Master-class

„Creativitatea pedagogică”
 Stein (1962, p. 134) defineşte creativitatea ca: “procesul care
duce la făurirea unui nou, acceptat de un grup de oameni ca fiind util,
adecvat şi satisfăcător”.
Învăţarea creativă reprezintă o formă a învăţării care are ca scop
final realizarea unor comportamente individuale şi colective orientate spre
căutarea, aflarea şi aplicarea noului. Printre obiectivele urmărite de
învăţarea creativă pot fi enumerate: formarea la persoanele şi
colectivităţile supuse procesului instructiv-educativ a unor structuri
psihice operatorii pentru o rezolvare a problemelor într-o manieră
inovatoare, promovarea şi asimilarea unor tehnici şi metode euristice la
toate nivelurile procesului de învăţământ.
Profilul competențelor cadrului didactic creativ este
următorul:
• pedagog care “construieşte dispozitive de învăţare procedurală”;
• proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor
ştiinţifice;
• mediator, facilitator al învăţării;
• consilierul elevilor;
• coordonator al muncii elevului;
• co-evaluator alături de elev al procesului şi produsului.
 Iată câteva moduri prin care cadrul didactic
stimulează creativitatea elevilor:
a) încurajează gândirea divergentă;
Exemple:”Puteți întelege în alt mod această întrebare?”sau recompense pentru încercări de a găsi soluții noi,
chiar dacă rezultatul final nu e unul excelent.
b) tolerarează opiniile nonconformiste;
Exemple: se cere elevilor să-și argumenteze părerile divergente;
c) încurajează elevii să aibă încredere în propriile judecăți;
Profesorul trebuie să faciliteze activitățile în care elevii formulează întrebări pentru care au și răspunsuri.
d) accentuează faptul că orice om este capabil să fie creativ într-o anumită măsură.
Se evită exemple de mari artiști sau inventatori. Trebuie recunoscute și apreciate eforturile creative ale
elevilor.
Experiența la catedră dovedește cum se poate
înlesni creativitatea. Iată câteva exemple:
• încurajând elevii să gândească, dar fară să fie amenințați că vor fi evaluați.
Evaluarea îi blochează uneori pe elevi în actul creativ. Trebuie acceptate erorile ca
elemente ale procesului creativ;
• prin încurajarea curiozității, a explorării, a experimentării, a punerii de întrebări, a
testării și incurajării talentelor creative ;
• recompensând ideile noi ,originale;
• prin neimpunerea unei soluții în rezolvarea de probleme;
• oferind idei controversate care să-i antreneze să gândească și să-și pună singuri
probleme;
• încurajând elevii să-și noteze ideile proprii în caiete de notițe sau jurnale.
 Metodele de stimulare a creativităţii parcurg , într-un fel
sau altul, aceeaşi succesiune de paşi, şi anume:
1. Prelucrarea problemei sau a cerinţei într-un sens foarte larg, pornind de la definirea acesteia,
continuând cu identificarea aspectelor critice pe care le conţine şi terminând cu obiectivele urmărite.
2. Culegerea de informaţii cu privire la elementele necunoscute, elementele noi, toate informaţiile
formând ulterior conţinutul unui material scris.
3. Ordonarea informaţiilor culese prin punerea lor într-o formă inteligibilă, uşor detectabilă, de tipul:
sortare , grupare , notare.
4. Rafinarea informaţiilor – stabilirea de relaţii dintre acestea , similitudini, analogii, diferenţe, raporturi
cauze – efect.
5. „Digerarea” informaţiilor ca fază de incubare deliberată, prin renunţarea la abordarea conştientă şi
„punerea la lucru” a subconştientului, relaxare voită, discutarea altor probleme.
Școala trebuie să stimuleze potențialul creative al fiecărui elev, creativitatea devenind educabilă în condițiile
abordării unui management modern în care cadrul didactic este preocupat, în principal, de crearea unui
mediu/climat corespunzător, prin care își propune să utilizeze metode modern de învățare, să promoveze
manifestarea liberă a elevilor, dar și să cunoască și să stimuleze potențialul creator al fiecărui elev.
Metodele de stimulare a creativității, pot fi definite ca un sistem de procedee specifice, polivalente, orientate
spre dezvoltarea mentală a elevului, prin oferirea de oportunități pentru a încerca idei noi, modalități noi de
gândire și de rezolvare a problemelor. Printre metodele cele mai eficiente de stimulare a creativității se
numără: brainstorming, starbursting, metoda pălăriilor gânditoare, metoda Frisco, sinectica, jocul didactic.
