care se trezeste când bunica ispravise caierul si, poate, si basmul.

In final, scriitorul îsi aminteste ca niciodata n-a putut asculta un basm întreg, stând cu capul în poala
bunicii, caci "avea o poala fermecata si-un glas si-un fus, care ma furau pe nesimtite si adormeam fericit
sub privirile si zâmbetul ei".

Povestirea bunicii este întrerupta de nenumarate ori de curiozitatea copilului în mintea caruia lumea
basmului fuzioneaza cu realitatea, replicile fiind de o candoare cuceritoare: "—Cât de mare?", "—Bunico, e

Referat.clopotel.ro
rau sa nu ai copii?", " — Cât era de mic?", " — De ce nu legasera rod, bunico?" etc.
Alteori, dialogul produce pagini "de admirabil umor al inocentei" (Al. Sandulescu), când copilul
concluzioneaza raportând totul la propria persoana:

"—Bunico, e rau sa nu ai copii?

— Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.
— Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau." Sau
"— Cât era de mic?
— Poate sa fi fost ca tine.
— Va sa zica nu era mic de tot..."

Cu rar rafinament artistic este prezentata de Delavrancea si trecerea copilului de la starea de veghe la cea de
somn prin "acea placuta îngânare a vorbelor ce se pierd ca într-un abia soptit descrescendo". (Al.
Sandulescu):

"— ...si-a luat o desaga cu merinde si-a plecat...

— ...si-aplecat...
— Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
— ...s-adus... s-a dus..." etc.

Dialogul este, asadar, semnificativ pentru reliefarea candorii sufletului infantil, a umorului inocentei, dar
are, în prima parte a scrierii, si ceva încântator, acaparator, prin curgerea lui rapida, sacadata:

"—Ghici...
— Alune! -Nu.
— Stafide! -Nu!
— Naut!"etc.

Dialogul se împleteste cu naratiunea si descrierea pentru a evidentia si însusirile bunicii.

In afara de cele câteva trasaturi fizice prezentate direct prin descriere (înalta, uscativa, cu parul cret si alb,
cu ochi caprui, cu gura strânsa si cu buza de sus crestata), autorul reliefeaza prin naratiune si dialog alte
trasaturi ale acesteia. Ea traieste intens bucuria reantâlnirii cu nepotul, este generoasa, ("totdeauna sânul ei
era plin"), afectuoasa si iubitoare ("Ea îmi da parul în sus, ma saruta pe frunte".) Fire deschisa, având harul
povestirii, cu glasul ei dulce si slab îl transpune pe nepot în lumea mirifica a basmului ("genele mi se
prindeau si adormeam; ea începea sa spuie si eu visam înainte"). Blânda si întelegatoare, bunica accepta
curiozitatea copilului izvorâta din candoarea vârstei si îsi manifesta cu duiosie sentimentele: "Ea lasa fusul,
râdea, îmi desfacea parul cârliontat, în doua parti, si ma saruta în crestetul capului".

Bunica apare în mintea nepotului asemenea unui personaj de basm, care exercita o fascinatie teribila asupra
lui, si de aceea poala ei îi parea fermecata, iar glasul si fusul îl furau pe nesimtite si adormea fericit,
mângâiat de privirile si zâmbetul ei blând si îngaduitor.

Portretul bunicii este creionat si cu ajutorul enumeratiei ("nalta, uscativa, cu parul cret si alb" etc), al
epitetelor
("glas dulce si slab", 'poala fermecata") si al repetitiei ("si bunica spunea, spunea înainte, si fusul sfâr,
sfar...")

Aceste procedee artistice ca si alte enumeratii ("încarcate de lene, de somn, de multumire"), repetitii
("curge încet, încetinel, încetisor"), epitete ("ploaie albastra, nori albi"), carora li se adauga comparatiile
"ma simteam usor ca un fulg", |"si fusul sfâr, sfâr pe la urechi ca un bondar, ca o lacusta s.a.m.d., realizeaza
un ritm poematic accentuat, usor detectabil la lectura, fie ca sunt evidentiate caracteristicile si detaliile de
cadra, fie ca autorul pune în lumina starea sufleteasca a copilului.

Sub aspect lexical si gramatical se remarca prezenta unor cuvinte si expresii populare, mai ales în basmul
bunicii: "a lega rod", "cocon", "a drege", "pucioasa", "desaga", "capatâi", "pasamite" etc., a vocativelor

Referat.clopotel.ro
pline de afectiune: „"bunico", "flacaul mamei" si a interjectiilor, "ei", "sfâr", "a".

Meritul lui Delavrancea consta însa în faptul ca el adauga acestor cuvinte si expresii "procedeele
imagismului modern" (Tudor Vianu), caci "o impresie de-a lui e de o bogatie extraordinara si de o noutate
care uimeste" (Nicolae Iorga).

Daca în alte opere investigatiile analitice sunt în genere mai putin profunde, acestea sunt însa substantiale
când este vorba de evocarea unor momente autobiografice ca în "Bunica si Bunicul".

Referat.clopotel.ro
 Colaborarea gradinita-familie

La varsta prescolara un factor important este gradinita care desfasoara un amplu proces instructiv-educativ aplicand
metode si procedee stiintifice. Pentru reusita actului educational munca depusa de cadrele didactice in gradinita trebuie
continuata, sustinuta si intarita de familie.
Functia de parinte este o,,meserie,,si, ca orice meserie, ea trebuie invatata. Notiunea de parinte nu poate exista separat de
cea de copil/urmas, dupa cum notiunea de educator nu poate exista separate de cea de educat. Parintii trebuie sa cunoasca, sa
devina constienti de influienta pe care o exercita prezenta lor in viata copilului, sa fie convinsi ca educatia ce trebuie data
copilului, pentru societatea actuala este diferita de cele precedente, ca societatea viitoare va fi diferita de cea actuala, iar copilul
trebuie pregatit corespunzator. Gresesc acei parinti care le interzic copiilor sa se,,atinga de anumite obiecte,, sau sa se deplaseze
cat de mult pot. Tendinta copilului de a apuca, de a desface piesele unei jucarii, de a le pipai, de a le privi, chiar de a le izbi pentru
a vedea daca se sparg sau nu, nu trebuie oprita. Un copil sanatos, bine alimentat si crescut in conditii igienice, manifesta un
activism care trebuie stimulat, dar si supravegheat si indrumat.Curiozitatea acuta, de a cerceta tot cel inconjoara trebuie incurajata.
Unitatea de actiune a celor doi factori (gradinita-familie) in opera de formare a copilului este conditionata de unitatea de
vederi, de un mod comun de lucru si o buna cunoastere reciproca. Interesul comun al celor doua institutii trebuie sa determine o
miscare cu dublu sens, familie-gradinita, gradinita-familie, in vederea unei suficiente cunoasteri a ambelor parti.
In procesul educatiei rolul coordinator il are gradinita, iar mai apoi scoala, insa familia este aceea care contribuie prin
sustinerea si continuarea a ceea ce unitatile de invatamant se straduiesc sa faca.
Din punct de vedere pedagogic coordonarea presupune, pe de o parte, selectarea si valorificarea influientelor pozitive ce
se exercita in familie, iar pe de alta, indrumarea familiei in vederea exercitarii unor actiuni educative care sa fie in concordanta cu
idealul educativ. Ca institutie care dispune de cadre pregatite in acest sens, gradinita poate asigura aceasta coordonare.O prima
consecinta ce rezulta de aici se refera la necesitatea cunoasterii de catre educatoare a trasaturilor si potentialului educativ al
familiei.De un real folos pentru valorificarea influientelor familiei si indrumarea ei sunt informatiile ce se refera la incadrarea
parintilor in procesul muncii, la structura si tipul familiei, la relatiile interpersonale dintre membrii sai ( intre parinti, intre parinti
si copii, intre copii si bunici, etc.), la climatul educativ din familie, la responsabilitatile pe care copilul le indeplineste in familie,
la autoritatea parintilor si metodele educative pe care acestea le folosesc etc. Cunoscand asemenea aspecte, educatoarea poate
trece la stabilirea unui progam comun de educatie-al gradinitei si al familiei- in care actiunile ce se intreprind sa se completeze
reciproc. Numai in acest fel se poate contura un sistem unitar de cerinte. Odata stabilite aceste lucruri, urmeaza aplicarea lor. Si in
acest proces educatoarei ii revine sarcina sa indrume si sa orienteze modalitatile de aplicare si mai ales sa urmareasca rezultatele.
In acest sens, ea trebuie sa-i familiarizeze pe parinti cu anumite cunostinte psihopedagogice si sa-i initieze in folosirea unor
metode si procedee de educatie in concordanta cu particularitatile de varsta si individuale ale copilului.
Principalele aspecte asupra carora educatoarea trebuie sa insiste se refera la regimul zilnic din familie, la relatiile dintre
parinti si la unitatea de cerinte dintre ei, la importanta climatului afectiv pentru dezvoltarea personalitatii copilului, la necesitatea
cunoasterii copilului, la semnificatia stilului de viata care trebuie sa domine in familie, la jocurile si jucariile copilului, intr-un
cuvant la tot ceea ce s-ar putea repercuta,intr-un fel sau altul , asupra dezvoltarii copilului.
Familia reprezinta un element cheie in dezvoltarea sanatatii, competentei si activitatii copilului insa ea nu poate exercita
aceasta functie fara colaborarea cu gradinita, care asigura resurse suplimentare. Pentru a realiza un parteneriat efficient gradinita-
familie, educatoarea poate implica familia in anumite activitati instructive-educative. Astfel, parintii trebuie sprijiniti sa isi
cunoasca copii, sa le identifice nevoile si sa sprijine dezvoltarea si cresterea lor armonioasa. Parteneriatul familie-gradinita, cu tot
ceea ce presupune el, prezinta avantaje pentru toti factorii implicati: educatoare, parinti, copii.
In privinta formelor concrete de colaborare dintre gradinita si familie, trebuie spus ca ele se deosebesc in functie de
scopul urmarit si modul concret de realizare. Un exemplu ar fi conferintele si referatele prezentate in fata parintilor cu anumite
prilejuri. In cadrul acestor conferinte am abordat teme pe baza de fapte si date concrete. Ex: “Influienta familiei asupra
personalitatii copilului”, “Despre noi si copiii nostri”,”Cum sa contribuim la dezvoltarea limbajului copiilor nostril”, etc.
De asemenea, organizarea unor expozitii cu lucrari executate de copii, prin care parintii au posibilitatea sa-
si cunoasca copilul prin prisma rezultatelor muncii sale. Participarea parintilor la anumite activitati demonstractive ii ajuta sa

Referat.clopotel.ro
cunoasca metodele si procedeele folosite, le sugereaza anumite modalitati concrete de indrumare a jocurilor, de folosire a
jucariilor, etc. In cadrul acestor participari, parintii observa modul de comportare al copilului in colectivitate, precum si modul si
gradul de implicare al prescolarului in activitati.
Un alt mijloc eficient de colaborare intre gradinita si familie sunt convorbirile cu familia.Asemenea
convorbiri au loc spontan ori de cate ori se iveste prilejul, sau organizat, din initiativa educatoarei sau a parintilor. Avantajul lor
consta in posibilitatile pe care ni le ofera de a analiza diferite situatii concrete si de a ajunge la un consens asupra masurilor ce se
vor intreprinde in continuare.Educatoarea are prilejul sa cunoasca mai bine copilul prin intermediul parintilor, sa-i cunoasca pe
acestia din perspectiva calitatii pe care o au.O varianta a acestor convorbiri imbraca forma consultatiilor individuale. Cu acest
prilej sunt analizate unele manifestari concrete mai dificile sau iesite din comun, cauzele care le genereaza, si in colaborare se
ajunge la initierea unor masuri concrete. Convorbirile si consultatiile presupun mult tact din partea educatoarei.
Vizitele constituie o alta forma de colaborare. Includem aici ambele variante, vizitarea familiei de catre
educatoare si vizitarea gradinitei de catre parinti. Cu acest prilej educatoarea are posibilitatea sa cunoasca structura si climatul
educativ din familie, relatiile si valorile morale ale acestui microgrup, locul pe care copilul il ocupa in interiorul sau. Vizitand
gradinita, parintii au posibilitatea sa-si cunoasca mai bine copilul si sa-si vada propiile rezultate, observand si informandu-se
asupra atitudinii si comportarii copilului. De asemenea la nivelul grupei si al gradinitei, se constituie comitetul de parinti. Acesta
are rolul de a-i antrena pe toti parintii la organizarea si desfasurarea in bune conditii a muncii in gradinita.
Pentru atragerea unor surse extrabugetare, am organizat si desfasurat impreuna cu copiii si parintii progame
artistice cu taxa simbolica pentru parinti, banii obtinuti folosindu-se pentru a achizitiona jucarii sau alte materiale necesare grupei
de copii. Ex:”Sarbatoarea toamnei”. Lucrarile executate impreuna ca copiii au fost: peisaje din seminte de dovleac, jucarii din
castane, coji de nuci, etc., sau “8Martie”, martisoare, felicitari.De asemenea am atras parintii la realizarea unor lucrari in
gradinita: reparatii mobilier, zugraveli, etc.
O alta forma de colaborare intre gradinita si familie sunt serbarile copiilor, un prilej de cunoastere
reciproca, dar si de satisfactie reciproca pentru realizarile copiilor. Am organizat activitati extracurriculare, organizate si
desfasurate impreuna cu parintii. De exemplu: vizite organizate la patiserie, la croitorie, la muzee, la biserici, la gradina botanica,
astfel incat copiii sa aiba parte de o educatie culturala solida . In vederea eficientei parteneriatului gradinita-familie, educatoarea
trebuie sa mobilizeze parintii, in participarea la aceste actiuni.
In cadrul formelor de colaborare mai sus mentionate educatoarele vor observa”pe viu”relatia dintre copii si
parinti, vor putea observa anumite hobby-uri, preferinte sau talente ale familiei, precum si modul in care parintii isi cunosc copiii.
Adevaratii beneficiari ai acestui parteneriat sunt copiii, ei simt dragostea si apropierea parintilor, nu numai prin bunavointa si
bucuriile ce li se ofera acasa, ci si din interesul pe care parintii il acorda in realizarea activitatilor din gradinita; copiii sunt mai
siguri pe sine, sentimentul de siguranta fiindu-le atat de necesar dezvoltarii si echilibrului interior; totodata ei traiesc mandria de
a-si vedea parintii in situatii apropiate lor si de a-i aprecia si mai mult.Parintii au sansa de a deveni participanti la educatie, prin
implicarea afectiva si prin emotiile traite alaturi de copiii lor ; au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de ai intelege mai bine,
au posibilitatea sa-i observe, sa vada cum se compoarta acestia in colectiv.Participand afectiv si efectiv la viata gradinitei, parintii
nu vor mai vedea doar functia sociala a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci cand ei lipsesc de acasa, ci vor constientiza ca
ea desfasoara un proces instructiv-educativ bine fundamentat si organizat. In concluzie, dezvoltarea psihica si
fizica a copilului la aceasta varsta depinde in mare masura si de cadrele didactice, dar si de parinti si de aceea e nevoie
stringenta de in parteneriat educational in favoarea cresterii adecvate a copiilor.

Referat.clopotel.ro
 • Joc didactic: "Ce este şi unde-l aşezi?" (grupa mică)
Scop: cunoaşterea obiectelor de mobilier din sala de grupă sub aspectul
denumirii, al destinaţiei şi al locului pe care-1 ocupă în sala de grupă:
pronunţarea corectă a acestor denumiri; formularea de propoziţii simple.
Sarcina didactică: denumirea obiectelor, a destinaţiei, a locului pe care-1
ocupă.
Elemente de joc: surpriză, aranjarea interiorului cu jucăriile respective; întrecere; aplauze.
Reguli: la întrebările păpuşilor copiii răspund verbal şi prin acţiune; cine a greşit în
denumirea sau în amplasarea obiectelor de mobilier este corectat de către copilul care a sesizat
primul greşeala; câştigarea întrecerii dă dreptul la conducerea jocului.
Material: trei seturi (garnituri) cu obiecte de mobilier- jucării asemănătoare cu cele din
sala de grupă; în fiecare set obiectele- deşi sunt aceleaşi pot să difere sub aspectul culorii, al
desenelor cu care sunt ornate, al mărimii, trei păpuşi; se pot folosi obiecte de mobilier din garniturile
din comerţ sau se pot confecţiona în miniatelierele din cadrul grupei mari. Copiii se împart trei
subgrupe, fiecare aranjând un interior pentru păpuşa ei.
Desfăşurarea jocului- variante
A) Păpuşile se plâng copiilor că nu au o sală de grupă ca a lor;
educatoarea precizează: cu măsuţe, scăunele, dulapuri, vitrină, tablă, ladă
cuburi, colţ cu jucării, covor ş.a. (se învaţă deci denumirile corect).
B) Educatoarea propune copiilor să le ajute în aranjarea a câte unei
săli pentru fiecare. La întrebările păpuşilor adresate copiilor, pe rând: "Ce punem pe jos?", "Pe ce
ne aşezăm când ascultăm poveşti?", "Unde ne aşezăm jocurile, plastelina, când suntem în activitate?" ş.a.,
aceştia răspund denumind mobilierul respectiv, aşezându-1 la locul potrivit, precizând totodată la ce
foloseşte; acţionează deodată toate trei subgrupe; fiecare subgrupă continuă să aranjeze cât mai corect
şi cât mai repede, corectând pe cei care greşesc.
C) Păpuşile se vizitează între ele pentru ca să admire sălile lor de
grupă; se declară mulţumite şi-i aplaudă pe copii; din greşeală răstoarnă
anumite obiecte şi fac dezordine; se scuză şi-i roagă pe copii să restabilească ordinea; copiii
acţionează în grup repetând denumirile acelor obiecte de mobilier care au fost răsturnate.
• Joc didactic: "Cu ce începe?" (grupa mare)
Scop: deprinderea copiilor cu analiza fonetică, antrenându-i într-o formă simplă, să desprindă din
cuvinte primul sunet cu care acestea încep: pronunţarea corectă a sunetului separat şi în cuvânt; exprimarea
în propoziţii construite corect; dezvoltarea capacităţii de analiză, a atenţiei şi a spiritului critic.
Sarcina didactică: recunoaşterea obiectului şi denumirea lui, separarea primului sunet (vocala) şi
pronunţarea lui corectă, (în cadrul acstui joc se vor alege cuvinte care încep numai cu vocale şi care
formează la începutul cuvântului silabă separată).
Reguli: copiii privesc cu atenţie jetonul prezentat de educatoare, denumesc obiectul şi la
întrebarea educatoarei: "Cu ce începe acest cuvânt?". copiii vor răspunde pronunţând sunetul
respectiv; toţi copiii care au acelaşi jeton la fel cu al educatoarei îl arată şi pronunţă cuvântul în
întregime, apoi sunetul iniţial.
Elemente de joc: întrecere, aplauze, ghicire, căutare.
Material: jetoane mari pentru educatoare şi mici pentru copii. Obiectele care vor fi ilustrate: avion, apă,
alune, arici, elefant, elev, echipă, inele, ie, iţari, oiţe, ochelari, ouă, uşă ş.a.
Desfăşurarea jocului- variante

Referat.clopotel.ro
 A) Educatoarea (apoi un copil care este conducătorul jocului) arată pe
rând câte un jeton, copiii îl privesc cu atenţie şi denumesc obiectul respectiv, se întreabă: "Cu ce începe
acesi cuvânt?", in răspunsul lor copiii trebuie să precizeze sunetul cu care începe cuvântul
respectiv; toţi copiii care au jetoane identice cu modelul educatoarei le prezintă grupei şi
formulează verbal răspunsul.
B) Se amestecă toate jetoanele educatoarei pe masă. Se cere mai multor
copii să aleagă jetoanele pe cais sunt obiecte a căror denumire începe cu a sau i, se repetă de mai multe
ori.
C) Se cere copiilor să găsească ei cuvinte care încep cu vocalele exersate
anterior (pentru a-i orienta pe copii se poate cere să se gândească la: nume de copii, denumiri de
animale, obiecte'de îmbrăcăminte, mijloace de transport, meserii ş.a)

FORME DE COLABORARE INTRE GRADINITA SI SCOALA PRIVIND

REALIZAREA UNITARA A SARCINILOR EDUCARII LIMBAJULUI

Colaborarea dintre gradinita si scoala este o latura importanta a pregatirii temeinice a copiilor.

Aceasta colaborare se realizeaza pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa de 6-7 ani

si al invatatorului care va preda la clasa I. Este vorba despre preocupari comune pe catre ei le

intretin in scopul de a ajunge la rezultate cat mai bune in instruirea si educarea copiilor.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala sunt numeroase si variate. Ma voi opri la cateva

aspecte a caror eficienta s-a reflectat in rezultatele la invatatura ale copiilor din clasa I.

Schimbul de experienta intre educatoare si invatator a fost organizat la nivelul scolii, care a

cuprins o gradinita si scoala. Continutul acestor actiuni a imbracat diferite forme. S-au organizat

dezbateri pe teme variate: “Importanta limbajului in gradinitele de copii ‘’, ‘’Optimizarea

continutului si metodologiei activitatilor de educare a limbajului ‘’etc., care au evidentiat

preocuparile cadrelor didactice in vederea pregatirii copiilor pentru scoala.

Lectiile demonstrative sustinute de educatoare si invatator au evidentiat urmatoarele aspecte:

Referat.clopotel.ro
 -adaptarea copiilor in primele saptamani ale clasei I este favorizata si de folosirea unor procedee

distractiv-atractive in cadrul lectiei, dat fiind faptul ca la gradinita, jocul este forma de baza sub

care se predau cunostintele ;

-reusita lectiei depinde in mare masura de utilizarea unui bogat si variat material didactic.

S-au desfasurat intalniri ale educatoarelor si invatatorilor cu profesorii metodisti, prilej cu care s-

au dezbatut programele celor doua trepte de invatamant[educarea limbajului si citit-scris in

clasaI], in scopul cunoasterii reciproce a acestora si realizarii unitatii intre continutul acestora.

Pentru a-i familiariza din timp pe copiii prescolari cu viata scolara , educatoarea va face cu grupa de 6-
7 ani vizite la scoala si va organiza in colaborare cu invatatorul serbari comune. Vizitele prescolarilor la
scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si puternica. Inainte de toate,
educatoarea ii va pregati pe copii printr-o convorbire despre scoala.
Din discutii a reiesit ca prescolarii care au frecventat cu regularitate gradinita, au trecut usor peste
perioada de acomodare, mobilizandu-si efortul in directia intelegerii si insusirii cunostintelor. Ei au avut un
vocabular mai dezvoltat, isi exprimau cu usurinta gandurile, se pronuntau mai nuantat si mai clar.
In cadrul comisiilor metodice s-a practicat forma predarii unor activitati la grupa mare de catre
invatator, de exemplu, jocul didactic’’Cu ce sunet incepe cuvantul?’’ sau convorbirea ’’In curand vom fi
scolari’’.
Acestea s-au desfasurat cu scopul de a cunoaste copiii pe viitorul invatator, de a se familiariza cu
stilul acestuia de munca.S-au facut referiri si asupra importantei caietului de cunoastere a copilului, precum
si a fisei psiho-pedagogice pe care o intocmeste educatoarea la sfarsitul grupei pregatitoare, pentru a veni
in sprijinul cunoasterii copiilor de catre invatatorul clasei I.
Invatatorul a cunoscut specificul muncii instructiv-educative la prescolari prin vizite repetate la
gradinita. In acest scop a asistat la majoritatea categoriilor de activitati de educarea limbajului si la
desfasurarea unor programe artistice a caror tematica a avut inclinatii spre dezvoltarea vorbirii: poezii,
dramatizari, sezatori.
Am prezentat invatatorului si produsele activitatii copiilor: fise de verificare a cunostintelor sub
aspectul dezvoltarii vorbirii, iar in perioada preabecedara am organizat o expozitie cu fise de exercitii
grafice ale copiilor grupei pregatitoare si caiete de scriere ale copiilor din clasa I.
In gradinita in cadrul activitatii de intercomunicare cu copiii din grupa sau cu adultii, copilului i se
ofera posibilitati optime de exprimare libera, acest lucru realizandu-se in orice moment al zilei, de la
venirea lui in gradinita si pana la plecare.
Actionandu-se asupra stimularii activitatii verbale se actioneaza implicit asupra intregii dezvoltari
psiho-fizice a copilului. Cu cat copilul stapaneste mai bine sistemul de comunicare, cu atat este mai usor de
educat. Adaptarea este mai dificila daca prescolarul nu stie sa se exprime si nu intelege prea bine ce i se
spune.
Cerintele stiintifice, mereu crescande ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor metodologii
didactice si educative de mare eficienta. Modernizarea mijloacelor si procedeelor de formare a unor
deprinderi de exprimare corecta se impun ca o consecinta a preocuparii gradinitei de imbunatatire calitativa
si cantitativa a muncii de predare in invatamantul prescolar si asigurarea unui nivel optim de pregatire a
copiilor.
Noua generatie trebuie pregatita nu numai pentru a reproduce cultura, ci si pentru producerea
noului, pentru creatie si progres social. Calitatea pregatirii este dependenta de masura in care se insusesc
instrumentele comunicarii verbale si a combinarii acestora in mod creator. Pentru formarea deprinderilor de
exprimare corecta a copiilor, se tine seama de specificul dezvoltarii psihice, intelectuale, afective, de
particularitatile gandirii, atentiei si imaginatiei copiilor, adica de particularitatile psihologice, precum si de
modul in care ei au inteles ceea ce li se cere.

