INTRODUCERE

Dezvoltarea neuropsihică reprezintă dezvoltarea şi perfectarea calitativă a abilitaţilor

motorii şi intelectuale ale copilului, având la bază capacităţi înnăscute. Condiţia obligatorie
pentru o bună desfăşurare a dezvoltării neuropsihice este interacţiunea permanentă şi adecvată a
copilului cu mediul încojurător.

Dezvoltarea neuropsihică este şi un criteriu de evaluare a vârstei biologice a

copilului, penru că achiziţiile psihomotorii importante ale copilului au loc în nişte intervale de
vârstă anumite. La copii sugari acest interval constituie în mediu 1 lună, la copii cu vârsta între 1
şi 3 ani – 3 luni, iar la cei de 3 – 6 ani respectiv 6 luni.

În procesul de evoluţie a dezvoltării neuropsihice un rol important îi revine părintelui sau

paersoanelor care îngrijesc de copil şi care trebuie să asigure condiţiile necesare şi să participe
nemijlocit la cultivarea şi dezvoltarea anumitor competenţe şi abilităţi, caracteristice vârstei.

Cunoaşterea ontogenezei, precum şi a particularităţilor morfo-funcţionale ale sistemului

nervos la copil este deosebit de necesară medicului pediatru şi medicului de familie pentru
identificarea şi departajarea unor semne patologice de particularităţile de vârstă. Aprecierea
dezvoltării neuropsihice şi identificarea oportună a unor tulburări de dezvoltare presupune şi
unele deprinderi practice de examinare şi analiză a statutului neurologic al copilului.

În acest context recomandarea metodică prezentă cuprinde cele mai relevante

particularităţi morfo-fiziologice ale sistemului nervos la copil în raport cu etapele de dezvoltare,
metode de examinare şi semiologia afecţiunilor.

FACTORII CARE INFLUENŢIAZĂ DEZVOLTAREA NEIROPSIHICĂ A

COPIILOR

Dezvoltarea neuropsihică a copiilor este influenţată de un set întreg de factori, care îşi au
rolul lor la diferite etape de ontogeneză.

Antenatal acţionează în primul rând codul genetic primit de la părinţi, influenţat la rândul
său de eventuali boli sau noxe suportate de aceştea (alcoolul, droguri ilicite, noxe profesionale,
unele tratamente medicamentoase, precum şi vârsta mamei la naştere). Buna desfăşurare a
proceselor de dezvoltare a sistemului nervos – fundamentul unei dezvoltări neuropsihice
adecvate în viitor – depinde în mare măsură de influenţele, suportate de făt pe parcursul sarcinii.
Din acest punct de vedere sistemul nervos este deosbit de vulnerabil în perioada 0 – 18
săptămâni de dezvoltare intrauterină pentru diverşi factori infecţioşi (mai cu seamă infecţii
virale), toxici sau fizici. În ultimul trimestru de sarcină poate avea influenţe negative hipoxia
fătului, ca urmare a anemiei, suportate de mamă sau alte patologii.

Intranatal are importanţă în primul rînd termenul, la care se produce naşterea, naşterea
prematură sporind riscul unui eventual traumatizm intranatal, sistemul nervos fiind subdezvoltat
la această vârstă. Durata travaliului e la fel de importantă din cauza suferinţei hipoxice a fătului
sau infecţiei intranatale (într-un travaliu prelungit), şi a traumatizării acestuia (într-o naştere
rapidă).

Postnatal sunt deosebit de importante alimentaţia naturală, starea generală de sănătate,

patologiile suportate, precum şi condiţiile de îngrijire pentru dezvoltare a copilului.

Patologia suportată după naştere (infecţii virale cu evoluţie gravă, meningite, meningoencefalite,
traumatizmele sau intoxicaţiile accidentale, precum şi unele patologii, care duc la o suferinţă
secundară a sistemului nervos), poate influenţa negativ dezvoltarea neuropsihică a copilului,
uneori cu sechele deosebit de grave.

