EUGENIA-MARIA PAŞCA

Unitatea de învăţare 3.
MIJLOACE SPECIFICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN PERIOADA
PREŞCOLARĂ ŞI PRIMARĂ

1. EXERCIŢIILE MUZICALE ŞI ROLUL LOR ÎN FORMAREA DEPRINDERILOR MUZICALE

Exerciţiile muzicale constituie o modalitate de completare a educaţiei muzicale

a copiilor. Se impune o precizare şi anume aceea că au dublu rol – de metodă şi
mijloc didactic. Prin metoda exerciţiului sunt învăţate sau consolidate exemple
muzicale, elemente de limbaj muzical; exerciţiul înseamnă repetare, revenire, deci
prin repetarea unui fragment dintr-un cântec sau joc muzical realizăm învăţarea
acestuia. Ca mijloc de educaţie muzicală înţelegem acea creaţie muzicală, de mici
dimensiuni, simplă, uşor de interpretat, memorat sau audiat, prin care dezvoltăm la
copii auzul, vocea, memoria, simţul ritmic. Fără aceste exerciţii prin care, de fapt, începem educaţia
muzicală nu e posibil ca un copil să evolueze. Cele mai directe şi eficiente mijloace muzicale sunt
creaţiile din folclorul copiilor, datorită structurilor ritmice, melodice, dar şi a textului cu totul special, prin
numărători şi scandări de versuri cu multe cuvinte născocite de copii şi cântece sau fragmente din
acestea, accesibile mai ales vârstelor mici. În funcţie de momentul lecţiei, tema şi obiectivele
operaţionale propuse a fi realizate, exerciţiile sunt: pregătitoare şi propriu-zise.
Exerciţiile pregătitoare sunt cele care ajută la realizarea unui moment din lecţie: învăţarea unui
cântec (verbalizarea textului, intonarea unor structuri ritmico-melodice), învăţarea unui joc muzical
(exerciţii ritmice cu bătăi din palme, mers ritmic, gesturi sugerate de text), realizarea unei audiţii
(exerciţii de recunoaştere a modului de interpretare, de stabilire a caracterului muzicii). Ele pot dura
între 3-5 minute. Exerciţiile propriu-zise constituie etapă sau subetapă în lecţie şi au o sarcină precisă.
Fiecare exerciţiu este repetat de două – trei ori, până când este executat corect. Durata acestora este
destul de mică (5-10 minute), în funcţie de tipul exerciţiului. Utilizate sistematic şi plăcut, ajută la o
evoluţie muzicală evidentă. Trebuie abordate gradat pentru ca rezultatele să fie cele aşteptate. Pot
constitui activitate de bază la grupa mică şi mijlocie, deoarece activităţile durează 15-20 de minute, iar
exemplele alese trebuie să fie simple, scurte, uşoare.
a) În funcţie de elementul muzical la care se referă exerciţiile sunt: de cultură vocală, melodice,
ritmice, ritmico-melodice, armonico-polifonice, de interpretare.
Exerciţiile de cultură vocală sunt foarte importante deoarece pregătesc vocea şi auzul elevilor
pentru activitatea propriu-zisă de educaţie muzicală. Ordinea acestora este următoarea: exerciţii de
respiraţie, verbale şi apoi de intonare. Prin acestea copiii îşi formează deprinderile de respiraţie,
pronunţie, dicţie şi execuţie corectă, omogenă, sincronizată. Exemple:

CĂRĂBUŞ
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

26
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

UN PITIC
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

La clasele III-IV sunt recomandate introducerea vocalizelor simple, pentru emisia corectă a
vocalelor, pentru supleţea glasului şi dezvoltarea ambitusului; vor fi executate ascendent şi descendent.
Exemple:

Exerciţiile melodice contribuie la conştientizarea înălţimii sunetelor şi la formarea deprinderilor

melodice. Pentru aceasta sunetele trebuie să aibă durate egale şi să fie, la început, în registre diferite.
Exemplu:

Apoi vor fi intonate fragmente din cântece respectând doar intonaţia, fără ritm, pentru însuşirea
corectă a liniei melodice. Exemple:
ARE MÂŢA TREI PISOI
versuri şi muzică: Dumitru D. Stancu

AZORICĂ
versuri şi muzică: Dumitru D. Stancu

27
EUGENIA-MARIA PAŞCA

La elevii din clasele II-IV, pentru formarea gândirii muzicale vor fi adăugate exerciţii melodice
(ascendente şi descendente), ce pregătesc notaţia melodică, însoţite şi de solmizaţie (denumirea
silabică a sunetelor muzicale), apoi prin exerciţii de intonaţie. De exemplu:

Exerciţiile ritmice ajută la dezvoltarea simţului ritmic şi la notaţia ritmică. Acestea combină
verbalizarea cu elementele motrice (mers, mişcări, bătăi din palme, cu instrumente de percuţie).
Duratele vor fi egale în prima etapă, apoi vor fi combinate. Exemple:

HAIDEŢI FLORI
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

sau ca în:
VAI, DRAGĂ, PISICĂ !
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

Pentru însuşirea corectă a pauzelor recomandăm a fi marcate prin semnal sonor. La clasa a II-a
vor fi adăugate şi silabele ritmice pentru pregătirea notaţiei ritmice – iute (optime), pas (pătrime), raar
(doime). Elementele ritmice la clasele III-IV vor fi însuşite prin astfel de exerciţii, prin parlare ritmată cu
tactarea măsurii.
Exerciţiile ritmico-melodice îmbină componenta ritmică şi cea melodică formând deprinderile de
intonare corectă a cântecelor. Utile sunt creaţiile folclorice ale copiilor şi fragmentele din cântecele ce
urmează a fi învăţate (mai ales refrenul care nu are text, ci diferite silabe: poc, bum, ţup, la, sfârr, zum).
Exemplu:
BROTĂCELUL
versuri: Tudor Arghezi muzica: Dan Voiculescu

