DEZVOLTAREA CREATIVITATII

COPIILOR IN PROCESUL DE INVATAMANT

INSTITUTOR : SAVU NICOLETA
Gradinita O.P. Nr. 11 Constanta
Însusi idealul educational al scolii românesti vizeaza
formarea personalitatii autonome si creative, a unei personalitati capabila
sa anticipeze viitorul, sa transforme prezentul în directia anticiparilor sale,
sa descopere si sa rezolve situatiile împreuna cu ceilalti.
Termenul de “creativitate” îsi are originea în cuvântul latin “creare”,
care însemna “ a zamisli”, “a fauri”, “a crea”, “a naste”. Însasi originea
cuvântului ne demonstreaza ca termenul de creativitate defineste un
proces, un act dinamic care se dezvolta, se desavârseste si cuprinde atât
originea, cât si scopul. Capacitatea creatoare este greu de definit,
424n138e din cauza complexitatii sale. Expresia evoca puterea de a
inova, de a fi original în gândire si realizari, de a manifesta un spirit
flexibil, o tendinta spre prospectare activa. Ar fi, deci, mai corect sa vorbim
de aptitudini creatoare. Aceasta se situeaza, dupa parerea lui Guildford, în
domeniul productiei divergente, concept care se apropie de actiunea
originala de nonconformism, de evadarea din sfera ideilor curente si
comune ale imitatiei sau reproducerii, pur si simplu.
Munca de creatie parcurge mai multe etape:

 perioada de preparare, când se aduna informatii, se fac observatii,

se delimiteaza problema, se schiteaza o ipoteza sau un proiect
general ;

 incubatia este rastimpul eforturilor, încercarilor sterile;

 iluminarea este momentul fericit când apare solutia sau, în arta,

când opera e vazuta integral ;

 verificarea este necesara dupa conceptia initiala, pentru a elimina

eventualele erori sau lacune. În realitate nu e vorba propriu-zis de
niste etape riguros delimitate, ci de procese care se întrepatrund, se
suprapun pe anumite portiuni, putând functiona fie succesiv, fie
simultan.
 În literatura de specialitate sunt consemnate trei categorii de
factori favorizanti ai creativitatii: factori psihici, factori sociali (culturali,
educativi si de mediu socio-economic) si factori biologici (diferente de
sex, vârsta etc.); se întelege ca, în situatii reale, acesti factori sunt într-o
interactiune complexa.
A.L.Taylor propune sa se distinga cinci niveluri de
creativitate:

 selectiva, atunci când are loc o libera si spontana exprimare a

persoanei, fara preocupari de unitate sau valoare, ca în cazul
desenelor realizate de copii mici ;

 productiva, când persoana si-a însusit priceperi si deprinderi care

permit sa produca lucruri utile, dar în care specificul ei sa fie slab
exprimat ;

 inventiva, inovatoare, emergenta.