Crearea unor condiţii socioafective adecvate activităţii de stimulare a dezvoltării neuropsihice

prin dragoste, afecţiune, comunicare, joc şi aplicarea unei educaţii corecte sunt niţte condiţii
obligatorii pentru asugurarea unei evoluţii corecte a dezvoltării neuropsihice a copilului.

PERIOADELE DE DEZVOLTARE FUNCŢIONALE A SNC LA COPII

Copilul uman are cea mai mare longevitate în evoluţia sa, pe care o face de la naştere pînă la
maturitate. De la o fiinţă incapabilă cu un pachet sărac de reacţii, până la omul atotputernic,
înzestrat cu cel mai înalt intelect – aceasta este evoluţia de vârstă a creierului. Cele mai
însemnate etape ale acestei perioade de dezvoltare funcţională, cât şi anatomică, sunt primii 2-3
ani de viaţă.
Primul an de viaţă este perioada cînd se dezvoltă cel mai intens motilitatea la copil. Tot în
acest timp se pun bazele dezvoltării psihicului şi deaceea cunoaşterea principalelor etape de
dezvoltare psihomotorie face posibil diagnosticul corect şi la timp a diferitor deviaţii. În primul
an de viaţă a copilului pot fi evidenţiate condiţional unele perioade de formare a funcţiilor
neuropsihice.
La nou-născut predomină mişcările impulsive, care se frânează la sfârşitul lunii datorită
atât procesului de mielinizare, cât şi dezvoltării concentraţiei auditive şi vizuale. În primul
tirmestru de viaţă extrauterină se petrece dezvoltarea de mai departe a receptorilor (la distanţă),
se includ în activitate muşchii antagonişti. De la 3 până la 6 luni apare capacitatea de a menţine
stabil grupurile de muşchi într-un grad anumit de contractare, mai ales în părţile distale ale
membrelor. Paralel se complică procesul de apucare, cea ce este foarte important. În perioada de
la 6 – 12 luni apar mişcări coordonate şi mult mai complicate. În al doilea an de viaţă se pun
bazele activităţii psihice, copilul se pregăteşte către mersul de sinestătător şi vorbirea activă.
Treptat se măresc perioadele în care copilul se află treaz şi liniştit. Cu toate că principala parte a
timpului din sutcă la sugari este ocupată de somn, totuşi perceperea excitanţilor din jur, contactul
cu lumea înconjurătoare au o însemnătate deosebită pentru copii în această perioadă. Caracterul
monoton şi deficitul de excitanţi influenţează vădit asupra dezvoltării psihice a copilului. Se
presupune că în această perioadă are loc aşa numita “învăţătura primară”, formarea
ansamblurilor de neuroni, care servesc ca temelie pentru adâncirea formelor de cunoştinţe în
viitor. Perioada de însuşire a primelor cunoştinţe este în măsură oarecare critică, fiindcă dacă
copilul nu primeşte în acest timp cantitatea necesară de informaţii, atunci capacitatea de mai
departe de a deprinde lucrurile este vădit scăzută. E bine cunoscut faptul, că dacă copiii nu s-au
găsit în societate pînă la vârsta de 8-10 ani, cum de exemplu copiii-mawgli, atunci mai departe
aşa şi nu pot însuşi vorbirea şi alte deprinderi omeneşti.
În perioadă critică deosebită la copil de vârstă fragedă (0-3ani) este capacitatea de
însuşire cu ajutorul imprimării (imprintingului).
La sfârşitul primului an, când copilul face primii paşi, începe o perioadă foarte
importantă de studiere şi cunoaştere a mediului ambiant. Mersul de sinestătător, căderile, pipăind
obiectele şi chiar gustându-le, copilul percepe mai profund spaţiul înconjurător, îmbogăţindu-şi
senzaţiile vizuale şi auditive, însuşind deprinderi importante. În al doilea an de viaţă dezvoltarea
