FORMAREA IMAGINII DE SINE – PREMISĂ A

DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI PREȘCOLAR

Imaginea de sine se constituie treptat, în procesul de socializare a individului, prin

raportarea la ceilalţi indivizi din preajma sa, copii şi adulţi, la sistemul de comportamente pe care
colectivitatea le impune şi care exprimă valorile şi normele socioculturale dominante în grup.
Imaginea de sine este importantă prin efectele pe care le include asupra devenirii
personalităţii copiilor. Există o corelaţie între imaginea de sine şi realizarea şcolară viitoare.
Copiii care au o percepţie despre sine pozitivă dispun de un start mai bun în viaţă, în activitatea
şcolară. Au încredere în ei, sunt mai siguri, mai echilibraţi; se mobilizează mai uşor, se angajează
mai bine în rezolvarea sarcinilor şi obţin mai multe succese.
La fel de important este şi ca imaginea de sine pe care şi-o formează copilul să fie
corectă, cât mai aproape de percepţia celorlalţi. Faptul că estimaţia copilului privitoare la sine nu
coincide cu cea a educatoarei şi a celorlalţi copii va crea impedimente în integrarea copilului în
colectivitate. De asemenea, acasă copilul încearcă să se conformeze la cerinţele părinţilor ca să
evite răceala sau nemulţumirea acestora faţă de el, reproşul, decepţia în caz de eşec.
Grădiniţa este o experienţă crucială care va influenţa într-un mod important dezvoltarea
imaginii de sine a copiilor. Simţul valorii de sine, la copil, depinde substanţial de capacitatea sa
de „a se descurcă41 aici. Un copil care nu „reuşeşte" la grădiniţă va avea o stimă de sine scăzută
şi va reacţiona ca atare, izolându-se, adoptând o atitudine defensivă sau agresivă, ceea ce, dacă se
continuă şi în şcoală, îi va marca negativ evoluţia. Dezvoltarea unei imagini de sine deficitare va
crea probleme şi în relaţionarea cu ceilalţi, copiii putând dezvolta comportamente de evitare, în
locul celor de interacţiune şi cooperare, sentimente de nonvalcre şi de vină. Nesiguranţa va
determina consecinţe precum furia sau deprimarea şi comportamente neproductive, de
dependenţă faţă de alţii.
Desfăşurând un învăţământ integrat, în activităţile de dezvoltare a limbajului şi
comunicării mi-am propus să realizez şi obiective specifice educaţiei pentru societate, cum este
formarea atitudinii pozitive faţă de sine. Prin jocul de rol, copiii au preluat rolul unor personaje
cunoscute din unele basme şi povestiri. Le-am cerut ca „în pielea" personajului respectiv să se
poarte - nu aşa cum este în poveste, ci cum ar face ei dacă ar fi: Lupul, din „Scufiţa Roşie",
Capra, din „Capra cu trei iezi", Vulpea din „Ursul păcălit de vulpe" etc. Am cerut copiilor să-şi
motiveze comportamentele ce le-au exprimat, insistând că fiecare copil e diferit de ceilalţi şi că,
deşi acţionează diferit, el poate avea dreptate. Atunci când unii au expus comportamente violente
ori necinstite i-am determinat să şi le recunoască şi să înţeleagă faptul că nu este îngăduit să
provocăm celorlalţi suferinţă.
Activităţile în care se urmăreşte conştientizarea diferenţelor individuale, acceptarea
modurilor diferite de a privi lucrurile oferă copiilor posibilitatea conştientizării deosebirilor sale
faţă de ceilalţi, acceptarea propriei persoane, preţuirea de sine.
În cadrul activităţilor artistico-plastice, dar şi în jocurile de creaţie este important să nu
„copieze" ceea ce văd la colegi, ci să fie încurajaţi să-şi manifeste părerile, opiniile, deciziile,
asumându-şi responsabilitatea pentru promovarea propriilor idei.
Valorizarea lucrărilor copiilor prin expunerea la Expoziţia zilnică, prin aprecieri verbale
le formează conştiinţa că se pot exprima în modul care le este propriu, îi obişnuieşte să accepte
diferenţele să recunoască faptul că există o scară de valori.
 Pentru asigurarea unui comportament performant la şcoală şi în viaţă, am căutat să
formez copiilor premisele formării unei imagini de sine pozitive, să le sădesc încrederea în
propriile forţe şi responsabilitatea pentru propriile idei şi fapt.
Fiecare copil este unic. Ceea ce înseamnă că elementul esenţial în relaţie este să ne
cunoaştem copilul. A-l cunoaşte înseamnă a şti ce îi place, ce preferă, ce detestă, cum se
comportă în diverse situaţii, etc. Cunoscându-l vom şti să ţinem cont de ceea ce îi face placere
sau nu, vom şti cum să îl abordam în diverse situaţii. De exemplu, dacă ştim că nu îi face plăcere
să meargă la gradina zoologică, deoarece îi este teamă de animale, vom evita să îl ducem în acel
loc până în momentul în care teama este depăşită. Insistând să îl ducem, forţat, în locuri care nu
îi plac, vom declanşa o reacţie ostilă sau de retragere care îl îndepărtează de noi şi ne
poziţionează în rolul de agresor.
Copilul va înţelege în acel moment, că părintele nu ţine cont de dorinţele lui şi îl pune în
situaţii dificile. Concluzia sa poate fi că nu poate conta pe părintele sau şi relaţia este din start
afectată. În schimb, putem modifica acest comportament cu paşi mici, fără insistenţă, arătându-i
atlase cu animale, inventând poveşti menite să îi creeze simpatie faţă de anumite specii şi dorinţa
de a le întâlni în realitate. În felul acesta arătăm înţelegere şi blândeţe şi câştigăm încrederea
copilului nostru. Este indicat să îi arătăm că ţinem cont de părerile şi alegerile lui şi îi respectăm
în felul acesta personalitatea. Îl putem întreba cu ce doreşte să se îmbrace a doua zi, ce doreşte să
mănânce la gustare, ce tricou preferă să îi cumpărăm atunci când am ieşit împreună la
cumpărături. În felul acesta reuşim atât să îl cunoaştem mai bine cât şi să îl ajutăm să se
cunoască pe sine.