CREATIVITATE ȘI INOVAȚIE ÎN ÎNVĂȚARE

PREDARE CREATIVĂ – ÎNVĂȚARE CREATIVĂ

Prof. înv. primar Selicean Gina

Școala Gimnazială Nr.29 ,,Mihai Viteazul” Constanța

,,Creativitatea înseamnă să gândești lucruri noi. Inovația înseamnă să le faci.”

Theodor Levi

Creativitatea există în fiecare dintre noi. Toţi suntem creativi, însă educaţia pe care o
primeşte un individ şi metodele pe care acesta le foloseşte zi de zi, ca să îşi stimuleze gândirea, fac
din unii oameni să fie mai creativi decât ceilalţi. Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care
folosește inventiv experiența și cunoștințele acumulate, oferind soluții și idei originale și eficiente.
Dezvoltarea potenṭialului creativ, nu se realizează de la sine. Creativitatea este educabilă. Sunt
necesare acṭiuni continue şi organizate, de stimulare şi activare, iar fără dezvoltarea lor, nu o să te
consideri niciodată o persoană creativă. Educaţia şi metodele folosite joacă un rol important în
stimularea creativităţii.
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea
copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica
tradiţională prin care era un furnizor de informaţii. În contextul învăţământului actual, centrat pe
copil, profesorul devine un coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi
încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere.
Predarea creativă şi respectiv, învăţarea creativă reprezintă atribute ale învăţământului
modern. Predarea creativă pregăteşte şi încurajează învăţarea creativă. Predarea creativă vizează un
antrenament intelectual şi motivaţional-atitudinal al elevului în raport cu conţinuturile abordate.
Învăţarea creativă se defineşte prin faptul că elevii sunt implicați intelectual şi acţional în
descoperirea cunoştinţelor, în generarea noului pe baza a ceea ce au învăţat. Învăţarea creativă se
bazează pe căutare activă, pe explorare, problematizare, polemizare pe punere şi rezolvare de
probleme în manieră originală. Stadiul superior al creativităţii îl reprezintă inovaţia. Conceptul este
definit ca „producere a ceva nou, care este asimilat şi obiectiv în activitate, relaţii, produse” (Paul
Popescu-Neveanu).
Din perspectiva elevilor, principalele obstacole în calea unei învăţări creative sunt: teama de
a nu greşi, de a nu se face de râs, timiditatea, graba de a accepta prima idee, descurajarea, lipsa
perseverenţei, pasivitatea, percepția de sine devalorizantă (de genul ,,Nu sunt o persoană creativă”),
intoleranţa faţă de ideile colegilor, conformismul, etc.
La întrebarea: ”Cum se poate gândi şi învăţa creativ?”, P. Mureşan (1990) ne oferă câteva
recomandări:
 emiterea a cât mai multor idei noi şi originale, identificarea cât mai multor relaţii, asocieri sau
reprezentarea a cât mai multor sensuri (fluiditatea gândirii);
 înţelegerea şi regândirea infomaţiilor de cât mai multe perspective;
 renunţarea la vechile scheme, modele sau strategii rezolutive şi experimentarea în pemanenţă a
altora noi (flexibilitatea gândirii);
 investigarea, problematizarea, experimentarea mintală a informaţiei prin punerea cât mai multor
întrebări asupra lucrurilor;
 practicarea unei învăţări active, făcând ceva: scoaterea ideilor principale dintr-un text, eleborarea de
scheme, de grafice, de referate, proiecte, aplicarea cunoştinţelor în practică, în rezolvarea de exerciţii
şi probleme etc;
 practicarea unei învăţări anticipative (anticiparea cauzelor, efectelor, rezultatelor, consecinţelor,
soluţiilor, evoluţiilor unui fenomen; învăţarea pentru viaţă şi nu doar pentru a face faţă la lecţii, la
teze sau la examene).
Opusul învăţării creative este învăţarea reproductivă (de menţinere), caracterizată prin
asimilarea de cunoştinţe sub presiunea lucrărilor de control, a tezelor, examenelor, etc. Învăţarea
reproductivă ne ajută să facem faţă schimbărilor previzibile, în timp ce învăţarea creativă dezvoltă
capacitatea de a face faţă situaţiilor noi, imprevizibile. Astăzi în şcoli se pune tot mai mult problema
predării şi învăţării creative. Având în vedere că valoarea oricărui model sau tip al predării şi învăţării
este validată şi probată prin superioritatea rezultatelor produse, se impune şi reconsiderarea evaluări
din această perspectivă. Aceasta înseamnă o orientare a actului evaluativ spre determinarea şi
încurajarea potenţialului creativ al elevilor. Diversificarea metodelor de evaluare, încurajarea
autoevaluării şi interevaluării, accentuarea caracterului formativ al evaluării sunt câteva măsuri pe
care le suportă activitatea de evaluare din perspective pedagogiei creativităţii.
Creativitatea nu se poate realiza numai prin educarea gândirii. Un rol important revine
factorilor motivaţionali. Mulţi autori consideră că motivaţia este o componentă vitală a creativităţii.
În şcoală, motivaţia principală o constituie pentru majoritatea elevilor, obţinerea unor note mari, dar
şi satisfacţia multor elevi de a descoperi noutăţi, fapte şi idei noi.
Prin intermediul metodelor și tehnicilor de învățare activă, activitățile propuse elevilor în scopul
sporirii gradului de implicare activă și creativă în școală, trebuie să asigure:
1. Stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente și laterale;
2. Libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor, a faptelor.
3. Utilizarea talentelor și a capacităților specifice fiecărui individ în parte;
4. Incitarea interesului către nou, necunoscut și oferirea satisfacției găsirii soluției după depunerea
unui efort de căutare de către elev;
5. Exersarea capacităților de cercetare, de căutare de idei, de informații, de posibilități de transfer de
sensuri, de criterii de clasificare;
6. Dezvoltarea capacității de organizare de materiale, de idei prin întocmirea de portofolii asupra
activității proprii, de colecții de cuvinte, de obiecte, de contraste;
7. Organizarea de discuţii pe anumite teme, inițierea de jocuri, de excursii.
8. Educarea capacităţii de a privi altfel lucrurile, de a-și pune întrebări neobișnuite despre lucruri
obișnuite.
În concluzie, pentru a dezvolta gândirea creativă e important să stârnim curiozitatea elevilor,
încurajându-i să răspundă la cele mai importante întrebări: „De ce?”, ,,Ce-ar fi dacă?”, determinându-
i astfel să fie curioși, să caute sistematic răspunsuri, să găsească alternative, să țină cont de
argumentele celorlalți.

Bibliografie

1. Ana Avramescu, 2010, Creativitatea și cultivarea ei în școală, Hunedoara, Revistӑ editatӑ de

ColegiulTehnic ,, Matei Corvin”, Anul I, Nr. 2
2. Sorin Cristea, 2004, Studii de pedagogie generală, EDP
3. Constantin Moise, 1996, Elemente fundamentale de didactică, Iaşi, Editura Ankarom
4. Cerghit Ioan, 2002, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii,
Bucureşti, Editura Aramis
5. Paul Popescu-Neveanu, 1978, Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros