ANATOMIA SI FIZIOLOGIA

RINICHILOR
CURS I
NEFROLOGIE MG
2020 - 2021
LUPU MARY - NICOLETA
1. Funcţia excretorie: eliminarea substanţelor azotate,
a toxinelor, drogurilor prin ultrafiltrare glomerularǎ
(UF), reabsorbţie şi secreţie tubularǎ.
UF nu conţine în mod normal proteine.
2. Reglarea compoziţiei şi volumului de fluide din
organism, menţinerea echilibrului acido-bazic.
3. Funcţia endocrinǎ:
- secreţie de hormoni – renina, eritropoietina, vit D3
activǎ
- degradarea unor hormoni polipeptidici
- locul în care acţioneazǎ hormoni secretaţi în alte
organe.

FUNCŢIILE RINICHIULUI
 situaţi retroperitoneal, în reg. lombară
 se întind pe trei vertebre şi jumatate: polul superior la T12 şi
polul inferior la L3
 în centrul zonei concave este hilul, care primeşte vase de
sânge, limfatice şi nervi precum şi sinusul renal, în care se
deschide ureterul şi formează pelvisul renal
 R sunt în contact cu diafragmul şi se deplasează odată cu
respiraţia
 sunt alcătuiţi din parenchim şi sistemul colector.

ANATOMIE RENALĂ I
-în secţiune frontală la nivelul parenchimului se delimitează o
zonă corticală externă şi o zona medulară internă.
Zona corticală externă, cortex – de la capsulă
până la bazele piramidelor Malpighi
La adult grosimea cortexului este de 14 mm şi
cuprinde o zonă îngustă subcapsulară, lipsită de
corpusculi Malpighi, cortex corticis, şi cortexul
subjacent, bogat în corpusculi Malpighi,
labirintul.
Zona medulară: de la baza piramidelor până la
papile.

ANATOMIE RENALĂ II
 Fiecare R are 10 – 18 piramide conice, piramide Malpighi,
cu aspect striat.
 Piramida prezintă o bază şi o papilă care bombează în lumenul
unui calice mic. De la baza fiecarei piramide se proiectează
prelungiri radiare medulare cu vârful spre exterior,
piramidele Ferren, în jur de 500 pentru fiecare piramidǎ
Malpighi.
 Piramidele sunt separate printr-o bandă de ţesut
asemănătoare labirintului, coloana Bertin.
 Teritoriul centrat de o piramidă Malpighi limitat lateral printr-o
linie care trece prin mijlocul unei coloane Bertin constitiue un
lob renal.
 Teritoriul centrat de o piramidă Ferrein constituie un lobul
renal.

ANATOMIA RENALĂ III

- calice, formaţiuni în formă de pâlnie în care
drenează piramidele renale
- vârfurile piramidelor formează papila renală
în care intră calicele minore
- fiecare papilă prezintă 15 – 20 de mici
perforatii, formand area cribrosa
- calicele minore, în număr de 8 – 10,
formează 2 – 3 calice majore
- calicele majore se unesc şi formează
pelvisul renal, care drenează în ureter

SISTEMUL COLECTOR
 Nefronul reprezintă unitatea morfofuncţională a
rinichiului. Parenchimul renal este compus din
numeroşi nefroni, fiecare din aceştia având o
irigaţie sanguină proprie.
 Urina se formează ca urmare a activităţii acestor
nefroni, iar funcţia renală, în totalitate, poate fi
considerată ca o sumă a funcţiei exercitate de cele
aproximativ 2 milioane de nefroni.
 Glomerulul, la rândul sau este alc ǎtuit din capsula
Bowmann (extremitatea sfericǎ închisǎ a tubului)
şi dintr-un ghem de capilare.

NEFRONUL
 Nefronul reprezintă unitatea morfofuncţională a
rinichiului. Parenchimul renal este compus din
numeroşi nefroni, fiecare din aceştia având o
irigaţie sanguină proprie.
 Urina se formează ca urmare a activităţii acestor
nefroni, iar funcţia renală, în totalitate, poate fi
considerată ca o sumă a funcţiei exercitate de cele
aproximativ 2 milioane de nefroni.
 Glomerulul, la rândul sau este alc ǎtuit din capsula
Bowmann (extremitatea sfericǎ închisǎ a tubului)
şi dintr-un ghem de capilare.

