Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bibliografie:
Rudolf Dreikurs, M.D. Si Vicki Soltz, R.N., Happy Children, A challenge to
patents, ACER, 1995
Dinkmeyer, Don si Dreikurs, Rudolf. Encouraging Children to Learn: The
Encouragement Process. Englewood Cliffs, N.J : Pretince Hall, 1963
DEZVOLTAREA COPILULUI
La nastere copilul intra intr-o societate, ale carei reguli si limite, el trebuie sa
le invete. El intra intr-o comunitate care are deja stabilite conventii si un ghid
stabilit. Din prima clipa copilul interactioneaza cu oamenii din jurul sau. Membrii
familiei sale sunt prima societate si el invat se se adapteze la ea. Un copil ajunge la
o concluzie vis-a-vis de relatii, observandu-le pe cele din jurul lui. El este mai mult
decat un produs al factorilor ereditari si a mediului; interpretarea lui subiectiva a
tot ce se intampla catre el si in jurul lui, ii da un scop actiunilor lui. Are abilitatea
sa interpreteze si sa traga concluzii. Copilul invata foarte repede sa-si schimbe
2
___________________________________________
Indrumarea copilului
atitudinea fata de cei din jurul sau, in avantajul sau. Foarte curand el percepe
raspunsul la ceea ce face. Daca plange, zambeste sau e pasiv, el observa tipurile de
atitudini din jurul lui. Invata foarte repede care din raspunsuri ii place, si cu care
din indivizi poate obtine o anume atitudine.
Parintii ofera atmosfera unei prime societati pe care copilul o
experimenteaza. Conceptele lui fata de oameni si viata sociala vin din relatiile cu
parintii. Isi dezvolta atitudinile fata de conventiile sociale in familia sa. Parintii ii
aduc influentele comunitatii. Ei sunt exemple de relatii inter-umane. De la ei invata
cum oameni se comporta. Familiile competitive, stimuleaza competitivitatea in
copiii sai; familiile cooperante, promoveaza un patren diferit pentru fiecare copil.
Oricum, paternul familiei nu este determinatnt pentru comportamentul familiei. De
fapt, paternul familial poate permite chiar un comportament total opus pentru unii
copii.
Fiecare copil are pozitia sa in familie si din acest motiv percep evenimentele
din familie diferit. Locul copilului fata de fratii sai joaca un rol important in
dezvoltarea caracterului. Competitia dintre frati duce la diferente fundamentale
intre personalitatile lor. Este vorba de constelatia familiei. Avem in primul rand
ordinea nasterii: cel mai mare, al doilea nascut, copilul de mijloc, mezinul sau
copilul unic. Fiecare are linia sa de miscare, drumul sau, conceptele si atitudinile
sale, care duc la o evaluare diferita a situatiilor din familie si care nu duc, neaparat,
la acelasi comportament.
Absenta unuia dintre parinti poate schimba asteptarile pe care le avem bazate
doar pe pozitia in familie.
Parintii au un rol foarte important in dezvoltarea copilului. Copilul decide ce
sa ia si cum sa interpreteze ceea ce parintii ii ofera ca model. Ei isi decid
perceptiile. Sunt fiinte creative care isi fac singuri traducerile lor a ceea ce vad, aud
sau experimeteaza. Fiecare copil percepe familia si fratii intr-un mod diferit, si
pentru fiecare acela este adevarul. Nu putem sa ne re scriem istoria familiei, dar de
multe ori o putem re interpreta, atunci cand fapte, evenimente necunoscute sau
uitate sunt introduce.
Dorinta de a apartine
De bine ce copilul este o fiinta sociala, motivatia sa cea mai puternica este
aceea de a apartine. Prezenta sau lipsa securitatii depinde de sentimentul de
apartenenta la grup. Acesta este nevoia sa de baza. Tot ceea ce face este indreptat
spre gasirea unui loc. Inca din copilarie el este foarte preocupat sa exploreze
metodele prin care sa devina parte a grupului familial. Din observatiile si succesele
sale, el trage o concluzie - neformulata in cuvinte ,,Aha ! In felul acesta pot
apartine. In felul acesta pot avea o semnificatie . Si-a ales metoda prin care spera
sa-si atinga scopul de baza. Metoda devine scopul imediat si sta la baza
comportamentului, sau, in alte cuvinte, devine motivatie. Astfel ca putem spune ca
comportamentul sau este directionat spre scop. Un copil nu este niciodata constient
de motivele din spatele comportamentului sau. Daca il intrebi de ce bate din
picioare, el va fi onest si va spune ca nu stie. El actioneaza in urma unei motivatii
interioara. El invata din incercare si eroare. El va repeta comportamentele care ii
ofera sentimentul ca apartine si le va abandona pe cele care il fac sa se simta lasat pe
dinafara.
Inainte de a discuta despre varietarea de metode de educare a copilului
trebuie sa intelegem cate ceva despre copil in general ; observatiile, mediul sau si
pozitia sa in familie.
Observatiile copilului
Copiii sunt experti in observarea adultilor dar fac multe greseli in
interpretarea a ceea ce observa. Adeseori trag concluzii eronate si aleg moduri
gresite prin care sa simta ca apartin.
6
___________________________________________
Indrumarea copilului
Mediul copilului
Copilul este atent la tot ceea ce misca in jurul sau. El trage propriile sale
concluzii despre ceea ce vede, si este in cautarea unei linii ghid pentru
comportamentul sau. El petrece cea mai mare parte a primilor ani experimentand si
invatand cum sa-si controleze corpul. El invata cum sa-si miste mainile si
picioarele in co-ordonare astfel incat sa-si schimbe pozitia si sa apuce ceea ce
doreste. El invata cum sa-si faca corpul sa functioneze dupa cum doreste. El invata
sa vada si sa interpreteze ceea ce vede ; sa auda, sa simta, sa miroase, sa guste si sa
mestece. Pe masura ce trece timpul, el invata cum sa-si foloseasca inteligenta si
cum sa indeplineasca sarcinile cu care se confrunta. Prin toate aceste realizari el
invata de fapt cum sa faca fata mediului sau. El descopera abilitati si deficiente.
Daca se va intampina cu dificultati sau cu handicap, copilul se va da batut sau va
compensa. Uneori copilul poate isi creaza o abilitate speciala atunci cand se
confrunta cu o slabiciune (proces denumit supracompensare).
Exista trei factori externi mediului copilului care pot afecta dezvoltarea
personalitatii sale. Primul factor este atmosfera familiei. In relatia sa cu parintii
copilul experimenteaza societatea pe larg. Parintii stabilesc o atmosfera de familie
definita ; prin ea copilul experimenteaza economia, religia, rasa, si influentele
sociale din mediul sau. El absoarbe valorile familiei, morala si traditiile, si incearca
sa le potriveasca in pattern, sau cu standardele, stabilite de parinti. Conceptia sa
despre avantajele materiale reflecta orientarea economica a familiei. El isi dezvolta
atitudini fata de diferitele rase in cocordanta cu cele ale parintilor. Daca toleranta
este patternul familiei, atunci copilul va accepta toleranta ca valoare pe care ei
doresc sa o sustina. Daca parintii privesc de sus pe ceilalti, copilul poate va
capitula si va cauta superioritatea in rasa si in relatiile sociale. Semnificatia
educatiei religioase este bine cunoscuta, insa reactia copilului poate fi destul de
variata. Copilul va observa imediat si cum se poarta parintii intre ei.
Relatiile intre parinti stabilesc un pattern pentru toate relatiile din familie.
Daca parintii sunt calzi, prietenosi, si cooperanti , aceeasi relatie este posibil sa se
nasca si intre parinti si copii si intre copii. Cooperarea poate deveni un standard al
familiei. Daca parintii sunt ostili si concureaza unul impotriva celuilalt pentru
dominare, acelasi pattern se stabileste si intre copiii aceleiasi familii. Daca tatal
este dominant si ferm in timp ce mama este blanda si docila, idealul masculin
poate deveni paternul principal, in particular pentru copii. Astazi cu egalitatea intre
sexe , fetele deasemeni se pot decide sa urmeze linia masculina . Relatiile
dintre parinti ofera copilului o linie directoare despre cum va decide sa-si dezvolte
propriile roluri individuale. Daca mama este figura dominanta, copilul poate va
7
___________________________________________
Indrumarea copilului
incerca sa castige o proeminenta asemanatoare prin imitarea sa. Competitia intre
parinti poate face competitia sa devina standard al familiei. Ceea ce au copiii din
famalie in comun este expresia atmosferei familiale stabilita de parinti. Copiii nu
sunt asemanatori ci din potriva chiar diferiti. De ce ?