28
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

Interpretarea vocală poate fi însoţită şi de marcarea ritmului. Aceste exerciţii sunt valorificate mai
ales la jocurile muzicale.
Exerciţiile armonico – polifonice formează atenţia distributivă în perceperea mai multor sunete
produse concomitent şi intonarea simultană cu acompaniament Acestea pot fi realizate prin organizarea
clasei în două grupe fiecare având sarcini diferenţiate: o grupă intonează un fragment dintr-un cântec,
iar cealaltă acompaniază ritmic sau vocal cu ison pe tonică. La clasa a II-a se poate recurge la cântarea
în canon prin învăţarea unei scurte melodii ce apoi va fi intonată cu participarea elevilor, împărţiţi în
grupe. Exemple:
RAŢA
versuri: Tudor Arghezi muzica: Cristian Misievici

LĂBUŞCĂ ÎNTRISTAT
versuri: Tudor Arghezi muzica: Cristian Misievici

Exerciţiile de interpretare vor fi propuse în momentul când copiii au un repertoriu minimal însuşit.
Acestea vor duce la formarea deprinderilor de cântare expresivă, controlată, conştientă. La vârsta
preşcolară se manifestă tendinţa de a scanda, striga, ţipa, dacă nu există o coordonare corectă a
activităţii de cântare. Aplicaţiile se pot face pe cântece învăţate deja, când se va propune intonarea
consecutivă după semnal: tare – încet (cu nuanţe) şi repede – rar (cu tempo).
b) În funcţie de modul de realizare sunt clasificate în exerciţii: de execuţie, de recunoaştere, de
creaţie. Abordarea didactică a exerciţiilor se diferenţiază în funcţie de modul de realizare. Astfel, la
exerciţiile de execuţie se procedează în felul următor: prezentarea model, explicarea şi formularea
cerinţelor, executarea de către copii, analizarea şi corectarea greşelilor, reluarea exerciţiului şi
evaluarea. Exerciţiile de recunoaştere solicită atenţia auditivă şi gândirea copiilor şi vor avea
următoarea succesiune: prezentarea materialului sonor, explicarea şi formularea cerinţelor, rezolvarea
sarcinii, analizarea şi evaluarea răspunsurilor. Se impun nişte condiţii speciale pentru desfăşurarea
acestor exerciţii: asigurarea liniştii şi atenţiei. Pentru recunoaştere, vor fi propuse cântece, jocuri, audiţii
însuşite anterior, precum şi stabilirea sursei sonore (voce, instrument muzical). La clasele III-IV elevii
vor fi solicitaţi să recunoască chiar elemente de limbaj muzical (ritm, melodie, nuanţe, tempo). Exerciţiile
de creaţie sunt foarte complexe deoarece solicită copiilor să demonstreze toate cunoştinţele şi
deprinderile muzicale dobândite. Sunt recomandate, ca şi cele de recunoaştere, a fi abordate începând
cu grupa mare. Desfăşurarea lor cuprinde următorii paşi: reactualizarea problemei muzicale,

29
EUGENIA-MARIA PAŞCA

prezentarea sarcinilor de rezolvat, rezolvarea exerciţiului, analizarea şi evaluarea. Realizarea lor va

porni de la intonarea model a fragmentului, după care copiii vor trebui să conceapă răspunsul muzical
pe versuri date sau inventate de ei. De exemplu:

Aceste activităţi îşi au locul în lecţia de educaţie muzicală încă din primul moment, cel pregătitor,
şi apoi pe tot parcursul acesteia, mai ales la dirijarea învăţării sau obţinerea performanţei. Pentru a-şi
atinge scopul urmărit, ele trebuie să fie organizate gradat şi sistematic. Nu trebuie făcute formal, la
întâmplare, ci trebuie pregătite şi desfăşurate cu multă atenţie şi reluate ori de câte ori există această
posibilitate.

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi tipurile de exerciţii muzicale
2. Prezentaţi modele de exerciţii pregătitoare
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a exerciţiilor ritmice
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin exerciţii
5. Concepeţi exerciţii melodice pentru perioada notaţiei muzicale cu o temă ce vizează însuşirea unui
sunet muzical

2. CÂNTECUL – PRINCIPALUL MIJLOC DE FAMILIARIZARE A COPIILOR CU LIMBAJUL MUZICAL

Cântecul reprezintă mijlocul principal prin care se realizează educaţia muzicală a copiilor. Prin
cântec se dezvoltă vocea, se formează deprinderea de a cânta în colectiv şi individual. Pentru a şti ce
să cânte şi cum să cânte, copiii vor fi familiarizaţi cu câteva elemente importante ce trebuie cunoscute
pentru a înţelege şi apoi a executa exemplele muzicale. Acestea sunt legate de limbajul muzical
(înălţimea sunetelor, durata acestora, intensitatea, tempoul, armonia rezultată din interpretarea cu
acompaniament), şi dispoziţia pe care o întâmpină prin întregul complex sonor şi text. Cântecul îmbină
poezia cu muzica şi de aceea trebuie să corespundă nevoilor afective ale copiilor. Astfel, se impune o
strategie de selectare a repertoriilor pentru fiecare clasă (grupă), ţinând cont de criterii bine stabilite de
specialişti, şi anume: accesibilitatea, valoarea didactică, educativă şi artistică.
Accesibilitatea constă în respectarea particularităţilor intonaţionale ale copiilor (ambitusul), de
percepţia auditivă, redarea vocală precum şi puterea de înţelegere şi asimilare a textului. Cântecele vor
avea un conţinut tematic atrăgător, cu imagini din lumea înconjurătoare, din mediul familial sau social,
din natură, legate de diferite evenimente şi sărbători (Ziua Naţională, Crăciunul, 8 Martie, 1 Iunie), cu
mesajul de a reda frumosul, adevărul, dragostea, umanitatea. Un alt aspect ce trebuie urmărit este cel
referitor la caracteristicile muzicale, să respecte ambitusul vocal, să aibă o intervalică simplă (secunde
şi terţe – la 3-4 ani, cvarte – la 5-6 ani, cvinte – la 7-10 ani); combinaţiile ritmice, de asemenea, vor fi
gradate (optimi, pătrimi – la 3-4 ani, doimi, şaisprezecimi şi durate cu punct – la 5-8 ani), metrica să fie
binară ( 2/4 la 3-5 ani), apoi şi ternară (3/4 la 5-10 ani), silabele să fie asociate unui sunet (la 3-4 ani),
apoi grupului de sunete prin utilizarea legato-ului de expresie (la 5-10 ani), scările muzicale să fie cele
specifice intonaţiei copiilor (până la hexacordie) pentru 3-4 ani şi apoi în sistemul tonal major – minor
(gamele Do major – La minor), frazarea să fie clară, cu locul inspiraţiei uşor de stabilit, structura să fie

