1. Rinichiul este organul principal de eliminare a substanțelor toxice
endogene sau exogene din organism. De altfel, principala cale de eliminare a substanțelor toxice din organism o constituie aparatul uro- excretor (aparatul urinar). Rinichiul îndeplinește următoarele funcții în organism:
2. Funcția de excreție sau depurare a organismului de substanțe
nefolositoare endogene și exogene: substanțe neazotate (pigmenți biliari, resturi lipidice, resturi glucidice, fosfați, bicarbonați etc.) și substanțe azotate rezultate din metabolismul intermediar (uree, acid uric, creatinină) 2.1. Menține echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumulează în organism sunt eliminați în special prin intermediul rinichiului. Când în organism se acumulează baze, acestea sunt tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestine.Prin rinichi se elimină și cetoacizii și amoniacul pentru a împiedica devierea echilibrului acido- bazic; 2.2Menține echilibrul hidroelectrolitic. Acest echilibru se menține în mare parte constant datorită eliminării apei și electroliților prin rinichi. La menținerea echilibrului hidroelectrolitic participă și alte organe (hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.) care acționează prin intermediul rinichiului. Rinichii mențin constantă compoziția mediului intern, prin funcțiile lor de îndepărtare a produșilor toxici și de menținere a echilibrului apei și electroliților; 3. Funcția endocrină. Rinichiul secretă mai multe substanțe cu proprietăți de hormoni: renina, kinine biogene, eritropoietina. 4. Sistemul excretor îndeplinește o dublă funcție: a) reglează mediul intern prin menținerea aceleiași cantități de săruri și de apă, cea mai mare parte din prisos fiind eliminată prin rinichi; b) elimină substanțele inerte și substanțele toxice, rezultate din metabolismul substanțelor proteice. Principala cale de excreție este calea renală.
5. Filtrarea glomerulară și filtratul glomerular
5.1.Filtrarea reprezintă principalul mod prin care plasma se curăță de
cataboliții azotați neutilizabili. Lichidul rezultat ca urmare a procesului de filtrare din capilarele glomerulare în capsula glomerulară Bowman, se numește filtrat glomerular sau urină primară. Acesta prezintă o compoziție aproape identică cu a lichidului filtrat în interstiții la capătul arterial al capilarelor. Filtratul glomerular se mai asociază cu o plasmă cu un conținut scăzut în proteine. Mai mult de 99% din filtratul glomerular se reabsoarbe în mod normal în tubii uriniferi. Restul este eliberat în urină. Rinichii prezintă o margine concavă către medial (hilul renal unde se gasesc nervii, vasele sanguine, limfatice și ureterul) și o față laterală convexă. Sunt localizați retroperitoneal, intinzându-se aproximativ între vertebrele T12-L3. Rinichiul stâng este poziționat de obicei superior de cel drept. Bazinetul renal-este portiunea superioara dilatată a ureterului alcatuită din trei calice mari, fiecare din acestia ramificându-se în mai multe calice mici. Rinichiului i se descriu: - corticală renală situată la exterior - medulară renală la interior (conține piramide Malpighi și piramide Ferrein care pătrund în corticală renală) . Rinichiul are aproximativ 1 - 4 milioane de nefroni. Nefronul este considerat a fi unitatea morfo-functionala a rinichului. 6. Structura rinichiului.
Rinichiul este acoperit la suprafata de o capsulă fibroasă care are în
structura sa fibre colagene și fibre elastice. Sub capsula se află un strat subțire și dicontinuu de fibre musculare și netede. În afară capsulei se află o perniță adipoasa (grăsoasă). Pe o secțiune frontală se vede ca rinichiul este alcătuit dintr-un strat periferic de culoare brun galbuie „substantă corticală” și o zonă internă de culoare rosie închis „substantă medulară”. Zona medulară este mai întinsă și conține 14 piramide renale numite piramide Malpighi; vârful piramidelor se numește papila renală și este îndreptat spre sinusul renal.
Piramidele au aspect striat dat de prezență tubilor colectori (se numesc
tubi Bellini). Acești tubi se deschid în cele 15-20 orificii din papila renală. Din zona corticală pleacă între piramidele Malpighi prelungiri corticale numite coloane renale Bertin. La bază piramidelor Malpighi situată către suprafață se observă piramide mici (dispuse în baza cu vârful spre suprafața rinichiului), numite piramide Ferrein. Ele sunt expansiuni (prelungiri) ale medularei spre corticală și sunt în numar de 300 pentru o singură piramidă Mal-pighi. Piramida renală Malpighi, împreuna cu coloane renale din jurul ei alcătuiesc un lob renal . Fiecare rinichi având aproximativ 14 lobi renali. Piramida Ferrein, împreună cu zona corticală ce o înconjoară alcătuieste un lob renal; fiecare lob renal având practic 300 de lobuli renali; numarul lobulilor renali este egal cu cel al piramidelor renale Malpighi. La nivelul rinichiului se găsesc nefroni situați atât în corticală cât și în medulară. Ei reprezintă unitatea structurală și funcțională a rinichiului.
Există aproximativ 2 milioane de nefroni, dar ca neuroni nu funcționeaza
toți în același timp. Nefronul este format dintr-un corpuscul renal, tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal, care se deschid în tub colector. Corpuscul renal (Malpighi) este situat în corticală și are în structura sa: - un glomerul vascular; - o capsula Bowman (care înconjoară capilarul) și care prezintă o foiță viscerală și una parietală între care se află un spațiu de colectare a urinei. Cele doua foițe: viscerală și parietală sunt formate dintr-un strat de celule turtite, asezate pe structura cunoscută a peretelui capilar sanguin (endoteliu, membrana bazală, periteliu).
7. Morfofiziologia aparatului endocrin
Sistemul endocrin cuprinde toate glandele endocrine prezente în corpul
uman. Aceste glande, deși nu au continuitate fizică și topografică, reprezintă un sistem unitar care este integrat într-un mod armonic din interdependența mutuală și prezența axei hipotalamice – pituitare, care asigură echilibrul întregului sistem. Glandele endocrine realizează chimicale numite hormoni (hormoni endocrini sau incretini) care trec prin circulația sângelui. Aceștia au funcții aferente menținerii homeostazei organismului, cât și pentru furnizarea echilibrului funcțiilor corpului (în ciuda schimbărilor externe de mediu) și caracteristicile fizicochimice ale mediului intern. Secreția hormonală este ajustată în permanență în funcție de mediul intern și extern printr-un mecanism complex de feedback. Identificarea acestui mecanism de control și a biortimurilor endogene a permis structurarea unor protocoale de diagnostic și tratament de exactitate aproape matematică - o particularitate a endocrinologiei.