motorie este strâns legată de dezvoltarea vorbirii, cu cât copilul se mişcă mai bine, cu atât mai
repede însuşeşte vorbirea, retardul motor deseori duce la retard psihoverbal. Contactul nemijlocit
cu obiectele înconjurătoare ajută copilului să se evidenţieze din lumea înconjurătoare, în cele din
urmă senzaţia “Eu”-lui poate duce la un egoism deosebit, uneori la egocentrism şi apariţia
stărilor neurotice.
Examenul neurologic la copii este în dependenţă directă de particularităţile de vârstă a
SNC la copii, care sunt diferite la prematur, la nou-născut la termen, la sugar şi copil de vârstă
fragedă (pînă la 3 ani). La copii mai mari examenul neurologic este asemănător cu cel al
adultului.
Examenul neurologic la copii de vârstă fragedă (0-3 ani) constă din 2 verigi
principale:
1. Aprecierea gradului de maturizare anatomică şi funcţională a SN corespunzător vârstei;
2. Aprecierea simtomelor şi sindroamelor neurologice în dependenţă de etiologie şi localizarea
focarului patologic, care va evalua într-un diagnostic preventiv mai mult sau mai puţin
conturat.
Aprecierea corectă a gradului de maturizare fiziologică a SNC şi a dezvoltării psihomotorii a
copilului în perioada postnatală (în deosebi în 1 an de viaţă) favorizează depistarea precoce a
semnelor patologice din partea SNC. Cu cât gradul de afectare a SNC este mai mare, cu atât
simtomele neurologice vor apărea mai devreme, chiar din perioada nou-născutului. Dacă
afectarea SNC este într-o formă uşoară, atunci semnele de afectare pot fi bine destinse mai tîrziu
datorită reţinerii procesului de mielinizare a fibrelor nervoase şi corespunzator agravării treptate
a retardului neuropsihic.
Gradul de maturizare a SNC se poate stabili prin urmărirea dezvoltării psiho-motorii a
copilului în perioada 0-3 ani, adică în perioada, când se termină maturizarea anatomică a SNC.
La nou-născut se relevă mişcări fără scop, fără efect precis, subordonate reflexelor tonice
primitive, de postură; postura simetrică cu predominanţa tonusului pe flexori; în decubit ventral
păstrează poziţia de flexie; poate întoarce capul într-o parte.
1 lună – în decubit dorsal păstrează poziţia de flexie, dar se reduce gradul de flectare la
nivelul membrelor inferioare; din decubit dorsal se întoarce parţial pe o parte; membrele vor lua
poziţii în funcţie de postura capului datorită prezenţei reflexelor tonice cervicale; din decubit
ventral ridică pentru câteva momente capul şi poate să-l întoarcă lateral; gambele execută mişcări
de tîrîre; reflecul de prehensiune prezent; în ortostatizm este prezent reflexul de păşire; urmăreşte
un obiect dintr-o parte a poziţiei mediane; reacţionează la sunetul clopoţelului, fixează chipul
adultului, încetează plânsul când i se vorbeşte.
2 luni – ţine mâinile predominant în pumn; ridicat de pe pat îşi menţine singur capul; prinde
cu mâinile pe scurt timp; din decubit ventral ridică capul pe câteva secunde; extenzie mai bună a
membrelor inferioare; urmăreşte cu ochii şi capul în unghi de 90o; zâmbeşte ca răspuns; începe să
vocalizeze.
3 luni – ţine mâinile ocazional în pumn; prinde un obiect plasat în mână pentru scurt timp;
întoarce capul spre obiecte; le fixează şi le urmăreşte direcţia; în poziţie ventrală se sprijină pe
antebraţe pentru a-şi susţine capul ridicat (“poziţia păpuşii”); îşi analizează mâinile; zâmbeşte şi
