PROVOCĂRI ALE STATUTULUI DE PĂRINTE LA VÂRSTA ADULTĂ

Abstract

Parents today face significant challenges when it comes to raising children,

and many of those issues were totally unheard a few years ago. A sample
of 90 adults ( parents) has been assessed with a 15 questions survey, made
by the authors, regarding challenges of parental status in adulthood. The
conclusion of this questionnaire is that most of the parents are raising their
children experiencing a lot of problems, the main being represented by
poor communication,
insufficient time spent in the company of children, and in some cases, too
little involvement of the partner in children’s education.

1. Stadiul adult în contextul provocărilor atribuite rolului de părinte

1.1 Prezentarea generală a stadiului

Adultul tânăr, între 35-45 de ani, caracterizat prin integrare și adaptare,

profesională intense, statut și roluri familiale și sociale încărcate de responsabilitate (Crețu,
2016, p.334).
Maturizarea afectivă și motivațională fac parte din caracteristicile acestui nivel de
vârstă, viața organizându-i adultului trecerea prin toate tipurile de evenimente, deci, trărirea
prin cele mai lungi game de emoții, dispoziții, sentimente. Adultul se caracterizează prin cea
mai mare bogăție și diversificae a trăirilor afective.
Conform studiilor, perioada adultă a fost mai puțin vizată ca stadiu sau perioadă
diferențială, deoarece vreme îndelungată, psihologia generală își centra atenția pe
caracteristicile subiecților din această etapă (Verza și Verza, 2000, în Sălceanu, 2015, p.469).
Mai mult, vârsta adultă, este perioada caracterizată de împlinirea vieții psihice, fapt care nu
mai permite relevarea evoluției sale (Crețu, 2009, în Sălceanu, 2019, p.469).
 Întreaga perioadă este centrată pe problema continuității și schimbării. Cel mai
ușor de observant sunt modificările caracteristicilor fizice și ale stării de sănătate , având
repercursiuni de natură psihologică.
Perioada adultă este considerate ca perioada maximei realizări, în care, în general,
persoanele ating cel mai înalt statut socio-profesional și cel mai ridicat nivel al bunăstării.
Desigur că persoana în acest stadiu este confruntată cu o serie de problem la care trebuie să se
adapteze.( Sălceanu, 2015, p.469)
Dinamica rolurilor parentale este și ea importantă în perioada adultă. Ciclurile
vieții se centrează pe modiifcarea de pondere a unor subidentități ce coexistă în structura
personalității și se organizează în jurul rolurilor și stautului social și familial. În acest plan al
vieții familiale, aspirațiile sunt legate de păstrarea reușitei tuturor, reușita în viață a copiilor,
și, uterior, dorința de a avea nepoți ( Crețu, 2016, p.344).
White R.W. ( 1975, APUD Sion, 2007, în Sălceanu 2015, p. 480) se referă la
subidentitatea de carieră profesională, cariera de părinte, de soț/soție, analizând dezvoltarea
lor în fazele adulte. Rolurile de părinte sunt conform celor mai mari autori, într-o mare
proporție, o repetare a rolurilor la care indivizii au fost expuși în copilărie. Există
următoarele tipuri de părinți: indulgent; democratic; infantile; dependent; perfecționist;
dominator; indiferent; hiperprotector (Sălceanu, 2019, p.480).