NEFRONUL
 Nefronul este unitatea structurală şi funcţională a R,
compus din:
- corpusculul renal (glomerulul Malpighi) ce este implicat în
formarea urinei şi este situat în zona corticalǎ
- şi dintr-un conduct – tubul urinifer, ce intervine în
concentrarea finalǎ a urinei şi serveşte drept conduct
excretor, fiind situat atât în corticalǎ cât şi în medularǎ:
tubul proximal, ansa Henle, tubul distal.
 Fiecare nefron se prelungeşte cu un tub colector, care se
leagǎ cu canalul colector.
 Canalul colector nu face parte din nefron (origine
embriologicǎ diferita).
 Fiecare R contine 300 000 – 1 200 000.

NEFRONUL
 Corpusculul renal/ Malpighi are doi poli: vascular şi urinar:
- la polul vascular pătrunde arteriola aferentă care se împarte în 4 –
6 ramuri, drenate apoi de arteriola eferentă care părăseşte polul
vascular
- la polul urinar, camera urinară se deschide în tubul proximal.
 Corpusculul renal este alcătuit din glomerul, capsula Bowman şi
aparatul juxtaglomerular.
 Glomerulul este format dintr-o reţea capilară. Fiecare capilar
reprezintă o ansă vasculară, dispusă între două arteriole realizând
o reţea admirabilă. Capilarele sangvine se înfăşoară în jurul axelor
mezangiale, alcǎtuite din matricea mezangială.
 Capsula Bowman are două foiţe, parietală şi viscerală, care
delimitează camera urinară. Foiţa viscerală (epiteliul podocitar)
înveleşte capilarele glomerulare şi suporturile lor. Foiţa parietală
(epiteliu pavimentos simplu) se sprijină pe membrana bazală, la
polul vascular se răsfrânge şi se prelungeşte cu foiţa viscerală; la
polul urinar se continuă cu epiteliul tubului proximal.
Componentele nefronului:
- corpusculul R = glomerulul
- tubul contort proximal
- ansa Henle
- tub distal
- tub colector.

Glomerulii renali sunt ghemuri de capilare situate între

arteriola aferentă si eferentă, sustinute de tesut
interstitial (mezangiu).
Mezangiul este compus din: celule mezangiale si o
matrice extracelulară, în contact direct cu endoteliul
capilar.
 Urina primitivǎ – reabsorbţie tubularǎ şi/ sau secreţie, prin
mecanism activ sau pasiv (gradient de concentraţie)
 1. Tubul proximal
- lungime de 14 – 15 mm (nefronul are 2 – 5 cm)
- diametru 50 – 60 microni
- lumenul este mǎrginit de celule cu microvilozitǎţi
citoplasmatice la polul apical, capacitate sporitǎ de schimb
între tubul contort şi urina primitivǎ
- membrana apicalǎ este acoperitǎ de un înveliş de glicocalix
bogat în enzime, capabil de a scinda molecule şi a permite
transportul lor transmembranar
- membrana citoplasmaticǎ bazalǎ şi lateralǎ prezintǎ invaginaţii
bogate în mitocondrii; aceste prelungiri se interdigiteazǎ şi se
reunesc prin joncţiuni strânse cu celulele învecinate şi
amplificǎ suprafaţa de schimb, facilitând reabsorbţia.

FIZIOLOGIA TUBULARĂ
 Tubul contort proximal are ca funcţie principalǎ reabsorbţia
apei şi a unor solviţi.
- Ultrafiltratul se reduce la 70% prin reabsorbţie izotonǎ, legatǎ
de permeabilitatea mare şi omogenǎ a acestui tub pentru apǎ,
NaCl, uree etc.
- Glucoza este reabsorbitǎ activ şi în întregime în tubul
proximal, cu condiţia ca nivelul sanghin sǎ fie < 10 mmol/l.
- Bicarbonaţii sunt reabsorbiţi dacǎ nivelul plasmatic < 27
mmol/l.
 În pars convoluta a tubului proximal se reabsorb electroliţi
Na, K, Cl, HCO3, Ca, HPO4, aminoacizi, glucozǎ şi apǎ.
 Secreţia de acizi organici şi baze are loc în principal în pars
recta. Aceastǎ porţiune este susceptibilǎ la injuria
nefrotoxicelor.
Formarea urinii începe la nivelul barerei de filtrare
glomerulară, cu o suprafaţă de 0.27 mp pentru
fiecare rinichi. Filtrul glomerular este alcătuit din trei
straturi:
- endoteliu fenestrat (celulele endoteliale prezintă pori
de 70 – 100 nm diametru)
- membrana bazală glomerulară şi
- epiteliu podocitar. Această structură complexă este
permeabilă pentru apă şi molecule mici, dar reţine
cea mai mare parte a proteinelor şi alte molecule
mai mari, precum şi elemente figurate ale sângelui.
• Membrana bazală glomerulară este o structură fibrilară densă,
cu o grosime de 350 nm şi reprezintă singura barieră anatomică
între sânge şi urină.