30
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

simplă, mono sau bistrofică, textul să fie inteligibil, cu noţiuni cunoscute, uşor de pronunţat, iar
conţinutul de idei să facă parte din sfera de preocupări ale copiilor.
Valoarea didactică este extrasă din aplicarea practică a problemei studiate în repertoriul ales. De
aceea se va porni de la creaţiile copiilor (folclorul copiilor) şi apoi se va continua cu creaţii realizate de
compozitori valoroşi şi creaţii populare româneşti. În această perioadă a prenotaţiei, întregul repertoriu
muzical este însuşit după auz şi de aceea trebuie să fie foarte expresiv pentru ca sarcinile ce trebuie
rezolvate în educaţia muzicală să poată fi realizate firesc, fără efort. În imaginile artistice ale cântecelor,
copiii trebuie să-şi regăsească universul personal, pentru ca în felul acesta să considere cântecul ca
element integrant din viaţa lor. Ceea ce învaţă la Educaţia muzicală poate fi inclus şi în alte activităţi
curriculare sau extracurriculare, iar deprinderile muzicale pot fi dezvoltate şi prin însuşirea unui
repertoriu de cântece cât mai bogat. Valoarea educativă derivă din conţinutul de idei şi sentimente
însumate în text şi linia melodică, precum şi din activităţile specifice pe care le presupune însuşirea
cântecelor. Sunetul are un caracter abstract în comparaţie cu cuvântul, care are un caracter concret,
dar simbioza dintre ele face din repertoriul însuşit un mijloc valoros de educare (morală, intelectuală,
religioasă. Valoarea artistică rezultă din frumuseţea melodiei şi a poeziei; cântecul pentru copii trebuie
să fie o miniatură de încântare muzicală. Îmbinarea dintre cuvânt şi sunet trebuie să fie perfectă din
punct de vedere muzical şi artistic. Repertoriul abordat trebuie să reprezinte creaţii din toate categoriile:
folclor, muzică uşoară, creaţii religioase şi culte.
Rezolvarea didactică a învăţării cântecului după auz impune următoarele subetape: familiarizarea
elevilor cu conţinutul cântecului, anunţarea titlului şi compozitorului, interpretarea model (audiată prin
înregistrare sau executată de cadrul didactic), analiza cântecului, reluarea interpretării model, învăţarea
pe fragmente stabilite pe unităţi logice (vers, rând melodic, strofă, refren) prin verbalizare şi apoi
intonare muzicală, consolidarea cântecului prin interpretare integrală cu sarcini distincte. Însuşirea unui
cântec după auz apelează la metodele demonstraţiei şi exerciţiului. Demonstrarea muzicală a
propunătorului trebuie să fie foarte corectă muzical, cu o dicţie clară şi interpretare expresivă. Exerciţiul
constă în reluarea exemplificărilor de către copii, conştienţi de fiecare element muzical ce trebuie
realizat (respectarea melodiei, ritmului, tempoului, versurilor, nuanţelor). Pentru a fi mai eficiente, aceste
metode sunt completate cu explicaţia, conversaţia, observarea unor imagini care sugerează conţinutul
cântecului (machete, planşe, siluete), povestirea sau dramatizarea conţinutului, audiţia. Foarte multă
atenţie trebuie acordată respiraţiei şi pronunţiei corecte a cuvintelor din textul cântecului, apoi cântării
sincronizate de la începutul, pe parcursul şi până la finalul cântecului. Subliniem importanţa verbalizării,
deoarece constituie în acelaşi timp un exerciţiu de dicţie, dar şi o modalitate de conştientizare a
conţinutului literar ce trebuie memorat. Învăţarea se va face în tempo moderat şi apoi va fi stabilită
viteza corectă, mai rapidă sau mai lentă, în funcţie de caracterul cântecului. La fel se va proceda şi cu
nuanţele; execuţia se realizează pe intensitate medie, după care vor fi stabilite cele corecte împreună
cu clasa sau grupa de copii. Pentru consolidarea repertoriilor muzicale învăţate putem folosi foarte
multe variante de lucru. În primul rând competiţia între grupuri stabilite în prealabil (fete şi băieţi, pe
rânduri), apoi cântarea în lanţ (fiecare intonează un vers – individual sau pe subgrupe), cântarea
dialogată (un grup cântă strofa iar celălalt refrenul). Interesantă şi utilă este cântarea prin audiţie
interioară (în gând) după semnalul învăţătorului sau educatoarei, sau înlocuirea interpretării cu bătăi din
palme după ritmul cântecului. Încă din primele ore copiii vor fi deprinşi să cunoască şi să recunoască
structura cântecelor cu rânduri melodice repetate sau cu strofă şi refren. Recomandăm să se evite
interpretarea individuală, la grupele mică şi mijlocie, iar la grupele mare şi pregătitoare, copiii vor cânta
individual după ce şi-au însuşit foarte bine cântecul. Se recomandă ca ori de câte ori există posibilitatea,
cântecele învăţate să fie repetate în fiecare zi, pentru a fi însuşite temeinic (în pauze, la activităţile de
joc). Un aspect important îl prezintă coordonarea cântării sincronizate atât în timpul învăţării, cât şi la
repetarea cântecelor. Este important gestul dirijoral simplu, exact al cadrului didactic, prin care, pe cale
vizuală, copiii îşi pot controla tempoul în care cântă şi nu trebuie dominaţi vocal–auditiv, în permanenţă,
de educatoare sau învăţător. Abordarea textului muzical prin solfegiu se face începând cu clasa a III-a
şi parcurge următoarele etape: analiza textului muzical, citirea melodică, citirea ritmică–parlată, însoţită

