Suita instrumentala

Este un set de lucrari instrumentale sau orchestrale cantate in mod normal

impreuna, ca o lucrare instrumentala separata, ce nu acompaniaza o opera sau o
piesa de teatru; gen muzical alcatuit din mai multe miscari contrastante ca expresie
si miscare. Suita are in componenta sa 4 parti:
a. Allemanda – este unul dintre cele mai populare forme de dansuri
instrumentale in muzica preclasica, un dans popular de origine germana, cunoscut
inca din secolul XVI, suferind in decursul timpului transformari de ordin melodic,
ritmic si mai ales de structura, fiind un element ,,standard” pentru suita. Initial,
allemanda constituia prima parte a suitei, inaintea courantei, dar mai tarziu, a fost
in general precedata de o parte introductiva, ca de exemplu un preludiu. Allemanda
atinge cea mai evoluata forma in suitele instrumentale si orchestrale ale lui
J.S.Bach. Compozitorii precursori sau contemporani cu Bach, ca de exemplu
Froberger, Lully, Rameau, Mattheson si altii, elemente noi in cristalizarea suitei
preclasice si respectiv a allemandei, dar cuvantul hotarator – de sinteza – l-a avut
tot J.S.Bach. El stabileste cele patru dansuri obligatorii ale suitei preclasice,
allemanda fiind primul dans cu urmatoarele caracteristici: tempoul – allegro,
allegro moderato, moderato( indicatia de Andante nu este specifica, chiar daca in
lucrarile lui Bach, intalnim uneori allemanda in uniformitate ritmica din valori
mici; forma bipartita simpla. Temele sunt construite pe baza unuia sau a doua
motive, care se amplifica prin prin folosirea diferitelor procedee specifice muzicii
polifonice.

b. Couranta – dans popular de origine franceza, cunoscut din secolul XVI,

in tempo vioi( vivace, allegro vivace) si in masura ternara( 3/4, 3/8, 3/2). Din
secolul XVII, couranta stilizata, polifonizata, a fost introdusa in suita preclasica, ca
a doua miscare dupa allemanda si inainte de sarabanda. Forma de couranta este
bipartita, iar linia melodica are uneori o miscare uniforma de optimi sau triolete de
optimi. In secolele XVII si XVIII couranta a cunoscut o larga raspandire in Italia.
Archangelo Corelli a folosit couranta in Concerto grosso op.6. Acest dans apare, de
asemenea, si in alte lucrari instrumentale ale compozitorilor italieni( sonate,
concerte,etc.)

c. Sarabanda – dans vechi spaniol si provenit – se pare – din Mexic, care a

emigrat cu colonistii spanioli peste Atlantic, in Spania secolului XVI. Sarabanda
este un dans cu miscare lenta, in masura de 3 timpi, avand ca trasatura distinctiva
ca timpii 2 si 3 din masura sunt adesea legati, dand un ritm distinctiv de patrimi si
doimi in alternanta. Doimile sunt cantate astfel pentru a corespunde cu miscarea
pasilor in dans. Mai tarziu, a devenit o parte traditionala a suitei in timpul epocii
baroce, mai ales in suitele pentru violoncel ale lui J.S.Bach. Sarabanda preclasica
de obicei era de trei ori mai lenta decat varianta originala spaniola mult mai
miscata, in spiritul interpretarilor curtenitoare europene ale multor dansuri latine.
Poate cea mai faimoasa sarabanda este anonima La folie espagnole a carei melodie
apare in lucrarile a zeci de compozitori din timpul lui Monteverdi si Corelli pana in
zilele noastre.

d. Giga – dans popular englez, originar probabil din Irlanda sau Scotia, care
capata o forma stabila de-abia in suita preclasica. Giga a fost introdusa in suita in
secolele XVII si XVIII ca ultima parte a tipului de baza: allemanda, couranta,
sarabanda, giga. A cunoscut o larga raspandire printre compozitorii preclasici
italieni, francezi si germani, mai ales din perioada mijlocie a Barocului. Are o
metrica compusa, cu masuri de 6/8, 6/4, 9/8 sau 12/16. Giga a fost una dintre cele
mai comune parti finale in suita baroca. Alte doua dansuri, care au fost introduse
ocazional in suita preclasica de catre compozitori ca G.F.Händel si J.S.Bach sunt
gavota si menuetul, amandoua de origine franceza. Gavota – dans popular francez,
in masura de 4/4 sau 2/2 cu un tempo moderato. Trasatura ritmica distinctiva a
gavotei originale este aceea ca fraza muzicala incepe la mijlocul masurii, intr-o
masura de 4/4 sau 2/2 incepand pe a treia patrime din masura. In Baroc, gavota
apare in lucrarile lui Corelli, Vivaldi, Couperin, iar J.S.Bach a folosit-o in Suitele
franceze si engleze pentru pian, in Sonatele sau Partitele pentru vioara solo.
Menuetul – dans popular francez, ce a cunoscut o ampla raspandire si apreciere la
sfarsitul secolului al XVII-lea si pana la inceputul secolului XIX. Melodia
expresiva, cantabila, prezenta contrastului armonic-modal, miscarea continua – nu
prea repede –, masura ternara de 3/4 au asigurat menuetului o raspandire si o
apreciere foarte mare. In perioada baroca, menuetul a fost introdus in suita de catre
J.S.Bach si G.F. Händel, dar cunoaste o larga raspandire in special in perioada
clasica vieneza.

Este o lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în
aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. Practic, este o
compoziție muzicală, constând dintr-o serie de piese instrumentale, unite într-o
operă de proporții mai mari.

Prin suită se înțelege un gen muzical alcătuit din mai multe lucrări
contrastante ca expresie și dinamică.
Procesul de formare a suitei cunoaște două etape ale căror rezultate au dus la
desăvârsirea genului atât pe linia conținutului cât și pe linia formei. De aici au
rezultat cele două tipuri de bază denumite în mod simbolic: suita preclasică, a cărei
perioadă de înflorire se situează în secolul al XII-lea și o bună parte a secolului
următor, și suita modernă, care are ca perioadă de înflorire secolul al XIX-lea și
continuă și în secolul al XX-lea
Suita este, de fapt, primul gen muzical (instrumental sau orchestral), în sens
de ciclu, pe care îl cunoaște istoria muzicii culte. Prin conținutul expresiv, prin
semnificația dramaturgiei și structurii sale, suita a influențat apariția altor forme și
genuri muzicale