1.2 Provocări ale statutului de părinte la vârsta adultă

Prima școală firească a omului este familia, ea punând bazele educației copilului,
viața de familie constituind fondul pe care se va clădi edificiul personalității, ea influențând
întreaga viață a omului (R. C. Codreanu, 1968). Familia, ca nucleu de bază al educației
copiilor, ridică cele mai complexe și numeroase probleme. Influența mediului familial este
condiționată de o serie de factori caracteristitci, care se particularizează, dând notă specifică
personalității copiilor, ca reflectare și ecou ale personaliății părinților ( R. C. Codreanu, 1968,
p. 73).
Principalele provocări abordate în chestionar, pe care părinții trebuie să le înfrunte
la vârsta adultă, în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor, sunt reprezentate de:
 atenția permanentă de care copiii au nevoie, și petrecerea unui timp de calitatea
împreună cu aceștia;
  gestionarea și cunoașterea emoțiilor copiilor, dar și a propriilor emoții;
 implicarea optima a paretenerului și necesitatea implicării bunicilor în educația
copiilor;
 implicarea în viața școlară a copiilor și limitarea accesului excesiv a acestora la
tehologie
Petrecerea a cât mai mult timp, a părinților împreună cu proprii copii, oferă
siguranță si stabilitatea emoțională. Copilul trăiește sentimentul de siguranță prin intermediul
familiei, a rutinei si activităților familiale. Timpul petrecut cu copilul regulat, indiferent de
activitatea propriu-zisa, ii ofera acea stabilitate de care are nevoie, orice activitate impreuna
fiind pretioasa pentru copil, accentul cel mai mare punându-se pe petrecerea timpului
calitativ. Timpul petrecut cu copilul inseamna sprijin– orice persoana, indiferent de varsta,
are nevoie de o persoana apropiata pe care sa se poata baza, care sa o asculte si sprijine. Cu
atat mai mult are nevoie copilul de sprijin, atat emotional, prin sentimentul ca este apreciat si
ascultat, cat si practic, prin ajutorul acordat, prin incurajare si sustinere (https://familist.ro)
Părinţii descoperă adesea că una dintre cele mai dificile și mai complicate datorii
care le revin este aceea de a face faţă emoţiilor copiilor lor și comportamentului generat de
acestea. Motivul este acela că, atunci când emoţiile copilului sunt stârnite, organismul său se
află într-o asemenea stare, încât nu ajungi la nici un rezultat încercând să stai de vorbă cu el și
să-i aduci argumente. În multe situaţii, reacţiile copilului îl fac pe adult să se simtă atât de
frustrat, încât propriile emoţii încep să se agite (Kay Kuzma, 2003).
Gestionarea emoțiilor presupune recunoașterea acestora, numirea, acceptarea și
exprimarea lor. Pentru copii poate fi foarte dificil să gestioneze acest amalgam de emoții
necunoscute. Cei mici au nevoie de sprijin în aceste momente intense din punct de vedere
emoțional, în care se simt neputincioși și copleșiți. De aceea au nevoie de un adult care să
transmită siguranță și legimitate, iar adulții pot veni în sprijinul celor mici validând trăirile
lor. Atitudinea pe care o au părinții față de emoțiile lor este transmisă copiilor. Dacă părinții
și-au acceptat emoțiile și le vor accepta și ei (http://echilibria.ro).
Ambii părinți joacă un rol de neînlocuit în viața copiilor lor. Această relație vitală
afectează în mod pozitiv bunăstarea fizică, mentală și emoțională a copilului. Relația pe care
o împărtășesc părinții cu copiii este aceea care afectează un copil pe tot parcursul vieții sale.
Studiile arată că beneficiile implicării atât a mamei, cât și a tatălui, sunt multiple, afectând
numeroase domenii ale vieții unui copil, inclusiv sănătatea și dezvoltarea, progresul academic
și alegerile de viață (J. P. Shonkoff and D. A. Phillips, 2000, p.226) De asemenea, bunicii
joacă un rol important în viața nepoților lor, deși este adesea indirectă. Cea mai mare parte a
semnificației lor pentru copii este văzută prin sprijinul și ajutorul acordat părinților lor.
Bunicii sunt adesea văzuți ca "tampoane de stres", "supraveghetori" ai familiei, "rădăcini",
"arbitri" și "suporteri". Cercetările sugerează că copiii găsesc o acceptare unică în relațiile lor