31
EUGENIA-MARIA PAŞCA

de tactarea măsurii, solfegiul, verbalizarea ritmată a textului, interpretarea pe cuvinte. Activitatea este
coordonată de propunător, ce tactează cu mâna stângă , iar elevii tactează cu mâna dreaptă.
Interpretarea pe cuvinte nu este însoţită de tactare, elevii fiind dirijaţi.
Pentru educaţia muzicală din grădiniţă au fost realizate câteva culegeri, în care materialul muzical
este prezentat pe categorii de vârstă, fapt lăudabil întrucât există încă multe cadre didactice care nu ştiu
să selecteze materialele muzicale şi de aceea menţionăm aceste lucrări. Pentru grădiniţă și pentru
clasele pregătitoare -IV recomandăm colecții de cântece care se găsesc în anexă. Începând cu clasa a
II-a elevii vor începe să cânte la două voci, în diferite modalităţi, această activitate contribuind la
dezvoltarea auzului armonico-polifonic. Astfel, primele intenţii se vor concretiza prin intonarea isonului
pe tonică sau dominantă şi intonarea melodiei concomitent, aceasta realizându-se cu ajutorul
învăţătorului; copiii ţin isonul iar învăţătorul interpretează cântecul, după care sunt inversate rolurile. În
final, clasa este împărţită în două grupe ce intonează cântecul, conform sarcinilor. Cântarea în canon se
realizează prin procedeul imitaţiei stricte. După ce a fost însuşit cântecul de către toată clasa, tot cu
ajutorul învăţătorului este demonstrată cântarea imitativă (aceeaşi melodie cântată de al doilea grup la
două măsuri diferenţiată de primul grup). Clasa începe să intoneze cântecul, după care preia imitaţia
propunătorul, apoi vor fi inversate rolurile. La sfârşit, clasa va fi împărţită în două grupe şi va reuşi să
cânte în canon, învăţând concret primele noţiuni de polifonie. Cântarea la două voci îi familiarizează pe
elevi cu stilul armonic. Cântecele trebuie să fie simple, cu deosebiri cât mai mici între voci, cu
armonizări la terţă şi sextă. Important este ca elevii să stăpânească foarte bine linia melodică şi
interpretarea expresivă. Apoi, la îmbinarea vocilor îi va ajuta învăţătorul, astfel: vocea întâi cântă iar
vocea a doua este susţinută de învăţător (elevii de la vocea a doua urmărind execuţia); apoi, vocea a
doua va fi cântată de copii, iar învăţătorul va cânta vocea întâi (elevii de la această voce urmărind
execuţia). Aceste aspecte demonstrative vor fi urmate apoi, de asamblarea celor două voci, lucru ce se
va realiza pe parcursul mai multor ore. Cântarea la două voci îşi are locul mai ales în cadrul activităţilor
extracurriculare, la ansamblul coral, unde realizările muzicale ale copiilor vor fi apreciate cu prilejul
serbărilor, spectacolelor, concursurilor. Recomandăm ca după o activitate de învăţare a unui cântec,
atunci când va fi repetat, să se recurgă la reactualizarea lui prin interpretarea model de către propunător
şi apoi va fi intonat de către întreaga clasă. Copiii vor interpreta individual ceea ce au învăţat abia după
2-3 ore de repetări ale cântecului. Evaluările este bine să fie realizate cu multă atenţie şi obiectivitate.
Astfel, pentru perioada preşcolară, interpretarea individuală va fi indicată doar pe secvenţe mici (vers,
strofă), integrată sub forma interpretării în lanţ sau dialogată. Stabilirea descriptorilor de performanţă se
va face ţinând cont de: fidelitatea interpretării muzicale, memorarea textului verbal, cursivitatea,
eventual sincronizarea, atunci când se recurge la interpretarea în grup.
Organizarea de competiţii între subgrupe este deosebit de stimulativă şi oferă o evaluare globală
a evoluţiei muzicale a copiilor. Pentru elevii claselor pregătitoare-IV, exigenţele interpretative vor fi
sporite, în aşa fel încât elevii vor fi puşi în situaţia de a interpreta secvenţe mai mari (o strofă şi refren)
sau cântecele în integralitatea lor. Trebuie acordată mai multă atenţie evoluţiei muzicale (la această
vârstă), întrucât trebuie realizate evaluări scrise ce au impact direct asupra interesului şi atenţiei fiecărui
elev faţă de orele de Educaţie muzicală (Muzică și mișcare). Cântecele oferă în acelaşi timp şi
posibilitatea de a constata capacitatea de înţelegere a componentelor de limbaj muzical (melodie, ritm,
formă, dinamică, agogică), de către copii în activităţi practice sau prin conversaţie. Prin modalităţile de
lucru şi repertoriile alese, prin cântec, învăţătorul sau educatoarea contribuie la educaţia muzicală a
copiilor, realizând astfel formarea şi consolidarea deprinderilor de bază, precum şi dobândirea
cunoştinţelor din domeniul muzical.

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi caracteristicile cântecului
2. Prezentaţi modele de consolidare a cântecului după auz

32
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

3. Prezentaţi modalitatea de realizare a cântecului prin solfegiu

4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin cântare în canon
5. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin cântare armonică

