Cuprins

1. Introducere

2. Căi de valorificare a strategiilor de predare-formare a cunoştinţelor muzicale la

elevi

3. Metodologia valorificării strategiilor analogice prin metode și procedee/tehnici,

care favorizează imaginaţia şi creativitatea elevilor pentru asimilarea
cunoştinţelor musicale

4. Metodologia valorificării strategiilor mixte pentru fixarea și sistematizarea

cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor:

5. Bibliografie

1
 Introducere
Cunoaşterea muzicii este un proces complex de conştiinţă, care provoacă emoţii, impresii,
sentimente şi idei în cadrul practicilor de audiţie / interpretare / creaţie. Accesul la esenţa muzicii
este înlesnit de convergenţa trăirii şi înţelegerii, sensibilului şi mentalului, desfătării şi cugetului.
Trăirea emoţională a muzicii reprezintă punctul de plecare al cunoaşterii artistice, care mai apoi
accede spre experienţa mintală, punînd în vibraţie raţiunea. Astfel, în toate activităţile muzical-
didactice din cadrul lecţiilor de educaţie muzicală descoperirea fenomenului sonor-artistic va
solicita la iniţial re-trăirea emoţională, apoi – cunoașterea propriu-zisă. Prin muzica interpretată,
audiată, creată se va modela comunicarea elevului cu lumea, autocunoașterea și formarea
viziunii pentru viaţă.
Prin gradul de asimilare al artei muzicale poate fi apreciat nivelul de cultură muzicală al
unei persoane. În formarea unei culturi muzicale este necesară acumularea experienţei de
receptare a muzicii, care se întregește prin reflecţii. Muzica nu poate exista în afara percepţiei.
Orice formă de comunicare cu muzica, orice activitate muzicală ne dezvoltă simţul muzical,
sentimentul muzical, inteligenţa muzicală, conştiinţa muzicală etc. Pe lîngă pasiunea pentru
muzică, capacitatea de a o audia, interpreta, simţi, cultura muzicală presupune neapărat şi un
sistem de cunoştinţe: cunoştinţe care contribuie la formarea unei viziuni integre despre arta
muzicală şi cunoştinţe care ajută la cercetarea muzicii, la perceperea imaginii muzicale.
Muzica ne deşteaptă emoţii puternice, ea invită şi predispune la meditaţie şi la surprinderea
directă a înţelesului. Emoţiile provocate de creaţia artistică pot servi drept unul din indicele de
cunoaştere a fenomenului artistic. Arta muzicală este un proces de conştiinţă complex, ce adună
emoţii, impresii, sentimente, idei. Astfel, accesul la esenţa muzicii este înlesnit prin convergenţa
trăirii şi înţelegerii, sensibilului şi mentalului, desfătării şi cugetului. Trăirea emoţiei reprezintă
exigenţa unei educaţii muzicale, a unei educaţii în receptarea / interpretarea muzicii, este
prezentă în toate momentele actului muzicii. Finalitatea disciplinei şcolare Educaţie muzicală
constituie cultura muzicală a elevilor în calitatea ei de parte componentă a culturii spirituale.
Specificul activității muzical-pedagogice constă în faptul că problemele pedagogice se
rezolvă cu ajutorul artei muzicale. Prin aceasta, se stabile volumul necesar de competențe
(cunoștințe, deprinderi, abilități), conținutul, metodele de formare a lor și calitățile personale ale
pedagogului muzician. Prin activitatea muzical-pedagogică a cadrului didactic care predă
disciplina școlară educația muzicală, se formează o structură integră a personalității. Calitățile
reliefate în cadrul activității unei personalități constituie stilul activității acesteia. Persoanele care
studiază muzica au o personalitate absolut deosebită. În acest sens, Platon menționa: „Muzica cel
mai mult pătrunde în adâncul sufletului și cel mai puternic îl încarcă cu energie, ritmul și
armonia poartă în sine frumosul, iar el îl face frumos și pe om...” Simțul estetic, fiind exprimarea
necesității spirituale, se manifestă cel mai puternic în activitatea de creație. Necesitatea de creație
este legată strâns cu toate formele psihicului – conștiința, gândirea, imaginația, voința, memoria
– și interacționează cu acestea. Considerăm că, începând cu caracteristicile sferei emoționale
manifestate de o personalitate în creația muzicală, se poate urmări influența lor asupra formării
stilului de comportament, comunicare, mod de viață, tipice pentru personalitatea dată. „Stilul
pedagogic defineşte mediul preferenţial de realizare a procesului de învăţământ, în general, și a
activităţii didactice/educative, în mod special. Acest concept operaţional permite analiza
situaţiilor concrete care apar în cadrul procesului de învăţământ sub influenţa celui care
proiectează şi realizează activitatea de educaţie/instruire”. Stilul, în calitate de categorie general-
culturală, este format de viitorul profesor de educație muzicală nu doar la nivelul intelectului, ci
și prin intermediul muzicii – prin auz, care se manifestă în activitatea lui muzical-interpretativă.
În muzică, stilul se obține prin auz, iar rezultatul acestei performanțe se exprimă în interpretare