cu bunicii, ceea ce le aduce beneficii emoționale și mentale (https://foreverfamilies.byu.edu).
Vârsta școlară a copiilor, este o perioadă foarte importantă pentru viaţa copiilor şi a
părinţilor lor. In această perioadă cei mai mulţi copii incep şcoala. Cand copiii incep să
meargă la şcoala, lumea lor se schimbă. Ei trebuie să inveţe rapid să se descurce singuri, fără
părinţi, să stea impreună cu alţi copii, necunoscuţi şi să facă faţă cerinţelor mai multor adulţi.
Responsabilitatea majoră a părinţilor, in această perioadă, este să le ofere copiilor lor
sprijin şi indrumare. Rolul lor este să le arate cum să comunice eficient, cum să dea dovadă
de bunătate, cum să ofere ajutor, cum să işi repare greşelile, cum să fie loiali şi cum să
acţioneze cu integritate. La sfarşitul acestei etape, copiii intră la pubertate. In această perioadă
au loc schimbări importante, atat fizic, cat şi emotional. Ei vor din ce din ce mai multă
independenţă, dar este posibil să nu aibă abilităţile necesare pentru a lua propriile lor decizii.
Ei realizează că principiile şi convingerile lor pot fi diferite de cele ale părinţilor lor. De
asemenea, ei incearcă să inţeleagă cine sunt, ca indivizi. Toate aceste modificări pot naşte
conflicte intre părinţi şi copii. Responsabilitatea principală a părinţilor in această perioadă
este să işi protejeze copiii, respectandu-le nevoia de independenţă. Pentru a putea realiza
acest lucru, părinţii trebuie să găsească moduri prin care să rămană langă copiii lor fară a-i
constringe, să fie dispuşi să asculte, să discute şi să ofere sfaturi încerce să inţeleagă emoţiile
din spatele comportamentelor copiilor lor.
Etapa de Adolescența a copiilor, este o alta provocare a parintilor. De-a lungul
copilăriei, copiii se străduiesc să işi dezvolte independenţa pe care incearcă să o pună in
practică in această perioadă. Experienţele din copilărie ar fi trebuit să le dezvolte
competenţele, increderea şi imaginea de sine care să ii ajute in adolescenţă şi ca viitori adulţi,
prin posibilitatea de a practica, de a invăţa din propriile greşeli şi de a-şi dezvolta abilităţi
care să ii inveţe cum să facă faţă cu bine noilor provocări. Adolescenţa este o perioadă foarte
interesantă, copilul fiind aproape adult şi capabil să comunice cu părinţii despre aproape
orice. Copiii din această etapă se pot gandi la propriile idei noi, dezvoltandu-şi sistemul de
valori şi traseul pe care vor să il urmeze. Toate acestea inseamnă schimbări majore in relaţia
copil – părinte şi cu siguranţă vor mai exista schimbări de-a lungul dezvoltării. Este important
ca toate aceste schimbări să fie luate ca adevărate oportunităţi de a-i invăţa pe adolescenţi
cum să ia decizii corecte, cum să rezolve conflicte şi cum să facă faţă unui eşec. Sarcina
principală a adolescentului in această perioadă este de a găsi propria identitate. Sarcina
principală a părintelui in acestă etapă de dezvoltare a copilului este de a-şi îmbunătăţi relaţia
cu acesta, dezvoltându-i totodată independenţa.
Construirea unei relaţii sănătoase părinte-copil presupune o combinaţie de căldură şi
structură pe tot parcursul dezvoltării copilului – de la naştere pană la maturitate. Pentru
realizarea acestei combinaţii este nevoie de un mod de gandire concentrat pe obiectivele pe
termen lung, pe oferirea unui climat cald de invăţare şi pe informaţia de care este nevoie
pentru a atinge acele obiective pe tot parcursul dezvoltării copilului.
Dezvoltarea copilului este un proces continuu şi fără sfarşit. Acest lucru se intamplă
deoarece ii oferim mereu informaţii noi şi il invăţăm să-şi dezvolte noi abilităţi. Toate se
bazează pe achiziţiile anterioare şi formează premise pentru achiziţiile ulterioare. Pentru a
putea fi ghidați intr-un mod eficient, este necesar să existe aşteptări realiste in ceea ce
priveşte potenţialul copiilor și sp existe înțelegerea că este posibil ca ei să nu aibă
experienţele sau informaţia de care au nevoie pentru a reuşi. De asemnea, este necesar să se
reflecteze asupra a ceea ce părinții ar putea face diferit pentru a-i ajuta să se dezvolte și să
fie acceptat faptul că perspectivele lor pot fi diferite de ale părinților ( Joan Durrant, 2012).