3. JOCUL MUZICAL – MODALITATE COMPLEXĂ DE EDUCAŢIE ARTISTICĂ A COPIILOR

Acţionând asupra simţurilor copilului, muzica trezeşte în el dorinţa de mişcare. Ţinând cont de
această influenţă, mişcările se folosesc ca mijloc de adâncire a impresiilor muzicale. Astfel, prin jocul
muzical se formează priceperi şi deprinderi muzicale, deoarece menţine interesul şi atenţia în timpul
lecţiilor, dezvoltă auzul, îndemânarea, calităţile intelectuale şi uşurează integrarea în activităţile
specifice grădiniţei şi şcolii. Prin jocul muzical se cultivă imaginile de mişcare legate de acţiune, de
activitatea practică, influenţând formarea actelor de voinţă. Jocul muzical contribuie îndeosebi la
dezvoltarea simţului melodic şi cel ritmic al copiilor. Jocul nu are o formă proprie fixă, ci se organizează
ca o activitate vie, având ca obiectiv o anumită sarcină didactică şi apelând la un material muzical
divers. Pentru ca rezultatele să fie cele aşteptate trebuie să fie corect conceput şi realizat. Organizarea
jocului muzical impune respectarea anumitor cerinţe: în alegerea jocului se va urmări scopul
educaţional: dezvoltarea simţului ritmic, melodic, dezvoltarea auzului, educarea calităţilor moral –
volitive, a interesului pentru muzică; locul de desfăşurare să fie spaţios, aerisit sau chiar în aer liber; să
fie asigurată baza materială necesară desfăşurării jocurilor; grupele de copii să fie împărţite pe criterii
egal – valorice.
În funcţie de sarcina muzicală urmărită, jocurile se clasifică în: jocuri muzicale melodice, ritmice,
cu mişcări sugerate de text, jocuri – dans, armonico – polifonice, jocuri – spectacol. Jocul muzical este
centrat pe cântec şi impune dinamizarea activităţilor de cântare prin mişcări sau diferite procedee de
interpretare, stabilite prin indicaţii de desfăşurare, indicaţii de regie impuse de melodie, de ritm sau text.
Orice cântec poate deveni joc, în funcţie de pregătirea muzicală, imaginaţia şi pasiunea cadrului
didactic. Modalităţile de interpretare vor include sarcini cum ar fi: interpretarea cu solist, pe roluri, în
dialog, pe grupe, efectuarea unor mişcări sau paşi de dans, ritmizarea sau marcarea timpilor,
interpretarea cu acompaniament instrumental. Sunt cele mai complexe forme de activitate muzicală şi
au ca sarcină dansul, mişcarea, interpretarea la două voci sau cu acompaniament şi jocul – spectacol.
a) Jocul muzical ritmic ajută şi pregăteşte copiii pentru iniţierea instrumentală, întrucât realizarea lui se
face prin marcarea ritmică (a timpului, a structurii ritmice, a pauzelor). La început este utilizat corpul
ca instrument de acompaniament, prin bătăi din palme şi picioare, iar apoi vor fi folosite şi jucării
muzicale, obiecte sonore sau instrumente de percuţie uşor de mânuit Propunem exemplele: Dogarul
(folclorul copiilor), Ninge liniştit, Zidarii, Puişorii vrabiei, 1 Iunie Omul de zăpadă, Fraga de Dan
Voiculescu.
b) Jocul muzical melodic valorifică predominant melodia şi diferitele forme de interpretare: pe roluri (cu
personaje), solist – grup, cu repetări în ecou. Exemplificăm cu următoarele cântece - joc: Barza, Trai
bun (folclorul copiilor),Iepuraşul şi băieţaşul, Ecoul , Merge raţa către lac, Azi Grivei e mânios de
Liviu Comes, Moţata de Anton Scornea. Realizarea lor necesită multă siguranţă în intervenţiile
copiilor-solişti sau ale grupelor, atenţie şi expresivitate în acelaşi timp.
c) Jocul muzical cu mişcări este uşor de realizat deoarece sarcinile sunt sugerate de text cu indicaţii
precise, dar pot fi stabilite şi de educatoare sau învăţător. Dificultatea acestora constă în executarea
sincronizată, în colectiv, simultan cu interpretarea cântecului. Recomandăm: Soldaţii, Vânătorul, La
râu, Şade raţa pe butoi , Cântec de primăvară.
d)Jocul muzical-dans formează deprinderea de a executa diferiţi paşi de horă, marş, alergare,
sincronizaţi cu interpretarea. Pentru aceasta, copiii vor cunoaşte foarte bine cântecul şi structura lui
(strofa şi refrenul), deoarece pe fiecare fragment sunt alţi paşi de realizat. Propunem următoarele

33
EUGENIA-MARIA PAŞCA

creaţii: De-a trenu’ Unu, doi de Alexadru Paşcanu, Prichindel, Cântec pentru o scenetă cu fluturaşi şi
flori de Dan Voiculescu.
e) Jocul muzical armonico–polifonic impune dezvoltarea auzului armonic. Acompaniamentul ritmic
concomitent cu interpretarea, isonul melodic sau ritmico – melodic, cântarea la două voci, în canon
sau cu acompaniament instrumental sunt câteva dintre modalităţile de realizare a acestuia.
Recomandate sunt următoarele creaţii: Să cântăm ritintineşte de Alexandru Paşcanu, Numărătoare
cu veveriţa, Ciuperca de Dan Voiculescu, Fluturaşul (folclorul copiilor), Bum, bam, bum, bum, Moş
Martin, Nani, pui de om şi Lăbuşcă întristat.
f) Jocurile muzicale-spectacol sunt cu adevărat forma completă din punct de vedere muzical a jocului,
deoarece combină cântarea, dansul, gestul, mimica, acompaniamentul, mânuirea unor imagini.
Necesită o pregătire temeinică atât din partea copiilor cât şi a propunătorului, atenţie şi oferă o
modalitate de exteriorizare artistică deosebită. De exemplu: Sprinteoara, Telefonul, Vechi ostaş, La
şcoală de Liviu Comes.
Realizarea didactică a desfăşurării jocurilor muzicale se stabileşte în funcţie de sarcina muzicală
care constituie suportul acestora. Fiind bazate pe cântec au mai multe sarcini de realizat impuse în
primul rând de învăţarea şi interpretarea cântecului, apoi adăugarea elementelor de joc, astfel, prin:
explicarea şi demonstrarea jocului de către propunător (instructajul), realizarea pe grupe cu sarcini
împărţite, executarea jocului de către toţi copiii conform cerinţelor, evaluarea. Există la copii – indiferent
de vârstă – tendinţa ca, odată cu învăţarea cântecului să efectueze şi elementele de joc; deoarece
acordă atenţie acestora, tratează baza muzicală (cântecul) cu mai puţină importanţă şi în final nu
reuşesc să înveţe temeinic jocul muzical. Consolidarea acestor jocuri se va face prin reactualizarea şi
repetarea cântecului şi apoi vor fi adăugate sarcinile de joc. Pot fi repetate şi în afara lecţiei, în excursii
şi alte activităţi extraşcolare. Atunci când se reiau jocurile muzicale este necesară reactualizarea
cântecului şi a sarcinilor de joc de către cadrul didactic şi abia apoi vor fi repetate cu mai multă
siguranţă de către copii. Implicarea propunătorului va fi interactivă, ca participant şi în acelaşi timp ca
observator.
Recomandăm culegeri ce cuprind jocuri muzicale ce se găsesc în anexă. Pentru grupa de vârstă
3-4 ani jocurile muzicale vor fi centrate pe mişcare, iar începând cu vârsta de 5 ani vor fi abordate şi
cele bazate pe elemente melodice, ritmice, dans, armonico-polifonice sau spectacol, putând fi realizate
într-o activitate de sine stătătoare, ţinând cont de timpul rezervat unei activităţi muzicale. Jocul este şi o
modalitate de fixare a unui cântec, de aceea s-a observat o mai solidă învăţare prin adăugarea unor
elemente de joc la repertoriul muzical însuşit, indiferent de categoria de vârstă. Trebuie făcută însă o
precizare legată de noţiunea de joc. Jocul muzical, ca mijloc de dezvoltare a aptitudinilor muzicale este
o exteriorizare a imaginii sonore cuprinsă în creaţiile muzicale şi nu trebuie confundat cu jocul didactic,
ca metodă de lucru. Simularea unor situaţii specifice învăţării se poate derula sub forma jocului de rol şi
oferă o modalitate concretă însuşirii muzicii. De asemenea există şi forme de desfăşurare a activităţilor
organizate ca jocuri, în paralel cu lecţiile. Jocurile muzicale prin complexitatea lor sunt instructive şi
educative, atractive, dinamice, le dezvoltă copiilor gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia. Prin structura
şi conţinutul lor contribuie la sociabilizarea, dezvoltarea spiritului de observaţie, a îndemânării şi
perspicacităţii, dând un caracter concret practicării muzicii. Evaluarea competenţelor dobândite de copii,
în cadrul jocurilor muzicale, se va face global, prin observarea modului de realizare a sarcinilor impuse,
concomitent cu interpretarea vocală.
Cei ce practică muzica observă indisolubila legătură dintre elementul sonor şi mişcare,
interpretarea fiind legată de mişcare. Există însă şi reversul: elementul sonor provoacă o reacţie prin
mişcare. Acest fapt ar trebui să ne atragă mai ales azi, atenţia, când suntem chemaţi să educăm prin
muzică. Deseori materialul muzical de predat oferă sau posedă impulsuri pentru mişcare, pentru
manifestări motrice spontane. Manifestările ludice dau posibilitatea copiilor să asimileze toate
cunoştinţele muzicale, fiind puşi în relaţie directă cu fenomenul sonor. Particularităţile creşterii şi
dezvoltării fizice ale copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani, motivează numărul mare de jocuri care include
componenta motrică, antrenând astfel pe lângă aparatul respirator şi audio–fonator şi pe cel vizual şi

