Epidemia de ciumă de la jumătatea sec.

al XIV-ea şi gripa spaniolă de la sfârşitul primului război

mondial (1918-1919), 25 de milioane de decese fiecare, au rămas în omenirii ca grave dezastre
provocate de boli. Vorbim astăzi despre flagelul numit SIDA.

Iată în continuare povestea unui virus, virusul HIV, care este responsabil de
producerea uneia dintre cele mai nimicitoare boli, SIDA.

În 1981 se publică primul raport despre cazuri rare de pneumonie produsă de fungul pneumocistis
carinii. Acestă infecţie micotică a mai fost depistată ulterior doar la pacienţi care aveau sistemul
imunitar scăzut. De asemenea s-au mai înregistrat cazuri în care pacienţii sufereau de sarcomul lui
Kaposi (proliferarea malignă a ţesutului conjunctiv). Ulterior s-a demonstrat că aceste afecţiuni rare
apăreau la bolnavii de SIDA. Se crede că acest virus a apărut pentru prima dată la primatele din
Africa, după care s-a extins şi la om.

În anul 1983, cercetători francezi izolează de la pacienţii cu adenopatie (o creșterea în dimensiuni a

ganglionilor limfatici), un virus pe care îl denumeşte “virus asociat limfadenopatiei" (LAV -
Lymphadenopathy Associated Virus). Tot în acelaşi an, în SUA, doctorul Robert Gallo izolează un
virus pe care îl denumeşte HTLV-III (Human T-cell Lymphotropic Virus type III). LAV și HTLV se
dovedesc în final ca fiind același tip de virus şi primește numele de HIV (Human Immunodeficiency
Virus). Se pare însă că nu Robert Gallo a fost primul care a descoperit HIV, întrucât cei care iau
premiul Nobel în 2008 pentru această descoperire au fost Luc Montagnier şi Françoise Barré-
Sinoussi.

În aceeaşi perioadă a mai fost descoperit şi izolat un virus denumit SIV (Simian Immunodeficieny
Virus), cu caracteristici asemănătoare HIV, care face ravagii în rândul primatelor. Deşi iniţial s-a
spus că maimuţele nu pot face SIDA, s-a dovedit în urma experimentelor că ele pot
face, doar că virusul are o perioadă de latenţă lungă, iar maimuţele nu trăiesc atât de
mult timp.

Infecţia cu virusul HIV (este un retrovirus ce se reproduce în celulele care conţin ADN) determină
după o perioadă de latenţă boala SIDA (Acronimul SIDA provine din limba franceză: Syndrome
d'Immuno-Deficience Acquis). Perioada de latenţă a virusului poate ajunge şi chiar depăşi
zece ani, timp în care, fără a fi conştient, cel infectat poate răspândi virusul. Rezultatul
infectării cu HIV este distrugerea sistemului imunitar, din această cauză toate persoanele
infectate vor dezvolta infecţii cu bacterii care în mod normal nu sunt patogene.

Până în 1986, infecţia cu HIV a făcut aproximativ 13000 de decese, virusul răspândindu-se în 85 de
ţări. Organizţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estima în anul 2006 numărul deceselor datorate
infecţiei cu HIV/SIDA la 2,9 milioane de oameni, iar numărul celor infectaţi pe plan mondial se
apropie de 40 de milioane (39,5). Estimările mai arătau că anual se îmbolnăvesc alte 4,3 milioane de
persoane. Există unele ţări, în Africa, unde numărul celor infectaţi cu HIV depăşeşte 20% din
numărul de locuitori.

Virusul HIV se transmite doar prin secreţii, fiind foarte sensibil în mediul extern. Cele mai
frecvente modalităţi de transmitere sunt contactele sexuale neprotejate, schimbul de seringi în
consumul de droguri şi transfuziile de sânge. În cazul contactelor homosexuale, riscul de transmitere
este mai ridicat decât în cazul contactelor heterosexuale. O mamă infectată poate transmite virusul
fătului prin 3 moduri: cât timp fătul se află încă în uter, în timpul naşterii şi prin alăptare, însă riscul
se poate reduce dacă este luat tratament în timpul sarcinii şi dacă este complet oprită alăptarea.
Cazurile de îmbolnăvire prin transfuzii sunt foarte rare, existând teste rapide de testare a calităţii
sângelui nu doar pentru HIV, ci şi pentru alte boli (hepatită C, sifilis). Un risc ridicat de îmbolnăvire
îl deţin cei care îşi fac tutuaje şi piercinguri din cauză că aceleaşi instrumente de lucru sunt folosite
pe mai multe persoane. Mare grijă trebuie să aibă şi personalul medical, pentru a nu se înţepa în