CUPRINS

CAP PROBLEMA ABORDATĂ PAG.

I. REZUMAT 2
II . SCURT ISTORIC 3
III . ETIOLOGIE 4-5
IV . PATOGENIE 5
MOD DE TRANSMITERE ŞI GRUPURI DE POPULAŢIE CU
V 5-8
RISC CRESCUT LA INFECŢII
VI SIMPTOMATOLOGIE 9
MANIFESTĂRI CLINICE PROPRII SINDROMULUI HIV 9-10
SIDA CRONIC 10
MANIFESTĂRI CUTANEO MUCOASE 10-12
MANIFESTĂRI PULMONARE, DIGESTIVE ŞI NERVOASE
12
ÎN INFECŢIA HIV CRONICĂ
AFECTAREA SISTEMULUI LIMFO GANGLIONAR ÎN
13
INFECŢIA CRONICĂ HIV
MANIFESTĂRI LA NIVELUL SISTEMULUI NERVOS 13
VII EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC 13
VIII TRATAMENTUL ŞI PROFILAXIA BOLII HIV SIDA 14
TRATAMENTUL ETIOLOGIC ANTI HIV 14
TERAPIE PATOGENICĂ 15
PROFILAXIA BOLII HIV SIDA 15-18
IX CONCLUZII 18
X BIBLIOGRAFIE 19

1
 I. REZUMAT

Curiozitatea nativă, specifică omului, a fost stârnită la inceputul deceniului nouă al secolului
nostru de descoperirea unei boli noi, cu caracter epidemic si evolutie grava, mortala. Atitudinea
teribilistă cu care a fost privită initial această nouă maladie ajunsă „ la modă ” si socotită a fi doar o
„găselniţă ” aruncată in calea si spre incercarea atotputerniciei greniului uman a fost rapid inlocuită de o
aevărată psihoză de panică, dată fiind evoluţia implacabil fatală a pacienţilor afectaţi.
Astăzi, in urma acumulărilor si sintetizărilor rezultatelor unui efort de cercetare extraordinar de
intens, cu angrenarea unor resurse importnate de inteligenţă umană si dotare materială, panica a lasat
locul, cel putin in lumea medicală, unui optimis raţional.
In cadrul acestuia s-a cristalizat net conceptul unei boli infeţioase noi, cu evoluţie de lungă
durată produsă de virusurile imunodeficienţei umane HIV ( HIV – Human Immunodeficiency Virus ),
numită „boala HIV ”. In cadrul bolii HIV etapa evolutivă finală are un aspect clinic caracteristic,
desemnat in literatura de limbă franceză prin SIDA ( Syndrome d’Immuno Deficience Acquise ) iar in
cea de limba engleza prin AIDS ( Acquired Immuno Deficiency Syndrome ).

2
 II. SCURT ISTORIC

In condiţiile vieţii moderne, a actualei evoluţii demografice, cu formarea de mari aglomerări

urbane prin migrarea mâinii de lucru către centrele industrializate, a mobilităţii crescute a populaţiei
prin turism, a modificării comportamentului sexual, moral, social, insuficienţei educatiei sanitare, în
special a celei cu privire la sexologie, extinderii in unele ţări a unor manifestări de patologie sexuală
(homosexualism) cu tot progresul si marile realizări in domeniu stiinţei, al culturii si sănătăţii, s-a
observat nu numai continua si alarmanta progresiune a unora dintre bolile venerice, dar s.-a adăugat
grupului de boli pe cale sexuală, una din cele mai grave boli care a ameninţat vreodată specia umană,
respectiv sindromul de imunodeficienţă dobândită..
In 1981, apariţia unei boli extrem de grave cu caracter de explozie epidemica si cel mai adesea
cu sfârşit letal, semnalată iniţial la imigranţii din Haiti, şi la comunităţile de homosexuali din New-York,
San Francisco si Los Angeles. În scurt timp s-a precizat că boala face parte din MTS (maladii cu
transmitere sexuală ), deoarece este intâlnită predominant la persoane care contactaseră – in repetate
rânduri – si alte boli venerice. Recunoaşterea si caracterizarea clinică a sindromului de imuno deficienţă
dobândită a fost realizată de specialiştii americani din aceste mari centre urbane in 1981.
Prima izolare si descoperire a virusului imunodeficienţei umane a fost realizată in 1983 de Prof.
Luc Montagnier si colaboratorii să i de la Institutul „Pasteur” din Franţa, de la pacienţii cu mari
adenopatii axilare, inghinale, cervicale iar in 1984 Prof. R. Gallo si colaboratorii. de la Laboratorul din
Betsheda ( SUA ) au izolat unul si acelasi virus de la bolnavii cu AIDS in stadii diferite ale bolii,
realizând culturi de virus pentru a fabrica teste de diagnostic si a pepara la nevoie antigen.

