UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

METODE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII

Lect. Univ. Dr.:

Constăngioară Alexandru
Studentă:
Cosma Dalia Emanuela
Anul I

2022

1
 Metode de stimulare a creativității
,,Creativitatea presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită
organizare (stilistică) o proceselor psihice în sistem de personalitate.” afirma P. Popescu –
Neveanu.

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau
concepte noi, concept care, în viziunea multor oameni se asociază cu artele: muzica, teatrul,
dansul, literatura etc. pe care le numim deseori "arte creative", însă creativitatea este la fel de
importantă pentru progresele din științe, matematică, tehnologie, politică, afaceri cât și în toate
domeniile vieții cotidiene.

Creativitate e sinonim cu gândire divergentă, capabilă adică să rupă schemele

experienţei. E creativă o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să
descopere probleme unde alţii găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în situaţiile
fluide în care alţii presimt numai pericole, capabilă de judecăţi autonome şi independente,
care respinge ceea ce este codificat, care manipulează din nou obiecte şi concepte fără
să se lase inhibată de conformisme. Ca formaţiune psihică deosebit de complexă, creativitatea
se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficienţă, valoare,
ingeniozitate, noutate, originalitate.

Productivitatea se referă la numărul mare de idei, soluţii, lucrări de specialitate,

produse mai mult sau mai puţin materiale.

Utilitatea priveşte în special rezultatele acţiunii, care trebuie să fie folositoare, să

contribuie la bunul mers al activitaţii.

Eficienţa are în vedere caracterul economic al performanţei, se referă la randamentul

acţiunii, la performanţele care se pot obţine prin folosirea rezultatelor activităţii creatoare.

Valoarea produselor activităţii creatoare trebuie să prezinte însemnătate din punct

de vedere teoretic sau practic.

Ingeniozitatea presupune eleganţa şi deosebita eficacitate a metodelor de rezolvare.

Noutatea se referă la distanţa în timp a lucrurilor, ideilor.

Originalitatea se apreciază prin raritatea ideilor, soluţiilor sau produselor.

Creativitatea nu se limitează doar la factori intelectuali, ca gândirea divergentă şi

imaginaţia creatoare; factorii non-intelectuali precum: motivaţia, afectivitatea, atitudinile
2
creative sunt cel puţin la fel de importante ca şi factorii intelectuali. Motivaţia intrinsecă
este motivaţia creativă autentică şi presupune realizarea unei activităţi deoarece este
percepută ca fiind interesantă, plăcută, provocatoare prin ea însăşi, generatoare de bucurie
şi satisfacţie.

Creativitatea este o capacitate umană ce se găseşte la fiecare individ sub o formă

latentă, virtuală, în grade şi proporţii diferite. Procesul creativ este însă un proces complex,
continuu, dinamic, efervescent, laborios, care necesită multiple şi variate mecanisme
operaţionale, energetice şi de autoreglaj.

Educaţia de azi necesită o reorientare pentru a corespunde cerinţelor prezentului dar

mai ales viitorului, de aceea - cel care este responsabil de instruirea micilor elevi, are menirea
de a redimensiona activitatea instructiv-educativă astfel încât să stimuleze potenţialul de
învăţare al şcolarilor la nivelul maxim. În şcoala contemporană, instuirea interactivă are
abordări ştiinţifice complexe, interdisciplinare, sunt modalităţi moderne de stimulare atât a
învăţării cât şi a dezvoltării personale; favorizează schimbul de idei, de experienţe, de
cunoştinţe.
În vederea realizării acestui deziderat, poate folosi cu succes metode, tehnici şi
procedee care implică activ elevul în procesul de învăţare.
Metodele şi tehnicile utilizate la ore pentru a construi un cadru adecvat învăţarii activă
constituie elemente esenţiale ale strategiei didactice, ele reprezentă latura executorie, de punere
în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat. Metodele interactive
îmbină fructuos munca individuală a elevului cu munca în echipă/în colectiv, le dezvoltă o
motivaţie intrinsecă; dezvoltă creativitatea educaţilor, implică întreg colectivul de elevi, elevul
devenind obiect şi subiect al propriului act de instruire şi educare; îmbină armonios învăţarea
individuală cu învăţarea socială şi nu în ultimul rând stabilesc relaţii de colaborare şi
comunicare între membrii unui grup.
În didactica teoretică sunt prezentate metodele de stimulare a creativităţii,
strategii didactice care pot fi aplicate cu maximum de eficienţă.
Metodele de stimulare a creativităţii pot fi definite ca un sistem de procedee
specifice, polivalente, orientate spre dezvoltarea mentală a elevului, prin oferirea de
oportunităţi pentru a încerca idei noi, modalităţi noi de gândire si de rezolvare a problemelor.
Strategia pentru o predare creativă în scoală reprezintă organizarea proiectivă a unei înlănţuiri
de situaţii educaţionale prin parcurgerea cărora elevul dobândeşte cunoştinţe noi, priceperi,
deprinderi si competenţe. Încurajarea elevilor să înveţe dincolo de a memora şi a utiliza niveluri

3
mai profunde de gândire şi sprijinirea cadrelor didactice în aplicarea strategiilor de predare
creativă sunt benefice atât cadrelor didactice cât şi elevilor.
BRAINSTORMING (Furtună în creier) este una dintre cele mai răspândite metode în
stimularea creativităţii, provine din engleză, din cuvintele brain (creier) şi storm (furtună), la
care se adaugă desinenţa ,,ing” specifică limbii engleze, toate acestea însemnând furtună în
creier, efervescenţă. Metoda a fost concepută de A.F. Osborn în 1938 şi prezintă numeroase
asemănări cu o veche metodă indiană numită Prai Barshana, adică în traducere o strategie ce
nu admite niciun fel de critică.
Braistorming-ul are la bază două principii:
- cantitatea generează calitatea;
- amânarea judecăţii;
* iar din aceste principii derivă patru reguli:
- imaginaţia este liberă;
- lipseşte orice gen de criticism;
- pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai
mare;
- ideile emise de ceilalţi sunt preluate şi prelucrate lor ca într-o reacţie în lanţ.
Grupul de brainstorming poate avea un număr par de membri (între 2-12), fiecare
grup alegându-şi un conducător şi un secretar; etapa producţiei de idei durează între 15-45
minute (optim 30 min.)
Brainstorming-ul are două etape majore:
- etapa luminii verzi – etapă în care se emit ideile, iar secretarul consemnează cu maximă
exactitate toate ideile emise de participanţi;
- etapa luminii roşii constă în evaluarea critică şi conducătorul verifică lista ideilor
colectate.
În mod concret, se poate cere elevilor:
-să găsească cât mai multe titluri pentru un text literar dat;
-să atribuie unor lucruri cât mai multe însușiri omenești;
-să găsească însușiri potrivite personajelor date, etc.
Prin folosirea acestei metode se provoacă elevii, sunt solicitaţi să participe activ, se
dezvoltă capacitatea lor de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce
priveşte alegerea soluţiilor optime şi se exersează atitudinea creativă şi exprimarea
personalităţii.

4
 Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple:

 obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvatoare;

 costurile reduse necesare folosirii metodei;
 aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
 stimulează participarea activă;
 dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării
amânate;
 dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă;

Limitele brainstorming-ului:

 nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;

 depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul dorit;
 oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;
 uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi;
 poate să apară fenomenul numit „chiul social“ (când responsabilitatea se
împarte între mai mulţi indivizi, unii depun mai puţin efort).

STARBURSTING (explozia stelară) este o tehnică de stimulare atât a creativităţii
individuale cât şi a celei de grup (organizată în grup, starbursting facilitează participarea
întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări). Ca strategie didactică este
similară brainstorming-ului şi are drept scop acela de a obţine cât mai multe întrebări şi implicit
cât mai multe conexiuni între concepte.
Termenul ,,starbursting“ provine din engleză şi este compus din: “star” = stea şi
”burst” = a exploda.
Concret, se poate proceda astfel: se propune o temă a cărei soluţie trebuie identificată
pe o foaie, în jurul acesteia se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea, folosind
întrebările de genul: ce?, când? de ce ?, unde?, cine?. Unele întrebări duc la alte întrebări din
ce în ce mai complexe şi care necesită o concentrare tot mai mare.

5
 Cine?

Ce ? tema Unde?

Când? De ce ?

Etapele realizării:
1. Propunerea unei probleme.
2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale.
3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse.
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup.
5. Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă.
6. Facultativ, se poate proceda şi la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.

TEHNICA 6 / 3 / 5 este asemănătoare branstorming-ului, cu precizarea că ideile noi se

scriu pe foile de hârtie care circulă între participanţi, de aceea se mai numeşte şi metoda
brainwriting.
Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie
de hârtie câte 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute (deci se obţin 108
răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup).
Etapele metodei 6/3/5 sunt:
a) Se împarte clasa în grupe a câte 6 membri fiecare.
b) Se formulează problema şi se explică modalitatea de lucru (elevii primesc fiecare
câte o foaie de hârtie împărţită în trei coloane).
c) Se desfăşoară activitatea în grup- o îmbinare a activităţii individuale cu cea
colectivă: fiecare dintre cei 6 participanţi are de notat pe o foaie 3 soluţii (în tabelul

6
 cu 3 coloane), într-un timp maxim de 5 minute apoi foile migrează apoi de la stânga
spre dreapta până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din
stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin
formulări noi, adaptându-le, îmbunătăţindu-le şi reconstruindu-le continuu.
d) Se analizează soluţiile şi se reţin cele mai bune; se centralizează datele obţinute,
se discută şi se apreciază rezultatele.
Tehnica 6/3/5 este o metodă care:
- oferă elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se exprima;
- similară brainstorming-ului, stimulează construcţia de „idei pe idei”;
- încurajează solidaritatea în grup şi competiţia între grupuri, îmbinând munca
individuală cu cea de echipă;
- are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât şi procesele
psihice superioare (gândirea cu operaţiile ei: analiza ideilor emise de ceilalţi,
comparaţia, sinteza, generalizarea şi abstractizarea; dezvoltă imaginaţia,
creativitatea, calităţile atenţiei etc);
Dezavantajele acestei metode rezultă din constrângerea participanţilor de a răspunde
într-un timp fix; pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri iar elevii pot fi
influenţaţi de soluţiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ.

