Sunteți pe pagina 1din 10

EUGENIA-MARIA PAŞCA

Unitatea de învăţare 4.
STRATEGII DE OPTIMIZARE A EDUCAȚIEI MUZICALE

1. MODALITĂŢI DE OPTIMIZARE A DEMERSULUI DIDACTIC-MUZICAL

Proiectarea şi realizarea optimă a activităţilor instructiv – educative depinde


de modul în care se desfăşoară, mod care trebuie să fie cât mai coerent şi care să
îmbine eficient căile şi mijloacele de realizare. Prin denumirea de tehnologie
didactică se înţelege ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor specifice şi
materialului didactic, aplicate în interacţiunea dintre educator şi educat. Concepţia
de lucru, îmbinarea ansamblului de procedee prin care se proiectează activitatea
este definită ca strategie didactică. Aceasta poate fi centrată pe activitatea
propunătorului (autocratică), pe activitatea grupului (laisser–faire) sau interactivă (democratică). Pentru
perioada preprimară şi primară cea mai indicată strategie este cea relaţionară în care există comunicare
bipolară, un raport optim între directivitate şi libertate (interactivă).
Educatoarea sau învăţătorul vor capta şi mai mult atenţia copiilor prin utilizarea de materiale
didactice (mijloace didactice). Mijloacele didactice sunt complexe de instrumente materiale şi tehnice
produse, adaptate ori selectate, care facilitează transmiterea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi
deprinderilor precum şi evaluarea randamentului. Ele se deosebesc, având un potenţial pedagogic şi
funcţii specifice, cu rol important în eficientizarea procesului didactic muzical, amplificând eforturile de
predare şi învăţare. Printr-o valorificare eficientă şi raţională a mijloacelor didactice se pot depăşi
barierele verbalismului şi formalismului. Cea mai importantă funcţie este cea pedagogică demonstrată
prin multitudinea materialelor ce vin în sprijinul activităţii cadrului didactic. Acestea pot fi grupate în:
a) mijloace informativ – demonstrative ce se constituie în surse de informaţie – intuitive – preluate
din mediul înconjurător (pietre, bucăţi de lemn, plante, insecte), construite special ca substitute ale
realităţii (machete, mulaje, siluete), reprezentări figurative care de asemenea reflectă conţinutul
cântecelor (albume, ilustraţii, planşe), reprezentări simbolice(desene, numere, grafice muzicale
pentru ritm şi melodie); toate acestea au un rol foarte important în concretizarea vizuală a ideilor
conţinute în creaţiile muzicale, pentru facilizarea înţelegerii corecte a textului verbal sau mesajului
muzical.
b) mijloace de exersare şi formare a deprinderilor ce asigură materialele de bază pentru cântarea
instrumentală (jucării şi instrumente muzicale);
c) mijloace audio-vizuale care pot reda modelul muzical(înregistrările audio, emisiunile radio –
televizate, diapozitive, înregistrările video, calculator, INTERNET).
Recomandabil este ca fiecare copil să aibă trusa lui muzicală alcătuită din: obiecte sonore
(clopoţei, cutiuţe cu pietricele, tobiţe), jetoane de diferite forme şi culori (pentru jocuri de atenţie), caiet
de desen, culori. Pe lângă funcţia pedagogică aceste mijloace didactice îndeplinesc şi funcţie cognitivă
(copiii intrând în contact direct cu informaţia, concretizând momentele din activitate), funcţie formativ –
educativă deoarece dezvoltă gândirea,imaginaţia, curiozitatea, spiritul de echipă şi observaţia, funcţie
estetică prin armonizarea lor în ambianţa clasei şi funcţionalitatea evidentă, funcţia de dezvoltare
multidimensională şi integrală a personalităţii este impusă prin abordarea multidisciplinară a
activităţilor artistice în care pot fi combinate domenii diferite cu specificul lor, utilizând aceleaşi materiale
didactice.
Specificul activităţilor din grădiniţă, ca şi al celor din ciclul primar constă, în primul rând, ca
predominante cele de tip frontal, în care se lucrează cu toată clasa; dar educaţia muzicală permite şi
lucrul pe grupe sau chiar individual (mai ales la activităţile opţionale sau extracurriculare). Forma de
desfăşurare este denumită lecţie, ce reprezintă un demers didactic unitar, cu un anumit conţinut
transmis într-un anumit timp (la grupa mică – 15 minute, grupa mijlocie – 20 minute, grupa mare – 25
minute, clasa pregătitoare 30 – 35 minute, clasele I- IV 45 - 50 minute). În cadrul sistemului de educare