• Este mǎrginită de endoteliul capilar fenestrat şi învelişul

podocitar.

• MBG are trei straturi cu densitate optică diferită: mijlociu, dens

– lamina densa şi două straturi cu densitate optică joasă, de o
parte şi alta a laminei densa, lamina rara internă şi lamina rara
externă.

• În MBG se găsesc proteoglicani care conferă încǎrcǎtura

negativă MB, astfel fiind împiedicată filtrarea albuminelor la
pacientul sănătos.
 Epiteliul podocitar (foiţa viscerală a capsulei Bowman) este format din
celule voluminoase (podocitele) care prezintă
- prelungiri citoplasmatice de ordinul 1 – corespund proceselor majore
- prelungiri citoplasmatice de ordinul 2
- prelungiri citoplasmatice de ordinul 3 – corespund proceselor minore –
pedicele.
 Podocitul se sprijină pe MBG prin extremitatea pedicelelor. Spaţiul dintre
pedicelele adiacente este numit fantă de filtrare şi este obturat de o
membrană subtire numit diafragmă. Aceasta conţine o proteină care
constituie elementul cheie în bariera de filtrare.
 Procesele pediculate au la suprafaţa lor un înveliş încărcat negativ, cu rol
în menţinerea structurii şi funcţiei normale a barierei de filtrare.
Îndepartarea acestui strat anionic produce dispariţia pediceelor şi
înlocuirea sa cu o bandă continuă de citoplasmă de-a lungul MBG.
 Modificari asemănătoare (ştergerea sau fuziunea pediceelor) apar în
proteinurii.
- Mezangiul glomerular este suportul structural al capilarelor glomerulare,
alcatuit din celule mezangiale si matricea mezangială. Celulele mezangiale
se comportă ca celule musculare netede şi prezintă proprietăţi contractile
şi fagocitare.
 Este situat la polul vascular al corpusculului Malpighi şi este alcătuit din
glomus, macula densa şi lacis. Are rol în reglarea presiunii arteriolare
glomerulare.
 Glomusul este o structură localizată în peretele arteriolei aferente, înaintea
diviziunii ei şi este reprezenată de celulele musculare netede ale mediei,
modificate, având caracter de celule glandulare şi contractile – celule
mioepitelioide. Glomusul primeşte numeroase terminaţii nervoase simpatice.
 Macula densa este situată la nivelul tubului contort distal, în zona de contact
cu polul vascular al corpusculului Malpighi. Celulele TCD de la acest nivel sunt
mai înalte şi mai înguste, cu prelungiri citoplasmatice bazale care se insinuează
între celulele mioepiteloide ale glomusului.
 Lacisul este reprezentat de mezangiomul extraglomerular, situat între macula
densa şi cele două arteriole glomerulare. Este alcatuit din celule mezangiale, cu
proprietăţi contractile.

APARATUL JUXTAGLOMERULAR
 Rolul AJG este de a corecta diminuarea presiunii arteriolare, la
nivelul baroreceptorilor (celulele glomusului arteriolei aferente).
Chemoreceptorii (celulele maculei densa a TCD) detectează
variaţiile de volum şi/ sau compoziţia urinii.
 Ca răspuns, se secretă renina la nivelul celulelor glomusului.
 Celulele lacisului modulează şi transmit semnalele emise de
celulelel maculei densa către celulele glomusului şi la celulele
mezangiale din tijele glomerulului.
 Contracţia celulelor mezangiale pe care se sprijină direct
capilarele glomerulare modifică dispoziţia spaţială a capilarelor
şi de aici presiunea hidrostatică intracapilară.
 Concentratia de NaCl de la nivelul maculei densa reglează fluxul
sanghin glomerular printr-un mecanism numit feedback
tubuloglomerular.