2
 Asigurarea calității procesului educaţional este întemeiată prin trecerea la noua paradigmă:
pedagogia competenţelor necesare fiecărui copil pentru o adaptare mai reuşită la viaţă. Se va
pune accentul pe educația centrată pe elev, proiectarea curriculară axată pe formarea de
competenţe, din perspectiva specificului cunoașterii artistice în cadrul a patru domenii de
activitate: interpretare muzicală (vocală, vocal-corală, corală etc.), audiția muzicii (receptare,
cunoaștere/descoperire, analiză/sinteză, valorizare), creație muzicală elementară (improvizații,
joc, muziciere etc.), reflexiune (gândire, meditare, raționalizare, conștientizare etc.).
O condiţie principală, ce trebuie realizată la lecţie, pentru înfăptuirea cerinţelor creativităţii
este instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între profesor şi elevi, climat
realizat printr-o tonalitate afectivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate. Nu mai puţin
important este stimularea efortului personal al elevului şi stimularea tendinţei acestuia de a aduce
o contribuţie proprie, de a fi original, inventiv, creator. Predarea ca un proces creativ presupune
ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară. A media, precizează Alice Miel,
înseamnă a fi un instrument al unei persoane când aceasta îşi experimentează mediul său şi cauă
sensuri. Misiunea de educator al profesorului nu încetează odată cu terminarea lecţiei, ci se
manifestă şi dincolo de cadrele acesteia. Profesorul trebuie să cunoască potenţialul creative al
fiecărui elev, să observe manifestările creative ale elevilor nu numai în timpul orei ci şi în
activităţile extracurriculare, să le formeze obişnuinţa aprecierii. Aspiraţiile elevilor, valorile
morale şi intelectuale preţuite de ei, acţionează asupra personalităţii , încă maleabile, a cestora,
făcându-i să capete atributele spre care tind şi pe care le valorizează. Neavând însă opinii ferme
şi un sistem de valori, preadolescentul le împrumută deseori de la adulţi. Ceea ce va preţui
profesorul va preţui şi el, conştient sau involuntar. Profesorii creativi determină avântul
creativităţii elevilor fără eforturi speciale. Secretul constă în transferul setului de valori propice
creativităţii de la profesor la elev, fenomen urmat de automodelarea copilului în funcţie de
atitudinile şi convingerile devenite „ale lui”. În mod similar se petrec lucrurile în cazul
profesorilor rigizi şi convenţionali. Accentul primordial va consta în modul de realizare a
cunoaşterii care transferă importanţa, accentul de la cunoaşterea de tip disciplinar la cunoaşterea
de tip transdisciplinar.
În condiţiile modernizate ale sistemului ale Educaţie Muzicală găsim o necesitate vitală în
căutarea noilor metode şi modele ale teoriei şi practicii educaţionale. Integritatea lecţiei prin
activităţile muzical-didactice devine un obiectiv important, care organizează lecţia de Educaţie
Muzicală în cadrul unui sistem educaţional, dezvoltînd personalitatea elevului . Propunem
integrarea lecţiei de Educaţie Muzicală ca unui proces integru şi sistemic planificînd lecţia ca o
„Partitură” muzical-didactică. Cuvinte-cheie: lecţia de educaţie muzicală, integritate, partitura
muzical-didactică, cultura muzicală, activităţile muzical-didactice.
Intrînd în mileniul al treilea, mileniul schimbărilor globale – atît în societate, cît şi în practica
educaţională, volens-nolens suntem martorii multor evenimente. Schimbările care se produc într-
un tempou accelerat au scos în relief o serie de probleme globale, care pun în pericol existenţa
omenirii pe pămînt. Concomitent cu schimbările sociale, se produc şi schimbări în ierarhia
valorilor omului contemporan. E axiomatic că între natură şi societate există o legătură
indispensabilă. Formarea concepţiei integritatea lumii – este una dominantă în instruire.
Integritatea stimulează perceperea pluriaspectuală a fenomenelor, formînd o viziune integră
despre Univers. Educaţia a reprezentat, de-a lungul timpului, o componentă permanentă în viaţa
societăţii, iar activităţile de formare artistică au devenit mijloace fundamentale, indispensabile în
educarea şi înnobilarea omului. Idei şi concepţii despre raportul artă – educaţie există din cele