40
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

muzicală, pentru realizarea competenţelor finale obţinute în perioada preşcolară şi şcolară mică,
metodologia didactică trebuie adaptată dinamicii schimbărilor survenite în evoluţia artistică şi
intelectuală a copiilor. Optime rămân metodele activ – intuitive, bazate pe însuşirea directă, concret
senzorială a fenomenului sonor şi care suscită activitatea de explorare personală a universului muzical.
Pentru aceasta funcţionează un întreg sistem coerent, realizat prin cumularea mai multor metode ce se
completează reciproc, numit metodologie didactică. Cele mai utilizate metode didactice sunt cele de tip
explicativ – euristice, de tip algoritmizat şi de tip evaluativ – stimulativ.
Metodele explicativ – euristice centrează activitatea de predare – învăţare pe relaţia dintre copii
şi cadrul didactic. Povestirea este o expunere orală sub formă de naraţiune sau descriere prin
intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, imagini ce asigură intuirea corectă a unui text
muzical sau a conţinutului de idei al unui cântec. Explicaţia şi instructajul, ca variantă a explicaţiei,
urmăresc clarificarea unor noţiuni, fenomene, reguli cuprinse în învăţarea muzicală (cântare vocală sau
instrumentală, joc muzical, audiţie). Demonstraţia constă în prezentarea de exemple muzicale (vocale
sau instrumentale) ce urmează a fi învăţate prin cântece şi jocuri. Audiţia constituie o modalitate de
sensibilizare auditivă şi afectivă reprezentând un suport ideal pentru dezvoltarea imaginaţiei artistice
fiind o variantă a demonstraţiei şi poate fi prezentată prin directa implicare interpretativ-muzicală (vocală
sau instrumentală) a cadrului didactic sau prin oferirea unor înregistrări audio. Observare aduce la
sensibilizarea şi direcţionarea gândirii copiilor către un conţinut ideatic sau muzical (vizual sau sonor)
cuprins în repertoriul specific propus pentru învăţare (conţinutul cântecelor, specificul instrumentelor şi
jucăriilor muzicale).Conversaţia euristică însoţeşte fiecare dintre metodele de mai sus, întrucât prin
dialog se conduc elevii din aproape în aproape către răspunsul dorit, condiţia fundamentală fiind ca
formularea întrebărilor să fie clară, simplă, concisă ajutând astfel pe copii să gândească şi să răspundă
corect. Problematizarea dezvoltă gândirea divergentă, antrenează aptitudinile creative, asigurând şi o
motivare a actului învăţării; este specifică învăţării unui element nou şi parcurge trei momente: cel
pregătitor–declanşator prin crearea situaţiei problemă (contactul cu elementul muzical auditiv), apoi cel
tensional, în care se solicită rezolvarea problemei (stabilirea modului de interpretare: vocală,
instrumentală, redare imagistică, gestuală, verbală) şi cel rezolutiv, în care este validată situaţia găsită
şi aplicată de către coordonatorul activităţii împreună cu copiii (interpretarea artistică). Descoperirea
dirijată este o continuare a problematizării, dar pune accent pe participarea proprie a copiilor (să
perceapă şi să memoreze informaţii auditive şi teoretice, să prelucreze şi să asimileze raţional, să
formuleze generalizări pe care să le integreze într-un sistem organizat, fiind orientaţi spre autoeducaţie).
Este indicată a fi aplicată mai ales pentru audiţii, în descifrarea caracterului şi mesajului muzical.
Modelarea aduce copilul în contact direct cu fenomenul muzical. Întrucât nu există condiţii în grădiniţă
pentru a viziona pe viu un eveniment muzical, el poate fi perceput prin intermedierea imaginilor sau
auditiv. Acest tip specific educaţiei este cel figurativ şi poate fi redat prin televiziune sau proiecţie de
imagini (diapozitive, INTERNET) însoţită concomitent de audiţie. Vizionarea de spectacole muzicale
pentru copii, concursuri, formaţii muzicale, ajută la concretizarea artei muzicale, la activizarea şi
motivarea participării.
Metodele algoritmice constau în asigurarea unei succesiuni exacte de operaţii între activitatea
de predare şi cea de învăţare. Exerciţiile sunt considerate ca acţiuni motrice sau intelectuale ce se
repetă relativ identic cu scopul automatizării şi interiorizării unor modalităţi de exprimare muzicală
(ritmice, melodice, ritmico-melodice, instrumentale sau vocale), interpretativ–expresive, de mişcare pe
muzică, de audiere sau creaţie. Utilizarea acestora facilitează formarea deprinderilor artistico-muzicale.
Algoritmizarea se bazează pe parcurgerea unui grup de operaţii, care ajută la formarea unor prototipuri
de gândire şi acţiune, în mod gradat, până la rezolvarea totală (învăţarea cântecelor şi jocurilor
muzicale, pe segmente fixe–verbalizare, interpretare, adăugarea elementelor de joc cu sarcini împărţite
pe subgrupe). Impune secventarea unui ansamblu de activităţi muzicale în componente logice, după
reguli precise. Astfel însuşirea de creaţii muzicale precum şi formarea unei culturi muzicale prin
audierea de exemple specifice, parcurge mai multe subetape, pe module concret–senzoriale. Cântecul
se învaţă după un model, pe fragmente, audiţia se realizează prin iniţierea prealabilă şi apoi gradat, cu