Referat.clopotel.ro
 Pregatirea copilului pentru scoala este inclusa in sistemul muncii desfasurate in gradinita.
Stimularea limbajului la copii este favorizata de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit conceptiei
didactice moderne. Noile raporturi trebuie sa asigure atmosfera incurajatoare, permisa incercarilor in
creativitatea verbala, in jocul de cuvinte, in interpretarea pe roluri.Realizarea cu succes a obiectivelor
necesare pregatirii copilului prescolar pentru integrarea in invatamantul scolar este posibila in conditiile
cunoasterii temeinice a fiecarui copil si respectarea particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa
cum spunea Seneca” Nu pentru scoala invatam, ci pentru viata”.

GRADINITA – FAMILIE – COMUNITATE

COLABORARE NECESARA

1. IMPREUNA CU COPILUL SI ALATURI DE EL

Perioada prescolara imprima cele mai profunde, durabile si fructuoase amprente asupra
individualitatii copilului. Diferenta dintre copii il face pe fiecare sa fie special.
Copilul ne fascineaza, ne inspira, ne da clipe minunate si ne face sa fim mai buni. El trebuie sa
beneficize de atentie si in jurul lui trebuie sa graviteze toate interventiile formative ale tuturor celor din jur.
Trebuie alimentat, cu cunostinte si lasat sa lucreze in libertate: libertate de gandire, de miscare, dar
observat, incurajat si respectat ritmul personal de dezvoltare al fiecaruia.
In educatie este destul de greu de gasit masura convenabila, linia de conduita, care sa inlesneasca
parintelui si educatoarei, incurajarea copilului spre independenta si totoata sa pastreze adultului autoritatea
necesara pentru a fi ascultat. Nu rare sunt situatiile cand apar fenomene negative in comportamntul
copiilor: negativism, neascultare, teama, incapacitate de a se a descurca singur.
O mare importanta in educarea copiilor o are exemplul pe care il oferim noi, partenerii in educatie:
educatoare, familie, comunitate. Marele pedagog, John Locke, spunea:„Nu trebuie sa faceti in fata
copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite. Daca va scapa o vorba sau savarsiti vreo fapta pe care i-ati
prezentat-o drept o greseala cand a comis-o, el cu siguranta ca se va apara invocand exemplul dat de
dumneavoastra si se pune in asa masura la adapostul acestui exemplu, incat cu greu va veti putea atinge de
el pentru a-i indrepta cum trebuie greseala respectiva”.
2. MEDIUL- FACTOR IMPORTANT IN DEZVOLTAREA COPILULUI

Inca din primele clipe ale contactului cu copiii pe care urmeaza sa ii educ dorinta mea este sa ajung
cat mai repede la inimile lor. De aceea cunoasterea familiilor acestora, a mediului in care traieste fiecare a
fost primul pas in educarea lor. Educarea copiilor in gradinita este influientata de cateva aspecte ale vietii
de familie, pe care educatoarea trebuie sa o investigheze cu mult tact si pricepere pedagogica.
Este cunoscut faptul ca mediul in care traieste copilul are o influienta foarte mare asupra lui. Astfel,
atunci cand un copil traieste intr-un mediu care ii inspira incredere, iubire, prietenie, cand este inconjurat,
apreciat si aprobat, învata sa iubeasca si el, sa se placa si sa aiba incredere in sine, sa ajunga la convingerea
ca este placut sa traiesti in aceasta lume. Dimpotriva, cand copilul traieste in mijlocul criticilor, intr-o lume
ostila, plina de fricosi, intr-o vesnica mila si invinovatire, copilul este tentat sa se razboiasca sau sa-i fie
teama, sa se autocompatimeasca sau sa fie timid si cu sentimente de vinovatie.

Referat.clopotel.ro
 Mihai Golu spune: „ Pecetea pe care parintii o lasa asupra structurii si profilului spiritual- moral al
personalitatii propriilor copii se mentine toata viata”.
Familia isi poate exercita influientele educative in mod direct prin actiuni mai mult sau mai putin
dirijate, sau indirect prin climatul psihosocial existent in familie, ori prin exemplul de conduita al
membrilor familiei.
Din discutiile cu copiii si cu parintii in intalnirile zilnice am incercat sa aflu cateva lucruri legate de
mediul familial pe care le-am completat apoi in cadrul vizitelor la domiciliul acestora.
Aspectele urmarite au fost:
- Cum se exercita autoritatea in familie si cine o detine;
- Cum se aplica metodele educative. Parintii sunt consecventi in aplicarea recompenselor si a
sanctiunilor.
- Cunoasterea responsabilitatilor copiilor in familie: copilul realizeaza sarcinile date singur, cu
ajutorul, prompt sau dupa insistente repetate.
- Probleme legate de locuirea cu bunicii.
- Afectivitatea dintre parinti si copii: relatii de prietenie, amicale sau agresive.
- Relatiile dintre parinti – de armonie sau dimpotriva.
- Daca parintii sunt incadrati sau nu in munca.
Cunoscand aceste aspecte, munca de educatoare are un succes mai mare. Tot in acest scop am dat
parintilor un chestionar care cuprinde:
- numele si prenumele copiilor;
- numele si prenumele parintilor;
- daca ambii parinti sunt cei naturali;
- data nasterii;
- cum a fost nasterea(normala, prin cezariana);
- bolile survenite;
- la ce varsta a inceput sa vorbeasca;
- la ce varsta a mers in picioare;
- de cine este supraveghiat copilul.
Analizand ultimul punct al chestionarului, punct care are consecinte majore asupra educatiei copiilor,
am constatat urmatoarele:
- 60% din parinti mi-au raspuns ca nu au timp sa-si supavegheze copilul. Acesti copii se joaca
spontan, cu vecinii si in cele mai multe cazuri sunt supraveghiati de bunici.
- 30% sunt supraveghiati permanent de parintii care se intereseaza de activitatea copiilor in
gradinita, cerandu-mi sfatul.
- 10% sunt lasati la voia intamplarii, parintii neavand timp sa se oucpe de ei si nici posibilitatile
materiale corespunzatoare, acest fapt se resimte si in comportamentul copiilor si in dificultatile de
integrare in colectiv.
- 100% din parinti au grija sa-si trimita copii la gradinita cu o persoana adulta.
Noi, educatoarele, trebuie sa-i convingem pe parinti ca acomodarea in gradinita depinde foarte
mult de experienta pozitiva din familie. Atunci cand copiii provin din familii afectoase, unite, accepta mult
mai usor noul mediu, deoarece sunt obisnuiti sa aiba incredere in cei din jurul lor. Opusul acestora sunt cei
care provin din familii in care sunt frecvent pedepsiti si sunt nefericiti.
Acestia sunt suspiciosi inceea ce o priveste pe educatoare si noul mediu in care se afla.
Cu acestia sa lucreaza mult mai greu si au nevoie de multa caldura si rabdare pentru a le transmite un
sentiment de stabilitate.
Avand in vedere particularitatile lor de varsta si tinand seama de temperamentul fiecaruia, putem
actiona diferentiat. Folosind jocul si jucaria am oferit copiilor prilejul sa capete ncredere in ei insisi mi i-am
apropiat, facandu-i sa aiba incredere in mine.
Inmultirea brusca a relatiilor sociale, a modelelor cu care ia contact social, face sa creasca dependenta
asimilarilor individuale, de activitatea colectivitatii, a adultului, dar il individualizeaza in acelasi timp.

3. MODALITATI DE CORELARE A CERINTELOR EDUCATIONALE

Lumea este intr-o continua schimbare si presata de competitii de orice fel. De aceea, parintii cadrele
didactice si comunitatea locala, trebuie sa-si uneasca eforturile asigurarea celor mai bune conditii de
educatie, pentru ai ajuta pe copii sa se dezvolte.

Referat.clopotel.ro
 Familiile din societatea moderna se confrunta cu solicitari ridicate si unele, din dorinta de a le oferii
siguranta economica, petrec mai putin timp cu copiii. Daca mai exista si lipsa de comunicare cu gradinita,
situatia devine mai complicata.
Colaborarea gadinitei cu familia se realizeaza in diferite forme:
• Comitetele de parinti;
• Vizitele la domiciliul copiilor;
• Consultatii individuale;
• Corespondenta cu parintii( atunci cand copilul este adus de alte persoane).
Atunci cand este cunoscut mediul din care provin copiii. Se poate stabili un program comun de
educatie in gradinita si in familie, care sa sustina, sa intareasca si sa intregeasca munca educativa din
gradinita. Astfel, le-am comunicat parintilor concluziile observatiilor mele, atragandu-le atentia asupra
partilor bune ale personalitătii copiilor, dar si asupra aspectelor ce trebuiesc infranate, stopate sau calauzite
spre alta directie.
In timpul intalnirilor spontane cu parintii si in cadrul letoratelor, am incercat sa-i failiarizez pe pariti
cu anumite cunostinte pedagogice, cu cateva metode si procedee folosite in educatie. Tot pentru
raspandirea cunostintelor pedagogice in randul parintilor, am amenajat un colt al parintelui unde afisez
citate, opinia unor pedagogi, brosuri si catri de educatie.
O cale eficienta de insusire a metodelor si procedeelor de educatie este aceea de a-i invita pe parinti sa
asiste la desfasurarea programului din gradinita, pe langa faptul ca sunt implicati, alaturi de alte persoane
din cadrul comunitatii in realizarea anumitor proiecte tematice. In cadrul acestor actiuni desfasurate la o
grupa combinata, trebuie avut in vedere faptul ca parintii au tendinta de a compara copiii netinand cont de
varsta acestora. In aceste conditii, educatoarea trebuie sa-i faca pe parinti sa inteleaga ca nivelul de
cunostinte, priceperi si deprinderi este in raport cu varsta si ritmul personal de dezvoltare al copilului.
Punandu-l sa desfasoare activitati care ii depasesc posibilitatile sale, poate duce la inhibarea acestuia si la
repulsie fata de acea activitate.
Un aspect important care l-am observat in cadrul acestor activitati comune cu parintii, este faptul ca
unii parinti nu au rabdarea necesara sa-i lase pe copii sa-si duca la bun sfarsit sarcina primita. Vazand ca nu
se descurca in ritmul celorlalti, parintii au tendinta sa-i ajute, soptindu-le, intervenind in fisa si certandu-i
apoi ca nu au fost atenti. Le-am explicat acestor parinti ca nu procedeaza corect, ca trebuie sa-i lase sa
depuna si ei efortul necesar, sau sa gandeasca, chiar daca o fac mai incet, deoarece pot sa o faca, au puterea
si capacitatea de a se descurca.
Cei care au tinut cont de cele spuse de mine, au constatat ca am avut dreptate si au inceput sa-mi ceara
mai multe sfaturi.
Tot in cadrul acestor actiuni parintii pot observa deosebirile intre comportarea copiilor acasa si in
gradinita si pot lua anumite masuri pentru indreptarea unor deprinderi gresite. In ceea ce-i priveste pe
ceilalti membri ai comunitatii care participa alaturi de noi la activitati isi pot da seama de cele necesare
pentru buna desfasurare a procesului instructiv educativ si speranta mea este sa-i pot implica mai mult in
procurarea celor necesare gradinitei.
In functie de tactul pedagogic, experienta si atasamentul fata de copil, educatoarea poatesa-l determine
pe copil sa faca ce vrea ea, doarprintr-o privire, sau un gest, ceea ce parintii de multe ori nu pot face.
Uneori, copilul refuza sa faca ceva, asa cum ii spune parintele, motivand că doamna educatoare a spus
altfel. Consultandu-ne colectiv sau individual cu parintii, putem analiza cauzele diferitelor manifestari ale
copiilor si sa luam masuri educative comune.
Daca parintii nu ar fi alaturi de noi in efortul educativ, acesta ar putea fi frant, deviat sau deformat.
H.H. Stern precizeaza faptul ca: orice sistem de educatie, oricat ar fi de perfect, ramane neputincios daca se
loveste de opozitia sau indiferenta din partea parintilor”.
In acest proces de colaborare, rolul conducator il are educatoarea. Ea poate sa orienteze, sa ajute familia
in sarcinile ce-i revin, sa asigure o unitate de vedere si de actiune.
Educatoarea trebuie sa-i convinga pe parinti ca activitatea desfasurata in gradinita trebuie sa continue
cu o unitate de cerinte si in familie cu participarea ambilor parinti. Daca nu exista aceasta unitate de cerinte
copilul este derutat si trece fara mult spirit de discernamant de partea unei parti si respingadu-i pe ceilalti
prin atitudini, gesturi si limbaj. Asemenea manifestari sunt daunatoare dezvoltarii armonioase a copilului,
determinand deopotriva, dimensiunea fara temei a autoritatii unuia din parti. Acest lucru nu este benefic
pentru copil deoarece el are nevoie deopotriva de afectiunea, grija si preocuparea ambilor parinti. Fiecare

Referat.clopotel.ro
dintre acestia, datorita particularitatior temperamentale, de sex, precum si prin preocularile profesionale,
contribuie la munca de educatie facand-o mai nuantata, prevenind astfel monotonia, platitudinea.
Gradinita se afla in aceeasi cladire cu scoala. Acest aspect ma ajuta sa mentin o colaborare permanenta
cu invatatoarea. Am posibilitatea aproape zilnic sa urmaresc evolutia celor din clasa I, iar prescolarii, au
posibilitatea sa vada activitatea desfasurata la scoala, asa ca integrarea lor in clasa I, va fi mult mai usoara.
Impreuna organizam aproape toate activitatile extracurriculare: vizite, excursii, serbari cu ocazia
evenimentelor importante.
In cadrul legaturii cu primaria, am organizat vizite cu copiii la sediul primariei, unde, copiii s-au
familiarizat cu importanti membri ai comunitatii din care fac parte. Colaborarea cu primaria este
permanenta, in ultima perioada in mod deosebit, deoarece scoala este in reparatie capitala si impreuna am
hotarat cum amenajam sala de grupa, holul si vestiarul. De asemenea primaria se implica in fiecare an in
asigurarea pachetelor de Mos Craciun și plimbarea cu trenuletul lui Mos Craciun.
O colaborare buna avem cu preotul din sat, care vine la fiecare inceput de an scolar la scoala si
gradinita si tine o slujba de binecuvantare a copiilor si cadrelor didactice. De asemenea in fiecare an de
Sfantul Dumitru, cand este hramul bisericii din sat, impreuna cu copiii si parintii acestora, pregatim cateva
bucate pe care le impartim tuturor particpantilor la hram. Aceste actiuni ii fac pe copii sa fie mai darnici si
dornici sa faca fapte bune.
Am avut si intalniri intre copii si reprezentanti ai politiei de pe raza comunei Criscior. La aceste
intalniri li s-au explicat copiilot regulile de ciculatie, au fost familiarizati cu semnele de circulatie, li s-a
demonstrat si au exersat traversarea.
Profitand de faptul ca in sat avem o brutarie, am facut o vizita cu prescolarii si le-a fost prezentat tot
procesul tehnologic. Aici copiii au putut vedea cat se munceste pană painea ajunge pe masa si binenteles au
putut gusta covrigii si painisoarele facute special pentru ei. Patroana acestei brutarii ne-a acordat sprijin si
cu pachete de Mos Craciun. Primavara avem posibilitatea tot cu acordul ei sa vizitm solariile cu legume pe
care le are peste drum de scoala, unde putem face observari.
Gradinita colaboreaza permanent cu medicul scolar, pentru preantampinarea unor epidemii si penru o
atenta observare a starii de igiena si sanatate a copiilor. In cadrul vizitelor la dispnsar sau a vizitelor pe care
doamnele asistente si doamna doctor le-au facut la scoala au reusit sa se imprieteneasca cu copiii, facandu-i
sa nu le mai fie teama de ele.
Dupa cum se poate vedea, in Gradinita P.N. Zdrapti se organizeaza nu doar activitatile instructiv
educative din orar, ci si activitati extrascoare in colaborare cu diferite institutii. Pot spune ca este o
permanenta implicare a comunitatii si familiei in procesul educational.
Prin unele activitati completam ceea ce s-a invatat in grupa, altele sunt compensatorii, iar activitatile
extracurriculare au rol de destindere de relaxare si o mai buna cunoastere si apropiere. Prin aceste activitati
copiii acumuleaza noi experiente si se pune accent pe educatia pentru societate
4. CONCLUZII
Daca educatoarele ii pot convinge pe parinti de necesitatea colaborarii stranse si unitatii de cerinte intre
familie si gradinita, cat si de adevarurile pedagogice, pe care le-am prezentat, cred ca am intalni tot mai rar
parinti care vad in gradinita doar asigurarea supraveghierii copiilor in timpul absentei lor din familie.
Parintii trebuie sa vada in educatoare indrumatorii cei mai autorizati sa le ofere informtii utile privind
asigurarea in familie a celor mai bune conditii de continuare a muncii desfasurate in gradinta.
Colaborand, cele trei institutii: familie, gradinita, comunitate, indica directia buna pe care trebuie sa o
urmeze copilul, fiindu-i insa tot timpul prin preajma, gata sa il ajute.
Lipsa de colaborare duce spre esec si , din nefericire cel invins este copilul, pentru care visam tot ce
este mai bun.
Este deci necesar sa fim impreuna cu copilul si alaturi de el pentru a realiza o educatie
corespunzatoare. Bucuria de a avea copii, sa o legam de datoria de a-i forma ca oameni de valoare.

Referat.clopotel.ro
 Harap Alb de Ion Creanga – CaracterizareCaracterizarea personajului lui Harap-Alb

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" ilustrează o altă lume decât cea reală, personajele fiind împăraţi şi crai, Sfânta
Duminică, animale şi gâze fermecate, eroi cu trăsături fabuloase, alături de personaje realiste aduse de Ion Creangă din
Humuleştiul natal, ceea ce-i conferă acestei creaţii originalitate inconfundabilă. Basmul cultivă înalte principii morale ca
adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, răbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive şi comdamnă
nedreptatea, răutatea, minciuna întruchipate de zmei, balauri sau spâni.

Personajele sunt reale şi fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale şi putându-se metamorfoza în animale, plante,
insecte sau obiecte ori pot să reînvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorâţi.

Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne în zona umanului, fiind
prietenos, cuminte şi ascultător, ca un flăcău din Humuleşti. El este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii
morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies
indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun despre el.

Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul
unei familii, pe care urmează să şi-o întemeieze. El parcurge o perioadă de a deprinde şi alte lucruri decât cele obişnuite, de a
învăţa şi alte aspecte ale unei lumi necunoscute până atunci, experienţă necesară viitorului adult.

Referat.clopotel.ro
Semnificaţia numelui reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână: "Fiul craiului, boboc în
felul său latrebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-1 trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla".
Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă
a Spânului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putând însemna "negru alb", deoarece "harap" înseamnă "negru,
rob".

Faptele eroului rămân şi ele în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte
personaje, înzestrate cu puteri supranaturale. Codrul în care se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută flăcăului, care
greşeşte pentru prima oară, neţinând cont de sfatul tatălui său, de a se feri de omul spân. Deşi cuminte şi ascultător de felul
său, nesocotirea acestei restricţii declanşează asupra flăcăului un şir nesfârşit de întâmplări neplăcute şi periculoase, care-i
pun deseori viaţa în primejdie. Lipsit de experienţă, "boboc în felul său la trebi de aieste,", mezinul craiului devine sluga
spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase
pe paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume
vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui.
Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 trădează niciodată pe spân, deşi un stăpân tiran ca acesta ar fi meritat. De pildă, atunci când
se întoarce spre împărăţie cu pielea şi capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strălucea" atât de tare, încât
mulţi crai şi împăraţi îl rugară să-i "deie bănăret cât a cere el, altul să-i deie fata şi jumătate din împărăţie, altul să-i deie fata
şi împărăţia întreagă", dar Harap-Alb şi-a urmat calea fără să clipească, ducând bogăţia întreagă stăpânului. O singură dată a
şovăit voinicul, atunci când, îndrăgostindu-se de fata împăratului Roş, "mai nu-i venea s-o ducă" spânului.
Probele la care îl supune spânul sunt menite a-1 deprinde pe flăcău cu greutăţile vieţii, cu faptul că omul trebuie să învingă
toate piedicile ivite în viaţa sa, pregătindu-l pentru viitor, când va trebui să-şi conducă propria gospodărie, propria familie. Ca
şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos şi de Sfânta Duminică. Harap-Alb este umanizat, el se
teme, se plânge de soartă, cere numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învăţase ceva din experienţa cu spânul.
Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e "soi bun" (G.Călinescu) prin valorile morale care compun codul
comportamentului ţărănesc: inteligenţa, bunătatea, perseverenţa, răbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situaţii ale
vieţii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească şi să le ajute atunci
când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un
adăpost. Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci când el însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a
albinelor salvându-i, de asemenea, viaţa.
O experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roş, care este un alt pericol de care ar fi
trebuit să se ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl. Episodul călătoriei spre curtea împăratului Roş este un necontenit prilej de
iniţiere a flăcăului (călătoria este un mijloc de cunoaştere), deprinzând acum învăţătura că orice om, cât de neînsemnat ori de
ciudat ar părea, poate fi de folos, tânărul deprinzând experienţă mai ales în cunoaşterea speciei umane. Harap-Alb are
capacitatea de a-şi face prieteni adevăraţi, loiali, care să-1 ajute în orice împrejurare dificilă a vieţii sale, aceştia folosindu-şi
tocmai trăsăturile dominante, devenite - la nevoie - adevărate talente: "tot omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte
darul, nu se mai bagă în samă amarul".
În această perioadă a iniţierii, Harap-Alb cunoaşte dragostea aprinsă pentru o fată de împărat, care vine, aşadar, din aceeaşi
lume cu el, pregătindu-1 pentru căsătorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la împărăţia fetei trimit spre
ritualurile ţărăneşti ale peţitului, între care însoţirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivată a
miresei, ospăţul oferit de gazdă sunt tot atâtea încercări la care îl supune viitorul socru şi cărora mirele trebuie să le facă faţă.
Ultima probă la care îl supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calităţilor viitoarei soţii, care va şti să aibă grijă de
bărbatul ei, să-i stea aproape la bine şi la rău, acest fapt fiind ilustrat atunci când ea îi salvează viaţa, trezindu-1 din morţi.
Această întâmplare simbolizează ideea că acum Harap-Alb redevine el însuşi, fiul craiului, scăpând de povara jurământului
făcut spânului, acela că îi va fi slugă "până când va muri şi iar va învia".

