Exerciţiul, metodă de învăţământ aplicată în Educaţia muzicală

A stăpâni cu artă şi meşteşug sistemul de metode de învăţământ şi configurarea unui grup

propriu pentru eficientizarea învăţământului reprezintă latura definitorie a personalităţii unui
cadru didactic.
De-a lungul timpului, aceste metode sunt definite, de către teoreticieni (precum Ioan
Nicola, Constantin Moise, Ioan Cerghit, etc.) cu diverse arii de cuprindere şi fac parte integrantă
din categoria resurselor de învăţământ.
După Ioan Nicola „metoda include un ansamblu de tehnici prin care se pot obţine
rezultate noi”(...)„Folosită de un subiect (metoda) devine un instrument care se adresează
realităţii pentru a o cunoaşte”. 1
Constantin Moise defineşte metoda de la înţelesul iniţial de „cale, drum de urmat”,
„comun educatorului şi educaţilor pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru
informarea şi formarea educaţilor”2
Referitor la principalele metode de învăţământ utilizate de către profesorul de Educaţie
muzicală, pot fi amintite metode ca: dialogul (de examinare, de tip euristic, de dezbatere),
demonstraţia didactică (vocală, instrumentală sau, prin mijloace iconice, audio-vizuale), metoda
redescoperirii, observaţia didactică, expunerea (povestirea didactică, explicaţia didactică,
prelegerea), problematizarea, studiul de caz, studiul cu cartea, modelarea didactică, simularea
(psihodrama), instruiea programată, algoritmizarea, exrciţiul. Acesta din urmă prezentat este cel
asupra căruia ne vom oprin în cele ce urmează, fiind o metodă aplicată cu precădere în Educaţia
muzicală.
Metoda exerciţiului este „o repetare zeloasă a unei mişcări, operaţii, acţiuni sau activităţi
în vederea însuşirii unui model dat, consolidării sau perfecţionării ei”. Atunci când repetarea este
univocă ia naştere exerciţiul stereotip fix, important şi util pentru faza de iniţiere muzicală, dar
periculos dacă se cramponează de un singur sens. Exerciţiul cu stereotip dinamic este cel ce prin
schimbări de sens şi adaptabilităţi la situaţii noi, este cel mai aproape de aspectul modelului
dinamic, cu prefaceri multiple, ce se numeşte muzică.
Tipuri de exerciţii specifice Educaţiei muzicale:
O clasificare a exerciţiilor în tipuri (grupuri ce au elemente distincte, particulare,
subordonate unor obiective) s-a realizat după finalitatea (ideal, scop, sarcini) sistemului de
învăţământ tradiţionalist.
În Metodica predării muzicii (clasele I-VIII), din anul 1965, Ana Motora-Ionescu, Elena
Tudosie şi Anton Scornea grupează exerciţiile în felul următor:3
A. exerciţii cu specific muzical: exerciţii pentru cultivarea vocii şi auzului; exerciţii de intonaţie
(melodice, armonice); exerciţii ritmice; exerciţii de solfegiere; exerciţii de dictare; exerciţii de
memorare; exerciţii de audiţie interioară; exerciţii de creaţie.