41
EUGENIA-MARIA PAŞCA

exemple din genuri diferite. Solfegiul se utilizează în perioada însuşii notaţiei muzicale şi parcurge
următoarele etape: analiza textului muzical, citirea melodică, citirea ritmico-metrică, cu tactarea măsurii,
solfegierea propriu-zisă, parlarea ritmată a textului ( în cazul în care exemplul muzical are text) şi
interpretarea pe cuvinte. De precizat că solfegiul este descifrat de elevi, nu se prezintă model, tactarea
de către elevi se face cu mâna dreaptă, iar profesorul tactează cu mâna stângă. Se renunţă la tactare în
momentul în care cântecul este interpretat pe cuvinte fiind dirijaţi de profesor. Simularea este o metodă
bazată pe acţiune şi constă în imitarea unor activităţi reale de însuşire sau practicare a muzicii.
Formarea deprinderilor muzicale (ritmice, melodice, interpretative-vocale sau instrumentale, de audiere)
se poate realiza şi prin abordarea jocului de rol (didactic), ce reprezintă o formă a simulării iar pentru
vârstele mici constituie o metodă activă de învăţare a muzicii. Imaginând jocul cu duratele, cu sunetele,
cu diferitele jucării şi instrumente muzicale, copiii se integrează mult mai repede în spaţiul sonor specific
domeniului muzical şi conştientizează limbajul caracteristic. Copiii pot imita dirijorul, instrumentele
muzicale, diferite personaje din cântece şi basme, comunicând muzical. Jocurile didactice pot fi utilizate
în toate momentele activităţii de educaţie muzicală. Jocul bazat pe exerciţii asigură însuşirea
elementelor de limbaj muzical şi este realizat cu ajutorul unor fragmente muzicale simple, cu cerinţe şi
reguli stabilite în prealabil. Acestea vor avea ca sarcină muzicală: melodia, ritmul, expresivitatea, cultura
vocală.
Elementele de fonomimie pot fi utilizate prin desenarea în aer, cu mâna, sau pe hârtie cu
creioane colorate, a sensului melodiei, asociate cu jocurile: „Cântă ce auzi!”, „Arată ce am cântat!”,
„Sirena”, „Desenează ce cânt!”, „Cântă ce am desenat!”, „Care silabă este mai înaltă/gravă?”. Vor fi
utilizate exemple ce duc la perceperea şi intonarea sunetelor de înălţimi diferite, mersul melodic asociat
cu sunete din natură (glasul păsărilor, animalelor, zgomotele insectelor, fenomenelor naturale), obiecte
(avion, tren, rachetă, ceas, moară, ambulanţa, maşina poliţiei sau a pompierilor). Apoi, elementele de
dactiloritmie şi pantomimă, pot îmbunătăţi evoluţia simţului ritmic ca şi jocurile: „Bate cum auzi!”, „Mergi
după cum bat!”. Indicate sunt exemplele din folclorul copiilor, formule, numărători, cu ajutorul cărora
copiii vor percepe şi executa elemente de ritm cu durate egale, combinaţii de durate, pauze, mers
ritmat, bătăi din palme, verbalizări sau ritmări cu ajutorul instrumentelor de percuţie. Pentru dezvoltarea
expresivităţii interpretative sunt recomandate jocurile: „Ecoul”, „Eu cânt tare, tu cânţi încet!”, „Ghiceşte
cum am cântat!”, „Mergi după cum cânt! (repede – rar)”. Acestea pregătesc copiii pentru interpretarea
cântecelor – mai tare sau mai încet, mai repede sau mai rar. Jocul impune recunoaşterea sau realizarea
lor în cântat sau mers, conform indicaţiilor. Pentru dezvoltarea posibilităţilor vocale sunt utile jocurile de
cultură vocală: „Imită pe cine vezi!”, „Să cântăm ca…!”. Acestea ajută la dezvoltarea vocii copiilor prin
respiraţie, dicţie, pronunţie, intonaţie. Sunt foarte utile exemplele din folclorul copiilor şi cântecele cu
onomatopee sau vocale. Jocurile de exersare, pentru formarea deprinderilor muzicale, au o realizare
directă prin asocierea cu alte metode, astfel: anunţarea jocului, explicarea şi demonstrarea lui,
executarea în colectiv, analizarea şi corectarea lui. Dramatizarea este o metodă care parcurge un
scenariu spontan, pentru a dezvolta o exprimare deschisă, o reacţie sinceră din partea copiilor. Aceasta
se poate realiza prin prezentarea de cadrul didactic a unui dialog între două personaje ce se regăsesc
în textul unui cântec sau joc muzical sau prin interpretarea pe roluri a repertoriului învăţat după regulile
stabilite de comun acord.
Metodele evaluativ–stimulative sunt cele carte asigură procesul de autoreglare a demersului
didactic prin care se realizează conexiunea inversă. Evaluarea se concentrează asupra eficienţei
educaţiei muzicale desfăşurate. La vârstele mici activităţile muzicale sunt activităţi de grup şi pentru o
apreciere corectă este indicată evaluarea prin simulare (joc). Jocul de competiţie (întrecere) este, în
acest sens, una dintre metodele cele mai eficiente de evaluare şi se realizează prin interpretarea
repertoriului învăţat pe grupe sau individual,după reguli precise, asociate cu semnale vizuale,
necesitând multă atenţie, finalitatea fiind concretizată prin aprecieri verbale. De asemenea, jocul ce are
ca suport audiţia (jocul de recunoaştere), ajută copiii să recunoască auditiv diferite elemente muzicale şi
se desfăşoară sub forma ghicitorilor. Dacă la jocurile de exersare copiii interpretează, la acesta copiii
urmăresc suportul muzical după altă interpretare şi sunt atenţi la respectarea cerinţelor şi realizarea lor