Ca şi Nică, Harap-Alb parcurge o perioadă de formare a personalităţii, care, deşi înzestrat cu importante calităţi, are
slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi disperare, de satisfacţii ale învingătorului, toate conducând la desăvârşirea lor ca
oameni.

Referat.clopotel.ro
 Iarna pe ulita – comentariu

In prima strofa observam ca autorul a surprins o ninsoare care a durat toata noaptea, iar a doua zi s-a oprit.Observam
personificarea: „Norii s-au mai razbunat” de unde reiese ca norii a inceput sa cearna fulgi mari de zapada spre apus. A doua strofa
ne prezinta imagini vizuale, auditive.
In al doilea vers se observa epitetul: „pe rau e numai fum”. De aici reiese ca fumul vine de la hornurile caselor unde oamenii
incearca sa le incalzeasca. De asemenea, se observa personificarea: „vantu-i linistit acum”.
Observam imagini vizuale, statice ce ne transmit un sentiment de liniste. Strofa se incheie cu personificarea: „navalnic vuiet
vine”, de unde reies imagini auditive, dinamice. Ne transmite un sentiment de galagie, zarva si de agitatie.
Din a treia strofa ne dam seama ca zgomotul infernal este provocat de copiii care se jucau veseli in zapada si se bucurau de
venirea iernii. Aceasta strofa ne transmite un sentiment de fericire, bucurie si veselie. A patra strofa incepe cu epitetul
personificator si comparatia: „gura fac ca roata morii”.
De aici reies imagini auditive,statice. Autorul compara copiii care vorbeau mult cu roata morii ce se invarte foarte tare. Cosbuc ii
compara, de asemenea, cu vrabiile gurese care se galcevesc.

Referat.clopotel.ro
Strofa se incheie cu inversiunea „norii ploi vestesc”. Observam imagini vizuale, statice, de unde reiese ca norii se abateau spre sat
pentru a vesti ploi. In a cincea strofa, autorul ne da de inteles ca acei copii erau impartiti in diferite grupuri dupa varsta lor.
Cei mari profitau de faptul ca erau si copii mici si radeau de ei. Observam inversiunea „de foame-adusi” care ne transmite un
sentiment de mila, tristete si mahnire. A sasea strofa descrie un baietel strain, aparut din senin pe ulita.
Autorul ni-l descrie cu inversiunea: „largi de-un cot sunt pasii lui”. A saptea strofa incepe cu inversiunea: „haina-i maturand
pamantul” de unde reiese ca haina copilului era prea lunga si o tara de pamant. Observam repetitia „abia,abia” de unde ne dam
seama ca isi tara cu greu haina si comparatia „cinci ca el incap in ea”.
In cea de-a opta strofa observam ca acel baietel era trimis de mama sa in sat. Copilul era incruntat, dar se credea barbat fiindca
putea sa care o haina atat de grea pentru el. Aceasta strofa ne transmite un sentiment de admiratie si remarcare de sine.
A noua strofa ne arata cum inainta baiatul: „cade-n branci si se ridica”. Din urmatoarele versuri aflam ca baiatul purta pe cap o
caciula din lana de miel si ca era mai mare decat el. Ne transmite un sentiment de amuzament.
A zecea strofa incepe cu enumeratia „tot vine, tot inoata” de unde reiese ca el se chinuia sa mearga cat mai repede. Observam 2
epitete: „ochii vii” si „zgomotoasa gloata” de unde reies imagini vizuale si auditive. Ne transmite un sentiment de amagire.
A unsprezecea strofa prezinta ce a vrut copilul sa faca atunci cand a vazut atatia copii. A vrut sa se intoarca din drum, dar era prea
tarziu. Toti ceilalti copii il vazusera deja.
A doisprezecea strofa incepe cu glumele facute de caciula copilului. A treisprezecea strofa incepe cu inversiunea „altii-n gluma
parte-i tin”. Observam ca toti copiii isi bateau joc de el.
In a paisprezecea strofa este descrisa o baba care este imbracata cu un cojoc rupt. Ea se oprise sa vada de unde vine zgomotul
acela mare. A cincisprezecea strofa incepe cun inversiunea „s-otaraste rau batrana”.
Observam ca batranei ii pasa de baiat, incercand sa-l scoata dintre copiii care isi bateau joc de el. In a saisprezecea strofa poetul
ne da de inteles ca baba nu uitase ameliorarea conflictului dintre baiat si copii luandu-l de acolo. Ne transmite un sentiment de
mila.
In a saptesprezecea strofa ne dam seama ca dupa gestul batranei de a lua copilul, nu a durat mult deoarece copiii se tineau dupa ea
razand. Recunoastem epitetele si inversiunea „plina-i strimta ulicioara”. In a optsprezecea strofa se prezinta acei copii jucandu-se.
Sentimentul este de armonie,veselie. In cea de-a nouasprezecea strofa observam ca batrana se supara pe copii. Ne dam seama
dupa enumeratia „bat,-njura.
..da din maini” de unde observam imagini dinamice.
Ne transmite un sentiment de suparare. In strofa douazeci observam ca batrana se invartea cu batul in mana pentru a-si face loc,
dar copiii navalesc din nou asupra batranei. In urmatoarea strofa ni se descrie ca baba statea in mijlocul alaiului ca un capitan si
isi facea cruce de ceea ce vedea.
In penultima strofa observam ca din cauza galagiei provocate de copii incepura sa latre cainii din curti, iar oamenii ieseau afara sa
vada ce se intampla. In ultima strofa se observa un dialog intre cativa sateni.acestia au asemanat copiii cu o adunatura de tatari.
Sentimentul care predomina este cel de bucurie si uimire pentru sateni fata de zarva de pe ulita satului.

IONEL

Referat.clopotel.ro
 Ionel Popescu este personajul principal al schitei ,,Vizita”, scrisa de catre vestitul nostru dramaturg şi
prozator I.L.Caragia-le.El este conturat de autor atât direct,cât şi indirect.
Portretul fizic al personajului este abia schitat:Ionel Popescu
Este un copilas foarte dragut in,de vreo opt anisori”;asprctul lui exterior fiind prins in doar in cateva
cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare tinuta”.Pe scurt este de-scris si
mediul in care traieste eroul:doamna Popescu,,nu se prea vede la plimbare,la teatru,la petreceri”,deoarece
este preocupata de educarea fiului ei.,iar domnul Popescu-tatal-este mare agricultor. Familia are o
servitoare,o femei batrana,,,cu o voce ragusita”,iar sarbatoritul se joaca zgomotos in salon,unde ,,pe doua
mese,pe canapea,pe feluri si pe jos,stau gramadite fel de fel de jucarii”.
Caracterizarea eroului se face prin onomastica:Ionel este un nume des intalnit,ca,de altfel
popescu.Autorul intentioneaza sa creeze prin acest nume un tip de copil rasfatat si fara educatie.
Caracterizarea indirecta a personajului se realizeaza prin nazdravaniile pe care le face ,de ziua sa
onomastica,in prezenta musafirului.Limbajul personajului este si el mijloc de caracterizare indirecta.Ionel
Popescu are doar cateva replici in intreaga schita, ceea ce dovedeste ca nu prea cunoaste mijloace de
expresie. Copilul e ,,mandru” pentru ca-i ,,maior” de cavalerie,de aceea comanda:,,Inainte mars!”;joaca are
o limita,iar cand musafirul observa ca,,tutunul e otrava”, Ionel raspunde obraznic:,,Da’tu de ce tragi?”.
Caracterizarea facuta de catre alte personaje este si ea pre-zenta:mama eroului inca de la inceput ii
spune autorului care este motivul pentru care nu se mai duce la petreceri:,,acu,de cand s-a facut baiat
mare,trebuie sa ma ocup eu de el,trebuie sa-i fac educatia.”
In paradoxal,obraznicia lui Ionel(fata de jupaneasa sau fata de oaspete)trezeste admiratia mamei:,,Nu
sti ce strengar se face …si destept…”,singurul ei repros fiind:,,Saruta-ma sa-mi treaca si te iert.”
Ionel isi ahiseaza proasta crestere in fiecare dintre momentele actiunii:terorizeaza jupaneasa,face
dezordine in casa,nu tine cont de rugamintile mamei,dandu-se om matur.
Fata de mama sa,Ionel se poarta ca un tiran si din manifesta-rile lui de ,,dragoste”,nu lipseste o doza
de viclenie.
Ionel Popescu este si va ramane un personaj semnificativ al creatiei lui Caragiale,dar si a literaturii
romane.

Referat.clopotel.ro
 JOCUL DIDACTIC

Jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in care predomina actiunea didactica simulata. Aceasta
actiune valorifica la nivelul instructiei finalitatile adaptative de tip recreativ proprii activitatii umane, in
general, in anumite momente ale evolutiei sale ontogenetice, in mod special.
Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul prescolar si
primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci directii de dezvoltare, orientate
"de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase; de la grupurile instabile spre grupurile tot mai
stabile; de la jocurile fara subiect spre cele cu subiect; de la sirul de episoade nelegate intre ele spre jocul cu
subiect si cu desfasurare sistematica; de la reflectarea vietii personale si a ambiantei a-propiate, la
reflectarea evenimentelor vietii sociale" ( Elkonin, D.B.. . . ).
Aceasta metoda dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care sunt subordonate
scopului activitatii de predare-invatare-evaluare intr-o perspectiva pronuntat formativa. Modalitatile de
realizare angajeaza urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice ( Cerghit, loan;
Neacsu, Ioan. in Didactica, coordonator, Salade, Dumitru, , ..):
- dupa obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare (a
mediului natural, social etc), jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoasterii interactive;
- dupa continutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri tehnologice (de aplicatii, de
constructii tehnice etc), jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice;
- dupa forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale;
jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucisate;
- dupa resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe baza de intrebari, jocuri pe baza de fise
individuale, jocuri pe calculator;
- dupa regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin traditie, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane;
jocuri protocolare;
- dupa competentele psihologice stimulate: jocuri de miscare, jocuri de observatie, jocuri de atentie, jocuri
de memorie, jocuri de gandire, jocuri de imaginatie, jocuri de limbaj, jocuri de creatie.
Valorificarea pedagogica a resurselor ludice asigura evolutia jocului didactic la niveluri metodologice
situate si dincolo de sfera invatamantului prescolar si primar. Jocurile de simulare proiecteaza astfel diferite
situatii de invatare bazate pe elemente si relatii virtuale de conflict, de decizie, de asumare de roluri etc,
care angajeaza capacitatea de actiune a elevului, spiritul sau de competitie, posibilitatile sale de explorare
euristica a realitatii. Asemenea obiective formative devin realizabile prin intermediul: jocului de roluri,
jocului de arbitraj, jocului de reprezentare a structurilor, jocului de competitie, jocului managerial etc.
( Cerghit. ioan, . .-). - Metodele didactice/de invatamant.

JOCUL - ACTIVITATE FUNDAMENTALA A COPILULUI

‘’Jocul este singura atmosfera in care fiinta sa psihologica poate sa respire si in consecinta poate sa actioneze.A ne
intreba de ce se joaca copilul inseamna a ne intrba de ce este copil, , nu ne putem imagina copilarie fara rasetele si
jocurile sale.’’
Eduard Claparede

Fiecare om descopera inca din copilarie ce inseamna a te juca.Jocul este ocupatia preferata si cea mai intensa a
copiilor.Adultii reneaga des si repede amintirile legate de aceasta activitate.Ideea de ‘’joc’’ ne arata , in sens pozitiv, ca

Referat.clopotel.ro
trebiue sa indraznim, ca trebuie sa luptam, ca trebuie sa ne lasam ademeniti de aceasta activitate. ’’A te juca’’ este o
confruntare placuta cu tine insuti , cu ceilalti, cu diferite material.
Jocul, prietenul nelipsit al copilului reprezinta pentru perioada prescolara principala activitate , fiind o forma de
manifestare , o activitate care ii reuneste pe copii si in acelasi timp ii reprezinta.
In decursul jocului copilul actioneaza asupra obiectelor din jur, cunoaste reaqlitatea , isi satisface nevoia de miscare,
dobandeste incredere in fortele proprii, isi imbogateste cunostiintele.
Manifestandu-si dorinta de a participa la viata si activitatea celor din jur, copilul isi asuma rolul de adult, reproducand
activitatea si raporturile lui cu ceilalti oameni. Jocul este in acest fel social prin natura lui. Insusi posibilitatea de a-si
imagina realitatea, de a o reflecta, reprezinta pentru copil sensul jocului. Prin aceasta activitate copilul isi satisface nevoile
prezente si se pregateste de viitor. Jocul este activitatea de baza in gradinita si cuprinde toate ariile de activitate,
reprezentand procesul de invatare intr-un mod atractiv, antrenant si usor asimilabil de catre copil.
Copilul se joaca de la intrarea in gradinita pana la micul dejun, in timpul activitatilor didactice de dimineata, apoi se joaca
serios in cadrul activitatilor commune, apoi se distreaza jucandu-se in timpul activitatilor complementare si numai masa de
pranz si somnul opresc temporar aceasta activitate, ea urmand sa isi reia cursul dupa trezirea copiilor si pana la plecarea lor
acasa, unde bineinteles, aceasta activitate continua.
Omul prin natura sa nu este indreptat cu totul inspre satisfacerea materiala, ci el incearca, din copilarie inca sa-si
construiasca situatii pline de suspans, prin care sa cunoasca ceva nou, sa se pregateasca pentru viata cea de toate zilele intr-
un mod cat mai creative, reusind astfel sa-si indeplineasca telurile propuse in viata. Prin joc sunt incercate si exersate
moduri de comportament in viata, sunt testate reactii la diferite situatii si sunt formate atitudini. Copii nu pot mentine
suspansul pentru un timp mai indelungat, de aceea ei pot repeat situatiile de joc la infinit, pana ce au invatat ceva din
acestea. Astfel jocul devine o metoda importanta de invatare si memorare. In dezvoltarea fizica si psihica a copiilor jocul
ocupa un loc de frunte, fiecare forma de joc fiind un act de invatare. Jocul este o metoda care are un mare potential de
formare si dezvoltare a personalitatii complete (corp- ratiune- suflet).
La varsta prescolararitatii jocul are o dubla semnificatie: pe de o parte, este cadrul in care copilul se manifesta si se
exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului , in joc copilul exprimandu-si cunostintele , emotiile, satisfacandu-si
dorintele si eliberandu-se , descarcandu-se tensional. Pe de alta parte, jocul constituie principalul instrument de formare si
dezvoltare a capcitatilor psihice ale copilului, nici una din functiile si insusirile lui psihice neputand fi concepute si
imaginate in afara jocului.
Jocul satisface in cel mai inalt grad nevoia de miscare si de actiune a copilului; el deschide in fata copilului nu doar
universul activitatii, ci si universul extrem de variat al relatiilor interumane, oferind prilejul de a patrunde in intimitatea
acestora si dezvoltand dorinta copilului de a se comporta ca adultii; el da posibilitatea prescolarului de a-si apropia
realitatea inconjuratoare, de a-si insusi functia sociala a obiectelor, de a se familiarize cu specificatia socio-umana
activitatii adultilor, de a cunoaste si stapani lumea ambientala; in sfarsit , jocul formeaza si dezvolta intreaga viata psihica
a copilului. Jucandu-se cu obiectele, copiii isi dezvolta perceptii de forma, marime, culoare si greutate; isi formeaza
capacitatea de observare.Fiind nevoit sa construiasca o casa, copiii isi elaboreaza mai intai un plan mintal, imaginea casei
si apoi trec la executarea ei, dezvoltandu-si astfel reprezentarile, in joc copiii nascocesc , modifica realitatea , ca urmare isi
vor dezvolta capacitatea de inventivitate , incercand sa tina minte regulile unui joc , copiii isi amplifica posibilitatile
memoriei; conformandu-se actiunii regulilor jocului , isi formeaza insusirile vointei: rabdare, perseverenta, stapanire de
sine. Tot in joc sunt modelate insusirile si trasaturile de personalitate : respectul fata de altii, responsabilitatea, cinstea,
curajul, corectitudinea.
‘’Jocul’’ –stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin, cu pasiune fiecare moment ,organizand tensiunea proprie
actiunilor cu finalitate realizata, avand functia de o mare si complexa scoala a vietii .
Datorita acestor efecte produse , jocul este considerat activitatea fundamentala a copilului prescolar.

Referat.clopotel.ro
 Jocuri didactice folosite în activităţile de educarea limbajului

Activităţile de dezvoltare a limbajului atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării limbajului oral,

efectuându-se exerciţii de pronunţie, de exprimare, de conversaţie. In această privinţă, accentul este pus pe
activităţile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii şi de
însuşirea structurii gramaticale.
Asigurarea unui nivel corespunzător de folosire corectă a limbajului, dă copilului posibilitatea de a se
adapta cu uşurinţă la sarcinile complexe ale învăţării.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, este necesară corelarea utilizării mijloacelor de
învăţământ cu strategiile didactice, având ca rezultat asimilarea de către copii a unui bogat volum de
cunoştinţe, din toate domeniile, cunoştinţe ce sunt prevăzute de programa instructiv- educativă din grădiniţă.
Având în vedere atribuţiile jocului didactic sunt desfăşurate cât mai multe jocuri în care sunt
antrenaţi cu deosebire acei copii care dovedesc unele lacune în asimilarea şi folosirea cunoştinţelor
însuşite, pregătindu-i pe toţi pentru însuşirile citirii.
Activitatea aceasta necesită dezvoltarea limbajului sub aspectele: fonetic, lexical şi gramatical, dând o
mare atenţie fluidităţii şi expresivităţii. Accent deosebit este pus pe dezvoltarea auzului şi pe percepţia
fonetică, pe formarea abilităţii de a distinge cuvintele din propoziţie şi de a pronunţa corect cuvintele,
formulând propoziţii simple, în care să folosească corect regulile gramaticale.
Din gama variată de mijloace de realizare a activităţilor de dezvoltare a limbajului în grădiniţă,
jocurile didactice constituie una din cele mai plăcute forme de muncă cu preşcolarii, întrucât
asigură, totodată o participare activă, atractivă şi deconectantă.
Modele de jocuri didactice
• Joc didactic "La cine s-a oprit roata" (grupa mică)
Scop: exersarea vorbirii copiilor în direcţia pronunţării sunetelor c, r, t, g, h, şi a grupurilor de sunete:
chi, sf, gr, ci, era, prin imitarea glasului specific unor animale; consolidarea cunoştinţelor privind
denumirile acestor animale şi acţiunile pe care le fac; activizarea vocabularului prin folosirea
cuvintelor respective.
Sarcina didactică: recunoaşterea animalului, a acţiunii, a glasului specific şi imitarea
acestuia, ca şi a unor mişcări caracteristice; denumirea acestora.
Elemente de joc: surpriză, ghicirea animalului după înfăţişare şi glasul auzit; imitarea lui şi a
mişcării specifice, întrecere, aplauze.
Reguli: la semnalul lui Pufică, copilul ales învârteşte roata, toţi copiii aleg materialul şi
acţionează cu el, imitând glasul şi mişcarea respectivă, răspunde cine recunoaşte primul.
Material: un disc care are pe ambele părţi câte 4- 5 imagini mari cu animale cunoscute de
copii (iepuraş, câine, pisică, vacă, şoricel, cal, porc, cocoş, găină, raţă, urs, cioară); fiecare parte
este acoperită de un disc fără imagini care are o deschizătura în formă de triunghi cu vârful la
centru. Animale-jucării, aceleaşi ca cele de pe disc. Ilustraţii care înfăţişează aceleaşi animale în poziţii
şi acţiuni diferite (câte 3- 4 din fiecare). Pufică- un căţel care se joacă împreună cu copiii.
Desfăşurarea jocului-
A) Pufică cheamă la el câte un copil care învârteşte roata. La oprire el întreabă "La cine s-a
oprit roata'?" Cine a ghicit primul se oferă şi denumeşte animalul şi acţiunea pe care o face, îi imită
glasul şi mişcarea specifică. Apoi imită toţi copiii.
B) Pufică cere copiilor să imite glasul (şi mişcarea) acelui animal pe
care el îl indică printr-o jucărie pe care le-o arată. Apoi le cere copiilor să-1denumească.
C) Fiecare copil se autoserveşte cu câte o ilustraţie şi o priveşte cu
atenţie pentru a putea îndeplini sarcinile cerute de Pufică:
-se cere unui copil să arate grupei ilustraţia lui; toţi copiii care au aceeaşi imagine ca el imită glasul
animalului respectiv, apoi îl denumesc şi îl identifică cu cel de pe disc;
- trei copii sunt numiţi să arate ilustraţiile lor (să spunem: cocoş, iepuraş, căţel). Se cere să se
ridice în picioare acei copii care au în imagine un animal care nu este nici cocoş, nici căţel. Se
repetă cu mai multe grupe de animale. Se denumesc, se imită glasul şi mişcarea (după caz).

Referat.clopotel.ro
- Pufică solicită copiilor strângerea ilustraţiilor într-o anumită ordine, chemându-i, pe rând, la
el, prin formule diferite: "denumeşte animalul". "imită glasul", "imită-i mişcarea"; copiii repetă
individual sau în cor (după caz).
• Joc didactic: "Ce este şi unde-l aşezi?" (grupa mică)
Scop: cunoaşterea obiectelor de mobilier din sala de grupă sub aspectul
denumirii, al destinaţiei şi al locului pe care-1 ocupă în sala de grupă:
pronunţarea corectă a acestor denumiri; formularea de propoziţii simple.
Sarcina didactică: denumirea obiectelor, a destinaţiei, a locului pe care-1
ocupă.
Elemente de joc: surpriză, aranjarea interiorului cu jucăriile respective; întrecere; aplauze.
Reguli: la întrebările păpuşilor copiii răspund verbal şi prin acţiune; cine a greşit în
denumirea sau în amplasarea obiectelor de mobilier este corectat de către copilul care a sesizat
primul greşeala; câştigarea întrecerii dă dreptul la conducerea jocului.
Material: trei seturi (garnituri) cu obiecte de mobilier- jucării asemănătoare cu cele din
sala de grupă; în fiecare set obiectele- deşi sunt aceleaşi pot să difere sub aspectul culorii, al
desenelor cu care sunt ornate, al mărimii, trei păpuşi; se pot folosi obiecte de mobilier din garniturile
din comerţ sau se pot confecţiona în miniatelierele din cadrul grupei mari. Copiii se împart trei
subgrupe, fiecare aranjând un interior pentru păpuşa ei.
Desfăşurarea jocului- variante
A) Păpuşile se plâng copiilor că nu au o sală de grupă ca a lor;
educatoarea precizează: cu măsuţe, scăunele, dulapuri, vitrină, tablă, ladă
cuburi, colţ cu jucării, covor ş.a. (se învaţă deci denumirile corect).
B) Educatoarea propune copiilor să le ajute în aranjarea a câte unei
săli pentru fiecare. La întrebările păpuşilor adresate copiilor, pe rând: "Ce punem pe jos?", "Pe ce
ne aşezăm când ascultăm poveşti?", "Unde ne aşezăm jocurile, plastelina, când suntem în activitate?" ş.a.,
aceştia răspund denumind mobilierul respectiv, aşezându-1 la locul potrivit, precizând totodată la ce
foloseşte; acţionează deodată toate trei subgrupe; fiecare subgrupă continuă să aranjeze cât mai corect
şi cât mai repede, corectând pe cei care greşesc.
C) Păpuşile se vizitează între ele pentru ca să admire sălile lor de
grupă; se declară mulţumite şi-i aplaudă pe copii; din greşeală răstoarnă
anumite obiecte şi fac dezordine; se scuză şi-i roagă pe copii să restabilească ordinea; copiii
acţionează în grup repetând denumirile acelor obiecte de mobilier care au fost răsturnate.
• Joc didactic: "Cu ce începe?" (grupa mare)
Scop: deprinderea copiilor cu analiza fonetică, antrenându-i într-o formă simplă, să desprindă din
cuvinte primul sunet cu care acestea încep: pronunţarea corectă a sunetului separat şi în cuvânt; exprimarea
în propoziţii construite corect; dezvoltarea capacităţii de analiză, a atenţiei şi a spiritului critic.
Sarcina didactică: recunoaşterea obiectului şi denumirea lui, separarea primului sunet (vocala) şi
pronunţarea lui corectă, (în cadrul acstui joc se vor alege cuvinte care încep numai cu vocale şi care
formează la începutul cuvântului silabă separată).
Reguli: copiii privesc cu atenţie jetonul prezentat de educatoare, denumesc obiectul şi la
întrebarea educatoarei: "Cu ce începe acest cuvânt?". copiii vor răspunde pronunţând sunetul
respectiv; toţi copiii care au acelaşi jeton la fel cu al educatoarei îl arată şi pronunţă cuvântul în
întregime, apoi sunetul iniţial.
Elemente de joc: întrecere, aplauze, ghicire, căutare.
Material: jetoane mari pentru educatoare şi mici pentru copii. Obiectele care vor fi ilustrate: avion, apă,
alune, arici, elefant, elev, echipă, inele, ie, iţari, oiţe, ochelari, ouă, uşă ş.a.
Desfăşurarea jocului- variante
D) Educatoarea (apoi un copil care este conducătorul jocului) arată pe
rând câte un jeton, copiii îl privesc cu atenţie şi denumesc obiectul respectiv, se întreabă: "Cu ce începe
acesi cuvânt?", in răspunsul lor copiii trebuie să precizeze sunetul cu care începe cuvântul
respectiv; toţi copiii care au jetoane identice cu modelul educatoarei le prezintă grupei şi
formulează verbal răspunsul.
E) Se amestecă toate jetoanele educatoarei pe masă. Se cere mai multor
copii să aleagă jetoanele pe cais sunt obiecte a căror denumire începe cu a sau i, se repetă de mai multe
ori.

