Creativitatea, artele și învățarea

Creativitatea se ivește într-o atmosferă de  confort psihic. Școala trebuie

să fie un loc în care elevii să vină cu plăcere, să nu existe constrângeri.
Profesorul trebuie să-și iubească cu adevărat elevii săi, să le transmită un
respect profund și un puternic sentiment de grijă față de aceștia pentru ca
ei să se simtă în siguranță. Este imboldul uman  înnăscut de a stabili
creativitate, legături autentice și de a aduce contribuții valoroase
comunității.

Când copiii sunt fericiți, sunt  mai capabili să se implice cu succes în

funcții cognitive complexe, care necesită flexibilitate și integrare,
precum  asocierea cuvintelor și memoria, creativitatea și rezolvarea
problemelor. Când elevilor li se induce o emoție pozitivă, este mai
probabil să adopte o gândire creativă, atât în timpul orelor de studiu, cât
și în relațiile interpersonale.

Am dat mai multe exemple, în acest material, de bune practici ale

inovației și creativității în ora de limba și literatura română.

Stimularea creativității poate surveni  și în urma creării unei comunități

de învățare. Când nevoia de comunitate este satisfăcută, elevii se
atașează de profesor, de clasă, de școală și sunt înclinați să se comporte
în acord cu valorile comunității. Astfel ei devin mai cooperanți, mai
amabili, mai preocupați de lecții și, bineînțeles, mai creativi. Putem
cultiva o comunitate de învățare oferindu-le elevilor oportunități de a
colabora între ei și de a se ajuta reciproc.

Jurnalul de azi, blogul de mâine. O formă tradițională poate fi oracolul

sau caietul de amintiri, căruia i se preferă o formă de comunicare
exterioară, vizibilă, declarată: blogul. De cele mai multe ori tinerii nu
reflectează asupra lumii din jur, iar discuția despre variate tipuri de
jurnal este o propunere pentru reflectare și pentru refacerea unei lumi
interioare.

Pentru că ei sunt foarte atrași sau din ce în ce mai atrași de tehnologie,

am încercat să o utilizez în favoarea mea. Astfel că, în cadrul unei
activități la o clasa de a XI-a, profil real, am creat o cerință la sfârșitul
studierii nuvelei realiste ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici, să folosească
jocul Minecraft pentru a construi diferite secvențe narative din nuvelă.

O activitate pe care am dezvoltat-o la ora de dirigenție a

fost amenajarea colțului liniștit. Considerând că atunci când suntem
calmi și prezenți, suntem mai creativi, am aranjat cu ei un colț al clasei.
Faptul de a petrece o zi lungă într-o clasă plină de colegi poate fi pentru
unii o experiență intensă și epuizabilă.