42
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

(recunoaşterea sursei sonore, a exemplului muzical). Aceste jocuri de atenţie contribuie la familiarizarea
cu timbrurile sonore–vocale şi instrumentale. Copiii vor fi puşi în situaţia recunoaşterii diferitelor
cântece, jocuri, audiţii însuşite anterior. Recomandate sunt: „Deschide urechea bine!”, „Ghiceşte, cine
te-a strigat!”, „La ce instrument cânt?”, „Ce instrument auzi?”, „Recunoaşte greşeala!”, „Recunoaşte
cântecul!”. Jocurile având această componentă auditivă, presupun următoarea derulare: anunţarea,
explicarea şi familiarizarea auditivă a copiilor, desfăşurarea, recepţionarea, analizarea şi evaluarea
răspunsurilor. Jocurile de creaţie impun o educaţie muzicală susţinută, deoarece prin acestea pot fi
valorificate cunoştinţele şi deprinderile muzicale. Pe versuri date, copiii vor inventa scurte melodii, vor fi
rugaţi să vorbească muzical, cântând sau vor continua melodia începută de propunător: „Cine compune
mai frumos?”, „Răspunde-mi cântând!”. Observarea constă în urmărirea modului în care copiii participă
la asimilarea cunoștințelor, rezolvarea diverselor responsabilităţi (muncă independentă, implicarea în
lecţie, efectuarea unor sarcini). În aceste situaţii, se creează posibilitatea de constatare a gradului de
evoluţie artistico – muzicală (interpretarea cântecelor şi jocurilor muzicale, înţelegerea mesajului sonor
din audiţii), prin stabilirea unor descriptori de performanţă specifici şi atingerea lor. Pe baza celor
constatate vor fi făcute aprecierile verbale sau scrise, având rolul unei întăriri pozitive a nivelului obţinut.
Chestionarea orală este o formă a conversaţiei, prin care se urmăreşte stabilirea gradului de înţelegere
a exemplelor muzicale studiate prin interpretare/solfegiere sau audiere. Astfel: caracterul (vesel, trist,
dinamic, lent), structura (strofă, refren), mesajul desprins din textul poetic al versurilor sau din muzică,
pot fi stabilite prin întrebări formulate eficient. Avantajele constau în aceea că metoda permite o
verificare directă, individuală, pe fondul unei comunicări totale, şi oferă coordonate privind
conştientizarea conţinuturilor muzicale şi capacitatea de cunoaştere a fenomenului muzical. Proba
practică constă în verificarea individuală sau de grup a nivelului de evoluţie muzicală şi constă în
evaluarea calităţilor vocale, memoriei, auzului muzical şi a simţului ritmic prin interpretarea/solfegierea
cântecelor şi jocurilor muzicale. Această probă este cea mai concludentă, oferind măsura evoluţiei
muzicale prin redare corectă şi expresivă a textului poetico–muzical, prin realizarea sarcinilor de joc
sincronizate cu interpretarea vocală, mânuirea corectă a instrumentelor şi jucăriilor muzicale, receptarea
corectă şi creativă a audiţiilor. Proba scrisă poate fi aplicată individual, vârstelor mici, solicitând
desenarea de imagini sugerate de muzica audiată, reprezentarea grafică prin notaţia specifică sau cu
diferite simboluri (culori, linii, forme) a creaţiilor muzicale învăţate. Investigaţia este o metodă care
relevă capacităţile creative, atunci când copiii sunt puşi în situaţia de a explora universul sonor şi a-l
reprezenta în mod personal prin imagine, mişcare sau cuvânt, oferind posibilitatea stabilirii potenţialului
artistic-muzical al acestora.
Aprecierile se fac prin calificative (verbale sau scrise) şi sunt urmare a procesului continuu de
observare a activităţii şi comportamentului copiilor prin implicare şi realizare în procesul de învăţare
muzicală. Un aspect important îl constituie şi capacitatea de autoevaluare a copiilor reprezentând
aprecierea motivată, conştientă, asupra propriilor achiziţii muzicale, cât şi ale colegilor. Acesta este un
comportament pertinent şi stimulator ce trebuie format şi dezvoltat în activităţile cu copiii. Evaluarea
reprezintă un aspect important în educaţia muzicală, deoarece are un rol de orientare în proiectarea
didactică. La începutul fiecărui an şcolar se va practica evaluarea iniţială, cu scop predictiv, de
diagnosticare a competenţelor muzicale stăpânite de copii. Apoi se va recurge la evaluarea continuă,
formativă, ce arată evoluţia permanentă a copiilor, reflectând calitatea actului didactic, muzical. Acest tip
de verificare oferă o selecţie şi conştientizare a situaţiilor în care se află copiii din punct de vedere
muzical, stabilind în acelaşi timp un prognostic asupra componentelor ce vor fi abordate în continuare.
Evaluarea finală, sumativă, se practică periodic, pentru a observa gradul de asimilare a unor secvenţe
mai mari de învăţare (de exemplu, sfârşit de semestru).
În funcţie de modul de concepere şi realizare a activităţilor de predare–învăţare–evaluare,
acestea sunt clasificate astfel: mixtă, de predare, de consolidare, de recapitulare. În etapa preprimară şi
primară cele mai eficiente lecţii sunt cele de predare, consolidare şi recapitulare. Asocierea
interdisciplinară nu modifică structura activităţilor de educaţie muzicală, conexiunile cu celelalte
discipline oferind un sprijin pentru realizarea obiectivelor operaţionale propuse. În schimb, integrarea

43
EUGENIA-MARIA PAŞCA

interdisciplinară impune respectarea etapelor pentru fiecare disciplină utilizată, în parte.