3
 III. ETIOLOGIE
Agenţii cauzali ai SIDA sunt virusuri specifice dotate cu proprietatea de a distruge selectiv
anumite componente ale sistemului de apărare imunologică faţă de agresiunea logică din mediul
inconjurător. Rezutatul final al acţiunii acestor virusuri este apariţia sindromului de imunodeficienţă
(SIDA), fapt care le-a atras numele de virusuri alre imunodeficienţei omului-HIV (Human
Immunodeficiency Virus).
Virusurile imunodeficienţei umane sunt retrovirusuri de 90-120 nanomicroni diametru alcătuite
din molecule de ARN ca suport genetic si o enzimă transcriptază inversă, care catalizează transcripţia,
transformarea ARN in ADN proviral dublu helicoidal, după informaţia conţinută in ARN: Acest ADN
proviral se integrează in genomul celulei gazdă sub acţiunea unei alte enzime „integraza”.
Clasa retrovirusurilor curpinde familia oncovirinelor, producătoare de cancer si lentivirinelor.
Lentivirinele sunt patogene, producătoare de efecte patogene, citopatice, suferinţă si moarte celulară,
intre acestea incadrându-se HIV-1, HIV-2 si SIV ( virusul imunodeficienţei maimuţelor ).
Virusul izolat in 1983 de francezi si apoi de americani in 1984 de la pacienţi cu SIDA, a fost
unul si acelaşi virus, unanim denumit HIV-1.
Luc Montagnier si colaboratorii au descoperit in Africa de Vest un al doilea virus generator
SIDA, iar cercetătrii amercani din aceeaşi zonă au izolat un virus identic cu cel descoperit de francezi,
cunoscut sub numele de HIV-2. HIV-1 si HIV-2 generează o boală identică si răspund la fel la
medicamentele antivirale.
Totuşi s-a arătat că genomul HIV-2 este diferit cu 30% de genomul HIV-1 si este nevoie de teste
separate tip ELISA si Western Blot pentru identificare.
Cercetările de virusologie efectuate in Africa pe maimuţe sălbatice si cu precădere pe maimuţa
verde au dus la descoperirea unui virus producător de imunodeficienţă la maimuţă. SIV
(Simianimmuno-deficiency virus ) a cărui analiză genomică a arătat ca este foarte apropiată de cea a
HIV-2.
Originea virusurilor imunodeficienţei uman se pare că este in Africa. HIV-1 isi are originea si
este mai răspândit in Africa Centrala ( Uganda, Ruanda, Burundi ) iar HIV-2 in tările Africii de Vest.
Se pare că in Africa Centrală virusul simian ar fi suferit o mutaţie care să-l facă patogen si la om.
Din Africa Centrală infectia cu HIV a fost transferată prin muncitorii haitieni in această insulă,
iar de aici, prin homosexualii americani ce aveau in această ţara un loc recunoscut de vacanţă, boala a
fost răspândita in marile centre urbane SUA. Prin homosexuali si prin folosirea acelor de seringă
nesterilizate de către drogaţi, boala s-a răspândit mult in aceste doua grupe de risc, extinzându-se foarte
mult apoii la heterosexuali prin numărul mare al purtătorilor aparent sănătoşi ai infectiei cu HIV.
Un alt val epidemic s-a datorat progresiunii infecţiei cu HIV-2. Există in grupele de risc crescut
infectări duble cu HIV-1 şi HIV-2.

4
 IV. PATOGENIE

SIDA se caracterizează prin alterări cantitative si funcţionale ale limfocitelor OK.T 4 ajutătoare
prin creşterea imunoglobulelor serice policlonale si prezenţa de autoanticorpi. S-a arătat că HIV are un
tropism particular pentru limfocitele T 4 activate ,distrugând aceste celule tintă si interferând cu creşterea
si activitatea lor metabolică. De asemenea, interacţionează direct cu limfocitele beta si produce
activarea lor policlonală, sau aceasta ar fi secundară acţiunii virusului asupra limfocitelor T 4 auxiliare.
Printre anomaliile care caracterizează sindromul se întâlnesc : limfopenia, deficitul selectiv al
limfocitelor T4, scăderea sau absenţa hipersensibilităţii cutanate tardive la diverse antigene noi sau de
rapel, creşterea imunoglobulinelor serice predominant IgG si IgA la adulti si inclusiv IgM la copii.
Alte anomalii constant observate sunt:
a) scăderea răspunsurilor proliferative ale limfocitelor in vitro la : mitogeni, antigeni,
alloantigeni si autoantigene.
b) scăderea răspunsurilor citotoxice ale celulelor killer naturale;
c) scăderea citoxicităţii mediate celular, de asemenea alterarea funcţiei monocitelor, creşterea
nivelului seric al complexelor imune;
d) defect al sintezei de interleukină2 , etc.
Trebuie relevat că in apariţia simptomelor de boală intervin de asemenea şi factori predispozanţi
ai gazdei ( starea imunogenetică, infecţii intercurente, influenta anumitor medicamente administrate
simultan, etc. ) apariţia infectiilor oportuniste grave fiind datorată perturbării mecanismelor intime ale
reglării imune..

V. MOD DE TRANSMITERE SI GRUPURI DE POPULATIE CU RISC

CRESCUT LA INFECŢII

Rezervorul de virus HIV il reprezintă omul infectat. Se consideră de aproape toţi autorii că omul
odată infectat, devine purtător pentru toată viaţa ai acestei infectii virale, şi ca atare , sursa permanentă
de contaminare pentru partenerii săi sexuali sau pentru cei care primesc sange contaminat, produsele din
acest sânge sau prin inoculări accidentale cu ace de seringă ifectate şi nesterilizate. Desigur, rezervor de
HIV reprezintă atât pacientii cu SIDA franc si, mai ales, cei in stare de purtători de virus aparent
sănătosi cu testul ELISA pozitiv, care reprezintă sursa principală de răspândire a bolii. Se estimează că
exista 50-100 si chiar mai multi purtători de HIV in fiecare caz de SIDA declarat. In interiorul
organismului, monocitele si limfoctitele T auxiliare sunt cele mai importante situsuri de localizare al
HIV.
Căile de contaminare sunt: calea raporturilor sexuale, prin sânge si prin produse de sânge, de
asemenea, pe cale transplacentară de la mamă la făt, in timpul sarcinii si postnatal prin alăptare.
5
Toxicomanii, mai ales cei ce folosesc droguri injectabile, se contaminează foarte uşor, imprumutându-
şi seringile insuficient sterilizate. La fel in spitalele de copii, prin folosirea seringilor si acelor de seringă
insuficient sterilizate si transfuziilor cu sânge de la donatori purtători ai HIV neexploraţi pentru
evidenţierea anticorpilor anti-HIV.
După părerea celor mai multi specialisti, nu există transmiterea decat prin contact intim
intercelular cu limfocite sau monocite infectate din spermă sau sângele purtătorilor de HIV.
Nu este probată transmiterea viruslui prin contacte obisnuite, familiale sau sociale in viaţa in
comun, in cămine, scoli.
Modalitatea de transmitere obişnuită cea mai frecventă este desigur cea a raporturilor sexuale,
virusul fiind eliminat prin spermă si secreţiile vaginale ale persoanelor contaminate. Toate lichidele
organice – sângele, sperma, saliva pot vehicula limfocite T 4 infectate cu HIV. Este posibil ca si alte
celule ale sangelui sau ale preretilor vasculari să adăpostească virusul, servind astfel de rezerve de
infectie.
Apariţia bolii este favorizată de contactele infectante repetate, de cantitatile mari de virus din
inocul, de un eventual teren propice imunodeficent, de predispoziti spre boli autoimune, de asocierea
sinergică a unei alte infecţii virale .
La homosexuali transimeterea se face deosebit de usor, mucoasa anală fiind deosebit de fragilă,
fapt pentru care in timpul raporturilor sexuale se produc numeroase fisuri microscopice, prin care
viruslui pătrunde cu usurinţă. Microleziunile banale si microinfectiile intercurente mai frecvente la
nivelul mucoasei regiunii anorectale, precum si atunci când asemenea leziuni există la nivelul
mucoasei vaginale, bucale, reprezintă porti de intrare prin care virusul existent in limfocitele T 4 din
spermă pot contamina individul sănătos.
Homosexualii constituiau cu ani in urma in SUA si unele tări occidentale 70% dintre bolnavii cu
HIV iar in anumite colectivităţi de acest fel 60-70% dintre homosexuali erau purtători aparent sănătoşi
ai aceste infecţii. Mai multi factori faceau ca homosexualii să fie un grup mare de risc, unul dintre acesti
factori fiind multiplicitatea partenerilor. Unii sociologi au remarcat că unii homosexuali au avut
raporturi anuale cu peste 50-60 de parteneri, fapt ce a determinat o progresie rapida a epidemiei intr-un
grup social ce reprezintă in SUA 10 milioane de indivizi.
Pe de altă parte, numeroşi homosexuali sunt si toxicomani, situaţie ce-i expune la o stare de
exitatie sexuală.
Consumul unor droguri – heroină – diminuează imunitatea naturală şi facilitează difuziunea
virusului. Fragilitatea lor psihică constituie de asemenea, un factor de scădere a reactivităţii imune. S-a
arătat că sunt expuse infectiei şi soţiile indivizilor bisexuali.
Pentru faptele de mai sus arătate, boala a fost descrisă initial la homosexuali.

6
 Desi in primi ani de evolutie a epidemiei de SIDA in SUA si Europa, calea raporturilor
heterosexuale era considerata a fi mai putin importantă, astăzi şi in această parte a lumii ea a devenit
primordiala in răspândirea bolii.
Calea raporturilor heterosexuale a constituit de la început modul obişnuit de transmitere a bolii
in Africa, contagiozitatea in aceste condiţii fiind asemănătoare cu cea a sifilisului, virusul pătrunzând
in leziunile microscopice ce pot apărea in aceasta situatie pe mucoasele genitale. Maladia se transmite
mai usor de la bărbat la femie, femeile infectate africane fiind in numar mai mare. Dar si bărbaţii pot fi
contaminati de femei infectate, daca prezintă leziuni ale glandului sau uretrei cauzate de alte infecţii ce
constituie porţi de intrare a HIV. Homosexualitatea nu pare a fi un factor important in extinderea bolii
in Africa.
S-a constatat că transmiterea viruslui pe cale vaginală este probabil mai dificilă, deoarece
mucoasa vaginala este mai adaptată contactelor sexuale decat alte cai naturale.
Dintre factorii care ar facilita transmiterea HIV pe cale vaginală se citează: infecţiile vaginale
mai frecvente la femeile africane care reprezintă o floră diferită de cea a femeilor din Europa si Asia,
excizia rituală a clitorisului este o sursă de noi infectii, promiscuitatea sexuală, o anumită stare de
imunodepresie a acestei populaţii in care tuberculoza si paludismul sunt endemice.
Şi pe cale sangvina transmiterea este mai importanta in Africa, prin folosirea seringilor
insuficient sterilizate. L.Montguier aprecia că, dacă transmiterea heterosexuala este mai putin
„performantă” fata de transmiterea homosexuală, in absenţa luării unor măsuri de prevenire se va ajunge
in 10-15 ani şi in celelalte continente, la situaţia din Africa unde un procent important ak populatiei
adulte de ambele sexe este infectat.
Toxicomanii care consumă droguri injectabile se contaminează usor, imprumutându-şi seringile
nedezinfectate. Ei reprezentau in SUA 17% din bolnavii cu SIDA. În unele ţări din Europa occidentala
majoritatea cazurilor de SIDA apăreau la drogaţi. Sondajele serologice in unle colectivităţi de acest fel
arătau ca 50-60% din toxicomani erau infectati cu acest virus.
Transmiterea virusului prin transfuzii de sânge reprezintă înainte de a pune in practică hotărârea
de control serologic obligatoriu al donatorilor de sânge pentru depistarea unei eventuale infectii HIV a
acestora, circa 2,5 – 3 % din totalitatea cazurilor de SIDA in SUA si Franţa.
Riscul aparitiei de SIDA postranfuzional, desi era prea ridicat, reprezenta o cale curentă de
transmitere a bolii , care se situa imediat dupa cea sexuală, fapt pentru care opinia medicală s.-a arătat
foarte preocupată de problema securităţii sângelui si a preparatelor de sânge, propunându-se şi luându-
se măsuri eficace pentru înlaturarea riscului unei astfel de transmiteri.
Spre a ilustra riscul transmiterii cu produse de sange a factorului VIII, la cei atinsi de hemofilie,
prof. L. Montaguie arată ca intr-o instituie franceză, care adăpostea copii hemofilici şi nehemofilici ,
intre 3-16 ani, testul ELISA a demonstrat că 50 % dintre hemofilici erau infectati cu HIV, in timp ce