9
___________________________________________
Indrumarea copilului
sanatosi, vigurosi. Daca renunta, va fi certat/ironizat. Poate ca va alege sa fie mai
degraba un scolar bun decat un atlet performant.
Daca un copil se naste dupa moartea primului nascut, va avea o dubla
problema e surmontat. Este in realitate al doilea nascut traind cu o fantoma dupa el.
In acelasi timp, are pozitia de prim nascut. Astfel ca exista sansa ca mama sa-l
supraprotejeze si sa-l tina in puf. El va alege sa ramana intr-o astfel de atmosfera
sau sa se razvrateasca si sa lupte pentru independenta sa.
Mezinul familiei are un loc unic. El va descoperi curand ca pentru ca a venit
pe lume atat de neajutorat, are multi servitori. Daca parintii nu sunt vigilenti, va
deveni foarte usor pentru mezin sa-si mentina pozitia privilegiata si sa-i tina pe
ceilalti membri ai familiei ocupati cu el. Rolul ,, celui neajutorat,, care gaseste ca a
primi este mult mai tentant decat a face, este usor dar periculos.
Copilul unic se afla intr-o situatie particulara diferita. El este un copil in
lumea adultilor- un pitic inconjurat de giganti. El nu are frati cu care sa stabileasca
relatii apropiate varstei sale. Scopul sau devine acela de aface pe plac adultilor si
de a-i manipula. El va dezvolta puncte de vedere mature, precocitatea sa este de
inteles, mergand pe varfuri in speranta de a atinve nivelul adultilor ; sau este
neajutorat ca un bebelus, intotdeauna inferior celorlalti. Relatiile sale cu copiii sunt
adeseori incerte si incordate. El esueaza in a-i intelege iar ceilalti sfarsesc prin a-l
numi ,, sissi,,. El nu dezvolta un sentiment de apartenenta la copii decat daca este
expus de mic in grupuri in care sa experimenteze.
Nu exista o marime ideala de familie. Indiferent de cati copii sunt, exista
intotdeauna probleme specifice. Ele variaza odata cu numarul membrilor si cu
interpretarea pe care o da fiecare locului pe care il are in familie. Indiferent de
marimea familiei, exista o influenta constanta si o presiune intre membrii acesteia.
Fiecare copil influenteaza si parintii deopotriva.
Inca de la inceput putem constata ca exista o infinitate de raspunsuri variate
pe care copilul le poate da aspectelor variate ale mediulul sau extern. Nu exista
regula dupa care un parinte sa poata determina ce se va intampla. Dar parintele
care este intotdeauna in constelatia familiei are informatii dupa care poate
interpreta mult mai bine ceea ce pe vremuri parea misterios. Cand percepem o
situatie suntem intr-o pozitie mult mai buna pentru a coopera cu ea.
Al treilea factor extern care afecteaza dezvoltarea personalitatii copilului se
refera la metodele de educatie oferite.
10
___________________________________________
Indrumarea copilului
compensatii sau supracomensatii a dezvoltat ? Ce impresie are despre ceea ce a
observat ? Care este pozitia sa in constelatia familiei si ce inseamna asta pentru el ?
1. Incurajati copilul
2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al recompensei ca
metoda de educare)
3. Uilizati consecinta logica si naturala
4. Fiti fermi fara a domina
5. Respectati copilul
6. Induceti respectul pentru ordine
7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti
8. Eliminati critica si minimalizati greselile
9. Mentineti rutina
10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)
11. Castigati cooperarea
12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor
13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile de
putere)
14. Retrageti-va din conflict
15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.
16. Nu alungati muste (exasperati de comportamentele deranjante inclinam
adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,, opreste-te,, nu,
nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,)
11
___________________________________________
Indrumarea copilului
17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,
18. Evitati primul impuls faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.
19. Stapaniti-va supra- protectia
20. Stimulati independenta. ,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea
ce poate face singur,,.
21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii
22. Nu va lasati condusi de frica
23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa interveniti
24. Evitati capcanele milei
25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada mai
mare de timp si nu,, acum si aici.
26. Tineti-va de cuvant- fiti consisitenti
27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, consideratii egali intre ei si priviti-i ca egali!
28. Ascultati!
29. Tineti cont de tonul vocii dvs
30. Luati-o mai incet, sau incetul cu incetul!
31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,
32. Distrati-va impreuna
33. Vorbiti cu ei, nu lor !
34. Infiintati un consiliu de familie
12
___________________________________________
Indrumarea copilului
1. Incurajati copilul
Incurajarea este mult mai importanta decat orice aspect al cresterii si educarii
copilului. Este atat de importanta incat lipsa ei poate fi considerata cauza principala a
comportamentului deviant (cand copilul se comporta urat!). UN COPIL
NEASCULTATOR ESTE UN COPIL DESCURAJAT. Fiecare copil are nevoie de
incurajare continua asa cum o planta are nevoie de apa. El nu poate creste, nu se poate
dezvolta si nu poate castiga sentimentul ca apartine fara sa fie incurajat. Ce lucru
extraordinar este cand copilul nostru are curaj! Daca noi adultii am fi plasati intr-o lume
de giganti, am reusi sa ne descurcam la fel de bine cum incerca sa se descurce acesta?
Copiii raspund provocarilor vietii cu o mare dorinta de a reusi, de a-si perfectiona
abilitatile si de a-si depasi sentimentul de inadecvare si de micime in fata adultilor.
Doresc atat de mult sa apartina familiei! Dar, in incercarea lor de a castiga recunoasterea
si de a-si gasi un loc in familie, copilul se intampina cu descurajarea continua. Metodele
de educare duc de multe ori la descurajarea lor. Intr-o suta de feluri pe zi, prin tonul vocii
si prin actiunile noastre ii indicam copilului ca este inadecvat, nepriceput, si inferior in
general. Si cu toate acestea el continua sa doreasca sa apartina si sa aiba un loc in familie,
in lume. Jumatate din job-ul de a incuraja consta in a evita
descurajarea atat prin umilinte cat si prin supraprotectie. Orice actiune care sustine lipsa
increderii in sine este descurajare. Cealalta jumatare a job-ului consta in incurajare. Ori
de cate ori sustinem copilul in a-si stabili un self increzator si curajos, oferim incurajare.
De aceea trebuie sa observam care sunt rezultatele educarii noastre si in mod repetat sa ne
intrebam: ,,Cum afecteaza conceptul de sine al copilului meu, aceasta metoda de educare
pe care o folosesc? ,, Comportamentul copilului ne ofera o idee despre stima sa de sine.
Cel care se indoieste de propriile sale abilitati si in propriile sale valori va demonstra
acesta prin deficiente. El nu mai crede ca apartine lumii prin utilitate, participare si
contributie. In descurajarea sa, el este intors mai mult spre inutilitate si spre
comportamente provocatoare. Convins fiind ca este inadecvat si ca nu poate contribui,
este determinat ca macar sa fie observat, intr-un fel sau altul. A fi chelfanit este mai bine
decat sa fii ignorat. Si exista cateva avantaje in a fi vazut ca fiind ,, un copil rau,, ! Un
astfel de copil va deveni convins ca nu exista speranta de a castiga un loc prin
comporamente cooperante.
Dragostea parinteasca este cel mai bine demonstrata prin incurajarea continua spre
independenta. Trebuie sa incepem inca de la nastere si sa mentinem ritmul pe tot
parcursul copilariei. Copilul nostru are nevoie de curaj. Sa-l ajutam sa-l obtina si sa-l
mentina.
13
___________________________________________
Indrumarea copilului
2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al recompensei
ca metoda de educare)
,,Dupa atatea chelfaneala pentru aceelasi act, de ce copilul continua sa nu asculte ceea ce
ii zic? Este chiar atat de mic ca sa inteleaga? Nici pe departe. Copilul stie exact ce face.