Tipul de predare (dobândire de noi priceperi, deprinderi şi cunoştinţe muzicale) cuprinde
următoarele etape: pregătirea vocal–auditivă (prin exerciţiile specifice şi repetarea unui cântec sau joc
muzical), prezentarea materialului stimul, apoi predarea unui cântec (dirijarea învăţării) după
metodologia prezentată, consolidarea acestuia (obţinerea performanţei) prin metodele prezentate
anterior sau transformarea lui în joc muzical; evaluarea şi fixarea temei parcurse în activitate (retenţia şi
transferul). În prima parte va fi însuşit textul (prin convorbire, memorizare, povestire, joc didactic) cu
specificul diferitelor discipline – limba română, franceză, engleză, educarea moral-civică, matematică,
cunoaşterea mediului – şi apoi va fi învăţat cântecul. Realizarea unei audiţii poate să acopere întreaga
activitate, ce va conţine aceleaşi momente ca la predarea unui cântec şi va fi combinată cu activităţi
plastice sau practice.
Tipul de consolidare (aprofundarea priceperilor, deprinderilor şi cunoştinţelor muzicale)
cuprinde următoarele momente: pregătirea vocal–auditivă specifică, repetarea unui număr de 2–3
cântece sau jocuri muzicale, după care se va face evaluarea şi fixarea activităţii. Acest tip de activitate
permite implicarea individuală a copiilor, deoarece stăpânesc cu mai multă siguranţă repertoriul, după
un număr de ore în care l-au fixat. La fel se poate proceda şi cu audiţiile. Acest tip de activitate poate fi
combinat cu activităţi de educaţie fizică în partea a doua, când pot fi adăugate elementele motrice
specifice .
Activitatea de recapitulare (fixare şi sistematizare) la nivelul preprimar şi primar se poate
concretiza prin organizarea unui mic program artistic, pot fi incluse şi poezii, dansuri, scenete, în care
copiii să interpreteze exemplele muzicale învăţate pe parcursul a mai multor ore, sau printr-o lecţie
obişnuită, ce va avea următoarele etape: pregătirea vocal–auditivă, recapitularea propriu-zisă cu
anunţarea desfăşurării, evaluarea (conexiunea inversă) şi fixarea.
La clasele pregătitoare-IV cel mai frecvent tip de activitate este cel mixt (de verificare şi predare),
datorită timpului mai mare de lucru, dar şi nivelului intelectual mai dezvoltat al copiilor. Structura
parcursă este următoarea: activităţile introductive vocal–auditive (captarea atenţiei), reactualizarea,
repetarea şi evaluarea deprinderilor şi cunoştinţelor muzicale (a cântecelor şi jocurilor muzicale),
pregătirea bazelor aperceptive pentru noua temă (prezentarea unei situaţii–problemă care să activeze
atenţia copiilor pentru momentul următor), dirijarea învăţării cântecului, jocului muzical sau realizarea
unei audiţii, după care se va trece la consolidarea acestora. Lecţia se va încheia cu evaluarea şi fixarea
temei. Şi această activitate oferă multiple posibilităţi de combinare cu celelalte discipline din programul
copiilor. Prima etapă va consta în verificarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite la o altă disciplină,
după care se va trece la noul conţinut, rezervându-se timp şi pentru transpunerea lui muzicală.
La începutul activităţilor se poate realiza încălzirea vocal–auditivă cu exerciţii de respiraţie şi
verbale, utilizând numărători, formule, din folclorul copiilor, care pot rezolva şi dificultăţile de vorbire.
Apoi, exerciţiile muzicale pot fi rezolvate, recurgându-se la acelaşi repertoriu, dar cuprinzând cântece şi
jocuri, ce sunt foarte simple, uşor de executat şi memorat. Pentru grupa mică şi mijlocie recomandăm
ca abordarea educaţiei muzicale să se facă prin jocuri axate pe exerciţii (ritmice, melodice, audiţie)
deoarece atât componenta muzicală cât şi cea verbală (textul) sunt de mici dimensiuni şi imediat
realizabile. Includerea producţiilor folclorice ale copiilor, atât la activităţile comune, de joc sau la
programul liber ales, va conduce la consolidarea deprinderilor ritmice şi melodice şi în acelaşi timp, le
va dezvolta şi capacitatea de creaţie. La grupa mare şi pregătitoare activităţile vor fi centrate pe
învăţarea şi consolidarea de exemple muzicale cât mai diverse pentru a dezvolta puterea de retenţie şi
transfer a cunoştinţelor şi deprinderilor specifice, iar creaţiile copiilor pot fi utilizate ca exerciţii sau
stimulent pentru jocuri. Finalizarea prin joc va avea un efect mobilizator, iar cadrul didactic va fi pus
permanent în situaţia de participant, coordonator şi evaluator în acelaşi timp. Perioada micii şcolarităţi
(clasele pregătitoare -IV) oferă elevilor posibilitatea de a-şi consolida multe creaţii învăţate în grădiniţă,
dar şi de a-şi dezvolta repertoriul muzical cu exemple din folclorul ocazional, apropiindu-se şi mai mult
de ritmurile şi intonaţiile specifice cântecului popular românesc.

44
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi tipurile de activităţi specifice educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei
2. Prezentaţi tipurile de activităţi specifice educaţiei muzicale în perioada notaţiei
3. Prezentaţi mijlocele didactice (resursele materiale) specifice educaţiei muzicale
4. Solfegiați exemplele muzicale din manualele alternative pentru clasa a III-a
5. Solfegiați exemplele muzicale din manualele alternative pentru clasa a IV-a

2. METODE INTERACTIVE DE EDUCAȚIE MUZICALĂ

Procesul de educaţie muzicală se desfăşoară într-o perioadă lungă de timp, începând cu