34
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

locomotor, corpul în întregime, în scopul coordonării, echilibrării, preciziei şi independenţei. La această

vârstă, deja, se poate iniţia şi studierea unui instrument muzical (pian, vioară) concomitent cu însuşirea
notaţiei specifice.

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi caracteristicile jocului muzical
2. Prezentaţi modele de învăţare a jocului muzical
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a unui joc muzical ritmic
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor ritmice prin joc dans
5. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin joc spectacol

8.4. AUDIŢIA MUZICALĂ – FORMĂ DE CULTIVARE A GUSTULUI PENTRU VALORILE MUZICALE

Ascultarea muzicii constituie una dintre cele mai eficiente activităţi muzicale, prin mijlocirea căreia
copiii de la cele mai mici vârste, iau contact direct cu arta sunetelor. În aprecierea activităţii de
ascultare, ca activitate educativă, trebuie să pornim de la faptul că în stadiul ei spontan, ascultarea are
un caracter pasiv, de divertisment. Copiilor, în general, le place să asculte muzică şi diverse surse
sonore, fără însă a-şi pune problema aplicării şi înţelegerii conştiente a limbajului muzical. Ascultarea
muzicii în mod activ înseamnă a desfăşura o activitate intelectuală bazată pe cauzalitate. Mai precis, ei
trebuie să ştie de ce ascultă anumite fapte sonore, ce trebuie să urmărească prin ascultare, de ce le
place să asculte anumite lucrări muzicale. O problemă importantă ce apare pentru realizarea ascultării
active, este dezvoltarea atenţiei auditive, ca facultate intelectuală, fără de care nu se poate concepe o
ascultare creatoare, capabilă să favorizeze percepţii şi emoţii artistice. Educaţia muzicală are drept scop
dezvoltarea sensibilităţii estetice, a capacităţilor de exprimare şi receptare muzicală prin activităţi
practice (cântec, joc, audiţie), fiind gândită ca un proces complex şi unitar, desfăşurat stadial. Analizând
obiectivele cadru, vom observa că realizarea lor nu poate fi reuşită fără abordarea audiţiei. Astfel,
dezvoltarea capacităţilor interpretative (vocale şi instrumentale) nu este posibilă fără un model auditiv,
care trebuie să fie în concordanţă cu puterea de înţelegere şi redare, specifică fiecărei vârste.
Dezvoltarea capacităţii de receptare a muzicii şi formare a unei culturi muzicale are un suport direct prin
audierea diverselor creaţii muzicale în care vor fi incluse exemple în interpretări de referinţă.
Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical trebuie să conţină identificarea acestora în
fragmentele ascultate. Cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii muzicale, impune
reprezentarea prin vers, mişcare, culoare, conţinutul sugerat de muzica audiată, devenind stimul pentru
dezvoltarea disponibilităţilor faţă de artă.
Audiţia trebuie înţeleasă sub dublu aspect, metodă şi totodată mijloc esenţial de cultivare
muzicală, cu statut recunoscut odată cu acceptarea şcolii active muzicale (secolul al XX-lea). Ca
metodă este utilizată pentru formarea deprinderilor de ascultare a muzicii, de recunoaştere a
elementelor de limbaj muzical, învăţare de cântece şi jocuri muzicale. Este gândită ca o modelare
structurală şi informaţională prin mediul ambiant sonor. Timpul afectat acestei metode este scurt (3–5
minute) şi este combinată cu celelalte metode, putând uneori să le înlocuiască – demonstraţia, jocul,
exerciţiul. Poate reprezenta mijloc didactic, cu rol de îmbogăţire a informaţiei culturale cu valenţe
instructiv – educative, atunci când devine activitate de bază (15–20 minute). Audierea de piese
muzicale frumoase, interpretate artistic, dezvoltă sentimentul de dragoste pentru muzică, gustul estetic
muzical, capacitatea de concentrare pentru a înţelege şi simţi frumosul din muzică. Stimulează