7
nici un nehemofilic nu era seropozitiv, ceea ce denotă că procesul de contaminare nu are loc in mediul
scolar prin contacte strânse, dar nesexuale.
Situaţia s-a schimbat in Franţa, in 1985, cand guvernul francez a decis ca toti donatorii de sânge
sa fie supuşi testării, pentru a indepărta dintre donatori subiecţii seropozitivi HIV si a evita riscul unei
boli SIDA de origine transfuzională.
Şi la noi in ţară, după revolutia din 1989, acest deziderat s-a realizat..
În practică mai ramâne un foarte mic risc, deoarece nu se pot detecta persoanele recent infectate
( sub 4 săptămâni ) care n-au format încă anticorpi anti-HIV.
În legătură cu transmiterea trasplacentară, s-a constat că mamele bolnave sau purtătoare
asmptomatice ale infecţiei, cu testele ELISA şi Western Blot pozitive, pot transmite infecţia la nou
născuţi în peste 50% din cazuri. Mama infectată transmite virusul transplacentar produsului său de
concepţie, probabil în ultimul trimestru de sarcină. La naştere, copilul imatur din punct de vedere
imunitar , este purtător de anticorpi anti-HIV de la mamă.Aproximativ 2/3 dintre copii infectaţi prezintă
postnatal manifestări severe ( infecţii majore, tulburpri neurologice, microcefalie) care pun în pericol
existenţa lor.Simptomele sindromului de imunodeficienţă apar la 4-6 kuni de la naştere. Transmitera
bolii se mai poate face postnatal pri alăptare, laptele putând conţine HIV ca şi alte lichide organice, fapt
pentru care donatoarele de lapte trebuie selctate prin testare, pentru a evita riscul contaminării pe
această cale.
Au fost luate în discuţie şi alte căi de transmitere a infecţiei cu HIV. În salivă s-a decelat
perzenţa HIV în concentraţii reduse. Saliva infectată, în condiţiile sărutului prelungit, poate fi
contaminantă dacă primitorul este purtător de lezini ale mucoasei bucale, ce pot constitui porţi de intrare
pentru limfocitele T infectate ale donatorului.
Transmiterea HIV prin folosirea în commun a instrumentelor de igienă personală (aparat de ras,
lame, periuşe de dinţi ) ar fi posibilă ţinând cont de micro traumatismele pe care le pot produce aceste
instrumente.Persoanele neinfectate venind în contact cu sângele infectat cu HIV se pot contamina, fapt
pentru care este de dorit ca aceste instrumente să fie de strictă utilzare personală.
Nu s-au adus date concrete care să probeze veridicitatea unei transmiteri a bolii HIV prin
înţepături de insecte ( ţînţari, pureci, păduchi )
Folosirea în comun a unor obiecte şi instrumente de muncă, utilizarea WC-urilor publice, a
mijloacelor de transport în comun, contactul personal prin stângerea de mâini nu s-au dovedit afi căi de
transmitere a acestor infecţii.

8
 VI. SMPTOMATOLOGIE
Manifestari clinice proprii sindromului hiv

Boala HIV are o perioadă de incubatie sau primoinfectie care se întinde de la câteva zile la
câteva săptămâni : o perioadă asimtomatică (starea de purtator sănătos de 5 sau chiar 15 ani) cu aparitia
de anticorpi specifici anti-HIV detectabil prin teste uzuale de determinare cunoscute sub numele
“seroconversie” (se produce la majoritate pacientilor fără simptome sau semne de suferinţă la un
procent sub 20 % dintre infectati) ; un stadiu clinic acut care nu se asociaza obligatoriu cu
seroconversia. Urmează boala HIV cronică, care include formele incomplete , fruste de Presida sau
ARC si sindromul de imunodeficientă dobandită , complet , franc .
1. perioada de incubatie este etapa imediat urmatoare contractarii infecţiei HIV indiferent de
calea de contaminare, în care virusul HIV trece in sânge, in ganglioni , penetrează in celulele
ţintă pentru care manifestă o atracţie particulară.
Durata perioadei incubaţiei este de 10-12 săptămâni timp in care bolnavul nu are nici un semn de
suferinţă clinică.
Testele de laborator pentru depistarea anticorpilor specifici anti-HIV sunt negative, deoarece acesti
anticorpi nu au inceput să fie produşi de sistemul de apărare imuno-umoral ,respectiv limfocitele B.
Pacientul este totusi contaminat. Pe parcursul perioadei de incubaţie din sângele si ţesuturile
pacientului proaspăt infectat poate fi izolat HIV sau componente specifice din scructura sa , antigenele
HIV prin tehnici laborioase si costisitoare, astfel ca nu pot fi utilizate in scopul unui diagnostic de
rutină.

2. Perioada de seroconversie asimtomatica sau discreta , la cei mai multi pacientiu si boala acuta
ce apare in procent mai mic asociata cu seroconversia .
Dupa 5-12 saptamani de la infectare apar primii anticorpi specifici anti-HIV, iniţial
antiglicoproteina transmenbranara GP-41 (glicoproteina din invelisul HIV-1) si la scurt timp anticorpi
anti p-24 (proteina afalta in miezul HIV-1)
Intr-un numar nu prea mare de cazuri, seroconversia se insoteste cu o stare generala proastă , cu
febră, cu unele erupţii cutanate eritematoase , cefalee , adenopatii axilare de consistenţă moale , uneori
reactii meningeale , care trebuie deosebite de aja zisa boala acuta HIV
Boala acuta HIV prezinta un tablou clinic asemănător celui din mononucleoza infectioasa :
febră, dureri musculare, articulare, stare de oboseală, si somnolenţă, creşterea în dimensiuni a
ganglionilor limfatici, durerosi la gât sau cu o simptomatologie de tip pseudo-gripal sau a unei viroze
respiratorii care se remite cu antiimflamatoare si antigripale.
9
 Manifestarile clinice de suferinta nervoasa sunt intâlnite la un numar mic de pacienţi : cefalee,
fotofobie, neuropatii, senzitivo-motorii.
De asemenea , pot apare o hepatita acuta cu icter si eruptii eritematopapuloase. Simptomatologia
care se asociaza bolii acute HIV are un caracter nespecific, fiind frecvent intâlnită in cursul infecţiilor
cu diverse virusuri. Numai un argument epidemiologic privind aparteneta pacientului la un grup de risc
(homosexuali,drogati) si controlul serologic pentru infectia HIV pot confirma o asemenea maladie