3
mai vechi timpuri, ideea dominantă fiind aceea că perfecţionarea morală a omului şi a societăţii
nu se poate realiza fără valorificarea potenţialului educativ al artelor. Dintotdeauna, muzica a
avut un impact de natură educativă şi a exercitat o puternică influenţă asupra sensibilităţii şi
conştiinţei, fiind, în acelaşi timp, un important factor de îmbogăţire a personalităţii şi de
identificare a echilibrului interior. Concepţia disciplinei educaţie muzicală constituie: „formarea
culturii muzicale ca parte componentă a culturi spirituale a elevilor”. Cercetarea practicii,
conform acestui demers, demonstrează însă că această orientare nu este suficientă pentru
atingerea finalitatăţilor la disciplina Educaţie Muzicală în şcoală. În acest context, profesorul I.
Gagim, coautor al acestui act reglator, menţionează: „Să ne referim la unul din autorii de
concepţii de Educaţie Muzicală – D. Kabalevski. De ce formulînd scopul disciplinei Educaţie
Muzicală, dînsul a realizat-o luînd în calcul două perspective „formarea culturii muzicale ca
parte integrantă a culturi spirituale? De ce nu s-a limitat doar la prima parte a difiniţiei? Oare a
forma cultura unei persoane este puţin?”
Prin urmare, o lecţie de educaţie muzicală trebuie să se bazeze pe următoarele forme de
iniţiere în muzică: interpretare, audiţie, creaţie şi reflecţie (gândire muzicală). Anume prin
reflecţii elevul îşi va exprima/ forma viziunea, gusturile, aprecierile, atitudinile pentru viaţă.
Mesajul muzicii este un mijloc de formare a personalităţii şi nu un scop în sine. „Muzica este
deschidere a lumii întrebării şi a întrebătorului, prin subiectul ce se raportează la ea: omul.
Sensibilizat la armonia sunetelor muzicale, omul dobândește o concepţie mai clară, gândește mai
bine la ordinea şi comuniunea de care are nevoie; disciplinându-și spiritul, se poate lumina în
căutarea şi desluşirea principiului ordonator al vieţii sale, poate deveni conştient de măreţia de
care el este în stare” [P-3].