In mod deliberat repeta comportamentul sau. Bineinteles ca nu stie de ce (scopul este
inconstient). Dar comportamentul sau ne poate spune noua de ce se comporta asa.
Parintele spune: ,,Nu, nu poti face asta,, dar comportamentul sau spune ,, Iti voi arata eu
ca pot- oricare ar fi consecintele (bataie, cearta),,. Daca o pedeapsa l-ar fi facut pe copil
sa nu mai infunde toaleta cu hartie, atunci o chelfaneala ar fi fost suficienta pentru a
educa copilul in general. Dar chelfanelile repetate nu au produs prea mare impresie
asupra copilului. Ce nu este bine in toate acestea?
De bine ce democratia implica egalitate, parintii nu mai pot sa-si asume rolul de
autoritate. Autoritatea implica dominanta; un individ are puterea asupra altui individ. Nu
poate exista o astfel de dominare intre egali. Dominare- forta, puterea trebuie inlocuita cu
tehnici de influentare egalitare.
Pedeapsa si recompensa apartin de asemeni sistemului autocratic. Autoritatea,
bucurandu-se de pozitia sa dominanta are privilegiul de a oferi pedepse sau recompense
in functie de merite. Este privilegiul autoritatii sa stabileasca cine merita pedeapsa si cine
merita recompensa. Si pentru ca sistemul autocratic social s-a bazat pe stabilirea unei
puteri dominante, astfel de judecati au fost acceptate ca facand parte din codul vietii.
Copiii observa, asteapta si spera la timpurile cand si ei vor fi adulti privilegiati. Astazi,
intreaga noastra structura sociala este schimbata. Copiii au castigat un statut egal cu cel al
adultilor ceea ce face ca adultii sa nu se mai poata bucura pe deplin de pozitia superioara
fata de ei. Puterea noastra asupra lor s-a evaporat; iar ei stiu, chiar daca noi stim sau nu.
Ei nu ne mai recunosc ca putere superioara.
Trebuie sa realizam inutilitatea incercarii noastre de a ne impune in fata copilului.
Nici un fel de pedeapsa nu-l va pune pe acesta in pozitie de supunere. Astazi copiii sunt
dispusi sa fie pedepsiti pentru ca in felul acesta isi impun dreptul lor la egalitate. Parintii
in cel mai bun caz obtin doar temporar rezultate. Daca o pedeapsa este data din nou si din
nou, inseamna ca nu da rezultate. Singurul efect pe care poate sa-l aiba pedeapsa asupra
copilului este ca acesta dezvolta o puternica rezistenta si sfidare impotriva parintelui.
Pedeapsa sau ideile autoritate ,,Supune-te mie sau.... trebuie inlocuite cu
dezvoltarea simtului respectului mutual si al cooperarii. Un bun lider (parintele
democratic) ii inspira si stimuleaza pe ceilalti sa actioneze in concordanta cu situatia data.
Copiii au nevoie de ghidare din partea noastra. Ei o vor accepta daca sunt siguri ca noi
respectam drepturile lor ca fiinte umane cu drepturi egale de a decide ce vor face. Noi
parintii trebuie sa invatam sa folosim cat mai multe metode eficiente de stimulare a
copilului astfel incat acesta sa aiba dorinta de a se conforma si de a respecta regulile.
Putem incerca sa cream o atmosfera de respect de sine mutual si de consideratie si sa
oferim oportunitate copilului de a invata cum sa traiasca confortabil si fericit cu ceilalti.
Trebuie sa stabilim situatiile de educare fara a arata lipsa de respect fata de copil sau fata
14
___________________________________________
Indrumarea copilului
de noi insine. Si putem face acest lucru fara a ne arata puterea , pentru ca puterea incita la
rebeliune si infrange scopul nostru de a educa copilul in avantajul acestuia.
Trebuie sa fim onesti si sa recunoastem ca atunci cand ne pedepsim sau chelfanim
copilul, de multe ori ne eliberam de propriile noastre frustrari si ne ascundem in spatele
ideii ca facem ceea ce facem ,, pentru binele lui,,. In acelasi timp, noi putem constientiza
ca copilul chiar cauta sa fie chelfanit. Comportamentul sau provocator este parte din
scopul sau, care este acela de a dovedi ca este ,, rau,, sau sa ne implice intr-o lupta de
putere sau sa se razbune pentru injustitia precedenta ( poate ca noi am uitat ca l-am ,,
atins,, dar el nu!). Atunci cand il pedepsim de fapt actionam in concordanta cu intentiile
sale cadem in capcana, asa cum se astepta. Problema este ca noi oamenii suntem
imperfecti. Oricine dintre noi s-a comportat astfel intr-o situatie data. Trebuie sa avem
curajul de a fi imperfecti.
Sistemul de recompensare a copilului pentru comportamentul bun este la fel de
dezastroasa ca sistemul de pedeapsire. Aceeasi lipsa de respect este aratata. Ne ,,
recompensam,, inferiorii pentru ca au facut o treaba bine sau pentru ca au fost cuminti.
Intr-un sistem de respect mutual intre egali, o treaba este facuta pentru ca trebuie facuta,
iar satisfactia vine din armonia care rezida atunci cand doi oameni fac un lucru impreuna.
De ce trebuie sa platim copiii pentru ca si-au adus contributia la bunastarea familiei?
Traiesc in aceeasi casa, mananca mancarea, li se procura haine, si imparta beneficiile cu
parintii. Daca sunt atat de egali precum pretind, sunt obligati sa imparta munca cu
parintii. Copiii trebuie sa impartaseasca din toate aspectele vietii de familie. Ei ar trebui
sa beneficieze de o alocatie pe care sa o consume asa cum doresc. Nu se va face nici o
conexiune intre alocatie si treburile casnice. Copiii fac treburi casnice pentru ca
contribuie la bunastarea familiei. Primesc alocatie pentru ca impart cu familia
beneficiile .
O recompensa nu ofera copilului sentimentul de a apartine. Ar putea sa fie un
semn de aprobare de moment din partea parintelui, dar dupa ce trece momentul? Parintele
il aproba in continuare? Sau este nevoie de o alta recompensa? Parintele se intampina cu
o problema grava daca copilul nu doreste sa coopereze decat pe baza unei recompense. ,,
Da. Mie ce-mi iese de la faza asta?,, .De ce sa se mai deranjeze sa faca ceva daca nu
primeste nimic in schimb? Asa ca atitudinea negativa si materialismul cresc monstruos;
nu exista nici o sansa de a satisface apetitul unui achizitioner. Astfel se intareste o valoare
negativa , de bine ce copilul gandeste ca ,, Lumea imi datoreaza totul. Daca nimic nu
vine automat la el, atunci , le va arata el lor,, . Iata care este finalul sistemului de
recompensa: ,, Ei nu m-au recompensat, ii voi pedepsi, daca ei ma vor pedepsi pe mine, ii
voi pedepsi inapoi, o sa le arat eu lor.,,.
Satisfactia vine din sentimentul contribuirii si al participarii- un sentiment refuzat
copilului nostru daca acesta creste dupa sistemul de recompensare cu lucruri materiale. In
scopul gresit de a castiga cooperarea, privam copilul de satisfactiile de baza ale vietii.
15
___________________________________________
Indrumarea copilului
3. Uilizati consecinta logica si naturala
16
___________________________________________
Indrumarea copilului
4. Fiti fermi fara a domina
5. Respectati copilul
Democratia se bazeaza pe respectul mutual. Daca numai una dintre persoanele
implicate intr-o relatie pretuieste respectul, nu poate fi vorba de egalitate. Trebuie sa fim
siguri ca ne aratam respectul fata de copil si fata de drepturile acestuia. Asta presupune
stabilirea unui echilibru intre asteptari prea inalte si asteptari prea mici. Respectul pentru
copil inseamna a-l privi ca pe un om ce are aceleasi drepturi sa i-a decizii ca ale noastre.
Dar asta nu inseamna ca copilul sa faca ceea ce fac parintii. Fiecare membru al familiei
are un rol diferit si fiecare are dreptul de a fi respectat in acest rol pe care si-l asuma.
17
___________________________________________
Indrumarea copilului
camera copilului devine prea murdara, mama pur si simplu ar putea evita sa intre in ea.