De exemplu, pentru o lecție despre metaforă la clasa a IX-a , am  rugat

elevii să își prezinte piesele muzicale preferate și să încerce să găsească
eventuale metafore în versurile acestora. După aceea, i-am  ajutat să
înțeleagă felul în care metafora transmite semnificații și a făcut legături
între versurile cântecelor și probleme din societatea modernă care sunt
importante pentru ei, adolescenții.
Creativitatea elevilor se poate dezvolta atât prin procesul de învățământ, cât și prin
activități școlare. Prin procesul de învățământ, creativitatea elevilor se dezvoltă în
cadrul lecțiilor organizate după programa școlară, depinzând în același timp și de
strategiile de învățare folosite de învățător. Un învățător creativ va folosi metodele
cele mai eficiente pentru formarea și dezvoltarea creativității elevilor. Esența
strategiei educaționale întreprinse în acest sens constă în concentrarea ei pe
dezvoltarea personalității creatoare a elevilor. Această strategie presupune două
coordonate complementare: descoperirea potențialului creativ și promovarea unor
modalități care să stimuleze trecerea de la creativitatea potențială la cea manifestă.
Abordarea personalității creatoare din perspectiva formării ei, respectiv a
metodelor, mijloacelor și formelor de înfăptuire a unui asemenea obiectiv
presupune cunoașterea în prealabil a mecanismelor interne ale procesului de
creație. Educatorul se va concentra cât mai mult asupra identificării cât mai
timpurii a acelor trăsături și însușiri care vor sta la baza creativității într-un
domeniu anumit. Raportul de forțe dintre rațiune și fantezie prezintă oscilații de la
o vârstă la alta și de la un copil la altul; este necesar să se surprindă eventualele
decalaje. Identificarea elementelor potențialului creativ presupune multă atenție din
partea educatorului. La nivelul școlii, ea se realizează prin observații curente, la
lecții și în afara lor. Indicatorii plauzibili sunt produsele activității copiilor și
comportamentul adoptat în anumite situații. Cercetările întreprinse în acest sens au
dus la conturarea unui portret al elevului creativ. A. Stoica (1983, pag. 91),
consideră că elevul creativ s-ar caracteriza prin următoarele conduite: capacitate de
pătrundere și prelucrare a materialului, posibilitatea restructurării personale și
rapide a datelor, spirit independent și indiferență față de impresia pe care o produce
colegilor și îndrumătorilor, încredere în sine, nonconformism intelectual, un nivel
superior de aspirații, interese variate, este curios și activ. Evident că acest portret
are o valoare eurisitică, orientativă, conduitele diferă pentru fiecare caz în parte.
Un alt criteriu de apreciere a creativității este randamentul școlar al elevilor (notele
școlare, ca măsură a randamentului, nu reflectă pe deplin nivelul creativității).
Rezultatele școlare, consemnate în note, se întemeiază preponderent pe memorare,
reproducere, repetare, structuri algoritmice, în timp ce creativitatea presupune
intuiție, fantezie, originalitate etc. Putem distinge aici două direcții principale: una
se referă la conținutul învățământului, și alta ce se concretizează în tehnologia
desfășurării sale. Referitor la conținutul procesului de învățământ, se apreciază că
existența unui echilibru între cultura generală și cea de specialitate ar constitui un
factor stimulativ pentru elementele potențialului creativ al elevilor. Cultura
generală acoperă o zonă mai largă a acestui potențial amplificând în acest fel
probabilitatea stabilirii unor asociații noi și a elaborării unor produse creatoare. Ea
oferă conținutul informațional cu care elevii urmează să opereze în activitatea de
învățare. "Un rol important în creație revine asociațiilor, combinărilor și
recombinărilor care trebuie să aibă un caracter cât mai liber, spontan, inedit"
(Mihaela Roco, 1979, pag.35).
De cele mai multe ori procesul creator rezultă din combinarea sau recombinarea
unor informații din domenii diferite; îngustarea sau restrângerea câmpului
informațional, printr-o specializare exagerată diminuează activitatea creatoare.
Trebuie să facem distincție între relațiile logice care se stabilesc între diferite