Referat.clopotel.ro
 F) Se cere copiilor să găsească ei cuvinte care încep cu vocalele exersate
anterior (pentru a-i orienta pe copii se poate cere să se gândească la: nume de copii, denumiri de
animale, obiecte'de îmbrăcăminte, mijloace de transport, meserii ş.a)
• Joc didactic: "Eu spun una, tu spui multe" (grupa pregătitoare)
Scop: formarea deprinderii de a alcătui propoziţii şi fraze scurte utilizând corect numărul singular şi
plural al substantivelor.
Sarcina didactică: folosirea corectă a singularului şi pluralului în vorbirea curentă.
Reguli: copiii aleg un jeton de pe măsuţă, denumesc imaginea şi cer colegilor să spună opusul
acesteia, singularul sau pluralul. Copiii alcătuiesc propoziţii folosind corect substantivele la
numărul singular şi plural. Răspunsurile corecte sunt evidenţiate.
Elemente de joc: surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea şi deschiderea ochilor.
Material didactic: jetoane cu diferite imagini reprezentând un obiect sau mai multe obiecte,
panou cu buzunăraşe, minitablouri, fişe. instrumente de scris.
Desfăşurarea jocului: vor fi aşezate jetoane pe două măsuţe. Pe una, pentru singularul
substantivelor, pe cealaltă pentru pluralul substantivelor. Un copil va alege un jeton de pe prima
măsuţă, denumeşte imaginea şi numeşte un coleg care să vină să găsească pluralul imaginii (mai
multe) de pe măsuţa a doua. Sunt solicitaţi copiii să alcătuiască propoziţii cu prima imagine, la
singular şi cu a doua imagine la plural.
Variante de joc:
A) Se va împărţi grupa în două echipe. Se folosesc plicuri cu jetoane. un copil din prima grupă
alege un jeton, denumeşte imaginea şi cere unui coleg din echipa a doua să alcătuiască o
propoziţie despre obiectul din imagine (obiectele) folosind singularul sau pluralul. Răspunsurile
corecte sunt aplaudate. Educatoarea ajută ambele echipe, în prima parte a jocului, apoi se va acorda
independenţă celor două echipe.
B) Un copil din prima echipă alege un jeton, îl denumeşte. Exemplu :
"Pe jetonul meu este un ursuleţ". Echipa cealaltă alcătuieşte propoziţii folosind substantivul la numărul
plural. Exemplu : "Ursuleţii mănâncă mure".
C) La panou se aşează imagini perechi pentru singular şi plural. Copiii pun mâinile la ochi, iar
educatoarea ascunde una din imagini. Copiii sunt solicitaţi să alcătuiască propoziţii cu
substantivul din imaginea care lipseşte (singular sau plural).

Referat.clopotel.ro
 Jocul – activitate dominanta la varsta prescolara

Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este ocupaţia preferată şi cea mai intensă a copiilor.
Adulţii reneagă des şi repede amintirile legate de această activitate. Ideea de „joc” ne arată, în sens pozitiv, că trebuie să
îndrăznim, că trebuie să luptăm, că trebuie să ne lăsăm ademeniţi de această activitate . „A te juca” este o confruntare
plăcută cu tine însuţi, cu ceilalţi, cu diferite materiale şi procese şi cu mediul înconjurător. În societatea noastră modernă
ideea de joc a decăzut. Limbajul curent preferă acele sensuri ale cuvântului care trimit la o conotaţie negativă: „Este doar
un joc!”, „Înainte munca, după aceea urmează jocul!”, „Te joci cu mine?” ş.a.m.d. Principiul performanţei, dobândirea
prestigiului, comportamentul concurenţial şi răsplata materială sunt astăzi motivaţiile principale pentru joc. Valenţele
legate de fantezie şi creativitate sunt lăsate la urmă.
Jocul, prieten nelipsit al copilului reprezintă pentru perioada preşcolară principala activitate, fiind o formă de manifestare
internaţională, fără bariere geografice şi religioase, o activitate care îi reuneşte pe copii şi în acelaşi timp îi reprezintă. În
decursul jocului copilul acţionează asupra obictelor din jur, cunoaşte realitatea, îşi satisface nevoia de mişcare,
dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele.
Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur, copilul işi asumă rolul de adult, reproducând
activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni. Jocul este în acest fel social prin natura lui. Însuşi posibilitatea de a-şi
imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface
nevoile prezente şi se pregăteşte de viitor.
Jocul este activitatea de bază în grădiniţă şi cuprinde toate ariile de activitate, realizând procesul de învăţare într-un mod
atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil . Copilul se joacă de la intrarea în grădiniţă până la micul dejun, în
timpul activităţilor didactice de dimineaţă, apoi se joacă serios în cadrul activităţilor comune, apoi se distrează jucându-
se în timpul activităţilor complementare şi numai masa de prânz şi somnul opresc temporar această activitate, ea urmând
sa îşi reia cursul după trezirea copiilor şi până la plecarea lor acasă, unde bineînţeles, această activitate continuă. Teorii
de joc De-alungul timpului au fost enunţate unele teorii privind originile şi formele de manifestare a jocurilor. Astfel s-a
urmărit stabilirea unor puncte comune de definire a termenului de „joc” şi a conţinutului lui (v. KRAUS 1999/2000, pag.
. Exemple ar fi următoarele: • Teoria eliberării de energie – Noi, oamenii, avem la îndemâna determinării vieţii mult prea
multă energie. Prin joc noi eliberăm acest surplus de energie şi putere. • Teoria instinctului de joc – Oamenii posedă,
asemenea animalelor, anumite capacităţi moştenite, care în mare parte sunt acoperite şi deviate prin educaţie. În unele
activităţi ale adulţilor, acest instinct se manifestă ca poftă de joc. • Teoria curăţiei (Catarsis) – Noi, oamenii, suntem
conduşi de instincte iniţial agresive şi neadaptabile vieţii în comunitate. Jocul reprezintă o posibilitate de a se debarasa pe
cale paşnică de aceste impulsuri.• Teoria exerciţiului – Noi, oamenii, interpretăm jocul ca o creaţie înţeleaptă a naturii,
pentru ca noi să avem astfel un spaţiu şi un timp corespunzător acomodării la diferite situaţii. • Teoria recreării – Noi,
oamenii, alungăm stările de moleşeală şi plictiseală şi alimentăm energie prin joc. • Teoria satisfacerii aparente – În joc
noi putem schimba şi reflecta realitatea după dorinţele noastre. Cu acest prilej noi dezvoltăm puteri nebănuite. • Teoria
expansiunii Eu-lui propriu – Prin joc, noi învăţăm şi prelucrăm activităţi necesare în decursul vieţii noastre viitoare. •
Teoria dezvoltării creativităţii – Bazele atitudinii de joc sunt fantezia şi capacitatea de organizare şi modelare.Prin
caracterul, conţinutul şi structura lor, jocurile sunt foarte numeroase şi variate. Ţinând seama de sarcinile educaţiei
preşcolarului şi de influenţa formativă a jocului asupra copilului, pedagogia preşcolară clasifică jocurile în: jocuri de
creaţie, jocuri de construcţie, jocuri didactice, jocuri logice, jocuri de mişcare, jocuri distractive. Jocul de creaţie este cea
mai răspândită şi îndrăgită activitate, prin el copiii prelucrează şi transpun pe plan imaginar impresiile pe care le au
despre realitataea înconjurătoare, jocul refelctând raportul dintre copil şi mediul social. Copilul intrat în grădiniţă trece
din familie în contact direct cu ceilalţi copii, într-o activitate organizată de observare a mediului social în care sunt
prezentate aspectele practice ale vieţii adulţilor, precum şi relaţiile dintre ei. Copiii crează astfel jocuri ca: De-a mama,
De-a doctorul, De-a magazinu, etc.Jocul de construcţie reproduce cu mijloace scopuri lucide unele construcţii sau obiecte
din mediul înconjurător. Copiii, găsind la grădiniţă un bogat material de construcţie, învaţă să realizeze treptat diferite
modele, fie din imaginaţie, fie după o temă dată. Astfel, ei construiesc diferite maşini, roboţi, avioane. Materialul folosit
este divers: cuburi, rotodiscuri, leggo, materiale plastice şi din natură.
Jocul didactic are un caracter mult mai pronunţat decât celelalte jocuri şi se utilizează în grădiniţă în scopul îmbogăţirii şi
aprofundării experienţei cognitive a copiilor, precum şi în vederea dezvoltării proceselor psihice de reflectare directă şi
nemijlocită a realităţii. Jocurile didactice se practică atât în cadrul activităţilor comune, cât şi în afara lor, ele fiind nişte
activităţi accesibile şi atractive copiilor prin intermediul cărora se realizează majoritatea sarcinilor instructiv educative în
grădiniţă.
Conţinutul jocului este dat de cunoştinţele copiilor despre plante, animale, obiecte, anotimpuri, activitatea oamenilor,
referiri la reprezentări matematice.
Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire şi dă sensul jocului şi atracţia copilului spre el. De aceea sarcina

Referat.clopotel.ro
didactică nu trebuie să fie prea grea pentru a demoraliza copiii, dar nici prea uşoară pentru a-i plictisi.
Regulile jocului arată copiilor cum să se joace, cum să rezolve sarcina didactică şi sunt condiţionate de conţinutul
fiecărui joc.
Elementele de joc, o altă componentă a jocului didactic fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi atractivă
pentru copii. Ele constă în: momente de aşteptare, surprize, ghicire, mişcare, întrecere, galerie, aplauze.
Jocul didactic are o mulţime de valenţe formative. Prin intermediul lui se activează vocabularul şi limbajulcopiilor, se
corectează deficienţele de exprimare, se formează deprinderea de exprimare corectă, coerentă, în propoziţii logice. Cea
mai mare pondere în cadrul lor o au metodele de învăţare prin acţiune efectivă. Raportul dintre principiile învăţământului
şi metodologia didactică, dinamica acestor categorii pedagogice, atât în plan teoretic, cât şi practic sunt condiţionate de
înţelegerea caracterului interactiv predării şi învăţării . Având în vedere aceste principii, jocurile didactce se planifică în
ordine cronologică, în aşa fel ca fiecare predare să fie urmată de un joc de fixare şi apoi consolidare a cunoştinţelor
predate.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot desfăşura jocuri ca: Deschiode urechea bine, Al cui glas este, etc.
Prin jocuri ca: Găseşte cuvântul potrivit se urmăreşte activizarea vocabularului, spontaneitatea gândirii prin realizarea
unor exerciţii verbale. Jocurile didactice pentru cunoaşterea mediului au ca scop consolidarea şi verificare cunoştinţelor
copiilor în urma observărilor, a lecturilor după imagini, a plimbărilor şi vizitelor (La piaţă, Când se întâmplă, Cu ce
călătorim). Jocul didactic matematic constituie şi el un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului şi socotitului
(Completează ce lipseşte, Cine aşează mai bine etc.) Jocul logic ca modalitate de educare şi instruire intelectuală a
preşcolarului realizează o îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conţinutul activităţii şi particularităţile psihice ale
vârstei preşcolare prin transpunerea sarcinilor de învăţare în joc . Prin jocurile logice se urmăreşte dezvoltarea gândirii cu
operaţiile, efectuarea în practica jocului a unor operaţii matematice specifice. Se desfăşcoară cu ajutorul Trusei Dienes,
materialul fiind astfel conceput, încât conduce copiii către o înţelegere intuitivă şi concretă a matematicii (Aşează-mă la
căsuţa mea, Ghiceşte cine sunt etc.)Jocul de mişcare – interesu lcopiilor pentru mişcare, în general, este foarte mare la
această vârstă, dorinţa lor are la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca şi scop, pe lângă călirea organismului şi
întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase,
creşterea capacităţii intelectuale, crearea unei bune dispoziţii. Jocurile cu caracter sportiv au dinainte stabilite regulile şi
momentele competitive. Regulile precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc (Şoarecele şi pisica, Raţele şi vânătoru,
Trenul etc.) Jocurile distractive sunt tratate de obicei ca jocuri de mişcare. Această încadrare este unilaterală deoarece
latura principală a acestor jocuri nu o constituie executarea unor mişcări, ea realizându-se prin posibilitatatea minţii şi
prin spiritul de observaţie. Se caracterizează prin faptul că este un joc cu temă şi reguli stabilite anterior în majoritatea
cazurilor, specificul lui fiind că atât mişcările, cât şi cunoştinţele copilului reprezintă un mijloc prin care se realizează
amuzamentul (Zboară, zboară, Baba – Oarba etc.)Omul prin natura sa nu este îndreptat cu totul înspre satisfacerea
materială, ci el încearcă, din copilărie încă, să-şi construiască situaţii pline de suspans, prin care să cunoască ceva nou, să
se pregătească pentru viaţa cea de toate zilele într-un mod cât mai creativ, reuşind astfel să-şi urmărească şi să-şi
împlinească ţelurile propuse în viaţă. Prin joc sunt încercate şi exersate moduri de comportament în viaţă, sunt testate
reacţii la diferite situaţii şi sunt formate atitudini. Copiii nu pot menţine suspansul pentru un timp mai îndelungat, de
aceea ei pot repeta situaţiile de joc la infinit, până ce au învăţat ceva din acestea. Astfel jocul devine o metodă importantă
de învăţare şi memorare. În dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor jocul ocupă un loc de frunte, fiecare formă de joc fiind
un act de învăţare. Jocul este o metodă, care are un mare potenţial de formare şi dezvoltare a personalităţii complete
(corp – raţiune – suflet).

Referat.clopotel.ro
Modalitati de realizare a activitatilor de educatie la prescolariScoala, cea mai rentabila investitie a unei natiuni a contribuit la
pastrarea si consolidarea fiintei noastre nationale si universale.
Imaginea si rolul învatamântului prescolar în contextul integrarii învatamântului românesc si valorilor europene, se contureaza din
perspectiva acestei generatii care acum se formeaza pentru o societate ce se proiecteaza printr-o dinamica rapida.
Educatia copilului pentru societate începe înca din perioada anteprescolara, iar prescolaritatea aduce schimbari importante în acest sens
în viata copilului.
Prescolarul de 3-4 ani are dificultati de adaptare la nivelul gradinitei, deoarece este dependent de mama, dar si datorita faptului ca nu
întelege prea bine ce i se spune si nu stie sa se exprime clar.
Educatia pentru societate la aceasta grupa începe prin formarea primelor reprezentari despre mediul familial si social în care traieste
copilul, despre casa parinteasca, strada si orasul în care locuieste.
Acest obiectiv poate fi realizat prin activitatile obligatorii prevazute
de programa învatamântului prescolar dar si prin activitatile libere care sunt foarte îndragite de prescolarii mici. În acest context putem
exemplifica jocul exercitiu „Cum te numesti", joc prin care copiii de grupa mica se familiarizeaza cu numele colegilor lor.
De asemenea prin educatia pentru societate la copiii de vârsta mica se urmareste formarea unei vieti afective prin cultivarea
sentimentelor de prietenie între copii, respectul fata de parinti, educatoare si toti angajatii din gradinita, fata de unitatea în care îsi petrec
o buna parte din zi.
În acest sens putem aminti activitatile de memorizare cu tema „Grupa mica", „Gradinita" sau „Educatoarea", activitatile muzicale
„Gradinita mea", jocul muzical „Ne jucam".
În acest context un obiectiv de referinta îl reprezinta formarea deprinderilor de a fi ordonati, de a participa la activitatea în colectiv cât si
formarea unor deprinderi de a îndeplini cerintele formulate de educatoare, pastrarea jucariilor, a mobilierului în sala de grupa, exemplu
activitatile gospodaresti din cadrul activitatilor libere ce se practica în partea a lll -a a zilei.
În cadrul educatiei pentru societate, la grupa mica un rol important îl are însusirea de catre copii a unor reguli elementare de politete, sa
stie sa se comporte cu adultii pe strada, la magazin sau în alte locuri, edificatoare este memorizarea „Sa fim politicosi" de Madalina Sin,
dar copiii trebuie sa fie învatati sa foloseasca obiecte de toaleta si de uz personal, exemplu poezia si cântecul „Batistuta".
Prescolarii mici, înca de la aceasta vârsta sunt familiarizati cu zilele importante ale istoriei si mai ales cu traditiile si marile sarbatori
religioase, cu ocazia carora se organizeaza de catre educatoare serbari de „Mos Nicolae", de Craciun si de Pasti.
Daca la prescolarul mic, formele de adaptare la educatia pentru societate sunt mai dificile, la prescolarul mijlociu preocuparile lui devin
mult mai variate, jocul mai bogat în continut si cercul cunostintelor despre lume si societate se îmbogateste simtitor.
Maxima receptivitate a prescolarului mijlociu fata de educatia pentru societate îi dezvolta perceptia, care devine un proces orientat, cu
sarcini si modalitati proprii de realizare.
Prin observari, povestiri, convorbiri, lecturi dupa imagini, se va educa sentimentul de dragoste pentru familie, membrii acesteia, despre
limba materna, spre exemplu observari „Casa" sau „Strada în care locuim", lecturi dupa imagini „Familia mea",desen „Drapelul
tricolor".
La aceasta vârsta în cadrul educatiei pentru societate se pun bazele unui „mic eu personal" se contureaza o personalitate a copilului si se
dezvolta în continuare premizele constiintei si conduitei morale.
Exemplu, jocul exercitiu „Ma descurc singur" sau convorbirea „Eu sunt mic", unde copilul începe sa-si defineasca propria identitate.
La grupa mijlocie educatia pentru societate are ca scop sa dezvolte în continuare premizele constiintei si conduitei morale.
Alte obiective de referinta ce se urmaresc la acest segment sunt largirea sferei de reprezentari despre familie si membrii acesteia,
educarea sentimentului de prietenie între colegi, formarea unei conduite si exigente a copilului despre prezenta lui în societate. Putem
aminti povestea educatoarei „Maricica murdarica" ce poate fi prezentata ca dramatizare.
Fara sa mai amintesc toate activitatile programei planificate la aceasta tema, vreau sa ma refer în special la importanta convorbirilor si
discutiilor libere pe care le avem în fiecare moment cu prescolarii grupei.
Tot la acesta vârsta se poate vorbi de formarea unor calitati morale cum ar fi: sinceritatea, harnicia, spiritul de întrajutorare si curajul,
folosind de exemplu lectura dupa imagini „O fapta buna".

Referat.clopotel.ro
Acum copilul ia contact mai accentuat cu evenimente istorice care au marcat istoria poporului nostru, cum ar fi „1 Decembrie" sau „24
Ianuarie", dar copilul constientizeaza si traditiile nationale si religioase, unde gama de activitati este mult mai ampla, prin memorizari
cum ar fi „Mos Craciun", „Uite vine Mos Craciun" sau prin activitati muzicale, colinde, etc.
Toate aceste activitati sunt concretizate prin serbari ample de Craciun, Pasti, serbari care se prezinta atât în unitate în fata parintilor si
chiar în afara unitatii.
Datorita acestor actiuni si activitati din cadrul educatiei pentru societate, reactiile emotive ale prescolarului mijlociu sunt mai controlate
si în acord cu cerintele educatoarei si ale colectivului de copii.
Prescolarul mare se adapteaza rapid nu numai la mediul gradinitei, ci si în contact cu orice tip de situatie sociala.
La aceasta vârsta, programul formativ este mai dens, copiii dispun de un volum de cunostinte mai bogat si de posibilitati de a întelege cu
multa usurinta diferite aspecte ale vietii sociale, ce creeaza conditii pentru modalitati mult mai variate de a realiza educatia copiilor
pentru societate.
Ca o modalitate eficienta de realizare a educatiei pentru societate la grupa mare, putem aminti largirea sferei de reprezentari cu privire la
orasul în care locuim si tara noastra, cunoasterea numelui tarii, a capitalei acesteia, denumirea judetului în care locuim si a resedintei de
judet. Acest deziderat poate fi realizat, dupa parerea mea, prin vizionarea de diapozitive, „Turul orasului meu" sau „Calatorie de vis prin
tara mea", prin plimbari, vizite sau excursii.
Modalitati de dezvoltare la copii a dragostei pentru istoria neamului si momente importante din istoria poporului se pot realiza prin
povestiri ca „Mos Ion Roata si Unirea", convorbiri ca „1 Decembrie -Ziua Nationala a românilor", activitati muzicale „Ardealul" sau
„Hora Unirii", sau în cadrul activitatilor alese prin colectionarea de catre copii a unor obiecte de arta populara, pirogravarea unor lucrari
din lemn cu motive nationale, auditii de cântece patriotice, vizionarea de spectacole TV pentru copii, etc.
Familiarizarea si informarea copiilor despre traditiile religioase ale locuitorilor acestor meleaguri, despre viata si sacrificiul unor sfinti
marcanti ai religiei ortodoxe, care se realizeaza prin memorizari ca „Mos Craciun", „Mos Nicolae", colinde, dramatizari - „Nasterea
Domnului" sau activitati de pictura -„Sa încondeiem oua de Paste".
Este unanim recunoscut faptul ca perioada între 6 si 7 ani din viata copilului, lasa cele mai profunde urme asupra personalitatii,
sensibilitatii, mobilitatii si flexibilitatii psihice a acestuia, de aceea metodele folosite în educatia pentru societate pun bazele
comportamentului, manierelor copilului si a educatiei acestuia, exemplul tema „Ce sunt, cum ma îmbrac, cum manânc", folosita în mai
multe variante, sau lectura educatoarei „Ce a uitat Fanica sa spuna", cântecul cu rol „Un copil politicos".
La grupa mare, copiii afla despre drepturile si conditiile precare de viata ale altor copii, singuratatea si dorinta de afectiune a copiilor
institutionalizati, participând la activitati ca: lectura educatoarei „Un zâmbet dureros" sau „Fetita cu chibriturile" si prin activitati libere,
vizite ale copiilor la Centrul de Plasament „Optimistii", etc.
Orice copil de grupa mare, înca de la începutul anului scolar se gândeste la momentul când va parasi gradinita draga si va pasi pragul
scolii. Programa învatamântului prescolar ofera foarte multe activitati în acest sens, dar un rol important îl au activitatile libere cum sunt:
vizitele copiilor de la grupa mare la scoala, pentru a cunoaste atât scoala cât si curtea scolii, clasa unde vor învata, învatatoarea de la
clasa întâi. Cu acest prilej ei vor întelege ca la scoala nu se vor mai juca atât de mult, învatatura va trece pe primul loc, nu vor mai fi atât
de protejati cum sunt la gradinita deoarece la scoala vor întâlni copii mai mari decât ei.
Pentru a pune în aplicare variate modalitati de educatie pentru societate în învatamântul prescolar, se impune ca noi, educatoarele, sa ne
împrospatam cunostintele despre ultimele cerinte în domeniu, prin autoinformare si prin participarea la activitati organizate de
Inspectoratul Scolar si de unitatea în care ne desfasuram activitatea, aceasta ducând la obtinerea performantei si la modernizarea
învatamântului prescolar, iar asa cum spunea domnul profesor doctor Virgil Radulian "modernizarea este o lege generala a progresului,
ceruta de dezvoltarea stiintei si în mod concret de gradul de cultura si civilizatie al tarii noastre."