Există mai multe căi de valorificare a strategiilor de predare-formare a cunoştinţelor

muzicale la elevi

Strategiile specifice educaţiei muzicale impun utilizarea metodelor specifice educaţiei

muzicale, care conferă lecţiei de muzică un mesaj propriu artei sunetelor. Potrivit specificului şi
caracterului artistic, educaţia muzicală atestă metode specifice învăţământului muzical. La
elaborarea metodelor specifice educaţiei muzicale şi-au adus aportul Dm. Kabalevski, E.
Abdulin, Iu. Aliev, O. Apraxina, L. Şkoliar, L. Bezborodova, I. Gagim, V. Vasile, P. Delion, A.
Motora-Ionescu, P. Halabuzari, I. Şerfezi ş.a.
După perceperea senzorial-psihologică a muzicii, urmează treapta explicării şi analizei
mesajului muzical, proiectat în coeziune perfectă cu muzica vie. Treapta raţională va duce la
înţelegerea materialului muzical prin intermediul cunoştinţelor muzicale, care vor fi explicate şi
analizate în procesul cunoaşterii şi în conformitate cu materia de studiu. Metodele și tehnicile de
achiziție sunt componentele esențiale ale strategiilor specifice educației muzicale, pe care le-am
sistematizat în trei subgrupe convențional adaptate la specificul strategiilor în procesul de
predare-formare la elevi a cunoştinţelor muzicale.
1. Metodologia valorificării strategiilor emoţional-afective prin metode şi tehnici care
favorizează procesul de predare-formare a cunoştinţelor muzicale, bazate pe trăirea
mesajului sonor:
a) Metoda dramaturgiei emoţionale: profesorul creează o atmosferă afectivă cu orice ocazie când
va fi audiată muzica. Metoda include procedee specifice precum crearea efectului mirării, crearea
situaţiei de succes, crearea situaţiei de joc.
b) Metoda meditaţiei asupra muzicii (E. Abdulin);
4
c) Metoda generalizării muzicale;

d) Metoda perspectivei şi retrospectivei (Dm. Kabalevski);

e) Metoda stimulării imaginaţiei;
f) Metoda „re-interpretării” artistice a muzici;
g) Metoda conversaţiei muzicale (L. Bezborodova);
h) Metoda perceperii/însuşirii intonaţional-stilistice a muzicii (M. Krasilnikova);
i) Metoda trăirii muzicii (N. Vetlughina); k) Metoda perceperii intonaţional-stilistice a muzicii şi
modelării a procesului creativ-artistic (L. Şkoliar).
2. Metodologia valorificării strategiilor analogice prin metode și procedee/tehnici, care
favorizează imaginaţia şi creativitatea elevilor pentru asimilarea cunoştinţelor muzicale:
a) Metoda caracterizării poetice a muzicii (I. Gagim) este o metodă eficientă în formarea
cunoştinţelor muzicale, numită şi metoda verbalizării artistice a muzicii. Rolul cuvântului în
actul predării-învăţării primelor cunoştinţe muzicale va purta un caracter artistic, coloristic, se va
caracteriza prin emotivitate, va respecta o anumită intonaţie, expresie. Versul artistic va continua
în aceeaşi tonalitate afectivă în actul de percepţie a muzicii, aducându-l la alt nivel de înţelegere,
unde sesizarea mesajului sonor se va contopi cu conştientizarea obiectivităţii textului. Metoda
caracterizării poetice a muzicii se consideră reuşită, dacă, după aplicarea ei, elevii vor deveni
capabili a realiza o analiză din perspectivă creativ-poetică a lucrării muzicale cu ajutorul
expresiilor verbal-artistice. În aşa fel, se sensibilizează gradul de percepţie, deoarece atunci când
elevul explică muzica, el din nou, cu o nouă intensitate, trăieşte mesajul sonor. Scopul metodei
este identic cu scopul fundamental al educaţiei muzicale: formarea culturii muzicale, ca parte
indisolubilă a culturii spirituale.