APARATUL JUXTAGLOMERULAR
 Substanta corticala este compusa din glomeruli si din
portiuni sinuoase proximale si distale ale tubilor, iar
substanta medulara este formata din segmentele
descendente si ascendente ale tubilor si din sistemul
de canale colectoare.
 Acest epiteliu se sprijina pe o membrana bazala
continua, mucopolizaharidica, putin diferentiata la
nivelul diferitelor segmente tubulare. Ea insoteste
stratul epitelial de-a lungul intregului tub urinifer, fiind
in directa legatura proximala cu bazala capsulei
Bowman.
 Interstitiul renal a depasit sfera preocuparilor
anatomo-patologice, semnificatia rolului sau
functional fiind apropiata din ce in ce mai mult de
mecanismul formarii si concentrarii urinei atat in
conditii fiziologice, cat si in conditii patologice.
Arteriola aferenta, dupa ce se capilarizeaza,
se continua cu arteriola eferenta, aceasta
prezentand un diametru mult mai mic decat
prima.
Dupa ce paraseste glomerulul, arteriola
eferenta se indreapta spre portiunea
tubulara a nefronului.
Ajungand la nivelul portiunii proximale a
tubului, arteriola eferenta se ramifica intr-
un grup de capilare (capilarele peritubulare)
care se incolacesc in jurul acestuia,
continuandu-se cu sistemul venos.
 Membrana filtrantă glomerulară este alcătuită din 3 straturi:
 1. Stratul endotelial (lamina fenestrata):
 - formează o retea cu ochiuri laxe
 - barieră eficientă numai pentru elementele figurate ale sângelui
 2. Membrana bazală (MB):
 - este alcătuită din 3 straturi: lamina rara internă, lamina densa si lamina rara externă
 - are o structură densă de gel hiperhidratat
 - barieră pentru proteinele cu GM >500.000 D
 3. Stratul epitelial alcătuit din podocite, celule cu prelungiri citoplasmatice (pedicele sau
procese podocitare) cu ajutorul cărora se fixează pe MB. Între pedicele podocitelor se
delimiteaza spatii tuneliforme care comunică cu capsula Bowman si care sunt acoperite
cu o matrice polianionică (încărcată electric negativ) numită glicocalix.
 Glicocalixul este o bariera eficientă pentru:
 - proteinele cu GM de 150.000 D si
 - albumine (care au GM de cca. 70.000 D, dar la pH-ul sanguin normal sunt disociate ca
anioni = respingere electrostatică)

MEMBRANA FILTRANTĂ GLOMERULARĂ

 La nivelul membranei glomerulare în mod normal, se filtrează doar
proteine cu masă moleculară mică (< 60.000 D si diametrul < 4 nm),
care apoi sunt reabsorbite în tubul proximal în proportie de 99%, deci o
proteinurie fiziologică minimă.
 PROTEINURIA renală este de 2 tipuri:
1. Proteinurie glomerulară:
- determinată de cresterea permeabilitătii membranei glomerulare
(glomerulonefrite)
- > 3 g/zi (pina la 15 g/zi)
- se caracterizează prin eliminarea de proteine cu masă moleculară mare
- poate fi:
o selectivă, de cauza: leziuni glomerulare minime, limitate la glicocalix si
consecintă: pierdere exclusivă de albumine (albuminurie)
o Neselectivă - cauza: leziuni glomerulare avansate → consecinta: pierdere
de albumine si globuline
2. Proteinurie tubulară:
- determinată de scăderea reabsorbtiei la nivelul tubului proximal
(tubulopatii / nefropatii tubulointerstitiale)
- < 2,5 g/zi
- se caracterizează prin eliminarea de proteine cu masă moleculară mică
(lizozim, α1 si α 2 globuline)
Pol vascular
Pol urinar
Polul vascular incepe cu un ghem de
capilare care vine (vas aferent) si iese
(vas eferent)
Ghemul de capilare este inconjurat de
capsula Bowman care are 2 foite:
viscerala si parietala.