grădiniţa (de la 3 ani) şi finalizând cu clasa a X-a, în învăţământul general. Sarcina fundamentală pentru
întreaga derulare a acestui proces constă în perceperea, recunoaşterea şi interpretarea elementelor de
limbaj muzical, totodată, şi în dezvoltarea gustului pentru valorile artei sunetelor. Din perspectiva
organizării interactive şi integrate a activităţilor de educaţie muzicală eficiente şi atractive sunt metodele
mixte, de predare, învăţare şi evaluare deoarece înlătură monotonia didactică şi climatul pedagogic
rigid, activitatea grupurilor de elevi devine interactivă prin cunoaşterea reciprocă, prin dezvoltarea
trăsăturilor sociale ale personalităţii şi îşi intensifică relaţionarea prin metodele de lucru în echipă,
ducând pe termen lung, la înlocuirea clasicei relaţii profesor–elev, cu structura complexă profesor-
colectivitate-elev. Practic, la fiecare arie curriculară, activităţi extracurriculare ca şi extraşcolare există
oportunităţi în acest sens. Important este ca educatorul să aibă încredere în elevi, să le ofere ocazia de
a-şi exprima punctul de vedere, să-şi asume responsabilităţi, să-i încurajeze şi să creadă în capacitatea
de autorealizare a fiecăruia, să aprecieze în mod deosebit individualitatea, să încurajeze şi să
recompenseze creativitatea, să insiste pe dezvoltarea motivaţiei intrinseci. Şi la educaţie muzicală, mai
ales în perioada notaţiei muzicale, învățătorul are posibilitatea de a alterna metodele tradiţionale cu cele
moderne, interactive, stimulând creativitatea. Important este să nu existe teamă de a experimenta, să
fie acceptat noul şi să fim în primul rând noi înşine creativi. Preocuparea pentru dezvoltarea spiritului
creativ a condus şi la elaborarea unor metode şi procedee specifice de stimulare a creativităţii,
aplicabile mai ales începând cu ciclul primar. După funcţia didactică principală putem clasifica metodele
şi tehnicile interactive de grup astfel: a) metode de predare-învăţare interactivă în grup:
predarea/învăţarea reciprocă (Reciprocal teaching - Palinscar), Jigsaw (Mozaicul), STAD (Student
Teams Achievement Division) - învăţarea pe grupe mici, TGT (Teams /Games /Tournaments) -
turnirurile între echipe, schimbarea perechii (Share-Pair Circles), piramida, învăţarea dramatizată, cubul,
ciorchinele, bulgărele de zăpadă; b) metode de fixare, sistematizare a cunoştinţelor şi de
verificare:harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map), matricele, lanţurile
cognitive, Fishbone maps (scheletul de peşte), diagrama cauzelor şi a efectului( diagrama Venn,
cadranul ), pânza de păianjen ( Spider map - Webs), tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique),
R.A.I., cartonaşele luminoase, cvintetul; c) metode de rezolvare de probleme prin stimularea
creativităţii:brainstorming, Starbursting (Explozia stelară), caruselul, masa rotundă, interviul de grup,
studiul de caz, Phillips 6-6, tehnica 6-3-5, controversa creativă, Fishbowl (tehnica acvariului), tehnica
focus grup, patru colţuri (Four corners), Frisco, concasarea, sinectica, Delphi.

a) Metode de predare-învăţare-evaluare interactivă în grup


Metoda cubului este o metodă de predare-învăţare-evaluare, care ne ajută să studiem un
concept din perspective diferite. Presupune utilizarea unui cub care are diferite noţiuni notate pe fiecare
faţă, astfel: Descrie - Cum arată? Compară - Cu ce seamănă şi de ce diferă? Asociază - La ce te face
să te gândeşti? Analizează - Din ce e alcătuit? Aplică - Cum poate fi folosit? Argumentează pro sau
contra - E bun sau rău? De ce? Se procedează astfel: se anunţă tema pusă în discuţie; se împarte

45
EUGENIA-MARIA PAŞCA

clasa în 6 grupuri;se prezintă cubul din carton cu feţele divers colorate. Pe feţele cubului sunt notate
cuvintele cheie: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează. Elevii vor lucra pe grupe
şi apoi vor prezenta întregii clase . Se aduc lămuriri, completări de către profesorul "consultant"/
"participant"/"observator". Ca avantaje permite diferenţierea sarcinilor de învăţare, stimulează gândirea
divergentă, măreşte eficienţa învăţării (elevii învaţă unii de la alţii). Activitatea desfăşurată pe baza
metodei cubului pune în evidenţă operaţiile de gândire pentru învăţarea unui conţinut, sprijinindu-i pe
elevi în înţelegerea acestuia; procesele de gândire implicate în metoda cubului urmează îndeaproape
categoriile din taxonomia lui Bloom ceea ce le permite formarea treptată a unei gândiri complexe. Este o
metodă care urmăreşte studierea unei teme din mai multe perspective. Scopul ei este lărgirea
orizontului de idei al elevului. Este necesar un cub mare, pe feţele căruia să fie scrisă câte o sarcină de
lucru sub diferite forme. Această metodă este aplicabilă atât pentru însuşirea elementelor de limbaj
muzical dar şi a celor de cultură muzicală ( istoria muzicii , folclor muzical ).
Metoda ciorchinelui este o metodă grafică de organizare şi integrare a informaţiei în cursul
învăţării dar şi evaluării. Poate fi folosită la începutul lecţiei numindu-se «ciorchinele iniţial» sau după
predare, numindu-se «ciorchine revăzut». Aceasta metodă solicită elevilor o analiză precisă a
conţinuturilor şi permite corectarea şi completarea informaţiilor pe care le deţin. Metoda de predare-
învăţare-evaluare îi încurajează pe elevi să gândească liber şi deschis. Este un "brainstorming
necesar" prin care sunt evidenţiate legăturile dintre idei, sunt realizate asociaţii noi de idei, sunt relevate
noi sensuri ale ideilor. Etapele sunt următoarele : se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu ( în mijlocul
tablei, paginii de caiet sau planşei) care anunţă tema /problema pusă în discuţie. Se scriu cuvinte sau
sintagme care vin în minte în legătura cu tema/ problema scrisă "în centru".Se leagă cuvintele/ ideile
prin linii care evidenţiază conexiunile dintre idei, pornind de la sintagma - nucleu. Se scriu toate ideile
enunţate în legătură cu "problema" pusă în discuţie, până când timpul alocat acestei activităţi expiră sau
până când se epuizează ideile. Se recomandă formularea rapidă şi concisă, de către fiecare participant,
pe rând, a unei idei privitoare la rezolvarea situaţiei-probIemă, evitând aprecierile critice, observaţiile
negative şi cenzura din partea colegilor asupra ideilor emise. Ideile noi pot fi dintre cele mai originale şi
mai neobişnuite, pot face asociaţii cu alte idei emise, le pot completa sau le pot transforma pe acestea.
Reluarea activităţii grupului de lucru, în plen sau pe subgrupe, pentru trierea ideilor emise anterior, pe
baza stabilirii unor criterii: cuvinte-cheie, imagini, simboluri. Urmează analiza, evaluarea şi selectarea
ideilor valabile şi originale pentru rezolvarea temei puse în dezbatere. Afişarea ideilor selectate, în
forme cât mai sugestive şi mai originale: cuvinte-cheie, desene, imagini, cântece, joc de rol, joc de
simulare. În practica didactică se pot folosi şi variante prescurtate ale metodei cu omiterea uneia dintre
etapele precizate mai sus, care însă să nu afecteze respectarea principiului de afirmare liberă, de
stimulare şi de participare activă a fiecărui participant. Această metodă este aplicabilă atât pentru
însuşirea elementelor de limbaj muzical dar şi a celor de cultură muzicală (istoria muzicii, folclor
muzical).
Diamantul/piramida povestirii este o metodă foarte atractivă şi valoroasă în acelaşi timp
deoarece prin ea, elevii sintetizează ideile principale ale lecţiei . Scrierea unei piramide se va face după
următoarea regulă: un cuvânt pentru temă; 2 cuvinte pentru explicare; 3 cuvinte pentru caracteristici;
4 cuvinte pentru expresivitate estetică; 5 cuvinte pentru analiză. Accesibilă în triada predare-învăţare-
evaluare, poate fi aplicată tuturor conţinuturilor specifice educaţiei muzicale.