Referat.clopotel.ro
Referat.clopotel.ro
 PUIUL - comentariu

Delicata si rascolitoare in acelasi timp, povestirea Puiul face parte din volumul in lumea dreptatii (1906), al unuia dintre eei
mai importanti nuvelisti din istoria literaturii romane — Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti — nascut la 1 ianuarie 1868, in
vechea cetate de scaun a Tarii Romanesti — Tirgoviste, oras care mai daduse literaturii si pe alti scriitori : Ienachita
Vacarescu, Vasile Cilova, Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu.
Aplecat cu deosebire spre lauda si pretuirea duiosiei, a gingasiei si a tuturor frumusetilor si luminilor sufletului omenesc, de
atitea, ori intunecate si prabusite pe nedrept, Bratescu-Voinesti si-a alaturat, cu sfioasa modestie, glasul tuturor fauritorilor
de nestemate ale patrimoniului literar al poporului nostru, dovedind, in intreaga sa creatie, adunata si in alte volume ca :
intuneric si lumina, Ratacire, Firimituri, Din pragul apusului, o mare capacitate de concentrare a materialului de viata,
calitate despre care criticul literar Garabet Ibraileanu scria : „Nu cunosc in literatura romaneasca... un stil mai concentrat, o
mai mare zgircenie de cuvinte, o mai mare paza de cuvintele neesentiale, cuprinse deja in cuvintul unic, concentrativ... Sint
convins ca in dosul acestui stil, as zice banal de simplu si de natural, se ascunde o munca infmiia de compozitie, de
concentrare." p1n7613pl49mms
Spiritul de observatie si de analiza, puterea de a crea tipuri bine determinate si de a descrie succint, dar sugestiv, mediile in
care acestea se misca, stiinta de a construi situatii de un intens dramatism, arta desavirsita a compozitiei, rezultata din
stapinirea materialului de viata si din folosirea cuvintului potrivit cu situatia sociala a personajului, cu starea sa sufleteasca si
cu imprejurarile in care este surprins — sint trasaturi ce trebuie tinute in seama ori de cite ori se vorbeste despre literatura
lui Bratescu-Voinesti.
Unele dintre aceste caracteristici sint prezente si in povestirea Puiul - „o capodopera a literaturii romane " - cum o numeste
tot G. Ibraileanu. Explicatia titlului :
Folosind personificarea, ca principala modalitate artistica de constructie a acestei naratiuni, Ioan Alexandru Bratescu-
Voinesti asaza in fruntea impresionantei saie povestiri denumirea, generica, a personajului, al carui destin dramatic
involbureaza amar secventele din ultima parte a discursului literar. Gingasia ce se naste din simpla pronuntare a cuvintului
functioneaza, poate, inca, din aceasta prima clipa a contactului cu opera, ca un avertisment al inlacrimatului sfirsit.
Genul : epic, opera povestind (narind), in proza, intr-o anumita ordine, o suita de intimplari din lumea pasarilor, orizont
interferat, in mod firesc, cu eel al existentei umane (Puiul trimite astfel si la puiul de om).
Specia literara : povestirea (naratiune care infatiseaza faptele din punctul de vedere al autorului — martor parca la tot ceea
ce se intimpla si implicat sufleteste in desfasurarea evenimentelor, incheiate tragic).-
Tema o constituie destinul unei vieti ce se prabuseste tocmai in momentul in care ar fi trebuit sa porneasca in. marele zbor
— cel al devenirii pe cont propriu — catre o implinire normala si mult asteptata.
Ideea : ca in orice fabula (pentru ca povestirea imbraca haina alegorica), trimiterea catre universul uman este marcata chiar
din momentul startului, prin acea invocare-motou : „Sandi, sa asculti pe mamica!", pilda cu care acest text se infatiseaza
cititorului. Asadar, autorul sugereaza, prin mijlocirea unui exemplu cum nu se poate mai convingator, o invatatura demna de
luat in seama. .

Compozitia sl subiectul (aflate in strinsa legatura). Povestirea, una dintre cele mai frumoase, mai emotionate din intreaga noastra
literatura, incepe simplu, firesc : ,,intr-o primavara, o prepelita moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat
din zbor intr-un lan verde de griu, la marginea unui lastar"... Intram, prin aceasta formula (si prin cele doua precizari : prepelita vine din
alte tari si se asaza intr-un teritoriu de viata noua), in expozitia subiectului, care. mai dezvoltata decit in mod obisnuit, va cuprinde o suita
de fapte si de intimplari : ca orice „gospodar" serios, prepelita isi cladeste, mai intii, casa — cuibul, apoi, „sapte zile de-a rindul a ouat...
sapte oua mici ca niste cofeturi", pe care le cloceste, scoate pui — „sapte gogosi de matase", ii invata sa se hraneasca, sa zboare, sa
traiasca, adica, intre altele, sa se fereasca de toate pericolele pe care viata le scoate in cale.

Curgind lin, firul epic, dupa ce cunoaste un moment de involburare (generat de prinderea puiului celui mai mare de catre un tinar, care,
la sfatul unuhom-in virsta, ii da drumul) ajunge la acel moment — intriga discursului narativ — care va aduce lumea povestirii intr-un
alt registru de derulare si anume intr-unui grav, dureros. Ests momentul ranirii puiului, sinonim cu condamnarea lui la moarte (o
K
autocondavmare, de fapt, nascuta din neascultarea cuvintului mamei).

Zbuciumul prepelitei, care isi daduse seama de nenorocire inca din clipa in care i-a vazut aripa rupta, ca si chinurile bietului pui sint
prezentate in mod retinut, cu demnitate, dar cu atit mai rascolitor. Gradatia ascendenta a framintarii atinge punctul durerii maxime
{punctul culminant) intr-o zi de toamna (timpul actiunii este, deci, din primavara pina toairi i urmata apoi de iarna.

Prepelita striga: „Nu ma lasati! Nu ma lasati!", ea zboara mai departe cu puii zdraveni pina ce se pierde „in zarea despre miazazi".
Deznodamintul fixeaza, cu aceeasi simplitate rascolitoare, ca intr-un tablou memorabil, sfirsitul unei vieti — irosite dintr-un gest pripit

Referat.clopotel.ro
si, mai ales, din incalcarea unei reguli : datoria, aproape sfinta, de a asculta de cei ce-ti vor numai binele. in degorul acela ca un giulgiu,
o fiinta isi rememoreaza, inaintea clipei de trecere a ultimului hotar, ca pe niste „vedenii", citeva, „crimpeie" din scurta ei existenta :
„miriste.., un carimb de cizma, pe care se urcase o furnica... aripa calda a mamei"... Apoi, aceasta fiinta — puiul de prepelita cu aripa
rupta — „se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune".
Personajele acestei povestiri sint selectate, pe de o parte, din lumea pasarilor si a animalelor, pe de alta — din aceea a oamenilor. Atentia
ne este retinuta de cele din prima categorie si indeosebi de imaginea prepelitei — simbol ai mamei adevarate, cumulind toate atributele
unui asemenea destin : harnicie, iubire, grija, chibzuiala, veghe indurerata la capatiiul celui bolnav, echilibru, spirit de sacrificiu,
capacitate de decizie in momentele cruciale ale vietii. In ciuda faptului ca povestirea ne propune, prin titlu, alt „erou", prepelita este
personajul principal al acesteia ; puiul cel mare, construit parca potrivit unei traditii, care porneste din basme, este tipic (reprezentativ)
pentru intruchiparea ideii de neascultare, gest care genereaza suferinta, incheiata (aici) cu moarte. Vinatorul, cei doi tarani — batrinul si1
tinarul, ciinele — sint doar imagini pe care se sprijina constructia si desfasurarea discursului narativ.
Modalitatile de conturare a acestor imagini (a personajelor, inclusiv a prepelitei si a puiului — „erou") sint cele obisnuite : prezentarea
directa realizata de scriitor, mai ales participarea la iniimplarile din desfasurarea naratiunii, notarea (facuta de autor) a unor gesturi,
atitudini, a felului de comportare, sugerarea „trairilor", reproducerea unor vorbe etc.
Particularitati artistice
Ceea ce caracterizeaza povestirea lui Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti sint, in primul rind, simplitatea si caldura relatarii. impletind
naratiunea (dominanta ca modalitate de expunere literara) cu descrierea, care puncteaza ici-colo cadrul desfasurarii intimplarilor (mai
ales la inceput si sfirsit) si cu dialogul (folosit in lumea ambelor categorii de personaje si avind, intre altele, misiunea de a colora
discursul literar — fie cu o tensiune in plus, fie de a dezvalui stari, trairi, de a proiecta drumul devenirii vietii ca pe un basm frumos etc),
scriitorul-narator se implica in intreaga constructie literara asumindu-si, din cind in cind, rolul de a se adresa direct celor care parca il
asculta : „Ai vazut cum sta gaina pe oua ?" folossste el, la un moment dat, o interogatie retorica... sau : „ii batea inima ca ceasornicul
meu din buzunar" (inima puiului speriat, prins de flacaul acela, de Marin). Sint de observat, de asemenea, cele doua registre — tonalitati
ale povestirii : cel calm, linistit, luminos, care debuteaza, ca timp obiectiv al actiunii „intr-o primavara"... si cel grav dramatic, care se
declanseaza „intr-o dupa-amiaza, pe la sfirsitul lui august" ; in acest moment, peste viata puiu~ lui se deseneaza crucea care va trebui
purtata pe golgota ce duce spre sfirsitul inevitabil. Acest semn (al anuntarii mortii) este, poate, in mod nu intimplator, descoperit in
momentul in care peste existenta, acelor fiinte (familia prepelitei) se lasa intunericul.

In „Predoslovie" la volumul Intuneric si lumina I. Al. Bratescu- Voinesti, exprimindu-si increderea in forta artei, isi manifesta totodata
speranta intr-un viitor de dreptate pentru tara sa : „Tara mica, tara noua, tara de prefaceri... Cererile de dreptate, care-i rasuna de la un
capat la altul, dovedesc ca se trezeste. Si cel mai puternic, cel mai sfint temei al acestor cereri e nu numai alinarea durerii pe care o aduce
capatarea unui codru mai mare de piine, ci e nadejdea ca la adapostul dreptatii vor putea cit mai multi sa se ridice spre lumina si spre
adevar si ca din rindurile lor vor rasari cindva minti luminoase care sa fie mindria neamului nostru, implinirea chemarii deci pe lume..."
Cuvinte simtite care rasuna atit de adevarat si in spatiul existentei noastre actuale...

Referat.clopotel.ro
 George Topirceanu: RAPSODII DE TOAMNA
Intitulindu-dii de primavara
«i unele dintre poezii rapsodii (vezi, de ex., Rapso-i, Rapsodii de vara, Rapsodii de toamna), G. To-
pirceanu impune, de la inceput, cititorului atent, cultivat, o conventie. Pentru ca rapsodia este creatia unor rapsozi
(gr. rhapsodos), poeti-cintareti care recitau, in cetatile antice, lungi fragmente narative, legate intre ele printr-un fir
epic, printr-o intriga eroica si printr-un erou central. Stilul rapsodic presupune amploare, gesticulatie larga,
solemnitate, avint eroic.
Or, daca avem in vedere Rapsodii de toamna constatam ca lumea care le populeaza apartine universului marunt,
„gize", „flori intirziate", pisari si plante car© traiesc emotia mereu repetata a sosirii toamnei. Este adevarat ca poetul
are un remarcabil simt dramatic, cele cinci parti ale poemului constituindu-se in cinci tablouri sau scene in care
personaje diverse intra, isi debiteaza replica si dispar, colorind atmosfera si intretinind suspens-\xl pina in final. La
inceput totul nu este decit „o veste" care „a facut senzatie", „un zvon", „alta veste stranie", inca incerte („cica",
„spun"), dar suficiente pentru a stirni nelinistea: „Toti ciulinii pe carare / Fug cuprinsi de panica", frunzele pornesc in.
„bejanie".
In scena a doua, vietatile se string intr-un fel de adunare, cu vorbitori importanti („un lastun, in Trac"), cu un public
divers („broscoii din rastoaca", „lisitele", „cocostircii"), cu un alt orator amuzant („Un tintar nervos si foarte /Slab de
constitutie"), cu fortele de mentinere a ordinei aflate la datorie („...un erele / Politai din nastere"). Atmosfera
tensionata provoaca si victime: „O pastaie de sulcina /A facut explozie". Decorul si personajele se schimba in scena a
treia, dominata de eleganta unor fiori (dalia, petuniile) si de nelinistea altora (floarea-^soarelui) si a gizelor (gargarita,
molie, greier). Scena se incheie, din nou, cu o „poanta": Barbatul gargaritei este gasit „mort de inanitie", iar ea pleaca
„sa anunje / Cazul Ta politie". Intr-un alt colt din natura, buruienile incearca sa scape de la pieire alegind calea
pocaintei, a calugariei, in timp ce „rumenele lobode aleg calea unei vieti mai libertine, spre indignarea matragunei
care il delega pe brusture „Sa le spuie-n fata una / Care sa le usture". Aici, „poanta" este inlocuita cu un fin portret,
plin^de gratie, al libelulei.
In fine, cu un exceptional simt al gradatiei, poetul pune surdina miscarii, agitatiei, nelinistilor si infatiseaza, in toata
grandoarea ei, venirea Toamnei „Zina melopeelor, / Spaima florilor si Doamna / Cucurbitaceelor". Stilul aici este
rapsodic, dar in maniera parodica. Sa nu uitam ca Topirceanu a publicat un volum de Parodii originale, imitind, deci,
cu stiinta si prin exagerare modele poetice dintre cele mai diverse. Mai mult, poetul izbuteste sa creeze imagini
diametral opuse pentru aceleasi realitati. Sa comparam de exemplu, imaginea majestuoasa a toamnei de aici cu
aceea din Balada unui greier mic: „...A venit asa, deodata, / Toamna cea intunecata./ Lunga, slaba si zaluda, /
Botezind natura uda / C-un ma-nunchi de ciumafai...". S-a observat, de asemenea, tendinta poetului de a-si reprima
pornirile sentimentale, de a insoti cu un zimbet, uneori amar, o situatie grava, dramatica. Tehnica „poantei", a
contrastului, a finalului neasteptat o practica Topirceanu cu succes si in alte poezii. Asa, de pilda, in Acceleratul,
constructia este asemanatoare cu cea din Rapsodii de toamna; zgomotul infernal facut de masina de fier care tulbura
linistea cringului si a luncii provocind spaima intre vietatile mari si mici este comentat cu indiferenta si raceala,
flegmatic aproape de un... pui de pitigoi: „-Cine-i?... C&-i?... Ce-a fost pe-aici?7 Ciripesc^ cu glasuri mici / Cinteze si
pitulici. / Doar un pui de pitigoi, / intr-un virf de fag pitic,/ Sta cu penele vilvoi / Si facind pe suparatul: / -Ce sa fie? Nu-i
nimic, / A trecut Acceleratul...".
Sa fie Rapsodii de toamna o poezie despre natura? Da, s-ar putea raspunde, caci poetul surprinde un moment al
anului, un anotimp, si reactiile vietatilor si plantelor la sosirea acestuia, ceea ce isi are corespondentul in poeziile
despre natura ale lui Vasile Alecsandri sau, mai apropiat, George Cosbuc. In plus, G. Topir-ceanu are cunostinte de
naturalist, „inventarul" fiintelor mici, al vegetalelor, al pasarilor si animalelor fiind extrem de bogat, iar notatia „realista"
deosebit de exacta. Dar, in acelasi timp, lumea „celor care nu cuvinta" apare umanizata, fie prin procedeul comun al
personificarii, adica al atribuirii de calitati omenesti unor elemente non-umane („florile soptira", „un saicim privi",
„plopii si rasurile spun", „un lastun in frac apare." „ca sa tie o cuvantare , „broscoii... il insulta" etc.) fie - si aici
Topirceanu reuseste o a-devarata performanta.- prin transpunerea, in lumea vegetalelor si a vietatilor din natura, a
atmosferei de tristeti si nelinisti, de birfe si zvonuri, a targului moldovenesc de altadata, „locul unde nu s-a intimpiat
nimic" aflat mereu in asteptarea unui eveniment, unui fapt senzational, iesit din comun. Prezenta eretelui „politai din
nastere" care aresteaza pe cineva „pentru siguranta statului", explozia, „in surdina", a unei pastai de sulcina („sulfina"
- „planta ierboasa comuna, din fam. Leguminosae, cu flori galbene, placut mirositoare"), „regretele" petuniilor, teama
florii-soarelui „C-au sa-i cada in tarina / Dintii de mizerie" sint doar citeva exemple ale acestui transfer dinspre lumea
umanului si a socialului spre aceea a vegetalului si animalului.
Asemenea slefuitorului de cristale care scoate din sticla fara valoare sclipiri si forme neasteptate, Topirceanu a trudit
indelung asupra cuvintelor care, imbinate in versuri si strofe, lasa impresia Hhei lejeritati si spontaneitati deosebite.
Pentru a ajunge aici, poetul a pus in joc intreaga sa maiestrie. Spre a i-o surprinde si intelege, trebuie sa urmam
„cheia" de lectura pe care el insusi o sugereaza: „Cind imi citesti poemele si proza / Gindeste-te la geamul lui
Spindza".

Referat.clopotel.ro
 O scrisoare pierduta
(caracterizarea personajelor)

Zaharia Trahanache

Este “prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului scolar, comitetului agricol, si a
altor comitete si comitii” se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigu recunoscut chiar si in opozitie”am tinut la
dumneata ca la capul judetului nostru”(Catavencu). “Venerabilul neica Zaharia” este “stalpul” local al partidului de
guvenamant, edsi sustine ideea integritatii morale a societatii, practica inselaciunea atat in familia sa cat si sef al partidului,
falsificand listele cu alegatori. Atunci cand prestigiul si reputatia lui sunt in pericol, constata ”A, ce corupta societate, nu mai
e moral, nu mai sunt printipuri, nu mia e nimic: enteresul si iar enteresul”. Ambitia politica si comoditatea vietiiil fac sa se
pastreze cu strasnicie”enteresul” de a fi prieten cu prefectul, care “I-a facut si-i face servicii”, sustinand “candidatul pe care-l
pune pe tapetpartidul intreg”, pentru ca” de la partidul intreg atarna tot binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru”.
Este vaninos incornorat, ridicol prin contrastul dintre aparenta si esenta, este senil si ramolit, plat in gandire, dar numai
aprarent naiv, pentru ca pregateste cu abilitate contrajantasul. Este incult, dovada fiind ticurile verbale” ai putintica rabdare”,
repetarea mecanica a unor fraze, imprumutate de la fiul sau “de la facultate”pe care-l citeaza cu emfaza:”Tatito, unde nu e
moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri va sa zica sugereaza zahariseala(Zaharia)si faptul ca poate fi modelat
usor(trahana = coca moale) de catre superiorii” de la centru”sau de “enteres”, dar mai ales de Zoe. Candoarea comica,
ilustrata si de refuzul lui de a considera scrisoarea decat “plastrografie”, consolandu-l pe Tipatescu sa nu-si mai faca sange
rau, ca miselia oamenilor merge pana acolo incat “ sa vezi imitatie de scrioare! Sa zici si tu ca e a ta, dar juri, nu altceva, sa
juri!” il include pe Trahanache in tipologia incornoratului simpatic.Stefan Tipatescu
Este prefectul judetului pe care il administreaza ca propia mosie, avand o mentalitatede stapan
absolut:”mosia, mosie, fonctia, fonctia, coana Joitica, caoan Joitica, trai nanaca pe banii lui Trahancahe, Babachii(Pristanda).
Tanar,prezentabil, tipul, aventurierului, Tipatescu este orgolios, abuziv, incalca legea, daca “o cer interesele partidului” si
admite si admite matrapazlacurile politaiului(“ai tras fumusel condeiul”), pentru ca acesta este “ scrufulos la datorie” ,
adunad informatii necesare despre tot
se intampla in oras. Este demagog, face caz de amoralitatea lui Catavencu(“AH , ce lume, ce lume!”), cand el insusi este
corupt si imoral, traind tihnit in umbra Zoei Trahanache, inseland increderea pe care o are in el”nenea Zaharia”. Numele lui
de la “tip” care semnifica june prim, om rafinat, aventurier, abil. Zoe Trahanache
Sotia lui Zaharia Trahanache su amanta lui Tipatecu, este singurul; personaj feminin al lui Caragiale care

prezinta doamna distinsa in societatea burgheza, nefacand parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalaleor. Este tipul

cochetei, este inteligenta, autoritoara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in comedie triunghiul

conjugal, prin care Caragiale satirizeaza tarele morale ale societatii burgheze. Este o luptatoare hotarata, folosind tot arsenalul

de arme feminine pentru a-si salva onoarea, de la rugamintii si lamentatii(“Fanica daca ma iubesti, daca ai tunut tu lamine

macar un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine”), trecand de la amenintarea cu sinuciderea(“Trebuie sa-mi

cedezi, ori si nu atuncea mor si daca mor, dupa ce-oi muri poate sa se intample orice”) pana la o energie impresionanta la o

femeie ce se dovedeste a fii o luptatoare(“Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima”). Desi femeile in epoca nu aveau

dreptul la vot, ea isi impune candidatul,pe Nae Catavencu, avand un singur tel, acela de a capata scrisoarea de amor, altfel si-

ar fi distrus prestigiul sio pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji din care beneficia din plin(“il aleg eu, eu si barbatul

Referat.clopotel.ro
meu”). Penduland dintre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de

puterea ei(“ al dumeavoastra , coane Fanica si –al caoaneii Zoitica” – Pristanda). Are asupra barbatiilor o seductie aparte,

care o face intelegatoare, generoasa, savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand isi recapata

“scrisorica”, asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegilor, pentru ca aceasta” nu-

I cea dinr urma Camera”. Cetateanul turmentat inclina si el” In cinstea coaneii Joitichii ca e dama buna!” Nae Catavencu

Referat.clopotel.ro
Avocat, directorul ziarului”Racnetul Carpatilor” este tipul demagogului si reprezentantul unei adevarate scoli de
frazeologie patriotala, despre care Titi Maiorescu spunea ca este boala numita “ lipsa de idei”. Fondator si presedinte al
Societatii Enciclopedice ”Aurora Economica Romana”. Parvenit, santajist, grosolan, impostor are ca deviza “ scopul scuza
mijloacele”, pusa insa, din pricina inculturii, pe seama nemuritorului Gambeta, confundundu-l cu celebrul Machiavelli.
Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului dar devine umil, slugarnic si linguisor atunci cand
pierde scrisoarea: “In sanatate iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!” si conduce
manifestatia festiva in cinstera rivalului sau politic,Dandanache, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Demagogia este principala sa tresatura de caracter, iar atunci cand imbraca forme patriortarde, personajul este de un
ridicol savarsit: “ Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania…”.
Discursurile ilustreaza personajul semidoct, dar infatuat: “Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar
lipseste cu desavarsire”; “Societatea noastra, dar, noi ce aclamam noi? Acalmam munca, travaliul care nu se face deloc in
tara noastra.