STRUCTURA NORMALA A
GLOMERULULUI
 Straturile componente propriu-zise ale glomerulului:
1. Parietal (al capsulei Bowman)
2. Visceral (capsula Bowman), format din celule podocitare,
care reprezinta invelisul extern al membranei bazale
glomerulare
3. Celulele endoteliale reprezinta stratul intern al peretelui
capilar
4. Membrana bazala a peretelui vascular, cu rol major in filtrare
si bariera selectiva
5. Celulele mezangiale, situate intre vasele din ghemul
glomerular
6. Aparatul juxtagolmerular, la polul vascular al glomerulului, cu
macula densa cu celule specializate in rol secretor si reglarea
circulatiei sanghine, formand aparatul baro-senzitiv.

STRUCTURA NORMALA A
GLOMERULULUI
 Urina primitivă se obţine prin trecerea fluidului plasmatic din
capilarele glomerulare în spaţiul urinar la nivelul membranei de
filtrare, constituită din:
- endoteliu capilar
- membrana bazală
- prelungiri citoplasmatice ale podocitelor care se sprijină pe MBG.
 Aceasta barieră dublă, structurală şi electrochimică, nu lasă să treacă
proteinele şi substanţele cu greutate moleculară ≥ 70 000 Da.
 Factorii care regleaza filtrarea glomerulară:
- echilibrul presiunilor hidrostatice şi oncotice în capilarul glomerular
- presiunea hidrostatică intratubulară
- debitul sanghin care traversează glomerulul
- permeabilitatea suprafeţei glomerulare (poate varia sub influenţa
angiotensinei II)
- tonusul arteriolelor aferente si eferente.

Filtrarea glomerulara
 PF = PCG – (PCB + POCG)
- PF → presiunea eficace de filtrare → 10 mm Hg
- PCG → presiunea hidrostatică în capilarele
glomerulare → 60 mm Hg
- POCG → presiunea oncotică a proteinelor în capilarele
glomerulare → 30 mm Hg
- PCB → presiunea hidrostatică în capsula Bowman →
20 mm Hg
 Trebuie luat în calcul şi coeficientul de ultrafiltrare
(Kf); acesta ţine cont de permeabilitatea peretelui
capilar şi suprafaţa de filtrare.
- Filtrarea glomerulară = PF x Kf