35
EUGENIA-MARIA PAŞCA

activitatea intelectuală, dezvoltă memoria şi asigură o strânsă legătură între aparatul auditiv şi cel
fonator, ajută la înţelegerea muzicii.
Fiecare dintre aceste două aspecte, pentru a fi eficiente, vor parcurge, respectând trei etape.
Prima etapă va cuprinde exerciţiile pregătitoare de audiere ce constau în recunoaşterea modalităţii de
interpretare (vocală, instrumentală, vocal–instrumentală), stabilirea caracterului muzicii (vesel, trist, lent,
dinamic). Apoi va fi propusă audierea (ascultarea) de piese muzicale scurte, uşoare, pentru ilustrarea
sonoră a diferitelor teme – despre formaţii muzicale, creaţii reprezentând diferite categorii muzicale
(populară, cultă, divertisment, religioasă). Audiţia propriu-zisă impune prezentarea unor imagini
sugestive, utilizarea unor fragmente specifice vârstei. Dacă exerciţiile vor necesita doar 2–3 minute
pentru solicitarea auzului, atenţiei şi gândirii copiilor, ascultarea (pasivă) poate dura până la 5 minute.
Audiţia propriu-zisă (activă) poate ocupa din spaţiul temporal rezervat unei activităţi până la 7–10
minute. Cerinţele impuse de aceste activităţi vor fi adaptate capacităţii şi interesului copiilor, după
criteriul accesibilităţii, valorii artistice, didactice şi educative.
Accesibilitatea constă în respectarea capacităţii de intuire a structurilor muzicale şi receptare a
mesajului de idei şi sentimente, a puterii de concentrare în timp a copiilor (7-10 minute la grădiniţă, 10-
15 minute la clasele pregătitoare - II şi 15-20 minute la clasele III-IV). De asemenea, materialul muzical
trebuie ales gradat, de la lucrări vocale către cele vocal–instrumentale şi apoi instrumentale, de la
interpretarea individuală spre cea în grup. Pentru copiii preşcolari sunt recomandate piesele muzicale
cu text, întrucât ajută la înţelegerea mesajului, iar pentru şcolarii mici pot fi propuse şi piese
instrumentale, datorită nivelului mai mare de familiarizare cu arta sonoră. Valoarea artistică este
obligatorie prin calitatea interpretării ce trebuie să fie de referinţă, precum şi exemplele propuse. Este
ştiut faptul că o piesă frumoasă, sensibilă, cucereşte interesul copiilor, le dezvoltă simţul artistic pe când
alta, nereuşită din punct de vedere artistic, îi îndepărtează dezvoltând mai degrabă dezgustul faţă de
muzică.
Valoarea didactică este dată prin concordanţa dintre materialul audiat şi tema lecţiei, prin
măiestria pedagogică şi muzicală în organizarea acesteia de către cadrul didactic, prin problemele
muzicale pe care le însumează exemplele muzicale propuse. Gândirea interdisciplinară este necesară
prin cuprinderea unor cunoştinţe studiate la alte activităţi (de comunicare, ştiinţe, educaţie plastică,
educaţie fizică şi educaţie moral–religioasă), şi consolidarea acestora. Valoarea educativă se
recomandă prin conţinutul tematic pe care trebuie să-l transmită muzica audiată, copiilor. Trebuie
selecţionate cu mult simţ de răspundere exemplele cele mai valoroase din acest punct de vedere:
cântece şi jocuri din folclorul copiilor sau din creaţia pentru copii, basme muzicale şi basme cu cântece,
cântece şi jocuri populare (vocale şi instrumentale), creaţii corale, lucrări din creaţia cultă, piese de
muzică uşoară. Pentru ca eficienţa acestor activităţi să fie cea aşteptată este necesară respectarea
unor condiţii: - pregătirea propunătorului vizând informarea în domeniul artei muzicale cât şi în alte
specialităţi pentru a stabili conexiunile necesare; - pregătirea tehnică necesară desfăşurării audiţiei – a
sălii de clasă, a aparaturii audio.
Desfăşurarea didactică a audiţiei parcurge următoarele etape: pregătirea elevilor pentru audiţie,
prin asigurarea liniştii, poziţiei lejere de ascultare; captarea atenţiei copiilor prin povestire, dramatizare,
descriere, conversaţie, legate de conţinutul de idei şi sentimente. Audiţia propriu-zisă cuprinde
anunţarea titlului lucrării, a compozitorului şi interpreţilor; stabilirea elementelor ce trebuie urmărite în
timpul audiţiei, a caracterului muzicii; audierea lucrării; comentarea audiţiei şi stabilirea gradului în care
copiii au înţeles piesa muzicală; reaudierea piesei dacă există condiţii pentru aceasta (timp şi atenţie
stabilă din partea copiilor). Evaluarea audiţiei constă în stabilirea procentului de receptare a mesajului
muzical şi de recomandări pentru alte audiţii şi lecturi suplimentare, ca temă pentru acasă. Trebuie
subliniat faptul că audiţie înseamnă şi vizionarea unui program muzical organizat de colegii din grupele
sau clasele mai mari, ca şi interpretarea de către educatoare sau învăţător a unor piese (vocale, cu
acompaniament sau instrumentale).
Metoda audiţiei este utilă în orice etapă a lecţiei şi este însoţită de explicaţiile necesare. Audiţia,
ca activitate de sine stătătoare, poate ocupa tot spaţiul unei ore de educaţie muzicală, sau poate fi