vocalizează când i se vorbeşte; priveşte faţa, râde, gângureşte.
4 luni – ţine bine capul ridicat când este în poziţie şezândă; din decubit ventral se spijină pe
palme, ridicându-şi capul şi trunchiul; întoarce capul în ambele sensuri şi în direcţia sunetului
(dispariţia reflexelor tonice cervicale); întinde mâna după obiect, îl prinde şi-l aduce la gură, râde
spontan.
5 luni – ridică capul din poziţie decubit dorsal, se răsuceşte de pe o parte pe alta; începe
poziţia şezândă cu sprijin; se dezvoltă mişcările simetrice controlate.
6 luni – se rostogoleşte pe burtă şi spate; se târăşte în toate sensurile; păstrează poziţia
şezândă cu mişcarea capului în toate direcţiile; face prehensiune palmo-cubitală; transferă
obiectele dintr-o mână în alta, îşi recunoaşte mama; distinge chipurile familiale de cele străine,
gângureşte.
 7 luni – se ridică din decubit dorsal în poziţia şezândă; se sprijină pe membrele inferioare, îşi
duce picioarele la gură, examinează cu interes o jucărie, vocalizează silabe.
8 luni – stă pentru scurt timp în ortostatism cu suport, apoi îşi flectează membrele inferioare
(astazia, abazia); face prehensiunea palmo-radială; apare reflexul paraşutei; duce la gură toate
obiectele; loveşte obiectele de masă; începe lalalizarea (da-da, ma-ma).
9 luni – se ridică în patru labe; se ridică în picioare cu sprijin; face prehensiunea police-
indice; bea dintr-o cană cu asistenţă, face “tai-tai”; se supără dacă este certat.
10 luni – se tîrăşte, merge în patru labe cu abdomenul aproape de sol; poate merge sprijinit
de o mână; primele trei degete ale mâinii au importanţă tot mai mare; se deplasează după jucării.
11 luni – stă singur câteva secunde; se plimbă cu sprijin; foloseşte două cuvinte cu sens.
1 an – poate să meargă singur; face pensa digitală; ajută la îmbrăcat; înţelege câteva comenzi
simple; spune 2-4 cuvinte cu sens.
1,6 ani – urcă scările cu spijin; se urcă pe scaun; aleargă cu genunchii ţepeni şi uneori pe
vârfuri; poate merge cu păpuşa în braţe; construieşte un turn din 2-3 cuburi, încearcă să se
alimenteze singur; arată părţile corpului; foloseşte mai multe cuvinte inţeligibile; începe vorbirea
propoziţională, dispare ambidextria, copilul începe să se folosească mai mult de o mâină.
2 ani – aleargă bine; urcă şi coboară scările singur, cu ambele picioare pe o scară; loveşte
mingea cu piciorul; urcă pe mobilă; deschide uşa; vorbeşte în propoziţii de 2-3 cuvinte; foloseşte
pronumele personal; ajută la dezbrăcat; întoarce o singură pagină dintr-o carte; construieşte un
turn de 4-6 cuburi; gest grafic circular; copiază o linie orizontală cu creionul; ascultă poveşti din
cărţi cu poze.
3 ani – urcă scările folosind picioarele alternativ; merge pe bicicletă; stă pentru momente pe
un picior; îşi cunoaşte vârsta şi sexul; îşi spală mâinile; construieşte un turn din 9 cuburi; imită
cercul şi crucea; spontan desenează ghemul; recunoaşte culoarea roşie.
Cea mai importantă perioadă de apreciere a dezvoltării neuropsihice şi de depistare a
semnelor patologice din partea SNC este perioada primului an de viaţă, cînd se petrec cel mai
intens procesele de mielinizare şi maturizare a SN, perioada cînd remediile terapeutice de
recuperare a funcţiei SNC sunt cele mai efective. Pentru aprecierea rapidă a gradului de
dezvoltare psiho-motorie a sugarului e necesar de recunoscut următoarele semne de reper:
- nou-născutul – reacţionează la sunete, tonusul muşchilor mărit în flexori, reflexul “mers