b) Metode de fixare, sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare


Tehnica Lotus (Floarea de nufăr) este utilizată la activităţile în care sunt consolidate şi
sistematizate cunoştinţe muzicale şi presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de
la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în
jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei
centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru
fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei secundare. Astfel, pornind de la o

46
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

temă centrală, sunt generate teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi şi noi
concepte.
Se începe prin construirea diagramei, apoi se scrie tema centrală în centrul diagramei.
Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Folosirea celor 8 idei deduse,
drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane, ("flori de nufăr"). Etapa construirii de noi conexiuni
pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai
multe cadrane, ("flori de nufăr"). Etapa evaluării ideilor constă în analizarea diagramelor şi aprecierea
rezultatelor din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi
teme de studiu lecţiile viitoare. Evaluarea ideilor cu privire la stimularea şi dezvoltarea potenţialului
creativ poate avea şi o calitate practică. Astfel, ţinându-se cont de sugestiile oferite, se poate reamenaja
sala de curs, putându-se crea un "laborator al creativităţii", în conformitate cu expectaţiile elevilor: se
poate orna clasa cu picturi făcute de elevi, cu fotografii din timpul copilăriei, cu peisaje desenate sau
fotografiate, cu cărţi ilustrate sau cărţi însoţite de teste şi jocuri creative cu jucării/jocuri menite să
stimuleze creativitatea şi alte materiale didactice, materiale video cu activităţi creative sau spectacole
realizate de ei sau de colegii lor. Tehnica Lotus poate fi desfăşurată cu succes în grup, fiind adaptabilă
unor largi categorii vârstă şi de domenii. Există şi posibilitatea dezvoltării unui Lotus individual, ca un
exerciţiu stimulare a creativităţii şi de autoevaluare, deoarece stimulează munca colaborativă în echipă
şi efortul creativ al fiecărui membru al grupului în soluţionarea sarcinii date. Există şi o oarecare
competiţie între grupe, în sensul găsirii celei mai potrivite idei (care poate fi supusă discuţiei în etapa nr.
5), în rapiditatea cu care lucrează un grup faţă de altul, cu toate că acestea nu se înscriu în dezideratele
metodei şi scopul central fiind participarea tuturor elevilor la un exerciţiu creator iar, în unele cazuri, la
găsirea unei soluţii la o problemă dată. Elevii lucrează cu plăcere în cadrul acestei tehnici, mai ales
dacă grupurile au fost alese preferenţial. Colectivul clasei de elevi poate fi aranjat în forma florii de
nufăr; astfel fiecare grup poate reprezenta locul unei petale de nufăr în jurul temei centrale.
R.A.I. (Răspunde-Aruncă-Investighează) este o metodă de fixare şi sistematizare a
cunoştinţelor ca şi de verificare .Se urmăreşte realizarea feed-back-ului printr-un joc de aruncare a unei
mingi uşoare. Elevul care aruncă mingea trebuie să formuleze o întrebare din lecţia studiată, elevului
care o prinde. Cel care prinde mingea trebuie să răspundă la întrebare, apoi o aruncă mai departe altui
coleg, punând o nouă întrebare. Elevul care nu ştie răspunsul iese din joc, la fel ca şi cel care este
descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare. Poate fi aplicată tuturor conţinuturilor specifice
educaţiei muzicale.
Cvintetul reprezintă instrumentul de sintetizare a informaţiilor, de evaluare a înţelegerii
informaţiilor de către elevi şi mijlocul de exprimare a creativităţii lor. „CVINTETUL" este o poezie cu cinci
versuri, cu ajutorul căreia se sintetizează şi condensează informaţiile, incluzându-se şi reflecţii ale
elevilor, care pot lucra individual în perechi sau în grup. Alcătuirea unui cvintet favorizează reflecţia
personală şi colectivă rapidă, esenţializarea cunoştinţelor, manifestarea creativităţii. El are următoarea
structură algoritmică: primul vers conţine un singur cuvânt cheie, de obicei un substantiv (tema) care va
fi explicat în versurile următoare. Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective care
descriu tema. Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la gerunziu care exprimă
acţiuni. Al patrulea vers este format din patru cuvinte care exprimă sentimentele autorului faţă de tema
abordată. Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt, care exprimă esenţa temei. Variantele obţinute
pot fi afişate şi citite colegilor. Cvintetul este unul dintre cele mai rapide şi mai eficiente mijloace de
sinteză şi rezumare a informaţiilor şi noţiunilor însuşite la lecţiile de gramatică muzicală dar şi de folclor
sau istoria muzicii.
Diagramele Venn au scopul să evidenţieze asemănări, deosebiri şi elemente comune în cazul a
două concepte, personaje sau evenimente. După lectura mai multor texte, dezbateri şi discuţii se pot
realiza diagramele Venn. Elevii pot lucra individual, în perechi şi în grup, iar în final se face pe un poster
diagrama clasei. Diagramele pot constitui şi o modalitate de evaluare sau pot fi folosite la scrierea unui
eseu sau a unei compuneri. Utilă este în compararea elementelor de limbaj muzical, a caracteristicilor
specifice creaţiilor muzicale, la fixarea unităţilor de învăţare.