Cand rufele sunt gata de pus in dulap, ea poate sa le lase altundeva pentru ca nu-i place sa
intre intr-o astfel de dezordine. Si in plus, cum sa spuna ea unde sa puna lucrurile curate.
Imaginatia ne poate ajuta sa gasim cai pentru a evita sa fortam copilul, sa-l facem sa se
supuna. In majoritatea cazurilor in care exista lipsa respectului pentru reguli, exista si
profunde probleme intre parinte si copil. Acestea nu se pot corecta utilizand de exemplu,
consecinta logica. Parintele trebuie sa puna la punct un plan de rectificare a relatiei
defectuasa cu copilul sau.
18
___________________________________________
Indrumarea copilului
gresit.Teama poate sa-l copleseasca in asa masura incat sa-si piarda abilitatea de a
functiona. El are impresia ca daca nu este perfect nu are nici o valoare. In orice caz ,
perfectionismul este un scop imposibil de atins, iar efortul de a-l atinge duce la
imbunatatire, dar cel mai adesea la renuntare si disperare/descurajare.
Cu totii facem greseli. Foarte putine sunt dezastruase. De cele mai multe ori noi
nici nu vom sti daca o actiune este sortita esecului decat dupa ce este terminata si vedem
rezultatele! Cateodata trebuie sa facem greseli in scopul de a afla ca acestea sunt greseli.
TREBUIE SA AVEM CURAJUL DE A FI IMPERFECTI- si sa le permitem copiilor
nostri sa fie imperfecti. Doar in acest fel putem functiona, progresa, creste.
9. Mentineti rutina
19
___________________________________________
Indrumarea copilului
10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)
Copiii au nevoie de timp pentru educarea functiilor vietii. In mod natural acesta
prinde cele mai multe cunostinte din observatie. Dar nu putem sa ne bazam doar pe o
astfel de metoda de invatare. El are nevoie de antrenament ca sa invete cum sa se
imbrace, cum sa-si lege incaltamintea, cum sa manance, cum sa se spele sau cum sa faca
baie, cum sa treaca strada, si gradat pe masura ce creste, cum sa indeplineasca sarcinile
de acasa. Acest lucru nu se poate invata doar prin remarci incidentale, nici daca este certat
sau pedepsit in momentul in care aceste sarcini trebuie indeplinite. Timpul pentru
antrenarea acestor abilitati ar trebui sa fie parte din rutina zilnica. Daca nu vom oferi
timp pentru antrenarea acestor abilitati vom pierde mult alt timp incercand sa corectam
greselile copilului datorate unul antrenament eronat. Corectarea constanta a
comportamentului duce la franarea procesului de educare pentru ca sunt critici
descurajante care provoaca copilul sa nu invete. In plus copilul poate obtine atentie
speciala in timpul programului de reeducare, iar ei iubesc sa provoace repetitia ( vor
sustine ca nu au inteles cum se face un lucru pentru a va tine atentia asupra lor si pentru a
fi ocupati cu ei permanent). Copilul care nu a fost descurajat in procesul de educare
afiseaza interes in a actiona. Parintii alerti vor detecta acest semn si il va incuraja. In orice
caz, exista un anumit timp pentru procesul de invatare a abilitatilor. Dimineata in graba,
inainte de a merge la scoala, servici, este cam dificil de invatat cum sa-si legi sireturile.
Presiunea momentuloui nu face altceva decat sa produca nerabdare mamei si rebeliune
copilului. Dupa amiaza in timpul programului de joaca este excelent de incercat, mai ales
ca poate fi parte a unui joc. Manierele din timpul mesei se pot invata in jocul cu papusile.
Cum sa te comporti in societate se poate invata jucandu-te de-a petrecerea. Cum sa te
comporti in autobuz poate fi deslusit in jocul de-a calatoria. Fiecare abilitate trebuie
invatata separat. Rabdarea, increderea in abilitatile copilului, frazele incurajatoare cum ar
fi: ,, Incearca inca o data- vei reusi,, o atmosfera placuta, vesela, si constientizarea din
partea copilului a reusitelor sale fac ca procesul de invatare sa fie unul de bucurie pentru
copil dar si pentru parinte. In familiile cu copii multi, educarea celui mai mic poate fi
neglijata. Copiii mai mari vor face pentru mezin ceea ce le-ar place sa li se faca lor.
Acestia trebuie supravegheati, de bine ce aceasta este o oportunitate pentru ei de a stabili
realatii de superioritate fata de mezin. Fiecare copil merita sa aiba perioada lui de
antrenament.
Educarea nu trebuie facuta cand musafirii sunt prezenti sau cand familia este in
societate. In aceste situatii copilul se comporta asa cum este obisnuit sa se comporte
acasa. Daca un parinte doreste un copil care sa se comporte bine in public, va trebui sa-l
antreneze acasa. Daca comportamentul acestuia este greu de controlat intr-o situatie
externa, singura solutie practica este sa-l retragem imediat din fata publicului.
20
___________________________________________
Indrumarea copilului
11. Castigati cooperarea
Copilul care obtine atentie constanta este un copil nefericit. El simte ca daca nu
atrage atentia asupra sa este lipsit de valoare pentru altii, nu are un loc. El va cauta
continuu reasigurari ca este important. De vreme ce se indoieste de acest lucru (ca
apartine), nici o asigurare nu-l va impresiona. Mama sa ii da atentie. Doua clipe mai
tarziu, el se intreaba: mama mai este atenta, constienta ca sunt aici? Inca mai contez?
Acesta este un cerc fara sfarsit al indoielii. Ce situatie mizerabila. Cum poate mama sa-l
ajute?
Copiii au nevoie de atentie din partea noastra. Insa trebuie sa devenim constienti
de diferenta dintre atentia cuvenita si cea necuvenita. Daca ne gasim in situatia in care
suntem ocupate pana peste cap de copilul nostru atunci putem trage concluzia ca oferim
atentie necuvenita / exagerata. Studiati situatia. Poate copilul sa faca fata situatiei daca nu
intervenim? Cum afecteaza raspunsul nostru conceptul de sine al copilului? Ii
demonstreaza acestuia ca poate face lucruri independent de intervenitia mamei sau ii
dovedeste ca este dependent, neajutorat, asa cum pare? Trebuie sa-i invatam pe copii sa
se simta autosuficienti si sa nu depinda de atentia si de aprobarea noastra.
21
___________________________________________
Indrumarea copilului
13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile
de putere)
Ce se intampla? Copiii din ziua de astazi indraznesc sa faca ce alte generatii nu
indrazneau sa le faca parintilor lor. Cum se poate ? Problema este stimulata de
schimbarile culturale generale .Copiii simt atmosfera democratica a timpurilor noastre si
refuza orice incercare a noastra de a fi autoritari. Ei rezista incercarii noastre de a-i
subordona cu puterea pe care o avem asupra lor prin puterea pe care o por exercita si ei
asupra noastra. Astfel se naste cercul vicios in care parintii incearca sa-si supuna copiii
iar copiii declara razboi. Copiii nu vor accepta. Ei sunt pe departe cei mai inteligenti
atunci cand vine vorba de a castiga din lupta de putere. Ei nu sunt inhibati de consecintele
sociale ale aparentei sau de consecintele periculoase ale comportamentului lor. Locuinta
devine camp de batalie. Nu exista cooperare si nici armonie. In schimb, exista furie si
agresivitate. Ori de cate ori ,,ordonam copilului sa faca ceva, sau incercam sa-l facem sa
faca ce dorim noi, il invitam la lupta pentru putere. Asta nu inseamna ca nu avem voie sa-
l indrumam sau sa-l ghidam in comportamente corecte. Dar trebuie sa abandonam
metodele si atitudinile invechite si sa ramenem doar cu ele care sunt eficace. Foarte multi
parinti creaza o problema din educatia pentru curatenia personala si pentru perioada de
invatare a copilului sa faca la olita . Diferenta intre un comportament normal si unul
exagerat sta in atitudinea noastra fata de acest proces. Daca insistam ca copilul sa invete
obiceiurile corecte ale mersului la toaleta, il invitam la rezistenta. Daca anticipam si
incurajam obiceiurile corecte ale mersului la toaleta atunci il invitam la cooperare. Daca
dupa un timp rezonabil, copilul foloseste aceasta metoda pentru a primi atentie, sau sa
reziste impotriva presiunii parintilor.Este timpul sa ne retragem si sa nu ne ingrijoram.Sa
lasam natura sa-si urmeze cursul sau. Daca urinarea si defecarea sunt folosite cu scopul
de a rezita in fata presiunii parintilor, mama poate permite copilului sa se culce intr-un pat
ud sau sa-si schimbe singur lenjeria daca acesta se simte inconfortabil.Daca copilul se
afla la mare distanta de perioada educarii pentru a merge la toaleta, acesta poate fi
imbracat in chilotei de antrenare si poate fi lasat ud . Desigur, ca nu i se va permite sa ude
covorul sau canapeaua. Toate acestea pot fi facute cu atitudinea ca << Aceasta este
problema ta. O vei rezolva atunci cand esti gata. Pana atunci astea sunt limitele>>. Daca
satisfactia obtinerii extraatentiei sau castigarea puterii in fata cellorlalti sunt slabe, atunci
copilul poate va alege sa abandoneze disconfortul.