informații și asociațiile proprii actului de creație. Produsul creației este rezultatul
asocierii unor informații de origini diferite. Apariția aptitudinilor diferă de la un
copil la altul în funcție de momentul când se produce. Fenomenul nu se
declanșează în mod spontan, de la sine. Este indispensabilă stimularea din exterior.
Diversificarea stimulilor constituie un factor important. La fel se întâmplă și cu
celelalte elemente ale potențialului creator.
Activitatea de creație se diferențiază în creație științifică și creație artistică. Unele
studii întreprinse asupra acestor două categorii concluzionează relevarea unor
asemănări ceea ce privește substratul lor psihologic. Compartimentarea
conținutului prin delimitarea prea timpurie a educației științifice de cea artistică nu
se justifică din punct de vedere al psihologiei creativității. Dezvoltarea creativității
științifice doar prin discipline realiste și a celei artistice prin discipline umaniste nu
poate avea rezultate optime; educația artistică se răsfrânge și asupra creativității
științifice, după cum educația științifică și tehnologică va avea repercusiuni și
asupra creației artistice. "Pretutindeni inventivitatea are aceleași trăsături generale.
Ea are întotdeauna un aspect deschis și alert, arta unor asociații neobișnuite, câteva
împrejurări fericite pe care știm să le prindem și utilizăm, aptitudinea de a ne
concentra, tenacitatea în muncă, rigoarea critică (G. Berger, 1973, pag. 81).
Tehnologia didactică concepută și folosită de învățător în vederea educării
creativității elevilor, întregul demers tehnologic trebuie subordonat antrenării și
exersării potențialului creativ al elevilor, astfel încât aceștia să adopte o atitudine
creatoare în activitatea desfășurată. Valențele educative ale acestor modalități nu
pot fi apreciate în sine decât în contextul unei situații concrete, în care
interacționează în același timp strategia învățătorului, personalitatea elevului și
conținutul informațional. Se recomandă ca prin strategie să se ofere un câmp de
manifestare spontaneității și inițiativei elevilor. Strategia permisivă este superioară
celei inhibitive. Stimularea atitudinii interogative a elevilor trebuie să predomine,
deoarece favorizează gândirea divergentă, factor de bază al potențialului creator.
"Una dintre cele mai importante premise ale creativității constă în disponibilitatea
de a relua totul de la capăt, de a considera nimic nu este definitiv, că nici un proces
nu este încheiat o dată pentru totdeauna" (E. Landau, 1979, p.110).
În ansamblul strategiei didactice adoptate, se poate apela la modalități care să
vizeze în mod deosebit unul sau altul dintre factorii psihici ai creativității (gândire,
aptitudini, imaginație, motivație, caracter etc.):
# Alternarea relației dintre competiție și cooperare în procesul de învățământ
constituie un alt principiu orientativ în adoptarea unei tehnologii didactice
favorizantă dezvoltării creativității.
# Tehnologia didactică să se concentreze asupra procesului creativ și nu a
produsului său. Prin metodele, procedeele și mijloacele folosite se urmărește
trecerea de la creativitatea latentă la cea manifestă.
# Relația învățător - elev este cea care concentrează și conferă valențe sporite
tehnologiei didactice. Acestea depinde în mod hotărâtor de atitudinea învățătorului
față de conduita elevilor creativi. Această conduită se desfășoară spontan, de
fiecare dată cu manifestări deosebite, inedite și răspunsuri originale, lăsând
impresia unui nonconformism. Răspunsurile nu trebuie să fie coercitive și
inhibitive, în contradicție cu cerințele stimulării creativității, sistemul de evaluare
nu trebuie să subaprecieze elevii creativi. Relația învățător - elev trebuie să fie de
natură mutuală, deschisă unui dialog permanent, să faciliteze instalarea unui climat
psihic caracterizat prin tonalitate afectivă pozitivă, stimulator exprimării creatoare
a elevilor.
Termenul de creativitate îşi are originea în latinescul „creare” = a naşte, a zămisli,
a crea, a făuri. Ca notă definitorie a creativităţii este noutatea. Orice proces prin