SIDA CRONIC

După seroconversie pacientul rămâne infectat cronic cu HIV până la deces, fiind contaminant
pentru toţi partenerii lui sexuali sau pentru cei care vin în contact cu sângele lui. Virusul este inclus ca
provirus ADN , in genomul celulelor contaminate.
Totalitatea manifestarilor clinice ce apar până in stadiul final de SIDA reprezintă boala cronică.
Aceasta trece prin diferite stadii evolutive, crescânde, de deteriorare a sistemului de apărare imunologic.
Forme incomplete ale boli cronice: PRESIDA sau ARC ( aids related complex) includ, după
Krause , cel putin 2 manifestari clinice dintre următoarele, febră mai mult de 3 luni, scăderea în
greutatea de bază cu mai mult de 20%, limfadenopatie cu evoluţie mai lungă de 3 luni, diareea cronică,
oboseală, transpiraţii nocturne şi, in plus, două anomalii de laborator : scăderea numărului de limfocite
T4 ajutătoare , scăderea raportului dintre limfocitele T4 ajutătoare si T8 supresoare, scăderea răspunsului
limfoproliferativ si creşterea serumglobulinelor.
Studiile imunohistologice ale ganglionilor limfatici au demonstrat infiltraţia centrilor
germinativi celule OKT8 , alterarea structurii acestor centri cu depleţia celulelor T 4 ajutatoare si infiltrat
cu plasmocite.
Faza prodromală de pre-SIDA este indentificată clinic numai la un procent de pacienţi, iar la
acestia evoluţia către forma completă este imprevizibilă.
Simpomatologia clinică a sindromului complet este dominata de :
a) afectarea starii generale cu febră prelungită, slăbire importantă poliadenopatie generalizată.
b) Infecţii variate cu germeni sau paraziţi oportunişti.
c) Apariţia predominantă a două tipuri de tumori maligme : sarcomul Kaposi si limfoame
maligne de diferite tipuri histologice ce derivă din celula B si T si din celulele dendritice Langerhans
(limfoame Burkitt ,limfom limfomblastic, boala Hodgkin).
SIDA are, din punct de vedere clinico-evolutiv, o mare varietate de exprimare, datorită unor
cofactori particulari care-l individualizează la fiecare pacient in mod special. Astfel, pneumonia cu
Pneumocystis carinii apare in 50% dintre pacienti; la 25-34% apare sarcomul Kaposi.

MANIFESTĂRI CUTANEO-MUCOASE ASOCIATE

10
 Simtomatologia cutaneo-mucoasă poate apărea inaintea infecţiilor si neoplaziilor viscerale
grave, recunoasterea sa ca manifestare prezumptiva poate facilita diagnosticul precoce al AIDS, de mare
utilitate epidemiologică si terapeutică.
Dermatita seboreică, care apare brusc, cu intensitate severă, la pacienţii care nu suferisera
anterior de o astfel de afectiune poate fi evocatoare pentru SIDA.
Prevalenţa ei a fost intâlnita in 25-40% dintre pacienţi cu SIDA si de 5% la cei fara SIDA.
Xerodermia caracterizată prin aspect de piele imbatrânită este o manifestare care se intâlneşte cu
frecvenţă mare in etapele tardive ale boli cronice HIV.
Zona zoster la adulti tineri din grupurile de risc este frecventă, extensivă şi poate fi etichetată ca
specifică sindromului complet. Uneori poate duce la meningite fatale in ciuda unei terapii intensive in
perfuzii cu Zovirax.
Vegetatiile veneriene gigante, recidivante genitale si mai ales perianale, sunt manifestări clinice
prezumtive pentru un teren SIDA si impun practicarea reacţiilor serologice de rutină pentru depistarea
anticorpilor anti-HIV.
Leucoplazia păroasa viloasă constituită dintr-o banda albicioasa lată de 7-8 mm dispusă pe
marginea liberă a limbii este apreciată a fi o manifestare cvasispecifica a bolii cronice HIV. Leziunea
începe in dreputul celui de-al doilea molar, unde trebuie cautată sistematic la cei seropozitivi pentru
infectia HIV, extinzându-se catre vârful limbii.
Boala aftoasă este frecvent intâlnită la cei cu SIDA, cu leziuni aftoase de tipul ulceraţiilor mari,
necrotice, extensive, insoţite de o stomatită difuză, trenantă.
Sarcomatoza Kaposi se intâlneşte la circa 34% dintre pactienţii cu infecţie HIV iar limfoamele
maligne la 5-6% dintre acestia. Aproximativ 40% dintre pacientii cu SIDA au sociată o afectiune
malignă.
Boala Kaposi la pacienţii cu SIDA diferă de sarcomul Kaposi clasic, prin aceea că apare la
indivizi tineri şi aproximativ jumătate dintre aceştia au leziuni gastrointestinale sau ale ganglionilor
limfatici.
Există o corelaţie intre disfuncţia sistemului imun si dezvoltarea sarcomului Kaposi. În funcţie
de gradul de invazie locală, de interesarea viscerală sau limfatică, s-au determinat 4 subtipuri de sarcom
Kaposi asociat cu SIDA :
stadiul I – cu afectare cutanată limitată la o singură regiune anatomică cel mai adesea pe
membrele inferioare
Stadiul II – leziuni cutanate diseminate in mai multe regiuni anatomice
Stadiul III – leziuni numai viscerale, de exemplu : gastrointestinale, limfatice sau osoase;

11
 Stadiu IV – ce se caracterizează prin multiple leziuni cutanate sau viscerale.În acest tip,
incidenţa afectării viscerale se ridică la 72 %, a ganglionilor limfatici si tractului gastrointestinal in
circa 81 %, iar plămânii in 11% din cazuri.
In formele neepidemice de boală Kaposi, leziunile extracutanate apar numai intr-o proportie de
10 % .
Limfoamele maligne apar la tineri intre 20-35 ani prepoderent la bărbaţi în stadiul tardiv al
sindromului de imunodeficienţa dobândită, fiind un semn de prognostic grav ce indică o mare prăbuşire
a imunităţii celulare.

MANIFESTĂRI PULMONARE DIGESTIVE SI NERVOASE ÎN INFECŢIA CU

HIV CRONICĂ
Manifestări pulmonare

Peste 60% dintre cei cu boală cronică cu HIV se prezintă la medic pentru o pneumonie, cel mai
adesea cauzată de Pneumocystis carinii, pneumonia cu virus citeomegalic situându-se imediat după
aceasta, penumoniile cu Hameonphylus şi pneumococ fiind de 7 ori mai frecvente decât la populaţia
normală. Este crescută şi rata imbolnăvirilor de tuberculoză pulmonară la bolnavii cu SIDA şi
concomitent si infecţiilor cu microbacterii atipice..
Pneumonia cu Pneumocytis carinii este apreciată a avea o frecvenţă intre 60-85% după diferiţi
autori, reprezentând afectarea pulmonară majoră in SIDA. Debutează cu o tuse uscată si persistentă, cu
imagine radiologică anormală in cursul primelor saptamâni si cu o supravieţuire mai lungă, dacă este
diagnosticată în această etapă.În stadiile avansate, parazitul generează infecţii extinse nu numai la
nivelul plămânilor, ci şi al ganglionilor limfatici, splinei sau ficatului.