METODA PHILIPS 6 / 6 a fost elaborată de către profesorul de literatură J. Donald

Philips care a testat-o la Universitatea din Michigan; este similară brainstorming-ului şi tehnicii
6/3/5, dar se individualizează prin limitarea discuţiei celor 6 participanţi la 6 minute şi acest
fapt are ca scop intensificarea producţiei creative, ca şi în cazul tehnicii 6/3/5.
Etapele metodei Philips 6/6 sunt următoarele :
 se constituie grupurile de câte 6 (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup),
secretarul fiecărui grup are în plus sarcina de a consemna ideile colegilor iar
conducătorul este cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă
concluziile,
 se înmânează tema /problema ce urmează a fi dezbătută în particular, de către
fiecare grup şi se motivează importanţa acesteia,
 se desfăşoară discuţiile pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute-
discuţiile pot fi libere -fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin
ideile cele mai importante sau pot fi discuţii progresive în care fiecare

7
 participant expune în cadrul grupului său o variantă care e analizată şi apoi se
trece la celelalte idei,
 se colectează soluţiile elaborate:conducătorii fiecărui grup expun ideile la care
au ajuns sau le predau în scris coordonatorului colectivului –profesorului,
 se discută colectiv apoi se adoptă decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia
finală, pe baza ierarhizării variantelor pe tablă,
 se încheie discuţia în urma prezentării din partea profesorului a concluziilor
privind participarea la desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor
întreprinse.
Avantajele metodei Philips 6/6 sunt similare braistorming-ului şi tehnicii 6/3/5,
deoarece permite facilitarea comunicării, obţinerea într-un timp scurt a numeroase idei, prin
intensificarea demersului creativ şi prin stimularea imaginaţiei tuturor participanţilor şi
întăreşte coeziunea grupului, angajând elevii în evaluare/autoevaluare; cooperarea din
interiorul echipei se îmbină cu competiţia dintre grupuri.
Dezavantajele apar atunci când numărul elevilor nu este multiplu de 6 şi mai
pot fi create de limita de timp impusă, de 6 minute.
SINECTICA este metoda care îi aparţine lui W.J.J. Gordonşi a fost elaborată în 1944,
ea fiind mai complexă dar mai puţin utilizată ca brainstorming-ul.
Sinectica se particularizează prin două aspecte majore:
- se aplică doar în situaţie de grup;
- se elaborează doar o singură idee /o singură soluţie, deci este o metodă calitativă;
- este o metodă complexă pentru că nu se rezumă doar la găsirea soluţiei problemei ci
merge mai departe la elaborarea modelului, la experimentarea acestuia, la prospectarea pieţii.
Sinectica se bazează pe două principii:
- transformă ceea ce este necunoscut/ nefamiliar în familiar /accesibil/cunoscut;
- transformă familiarul în straniu, adică se distanţează de problemă, o reconstituie dintr-
o perspectivă neuzuală.
Metoda sinectică este mai accesibilă elevilor mici, din primii trei ani de şcoală, datorită
faptului că nu necesită un proces de gândire de mare profunzime. Utilizarea acestei metode
poate duce la greşeli, dacă se formulează probleme simple ce nu sunt necesare, deoarece
procesul de gândire nu este orientat în mod clar spre întrebarea finală, pentru că nu porneşte de
la această întrebare.

8
 DISCUŢIA PANEL -în engleză termenul „panel” înseamnă „juraţi”. Şi în acest caz e
vorba de participarea unor colectivităţi mai mari. Discuţia propriu-zisă se desfăşoară într-un
grup restrâns („juraţii”) format din persoane foarte competente în domeniul respectiv. Ceilalţi
– pot fi zeci de persoane – ascultă în tăcere ceea ce se discută, dar pot interveni prin bileţele
trimise „juraţilor”. Uneori bileţelele sunt din hârtie colorată: cele albastre conţin întrebări, cele
albe – sugestii, cele roşii – păreri personale. Mesajele sunt primite de unul din membrii
participanţi la dezbatere, care introduce în discuţie conţinutul unui bileţel, când se iveşte un
moment prielnic (de aceea i se spune ”injectorul de mesaje”). Discuţia este condusă de un
animator. La sfârşit, persoanele din sală pot interveni şi în mod direct, prin viu grai. În încheiere
animatorul face o sinteză şi trage concluziile.

9
 BIBLIOGRAFIE

1. Cosmovici Andrei, 1996, Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi;

2. Cosmovici Andrei, Luminiţa Iacob, 1999, Psihologie şcolară, Editura Polirom,

Iaşi;

3. Nicola Ioan, 2003, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti;

4. Sălăvăstru Dorina, 2004, Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi;

5. Cucoș Constantin, 2014, Pedagogie –Ediția a III-a adăugită și revizuită, Editura

Polirom, Iași.

10