Numele Catavencu sugereaza firea de mahalagiu(cata = mahalagioaica) si ipocrizia (cataveica = haina cu

doua fete), doua din tresaturile care definesc acest personaj.

Ghita Pristanda

Politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pan al sfarsit in toate momentele
cheie ale actiunii.”scrufulos la datorie”, este constient ca trebuie sa isi serveasca seful, avand o etica sustinuta de interes: “
famelie mare, renumeratie mica, dupa buget”.

Lipsit de demnitatesi de coloana vertebrala, slugarnic, se pune bine si cu Nae Catavencu in eventualitatea ca acestuia I-ar
izbuti santajul, si-l linguseste fara jena, dupa ce, in prealabil, il arestase abuziv( “curat violare de domitiliu, da’ umfalti-l”)
din ordinul prefectului:” eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia intotdeauna; ca sa nu va uitati la mine…adica pentru
misie…altele am eu in sufletul meu, da de! Na-I cei face: famelie mare renumeratie dupa buget mica…” se protejeaza la
mici furtiseaguri gandindu-se dupa o devizie a nevestei lui:”Ghita,Ghita, pupa-l in bot si pupa tot, ca satulul nu crede la
flamand”. Functionar servil, incalca legea din ordinul superiorilor, este arogant sau umil, in functie de imprejurari,
penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate propriul interes. Incultura,lipsa de instructie sunt
evidentiate pregnat de limbajul sau: deformeaza neologismele(“bampir”, “famelie”, “catrindala”, “scrufulos”,

“eumeratie”, are ticuri verbale care frizeaza prostia( cuvantul “curat” alaturi de alte cuvinte “curat murdar”, “curat
condei”, “curat violare de domitiliu”)

Numele personajului sugereaza un joc moldovenesc “pristandaua” care se danseaza conform

strigaturilor unui conducator de joc.

Agamemnon Dandanache:

“ mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”, este candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in
judetul X. El apare in piesa abia in ultimul act si se contreaza. Si acumularea tuturor defectlor personajelor de pana
acuma. Tresaturile dominante sunt caricaturale, ramolismul si degradarea fiind evidente inca de la sosire “ cu briza tinti
postii hodoronc – tronc, zdronca – zdronca(…) si clopotei… imitiuie urechile”. Pentru a fi ales, el se foloseste de santajul
unei scrisori de amo, gasita in pardesiul uitat de un musafir care fusese la el acasa, “persoana insemnata…becher”, pe
care-l ameninta ca o publica daca nu “s-aledze”. Mai ticalos decat Catavencu, Dandanache nu inapoiaza scrisoarea,pentru
ca “ la un caz…pac! La “Razboiul”. Singurul argument pe care il aduce in spiritul meritelor sale politice este “ familia mea
de la patruzsopt…si eu in toate Camerele, cu toate partidele,ca rumanul impartial…si sa raman fara coledzi!”prost
demagog, peltic, amnezic si senil, incurca mereu pe prefectul Trahanache spunandu-I lui Tipatescu:” Eu o stau langa
dumneata, ori langa consoarta d-tale…”spre disprerarea Zoei care izbucneste” A!Idiot!”. Povesteste mereu “istoria cu
scrisoarea”, desi Zoe il roaga sa nu povesteasca alegatorilor, pentru ca ar face impresie proasta, Dandanache repeta
intruna” Cand I-am pus pitorul in prag – ori coledzi, ori <Razboiul>,ma-ntelegi – tranc! Depasa aiti…” “Spirtitul sau
machiavelic miselia perosnajelui sunt relevate printr-o peplica ce contureaza magistral personajul, autorul scriind in
paranteza “aparte”,sugerand astfel imbecielitatea lui:” E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o poveste si nu pritepe”,
referindu-se bineinteles la Trahanache.

Personajul este grotesc, ingrosat, tresaturile fiind amplificate de ostentatie. Dupa “inchiderea urnelor”, la
festivitatea inchinata candidatului si condusa de Catavencu, Dandanache, indemnat de Zoe si Tipatescu sa rosteasca
discursul politic adresat alegatorilor, este incapabil sa rosteasca ceva inteligibil, fluent sau logic,, uitand chiar motivul
pentru care se afla aici si pentru care luptase( si dai si lupta si dai si lupta) cu atata sarg:” In sanatatea alegatorilor…care
au probat patriotism si mi-au acordat(nu numereste)…asta…cum sa zica…cum se zite…in sfarsit sa traiasca!”

37
 “Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal simbol trist al necesitatilor electorale
si lamentabil exponent de clasa”. Numele personajului este sugestiv prin alaturarea aberanta viteazului razboinc grec,
conducator de osti si bun strateg,(Agamemnon) cu Dandanache, care sugereaza incurcatura,dandaneaua.

Cetateanul turmentat
Reprezentantul omului simplu, care nu are ambitii, dar nu este nici el cinstit, pentru ca, ducand scrisoarea
“adrisantului”,mai intai o citeste sub felinar. Ajuns “apropitar”, deci cu drept de vot, este vicios pentru ca este mereu beat, asteapta
sa fie mereu dirijat,pentru ca el nu are nici o opinie,”apoi daca-I pe poft, eu nu poftesc pe nimeni”. Abureala lui este sugestiva nu
pentru ca este bautor, ci pentru ca toata viata politica ameteste pe omul de rand, care se si simte marcat de aceasta” nu ma-pinge ca
ametesc”. Este o fire lenesa, comoda, gasindu-si scuae superficiale “ dai cu bere, dai cu vin, dai cu vin, dai cu bere” pentru a se
disculpa de peirderea scrisorii. Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit memorabila:
“ Eu cu cine votez?”, iar pentru ca Zoe il lamureste, voteaza disciplinat cu cine I s-a indicat, apoi bea “ in sanatatea coanei Joitichi
ca e dama buna”.

38
 Scrisoarea a III-a (3-a) - comentariu

"Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc."

Tudor Arghezi t1s2818tj15gub
Minai Eminescu, cel mai mare poet pe care "1-a ivit si-1 va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc"
(G. Calines cu), este si expresia celui mai profund patriotism. Bun cunoscator al istoriei poporului
nostru (a strabatut cu piciorul, inca din adolescenta, toate provinciile romanesti), el exprima, incepand
cu inflacarata oda Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, si pana la operele de maturitate (intre care
amintim cele cinci Scrisori), dragostea fierbinte pentru pamantul patriei, pentru limba si obiceiuri
stramosesti, pentru folclor, elogiind mereu lupta romanilor pentru libertate si unitate nationala.
Eminescu a compus cinci poezii, numerotate cu cifre latine de la I la V, - intitulate Scrisori, Acestea
sunt poeme filosofice, de factura romantica, si apartin ultimei etape de creatie, etapa deplinei
maturitati artistice (1877-1883). Acum poetul publica, pe langa o serie de poezii erotice -Povestea
codrului, Adio, Sonete, si Scrisorile, Luceafarul, Oda (in metru antic), Glossa
Alcatuind un ciclu unitar, prin tematica si formula artistica, Scrisorile au aparut dupa cum urmeaza:
primele patru in revista Convorbiri literare, din februarie pana in septembrie 1881, iar a cincea,
publicata fragmentar in 1886, apare. postum, in 1890.
Motivul central in toate aceste poeme il constituie soarta nefericita a omului de geniu intr-o lume
nedreapta, mediocra, incapabila sa promoveze adevaratele valori. Si daca in Scrisorile I, II, geniul se
intrupeaza in imaginea "batranului dascal", prototipul savantului, in Scrisorile IV, V, acesta este
artistul genial ce se ridica impotriva injosirii sentimentului de dragoste intr-o lume meschina, in
Scrisoarea III, geniul este intruchipat de omul politic, de conducatorul tarii, cezarul devotai poporului
sau, a carui disparitie poetul o constata si o deplange.
Formula estetica adoptata de Mihai Eminescu este cea a satirei si a epistolei. Sa precizam mai intai
ca; termenul provine din latinescul "satura" sau "satira", cuvant care inseamna "mustrare", satira fiind
o specie a poezie lirice, cultivata inca din antichitate, care ridiculizeaza, cu intentii moralizatoare,
aspecte negative ale vietii indivi-duale sau sociale. Procedeele satirei sunt foarte diverse, incepand de
la ironie si pana la invectiva (vorba de ocara). Astazi termenul este folosit pentru orice fel de scriere
cu caracter critic, ironic.
Se mai impune precizarea ca marele Eminescu este ultimul autor de "celebre scrisori", (specie
cultivata anterior de D. Bolintineanu sau Gr. Alexandrescu). "Poetul nepereche" a dus aceste poezii la
perfectiune, iandu-le stralucire unica, ele devenind, prin structura complexa, cu mai multe episoade,
in care se povestesc fapte marete, adevarate poeme filosofice. Caracterul filosofic este dat de prezenta
unor meditatii privind soarta nefericita a geniului in lume, ca si de consideratii privind evolutia
societatii umane, sau evolutia universului.

Geneza. Scrisoarea III, cea mai adanca expresie a patriotismului eminescian, formulata in stil de
epopee in prima sa parte si transformata intr-o vehementa satira in partea a doua, a fost conceputa
inca de pe vremea studiilor berlineze (1872-1874), cu cinci ani inaintea Razboiului de Independenta
din 1877 si avand ca surse "Istoria Imperiului Otoman" a istoricului Hammer. Aici citeste tanarul
poet cuvintele spuse de Baiazid la Nicopole: "Se falea ca de pe pristolul bisericii Sfantul Petru din
Roma isi va pune sirepul sa manance ovaz".
Studiul manuscriselor eminesciene (vezi G. Calinescu si Perpessicius) a stabilit ca Eminescu a
compus mai intai partea de critica sociala la adresa contemporaneitatii si abia apoi, pentru contrast,
partea de evocare a trecutului glorios, cu referire la domnia lui Mircea cel Batrin si la victoria de la
Rovine.
Poezia a fost publicata la 1 mai 1881 in revista Convorbiri literare, fiind apoi reprodusa de Mihai
Eminescu insusi in ziarul conservator Timpul din 10 mai 1881, dupa ce mai intai fusese citita la
Junimea din Iasi si Bucuresti, unde a starnit vii reactii in randul liberalilor, la putere pe atunci.
Versurile partii a doua, cele satirice, au suparat pe multi, ele fiind o vehementa critica la adresa
39
contemporaneitatii, evidentiind lipsa de patriotism a politicienilor vremii.
Pentru a pune in evidenta dragostea de patrie a vechilor voievozi, autorul Luceafarului apeleaza la
antiteza (o particularitate specifica viziunii sale poetice, procedeu de compozitie, dar si figura de stil),
opunand prezentului decazut - sugerat de viclenia si impostura politicienilor contemporani poetului -
trecutul istoric glorios, simbolizat de vremea lui Mircea cel Batran.
Scrisoarea III este un poem romantic, foarte amplu, totalizand 282 de versuri, ^construit arhitectonic:
avand un prolog - (in care este prezentata istoria cresterii Imperiului Otoman), doua tablouri care
cuprind ciocnirea dintre Baiazid si Mircea la Rovine; urmeaza o descriere spectaculoasa a societatii
decazute a timpului, totul incheindu-se cu un epilog, (in care poetul invoca pe Vlad Tepes, domn
justitiar, pentru a pedepsi pe "smintitii" si "miseii" de care s-a umplut tara.
Compozitia. Exegetii operei eminesciene au structurat materia densa a poemului in doua mari parti;
trecutul glorios (I) este opus prezentului decazut (II), Primul episod este cel eroic, avand 194 de
versuri, si zugraveste adevarata iubire de patrie, conturand imaginea conducatorului ideal, a omului
politic, intr-un stil evocator, epopeic; al doilea episod, continand 88 de versuri, prezinta falsul
patriotism, prezentul invadat de impostori, de politicieni abili si demagogi, pusi pe imbogatire rapida,
totul fiind aratat intr-un stil satiric, pamfletar.
In manualul de clasa a VI-a este prezentat numai un fragment din Scrisoarea III, apartinand
episodului eroic. Ocupandu-ne acum de cele doua mari parti ale operei, vom preciza ca primul episod
(I) are o desfasurare ampla, evocatoare, urmarind crearea unei atmosfere de inaltare morala in viata
poporului roman si este alcatuit din patru tablouri, cu o structura artistica distincta:
Primul tablou, lucrat intr-o impletire de metafore, personificari, repetitii, inversiuni, transpune pe
cititor intr-o atmosfera de fabulos oriental. Autorul infatiseaza, prin alegorie, visul unui sultan de a
deveni stapanul lumii. Luna, prefacuta in fecioara, coboara pe pamant, chemandu-1 pe sultan, intr-un
straniu joc nuptial; apoi, din inima lui, creste un arbore urias, a carui umbra cuprinde intreaga lume.
Desteptandu-se, sultanul interpreteaza visul ca fiind trimis de profetul Mahomed. intelege astfel ca
destinul a hotarat ca, "din dragostea lumeasca", un imperiu "se va naste". Este vorba, desigur, de un
vis simbolic, sugerand dorinta de expansiune a Imperiului Otoman, de cotropire a unor -popoare
pasnice:
"Iara flamura cea verde se inalta an cu an, Neam cu neam urmandu-i zborul si sultan dupa sultan.
Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid... Pan-in Dunare ajunge furtunosul Baiazid...".
Al doilea tablou prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata
otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la
Rovine in campii" . Autorul contureaza, cu acest prilej, portretele morale ale celor doi conducatori de
osti, slujindu-se de acelasi procedeu ronan-tic, al antitezei.
Al treilea tablou este descriptiv si infatiseaza lupta de la Rovine, din 1394, Eminescu slujindu-se,
pentru evocarea ei, de stralucite imagini vizuale, de miscare si auditive.
Al patrulea tablou, tot descriptiv, zugraveste odihna luptatorilor. Unul din fiii viteazului domn trimite
satiei sale, "de la Arges mai departe", o scrisoare de dragoste, alcatuita in stilul creatiilor populare.
Partea a doua a poemului cuprinde o imagine pmo-ramica a prezentului decazut. Dupa ce se intoarce
inta o data spre "veacul de aur", pentru a-i elogia pe domnitorii, creatori "de legi si datini", ascutisul
satirei se indreapta spre demagogia patriotarda a vremii sale.
Prima secventa (cuprinzand 14 versuri) este reprezentativa pentru pendularea poemului intre "veacul
de jur", epoca de glorie a tarii, si aceea a politicianismului, "noroiul greu al prozii". in cateva
splendide versuri, Eminescu trimite "in umbra sfanta" pe Basarabi si pe Musatini, ei fiind adevaratii
"descalecatori de tara, datatori de Ieri si datini". Ei au tras hotarele largi ale tarii, "cu plugul si cu
spada", intinzand "mosia", "de la munte pan la mare si la Dunarea albas,tra". Odihna lor nu trebuie
profanata de noii pretinsi fauritori de istorie.
Acuzatiile lui Eminescu se adreseaza politicienilor profesionisti. Acestia sunt "nerozii", care
constituiau echipele de soc ale partidului guvernamental (liberal) si care-si drapeaza nula", deci
incompetenta si lipsa de patriotism, cu numele eroilor - dorobantii, cazuti in Razboiul de Inde-
pendenta, din 1877.
Geniul pamfletar al poetului atinge, in aceasta parte, perfectiunea, astfel incat este justificata, in
incheierea poemului, invocarea lui Vlad Tepes, care este rugat sa-i imparta pe conducatorii tarii "in
smintiti" si "in misei", sa-i bage "in doua temniti large" si sa le dea foc.
Fragmentul din manual apartine episodului eroic, adica celui de-ii doilea tablou din Scrisoarea III.
Primele versuri infatiseaza invadarea pamantului romanesc de catre armatele turcesti. Se incheaga
40
mai intai imaginea vaselor legate spre a face un pod pe care trece faimoasa oaste a lui Baiazid:
"La un semn, un tarm de altul, legand vas de vas, se leaga
Si in sunet de fanfare trece oastea lui intreaga;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah si spahii
Vin de-ntuneca pamantul la Rovine in campii;
Raspandindu-se in roiuri intind corturile mari", in acest episod, cuvintele, prin topica si prin
sonoritatea lor (vezi "legand..." "se leaga"), sugereaza leganatul vaselor. Poetul insista pe ideea
multimii, folosind metafora foarte expresiva: "raspandindu-se in roiuri" si "vin de-ntuneca pamantul
la Rovine in campii". Mare forta de sugestie o au verbele, folosite la prezentul istoric: "vin", "trece",
"intuneca", "intind", "suna", iar prezenta romanilor este indicata doar de freamatul indepartat al
codrului de stejari.
Mihai Eminescu schiteaza apoi imaginea unui sol trimis in tabara lui Baiazid. Vazandu-1 "c-o
naframa-n varf de bat", el il intreaba scurt si cu dispret: "- Ce vrei tu?". Raspunzand cinstit ca romanii
vor "buna pace", solul precizeaza ca-i trimis sa vesteasca sosirea lui Mircea:
"Si de n-o fi cu banat,
Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe Maritul imparat". Observam ca naratiunea a luat forma dramatica,
autorul folosind aici dialogul. Este o^modalitate prin care Mihai Eminescu izbuteste magistral sa
infatiseze figurile celor doi conducatori de osti, intr-o scena memorabila.
Mircea cel Batran si Baiazid sunt personaje exponentiale. Ele se sprijina pe un personaj colectiv
- ostirea, si sunt antitetic infatisate de autor (antiteza este des folosita de romantici). Trebuie retinuta
apoi imprejurarea deosebita in care cei doi comandanti de osti se intalnesc: e un moment de mare
tensiune psihologica, de incordare, inainte de o confruntare armata.
La inceput, Eminescu noteaza sumar infatisarea exterioara a eroului sau preferat:
"La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort Un batran atat de simplu dupa vorba, dupa port."
Apoi Mircea este pus in situatia de a discuta cu adversarul sau, etalandu-si, pe parcursul dialogului, o
serie de trasaturi morale. Astfel, fiind reprezentantul unui intreg popor, el il primeste pe Baiazid,
respectand datina strabuna, cu ospitalitate si cu buna cuviinta:

"- Orice gand ai, imparate, si oricum vei fi sosit, . Cat suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!"
Dar, adresandu-i, in numele poporului roman, salutul de bun-venit, demnitatea nu-1 paraseste nici o
clipa; el respinge gandul supunerii si, prefacandu-se a ru intelege amenintarile ingamfatului sultan, se
angajeaza sa se comporte demn in orice situatie:
"Despre partea inchinarii insa, doamne, sa ne ierti; Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi,
Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe-acuma a.ta cale, Sa ne dai un semn si noua de mila Mariei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi, Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi".
Domnul Tarii Romanesti apare, in aceasta secventa, ca un om modest, calm si hotarat, dar si foarte
intelept. El este decis sa-si apere tara, sa raspunda cum se cuvine provocarii de razboi.
Secventa are, asa cum mentionam, caracter dramatic. Prin dialog, Mircea si Baiazid devin personaje
care vorbesc si se misca scenic. il "vedem" pe ingamfatul cotropitor adresandu-se scurt voievodului
roman: "- Am venit sa mi te-nchini" - si amenintand: "De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de
spini." Prin contrast, apare cumpatarea domnitorului nostru. De remarcat este si stilul vorbirii lui,
"simpla si cumpanita, mai ales prin acel plural al ma-jestatii - taranesc si in acelasi timp care
contribuie la impresia unei subtile ironii", ("sa ne ierti", "sa ne dai un semn si noua de mila Mariei
tale"), dupa cum observa I. Rotaru.
Baiazid este plin de infumurare, se incarca de manie abia retinuta cand afla ca romanii nu primesc
inchinarea. Orgoliosul cotropitor isi incepe discursul cu o intrebare retorica violenta:
"- Cum? Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de- un ciot?" urmata de hiperbole, repetitii, comparatii
homerice, inversiuni, metafore menite sa evidentieze trufia nemasurata a celui care era sigur de
victorie:
"O, tu nici visezi, batrane, cati in cale mi s-au pus! Toata floare cea vestita a intregului Apus, Tot ce
sta in umbra crucii, imparati si regi s-aduna, Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna. S-a-
mbracat in zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele
adunat-au contra fulgerului care in turbarea-i furtunoasa a cuprins pamant si mare". - Pentru a-1
intimida pe Mircea cel Batran, sultanul aminteste de luptele pierdute de toti aceia care s-au impotrivit
Semilunei, culminand cu descrierea bataliei de la Ni-copole (1396), unde popoarele crestine au fost
41
infrante.
De mare frumusete este, in acest pasaj, metafora: "floarea cea vestita" - ce se aduna "sa dea piept cu
uraganul .ridicat de Semiluna", ca si epitetele: "floare vestita", "zale lucii", "turbare furtunoasa",
"pace adanca", "ura ne-mpacata". Ostile dusmane erau nenumarate, de aceea modalitatea artistica
principala este, in continuare, hiperbola, asociata repetitiei si comparatiei: "Si Apusul isi impinse
toate nea-murile-ncoace"; "se miscara rauri, rauri"; "zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri,/
innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi"; ostile crestine se miscau "ingrozitoare", "ca
paduri de lanci si sabii", incat "Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii"! Personificarea este
aici. un mijloc magistral de-a sugera intensitatea dramatica a confruntarii dintre crestini si pagani,
vastitatea spatiala a conflagratiei.
Falindu-se cu victoria de la Nicopole, Baiazid vrea sa intimideze, sa mentina teroarea psihologica,
prin intermediul careia spera sa obtina inchinarea Tarii Romanesti fara nici o luptat Finalul pasajului
contine dispretul total al lui Baiazid fata de voievodul roman, autorul slujindu-se de un manunchi
variat de procedee: interogatie retorica, inversiune, prezenta lui "si" narativ:
"Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?"
Acum tonalitatea versurilor se schimba. Pentru marele Eminescu, simplitatea lui Mircea este
chintesenta simplitatii poporului pe care-1 reprezinta. De aceea, situand in primpla-nul acestei
secvente, ca trasatura dominanta a eroului sau, patriotismul (evident atat in timpul confruntarii
verbale, cat si in timpul luptei), poetul il pune pe domnitorul roman sa raspunda cuvintelor
ofensatoare pe care i le-a adresat Baiazid, calm si hotarat: "- De-un mosneag, da. imparate, caci
mosneagul ce privesti