Manifestări digestive

Sunt datorate fie localizării HIV la nivelul unor structuri ale tubului digestiv, unor agenţi
oportunişti sau interesării tractului digestiv de către sarcomul Kaposi sau limfoamele asociate. Este
vorba de enterocolite cronice, care pot fi uneori necrotice, generate mai ales de citomegalovirus
implicat în 16-55% dintre suferinţele digestive ale pacienţilor cu SIDA. În cazul enteritelor şi
enterocolitelor cronice cauzate de infecţii cu paraziţi în ordinea frecvenţei s-au descris cele cu protozare
( cu Cryptosporidium in 5-35% din cazuri, cu Isospora până la 15 % din cazuri. Atlti paraziti fiind
Trichiuris trichiura Ankilostoma, Giardia, Schlysostom ) apoi microbacteriile atipice Salmonella si
Shigella.
Consecinta entrocolielor din SIDA este reprezentată de diaree cronică lichidă, constantă,
asociată cu malabsorbţie, steatoree si pierderea in greutate.

12
 AFECTAREA SISTEMULUI LIMFOGANGLIONAR IN INFECŢIA CRONICĂ
CU HIV

Se apreciază că 10-30% dintre pacienţii la care s-a diagnosticat limfadenopatia generalizată

persistenă vor cunoaşte o evoluţie către SIDA franc.
In contextul HIV acută sau în cazul seroconversiei ganglionilor afectati sunt caracterizati prin
crestere in dimensiuni prin consistenţă moale la palpare, absenţa durerilor si tendinţa resorbţiei spontane
într-un interval mai scurt de 3 luni.
În boala HIV cronică, limfadenopatia generalizată persistentă se produce după luni sau chiar ani
multi de la contaminare cu HIV, fiind un semn de prognostic sever al trecerii de la un stadiu relativ
benign la o evolutie accelerată către SIDA.

MANIFESTĂRI LA NIVELUL SISTEMULUI NERVOS

Afectările neurologice sunt frecvente in cursul SIDA, 40-50% dintre pacienţi prezentând semne
de suferinţă neurologică în cursul bolii. Acestea sunt legate direct de infecţia cu HIV, de consecinţe ale
infecţiilor oportuniste sau ale limfoamelor nehodgkiniene cu localizare la acest nivel . Ca entităţi clinice
pot apare encefalite subacute, meningite, leuconecefalopatia multifocală progresivă , complexul
demenţei din SIDA ..
Se mai amintesc unele manifestări cu caracter autoimun, la pacienţii seropozitivi pentru infecţia
HIV ( suferinţe similare sindromului Sjogren, vasculite, ce pot mima poliarterita nodoasă, un sindrom
care mimează boala lupică acută, numeroase tipuri de autoanticorpi, etc. ).

VII. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

SIDA complet constituit este o boală gravă, care evoluează cu remisiuni si recăderi periodice
ale unor infecţii ce pot fi mortale, de asemenea cu o progresie gravă a cancerelor asociate, ajungând in
final la o mortalitate de aproximativ 100%.
Din datele statistice pe 1319 cazuri studiate în New-York, pneumonia cu Pneumocystis Carinii
predomină la 57% din cazuri iar sarcomul Kaposi la 35% din cazuri. Pacienţii ce aveau numai sindrom
Kaposi au avut o evolutie pe termen ceva mai lung de 125 saptamâni iar cei cu sarcom Kaposi şi alte

13
infectii oportuniste 65 de săptămâni. Cei cu sarcom Kaposi asociat cu Pn. Carinii au supravieţuit 61
săptămâni si când, in plus, apăreau si alte infecţii, supravietuirea se reducea la 48 de săptămâni.
In cazul in care s-au diagnosticat alte infectii oportuniste fără maladia Kaposi sau pneumonie cu
Pn. Carinii, sfârşitul fatal s-a instalat in 18 luni.

DIAGNOSTICUL DE INFECŢIE HIV

Se face prin izolare şi cultivarea virusului sau numai pri izolarea unor antigene specifice ale
acestuia ca şi prin teste de evidenţiere a anticorpilor serici anti-antigene HIV.

TESTE DE EVIDENŢIERE A ANTICORPILOR SERICI ANTI-HIV

Pentru decelerea anticorpilor serici anti-HIV se folosesc testele de screening, de evaluare în

masă şi teste de confirmare, de verificare aunui ser găsit pozitiv pritr-un test de screening.
Testul ELISA (Enzime Linked Immuno- Sorbent Assay ), este un test de screening, uşor de
executat şi face o estimare globală a prezenţei diferitelor tipuru de anticorpi anti-HIV.
Testul Western Blot este un test selectiv şi care are valoare de confirmare, fiind utulizat foarte
larg spre averifica un ser găsit pozitiv pritr-o tehnică ELISA
Testul RIPA (Radio Immun Preciptin Assay ) este o probă foarte fidelă ce utlizează elemente
radioactive şi este utilizat ca şi testul anterior ca test de confirmare apozitivităţii altor metode (ELISA )

VIII. TRATAMENTUL SI PROFILAXIA BOLII HIV

Tratamentul medicamentos urmăreste distrugerea HIV, restabilirea funcţiei imunologice afectate

de această infecţie ( terapia imunomodulatoare ) si tratamentul infecţiilor oportuniste si a neoplaziilor
( ce marchează faza finală ) care complică acest sindrom.
Tratamentul etiopatogenic constă in terapia etiologică a AIDS si ce apatologică
imunomodulatoare.