Ori de cate ori ne intrebam daca suntem sau nu in lupta de putere, putem sa ne
inspectam constiinta si sa ne intrebam: ,, Care este miza mea in aceasta disputa? Multi
parinti se pacalesc cu gandul ca ei actioneaza pentru binele copilului. Sa fim seriosi.
Suntem siguri? Este prestigiul nostru in joc? Castigam ceva de aici? Exista o satisfactie
personala daca copilul se supune? Am dori ca lumea sa vada copilul nostru ca pe un copil
supus? Am vrea sa fim vazuti de ceilalti ca fiind ,,buni parinti,,? Parinti de succes?
Un alt mod de a vedea daca suntem sau nu implicati in lupta de putere este sa privim
rezultatele. Face copilul aceleasi lucruri in ciuda educatiei pe care noi i-o dam? Arara
sfidare? Suntem furiosi? Suntem refractari?
22
___________________________________________
Indrumarea copilului
Un alt test este tonul vocii nostre? Acesta ne tradeaza cel mai tare. Suna
imperativ ? Agresiv ? Insistent ? Revendicativ?
In scopul de a intelege in intregime ce este lupta pentru putere si cum poate fi
contracarata, trebuie sa ne reevaluam pozitia ca parinte. Trebuie sa devenim foarte atenti
asupra rolului de lider pe care il detinem si sa renuntam complet la ideea de autoritate.
Pur si simplu nu avem autoritate asupra copilului nostru. Ei stiu, chiar daca noi nu stim.
Nu trebuie asa continuam sa pretindem si sa impunem. Trebuie sa invatam cum sa
conducem si cum sa stimulam.
ATITUDINI CARE AR TREBUI SA PROMOVEZE ARMONIA SI COOPERAREA IN FAMILIE
SOCIETATEA AUTOCRATICA SOCIETATEA DEMOCRATICA
figura autoritara lider informat/priceput
putere influenta
presiune stimulare
revendicativ castiga cooperarea
pedeapsa consecinta logica
recompensa incurajare
impunere permite autodeterminarea
copiii sunt de vazut si nu de auzit Ascultati!Respectati copilul
Faci asta pentru ca ti-am zis eu! Facem asta pentru ca trebuie
Centrat pe prestigiu de parinte Centrat pe situatie
Implicare personala Detasare obiectiva
Odata ce atitudinile listate in coloana din dreapta devin mai mult sau mai putin a
doua natura pentru noi, vom fi din ce in ce mai vulnerabili de a intra intr-o lupta de
putere. Daca atentia noastra este situata pe nevoile momentului/situatiei concrete mai
mult decat pe nevoia de a-l ,,face sa se supuna vom descoperi cai de a stimula copilul sa
raspunda cererii noastre. De cate ori ne apropiem de copil cu intentia de a-l face sa se
supuna, el percepe acest lucru si declanseaza rebeliunea/opozitia. Prestigiul nostru are de
pierdut atunci cand copilul ne invinge. De acum putem face schimbari .Avem o sansa
daca suntem preocupati cum sa raspundem situatiei concrete decat cum sa facem fata
prestigiului de parinte lovit in demnitatea lui . Cel mai important este sa fii ferm - asupra
a ceea ce voi face si nu asupra a ceea ce il voi face pe copil sa faca. Incurajarea,
intelegereaa, consecinta logica, respectul mutual, respectul pentru ordine, rutina si
castigarea cooperarii, toate joaca un rol in rezolvarea luptei de putere.
Mai presus de toate, cel mai important pas pentru orice parinte este sa sa-si
recunoasca propria implicare in lupta de putere. Acest lucru nu se realizeaza cu usurinta.
Este nevoie de constanta alerta; altfel vom fi implicati fara sa ne dam seama. Este nevoie
de o constanta aducere aminte a faptului ca :,, Chiar nu pot sa-mi conving copilul sa faca
ceva. Nu il pot forta sa faca ceva sau nu il pot opri. . Am incercat toate trucurile de prin
carti, dar nu pot sa fortez copilul in actiuni de cooperare. Nu poate fi fortat, trebuie
castigat de partea noastra. Comportamentele dezirabile trebuie stimulate si nu
revendicate. Pot sa ma folosesc de ingenuitare , tact, si simtul umorului pentru a promova
bunatarea/bunavointa/dorinta de a face lucruri.
23
___________________________________________
Indrumarea copilului
14. Retrageti-va din conflict
Exista intotdeauna doua pozitii fata de orice situatie neplacuta intre parinti si copii.
Tulburarea este rezultatul unui conflict intre doua persoane. Daca una dintre cele doua
persoane se retrage cealalta nu mai poate continua. Daca parintele se retrage de pe
campul de lupta al copilului acesta din urma ramane in aer. Acesta nu mai are audienta
sau oponent nimic si pe nimeni de infrant, pe nimeni de care sa se ia. ,, Marinarul a fost
indepartat de vantul care ii sufla in panze,,
Retragerea dintr-o situatie de conflict este cel mai impresionant pas. Asta nu
inseamna sa ne retragem fata de copil. Dragostea, afectiunea, prietenia continua. Cand un
copil ne provoaca, suntem pe departe prietenosi- suntem mai degraba inclinati sa il
zgaltaim putin. Retragerea la timp din conflict ajuta la mentinerea sentimentului de
prietenie. Ostilitatea venita din ambele parti produce mari pagube relatiei. Copiilor nu le
va lua mult pana sa -si schimbe comportamentul pentru a evita crizele de furie inutile.
Odata ce aceasta practica a fost stabilita in casa copilul va simti limitele unui astfel de
comportament. Daca ei vor merge peste limitele acestui comportament insa parintii se
retrag din situatia conflictuala, copilul va abandona foarte repede conflictul si va indica
dorinta sa de a coopera din nou. De bine ce educarea copiilor este cooperarea acestuia
pentru atingerea scopurilor noastre, avem aici un excelent procedeu prin care sa castigam
cooperarea. S-ar putea sa vi se para greu de depistat in ce fel aceasta procedura este de
ajutor. La o prima privire pare ca lasam copilul nepedepsit de ceva. Daca privim mai
atent insa la motivele copilului, putem descoperi ca in majoritatea situatiilor conflictuale
el doreste atentia noastra sau doreste sa se implice intr-o lupta de putere cu noi. Daca vom
permite sa devenim implicati, vom sfarsi prin a-i intari acestuia schema conflictuala si ii
vom intari scopurile gresite. Este inutil sa corectam comportamentele gresite ale copilului
verbal. Daca dorim sa educam copilul pentru un comportament benefic, trebuie sa
actionam prin a induce o schimbare in atitudinea lui. Daca copilul ca observa ca
incercarile lui de a produce conflicte esueaza, atunci se va muta repede spre o noua
directie, descoperind astfel cat de mult poate castiga din cooperarea cu adultul. Astfel va
dezvolta respect atat fata de realitate cat si fata de parinti, care reprezinta ordinea sociala
existenta.
Odata ce aceasta secventa de educatie a fost implinita acasa, va fi foarte usor sa faca fata
conflictelor in public. Primim adeseori o lectie mult prea aspraatunci cand copilul nostru
se comporta neplacut in public. Traim un sentiment de umilinta si de rusine pentru ca ne-
au pus pe noi intr- o pozitie de parinti inadecvati Copiii se comporta in public asa cum
sunt educati sa se comporte in mediul familial. Daca sunt fara control acasa, se vor
comporta astfel si in public, iar noi primim ceea ce meritam. Problema este ca copiii se
comporta si mai rau in public daca ne simt vulnerabilitatea. Atata vreme cat atentia
noastra este focusata pe pe ceea ce ne solicita situatia data si nu pe prestigiul nostru
personal, avem cheia pentru rezolvarea problemei.
24
___________________________________________
Indrumarea copilului
15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.
,, De cate ori sa-ti spun...?,, este o expresie folosita de sute de ori de sute de
parinti, pe un ton de o completa exasperare; fraza serveste doar ca scop: o expresie a
exasperarii. Este inutila ca metoda de educare. Doar faptul ca intrebam ,, De cate
ori?indica faptul ca ,, spusul nu a servit drept tehnica de instruire. Copiii invata foarte
repede. Daca i-ai spus odata el ar putea intelege ca un anumit comportament a primit
dezaprobarea dar si atentia din partea parintelui. Daca mama doreste sa schimbe
comportamentul copilului , ea va trebui sa actioneze. Vorbele sunt inutile. Ea nu poate sa
le spuna copiilor ce sa faca dar poate sa decida ce sa faca ea. ,, Nu voi sta la aceeasi masa
cu tine daca ai mainile murdare mama poate indeparta farfuriile unde copiii sunt murdari
pe maini. A doua oara cand vede mainile murdare la masa nici nu va trebui sa mai spuna
ceva , ci doar sa indeparteze farfuriile de la masa. Acum situatia este schimbata. Copiii nu
mai pot s-o tina pe mama ocupata cu ei.Ce rost mai are sa stai cu mainile murdare acum
cand mama nu mai este atenta permanent.
Copilul te poate provoca la o astfel de reactie iritanta care poate fi descrisa ca fiind
,,alungarea mustelor,,. Exasperati de comportamentele deviante, suntem inclinati sa
intervenim cu expresii de genul: ,, nu, opreste-te acum, nu mai fa asa, nu, nu, grabeste-te,
taci din gura,, ca si cum am indeparta niste insecte care ne deranjeaza. Aceasta atitudine
din partea noastra este raspunsul nostru la cererile de atentie din partea copilului. Daca
dorim sa oprim copilul sa se comporte neadecvat atunci trebuie sa-i oferim toata atentia
noastra inca de la inceput si sa fim prezenti pana cand cererea a fost facuta.
18. Evitati primul impuls faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.
26
___________________________________________
Indrumarea copilului
19. Stapaniti-va supraprotectia
Nu ne putem proteja copiii de viata. Nici nu ar trebui sa dorim acest lucru. Avem
obligatia sa ne educam copiii pentru a face fata vietii cu curaj si putere. O mama de baieti
ar putea sa doreasca sa-si protejeze copiii de posibile situatii care ar avea un efect
descurajant asupra lor, insa in astfel de situatii copiii s-ar putea simti neajutorati si
dependenti. Sub pretextul ca ne protejam copiii, de fapt ii tinem neajutorati si dependenti
astfel incat sa putem aparea in ochii nostri si ai copiilor, puternice si protectoare. Ne
punem pe noi insine in pozitie de superioritate iar pe copii in pozitie de supunere. Copiii
de astazi nu vor tolera o astfel de situatie. Ei vor deveni rebeli.
Un al doilea motiv ce se afla in spatele supra-protectiei sunt indoielile cu privire la
abilitatile noastre, asa ca este firesc sa avem si mai putina incredere in abilitatile unui
copil de a avea grija de sine. Maniera in care copilul face fata superprotectiei depinde de
scopurile sale. Cel mai periculos scop este al patrulea dintre scopuri- neajutorarea.
Complet descurajat, copilul poate sa renunte si sa astepte protectie pentru totdeauna in
toate problemele dificile ale vietii.
Nimic nu este mai frustrant decat sa fii determinat sa faci imposibilul. Nu putem
controla totul, nu putem aranja totul in viata, pentru noi sau pentru copiii nostrii.
Incercarea disperata de a face astfel produce intotdeauna mizeria/nefericirea din jurul
nostru. Copiii invata de la noi sa se lupte cu inevitabilul, mai ales daca incercam sa-i
protejam de greutatile vietii si de disconfort. Rezultatul descurajant duce la furie si la
resentimente- nu numai impotriva parintilor, ci impotriva vietii insasi pentru ca nu
permite sa fie aranjata dupa bunul plac. Un copil alintat este acela care se afla intr-o
constanta furie pentru ca viata nu este sensibila la dorintele sale. Din nefericire un astfel
de copil nu-si va pierde cu totul aceasta atitudine fata de viata atunci cand va deveni
adult. Ar putea deveni atitudinea sa fundamentala asupra vietii. Cand il cocolosim si il
protejam pe copil de viata, acesta este darul pe care il oferim de fapt: o furie neajutorata
impotriva lumii dezlantuite. Pentru a evita acest lucru trebuie sa intelegem ca nu suntem
omnipotenti si nici omniprezenti. Dar ca, avem obligatia de a ne instrui copilul in acel fel
care il ca ajuta pe acesta sa coopereze cu viata. Formula este: lasa-ne pe noi primii sa
examinam cu ce ne confruntam. Apoi vom cauta un raspunsla aceasta intrebare: ce pot sa
fac pentru asta? Chiar si un copil mic poate fi indrumat catre analizarea unei situatii
perturbatoare prin utilizarea unei simple intrebari. Copiii au creiere foarte active. Haideti
impreuna sa-i educam sa le foloseasca. Putem incepe acest antrenament inca de la
nastere. Putin cate putin, cu incredere si ghidandu-i.
27
___________________________________________
Indrumarea copilului
20. Stimulati independenta
,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea ce poate face singur,,.
Aceasta regula este foarte importanta , de aceea ea trebuie repetata cat mai des
posibil. De cate ori facem ceva pentru copil din ceea ce poate sa faca singur ii aratam cat
de mari, buni, experimentati, capabili, importanti suntem noi si cat de mic si neajutorat
este el. In mod continuu ii demonstram superioritatea noastra asumata si presupusa sa
inferioritate. Si apoi ne intrebam de ce se simte incapabil si devine incomplet/deficient.
Sa faci pentru copil ceva ce poate face singur este extrem de descurajant de bine ce il
deprivam de a experimenta singur puterile sale. Asta arata completa noastra neincredere
in abilitatea lui de a rezolva o problema, neincrederea in curajul sau. Prin asta il
deposedam de simtul securitatii, care se bazeaza pe propriile realizari obtinute cu
propriile mijloace. In plus ii negam dreptul de a-si dezvolta increderea in sine. Si toate
acestea cu scopul de a ne pastra imaginea despre propria indispensabilitate.. Astfel aratam
o imensa lipsa de respect fata de copil ca persoana. Inca din copilaria mica acesta
incearca sa ne arate ca doreste sa faca lucrurile pentru sine, copilul vrea sa ajunga la
sapun pentru ca doreste sa-l simta. Mult prea des descurajam astfel de incercari timpurii
in scopul de de a pastra curatenia, astfel ca promovam descurajarea si un concept de sine
fals. Ce pacat! Este mult mai usor sa faci curatenie dupa copil decat sa ii restaurezi
curajul. Imediat ce copilul demonstreaza dorinta de a face lucrurile singur, trebuie sa
profitam de acest lucru si sa-l lasam sa mearga pana unde este posibil pentru el. S-ar
putea ca acesta sa aiba nevoie de ajutor, supervizare, incurajare si training. Nu avem
dreptul de a face totul pentru el sau sa-l oprim sa-si aduca contributia acolo unde este
dornic sa realizeze ceva. Cand vezi un copil mic ai intotdeauna primul impuls de a-l ajuta
atunci cand este intr-o mica problema pe care doreste sa o rezolve. Dar trebuie sa fim
atenti la acest prim impuls. Fara sa ne dam seama, frecvent ne dam voie sa continuam sa-i
ajutam chiar si atunci cand acestia pot rezolva problemele independent de noi, pentru ca
suntem atat de obisnuiti sa facem asta. Copiii gasesc placere in a primi servicii speciale.
Este un fel de putere in a fi capabil de a solicita servicii. Dar copiii se bucura la fel de
mult si atunci cand sunt utili si de ajutor. Pe masura ce copilul creste, inclinatia naturala
este sa faca tot mai multe lucruri pentru sine si pentru altii. Aceasta inclinatie poate fi
sufocata de teama, protectie si servicii din partea parintilor. Intr-un astfel de caz, copilul
se contamineaza de descurajare si descopera rapid valoarea pozitiva a slabiciunii (ce
inseamna sa fii slab iar ceilalti sa-ti aduca servicii). El presupune ca nu poate face lucruri
pentru sine, presupune ca este inadecvat si nu crede in propriile sale abilitati. Apoi
gaseste ca este confortabil sa primeasca servicii de la ceilalti. Stim ca in practica este
mult mai dificil cand suntem pe fuga si trebuie sa rezolvam mai multe lucruri intr-un
termen scurt dar trebuie sa recunoastem si faptul ca avem tendinta sa minimalizam
abilitatile copilului si sa maximizam slabiciunea sa. Trebuie sa fim sensibili la diferenta
dintre asteptarile noastre exagerate care sunt o forma de impunere a dorintelor noastre, si
increderea in abilitatile lui care este o forma de respect.
28
___________________________________________
Indrumarea copilului
Trebuie sa devenim constienti de pericolul din spatele supra-protectiei si sa
actionam in scopul de a stimula independenta. Fiecare mama isi aminteste fericirea care a
acompaniat primii pasi ai copilului. Multi parinti au inregistrat aceste momente video ca
pe un eveniment deosebit. Oportunitati pentru a trai aceste sentimente de mandrie si de
fericire vor mai exista in fiecare stadiu de dezvoltare a copilului daca parintele este atent.
Mama se aseaza in fata departe de copil, tine mainile intinse- pentru a-l sustine daca se
dezechilibreaza. Copilul este independent. Ea il incurajeaza. Ii ofera spatiu sa se miste
independent de suportul sau. El incearca. Cand copilul reuseste sa-si atinga mama acesta
traieste un sentiment triumfal iar ea nu mai inceteaza sa-l laude pentru aceasta reusita.
Deci , trebuie sa ne dam un pas inapoi, sa-i oferim copilului spatiu, sa ne a abtine in a
face ceea ce acesta poate face, si sa-l incurajam.
Cei mai multi parinti sunt ingrijorati de nesfarsitele lupte date de frati si surori. Ei
iubesc fiecare copil in parte si nu doresc sa-i vada pe acestia urandu-se sau ranindu-se .
Mare parte din energia necesara educarii se pierde in incercarea de a desparti copiii sau
de a-i convinge sa se inteleaga. Multi copii reduc numarul disputelor si incearca sa
aprecieze prezenta celuilalt ca in final sa-i pese mult de celalalt. Altii continua ostilitatile
pana la maturitate si nu fac niciodata pace cu fratii. S-ar parea ca nici o predica de pana
acum nu i-a facut pe copii sa se impace mai bine. Cei mai multi parinti au pus in practica
cele mai diverse reactii pentru a-si opri copiii sa se mai razboiasca- si totusi acestia
continua . Luptele intre frati sunt atat de comune incat au fost acceptata ca si
comportamente obisnuite. Nu este normal doar pentru ca este atat de des intalnit. Copiii
nu trebuie sa se lupte intre ei. Case in care copiii nu se razboiesc sunt reale, pot exista.
Cand se lupta, exista ceva ce nu merge bine in relationare. Nimeni nu se poate simti in
mod onest bine atunci cand este in conflict. De aceea, daca copiii continua sa se
razboiasca, trebuie sa fie capabili sa castige satisfactie, nu atat din lupta in sine cat in
rezultatul acesteia. Aceasta evaluare presupune ca noi recunoastem comportamentele
drept scopuri. De aceea noi nu putem fi satisfacuti de explicatiile uzuale despre
,,razboaiele,, lor- cum ca ar fi cauzate sau conduse de agresivitate nativa sau nu. Din
punctul nostru de vedere, trebuie sa intelegem comportamentul copilului in termeni de
camp in care isi desfasoara viata si in termeni de scopuri pentru care comportamentele
sunt declansate.
Oricare ar fi motivul pentru care copiii se bat, parintii nu fac altceva decat sa
inrautateasca situatia cand intervin, incercand sa rezolve problema, sau incercand sa-i
desparta. De cate ori un parinte intervine in cearta dintre copii, ii depriveaza pe acestia de
oportunitatea de a invata cum sa-si rezolve singuri conflictul. Cu totii experimentam
situatii in care exista conflicte de interese, si fiecare dintre noi a trebuit sa dezvoltam
capacitatea de a face fata situatiilor conflictuale. Trebuie sa invatam ,,sa dam si sa luam
de la viata. De fiecare data cand mama intervine in a stabili programul, ea se pune pe sine
29
___________________________________________
Indrumarea copilului
in pozitie autoritara, iar copilul nu va invata nimic despre coperare, ajustarea
comportamentului, sau fair play. Atata vreme cat facem servicii copiilor nostri, atata
vreme cat facem in locul lor anumite lucruri ei nu vor invata cum sa se descurce pentru
sine. Aceasta se aplica in mod egal luptelor si in dezvoltarea independentei. Un copil ale
carui lupte sunt rezolvate de altii nu va sti niciodata cum sa rezolve situatii dificile si se
va opune ori de cate ori va aparea o astfel de situatie in care nu poate face precum
doreste. Este extrem de dificil pentru parinti sa inteleaga cum este posibil sa nu fie treaba
lor daca copiii se bat sau se cearta. Ei considera ca este de datoria lor sa ii invete pe copii
sa nu se certe. Si au dreptate. Ar trebui sa ne invatam copiii sa nu se certe.
Smecheria este sa ai succes. Din nefericire interventia si arbitrajul nu duc la aceste
rezultate. Este posibil poate sa-l opreasca pe copil din cearta pentru moment, insa esueaza
in a-l invata pe copil cum sa evite urmatoarea cearta sau cum sa directioneze conflictul
spre altceva. Daca interferenta noastra in cearta copiilor , produce satisfactie acestora, de
ce sa se opreasca? Uneori copiii se pot rani, insa ranile sunt minore de obicei, o vanataie,
putin sange curs din nas... In acest mod copilul ar putea sa-si dezvolte un simt al
responsabilitatii fata de sine si fata de fratii sai.Sigur ca mama poate asista copilul care a
fost ranit insa fara sa ia partea unui sau a altuia, sau sa spuna cine a facut bine sau cine a
facut rau: ,,Imi pare rau ca te-ai ranit in timp ce te bateai,, este chiar suficient.
Ca o regula atunci cand unul dintre copii il ameninta pe un altul cu un obiect
periculos, mama poate veni imediat sa indeparteze obiectul, fara cuvinte in plus, fara tot
tam-tamul pe care copilul spera sa-l creeze.
Daca parintii se cearta, copiii ii vor imita. Ei vad aceasta tehnica utilizata de adulti
ca o modalitate de a-si rezolva diferendele asa ca le vor folosi si ei. In acest fel, cearta in
scopul rezolvarii unei probleme devine o valoare a familiei, asa ca copilul ca adult poate
sa se dezvolte in opozitie cu aceasta valoare sau in concordanta cu ea.
Exista intotdeauna o competitie legata de putere atunci cand cineva se cearta. In
mod egal, nu este nevoie sa folosesti conflictul ca oportunitatea de a castiga superioritate.
Se poate rezolva un diferent fara infrangere sau victorie. Dar cand statutul cuiva este
amenintat atunci conflictul devine competitie. Cand luam partea bebelusului, cand il
protejam pe mezin in detrimentul primului nascut, cand luam partea celui,, abuzat, ii
intarim celuilalt sentimentul de inferioritate si invatam ,,victima cum sa foloseasca
deficienta si slabiciunea pentru a castiga servicii speciale , pe care dorim sa le eliminam.
Daca ii lasam singuri sa-si rezolve conflictul, acestia vor stabili relatii egale, ei invata
functie de impactul realitatii sa-si dezvolte diplomatia, egalitatea, fair play-ul, simtul
dreptatii, consideratia si respectul fata de ceilalti. Acesta este lucrul pe care dorim ca
copiii nostrii sa-l invete. Ii putem invata cel mai bine daca iesim din situatie si le oferim
spatiu.