automat”;
- la sfârşitul primului trimestru (3 luni) începe să gângurească, zâmbeşte, ţine capul;
- la sfârşitul simestrului 2 (6 luni) gângureşte, cunoaşte mama, deosebeşte membrii familiei de
cei străini, stă pe şezute, se tîrăşte în toate părţile;
- la sfîrşitul trimestrului 3 (9 luni) spune da-da, ma-ma, ta-ta, se ridică în manej şi se sprijină în
poziţie verticală, face primii paşi cu sprijin;
- la sfîrşitul trimestrului 4 (12 luni) spune 2-4 cuvinte, înţelege comenzile simple, merge
singur;
- la 1,5 ani spune multe cuvinte, chiar în propoziţii simple, uneori se plimbă singur;
- la 2 ani vorbeşte bine în propoziţii simple, aleargă bine.
La vârsta de pănî la 2-3 ani copilul deobicei intră uşor în contact cu cei necunoscuţi, între
2-4 ani purtarea copilului se schimbă. Copii devin mai agitaţi, pot apărea dereglări
neuroendocrine şi vegetovasculare. Aceşti copii tind spre suveranitatea personală, deacea sunt
capricioşi, deseori intră în conflict cu părinţii. Foarte frecvent la aceşti copii în această perioadă
se observă diferite reacţii neurotice cu caracter psihosomatic.
Vârsta de 6-8 ani pentru copil este o nouă perioadă critică de dezvoltare. Sunt mai
sensibili, repede obosesc, în schimb sunt bine dezvoltate motilitatea şi vorbirea, pot bine analiza
situaţia, se distanţează de maturi, dar în acelaşi timp aceşti copii sunt mărginiţi în autocontrol, nu
au capacitatea de a se concentra timp îndelungat. Începerea învăţământului la şcoală şi mai tare
se agravează în această perioadă devierile neuropsihice. Unii copii nu sunt liniştiţi, atenţi la
lecţii, din pricina neatenţiei copiii învaţă mai slab şi pentru diferenţierea tulburărilor
neuropsihice este necesar controlul la psihoneurolog.
În perioada de pubertat (10-15 ani) se produc cele mai profunde dereglări neuroendocrine
şi psihovegetative. Comportamentul acestor copii deasemenea este deosebit, mişcările sunt
neîndemînatice, impulsive. Impulsivitatea se observă şi în procesele psihologice, apare conflictul
dintre “Eu” şi mediul înconjurător, dintre “vreau multe” dar “ pot puţin”. Aceşti copii imită
vârstnicii, dar comportamentul lor duce la conflicte cu cei din jur. Deacea la ei dereglările
neurotice şi psihovegetative apar pe primul plan.
Fenomenul acceleraţiei, ce are loc în ultimele decenii, posibil că are influienţă
şi asupra formării funcţiilor neuropsihice. Însă dezvoltarea somatică în perioada pubertată întrece
într-o măsură oarecare dezvoltarea neuropsihică, ce poate duce la dezechilibrul funcţional al
sistemului nervos.
Formarea deplină a sistemului nervos se termină, de obicei, la vârsta de 18-20 ani. După
datele electroencefalografiei (EEG) tabloul activităţii electrice a cortexului se apropie către
tabloul maturului aproximativ la vârsta de 18 ani. Complicitatea şi multietapele ce au loc în
dezvoltarea funcţiilor neuropsihice în ontogeneză au o mare însemnătate clinică.
Vorbind despre patologia sistemului nervos la copii, trebuie de înţeles nu boala în genere,
dar o perioadă de vârstă concretă în care se află copilul. Frecvenţa multor boli ale sistemului
nervos nu e una şi aceiaşi în diferite perioade de vârstă. În afară de aceasta una şi aceiaşi boală
poate avea semne clinice diferite în dependenţa de vârsta bolnavului. Metodele de investigare
neurologică de asemenea trebuie să fie adaptate la particularităţile de vârstă.