2. Obiectivele studiului

Principalele obiective ale acestui studiu au fost identificarea, propunerea și analiza celor
mai întâlnite provocări ale părinților la vârsta adultă, în ceea ce privește educare și creșterea
copiilor.
S-a urmărit intervievarea persoanelor cuprinse în categoria de vârstă 35-45 de ani, având
loc, apoi, o interpretare a rezultatelor ce au vizat variantele de răspuns selectate de către
participanți.

3. Eșantion și metode

Metoda utilizată în realizarea acetui studiu, este cea a chestionarului. Un chestionar

cuprinde interogari privind toate aspectele produsului/serviciului despre care dorește a se afla
opinia publicului tintă.
 Chestionarul utilizat conține 15 întrebări, itemii cuprinsi în cadrul acestuia cuprinzând
15 intrebari cu trei, repeciv 4 variante de raspuns, fiind realizate dupa scala semantica -
cuvinte (ex: des, foarte des, da, nu etc).
Multimea subiectilor intervievati, în număr de 100, formează esantionul, 80 dintre
persoane fiind din mediul urban, iar 20 din mediul rural. Populația cercetată este reprezentată
de personane cuprinse în categora de vârstă 35-45 de ani, de genul feminin sau masculin,
domiciliate în județul Constanța.
Persoanele intervievate și-au oferit consimțământul în completarea datelor personale, în
ceea ce privește vârsta, genul, și mediul lor de proveniență, urban sau rural.

4. Rezultate

S-au efectuat analize individuale a tuturor celor 15 întrebări, fiind vizate variantele de
răspuns selectate de către fiecare subiect participant la studiu, avându-se în vedere genul,
vârsta, și mediul de proveniență ale acestora. Aceste interpretări sunt urmate de o scurtă
concluzie a datelor obținute.

4.1. Prima întrebare

Prima întrebare a chestionarului utilizat vizează cantitatea de timp alocată de către

părinți exclusiv propriilor copii. Variantele de răspuns impuse sunt: foarte mult, suficient,
puțin.
Dintre cele 100 de persoane participante, 93% au afirmat că petrec foarte mult timp în
prezența copiilor, iar 7% au declarat că le aloca puțin timp acestora.
Se constată că părinții încearcă să își exercite cu vehemență rolul în ceea ce privește
creșterea copiilor, constientizând faptul că cel mai valoros lucru pe care îl pot oferi
copiilor lor, este timpul, în pofida faptului că se trăiește într-o eră a vitezei în care
suprasolicitarea își pune ampreta pe fiecare om.

4.2. A doua întrebare

A doua întrebare din cadrul chestionarului urmărește identificarea celei mai implicate
persoane din familie, în ceea ce privește educația copiilor. Varaiantele de răspuns propuse:
sunt mama, tata, buncii.
 La această întrebare, 9% dintre participant au răspuns că bunicii sunt cei care se
ocupă de educația copiilor, doar 3% au afirmat că tata, iar 88% dintre participanti au
recunoscut că implicarea mamei este cea care primează în educarea copilului.
Conform numeroaselor studii, părinții, atât mama cât și tatăl, au același rol în evoluția
și dezvoltarea psihologică a copilului. Este adevarat că rolul mamei este mult mai important
si mai complex, însă și cel al tatălui este bine definit. Mama reprezintă simbolul afecțiunii,
blândeții, feminității, iar tatăl este simbolul autorității, al siguranței. De asemenea, ajutorul
bunicilor se consideră a fi oportun în unele situații, însă, rolul acestora nu trebuie sa primeze,
prezența părinților neputând fi înlocuită.

4.3. A treia intrebare

A treia întrebare vizează intensitatea cunoașterii trăirilor și emoților propriilor copii,

de către părinți. Variantele de răspuns sunt: foarte bine, suficient, deloc.
Dintre cele 100 de persoane participante 53% au răspuns că recunosc foarte bine
trăirilor și emoților copiiilor, 34% au răspuns că suficient de bine, iar 3% au afirmat că
deloc.
Odata cu maturizarea copiilor, părinții reușesc din ce în ce mai greu sa facă față și să
le recunoască trăirile și emoțiile. Însă, în acest caz, peste jumătate dintre participanți,
consideră că își cunosc foarte bine copilul.

4.4. A patra întrebare

Cea de-a patra întrebare a chestionarului vizează implicarea partenerului de viață la

creșterea și educarea copiilor. c foarte mult, suficient, deloc.
Dintre cei 100 de subiecți participanți, 34% au afirmat că partenerul lor de viață se
implică foarte mult, 60% au răspuns că suficient, iar în 6% din cazuri, partenerul nu se
implică deloc.
Pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor, așa cum s-a afirmat anterior, este necesară
implicarea 100% a ambilor parteneri.

4.5. A cincea întrebare

 În cea de-a cincea întrebare se urmărește stabilirea ușurinței cu care părinții
gestionează grijile și stresul apărute în cadrul educației și creșterii copiilor lor. Variantele de
răspuns sunt: adesea, uneori, niciodată.
Dintre cele 100 de persoane care au completat chestionarul, 6% au afirmat că
niciodată nu reușesc să gestioneze situațiile stresante intervenite la nivelul educației copiilor,
51% consideră că uneori, în unele situații reușesc să gestioneze astfel de momente, iar 44%
au afirmat că adesea reușesc să facă față în astfel de situații limită.
Este foarte impostant ca părinții să adopte strategii de gestionare a stresului și grijilor
survenite din diverse situații, întrucât atât pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, cât și
pentru sănătatea psihică a părinților, este necesar un echilibru.

4.6. A șasea întrebare

În cea de-a șasea întrebare, participantul este întrebat dacă se întâmplă ca atitudinea sa
față de copil să nu fie în concordanță cu cea a partenerului. Variantele de răspuns sunt: da, nu,
uneori.
Dintre cele 100 de persoane, 58% au afirmat că atitudinea lor față de copil se
întâmplă să nu fie în concordanță cu cea a partenerului, 18% au răspus că nu, iar pentru 33%
din cazuri, această situație apare uneori.
Studiile arată că mamele, spre deosebire de tați, sunt mult mai tolerante față de copil.
În diverse situații este normal ca părerile partenerilor să nu cocincidă, întrucât oamenii sunt
diferiți, iar perspectiva din care privesc lucrurile poate fi, de asemenea, contrară.

4.7. A șaptea întrebare

Cea de-a șaptea întrebare a chestionarului vizează răbdarea și toleranța suficientă a
părinților față de copiii lor. Variantele de răspuns sunt: da, nu, depinde de situație.
În acest caz, dintre cele 100 de persoane, 52% dintre aceștia consideră că au suficientă
răbdare și toleranță, 20% că nu au, iar 18% afirmă că depinde de situație.
Toleranța, răbdarea, înțelegerea, comunicarea, reprezintă ingrediente cele mai
importante pentru devoltarea optima a copiilor. Autocontrolul și atitudinea potrivită față de
copil, sunt de asemenea, condiții obigatorii pentru creșterea lor.