TRATAMENTUL ETIOLOGIC ANTI-HIV

Această terapie işi propune să distrugă HIV sau să-i anuleze capacitatea de multiplicare si de
infectare a celulelor ţintă.
Cunoaşterea biologiei HIV a scos in evidenţă momentele nevralgice mai uşor de atacat ale
ciclului său vital, dar până in prezent nu s-a găsit un tratament care să stăpânească infecţia.
Teoretic un medicament ar putea interveni în unul dintre următoarele momente ale acţiunii şi
formării HIV :
14
 - împiedicarea intrării sale in celulă
- împiedicarea indepărtării invelişului exterior şi deci a introducerii in acţiune a miezului viral;
- anihilarea enzimelor virale, respectiv a celei mai importante ( transcriptaza inversă )
- blocarea sintezei proteinelor de miez viral si asamblării particulelor virale
- blocarea eliberării virionilor nou sintetizaţi din celula-gazdă.
Un progres incontestabil s-a realizat cu medicamentul Retrovir ( Azidotimidină = AZT sau
Zidovurina ) sau 3 – azido – 3 dezoxitimidina care este incorporat in materialul genetic al viruslui,
blocându-i capacitatea de replicare, interferând si blocând transcriptaza inversă, fără insă a distruge
virusul ceea ce implică continuare tratamentului tot timpul vieţii.
Medicamentul este scump, efectele sale secundare de inducere a unei depresii a măduvei osoase
hematogene, urmată de anemie severă si leucopenie, limitează utilizarea sa in timp. Totuşi, actualmente
în SUA, Retrovirul este singurul preparat admis de către organismul de stat pentru terapia acestei boli.
- DDC ( Dideoxycitidina ) este un preparat care acţionează antiviral probabil prin blocarea
transcriptiei inverse.Este de 10 ori mai activ decât Retrovirul, considerat a fi preparatul anti-
HIV de referinţă fiind folosit frecvent asociat cu AZT.
- AL-72 ( amestec de gliceride neutre, lecitină si fosfatidiletanolamine ) modifică in sens
favorabil simptomatologie clinică si concomitent functiile imune
- Ribavirina inhiba replicarea HIV si ameliorează activitatea imuna
- Interferonul alfa reduce până la blocare eliberarea viruşilor din celule, dar numai în perioada
administrării şi numai în doze mari.

TERAPIA PATOGENICĂ IMUNOMODULATOARE

- Ampligen
- Interferonul alfa2
- Isoprinosina
- Methomin- enkephalin
- Interleukina-2
- H.M.-CSP
- Imreg-1
In ce priveste sistemul imun s-a mai practicat plasmafereză limfocitară, transplant de măduvă
osoasă intre gemeni univitelini.

PROFILAXIA BOLII HIV SI SIDA

15
 Cuprinde acţiuni complexe şi diferenţiate in raport cu categoria de subiecţi pe care ii vizează . Se
deosebesc astfel măsuri pentru reducerea riscului de transmitere a HIV la cei care apartin grupelor cu
risc crescut de infectare, sfaturi adresate pacientilor cu boala HIV care-si duc viata in ambianta familială
si socială normală, măsuri pentru pacientii spitalizaţi, recomandări pentru persoanele care vin in contact
neprofesional cu cei care sunt infectati cu HIV, protectia personalului medico-sanitar.
Unii autori consideră că pentru a se produce contaminarea cu HIV trebuie îndeplinite două
condiţii: să se intre în contact direct cu ceva sau cineva care poartă virusul şi virusul să pătrundă în
interiorul organismului.
Transmiterea HIV a fost probată doar în trei moduri :
- prin transfuziile de sânge sau injecţiile cu produse de sânge prelevate de la o persoană
infectată ( aici sunt incluse şi utilizările de ace de seringă nesterilizate şi murdare de sânge,
concomitent la mai multe persoane );
- contactul sexual homosexual şi heterosexual ;
- transmitera de la mamă la copil.

MĂSURI PENTRU REDUCEREA ŞANSEI DE CONTAMINARE LA

INDIVIZII CARE APARTIN GRUPELOR POPULATIONALE CU RISC
CRESCUT DE INFECTARE CU HIV

Pentru bărbaţii homosexuali si bisexuali reducerea riscului de contaminare necesită o modificare