Aprecierea dezvoltării neuro-psihice

Astăzi există numeroase teste sau metode de apreciere ale dezvoltării, unele foarte
generale, altele evaluând parametri individuali diferiţi (limbaj, abilităţi motorii, evaluarea
simţurilor, emoţiilor, comportamentelor social-afective).

În acest context putem nominaliza următoarele:

1. Aprecierea dezvoltării neuropsihice coform criteriilor A. B. Mazurin şi coaut;

2. Aprecierea dezvoltării neuropsihice după testul Denver,

3. Metoda Iuriev – o modificare interesantă a testului Denver, reprezentat în „curbe

centilice”;

4. Scările Griffith, utilizate mai frecvent în cercetare, evaluează copilul de la naştere

până la 8 ani;

5. Scara inteligenţei Wechsler sau coeficientul de inteligenţă (IQ) sunt folosite în

instituţiile de învăţământ pentru evaluarea copiilor de 4 – 17 ani.

La modul ideal aprecierea dezvoltării psihomotorii se face prin consultul comun al

medicului cu psihologul, iar rezultatul testelor reflectă dezvoltarea copilului la o anumită vârstă,
fără să aibă predictibilitatea privind dezvoltarea în viitor.

Particularităţi de dezvoltare a organelor de simţ la copii

VĂZUL

 copilul nou-născut are componentele corticale şi subcorticale ale analizatorului vizual

morfologic sunt gata pentru funcţionare;

 retina oculară şi nervul optic sunt insuficient dezvoltate;

 până la 3 săptămâni de viaţă vederea copilului este monoculară, cînd se iniţiează privirea
binoculară ( copilul fixează privirea cu ambii ochi pentru 2 – 3 secunde);

 nou-născutul sănătos are fotofobie neânsemnată sau moderată, la prematuri fotofobia

fiind pronunţată (ochii mai mult închişi, pupilele contractate);
 nou-născutul sănătos diferenţiază lumina de întuneric, reacţionează la lumina puternică
prin clipire şi contracţia pupilei;

 la nou-născuţi este destul de pronunţat reflexul corneal, iar activitatea glandelor lacrimale
se stabileşte începând cu vârsta de 2 săptămâni, până la aceasta vârstă producţia de lichid
lacrimal fiind scăzută.

 în a doua lună de viaţă sugarul începe să diferenţieze unele culori aprinse, de regulă
culorile naturale ale spectrului (urmăreşte cu privirea o jucărie viu colorată);

 de la vârsta de două luni la copil e prezentă privirea convergentă;

 sugarul în vârsta de trei luni începe să cerceteeze „conştient” cu privirea lumea

înconjurătoare, iar la vârsta de 6 luni deosebeşte şi culori şi dimensiuni ale obiectelor
(urmăreşte cu privirea obiecte şi mari şi mici);

 în a doua jumătate a primului an de viaţă ( la vîrsta de 6 – 9 luni) la copil începe să se

dezvolte perceperea spaţială (obiecte mai apropiate sau mai îndepărtate);

 la vârsta de 1,5 – 2 ani copilul deja poate fi capabil să selecteze 2 – 3 obiecte de aceeaşi
culoare, iar după atingerea vârstei de 3 ani la copii e destul de bine dezvoltată percepţia
vizuală a culorilor;

 acuitatea vizuală se dezvoltă progresiv fiind destul de bine dezvoltată numai către vârsta
de 4 ani, când copilul poate fi deja capabil să citească;

AUZUL

 la nou-născut auzul este cel mai bine dezvoltat simţ; analizatorul auditiv este bine
dezvoltat din punct de vedere morfofuncţional, fătul fiind capabil să audă încă până la
naştere;

 începând cu vârsta 2 luni copilul îşi concentrează auzul, întorcând privirea sau
căpuşorul spre sursa de zgomot;

 către 3 – 4 luni copilul poate să diferenţieze bine vocea mamei sau a celor din anturaj de
voci străine, auzul perfecţionîndu-se în continuare.