4.8. A opta întrebare

 A opta întrebare urmărește planul pe care au avut loc cele mai semnificative
schimbări în viața părinților, odată cu apariția copiior. Variantele de răspuns sunt:
profesional, personal, social, nu au aparut schimbări.
În 76% din cazuri, cele mai multe schimbări au avut loc pe plan profesional, în 16%
schimbările au avut loc pe plan personal, pe plan social în 21% din cazuri au avut loc
schimbarile, iar 6% consideră că pe nici unul dintre planurile evidențiate nu au avut loc
schimbări.
Apariția copiilor provoacă o multitudine de schimbări atât pe planul personal, cât și
profesional și social, întrucât familia adoptă un nou ritm de viata, centrat pe nevoile si
îngrijirea copilulu

4.9. A noua întrebare

În cea de-a noua întrebare a chestionarului este abordată atitudinea părinților în

situația în care copilul are un eșec. Variantele de răspuns sunt: îl încurajez, îl ignor, îmi
manifestez dezamagirea.
În cadrul acestei întrebări, 82% dintre participanți au răspuns că își încurajează copilul
aflat în fața unui eșec, iar 12% au afirmat că își manifestă dezamăgirea într-o astfel de
situație.
Eșecul este un cadou deghizat sub forma unei experiențe neplăcute. Eșecul nu este
absența succesului, ci experiența eșecului pe calea succesului. Din acest motiv, este necesar
a-i învăța pe copii cum să facă față unor mici eșecuri. Aceste provocări de nivel scăzut sunt
considerate evenimente care-i ajută pe copii în viaţă.

4.10. A zecea întrebare

Această întrebare vizează ușurința cu care părinții renunță în fața copiilor, la regulile
și parametrii setate pentru aceștia. Varaintele de răspuns sunt: da, destul de des, nu.
Un procent de 20% dintre persoanele participante afirmă că aceștia renunță cu
ușurință la regulile și parametrii setate pentru copiii, 37% afirmă că se întâmplă destul de
des, iar 43% au afirmat că nu renunță cu ușurință la reguli.
Pentru a a se menține autoritatea părintească, este necesară stabilirea unor limite și a
unor reguli bine stabilite în creșterea și educarea copiilor. Este importană renunțarea la
disponibilitatea de a ceda în fața copiilor, fiind nevoie de mulă perseverență și femitate în
susținerea și aplicarea lor. Regulile au rolul de a-l ajuta pe copil să-și păstreze
autocontrolul.

4.11. A unsprezecea întrebare

Această întrebare vizează existența unei bune relații de comunicare între părinți și
copiii. Variantele de răspuns sunt: da, nu, uneori.
Dintre cele 100 de persoane implicate în completarea chestionarului, la această
întrebare, 63% consideră că există o bună relație de comunicare între ei și copii, 11%
afirmă ca nu există o relație bună de comunicare, iar 26% consideră că uneori această
relație este prezentă.
Comunicarea dintre părinţi şi copii este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a
formării personalităţii. Comunicarea înseamnă luarea în considerare a nevoilor,
intereselor şi valorilor celuilalt. O bună comunicare a copiilor cu părinții conduce, de
asemenea, la rezolvarea conflictelor.

4.12. A douăsprezecea întrebare

A douăsprezecea întrebare are ca scop identificare existenței unui program bine

stabilit în ceea ce privește conctarea copiilor la tehnologie ( tableta, tv, telefon).
Variantele de răspuns sunt: da, nu, uneori.
Dintre persoanele intervievate, 63% au răspuns că există un program bine stabilit,
11% au afirmat că nu există un program în această situație, iar 26% au afirmat că acest
program este aplicat doar uneori.
Studiile de imagistica indica ca utilizarea excesiva a tehnologiei in cazul copiilor
poate duce la intarzieri de dezvoltare, de limbaj si chiar de comunicare, din acest motiv
fiind necesară stabilirea unui program si timp fix pe care copiii il pot petrece in fata
telefonului/televizorului/ telefonului.

4.13 A treisprezecea întrebare

 Această întrebare vizează implicarea părinților în viața școlară a copiilor. Variantele
de răspuns sunt: da, nu, uneori
Dintre cei implicați în studiu, 69% afrimă că se implică în viața școlară a copiilor lor,
5% recunosc că nu se implică deloc în această situație, iar 26% afirmă că se implică
uneori.
Implicarea părinților în viața școlară a copiilor este percepută ca fiind vitală de
majoritatea experților și cercetătorilor în domeniul educațional. Noul studiu arată că este
nevoie ca părinții să fie cât mai aproape de copiii lor încă de când aceștia intră în viața de
școlar. Atunci când părinții se implică în viața școlară a copiilor șansele acestora de reușită
în viață sunt mult mai mari.