PRESIUNEA EFICACE DE FILTRARE

Mecanismele de autoreglare asigură constanţa debitului
sanghin renal şi a filtrării glomerulare pentru un interval
mare de presiuni arteriale sistolice sistemice (80 – 200 mm
Hg).
Când PAS < 80 mm Hg, scade şi fluxul sanghin renal şi
filtrarea glomerulară. Zilnic sunt elaboraţi 180 l de ultrafiltrat
glomerular (120 l/min).
În reglarea debitului sanghin renal şi a filtrării glomerulare
intervin:
- contractilitatea mezangiului declanşată prin stimularea
receptorilor de agentii vasoactivi; apar variaţii ale suprafeţei
de filtrare, diminuând coeficientul de ultrafiltrare
- angiotensina II, sistemică sau locală, care acţionează la
nivelul receptorilor vasculari, tubulari şi interstiţiali.
 Circulatia renală reprezintă 25 % din debitul cardiac, care trece în
fiecare minut prin cele doua artere renale. Debitul sanghin renal DSR
este de 1200 ml/min pt un DC de 5l/min, iar debitul plasmatic renal
este în jur de 600 ml/min. Este debitul cel mai crescut din organism, cu
exceptia tiroidei.
- artera renală – artere interlobare (coloane Bertin) – artere arcuate –
artere interlobulare (artere radiale corticale) între piramidele Ferrein –
arteriole aferente corpusculi Malpighi
- arteriole eferente – capilarizare peritubulare – drenaj într-o venă
corticală – vene arcuate – vene interlobare – vene renale
- arteriolele eferente ale glomerulilor juxtamedulari formează vasa recta,
situate în piramide şi între porţiunlei rectilinii ale tubului uriniferi
 Vasa recta sunt permeabile pentru apa şi sodiu, participând la
menţinerea gradientului corticomedular.
 Rinichiul are o inervaţie simpatică bogată. Nervii simpatici însotesc
arterele renale şi arteriolele glomerulare şi se distribuie la nivelul
pereţilor arteriolari, aparatul juxtaglomerular şi la polul bazal al unor
tubi.
 Ansa Henle
- Situata in zona medulara
- Componente: portiunea dreapta terminala a tubului
proximal, ramul subtire descendent si ascendent si ramul
ascendent gros.
- Nefronii lungi (20% din nefroni)cu originea in zona juxta
medulara au ansa Henle lunga, varful ansei ajungand in
medulara interna; sunt implicati in concentrarea urinii.
- Nefronii cu ansa Henle scurta (80% din nefroni) au
originea in corticala superficiala si medie, varful ansei
ajungand in medulara externa. Participa la reglarea
sodiului.
- Se descriu 4 tipuri de celule cu permeabilitate diferita
pentru apa. Portiunea larga, groasa a ansei Henle
corespunde tubului drept distal cu aceeasi morfologie ca si
tubul contort distal. Ansa groasa ascendenta se numeste
si segment de dilutie, impermeabila pentru apa, cu
formarea unui fluid tubular diluata. Aici se reabsoarbe Mg
si cotransportul luminal Na – K – 2Cl care este tinta de
actiune a diureticelor (furosemid).
Tubul distal are doua portiuni: rectilinie si
contorta, aceasta in relatie cu polul
vascular al corpusculului Malpighi,
arteriola aferenta a glomerulului si cu
lacisul, realizand macula densa.
Lumen marginit de un epiteliu cubic
simplu care se modifica la nivelul maculei,
celulelel devenind mai inale, mai inguste
cu prelungiri citoplasmatice la polul bazal.
La nivelul TCD se reabsoarbe NA sub
controlul hormonal al aldosteronului.
 Consecinta activitatii enzimatice importante de la nivelul portiunii
largi a ansei Henle si portiunea initiala a TCD.
 Pompa Na – K – ATP-aza prezenta in tot nefronul isi amplifica
actiunea prin cotransportorul luminal Na – K – 2Cl.
 Cl reabsorbit activ antreneaza Na si transporta NaCl spre tesutul
interstitial peritubular, in absenta apei.
 In aceste segmente se obtine o dilutie a urinilor care devin
hipotone.
 In aval de ansa larga Henle este ADH.
 Partea terminala a TCD si canalul colector cortical devin
permeabile pentru apa, cu trecerea apei din aceste segmente in
interstitiu, dar ureea ramane in fluidul tubular.
 Urina devine izotona.
 Mai departe, canalul colector medular devine permeabil la uree si
apa in prezenta ADH.

FUNCTIA DE CONCENTRARE
Ureea este un component principal al
osmolarităţii interstiţiului medular.
În prezenţa ADH, ureea este absorbită în
canalul colector medular şi ajunge în ţesutul
interstiţial medular profund, antrenând şi o
cantitate moderată de apă.
Ureea suferă un proces de reciclare. Este
preluată prin vasele recta şi ajunge la
nivelul anselor Henle scurte din glomerulii
corticali, îmbogăţind conţinutul în uree al
fluidului care ajunge în TCD.
Datorită difuzibilităţii sale, ureea participă
puţin la gradientul osmotic şi antrenează
apa legată osmotic în mică măsură.
 Ramura subtire descendenta este permeabila pentru apa si
impermeabila pentru sodiu si uree
 Urinile tubulare devin tot mai hipertonice, dinspre cortex spre
medulara profunda
 Ramura ascendenta subtire Henle este impermeabila pentru apa si
uree, dar reabsoarbe NaCl dupa legile osmozei, deci scade
hipertonicitatea urinei.
 Ramura ascendenta larga si tubul contort distal in portiunea
initiala sunt impermeabile pentru apa si uree si permeabile pentr
Na. Cl, Na si K se reabsorb activ iar urinile devin hipotone.
 Segmentul terminal al TCD si canalul colector cortical reabsorb
apa si urinile devin izotonice. In prezenta ADH devin tot mai
permeabille pentru apa dar nu si pentru uree.
 Canalul colector medular in prezenta ADH este permeabil pentru
uree, apa dar nu si pentru Na. Urina devine in final hipertona.