Alte metode specifice predării-învăţării muzicii sunt:

- Metoda stimulării imaginaţiei,
-Metoda re-interpretării artistice a muzicii [I. Gagim, p. 66];
-Metoda asemănării şi contrastului [B. Asafiev].
b) Sinectica, numită și metoda analogiilor sau metoda asociațiilor de idei muzicale. Termenul
de sinectică provine din grecescul synecticos (syn – „a aduce împreună” și ecticos – „elemente
diverse”) și sugerează principiul fundamental al metodei: asocierea unor idei aparent fără
legătură între ele. Scopul de a introduce metoda sinectica în predarea cunoștințelor muzicale este
de a elibera elevii de orice constrângeri și de a le îngădui să-și exprime liber opiniile vizavi de o
problemă pe care trebuie s-o abordeze dintr-o perspectivă nouă. Astfel, în cadrul secvențelor
didactice bazate pe sinectică, profesorul încurajează atitudinea creativă a elevilor, stimulându-i
să privească problemele și soluțiile în moduri neuzuale, utilizând digresiuni (să dea frâu liber
exprimării impulsurilor imaginative, educând flexibilitatea și lateralitatea acesteia).
c) Explozia stelară (Starbursting), bazată pe dezvoltarea creativității, similară brain-storming-
ului. Aceasta demarează din centrul conceptului și iradiază în afară, cu întrebări, la fel ca o
explozie stelară. În cadrul metodei se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie, apoi urmează
mai multe întrebări ce ţin de problema în cauză. Un bun punct de plecare îl consideră cel de
tipul: Ce? Cine? Unde? De ce? Când? Organizată în grup, explozia stelară facilitează
participarea întregului colectiv de elevi, stimulează creativitatea și spiritul de învățare prin
descoperire. Scopul este de a obține cât mai multe întrebări și, astfel, cât mai multe conexiuni
între concepte.

5
3. Metodologia valorificării strategiilor mixte pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor
deprinderilor și priceperilor:

a) Metoda LOTUS (floare de nufăr) (LOTUS BLOSSOM TECHNIQUE, adaptată după

„Trinkpak” de Mchalko Michael). Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni
între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele opt
idei secundare, care se axează în jurul celei principale, asemenea petalelor de nufăr. Etapele
tehnicii florii de nufăr: a) construirea diagramei; b) scrierea temei principale în centrul
diagramei; c) elevii se gândesc la ideile sau aplicațiile legate de tema centrală; d) etapa
construirii de noi conexiuni pentru cele opt teme centrale și consemnarea lor în diagramă; e)
etapa evaluării ideilor, se analizează și se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ și
cantitativ.
b) Metoda piramidei sau metoda „bulgărelui de zăpadă” are la bază împletirea activității
individuale cu cea desfășurată în mod co-operativ, în cadrul grupurilor. Fazele de desfășurare a
metodei piramidei:
- faza introductivă (profesorul expune datele problemei în cauză);
- faza lucrului individual – elevii lucrează pe cont propriu la soluționarea problemei;
- faza lucrului în perechi – elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele
individuale, la care a ajuns fiecare,
- faza raportării soluțiilor în colectiv;
- faza decizională – se alege soluția finală și se stabilesc concluziile vizavi de demersurile
realizate asupra participării elevilor la activitate.
Strategiile specifice educaţiei muzicale se manifestă practic, fiind nu numai o entitate
teoretică, ci şi o noţiune de lucru în activităţile musical-didactice. Ele reprezintă o concepţie,
linie de orientare, pe ansamblu şi pe termen lung privind organizarea educaţiei muzicale, a
procesului de învăţământ. Strategiile specifice educaţiei muzicale, experimentate de noi în
învăţământul primar, sunt echivalente cu organizarea unei înlănţuiri de situaţii de învăţare, prin
parcurgerea cărora elevul asimilează materia de învăţat.