care se produce ceva nou (o idee, un obiect, o nouă formă de organizare a vechilor
elemente), poate fi considerat creator.
Creativitatea este un proces complex, o activitate psihică, ce se finalizează într-un
anumit produs. Ea poate fi definită ca fiind acea capacitate a omului de a reformula
noul sub diferite aspecte. Creativitatea se formează treptat, după 8-9 ani, iar
capacitatea de a compune, creşte capacitatea de a povesti şi de a crea povestiri și
nu numai. Serbările şcolare, cercurile si jocurile de creaţie, ghicitorile, jocurile de
isteţime, construcţiile de probleme etc. pot antrena din plin gândirea.
La baza procesului creativ stau, se susţine, trei categorii de factori: (Popescu, 2007,
p. 28)
1. Factori psihici:
- factori cognitivi-intelectuali (aptitudinali);
- factori necognitivi (motivaţie, afectivitate, atitudini);
2. Factori sociali (culturali, educativi, socio-economici);
3. Factori biologici (sex, vârstă).
Esenţiale sunt şi anumite trăsături de personalitate şi, în special de caracter: tăria de
a-ţi susţine opiniile, curajul, perseverenţa. Un rol deosebit de mare asupra trăirilor
afective ale individului îl are societatea. S-a constat că, acele culturi care își educa
copii în sensul receptivităţii, stimulându-i să pună întrebări, îi determina pe aceştia
să gândească divergent. Ea acţionează, în principal, prin intermediul familiei, al
prietenilor, mass-mediei şi prin influenţele procesului de învăţământ.
Expresii stimulatorii pentru creativitate: (Popescu, 2007, p. 99)
- Fiecare om este creativ, trebuie să-şi dea seama, însă!
- Poţi fi mai bun decât eşti!
- Nu renunţa prea uşor!
- Nu te opri la ideile bune! Cu siguranţă sunt altele şi mai bune!
- Şi pauzele sunt creative! Nimeni nu este mereu în cea mai bună formă!
- Duceţi până la capăt orice idee!
- Nu aşteptaţi să gândească alţii în locul vostru!
- Dacă nu găsiţi soluţia la problemă, căutaţi altă problemă!
- O idee absurdă este mai bună decât nicio idee!
- Inspiraţi-vă din natură, este un nesecat izvor de idei!
- Gândiţi-vă azi la cea mai îndrăzneaţă idee!
Important de menționat este faptul că, observaţiile critice duc la reprimarea ideilor
chiar înainte că acestea să prindă contur, de aceea, întotdeauna copiii trebuie
îndemnaţi spre îmbunătăţirea răspunsurilor şi stimulaţi să aspire spre mai bine.
Ca factor inhibator pot fi consideraţi şi factorii de natură motivaţională,
temperamentală sau de caracter, în cazul în care individul dovedeşte lipsa de
curiozitate, teamă, frică, neîncredere în forţele proprii.
Expresii inhibatorii pentru creativitate: (Popescu, 2007, p. 98)
- „Nu am timp…”
- „S-a mai încercat, nu merge…”
- „Am prea multe de făcut…”
- „Voi avea multă bătaie de cap…”
- „Nu am făcut aşa ceva, niciodată…”
- „Nu sunt pregătit pentru asta…”
- „N-o să ajute la nimic…”
-„N-are nici o legătură cu ce fac acum…”
- „N-ai să reuşeşti niciodată…”
- „Nu eşti făcut pentru asta…”
- „Dacă nu reuşeşti…”
Inflexibilitatea cadrului didactic şi a părinţilor provoacă la copii nesiguranţă
permanentă, neîncredere în sine. Rutina, probele standardizate, un program
inflexibil sunt tot atâtea căi pentru exercitarea presiunilor pentru convenţional.
Accentul exagerat pe competiţie sau pe cooperare  poate inhiba exprimarea liberă a
elevilor. Când elevii sunt în competiţie, lucrează unul împotriva altuia în întreceri
individuale, fie că elevii slabi se blochează, convinşi fiind că nu se încadrează în
timp, fie că elevii buni scapă din vedere scopul esenţial şi se concentrează asupra
întrecerii în detrimentul calităţii.
În concluzie, controlul factorului raţional, vigilenţa, neacceptarea unui număr cât
mai mare de idei ce par la început stranii, caracterul autoritar al dascălului, sunt
principalele surse care blochează manifestările creative ale elevilor.
“Important este ca învăţătorul să cunoască bine modul de manifestare al elevilor în
astfel de situaţii şi prin tact şi măiestrie să reuşească să înlăture sursele blocajului”.
(Popescu, 2007, p. 45)
Bibliografie:
Petrescu, I., C., 1973, Şcoala activă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
Popescu, Gabriel, 2007, Psihologia creativităţii, Bucureşti, Editura Fundaţiei
România de mâine