MECANISMUL DE CONCENTRARE
A URINII
 Vasa recta (capilare situate in piramide, interpuse
intre portiunile rectilinii ale tubului urinar) permit
schimburi osmotice cu tesutul interstitial medular si
prin intermediul acestuia, cu diferitele segmente ale
ansei Henle. Ele cedeaza apa tesutului interstitial
hipertonic si primesc (pasiv) solviti din interstitiu;
nplasma din vasa recta descendente devine tot mai
hipertona spre papila, in timp ce plasma din vasa
recta ascendente are o osmolaritate din ce in ce mai
scazuta, dinspre papila spre cortex, unde atinge o
valoare aproximativ normala.
 Apare un dublu gradient:
- longitudinal, intre corticala si medulara, de cca 500
mOsm;
- Transversal, intre interstitiu, fluidul tubular din
anumite segmente tubulare (ansa Henle descendenta,
canal colector cortical) si segmentul larg, ascendent al
ansei Henle; gradient de cca 200 mOsm.
 Prin insumarea schimburilor transversale apare un gradient
longitudinal corticomeedular, purtand denumirea de multiplicare
contracurent.
 Canalul colector este dispus paralel fata de ansa Henle, in
forma de U, permitand in prfezenta ADH echilibrarea
osmolaritatii fluidului tubular (initial izotonic la iesirea din
cortex) cu cea din structurile medularei, de-a lungul traiectului
lor descendent. Urina finala de la nivelul papilei prezinta o
osmolaritate identica cu osmolaritatea tesutului interstitial
medular si a ansei Henle descendente.
 Recent au fost descoperite aquqporinele (AQP). Proteine ale
canalelor de apa, responsabile pentru transportul apei prin
celulele epiteliale permeabile pentru apa in nefron si alte
organe. S-au descris 10 tipuri de AQP, din care 6 in R. AQP 7
este localizata la nivelul marginii in perie a TDP si este implicata
in transportul de apa si uree. Din cele 6 AQP renale, numai AQP
2 este reglata de ADH> ACEst hormon stimuleaza sinteza si
insertia AQP 2 la nivelul membranei apicale a celulelor
principalew din tubul colector si inlesneste permeabilitatea
pentru apa.
 Urina este in final concentrata in prezenta ADH. Apa
este economisita maxim de organism. Osmolalitatea
interstitiala medulara, a ansei Henle, a tubului
colector si a urinilor definitive poate ajunge la 1200 –
1400 mOsm/kg (de 4xosmolaritatea plasmatica).
Aceste valori caracterizeaza fenomenul de
antidiureza, cu un minim de 400 – 500 ml volum
urinar in 24 h.
 In absenta ADH urinile sunt hipotone, diluate,
realizand diureza apoasa. Osmolalitatea urinilor se
poate reduce pana la 50 mOsm/kg (1/6 din
osmolalitatea plasmatica).

COMPOZITIA URINII FINALE

- Volum urinar/ 24 h: 1.5 – 2 l (500 – 2500 ml)
- Na/ 24 h: 100 – 200 mmol (6 – 12 g/ zi)
- K/ 24 h: 60 – 80 mmol (20 – 150)
- Uree: 20 – 30 g
- Densitaea: 1015 – 1020
- Osmolalitate (mOsm/ 24 h): 600 – 800
- Cretinina: 600 – 1200 mg (legate de masa musculara a
individului)
- pH: 5 – 7
- Ac. Uric/ 24 h: 600 mg (2.4 – 7.2)
- Fosfor/ 24 h: 650 mg (15 – 30 mmol)
- Calciu : B – 200 – 400 mg; F – 150 – 250 mg (4 – 6 mmol)
- Glucoza: 0
- Proteine/ 24 h: < 0.05 g