a comportamentului si practicilor lor sexuale. Cu cât numarul partenerilor sexuali este mai mare cu atât
creşte si riscul de a contracta HIV. Este deci de dorit a se reduce numărul partenerilor, eventual
stabilizarea la unu sau un număr cât mai mic de parteneri .Fidelitatea sexuală reprezintă in acest mment
măsura cea mai importanta pentru a se realiza protectia fata de SIDA: Tipul de partener sexual este
important. Partenerii proveniti dintre cei care se droghează cu droguri administrate intravenos prezintă
un risc mai mare de a fi contaminati. Tipul de practici sexuale pare a genera coeficienţe de risc diferite.
Astfel se apreciază că HIV este mai usor transmis in timpul raporturilor anale şi aceasta
deoarece mucoasa rectală este mult mai fragilă anatomic decât cea genitală iar la subiecţii cu parteneri
multipli, leziunile mucoasei reclate sunt mult mai frecvente decât la cei cu partener unic.Aceste eroziuni
şi fisuri ale mucoasei anale favorizează ajungerea spermei contaminate cu HIV de la partenerul activ în
contact cu sângele partenerului pasiv.
Contactele sexuale bucale se pare că se insoţesc de un risc mai redus de contaminare a
partenerului pasiv. Riscul ese insă crescut pentru partenerul activ pe a cărui mucoasă genitală pot apare
leziuni în cursul unui contact bucal şi saliva infectată cu HIV a partenerului pasiv ajunge astfel in
contact cu sangele partenerului activ.Existenţa unor ulceraţii sau eroziuni sângerânde la nivelul
mucoasei gurii partenerului pasiv favorizează contaminarea acestuia de la sperma partenerului activ
16
 Toate considerentele enuntate se pare ca au doar o valoare profilactica speculativă, deoarece
cercetările prospective au stabilit ca printre homosexuali si bisexuali procentul de seropozitivitate atinge
70 % iar printre prostituatele din zonele endemice chiar 80 %. În aceste condiţii este evident că o
profilaxie eficace de transmitere a infecţiei cu HIV pe care sexuala o reprezintă doar practicarea
contactelor sexuale fără nici o atingere intre mcuoasele genitale, anale sau bucale ale celor doi
parteneri, de preferinţă prin utilizarea prezervativelor cu realizarea asa-yiselor contactele sexuale
perfect uscate ( drysex).
O problema deosebit de delicată in profilaxia contaminarii cu HIV in cursul practicilor sexuale
rezultă din aceea ca pacientul insusi este cel care are datoria morala de a-si informa partneerul sau
partenerii sexuali ca este infectat cu HIV pentru ca acesta la randul sau sa decida asupra oportunitătii si
conditiilor consumării unui act sexual.
Moralitatea, educatia si temperamentul individual alcătuiesc in general un amestec complex de
tendinte comportamentale a căror rezultantă asa dupa cum s-a putut constata nu a generat nici un castig
sub raportul eficacităţii profilaxiei contaminării cu HIV care asrăzi a luat proporţiile unei epidemii
mondiale grave.
Situatia este ce putin explicabilă avându-se in vedere complicatiile sociale , conflictele
psihologice si drama pa care o trăiesc cei contaminati cu HIV şi pe care societatea are tendinta de a-i
izola de o maniera foarte severă si stricta.
Se pare în cursul profilaxiei, lupta anti HIV tebuie să se bazeze pe informarea largă, detaliată şi
concretă cu datele cele mai pertinente asupra bolii a publicului interesat. Pentru aceasta se cer utilizate
toate mijloacele propagandei vizuale şi audio ( afişe, conferinţe publice, radioul, presa , televiziunea )
Concluzia generală care se impune este că fidelitatea cuplului este condiţia esentială în
profilaxia primară sau a îmbolnăvirilor cu HIV: La cei cu comportament sexual special, vagabonzii
sexuali, „aventurierii amorului” se cere a se efectua o propagandă intensă prin care să se lămurească
mecanismele de contaminare, să se definească grupele de populatie cu risc crescut si să se recomande
utilizarea prezervativelor pentru realizarea contactelor sexuale uscate.
Pentru pacientii cu hemofilie si cei care sunt supuşi frecvent la transfuzii de sânge sau care
primesc preparate de sânge pe cale intravenoasa sau intramusculară, riscul contaminării cu HIV a scăzut
spectaculos ca urmare a introducerii obligativităţii de testare a donatorilor de sânge şi în unele cazuri a
testării sângelui sau preparatelor de sânge.
La toxicomanii care utilizează droguri cu administrare intravenoasă s-a constatat o rată de 20-
60% de transmitere a HIV prin intermediu acelor murdare.Propaganda şi lupta antidrog au dat
retzultate modeste în general, astfel încât nu se poate spera că prin aceste mijloace să se ajungă la o
reducere a transmisiei HIV. Este de dorit ca la componenţii acestei grupe de risc să pătrundă
informaţiile despre modalităţile de transmitere a infecţiei cu HIV ca şi recomandarea elementară , puţin
cam utopică de altfel, ca fiecare toxicoman să aibă o seringă propie de utlizare unică.

17
 Practicarea unei informări detaliate, amănuntiţe asupra viruslui SIDA şi a căilor de transmisie a
bolii HIV este necesara la toate persoanele care intentionează de a calatorii in zonele geografice in care
epidemia HIV are o extindere deosebită. Determinarea sistematica a anticorpilor anti HIV la cei care au
efectuat o asemenea călătorie ar putea avea o oarecare importanţă profilactică pentru blocarea
răspândirii epidemiei de HIV.
Depistarea activă, ca si pentru infectia sifilitică, la angajarea in serviciu, la incorporarea pentru
satisfacerea serviciului militar, pentru eliberarea certificatului prenuptial la căsătorie şi la toţi pacienţii
spitalizati pentru alte suferinte ar putea deveni o armă eficace în profilaxia bolii HIV cu conditia ca
normele de etica si morală sociala si nu în ultimul rând posibilităţile tehnico-materiale să o permmită.
Vaccinurile anti HIV sunt încă în stadii experimentale.

IX. CONCLUZII
Lipsa de informare asupra agenţilor cauzali, a călor de transmitere, a contagiozităţii şi a
măsurilor de protecţie faţă de infecţia cu HIV, ca şi evoluţia mortală în ciuda celor mai complicate şi
sofisticate terapii au generat o psihoză de teamă faţă de SIDA, o adevărată ,,sidamanie,, Anxietatea cu
care publicul larg priveşte problematica SIDA a fost alimentată până la un punct şi de mijloacele mass
media care, în goană după senzaţional, au împrăştiat numeroase zvonuri false despre maladia secolului
XX.
O analiză raţională, pe baza datelor ştiinţifice justifică afrmaţia că psihoza de teamă faţă de
SIDA este disproporţionată faţă de riscul real de a contacta boala, şi aceasta fără intenţia de a
minimaliza boala şi consecinţele sale asupra individului şi potenţiale asupra speciei umane.
Se consideră că o coabitare civilizată şi lipsită de riscuri ( în afara contactelor sexuale şi a
introducerii în corp a sângelui conatminat ) este posibilă atât în cadrul familial cât şi în cel social sau al
activităţilor profesionale, cadru în care riscul de transmisie este nul, după opnia majorităţii covârşitoare
a cercetătorilor.
Publicului larg, susceptibil de contacta infecţia, i se adresează îndemnul de a se informa asupra
căilor de contaminare cu HIV şi a mijloacelor de protecţie faţă de această contaminare, deorece în acest
moment doar măsurile profilactice acceptate şi îndeplinite de bună voie reprezintă unica posibilitate
luptă eficace împotriva epidemiei mondiale de boală HIV.

18
 X. BIBLIOGRAFIE

1. FRĂŢIMAN, L-NOŢIUNI DE PSIHOSOCIOLOGIE ŞI PLANNING

FAMILIAL – EDITURA FUNDAŢIEI ,,ANDREI ŞAGUNA,, –
CONSTANŢA- 2003
2. COLŢOIU, AL. FORSEA, D –,,DERMATO-VENEROLOGIE,, EDITURA
DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI, 1993
NEDELCU, I -,,HIV-AIDS-SIDA,, EDITURA MILITARĂ , BUCUREŞTI,
1991

19