47
EUGENIA-MARIA PAŞCA

Metoda cadranelor este o modalitate de rezumare şi sintetizare a unui conţinut informaţional


solicitând participarea şi implicarea elevilor în înţelegerea acestuia. Se trasează la tablă două axe
perpendiculare, în aşa fel încât să apară patru cadrane. Elevii citesc/ascultă un text. Sunt apoi solicitaţi
să noteze în cadranul I informaţiile auzite, în cadranul II sentimentele pe care le-au simţit, în cadranul III
să stabilească o legătură între conţinutul textului şi experienţa lor de viaţă, iar în cadranul IV învăţătura
ce se desprinde din text. Activitatea se poate desfăşura atât frontal cât şi pe grupe sau individual.
Conţinutul cadranelor poate suferi modificări în funcţie de obiectivele lecţiei. Reprezintă o modalitate de
a participa cât mai activ la orele bazate mult pe practică muzicală (audiţii muzicale sau interpretare
vocală / instrumentală).

c) Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii


Metoda 6-3-5 se desfăşoară cu grupuri alcătuite din câte 6 membri. Fiecare persoană îşi împarte
coala sa de hârtie în trei coloane. Se enunţă problema, pe care fiecare o notează în capul foii din faţa
sa. Din acest moment începe rezolvarea problemei, lucrându-se pe tăcute, individual, fiecare în ritmul
său, ceilalţi având datoria să-l aştepte cu răbdare şi pe ultimul. Fiecare emite individual câte trei idei, pe
care le scrie pe foaie, în cele 3 coloane. Au loc 5 runde de deplasare a foilor spre vecinul din dreapta.
Fiecare lucrează pe cele 3 idei primite le la vecinul din stânga, le completează, le îmbunătăţeşte,
precizează unele amănunte, le modifică sau îşi spune părerea despre ele. Nimeni nu are voie să
propună alte idei. Fiecare va continua să lucreze pe cele trei idei deja în lucru. La sfârşit, ideile iniţiale
au trecut pe la toţi ceilalţi 5 membri ai echipei. Moderatorul strânge foile, urmând ca el sau altcineva să
facă o analiză atentă a ideilor. Se obţine un număr destul de mare de idei aprofundate, detaliate,
elaborate. La modul optim, numărul ar trebui să fie 18 (6 persoane a câte 3 idei). În realitate, datorită
faptului că unele idei se repetă ori sunt foarte apropiate, se obţine un număr mai mic de idei distincte
(10-12). La acestea se adaugă ideile "scăpate" pe alături, căci uneori câte o persoană, pentru a se
sustrage de la efortul de a lucra pe ideile găsite, preferă să propună o alta, nouă, stimulând construcţia
de „idei pe idei" valorificând efectele efortului individual combinate cu cele ale colectivului. Poate fi
folosită ca un exerciţiu de creaţie muzicală.
Metoda Explozia stelară (Starbursting) este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii şi
începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare. Se scrie
ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un
bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce? Cine?, Unde? De ce? Când? Lista de întrebări
iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi o mai mare intrare. Scopul metodei este de a obţine
cât mai multe întrebări şi astfel cât mai multe conexiuni concepte. Este o modalitate de stimulare a
creativităţii individuale şi de grup. Starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează
crearea de întrebări la întrebări. Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale ce lucrează pentru
a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse. Comunicarea rezultatelor muncii de grup
cu evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă poate fi încheiată prin
elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări. Participanţii se prind repede în joc, fiind pe de o parte
o modalitate de relaxare şi, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri. Această metodă poate fi
aplicată şi pentru elementele de limbaj muzical dar şi pentru cele de cultură muzicală.

TEME RECAPITULATIVE
1. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei utilizând un joc didactic
2. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei muzicale utilizând o metodă
interactivă

48
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

Bibliografie obligatorie:
Referințe principale:
 Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma Moodle:
http://da.psih.uaic.ro/login/index.php

Referințe suplimentare:
 Aldea Georgeta, Munteanu Gabriela - 2006, Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
 Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta,
Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
 Pașca Eugenia Maria, Gherghescu Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice,
vol. IV, Strategii de abordare disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale în învățământul
primar simultan, Iași: Editura Artes, 2009,
 Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei din
perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi

IMPORTANT
Materiale didactice:
1. xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti
2. xxx - 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV, MEN,
Bucureşti,
3. xxx– 2005 - 2006 Manualele alternative de educaţie muzicala – clasele III, IV,
4. Paşca Eugenia Maria – 2001, Educaţie muzicală pentru preşcolari, caiet I şi II, Editura „Sfera”,
Bârlad,
5. Pașca Eugenia Maria, Dimensiuni ale educației artistice, vol. I, Fiecare copil are nevoie de educație
muzicală, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD,
6. Truse muzicale, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD, 6. Truse muzicale

49