 Metoda pălăriilor gânditoare

• Tehnica celor șase pălării de gândire promovează articularea diferitelor opinii și gândirea diferită în
situații diverse. Elevii, prin această tehnică, găsesc soluții din deduceri din propriile experiențe, își
definesc și analizează sentimentele și evaluează sentimentele altora, fiind empatici. Pălăriile sunt de
fapt, simboluri ale unor stiluri/tipuri de gândire. Această metodă se bazează pe interpretarea de
roluri în funcţie de pălăria aleasă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul.
• Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru.
Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.
Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care
îl joacă.
Corespondenţa dintre culorile pălăriilor şi roluri:
1. pălăria albă – informează: este legată de fapte obiective şi de cifre, albul fiind neutru şi obiectiv;
2. pălăria roşie – spune ce simți: dă frâu liber imaginaţiei și permite identificarea unor puncte de vedere cu
nuanţă emoţională, fiind o culoare asociată frecvent cu trăirile emoţionale, oferă libertate imaginației și sentimentelor;
3. pălăria neagră – identifică greșelile: este axată pe prudenţă şi evidenţiază dezavantajele unei idei, negrul fiind
asociat cu sobrietatea;
4. pălăria galbenă – aduce beneficii în mod creativ: presupune asumarea unui rol optimist, pozitiv, galbenul
sugerând speranţă;
5. pălăria verde – generează idei noi: a cărei culoare inspiră abundenţă, creştere fertilă, presupune uşurinţa în
formularea ideilor noi, stimulând gândirea creativă;
6. pălăria albastră – clarifică: sugerează culoarea cerului aflat deasupra tuturor lucrurilor, presupune controlul,
organizarea şi folosirea celorlalte pălării, supraveghează și dirijează bunul mers al activității.
Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind din
perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Întrebări / formulări specifice fiecărei culori:
 Brainstorming
Brainstorming-ul oferă posibilitatea manifestării libere, spontane a gândirii şi imaginaţiei
membrilor grupului, precum şi creşterea productivităţii creativităţii individuale ca
urmare a interacţiunii membrilor într-o situaţie de grup. Tehnica asaltului de idei nu
este indicată pentru orice fel de problemă.
Brainstormingul se poate folosi şi în şcoală, atât în cadrul orelor curente, cât şi în
cadrul orelor educative ori în cercurile pe specialităţi.
 Starbursting (Metoda stelară)
• Provenit din limba engleză (star= stea, burst= a exploda), termenul desemnează o metodă similară
brainstorming-ului, cu care totuși nu se confundă. Ea presupune organizarea clasei de elevi într-un grup și
stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstorming-ul dezvoltă construcția de idei pe idei.
Practic, se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie de hârtie, apoi se înșiră, în jurul conceptului
respectiv, cât mai multe întrebări care au legătură cu el. Se recomandă, pentru început, întrebări uzuale, de
tipul: Cine?, Ce?, Unde?, Când?, Din ce cauză?, care pot da naștere, ulterior, altor întrebări, unele chiar
ciudate, dar binevenite (prin ele urmărindu-se, în fond, și interpretări neașteptate ale operei literare, sau
constatarea unor analogii aparent surprinzătoare între opere literare, autorii lor sau personaje)
Etape:
• Propunerea problemei.
• Organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea notând problema pe o foaie de hârtie.
• Elaborarea, în fiecare grup, a unei liste cu întrebări diverse, care au legătură cu problema de discutat.
• Comunicarea rezultatelor activității de grup.
• Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
 Sinectica
Sinectica numită şi metoda asocierii libere de idei sau metoda analogiilor este o metodă de
creativitate în grup care a fost elaborată de către profesorul Williams I. Gordon de la
Universitatea Harward ,în anul 1961. Sinectica urmăreşte să îmbine în actul creaţiei situaţii
aparent eterogene şi din diferite domenii aşa cum ar fi:
- trecerea de la concret la abstract şi invers;
- trecerea de la sistemele biologice la cele tehnice;
- imaginarea unor soluţii ce depăşesc limitele controlului raţional imediat etc.
 Jocul didactic
Jocul didactic are o mare valoare educativă, întrucât prin joc elevii îşi încearcă abilităţile de găsire
a diferitelor soluţii posibile pentru realizarea unei teme. Jocul pune în faţa elevilor situaţii noi pe
care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de iniţiativă , fantezie, voinţă, spontaneitate. Prin
organizarea unor activităţi de joc, se oferă elevilor posibilitatea ca ei să-şi afirme personalitatea în
ansamblu şi să se bucure atât de plăcerea jocului, cât şi de o anumită stare interioară de
autoafirmare. Prin joc, elevii sunt antrenaţi în lecţie, devin activi părăsind rolul de simpli
spectatori.
 Atelier didactic
• Participanții vor fi repartizați în grupe, maximum câte 6 persoane.
• Prin tragerea la sorți vor selecta o metodă didactică creativă și o vor aplica pentru a
soluționa sarcina propusă.
• Timp de activitate: 20 min.
• Membrii grupului vor prezenta soluția și argumentele.