Din punct de vedere psihopedagogic, ne intereseaza
creativitatea ca structura psihica pe care gradinita/scoala e chemata sa o
dezvolte, sa o formeze. Structura ei are mai multe fatete, numerosi factori
concura la constituirea unei potente creatoare.
Avântul metodelor de creativitate si rezultatele obtinute au
determinat o corectie a dialecticii deja admise între “dat” si “dobândit”. Se
considera ca prin educatie si exercitiu se pot forta limitele impuse de
ereditate. Creativiatea este educabila. E o convingere rezultata în
primul rând din ratiuni concrete, obiective; experimentele care au
investigat aceasta problematica confirma faptul ca variabilele creativitatii
asupra carora s-a actionat au înregistrat îmbunatatiri evidente.
Un important factor al stimularii creativitatii în cadrul scolar este
educatorul. Cadrul didactic “creativ ofera învatarea autoinitiata, atmosfera
neautoritara, îi încurajeaza pe elevi sa invete suplimentar, încurajeaza
procesele gândirii creative. Aceasta înseamna ca el îi îndeamna pe copii
sa caute noi conexiuni între date, sa asocieze, sa-si imagineze, sa
gaseasca solutii la probleme, sa faca presupuneri nebanuite, sa emita
idei, sa perfectioneze ideile altora si sa orienteze aceste idei în directii
noi. El încurajeaza elevul sa jongleze cu elemente ce par a nu fi corelate,
sa exprime teorii care par a fi ridicole, sa formeze teorii greu de crezut,
sa combine materialele si notiunile în modele noi neasteptate. Educatorul
bun permite elevilor sa-si asume riscuri intelectuale, sa speculeze pe
baza informatiilor neconcludente, sa sondeze relatiile structurale si
spatiile dintre lucruri” (Hallman Ralph).
Educatorul creativ stie cum sa foloseasca întrebarile. Fiecare
act creativ începe cu întrebari, dar acestea trebuie sa fie deschise, sa
aiba sens, sa nu aiba raspunderi predominante si îndeosebi sa fie
întrebari care sa nu reclame o expunere a faptelor. Întrebarea
operationala provoaca conduita creatoare, pentru ca ea duce la
explorare, dezvolta curiozitatea si stimuleaza tendintele implicate în
acestea.
Exista dovezi experimentale care atesta influenta de netagaduit
a “asteptarilor cadrelor didactice privind modurile în care elevii ar trebui
sa se comporte”, cât si a preconceptiilor cu care abordeaza ei elevii.
S-a constatat experimental ca educatorii cu o înalta motivatie
creatoare si o mare curiozitate intelectuala cultiva de la sine aceleasi
calitati elevilor, în timp ce educatorii ale caror valori nu sprijina
creativitatea sunt mai putini capabili sa elibereze potentialitatile creative
ale elevilor.
Psihopedagogia creativitatii nu-si are însa centrul de greutate
pe metode (a caror importanta nu e de negat), caci ele, în functie de
pregatirea cadrului didactic, pot sa alunece repede în rutina si
conventionalism. Din fericire, factorul esential pentru stimularea spiritului
creator este relatia educator-prescolari, atitudinea acestuia în clasa ori în
afara clasei. Spunem “ din fericire” pentru ca modernizarea
învatamântului se poate dispensa aici de restructurari organizatorice
revolutionare si dotari costisitoare. Totul depinde de educator si el poate
face cu creativitatea copiilor aproape totul, în conditiile actualei organizari
a învatamântului.
Ne întrebam de ce se înabusa creativitatea? Cauzele sunt
numeroase, dar este una care le domina categoric pe celelalte, este
atitudinea educatorului fata de elevii sai creativi. Perspectiva din care
este judecata interventia elevului este cea a greselii. Aceasta este
sanctionata pentru a nu se repeta si pentru ca elevul sa se fereasca pe
viitor de a mai gresi. si copilul se fereste, dar uneori este atât de profunda
aceasta teama de greseala, încât el nu mai îndrazneste nimic când se
afla pe un teren neexplorat. Curajul de a încerca îl paraseste, gustul
riscului l-a pierdut sau nu-l va capata niciodata pe bancile institutiei de
învatamânt pentru ca el stie ca, gresind, nu va scapa de ironiile si
admonestarile educatorului. Copilul învata sa nu mai întreprinda nimic în
afara de ce este prescris si i se cere, reprimându-si spontaneitatea
naturala. Ca prime remedii pedagogice la îndemâna oricarui cadru
didactic se recomanda: instituirea unor perioade de neevaluare si
încurajarea.
Daca silim copilul sa gândeasca sau sa compuna original, trebuie
sa respectam ideile si compozitiile pe care le produce el. Sa luam în
serios efortul lui, care dovedeste ca a muncit cu sinceritate. Daca suntem
fortati sa respingem creatia sa, trebuie sa indicam de ce anume. Sa ne
amintim întotdeauna ca o creatie care poate fi banala pentru noi poate fi
ceva nou pentru copilul care a produs-o.
În fine, nu trebuie neglijata autoevaluarea. Pentru a învata sa fii
creativ, sa fii autoactiv si autoresponsabil este nevoie de o practica
constanta în autoevaluare. Un educator bun va cultiva aceasta capacitate
la copiii sai. Copiii trebuie antrenati sa se aprecieze corect, corectitudinea
înseamna de fapt raportarea propriei productii de valori interne, proprii
fiecaruia, care se constituie în acel cadru intern de evaluare al
creatorului, atât de necesar în întretinerea curajului de a înfrunta opinia
deseori neîntelegatoare si ostila a celor din jur. Pe scurt, evaluarea care
sa raspunda exigentelor unei pedagogii a creativitatii îmbraca trei
ipoteze: isi schimba caracterul; uneori se amâna (braistormingul); alteori
se renunta la ea (neevaluarea).
Un prim accent ar trebui pus atunci când formulam obiectivele
instructiv-educative. Cultivarea imaginatiei sa nu apara pe undeva, la
urma, printre scopurile secundare. Ea trebuie sa figureze alaturi de
educarea gândirii. Este nevoie sa combatem însusi conformismul
cultural, care se manifesta la educatorii care privesc exercitiile de
fantezie ca pe un simplu joc, fara consecinte serioase asupra dezvoltarii
intelectuale.
Comportamentul creator este cel mai complex , se desfasoara
pe mai multe niveluri, putând duce pâna la revolutionarea din temelii a
cunoasterii întregii umanitati, de aceea se impune existenta copilul
creativ de azi, cel care este baza progresului societatii de mâine.