Muresan Rodica Maria

Nutritie si dietetica,Anul II
Farmacologie

Excretia Renala

1. Rinichiul este organul principal de eliminare a substanțelor toxice

endogene sau exogene din organism. De altfel, principala cale de
eliminare a substanțelor toxice din organism o constituie aparatul uro-
excretor (aparatul urinar). Rinichiul îndeplinește următoarele funcții în
organism:

2. Funcția de excreție sau depurare a organismului de substanțe

nefolositoare endogene și exogene: substanțe neazotate (pigmenți biliari,
resturi lipidice, resturi glucidice, fosfați, bicarbonați etc.) și substanțe
azotate rezultate din metabolismul intermediar (uree, acid uric,
creatinină)
2.1. Menține echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumulează în
organism sunt eliminați în special prin intermediul rinichiului. Când în
organism se acumulează baze, acestea sunt tamponate la diverse niveluri
sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestine.Prin rinichi se elimină și
cetoacizii și amoniacul pentru a împiedica devierea echilibrului acido-
bazic;
2.2Menține echilibrul hidroelectrolitic. Acest echilibru se menține în
mare parte constant datorită eliminării apei și electroliților prin rinichi.
La menținerea echilibrului hidroelectrolitic participă și alte organe
(hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.) care acționează prin
intermediul rinichiului. Rinichii mențin constantă compoziția mediului
intern, prin funcțiile lor de îndepărtare a produșilor toxici și de
menținere a echilibrului apei și electroliților;
3. Funcția endocrină. Rinichiul secretă mai multe substanțe cu
proprietăți de hormoni: renina, kinine biogene, eritropoietina.
4. Sistemul excretor îndeplinește o dublă funcție: a) reglează mediul
intern prin menținerea aceleiași cantități de săruri și de apă, cea mai
mare parte din prisos fiind eliminată prin rinichi; b) elimină substanțele
inerte și substanțele toxice, rezultate din metabolismul substanțelor
proteice. Principala cale de excreție este calea renală.

5. Filtrarea glomerulară și filtratul glomerular

5.1.Filtrarea reprezintă principalul mod prin care plasma se curăță de

cataboliții azotați neutilizabili. Lichidul rezultat ca urmare a procesului
de filtrare din capilarele glomerulare în capsula glomerulară Bowman, se
numește filtrat glomerular sau urină primară. Acesta prezintă o
compoziție aproape identică cu a lichidului filtrat în interstiții la capătul
arterial al capilarelor. Filtratul glomerular se mai asociază cu o plasmă
cu un conținut scăzut în proteine. Mai mult de 99% din filtratul
glomerular se reabsoarbe în mod normal în tubii uriniferi. Restul este
eliberat în urină.
Rinichii prezintă o margine concavă către medial (hilul renal unde se
gasesc nervii, vasele sanguine, limfatice și ureterul) și o față laterală
convexă. Sunt localizați retroperitoneal, intinzându-se aproximativ între
vertebrele T12-L3. Rinichiul stâng este poziționat de obicei superior de
cel drept.
Bazinetul renal-este portiunea superioara dilatată a ureterului alcatuită
din trei calice mari, fiecare din acestia ramificându-se în mai multe
calice mici.
Rinichiului i se descriu:
- corticală renală situată la exterior
- medulară renală la interior (conține piramide Malpighi și piramide
Ferrein care pătrund în corticală renală) .
Rinichiul are aproximativ 1 - 4 milioane de nefroni. Nefronul este
considerat a fi unitatea morfo-functionala a rinichului.
6. Structura rinichiului.

Rinichiul este acoperit la suprafata de o capsulă fibroasă care are în

structura sa fibre colagene și fibre elastice. Sub capsula se află un strat
subțire și dicontinuu de fibre musculare și netede.
În afară capsulei se află o perniță adipoasa (grăsoasă). Pe o secțiune
frontală se vede ca rinichiul este alcătuit dintr-un strat periferic de
culoare brun galbuie „substantă corticală” și o zonă internă de culoare
rosie închis „substantă medulară”.
Zona medulară este mai întinsă și conține 14 piramide renale numite
piramide Malpighi; vârful piramidelor se numește papila renală și este
îndreptat spre sinusul renal.

Piramidele au aspect striat dat de prezență tubilor colectori (se numesc

tubi Bellini). Acești tubi se deschid în cele 15-20 orificii din papila
renală. Din zona corticală pleacă între piramidele Malpighi prelungiri
corticale numite coloane renale Bertin.
La bază piramidelor Malpighi situată către suprafață se observă piramide
mici (dispuse în baza cu vârful spre suprafața rinichiului), numite
piramide Ferrein. Ele sunt expansiuni (prelungiri) ale medularei spre
corticală și sunt în numar de 300 pentru o singură piramidă Mal-pighi.
Piramida renală Malpighi, împreuna cu coloane renale din jurul ei
alcătuiesc un lob renal . Fiecare rinichi având aproximativ 14 lobi renali.
Piramida Ferrein, împreună cu zona corticală ce o înconjoară alcătuieste
un lob renal; fiecare lob renal având practic 300 de lobuli renali;
numarul lobulilor renali este egal cu cel al piramidelor renale Malpighi.
La nivelul rinichiului se găsesc nefroni situați atât în corticală cât și în
medulară. Ei reprezintă unitatea structurală și funcțională a rinichiului.

Există aproximativ 2 milioane de nefroni, dar ca neuroni nu funcționeaza

toți în același timp.
Nefronul este format dintr-un corpuscul renal, tubul contort proximal,
ansa Henle, tubul contort distal, care se deschid în tub colector.
Corpuscul renal (Malpighi) este situat în corticală și are în structura sa:
- un glomerul vascular;
- o capsula Bowman (care înconjoară capilarul) și care prezintă o foiță
viscerală și una parietală între care se află un spațiu de colectare a urinei.
Cele doua foițe: viscerală și parietală sunt formate dintr-un strat de
celule turtite, asezate pe structura cunoscută a peretelui capilar sanguin
(endoteliu, membrana bazală, periteliu).

7. Morfofiziologia aparatului endocrin

Sistemul endocrin cuprinde toate glandele endocrine prezente în corpul

uman. Aceste glande, deși nu au continuitate fizică și topografică,
reprezintă un sistem unitar care este integrat într-un mod armonic din
interdependența mutuală și prezența axei hipotalamice – pituitare, care
asigură echilibrul întregului sistem.
Glandele endocrine realizează chimicale numite hormoni (hormoni
endocrini sau incretini) care trec prin circulația sângelui. Aceștia au
funcții aferente menținerii homeostazei organismului, cât și pentru
furnizarea echilibrului funcțiilor corpului (în ciuda schimbărilor externe
de mediu) și caracteristicile fizicochimice ale mediului intern.
Secreția hormonală este ajustată în permanență în funcție de mediul
intern și extern printr-un mecanism complex de feedback. Identificarea
acestui mecanism de control și a biortimurilor endogene a permis
structurarea unor protocoale de diagnostic și tratament de exactitate
aproape matematică - o particularitate a endocrinologiei.

Bibliografie

https://moodle.usm.md/mod/page/view.php?id=111327
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_excretor