SIMŢUL OLFACTIV

 copilul nou-născut reacţionează la mirosuri prin închiderea ochilor, mimică schimbată,

accelerarea respiraţiei, strănut, ţipăt;

 către 2 – 4 luni se conturează un răspuns diferit la miros plăcut şi miros neplăcut;

 până la 7 – 8 luni copilul percepe numai mirosuri puternice ca începând cu această vârstă
să poată simţi şi mirosuri mai fine şi numai după 7 ani copiii pot diferenţia mirosuri
complicate.

SIMŢUL GUSTULUI

 unele percepţii gustative sunt prezente încă la copilul nou-născut;

 la nou-născut pragul percepţiei gustative este simţitor mai înalt decât la adult, iar
receptorii gustativi au o arie de localizare mai mare (limba, palatul dur, partea inferioară a
mucoasei pereţilor obrajilor şi buzele);

 gustul dulce este cel mai bine perceput de către nou-născutul sănătos, la care
reacţionează prin mişcări de sugere şi relaxare;

 gustul amar şi acru deasemeni este perceput încă din perioada de nou-născut, copilul
reacţionează la el prin grimasă sau plâns;

 analizatorul gustativ la copii se perfecţionează începând cu primul an de viaţă şi continuă

în mediu până la vârsta de 7 ani,iar şcolarul mic este deja capabil să diferenţieze toate
componentele gustului, combinaţiile şi concentraţia lor.

SENSIBILITATEA TACTILĂ

 sensibilitatea tactilă la nou-născut e destul de bună, la excitarea tegumentelor acesta

răspunde prin mişcări necoordonate sau plâns;

 la nou-născut şi sugar sensibilitatea tactilă e mai dezvoltată în regiunea organelor

genitale, a buzelor şi degetelor membrelor superioare.

SENSIBILITATEA DOLORĂ

 este prezentă de la naştere, având totuşi un prag de percepere mai înalt decât la copiii mai
mari şi adulţi, iar acest tip de sensibilitate e cu atât mai scăzut cu cât este mai avansat
gradul de prematuritate/dismaturitate al copilului;

 caracterul generalizat al răspunsului la excitantul dolor se menţine câteva luni, copilul

fiind capabil să diferenţieze punctele dureroase doar către vârsta de 7 – 8 ani.

SENSIBILITATEA TERMICĂ

 este destul de bine dezvoltată chiar de la naştere, copilul nou-născut fiind comparativ mai
sensibil către temperaturi scăzute, decât cele ridicate, iar tipul de răspuns este unul comun
pentru alţi exitaţnţi neplăcuţi – agitaţie motorie şi plâns.

 Figura 1. Testul Iuriev-Denver

Particularităţile dezvoltării vorbirii la copii

În dezvoltarea vorbirii la copil se disting două perioade: preverbală, sau pregătitoare şi

verbală.

I etapa preverbală cuprinde şi ea două perioade:

 gânguritul („a”, „g”, „u”), caracteristic pentru sugarul în vîrstă de 1 – 1,5 –

2,5 luni

 lalalizarea („ba”, „da” ...), care se apreciază la sugari sănătoşi cu vîrsta de 2,5
– 5 luni. Trebuie de menţionat faptul, că la copii surzi lalalizarea lipseşte.

II etapă, verbală în dezvoltarea vobirii copilului distinge şi ea două perioade:

 vorbirea sensorie, vârsta de manifestare 7 – 8 luni, când copilul asociază

cuvântul cu obiectul / fenomenul concret şi reacţionează la cuvânt căutând cu
privirea, lalalizând sau imitând nişte sunete.

 vorbirea motorie, vârsta de manifestare 10 – 11 luni, când copilul pronunţă

cuvinţele simple, formate din două silabe („ma-ma”, „ta-ta”, „ba-ba”, „pa-pa”,
„a-pă”). Către vârsta de un an majoritatea copiilor sănătoşi pronunţă 10 – 12
cuvinte. Fetiţele deobicei achiziţionează vorbirea motorie mai devreme ca
băieţeii.