36
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

combinată cu repetări de cântece şi jocuri muzicale. Pentru toate categoriile de vârstă piesele muzicale
cu text vor fi explicate tocmai prin intermediul ideilor incluse în text; va fi lecturat de cadrul didactic şi
apoi se va efectua audiţia. Basmele cu cântece sau cele muzicale au darul de a cuceri atenţia copiilor
atât prin integrarea dramatizată cât şi prin fragmentele muzicale incluse. Este recomandabil ca acestea
să fie audiate pe parcursul mai multor ore, datorită faptului că durează mai mult. Familiarizarea cu
sunetele specifice instrumentelor muzicale se va face treptat, pornind de la jocuri populare şi continuând
cu lucrări culte şi de divertisment. Necesară este vizualizarea acestora prin imagini sau chiar prin
prezentarea instrumentelor. Piesele orchestrale trebuie să facă parte din categoria muzicii cu program,
de aceea povestea sonoră va fi explicată cât mai atractiv. La clasele I-II utile sunt medalioanele
muzicale în care sunt prezentaţi mari muzicieni şi aspecte din copilăria lor: George Enescu, Ciprian
Porumbescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven. Repertoriul indicat pentru a fi audiat
va cuprinde: cântece pentru copii ce ilustrează universul copilăriei şi cel şcolar, vacanţa, natura, munca,
folclorul muzical românesc cu dansuri, cântece propriu-zise, folclorul copiilor şi creaţii specifice
obiceiurilor de iarnă; muzica de divertisment, se regăseşte prin piese de dans sau de audiat destinate
copiilor; muzica religioasă este prezentă prin colinde iar repertoriul cult prin piese corale, prelucrări
folclorice şi lucrări instrumental - simfonice din creaţia marilor compozitori români sau europeni.
Propuneri pentru audiții sunt în anexă.
La grupa mică timpul rezervat pentru audiţie nu poate depăşi 5 minute. De aceea acestea vor
conţine: cântece, jocuri şi numărători din folclorul copiilor, cântece pentru copii, cântece de muzică
uşoară pentru copii, cântece din basme. Pentru grupa mijlocie timpul pentru audiţie poate fi mărit până
la 7 minute şi pot fi incluse cântece şi jocuri din obiceiurile de iarnă (Cântece şi jocuri din folclorul
obiceiurilor calendaristice), cântece pentru copii, cântece de muzică uşoară pentru copii, cântece din
basme La grupa mare activitatea de audiţie poate ocupa 10 minute şi va cuprinde cântece propriu-zise
şi cântece de joc (Cântecul propriu-zis şi speciile sale), exemple muzicale din basme, colinde, coruri,
cântece de muzică uşoară, fragmente din lucrări simfonice. Activităţile de la clasa pregătitoare pot
include audiţii cu timp mai mare (15 minute) şi vor cuprinde: cântece din basme, coruri, jocuri populare,
(Jocuri şi instrumente populare), lucrări simfonice colinde, cântece de muzică uşoară. La vârsta şcolară
mică - clasele I-II, audiţiile vor dura 15 minute şi vor cuprinde fragmente muzicale de mai mici
dimensiuni. Recomandăm: cântece din basme, piese corale, cântece pentru copii, cântece de muzică
uşoară pentru copii, lucrări simfonice, cântece populare, colinde. Pentru clasele III-IV, audiţiile durează
până la 20 de minute şi vor conţine material muzical diversificat astfel: cântece populare, piese
simfonice, cântece de muzică uşoară, colinde, cântece din folclorul popoarelor, coruri din opere. În
ultimii ani au fost imprimate compact-discuri cuprinzând creaţiile marilor compozitori, fiind de fapt reluări
ale înregistrărilor iniţiale de pe discuri. De asemenea au apărut casete audio în seria Cutiuţa muzicală,
cu multe din cântecele repertoriului vocal pentru copii, dar am constatat că nu întotdeauna interpretările
respectă întocmai creaţia iniţială. De aceea, recomandăm multă responsabilitate în alegerea pieselor
pentru audiţie, ţinând cont şi de calitatea interpretării.
Muzica joacă un rol important în echilibrarea şi adaptarea individului, putând îndeplini simultan
sau succesiv, diverse funcţii. Are, în primul rând, un rol cultural, întrucât este importantă în dezvoltarea
şi achiziţionarea patrimoniului cultural din partea copiilor. Ei sunt capabili de un contact spontan cu
lumea muzicii, favorizându-le dezvoltarea unor facultăţi precum: fixarea atenţiei, sensibilizarea auzului,
dezvoltarea memoriei, suscitarea imaginaţiei şi creativităţii. Valoarea pedagogică şi de îmbogăţire
culturală prin abordarea şi practicarea muzicii nu se limitează numai la ajutorul pe care ea poate să-l
aducă dezvoltării copilului, având o mare importanţă în viitor. Ea ajută la dezvoltarea gustului şi simţului
estetic. Rolul de divertisment uneori depăşeşte rolul cultural, permiţând o continuă îmbogăţire a
cunoştinţelor, relaxare, linişte, reconfortare, bucurie, evadare din realitate. Rolul terapeutic al muzicii
este evident atunci când este utilizată în anumite tehnici de psihoterapie. Gândită şi din acest unghi,
audiţia muzicală devine foarte importantă datorită rezultatelor pozitive constatate în mod constant. Rolul
cadrului didactic este foarte important atunci când alege fragmentele şi piesele muzicale pentru audiere,

37
EUGENIA-MARIA PAŞCA

mai ales în perioada prenotaţiei, gândind la finalitatea demersului didactic, către o educaţie permanentă
pentru valoare autentică şi evitarea kitsch-ului.

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi caracteristicile audiţiei muzicale
2. Prezentaţi modele de abordare a audiţiei muzicale
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a unei audiţii muzicale în perioada prenotaţiei
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei prin audiţie muzicală
5. Explicaţi aspectele pe care le poate avea audiţia în educaţia muzicală

Bibliografie obligatorie:
Referințe principale:
 Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma Moodle:
http://da.psih.uaic.ro/login/index.php
Referințe suplimentare:
 Aldea Georgeta, Munteanu Gabriela - 2006, Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
 Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta,
Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
 Pașca Eugenia Maria, Gherghescu Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice,
vol. IV, Strategii de abordare disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale în învățământul
primar simultan, Iași: Editura Artes, 2009,
 Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei din
perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi

IMPORTANT
Materiale didactice:
1. xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti
2. xxx - 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV, MEN,
Bucureşti,
3. xxx – 2005 - 2006 Manualele alternative de educaţie muzicala – clasele III, IV,
4. Paşca Eugenia Maria – 2001, Educaţie muzicală pentru preşcolari, caiet I şi II, Editura „Sfera”,
Bârlad,
5. Pașca Eugenia Maria, Dimensiuni ale educației artistice, vol. I, Fiecare copil are nevoie de educație
muzicală, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD,
6. Truse muzicale, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD, 6. Truse muzicale

38