Nu e om de rand, el este Domnul Tarii Romanesti". Intelepciunea lui Mircea decurge din aceea ca a
vazut si stie multe despre tara sa (sens pe care-1 gisim in repetarea insistenta, de catre poet, a cuvantului
"mosneag"). El este conducatorul, in vremi de restriste, al poporului sau, este un personaj exponential,
este cezarul. Responsabilitatea sa in fata neamului este pusa in evidenta prin antiteza: ..."nu e om de
rand, el este Domnul Tarii Romanesti" - este deci, cum aratam la inceput, prototipul omului de geniu, al
omului politic de exceptie. De aceea el arata limpede sultanului ca este decis sa-si apere tara si sa
raspunda cum se cuvine provocarii la razboi:
"Eu nu ti as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti, Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti".
Anuntand luptele seculare purtate de poporul sau impotriva cotropitorilor, domnitorul insista pe ideea ca
acestea au fost duse nu din desarta trufie, ci din "iubire de mosie": "imparati pe care lumea nu putea sa-i
mai incapa, Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-
nspaimant, Cum venira, se facura toti o apa s-un pamant". Sa observam locul pe. care-1 ocupa cele doua
cuvinte "pamant" si "apa" in pasajul citat, stiut fiind ca acestea erau insemnele supunerii cerute de
cuceritori (dupa Herodot, in Istorii, cartea a IV-a). Fiind elemente cu caracter vital pentru fiinta neamului
nostru, Eminescu le acorda, in replica lui Mircea, la inceput un ton grav, iar apoi, la distanta de numai un
vers, printr-un subtil joc de, cuvinte, le confera un ton amenintator, devenind un fel de zicala populara cu
caracter profetic. Cei cafe-au cerut "pamant si apa" s-au facut, in cele din urma, "o apa si-un pamant",
adica au fost nimiciti. Iar de-a lungul timpului si alti cotropitori trufasi au fost spulberati, pentru ca:
"Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe".
Ironia este evidenta in acest pasaj. Inspirandu-se dintr-o carte a lui Herodot, Eminescu aminteste aici
despre Darius I, regele persan care, purtand o campanie impotriva scitilor, a ajuns si pe teritoriul actual
al tarii noastre. El este acel "oaspe" care-a cerut "pamant si apa" scitilor, adica supunerea.
Folosind insistent interogatia retorica, Eminescu il pune pe eroul romanilor sa-si infrunte adversarul, in
plair teoretic, deocamdata. E o infruntare de principii, intre doi comandanti politici, in care Baiazid este
acuzat pe drept de laudarosenie:
"Te falesti ca inainte-ti rasturnat-ai val-vartej Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji? Tu te lauzi ca
Apusul inainte ti s-a pus? Ce-i mana pe ei in lupta, ce-au voit acel Apus?" Si aflam ca sultanul "se
faleste" de pomana ca Apusul i s-a supus, pentru ca ostile acelea luptau numai pentru glorie, nu pentru
apararea tarii lor:
"Laurii voiau sa-i smulga de e fruntea ta de fier, A credintii biruinta cata orice cavaler". Sa retinem
expresivitatea epitetului fruntea de fier, care ne da sugestia unui comandant de osti infatuat, orgolios,
avand constiinta puterii sale; fiind insa "incoronat", e mereu pus pe noi cuceriri, amenintand "mereu (Ne
amintim ca lui Mircea, la inceputul intrevederii lor, i-a spus raspicat: "De nu, schimb a ta coroana intr-o
ramura de spini", asta in caz ca nu i se supune. Aluzia e biblica. Ramura de spini a purtat Iisus cand a
fost rastignit.)
In contrast cu dusmanul, Mircea cel Batrin e gata sa se sacrifice pentru poporul sau, pentru libertatea si
in-depenenta tarii, sa devina un adevarat martir:
42
"Eu? imi apar saracia si nevoile si neamul... Si de-aceea tot ce misca-n tara asta* raul, ramul, Mi-e
prieten numai mie, iara tie dusman este, Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste".
Domnitorul roman vorbeste in numele colectivitatii pe care o reprezinta si in care se integreaza solidar.
Replica lui concentreaza demnitatea unui intreg popor, stapanit de o inalta tinuta morala; de aceea,
vorbele imaginate de autor, ca au fost sau nu rostite de eroul de la Rovine, au valoare de maxime, au
devenit proverbiale. Mircea cel Batran nu se sprijina pe "osti", ci pe zidul "iubirii de mosie", pe o forta
morala teribila, care formeaza o singura si indestructibila unitate: "N-avem osti, dara iubirea de mosie e
un zid Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!" Multimea de procedee folosite acum de autor: in-
terogatia retorica, exclamatia retorica, enumerarile, antiteza mai ales ("mi-e prieten"/ "iara tie dusman
este" ca si metafora ("iubirea... e un zid") au menirea de a contura imaginea patriotului inflacarat,
constient de responsabilitatea ce si-o asuma in fata istoriei, si convins ca natura, mereu solidara cu
romanul, va fi si de data aceasta an factor strategic in lupta pentru apararea fiintei nationale.
Se impune sa mai suliniem marea maiestrie a lui Eminescu in folosirea cuvintelor vechi (cunoscute din
cronici pe. care le cerceta cu pasiune inca din copilarie, lin biblioteca tatalui sau.) De exemplu, "mosie"
este un sibstantiv folosit cu sensul vechi de "patrie". in sintagma iubire de mosie" expresivitatea e mult
sporita, sensul obtinut fiind cel de patriotism, care dainuie la romani de demult, "din vremuri"
imemoriale.
Inca o observatie: in cuvantul rostit de Mircea, ie afla gruparea pronumelor de persoana I si a II-a, peitru
a evidentia antiteza dintre reprezentantul romanilor si cel al turcilor (pentru Baiazid apar numai forme de
persoana a II-a singular). De exemplu, este semnificativ ca fata de sase verbe folosite la persoana I: "nu
as dori", "ni voi", "sa ma laud", "nici (ca) voi", "sa te-nspaimant" "imi apar", se gasesc tot sase verbe la
persoana a II-a singular, ceea ce mareste contrastul: "privesti", "sa ajungi", "sa cunosti", "te falesti", "te
lauzi", "dusmanit vei fi".
Se mai impune observatia ca in raspunsul lui Mircea predomina substantivele la singular, pe cand in
vorbele lui Baiazid, cele la plural, inchegandu-se si-n acest mod termenii unei transante opozitii: "Eu?
imi apar saracia si... neamul"; "tot ce misca-n tara asta, raul, ramul", "mie prieten numai mie, iara tie
dusman este"; ca, in finalul luptei de la Rovine, termenul la singular sa apara in versul: "Iar in urma lor
se-ntinde falnic armia romana",
Vobind despre punerea in antiteza a celor doua personaje din Scrisoarea III, sa mai facem observatia ca
identitatea lui Mircea este anuntata de sol, care il vesteste pe Baiazid: "Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe
maritul imparat". Apoi Mircea insusi se dezvaluie, prin replicile sale: "... mosneagul ce privesti/ Nu e ora
de rand, el este Domnul Tarii Romanesti", Cei doi comandanti sunt surprinsi nu numai intr-o convorbire
tensionata, ci si in timpul confruntarii armate, cand autorul da alte detalii semnificative, dar tot
contrastante, despre aceste personaje: Eminescu spune ca "Mircea insusi mana-n lupta vijelia-
ngrozitoare", in timp ce despre Baiazid noteaza: "in zadar striga-mparatul"... pentru ca el va fi infrant
Lupta de. la Rovine este infatisata, in a doua parte a tabloului, cu o maiestrie artistica deosebita. Este o
adevarata gravura de epoca. Tensiunea psihologica este inlocuita cu tensiunea luptei, cu confruntarea
ostilor, autorul reusind sa evidentieze vitejia armatelor lui Mircea, deci vitejia intregului popor roman.
Fiind un razboi de aparare a independentei nationale, intreaga armata romana isi mobilizeaza puterea de
aparare. Prinde acum contur avertismentul lui Mircea: "N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid".
Ostirea romana iese navalnic din umbra intunecoasa a codrului si loveste fulgerator pe dusmani:
"Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii
de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa". Iuresul bataliei va fi zugravit de poet prin folosirea
indeosebi a imaginilor vizuale, auditive si motorii. Nu lipsesc (fireste) diferitele figuri de stil, epitete,
repetitii, inversiuni, dar mai ales comparatiile si metaforele, prin care se obtine o imagine simfonica a
tabloului. De exemplu, in acord cu hiperbola ("codrul clocoti") este enumerarea: (clocoti... "de zgomot",
"de arme", "de bucium"), dar si repetitia ("mii de capete pletoase", "mii de coifuri lucitoare") in care
superlativul popular "mii de" este expresia unei forte pe care nimeni n-o banuia. Epitetul are rol de a
vizualiza imaginea ("coifuri lucitoare").
Miscarea abia dezlantuita creste vertiginos, iar patriotismul este demonstrat prin faptele eroismului
colectiv: "Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn Si in caii lor salbateci bat cu scarile de lemn,
Pe copite iau in fuga fata negrului pamant, Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant Si ca
nouri de arama si ca ropotul de grindeni Orizonu-ntunecandu-1, vin sageti de pretutindeni, Vijaind ca
vijelia si ca plesnetul de ploaie.., Urla campul si de tropot si de strigat de bataie". Procedeele^prin care
autorul obtine aceasta miscare a "vijeliei ingrozitoare" (metafora) sunt felurite: mai intai semnalam forta
sugestiva a verbelor "implu", "roiesc", "iau in fuga", "scanteie", "se intind", "vajaind", "urla", Re-
memoram, de asemenea, expresivitatea sugestiva a verbului "roiesc", capabil sa noteze agitatia albinelor,
ca si a sintagmei referitoare la ostenii capabili sa "ia ii fuga fata negrului pamant" - in care locutiunea
verbala e magistral imbinata cu personificarea si inversiunea; aceasta lasa impresia unei multimi de
osteni in necontenita crestere. Miscarea dobandeste relief si prin nuantarea, in culori deosebit de vii, a
imaginilor ("cai salbateci", "lanci scanteie lungi in soare", "orizonu-ntunecandu-1" etc), incat totul se
43
transforma intr-o imagine cinematografica. Ritmul alert se obtine mai ales prin aliteratie simpla si
complexa ("Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie"). De asemenea, termenii onomatopeici
contribuie la cresterea accelerata a amplitudinii muzicale, ei aflandu-se intr-o subtila gradatie:
("freamat", "zbucium", "clocoti", "zgomot", "de arme", "roiesc", "urla" (campul), "ropotul de grindeni" -
culminand intr-un cuvant care exprima sintetic toata atmosfera: "durduind soseau calarii", cu intelesul de
"a cutremura", "a dudui", "a zgudui". Apar si hiberbole care gigantizeaza totul, dar si comparatia (care
asociaza mereu forta naturii cu forta omului): "Orizonu-ntunecandu-1, vin sageti"; "Pe pamant lor li se
pare ca se naruie tot cerul"). Sagetile vin "ca nouri de arama", "ca plesnetul de ploaie"; imparatul striga
"ca si leul in turbare"; asabii cad "ca si palcuri risipite"; sagetile suiera "ca si crivatul si gerul"; calaretii
soseau "ca un zid inalt de suliti", ale tarii steaguri vin "ca potop ce prapadeste", "ca o mare turburata".
Prin tehnica basoreliefului este scoasa in prim plan oastea romana care domina campul de bataie.
Romanii "printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti" (metafora si inversiune), iar Mircea, mare
comandant de osti, asigura, prin exemplul personal, victoria armatei sale, vadindu-se un bun strateg si
bun tactician:
"Mircea insusi mana-n iupta vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calca totul in picioare". Pronumele
de intarire "insusi", pus langa substantivul propriu "Mircea", detine si accentul afectiv. Repetitia, la
randul ei, mareste si mai mult efectul bataliei, care se desfasoara intr-un ritm ametitor. in acelasi scop,
Eminescu foloseste comparatiile homerice (spectaculoase) si hiperbolele, cum am vazut in exemplele de
mai sus: "Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti Printre cetele pagane trec rupandu-si large
uliti". Antiteza, procedeul fundamental din acest tablou, (dar si din intregul poem) este un mijloc
magistral de-a infatisa batalia de la Rovine ca pe o uriasa revarsare a maniei pedepsitoare a romanilor: in
tabara invadatorilor, domina haosul: ,
"in zadar striga-mparatul ca si leul in turbare, Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare; in zadar
flamura verde o ridica inspre oaste, Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste, Caci se clatina rarite
siruri lungi de batalie; Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie, in genunchi cadeau pedestri, colo caii
se rastoarna, Cand sagetile in valuri, care suiera; se toarna Si, lovind in fata,-n spate, ca si crivatul si
gerul, Pe pamant lor Ii se pare ca se naruie tot cerul". Sa observam bogatia verbelor de miscare la
prezentul istoric, dar si la imperfect ("veneau", "striga", "soseau") sau la gerunziu ("lovind", "durduind",
"rupandu-si", "gonind") ca si prezenta anaforei (o repetitie la inceput de vers).
Fratia om-natura spulbera inca o data agresivitatea invadatorului:
"Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana, Si in urma
lor se-ntinde falnic.armia romana". Simfonia luptei culmineaza prin strigatul de triumf al poetului
(detectabil in comparatia "ca pleava vanturata", dar si printr-o tonalitate majora, realizata prin vocale
deschise, sub accent, a ritmului trohaic). E aici o cadenta martiala, oastea lui Mircea cel Batran fiind
ordonata ca pentru o parada militara festiva.
Tonalitatea de oda este sustinuta atat prin ritm (trohaic), cat si prin masura versurilor (de 16-17 silabe) la
care se adauga rima imperecheata. Fraza eminesciana este plina de cursivitate si de echilibru. Predomina
raportul de coordonare, fata de cel de subordonare. De exemplu: "Eu nu ti-as dori vreodata /sa ajungi2/sa
ne cunosti3/, Nici /ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti5./" Propozitia a 4-a are exprimata doar
conjunctia coordonatoare "nici", care leaga doua propozitii negative: "Eu nu ti-as dori vreodata" cu "Nici
nu ti-as dori". Aceasta omitere a predicatului are ca urmare o concentrare a exprimarii, iar avertismentul
cuprins in prima propozitie devine si mai puternic, capatand o tonalitate dramatica.
Uimeste si incanta la Eminescu miscarea muzical-simfonica a luptei; totul da impresia unei orchestratii
in care instrumentele intra treptat, imprimand o crestere trepidanta a vuietului, pana la explozia finala a
triumfului Exegetii operei eminesciene, destul de numerosi, observand compozitia simfonica a tabloului
comentat, subliniaza si forta de evocare a lui Eminescu, felul in care cititorul are impresia ca este de fata
si participa nemijlocit la intamplarile prezentate.
In concluzie, sa retinem ca Scrisorea III este o sinteza de elemente lirice, epice s i dramatice, in care se
imbina armonios descrierea, naratiunea si dialogul. Spiritul creator eminescian se manifesta in arta
portretului; cele doua personalitati - Mircea si Baiazid - nefiind personaje in intelesul propriu al
cuvantului, ci doua simboluri, prin care poetul isi exprima propriile pareri in problemele pacii si ale
razboiului, (la scara istorica si cu finalitate filosofica). De aceea accentul se si pune pe trasaturile psihice
(morale), scoase pregnant in evidenta prin antiteza. Chipul lui Mircea cel Batran, conturat in linii sigure,
e simbolul domnului patriot, al omului politic, care respinge cu demnitate pretentiile de sclavie (ale
sultanului); bun strateg, el este in stare sa-si conduca ostenii la lupta dreapta si sa otina victoria finala.
Baiazid este, prin contrast, simbolul invadatorului arogant, nepoliticos si lacom, caruia istoria ii da o
lectie drastica.
Prin toate aceste calitati, Scrisoarea III este o capodopera, adica o opera cu care Eminescu a intrat in
universalitate. Iar universalitatea unui poet, spune G. Calinescu, "este imprejurarea prin care opera sa,
zamislita in timpul si spatiul pe care le exprima, iese din limitele epocii sale si ale tarii unde a luat fiinta
si devine inteligibila intregii umanitati".
44
 Praslea cel voinic si merele de aur –Demonstatie ca este basm

Basmul este o specie narativa,pluri-episodica,in care intamplarile reale se impletesc su cele fantastice,fiind

savarsite de personaje inzestrate cu trasaturi fantastice si reale,reprezentand binele si raul,din a caror confruntare ies

invingatoare faptele binelui.

Ca orice creatie populara,basmul are urmatoarele caractere:anonim,oral,colectiv,popular,traditional.Caracteristic

basmelor este faptul ca subiectul se constituie din scheme,pe care povestitorul le combina si le dezvolta in spirit

traditional ,ajungandu-se la subiecte –tip,multe dintre acestea avand o circulatie universala.

Ca in orice basm,in “Praslea cel voinic si merele de aur”actiunea este declansata de un fapt grav care a perturbat

ordinea din imparatie-furtul merelor de aur din gradina imparateasca.Basmul reprezinta o lume unde totul este posibil ,

faptele se petrec intr-un timp imaginar si intr-un spatiu cu trasaturi specifice.Timpul, ca in orice basm, nu este precizat,

evenimentele derulandu-se “odata”,in infinitul temporal,intr-un timp nedeterminat ,sugerat de formula initiala”A fost odata

ca niciodata”.Adverbul “ca niciodata”subliniaza caracterul unic al intamplarilor din basm.Intamplarile se petrec pe doua

taramuri diferite:intr-o imparatie oarecare si pe taramul zmeilor.Acestea se afla la mare distanta unul de celalalt,au trasaturi

diferite si se conduc dupa legi proprii.Cand ajunge pe taramul zmeilor,Praslea constata ca toate lucrulrile erau

“schimbate;pamantul,florile,copacii,lighioni astfel faptuite erau pe-acolo”.Personajele din basm reprezinta doua valori

morale opuse:binele si raul.In “Praslea cel voinic si merele de aur”,binele prezentat de Praslea de imparat,si cele trei

fete,de zgipturoaica si puii ei,de mesterul argintar,iar raul de catre fratii cei mari,de zmeii,de balaurul.Din confrunatarea

lor,ca in orice basm ies invaingatoare fortele binelui,deoarece adevarul si dreptatea trebuie sa triumfe.

Ca in toate basmele,personajele sunt inzestrate cu trasaturi obisnuite ,dar si cu forte fantastice.

Peaslea este cel de-al treile fiu al imparatului,fiind un personaj complex:este modest,inteligent,are un acut simt al

anticipatiei,este viteaz,curajos,consecvent,cinstit,generos.Acestor trasaturi obisnuite li se aduga cele fantastice:are o forta

fizica impresionanta(il baga pe zmeu in pamant pana la gat,omoara balaurul),comunica cu fapturi de pe alt taram,intelege

graiul corbului,transforma palatelele in mere,face o furca de aur care toarce singura si o closca cu oua de aur.

Exista in basm personaje cu puteri fantastice care stau alaturi de personajele cu insusiri obijnuite :Zmeii,balaurii,

corbul,zgripturoaica si puii sunt inzestrate cu insusiri iesite din comun:traiesc pe un alt taram,au o forta fizca

neobijnuita.

Personajele cu insusiri obijnuite sunt si ele numeroase: imparatul,fiii cei mari,fetele de imparat,mesterul

argintar.

45
 Impletirea realului cu fantasticul nu se manifesta insa numai la nivelul personajelor,ci si al intamplarilor din

basme:merele de aur sunt furate in fiecare an,Praslea il baga pe zmeu pana la genunchi in pamant,apoi la gat,strabate

drumul de pe taramul zmeilor pana in imparatia tatalui sau cu ajutorul zgipturoaicei.

Ca in majoritatea basmelor,Praslea este ajutat de corb,de zgripturoaica care au insusiri fantastice .Fiintelor cu

trasaturi fantastice li se adauga obiectele cu insusiri supranaturale:merele de aur,biciul care transforma palatele in mere de

aur , de argint si de arama,furca din aur,closca cu puii de aur.Basmul este o naratiune ampla,cu o actiune bine

imbelsugata,in care pot fi identificate momentele subiectului.Expozitiunea basmului contine formula initiala care

anticipeaza fabulosul intamplarilor.Intriga are si ea caracter fantastic si reprezinta pretextul care declansaja actiunea:in

fiecare an, merele de aur sunt furate ,spre nemultumirea imparatului.Praslea reuseste sa-l raneasca pe hot,dupa incercarile

nereusite ale fratilor sai si porneste in urmarirea acestuia .Desfasurarea actiunii cuprinde incercarile,probele pe care trebuie

sa le depasasca personajul,pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea asumata.Datorita propriilor forte,dar beneficiind si de

ajutor(din partea corbului,a zgripturoaicei)eroul trece cu bine toate probele:se lupta cu zmeii,omoara balaurul,revine in

imparatia tatalui sau,care functioneaza furca, closca si puii de aur,iar in final isi dovedeste identitatea(punctul culminant)si

al aventurilor sale se incheie cu o nunta imparateasca (deznodamantul)

Basmul este o creatie literala destinata povestitului. Ele se povesteau la sezatori , la claci,la camp,in armata,in

cabanele lucratorilor forestieri.Povestitul,in familie,copiilor este mai recent.

Specifice basmelor formulele initiale,mediane,finale, mult mai variate in basmele romanesti decat in basmele

altor popoare.

Ca majoritatea basmelor”Praslea cel voinic si merele de aur”incepe cu formula “A fost odata ca niciodata….”

care il introduce pe ascultator in lumea basmului, creeaza atmosfera, pentru receptarea intamplarilor povestite,precizand

totodata caracterulde fictiune al basmului si sugerand timpul intamplarilor.

Formulele mediane plasate la inceputul unui capitol verifica atentia auditorului, precizeaza continuarea

actiunii:”caci cuvantul din poveste inainte mult mai este;le sugereaza deplasarea in spatiu, distanta parcursa:”si

mersera,mersera”,durata “si se luptara,si se luptara zi de vara pana-n seara”.

Formulele finale, mai bogate si mai variate decat cele cele initiale readuce ascultatorii in lumea obisnuita,cea mai

frecventa fiind:”si incalecai pe-o sa ai v-o spusei dumneavoastra asa”.

Fiind o specie literara destinata povestitorului basmul se caracterizeaza prin oralitate intre povestitor si

ascultatorii sai stabilindu-se o relatie directa de comunicare.Si in “Praslea cel voinic si merele de aur”ca in toate basmele

sunt prezentate constructii si expresii populare(ce se face luntre si punte,a-si lua inima-n dinti, “a nu-si pierde

cumpatul”),constructii exclamative(“Unde da Dumnezeusa ca sa caza un asemenea noroc chior pentru mine!),

inversiuni(rogu-te, “adevar garaieste gura mea”),repetitii(“facu ce facu”)voctive(“corbule,corbule!)

46
 Caracteristica basmelor este preferinta pentru cifrele magice :in “Praslea cel voinic si merele de aur”se repeta

cifra trei:”trei frari,trei fete de imparat,trei zmei”.

“Praslea cel voinic si merele de aur” se incadreaza in basmul popular prin toate trasaturile sale:prin continut,prin

valoarea sa educativa generata de valorile morale exprimate,farsi prin valoarea sa estilica.

Ogindind viata in mod fabulos, venind dintr-o lume indepartata “ce gandea in basme si vorbea in poezii” basmul

popular a reprezentat o bogata sursa de inspiratie pentru scriitorii nostii care au creat basme culte de o mare frumusete.

(Mihai Eminescu, Ion Creanga,Ion Slavici,Barbu Stefanescu Delavrancea)

Praslea cel voinic si merele de aur

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Ogindid viata in mod fabulos,venind

dintr-o lume indepartata “ce gandea in basme si vorbea in poezii “,basmul popular cere are un subiect

simplu,actiunea sa fiind alcatuita dintr-un sir de espidoade in care se povestesc peripetiile eroului principal,reprezentand

binele ,in lupta sa impotriva raului.

Personajul este plasmuit de imaginatiia creatorului anonim si este plasat , prin intermediul formulei initiale ,intr-

u timp nedeteminat ,fabulos.Fantasticul se impleteste cu elemente reale ,in basm fiind prezente multe trimiteri la viata de zi

cu zi,care ii confera acestei creatii populare si caracter realist.

Eroul basmului ,aflat de obicei,la varsta tineretii ,isi dezvaluie clitatile ,trcand o multime de probe ,caracterizarea

indirecta fiind prepondierata in aceasta creatie populara,deoarece principalelevalori morale pe care basmul le evidentiaza

sunt mai bine puse in lumina prin faptele personajelor ,prin atitudinea lor prin relatiile cu celelalte personaje ,prin vorbele

lor.Dupa cum arata George Calinescu in “Estetica basmului”,eroul basmului este “voinicul capabil sa infaptuiasca in

perioada <tineretii nobile> misiuni oricat de dificile pentru a ajuta comunitatea umana si face sa trumfe binele .”

Praslea asa cum arata si numele sau este fiul cel mai mic al imparatului din gradina caruia erau furate in fiecare

an ,merele de aur.

Dupa incercarile nereusite ale fratilor sai mai mari,Praslea ii cere imparatului sa-I lase sa-si incerce si el

norocul.In ochii tatalui sau , Praslea este un “nesocotit”de mucos care nu poate sa-si asume o misiune in care fratii mai

mari ,alti voinici esuasera(caracterizare directa,facuta de un personaj).