Tabelul 1. Indici orientativi ai dezvoltării neuro-psihice pentru copilul 0-3

ani 

Vârsta Postură şi locomoţie Coordonarea Comportament Limbaj

mişcărilor adaptativ
Hună - uşoară hipertonie musculară a - reflexul de apucare - ţipă de foame şi se - emite mici
flexorilor - în decubit dorsal, prezent calmează când este sunete
poziţie laterală a capului luat în braţe laringiene

2 luni - ţinut vertical, îşi ridică pentru - reflexul de agăţare - fixează cu privirea - gângureşte
câteva momente capul - în decubit se menţine persoanele străine
ventral, îşi ridică umerii şi capul
câteva momente
 3 luni - se sprijină pe antebraţ când este - îşi ţine mâna -zâmbeşte - - râde sau emite
culcat pe abdomen - îşi ţine sus deschisă în somn - întoarce capul la sunete voioase -
capul când este culcat pe abdomen se agaţă de haine, zgomote reacţionează la
obiecte oameni sau obiecte
cunoscute
4 luni - sade sprijinit scurt timp - ţine jucăria cu patru - zâmbeşte persoanelor - tendinţă la o
degete şi palma; o familiare modulare a
scutură - schiţează - priveşte activ în jur vocii
mişcarea de apucare

5 luni - sade sprijinit mai mult timp - în decubit ventral, îşi - deosebeşte - emite grupe de
ridică toracele - ţine persoanele străine sunete cu ritm rapid
mâinile pe cană de cele familiare
6 luni - îşi ridică, din decubit dorsal, capul; - mută jucăria dintr-o - întinde mâinile - gângureşte
se întoarce de pe spate pe abdomen mână în alta - strânge pentru a fi ridicat - îşi
în pumn obiecte mici manifestă simpatie şi
antipatie
9 luni - poate sta în şezut fără sprijin - - apucă obiecte cu două - îşi ţine singur cana - - înţelege „nu" şi
se ţine de mobilă degete - se poate hrăni cu se joacă „bau" sau „pa-pa" - caută să
degetele (pentru unele „pa-pa" imite sunete
alimente) repetate

• 12 luni - merge singur sau ţinut de o mână - - aruncă jucăriile - dă - ajută când este - înţelege şi altceva
se răsuceşte când este aşezat jucăria (obiecte) când îmbrăcat - vine decât „mama", „da",
i se cere când este strigat „da" - mişcă din cap
„nu"
18 luni - merge pe scări cu ajutor - poate - poate întoarce 2-3 - are un lexic - imită unele acţiuni
arunca o jucărie din picioare fără să pagini, dintr-o carte, de 6 cuvinte ale adultului - îi plac
cadă deodată - începe jocurile cu alţi copii
(încearcă) să se
hrănescă singur cu
linguriţa
2 ani - fuge fără să cadă - urcă şi - întoarce câte o singură - cere oliţa - se joacă cu - vorbeşte în
coboară scările singur pagină la carte - îşi scoate alţi copii propoziţii mici -
pantofii singur utilizează „mie, ţie, el,
al meu, al tău"
2 ani şi - sare cu ambele picioare de pe pode - deschide nasturii - ţine un - îşi spune numele întreg - - foloseşte pluralul şi
6 luni - aruncă o minge din mână creion ca adultul merge să bea singur, fără trecutul - utilizează „eu"
ajutor corect în majoritatea
cazurilor

3 ani - poate pedala un triciclu - merge pe - îşi şterge mâinile dacă i - împarte cu cineva - povesteşte pe scurt
scări alternând picioarele se spune - se îmbracă şi se propriile jucării - se joacă experienţe proprii - îşi
dezbracă încheind şi cu alţi copii, bine se cunoaşte sexul
descheind nasturii din faţă învârteşte