4.14 A paisprezecea întrebare

Această întrebare pune accentul pe gestionarea propriilor emoții ale părinților, ținând
cont de rapiditatea schimbărilor apărute odată cu mturizarea copiilor. Variantele de răspuns
sunt: foarte bine, destul de bine, destul de greu.
Un procent de 37 % dintre părinți au afirmat că reușesc să-și gestioneze foarte bine
propriile emoții, 44% consideră că destul de bine, 19 % dintre cei intervievați, reușesc foarte
greu să-și gestioneze propriile emoții.
Gestionarea emoțiilor presupune recunoașterea acestora, numirea, acceptarea și
exprimarea lor. Este importantă exprimarea emotiilor intr-un mod care sa nu-i
raneasca pe ceilalti, folosind u-se comunicarea asertiva.

4.15 A cincisprezecea întrebare

Ultima întrebare a acestui chestionar urmărește părerea p ărinților în ceea

ce privește greșeala lor în a avea așteptări prea mari de la copiii lor.
Dintre cei 100 de subiecți participanți la studiu, 44 % au afirmat că au
așteptări prea mari de la copiii lor, greșind în această situație, 36 % consideră că
nu este nimic greșit în a acea așteptări prea mari de la copii, iar 30 % consideră
că nu știu dacă acest lucru este greșit sau nu.
Unii părinți au aşteptări prea mari de la copiii lor, așteptări nu tocmai proporţionale cu
nivelul înţelegere, cu vârsta acestora. Astfel de cerințe exagerate au, din păcate, un impact
negativ asupra copiilor.
5. Concluzii

Concluzia acestui chestionar este că majoritatea părinților se confruntă cu o mulțime

de probleme înceea ce privește creșterea copiilor.
Principalele provocări ale statutului de părinte analizate în cadrul acestui studiu,
sunt reprezentate de comunicarea insuficientă sau necorespunzătoare dintre părinți și
copiii, gestionarea cu greutate a propriilor emoții și ale copiilor, timpul insuficient
petrecut în compania copiilor și, în unele cazuri, prea puțină implicare a partenerului în
educația acestora.
Provocarile la care sunt supusi parintii au deseori doua surse: asteptarile pe care le
au fata de ei insisi si situatiile dificile declansate de catre copiii lor. Felul in care se
reactioneză in situatiile dificle depinde depinde de fiecare om în parte, neputându-se
acționa dupa clișeu prestabilit. Tot ce poate face este aceptarea de sine, cu bune si cu
rele, și acceptarea de a fi mereu dispus să inveti mai multe de la ceilalti, chiar si de la
proprii copii.
Bibliografie
1. Crețu Tinca, 2016, Psighologia vârstelor, Editura Polirom, Iași.
2. Sălceanu Claudia, 2015, Psighologia devoltării umane, Editura Sitech, Craiova.
3. Rodica Ciurea Codreanu, 1968, Drama familiei destrămate, București, Editura
Științifică.
4. https://familist.ro/timpul-petrecut-cu-copilul-darul-cel-mai-pretios-al-parintilor
5. Kay Kuzma, 2003, înțelege-ți copilul, Editua Viață și sănătate, București
6. http://echilibria.ro/index.php?mact=CGBlog,cntnt01,detail,0&cntnt01articleid=32&cn
tnt01returnid=54&cntnt01summarytemplate=browse&cntnt01returnid=54
7. Jack P. Shonkoff and Deborah A. Phillips, Editors “From Neurons to Neighborhoods:
The Science of Early Childhood Development” (2000), p. 226.
8. https://foreverfamilies.byu.edu/pages/importance-of-grandparents-to-grandchildren
9. Joan Durrant, Ghid pentru dezvoltarea relaţii lor sănătoase între părinţi şi copii,
ianuarie 2012., Organizatia salvati copiii, Bucuresti