COMPOZITIA URINII NORMALE

 Balanta glomerulotubulara: adapteaza reabsorbtia tubulara
proximala de Na si apa la rata filtrarii glomerulare, datorita
variatiilor presiunilor hidrostatice si oncotice in capilarele
glomerulare si la nivelul capilarelor peritubulare.
 Daca apar modificari in rata de filtrare glomerulara, la
nivelul TP, sodiu reabsorbit reprezinta o fractie constanta
din cantitatea de Na filtrat.
 Recontrolul tubuloglomerular: autoreglarea ratei filtrarii si a
fluxului plasmatic renal. Originea acestui mecanism se afla
la nivelul tubului distal si aparatului juxtaglomerular.
Celulele maculei densa ale tubului distal sunt conectate cu
peretele arteriolei aferente care secreta renina si cu celulele
lacisului care se prelungesc in mezangiul glomerular.
 Variatiile debitului urinar sau concentratiile NaCl in tubul
distal sunt susceptibile de a influenta vasomotricitatea
arteriolei aferente si astfel sa regleze filtrarea glomerulara a
nefrologului omolog.
- Hormoni produşi de R: renina, eritropoietina, vitamina D3 activa
- Hormoni produşi de R şi de alte organe: PG, adenozina, oxid
nitric, kinina, endotelina, urodilatin
- Hormoni metabolizati de R: h. tiroidieni, h. steroizi, h. polipeptidici
- H care influenţeazǎ funcţia renalǎ şi echilibrul hidroelectrolitic:
peptidul natriuretic atrial, PTH, ADH, aldosteron.
 Sistemul reninǎ – angiotensinǎ – aldosteron
- Renina se secretǎ la nivelul ap. juxtaglomerular.
- Stimulii pt eliberarea reninei: ↓ TAM, hipovolemia, ↓ nivelului de
catecolamine, concentraţia ↑ de NaCl în macula densa.
- Ang II acţioneazǎ prin intermediul receptorilor AT 1 si AT 2. Ang II
este un puternic vasoconstrictor, stimuleazǎ secretia de aldosteron
şi catecolamine, retenţia de Na în tubul proximal, stimuleazǎ
centrul setei.

FUNCŢIA ENDOCRINĂ A
RINICHIULUI
 Ang II produce la nivel R vasoconstricţia arteriolei aferente
şi a arteriolei eferente (mai accentuatǎ pe a. eferentǎ),
↓fluxului plasmatic renal cu menţinerea ratei de filtrare
glomerularǎ.
 Aldosteronul se sintetizeazǎla nivelul corticosuprarenalei.
Secreţia este stimulatǎ de Ang II, K, ACTH şi inhibatǎ de
hormonul natriuretic atrial. Renal, aldosteronul acţioneazǎ
prin stimularea NA – K – ATP-azei de la nivelul membranei
bazolaterale provocând reabsorbţia Na, secreţia de K şi H
la nivelul tubului colector.
 PG renale (acizi grasi nesaturati, derivati din acidul
arahidonic sub actiunea ciclooxigenazei). Au proprietǎţi
vasodilatatoare dar şi vasoconstrictoare. În mod normal PG
au efect minim renal. În condiţii de hemoragie, insuficienţ ǎ
cardiacǎ congestivǎ, depleţie de volum, PG vasodilatatorii
(PGE2, PGI2) contracareaza efectele Ang II si ale
catecolaminelor. Tx A2 este vasoconstrictor renal cu ↓ FSR
si a RFG.
 Este o glicoproteinǎ sintetizatǎ la nivel renal în celulele
peritubulare interstiţiale de la joncţiunea
corticomedularǎ (90%) şi la nivel hepatic. Sinteza este
stimulatǎ de hipoxie (anemie, ischemia R). Ep acţioneazǎ
asupra unitǎţilor formatoare de colonii (CFU) ale
celulelor eritroide şi stimuleazǎ producţia de globule roşii
de cǎtre mǎduvǎ şi eliberarea de reticulocite în sange.
 Producţia de eritropoietinǎ este stimulata de: HIF – 1
(hipoxia inducible factor 1), PG, vasopresinǎ, radicali
liberi de oxigen, androgeni. AINS, unele citokine (IL – 1,
FNT alfa) blocheazǎ producţia de Epo.
 Epo are şi efecte pleiotrope (limitarea apoptozei în
leziunile de ischemie – reperfuzie la nivel renal,
miocardic şi cerebral).

ERITROPOIETINA
 Vit D este metabolizatǎ la nivelul ficatului (25 – HO vit D)
şi din nou la R în 1,25 – diHO – vit D. Acest metabolit este
cel mai activ asupra absorbţiei intestinale de Ca.
 R are receptori pt h. paratiroidian, aldosteron.
 Degradeazǎ numerosi h.:
- insulina
- glucagon
- gastrina
- h. paratiroidian.
 În insuficienţa renalǎ nivelul plasmatic al unora dintre
aceşti hormoni poate ↑, ca urmare a ↑ duratei lor de viaţ ǎ.
- Se poate explica astfel ↑nivelului gastrinei în BCR sau ↓
necesitǎţilor de insulinǎ la diabeticii cu insuficienţ ǎ renal ǎ.

VITAMINA D