Concluzii
În legătură cu experienţele muzicale ale copiilor precum şi cu modul în care acestea
influenţează evoluţia lor, cercetările actuale au demonstrat că:
- Toţi copiii au potenţial muzical, deci au datele necesare pentru ca interacţiunile lor cu muzica
să fie de maximă eficienţă. Valorificarea acestui potenţial depinde de contextul în care se
desfăşoară educaţia copiilor, deci asigurarea unui număr optim de activităţi muzicale este un
drept fundamental al copilului.
- Copiii îşi aduc aportul la activităţile muzicale pe baza datelor lor personale, deci, în limita
posibilităţilor, ei trebuie lăsaţi să evolueze pe plan muzical în ritm propriu, iar obligaţia
principală a profesorilor este cea de a le asigura un mediu suficient de bogat în stimuli.
- Timpul destinat învăţării este limitat şi foarte preţios, deci nu trebuie irosit cu material muzical
de o calitate îndoielnică.
- Copiii nu ar trebui motivaţi în sensul unor realizări de înaltă performanţă. Important e ca
aceştia să aibă posibilitatea de a dezvolta deprinderea de a cânta cu acurateţe, corect din punct de
vedere ritmic, de a interpreta conform conţinutului de idei un repertoriu adecvat vârstei.
- Copiii învaţă cel mai bine într-un mediu fizic şi social sănătos şi plăcut. Contextul adecvat
pentru lecțiile de educaţie muzicală trebuie să includă jocuri, discuţii, imaginaţie, poveşti,

6
împărtăşirea unor reflecţii asupra evenimentelor din viaţa de zi cu zi, implicare individuală şi
socială în diverse acţiuni.
- Fiecare copil are modul său unic de a trăi muzica. Dacă el nu-şi exteriorizează trăirile, nu
înseamnă că nici nu le are.
- Copiii au nevoie de modele. Adulţii în a căror viaţă muzica este o componentă esenţială
deschide în mod cert o bine fundamentată cale de acces către implicarea cu succes a copilului în
lumea artei.
- Uneori, copiii deturnează planurile profesorului, dar situaţiile acestea trebuie tratate cu
blândeţe, răbdare, iubire şi flexibilitate.

Bibliografie
1.Codul Educației al Republicii Moldova. Chișinău, 2014, nr. 152 din 17.07.2014. Publicat în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 319- 324, art. nr. 634 din 24.10.2014
2. Cadrul de referință al al curriculumului national, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației,
Culturii și Cercetării nr. 432 din 29 mai 2017.
3.Curriculum școlar , clasele I-IV şi Curriculum pentru învăţământul gimnazial, la educaţia
muzicală, clasele V-VIII, Chișinău: aprobat la şedinţa Consiliului Naţional pentru Curriculum,
proces-verbal nr.10 din 21 aprilie 2010, prin ordinul Ministerului Educaţiei nr.245 din 27 aprilie
2010;
4.Curriculumul Național. Învățământul primar (aprobat la Consiliul Naţional pentru Curriculum
(Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1124 din 20 iulie 2018);
5.CURRICULUM, Educația muzicală clasele a V-a –VIII-a Aria curriculară: Arte, Chișinău
2019
6.Metodologia privind implementarea evaluării criteriale prin descriptori, clasele I-IV, aprobată
la Consiliul Național pentru Curriculum, Ordinul Ministerului Educației nr.70 din 15 noiembrie
2019.
7.Mariana Vacarciuc, Didactica educației musicale, Chișinău, 2015

8.Mariana Vacarciuc, Teoria elementară a muzicii, Chișinău, 2016

9.MARGARITA TETELEA ,VIORICA CRIŞCIUC ,STRATEGII DE PREDARE-FORMARE
A CUNOŞTINŢELOR MUZICALE LA ELEVI (Ghid metodologic pentru profesori şi studenţi)
Bălți, 2015
10. Vasile Vasile, Metodica educaţiei muzicale, Bucureşti, Editura muzicală, 2004

Webografie
http://www.elearning.ro/o-posibila-evolutie-noi-mijloace-didactice-pentru-educatia

muzicalahttps://www.isjbraila.ro/file_comp/resedu/1549270921_MIJLOACE%20DE%20REALIZARE%20A
%20EDUCATIEI%20MUZICALE.pdf

https://www.isjbraila.ro/file_comp/resedu/1549270921_MIJLOACE%20DE%20REALIZARE%20A%20EDU
CATIEI%20MUZICALE.pdf