1
Ioan Nicola, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p. 59-60.
2
Constantin Moise, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 143.
3
Ana Motora-Ionescu, Elena Tudosie, Anton Scornea, Metodica predării muzicii,
clasele I-VII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 64.
B. exerciţii care arată locul şi importanţa pe care o au în lecţie: exerciţii pregătitoare; exerciţii
de bază; exerciţii principale; exerciţii secundare;exerciţii simple; exerciţii complexe.
C. exerciţii pentru etapa oral-intuitivă (clasele I-II) şi exerciţii pentru etapa notaţiei (clasele
III-VIII).
În Îndrumarul pentru predarea muzicii la clasele I-IV, Ana Motora-Ionescu păstrează
gruparea exerciţiilor în etape (oral-intuitivă şi etapa notaţiei), dar le prezintă pe următoarele
activităţi muzicale specifice claselor I-IV:4 ascultarea, cântarea după auz, mişcarea corporală,
ritmul (dezvoltarea simţului acustic), melodia (dezvoltarea simţului melodic), armonia
(dezvoltarea simţului armonic), nuanţe – tempo, creaţie (improvizaţii ritmice, melodice),
cântarea instrumental, scrisul/cititul muzical, solfegierea.
La rândul său, Ion Şerfezi5 păstrează etapele Educaţiei muzicale, schimbând numai
terminologia, mai omogenă, dar care arată apartenenţa autorului la ideea că finalitatea învăţării
muzicale include ca obligatorie scrierea şi citirea muzicală (solfegierea) prin mijloace strict
vocale.
De menţionat este faptul că autorii menţionaţi mai sus aparţin unei prime etape (1965-
1967,a unui învăţământ de tradiţionalist, ce pune accent pe scris/citit, iar în cadrul celei de-a
doua etape (1978) apar şi concepţii ce devin mai permisive, indicând audiţia muzicală, cântarea
instrumentală, dar sub forma apelului la jucării sonore etc.
O cunoaştere a ceea ce s-a numit „şcoala activă” în Europa şi în lume, de către pofesorii
de muzică, nu a fost posibilă decât după 1989, când cursurile de Metodica predării muzicii,
oficial, au permis şi trimiteri, explicări ale metodelor celebre: Orff, Kodaly, Chevais, Dalcroze,
Suzuki prin care s-a concretizat „şcoala activă” muzicală a secolului al XX-lea.
În acest mod, au apărut Educaţia muzicală din perspectiva creativităţii (J. Czire, 1998),
Metodica predării educaţiei muzicale în gimnaziu şi liceu (Gabriela Munteanu, Editura Sigma,
Bucureşti, 1999) şi Didactica educaţiei muzicale pentru învăţământul primar (G. Aldea, Gabriela
Munteanu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001) lucrări în care
Referior la prima lucrare menţionată, clasificarea exerciţiilor se face pe următoarele
criterii: după momentul în care sunt aplicate în diverse activităţi (exerciţii de bază, exerciţii
pregătitoare, exerciţii particulare, exerciţii de sinteză şi după domeniul Educaţiei muzicale: ritm,
melodie, cântare expresivă, cu elemente de cultură muzicală.
Exerciţiile din cea de-a doua lucrare ţin cont de perioada (etapa) Educaţiei muzicale la
care se aplică (prenotaţie şi notaţie muzicală, conform concepţiei provenită din programele din
perioada premergătoare reformei învăţământului) şi sunt structurate pe domeniile indicate în
documentele oficiale: domeniul melodic, ritmic, pentru probleme de interpretare, pentru genuri şi
forme.
O clasificare a tipurile de exerciţii se realizează şi după obiectivele-cadru/ competenţele
generale şi după unităţile de învăţare.
4
Ana Motora-Ionescu, Îndrumar pentru predarea muzicii la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1978, p. 4.
5
Ion Şerfezi, Metodica predării muzicii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1976.
 Astfel, pe criteriul obiectivelor-cadru generale sau competenţele generale aferente
activităţii muzicale întreprinse cu elevii, exerciţiile se pot grupa în felul următor:
• Pentru obiectivul-cadru 1: „Dezvoltarea capacităţii de interpretare vocală şi instrumentală”
profesorul: a) intonarea vocală şi b) pentru execuţia instrumentală – criterii noi care nu se
găsesc în modalitatea aceasta indicate, decât în programele noi (1999, 2004).
a) Exerciţii de intonare vocală a unor module melodice modale, tonale şi după caz, atonale (cu
intervale disonante); acestea din urmă sunt de neevitat în intonarea unor piese vocale
contemporane, care nu se pot intona pentru că nici grupurile mici de elevi talentaţi nu au o
pregătire aperceptivă corespunzătoare:
− exerciţii de atenţie şi memorare;
− exerciţii de cultivare clasică a vocii (respiraţie, poza aparatului vocal);
− exerciţii de dicţie;
− exerciţii de frazare, nuanţare;
− exerciţii de dezvoltare a auzului interior;
− exerciţii de intonare armonică şi polifonică.
b)Exerciţiile de intonare instrumentală vor prevedea repetări ale unor modele de minimă dar
corectă tehnică instrumentală.
• Pentru obiectivul-cadru 3: „Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj” sau competenţa
generală II: „Corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate”
propunem:
− exerciţii de identificare completă a valorilor de durată şi a formulelor ritmate după un model
dat de profesor;
− exerciţii de intonare vocală a diverselor formule ritmice;
− exerciţii de execuţie ritmică instrumentală a diverselor formule (percuţie,
instrument cu clape, suflat, corzi ciupite);
− exerciţii de tactare a măsurilor;
− exerciţii de dirijare a cântecelor în măsuri diferite;
− exerciţii de citire ritmică cu sau fără silabe convenţionale;
− exerciţii de scriere a valorilor de durată cu semne specifice pentru etapa de
Educaţie muzicală sau ciclul curricular;
− exerciţii ritmice asociate cu mişcările corporale sau de dans;
− exerciţii de intonare melodică a unor tronsoane tonale, modale (atonale,
după caz);
− exerciţii de recunoaştere orală/scrisă a tronsoanelor tonale, modale ce pot
compune o organizare tonală, modală a cântecului;
− exerciţii de execuţie instrumentală a diverselor tronsoane tonale, modale
(atonale, după caz);
− exerciţii de recunoaştere a formelor pieselor muzicale;
− exerciţii de corelare a acompaniamentului armonic cu melodia cântată
vocal sau instrumental, coral.