Creativitatea - structură a personalității

Termenul de creativitate îşi are originea în

latinescul „creare” = a naşte, a zămisli, a crea, a făuri. Ca notă definitorie a
creativităţii este noutatea. Orice proces prin care se produce ceva nou (o idee, un
obiect, o nouă formă de organizare a vechilor elemente), poate fi considerat
creator.
Creativitatea este un proces complex, o activitate psihică, ce se finalizează într-un
anumit produs. Ea poate fi definită ca fiind acea capacitate a omului de a reformula
noul sub diferite aspecte. Creativitatea se formează treptat, după 8-9 ani, iar
capacitatea de a compune, creşte capacitatea de a povesti şi de a crea povestiri și
nu numai. Serbările şcolare, cercurile si jocurile de creaţie, ghicitorile, jocurile de
isteţime, construcţiile de probleme etc. pot antrena din plin gândirea.
La baza procesului creativ stau, se susţine, trei categorii de factori: (Popescu, 2007,
p. 28)
1. Factori psihici:
- factori cognitivi-intelectuali (aptitudinali);
- factori necognitivi (motivaţie, afectivitate, atitudini);
2. Factori sociali (culturali, educativi, socio-economici);
3. Factori biologici (sex, vârstă).
Esenţiale sunt şi anumite trăsături de personalitate şi, în special de caracter: tăria de
a-ţi susţine opiniile, curajul, perseverenţa. Un rol deosebit de mare asupra trăirilor
afective ale individului îl are societatea. S-a constat că, acele culturi care își educa
copii în sensul receptivităţii, stimulându-i să pună întrebări, îi determina pe aceştia
să gândească divergent. Ea acţionează, în principal, prin intermediul familiei, al
prietenilor, mass-mediei şi prin influenţele procesului de învăţământ.
Expresii stimulatorii pentru creativitate: (Popescu, 2007, p. 99)
- Fiecare om este creativ, trebuie să-şi dea seama, însă!
- Poţi fi mai bun decât eşti!
- Nu renunţa prea uşor!
- Nu te opri la ideile bune! Cu siguranţă sunt altele şi mai bune!
- Şi pauzele sunt creative! Nimeni nu este mereu în cea mai bună formă!
- Duceţi până la capăt orice idee!
- Nu aşteptaţi să gândească alţii în locul vostru!
- Dacă nu găsiţi soluţia la problemă, căutaţi altă problemă!
- O idee absurdă este mai bună decât nicio idee!
- Inspiraţi-vă din natură, este un nesecat izvor de idei!
- Gândiţi-vă azi la cea mai îndrăzneaţă idee!
Important de menționat este faptul că, observaţiile critice duc la reprimarea ideilor
chiar înainte că acestea să prindă contur, de aceea, întotdeauna copiii trebuie
îndemnaţi spre îmbunătăţirea răspunsurilor şi stimulaţi să aspire spre mai bine.
Ca factor inhibator pot fi consideraţi şi factorii de natură motivaţională,
temperamentală sau de caracter, în cazul în care individul dovedeşte lipsa de
curiozitate, teamă, frică, neîncredere în forţele proprii.
Expresii inhibatorii pentru creativitate: (Popescu, 2007, p. 98)
- „Nu am timp…”
- „S-a mai încercat, nu merge…”
- „Am prea multe de făcut…”
- „Voi avea multă bătaie de cap…”
- „Nu am făcut aşa ceva, niciodată…”
- „Nu sunt pregătit pentru asta…”
- „N-o să ajute la nimic…”
-„N-are nici o legătură cu ce fac acum…”
- „N-ai să reuşeşti niciodată…”
- „Nu eşti făcut pentru asta…”
- „Dacă nu reuşeşti…”
Inflexibilitatea cadrului didactic şi a părinţilor provoacă la copii nesiguranţă
permanentă, neîncredere în sine. Rutina, probele standardizate, un program
inflexibil sunt tot atâtea căi pentru exercitarea presiunilor pentru convenţional.
Accentul exagerat pe competiţie sau pe cooperare  poate inhiba exprimarea liberă a
elevilor. Când elevii sunt în competiţie, lucrează unul împotriva altuia în întreceri
individuale, fie că elevii slabi se blochează, convinşi fiind că nu se încadrează în
timp, fie că elevii buni scapă din vedere scopul esenţial şi se concentrează asupra
întrecerii în detrimentul calităţii.
În concluzie, controlul factorului raţional, vigilenţa, neacceptarea unui număr cât
mai mare de idei ce par la început stranii, caracterul autoritar al dascălului, sunt
principalele surse care blochează manifestările creative ale elevilor.
“Important este ca învăţătorul să cunoască bine modul de manifestare al elevilor în
astfel de situaţii şi prin tact şi măiestrie să reuşească să înlăture sursele blocajului”.
(Popescu, 2007, p. 45)
Bibliografie:
Petrescu, I., C., 1973, Şcoala activă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
Popescu, Gabriel, 2007, Psihologia creativităţii, Bucureşti, Editura Fundaţiei
România de mâine