Desi jignit de tatal sau ,Praslea I se adreseaza acestuia cu modestiesi intelepciune pentru a-l determina sa-l lase si

pe el sa incerce a-I prinde pe hoti.Trasaturile reies din cuvintele sale ,fiind sugeratede caracterizarea indiracta :”eu nu ma

incumet-zise Praslea a prinde pe hoti ,ca zic ca o incercare de voi face si eu nu poate sa-ti aduca nici un rau”.

47
 Prevazator ,intuind delurarea viitoare a faptelor,el isi ia “carti de citit ,doua tepuse,arcul si tolba cu sagetile “si

reuseste sa-si alunge somnul si sa-l raneasca pe hot.

Consecvent cu ceea ce-si propune el pleaca in cautarea hotului,desi imparatul vazand merele aurite “nu mai voia

sa stie de hot “.Consecvent eroului este reliefat de faptele sale,dar si de caracterizarea directa,apartinand

povestitorului:”Fiul sau,insa nu se lasa cu una cu doua ,eroul fiind convins ca-l poate aduce pe hot “chiar din gaura de

sarpe”.

In misiunea asumata ,Praslea si-i asociaza pe fratii sai care incepusera sa-l invidieze pentru vitejia sa.Ajunsi la

prapastia care despartea cele doua taramuri,numai Praslea are curajul sa coboare in teritoriul zmeilor,antiteza dintre el si

cei doi frati mai mari fiind evidenta.

In lupta cu zmeii ,dovedeste curaj ,reusind sa-I rapuna pe toti trei Confruntarea cu zmeii scoate in evidenta si alte

trasaturi ale eroului .El este inzestrat cu o forta impresionanata :il baga pe zmeu pana la genunchi in pamamnt apoi pana la

gat si-I taie capul .Acestei trasaturi fantastice I se adauga altele care reies din faptele eroului.Ca in orice personaj al

basmului,realul si fantasticul se impletesc.Astfel,Praslea se metamorfizeaza in fire vorbeste cu corbul care il ajuta

,transforma cu ajutorul unui bici,palatele in mre de aroma de argint si de aur .Fortele sale fantastice se manifesta si cand

revine in imparatie ,cand reuseste sa faca o furca de aur care toarce singura si o closca cu pui de aur.

Dialogul cu zmeul cel mic subliniaza o alta trasatura a lui Praslea ,increderea in Dumnezeu ,credinta

sa.Amenintarii rivalului sau ,eroul ii raspunde:”Cu ajutorul lui Dumnezeu,am eu ac de cojocul tau.”

Inteligent si abil,Praslea anticipeaza faptele fratilor sai, isi da seama de intentiile lor si-I insala pe acestia ,legand

de franghia pe care trebuia sa iasa ,o piatra avand caciula sa deasupra.Intentia sa este prezentata direct de catre

povestitor:”El simtise de-mai dinainte ca fratii sai ii poarta sambtele.”

Dovedind bunatate sufleteasca ,Praslea salveaza puii de zgripturoatica ,primind recunostinte si ajutorul acesteia.

In drumul spre imparatie,pe care il face cu ajutorul zgipturoaicei ,Praslea dovedeste curaj,stapanire de sine cand

“fara sa-si piarda cumpatul ,trase palosul,si-si taie o bucata de carne moale din coapsa piciorului de sus si o dete

zgripturoaicei.Tenacitatea in atingerea scopului propus se manifesta si acest gest al personajului.

Dupa ce-si dezvaluie identitatea in fata tatalui sau ,Praslea dovedeste generos cu fratii sai care incercasera sa-l

ucida,in iaba urmand ca acestia sa-si primeasca pedeapsa din partea lui Dumnezeu,in care erul crede cutarie:”Tata eu ii iert

si pedeapsa sa o ia de la Dumnezeu”.

In final eroul este rasplatit pentru calitatile sale si peripetiile sale se incheie cu o nunta imparateasca.

Praslea cel voinic este un personaj complex,in care se impletesc insusirile omenesti si fabuloase care reies,mai

ales,din faptele sale din relatiile cu celelalte personaje ,din spusele lui caracterizarea directa fiind mai putin prezenta.

48
 La nivelul expresivitatii artistice observam prexenta constructiiloor populare(N-auzi tu ce prapatii spun fratii

tai”,”nu se lasa cu una,cu doua”),a vocativelor familiare (“nesocotitule”,”frumusica mea”),prezente in exprimarea cotidiana

,a oamenilordin mijlocul caroara a rasarit basmul,erul fiind o intruchipare a inaltelor valori morale pretuite de creatorii

basmelor.

Praslea cel voinic, este ca toti eroii din basme care intruchipeaza binele, este un erou exemplar,in portretul sau

moral fiind prezente cale mai inalte valori morale:curajul,modestia,increderea in Dumnezeu vitejia,darzenia

consecventa,darzenia.

Prin eroii sai, care intruchipeaza valorile morale amintite, prin victoria binelui asupra raului, basmul are o

pronuntata latura educativa , cultica increderea in suprematia binelui si admiratia pentru personajele exemplare.

49
 D-L GOE
-comentariu-

I.L.Caragiale este alături de Eminescu şi Creangă unul dintre cei mai mari
scriitori ai poporului nostru. Este autorul a patru comedii (O scrisoare pierdută, O noapte
furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, D’ale carnavalelor) a unei drame
(Năpasta), a publicat nuvele (Două loturi, O făclie de Paşte, In vreme de război etc) şi
schiţe, adunate în volumul “Momente şi schiţe”, apărut în 1901.
Caragiale este considerat creatorul schiţei în literatura română, deşi această
specie a fost cultivată şi de alţi scriitori (Emil Gârleanu, Alexandru Brătescu Voineşti); îi
revine acest merit deoarece el a atins perfecţiunea artistică. Personajele schiţei lui
Caragiale sunt selectate din diferite medii: din familie şi scoală, din presa, justitie, din
viata moderna sau din viata politica. Schitele D-l Goe si Vizita satirizeaza contrastul
dintre pretentiile unor parinti de a fi buni educatori si ceea ce sunt in realitate (ingaduitori
peste masura).
Schita este o opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o actiune
restransa la care participa un numar mic de personaje surpinse intr-un moment
semnificativ al existentei lor. Titlul schitei poarta numele personajului principal caruia
autorul i-a adaugat apelativul “domnul” prin care anticipeaza intentiile sale ironice. El
sugereaza si faptul ca autorul inverseaza cele doua universuri umane (cel al copilului si al
maturului), intrucat Goe se comporta ca “un om mare”,pe cand cele trei cucoane “ se
copilaresc” pentru a fi pe placul “puisorului”.
Fiind o schita, Caragiale nareaza faptele intr-o anumita ordine, determinata
fiind doar de un singur moment semnificativ din viata personajului pricipal: Calatoria cu
trenul pana la Bucuresti in compania celor trei doamne: mam-mare, mamitica si tanti
Mita.
Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect, prin
intermediul faptelor si al personajelor, caci schita este o opera epica in care exista
narator, personaje si actiune.
Intamplarile narate intr-o succesiune logica se constituie in momente ale
subiectului literar. Astfel, in expozitie aflam ca “tanarul Goe” impreuna cu “cele trei
doamne frumos gatite”, asteapta cu nerabdare pe peronul din Urbea X, trenul accelerat
care trebuie sa le duca la Bucuresti. Autorul precizeaza inca de la inceput un amanunt
semnificativ care arunca o lumina cruda asupra mentalitatii unor parinti si anume faptul
ca Goe este dus la Bucuresti “ca sa nu mai ramana repetent si anul acesta”.
Goe este imbracat intr-un frumos costum de marinar si este “imapacientat” si
“incruntat” deoarece trenul nu soseste. Deprins sa i se indeplineasca orice dorinta, Goe
ordona sa vina trenul: “eu vreau sa vie”.
O discutie filologica vizand pronuntarea corecta a cuvantului “marinar” se
incheie cu concluzia surprinzatoare prin oraznicie, dar categorica: “Vezi ca sunteti
proaste amandoua.”
Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi pasageri constituie
intriga actiunii. Cativa tineri politicosi le ofera locurile, dar Goe ramane pe coridor “cu
barbatii”. Calatoria cu trenul este evenimentul datoria caruia i-a nasteresi se dezvolta
actiunea schitei.

50
 Desfasurarea actiunii curpinde intamplarile din timpul calatoriei lui Goe si a
insotitoarelor sale pana la Bucuresti admirabil gradate si desfasurate intr-un timp relativ
scurt.
Folosind ca principal mod de expunere dialogul, autorul ni-l arata pe Goe
cum scoate capul pe fereastra, dar este apostrofat de un tanar care il “trage putin inapoi”,
sfatuindu-l sa nu scoata capul pe fereastra. “Mititelul” se smuceste si, raspunzandu-I
oraznic uratului, scoate capul pe fereastra. Urmarea neascultarii este pierderea palariei si
a biletului de calatorie care era “in pamblica palariei” iar tipetele lui Goe, ca sa opreasca
trenul, sunt zadarnice.
Sosind conductorul si cerand biletele, femeile il scuza pe Goe, fiindca biletul
“era in pamblica palariei” care a zburat. “Dupa lungi parlamentari”, cele trei cucoane
sunt nevoite sa plateasca biletul puisorului, si o amenda “pe deasupra”.
Afectoasa si nervoasa, mamitica il cearta pe Goe, mam-mare ii ia apararea si,
din aceasta disputa, odorul, tras de mana de o parte si de alta “se reazama in nas de clanta
usii de la cupeu” si incepe sa urle. Totul se termina cu bine, caci bunica, prevazatoare ca
de obicei, aluat “un berec” pe care i-l ofera lui Goe in locul palariei. Dupa ce se preface
ca este suparat, mamitica ii da o “ciucalata” si scena i-a sfarsit prin pupaturi.
In timp ce cucoanele converseaza, Goe dispare de pe coridor. Mam-mare este
disperat pana ce aude “bubuituri” in usa toaletei. Gratie interventiei conductorului,
“captivul” este eliberat. Cucoanele rasufla usurate si il saruta pe Goe ca si cum l-ar
vedea dupa o indelungata absenta.
Mam-mare se hotareste sa stea pe culoar si sa-l pazeasca pe puisor asezandu-
se “pe un geamantan strain”.
Actiunea atinge punctul culminant, moment de maxima tensiune in
desfasurarea actiunii, deoarece Goe trage semnalul de alarma, in ciuda sfaturilor lui
mam-mare: “-Sezi binisor, puisorule, sa nu strici ceva”. Trenul se opreste, lumea se
alarmeaza, personajul de serviciu “umpla forfota”, dar nimeni nu poate stii cine a tras
semnalul, deoarece “mam-mare doarme in fundul pupeului cu puisoul in brate”. Se
constata totusi ca ata rupta si manivela rasturnata era “tocmai in vagonul de unde zburase
mai adineauri palaria marinelului”.
Deznodamantul marcheaza sfarsitul actiunii. Trenul porneste, iar in scurt
timp pasagerii ajung la Bucuresti. Cucoanele se urca cu puisorul in birja si pornesc in
oras, carandu-I birjarului sa le duca “ la bulivar”.
Compozitional, schita “D-L Goe” are o actiune conceputa linear, autorul
urmarind aspectul tematic, gresita aducatie data de familie tanarului Goe, pe un singur
plan. Din reluarea subiectului, scriitorul releva contrastul dintre aparenta si esenta, dintre
ceea ce vrea sa para aceasta familie (educata, culta, cinstita, cu un limbaj ales) si ceea ce
este in realitate (inculta, necinstita, cu un limbaj de mahala). De aici de naste si hazul.
Construita in cea mai mare parte pe dialog, schita propune un numar redus de
personaje: Goe, cele trei doamne, conducatorul, un tanar.
Limbajul viu, colorat, savoarea dialogurilor si naratiunea,

naturaletea replicilor, succesiunea dinamica a intamplarilor si talcul lor fac din acesta

schita un adevarat “monument de arta literara.,,

51
Ionel Popescu este personajul principal al schitei ,,Vizita", scrisa de catre vestitul nostru dramaturg si
prozator I.L.Caragia-le.El este unicul fiu al familiei Popescu;o familie instarita ,burgheza.
El este conturat de autor atât direct,cât si indirect.
Portretul fizic al personajului este abia schitat:Ionel Popescu Este un copilas foarte dragut in,de
vreo opt anisori";asprctul lui exterior fiind prins in doar in cateva cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior
de rosiori,in uniforma de mare tinuta".
Caracterizarea eroului se face prin onomastica:Ionel este un nume des intalnit,ca,de altfel
popescu.Autorul intentioneaza sa creeze prin acest nume un tip de copil rasfatat si fara educatie.
Portretul moral este alcatuit prin caracterizarea indirecta a personajului care se contureaza din
comportament,fapte ,gesturi ,din felul cum vb si din atitudinea lui fata dee celelalte personaje:mama
,slujnica,musafirul..Limbajul personajului este si el mijloc de caracterizare indirecta.Ionel Popescu are
doar cateva replici in intreaga schita, ceea ce dovedeste ca nu prea cunoaste mijloace de expresie.
Ionel este un baiat foarte obraznic .Obraznicia lui reiesind din Tonul obraznic pe care ii cere
socoteala musafirului tutuindu-l.din atitudinea lipsita de resprect fata de adulti,in a caror discutie se
amesteca si din comportamentul needucat al baiatului care se serveste cu dulceata direct din chesea si nu
isi pune pe o farfurioara.
El este de asemenea si foarte rasfatat si de fiecare data cand face vreun rau ,mama il dojeneste
putin cu multa balndete.Ionel Popescu este un baiat foarte neastamparat.Aproape ca da foc casei,face
zgomote asurzitoare cu toba si trambita ,iar mamei s i musafirului le este imposibil sa mai discute.Mama
intervine intr-un tarziu ,indemnandu-l cu mult calm sa mearga in camera alaturata ,deoarece deranjeaza
musafirul:”Du-te dincolo ,mama ;spargi urechile dumnealui!Nu e frumos ,cand sunt musafiri.
Obsnuit sa faca doar ce vrea ,baiatul nesocoteste sfatul doamnei Popescu.Naratorul , profitand de
putina liniste ,intervine si incearca sa faca liniste,explicandu-I micului maioras ce se intampla in cavalerie.
Explicatia il potoleste pentru cateva clipe pe aprigul baietel ,dar declanseazaz o noua experienta
atacand tot ce intalneste .Ionel este arogant si ii place sa comande.
El se comporta cu un adult ,ca un ofiter ,spre admiratie mamei care ii permote orice si il
inurajeaza sa fumeze.Cu indrazneala,el se serveste cu o tigara din pachetul musafirului,o pune in gura si
salutand militareste ,cere un foc.
Netinand cont de prezenta naratorului ,Ionel ia mingea primita si incepe sa se joace .Din nou
,copilul nu o ia in considerare pe mama lui si joaca lui pune in pericol un bibelou.El ii rastoarna cafeaua
pe pantaloni musafirului.Mama il cearta cu blandete pe Ionel,considerand ca nu a facut un lucru prea
grav.
Dupa ce fumeaza,mic fiind ,lesina si doar musafirul il poate face sa isi revina.
Lasand-o pe doamna Popescu cu scumpul ei maioras in afara oricarui pericol ,musafirul
pleaca.Acasa intelegem de ce baiatul se intorsese cu cheseaua de dulceata goala din vestibul.”Gluma” pe
care Ionel a facut-o pe seama naratorului punandu-i dulceata in sosoni,arata clar lipsa de educatie si de
resspect a acestua.
Intregul comportament al baiatului arata educatia gresita primita in familie;nu face nazbatii
copilaresti,ci pune la calerautati cu buna stiinta.Se dovedeste a fi un copil lipsit de educatie si respect
,care nu face distinctie intre bine si rau,permis si interzis.
Fata de Ionel,scriitorul lasa sa se stecoare ironia si dezaprobarea legate de comportamentul
baiatttului.Modul ironic in care scriitorul relateaza de la prima pana la ultima scena in care este prezentata
atitudinea lui Ionel demonstreaza dezaprobarea acestuia fata de comportamentul baiatului.El este tipul
copilului rasfatat,obraznic, egoist,dezordonat si arogant.
Sursa umorului o constituie constastul dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce reprezinta
ele in realitate.
Schita prwezinta cu ironie efectele negative primite de odraslele unor familii bogate.
Ionel Popescu este si va ramane un personaj semnificativ al creatiei lui Caragiale,dar si a literaturii
romane.

52
 Povestea lui Harap - Alb

“Povestea lui Harap-Alb” este un mic roman de aventuri cu subiect fabulos, un Bildungsroman(istoria maturizarii
unui tanar), care se incadreaza in genul epic,iar ca specie literara este un basm cult, deoarece are un autor identificat,
pe Ion Creanga.Ca in orice basm, actiunea se deruleaza linear, cu eroi si motive populare, iar ca modalitate narativa,
incipitul este reprezentat de formula initiala tipica:”Amu cica era odata…”

”Povestea lui Harap-Alb” a fost publicata in “Convorbiri literare” in 1877.Eminescu o reproduce imediat in ziarul
“Timpul”
Actiunea reliefeaza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintrea adevar si minciuna, iar deznodamantul
evidentiaza triumful valorilor positive asupra celor negative, toate aceste elemente fiind specifice
basmului.Semnificatia titlului”Harap-Alb” reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in
fantana.Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul,fiul craiului isi schimba statutul de nepot al Imparatului Verde
in acela de sluga a Spanului.

Numele este un oximoron,avand sensul de “rob alb”,deoarece”harap”inseamna”negru, rob”. Devenit sluga Spanului,
isi asuma si numele de Harap-Alb pe care i-l daduse acesta, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de
stapanul sau, intucat jurase pe palos.

Fantasticul este construit prin impletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, ca specific ancestral al
basmelor,insa,in aceasta proza narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului
moldovenesc, de unde reiese si originalitatea acestei creatii.

Personajele sunt reala si fabuloase, iar acestora cu personajul principal reflectesprijinul acordat pentru invingerea
raufacatorilor (personaje antagoniste)si se numesc donatori,(eroi supranaturali care-i ofera un obiect miraculous
pentru a-l ajuta la nevoie) sau ajutoare.
Secventa narativa care ilustreaza sederea la curtea Imparatului Verde este structurata in mai multe episoade
inlantuite, care,ca in orice basm se constituie in tot atatea probe fabuloase la care este supus protagonistul.Intr-o zi,
avand la masa “niste salati minunate”,care se obtineau cu multa greutate, Spanul ii porunceste slugii sa-i aduca acele
bunatati din gradina ursului.Calul fabulos il duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta Duminica,iar aceasta il ajuta sa-si
indeplineasca misiunea sis a treaca proba.

Structura “Povestii lui Harap-Alb”cuprinde o simbolistica bogata si o suita de motive care ii asigura
amplitudinea.De exemplu, ca sa ne referim la cele mai importante, podul, insula,fantana,sunt toposuri cu incarcatura
mitica unde se savarsesc ritualuri de initiere.
PODULsimbolizeaza trecerea spre o alta lume, de la un mod de existenta la altul.Podul este ,mai intai,locul unde
este selectat cel mai vrednic dintre feciori,mezinul,vrednic de initiere.Un alt pod pe care trebuie sa-l treaca Harap-
Alb este unul al incercarii fondului sufletesc, cand Harap-Alb ocroteste viata furnicilor, numite cu emotionanta
omenie, ”gazulite nevinovate”. Intotdeauna podul inseamna o intrare in necunoscut.

PADUREA basmul “cere” ca eroul sa strabata neaparat o padure.Si acest simbol este ambivalent:pe de o parte e un
centru de intimidate, un loc sacru(Bachelard)pe de alta parte semnifica labirintul.Aceasta din urma acceptie este cea
mai frecventa in basm:”Si mergand el tot mergand inainte prin codri intunecosi, de la un loc se inchide calea si
incep sa i se incurce cararile, incat nu se mai pricepe fiul craiului incotro sa apuce si unde sa mearga”.Scrie
V.I.Propp ca oriunde s-ar duce eroul (sau eroina) ”se trezeste invariabil in padure”;Anume aici incep
aventurile ;”Padurea figureaza un ritual al intierii”.

FANTANA are tot o dubla conotatie:capcana si un spstiu al linistii,al fertilitatii, un loc de regasire a sinelui.Intr-un
tinut pustiu,rasare dintr-o dat un element primordial:apa,o fantana a vietii.Amagindu-l pe Harap-Alb sa intre in
fantana(unde este apa si racoare),Spanul reuseste sa obtina substituirea.Grota din interiorul labirintului-fantana
devine din “uimita incantare”,”grota de spaima”(BACHELARD).Intri cu o identitate si iesi cu alta;un nou nascut cu
un nume nou.Aceasta metamorfoza a fost echivalata cu

53
ATHANORUL(Vasile Lovinescu).
Materia prima a “Povestii lui Harap-Alb” este alcatuita din mai multe motive.Pentru Propp motivele se pot gasi in
fiecare cuvant.

MOTIVUL DRUMULUI INITIATIC

Drumul este destinul omului.Pe acest drum, eroul se fortifica,”prinde la minte”,castiga iubire slava si
putere.Parcurgerea lui imita ritualic sensul existentei.
Secventa narativa a calatoriei, combinand realul cu fabulosul,este alcatuita din mai multe episoade,in carese
manifesta alta trasatura specifica basmului si anume aceea a prezentei donatorilor.Dupa un timp, calatorii vad un roi
de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze.Atunci Harap-Alb işi scoata palaria,o asaza pe
pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo.

Voinicul ciopleste un bustean si le face adapost,dupa carecraiasa albinelor ii da o aripa,ca, in caz de nevoie,Harap-
Alb sa-i dea foc,si ea ii va veni in ajutor.
Un loc aparte in galeria de personaje din “Povestea lui Harap-Alb” il ocupa eroii carnavalesti:Gerila
,Flamanzila,Setila,Ochila si Pasari-Lati-Luhgila.Aceste personaje apartin”realismului grotesc”(Mihail Bahtin), dar
un grotesc special, care se mentine in sfera de emanatie populara,elementele ce-l compun fiind amplificarea
,reprezentarea bizara,hilarul, tratarea vesela in spiritual libertatii carnavalesti.

Este viziunea eroic-populara, alegorizanta si hiperbolizanta si perceptia lumii pe dos.Negresit,

Gerila, Flamanzila,Setila,Ochila si Pasari-Lati-Lungila sunt oameni hiperbolizati, caricaturizati”pe

dos” precum gigantii lui Rabelais.Viziunea carnavaleasca reclama o lume fundamental ape

materialitatea fecunda.

54
 Somnoroase pasarele

Poezia Somnoroase pasarele … descrie un tablou de natura in momentul inserarii.

Motivul este cuprins in versul final: Totu-i vis si armonie.

Poezia exprima un sentiment de liniste si pace.

Poezia seamana cu un cantec de leagan pentru o fiinta draga, sugerata prin pronumele
personal de persoana a doua singular –ti din versul Fie-ti ingerii aproape, precum si prin
urarile adresate: Noapte buna! Dormi in pace!.

Natura este formata din elemente personificate, care actioneaza antitetic: izvoarele
suspina, codrul negru tace, dorm si florile-n gradina. Acestea se afla in deplina armonie cu
cele insufletite – lebada, pasarile, precum si cu elementul uman.

Animatele se afla in miscare (pasarile se aduna, lebada trece), catre adapostul oferit
de natura – cuiburi, trestii.

Imaginea lunii, care vegheaza de sus peste intreaga fire, contribuie la realizarea
atmosferei de somnie – Peste-a noptii feerie/ Se ridica mandra luna.
Toata natura este cuprinsa de vraja si linistea noptii.

Poezia incanta prin tabloul feeric creat si prin armonia versurilor, grupate in strofe de
cate 4, ultimul fiind injumatatit; rima este incrucisata (suspina/ tace/ gradina/ pace).

55
56