30
___________________________________________
Indrumarea copilului
22. Nu va lasati condusi de frica
Frica poate fi folosita pentru a controla pe cineva. Cu totii avem emotii, ele sunt
combustibilul cu care ardem furnalul actiunii. Fara ele am fi indecisi, slabi, fara directie.
Fara sa fim constienti de acest lucru, noi creem astfel de emotii care fortifica intentiile
noastre. Putem alege cu ce combustibil sa actionam. Cu totii am experimentat frica , si
cu totii cred ca putem recunoaste ca nu putem actiona atunci cand suntem infricosati. Asa
ca frica pare un fel de lux pe care ni-l permitem. De fapt , s-a demonstrat ca nu
experimentam frica in momentul de maxima dificultate in viata, ci numai dupa socul
traumatizant, cand perceptia si imaginatia alearga salbatic cu ,, ce s-ar intampla ce s-ar fi
intamplat. Daca cineva este implicat intr-o situatie dificila acesta este mult mai preocupat
sa rezolve situatia critica cu care se confrunta decat sa traiasca frica. Abia dupa trauma
apar palpitatiile si tremurul. Asta indica faptul ca nu avem nevoie sa traim frica
pentru a evita pericolul. Din contra, frica minimalizeaza pericolul. Frica implica
presupunerea ca nu suntem capabili sa controlam o situatie. Trebuie sa facem o distinctie
intre reactie soc si frica. Un zgomot puternic sau o cazatura pot ,,infricosa,, un copil. Dar
aceasta este doar o reactie de scurta durata ea poate deveni permanenta doar daca parintii
exagereaza reactia si devin infricosati. Un copil mic, confruntat dintr-o data cu o noua si
surprinzatoare situatie care pare amenintatoare, are cateva alternative la alegere. El se
poate opri si poate vedea ce fac adultii, sau se poate retrage. Poate deasemenea incerca
frica. De cele mai multe ori acesta este doar inceputul. Mai multa frica aduce cu sine
asigurari exagerate din partea parintilor si chiar atentii speciale din partea acestora, cum
ar fi sa-i ridice de jos atunci cand cad sau sa incerce sa-i impace. O simpla sovaiala este
astfel convertita in frica, iar frica este utila pentru ca il face pe adult sa se opreasca din
activitatile proprii si sa vada de copil (adultul este ocupat permanent de copil). Copiii
care au experimentat teroarea pot fi foarte persuasivi. Ei ne par atat de mici si de
neajutorati. Daca putem intelege ce se ascunde in spatele comportamentului unui copil,
putem sa devenim constienti si de raspunsul pe care noi i-l oferim si anume ca nu-l
ajutam ci il antrenam pentru viitor sa foloseasca frica ( valoare ) ca mijloc de control.
Copiii nostrii nu pot rezolva dificultatile vietii daca sunt plini de frica. Frica nu
creste abilitatea de a coopera cu problema, ci din contra. Frica serveste intr-un mod
,,minunat pentru a castiga atentia si pentru a-i pune pe altii in serviciul lui. Este necesar
sa educam copilul pentru a fi precaut in situatii potential periculoase. Dar precautia si
frica sunt doua stari cu totul distincte. Prima este o recunoastere rezonabila si curajoasa a
unei situatii potential periculoase in timp ce adoua este o stare de retragere descurajanta si
paralizanta. Natural , trebuie sa ne invatam copiii sa utilizeze precautia in trecerea strazii,
sa nu accepte atentii din partea strainilor, ca armele pot provoca moartea si ca acestea nu
sunt jucarii, ca inotul trebuie facut numai atunci cand a-i atins anumite performante ( sa
nu te duci la fund asta ar fi prima performanta !). toate acestea pot fi atinse fara instalarea
fricii. Este o problema de invatare a limitelor si cum sa faci fata situatiilor care apar
dificile sau periculoase. Frica sapa curajul. Frica este periculoasa. Pentru copii, ea
serveste unui scop. Daca parintii nu raspund cu frica, atunci copiii nu o vor dezvolta, si
31
___________________________________________
Indrumarea copilului
atunci atat copiii cat si parintii vor fi liberi de suferinta si tortura rezultata din acest
sentiment.
Nici un parinte nu doreste sa-si vada copilul suferind. Dar sunt situatii cand
durerea este inevitabila. Copilul care este curajos, sufera mai putin. Frica de durere
mareste catastrofal proportia. Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri sa accepte suferinta si
necazul ( nu sa se invete cu acestea!). Numai daca suntem impresionati exagerat de frica
copilului nostru acesta va deveni timid sau fricos.
Relatiile individuale intre doi oameni apartin celor doi implicati in procesul
relational. Sa ne vedem de treaba noastra nu inseamna ca ne abandonam copilul. Trebuie
sa fim constienti care este treaba copilului ca apoi sa-i lasam responsabilitatea acestuia.
Atunci cand parintii le dau alocatia copiilor , de ex, acesti bani le apartine. Ce fac acestia
cu banii nu este treaba parintilor decat atunci cand acestia dezvolta valori gresite (cum ar
fi fumatul). In astfel de situatii se recomanda ca parintii sa discute prieteneste cu copilul
despre cum isi cheltuie banii. ,,Ma intreb daca ai luat in considerare...,, Cum crezi ca ar
merge treaba daca toata lumea ar crede asta? ,,te-ai gandit la...,, acestea sunt doar unele
dintre caile de abordare a unei discutii prietenesti ce va produce cu siguranta calea spre
discutia libera ( in locul rejectiei sau a rebeliunii). Este important sa presentam toate
aspectele importante ale situatiei, chiar si acelea care nu sint acceptabile pentru noi cu
scopul de a oferi o evaluare cat mai reala. Impreuna cu copilul nostru putem descoperi
acele valori care vor fi benefice acum si in viitor.
Mila este paguboasa, chiar si atunci cand este justificabila si de inteles. Copiii sunt
extrem de receptivi la atitudinile adultului chiar si atunci cand acestea nu sint exprimate
liber. In consecinta, daca avem mila de copil, el va crede ca are tot dreptul sa-i fie mila de
sine. Tristetea sa va deveni si mai intensa daca ii va fi mila de sine. In loc sa faca fata
problemelor cu care se confrunta, el va produce si mai multa compasiune din partea
oamenilor asteptant sa fie consolat, si in acest proces copilul pierde din ce in ce mai mult
curaj si dorinta de a rezolva situatia cu care se confrunta. O astfel de atitudine se poate
pastra pentru toata viata. Acesta poate devenii convins ca societatea ii datoreaza ceva in
schimbul a ceea ce pierde. In loc sa faca ceea ce poate sa faca, el socoteste ceea ce altii ii
vor face lui (servicii). Copiii nostrii ar putea invata sa primeasca mai bine esecurile,
dezamagirea daca noi la randul nostru incercam sa evitam sa-i compatimim.
32
___________________________________________
Indrumarea copilului
Un copil care este handicapat fizic de la nastere, sau care este orb, surd poate
deveni foarte usor obiect al compasiunii. Este aproape peste puterile omenesti sa nu-ti fie
mila de un astfel de copil. Dar daca facem acest lucru nu facem altceva decat sa mai
adaugam un handicap celorlalte. Ar trebui sa stimulam copilul sa fie mandru de realizarile
sale facute in ciuda handicapului.
De cele mai multe ori ne este mila de copilul nostru atunci cand este bolnav.
Natural, un copil bolnav are nevoie de atentia si de intelegerea noastra. El nu este capabil
sa aiba grija de sine. Trebuie sa-l ajutam. Dar trebuie s-o facem fiind atenti la atitudinea
noastra fata de aceasta situatie. Trebuie sa fim atenti ca nu cumva in aceasta situatie sa nu
fim tentati sa ne compatimim pe noi de problemele marunte de care suferim. . Din
nefericire noi nu putem proteja copilul de suferinta. Asta face parte din viata. In cel
mai bun caz, putem sa-i venim in intampinarea nevoilor sale in timpul bolii, putem sa-l
ajutam sa tolereze mai bine suferinta, si cum sa faca fata suferintei. Copilul bolnav, mai
mult decat cel sanatos, are nevoie de suportul nostru moral, de increderea noastra in
curajul lui de a face fata bolii, de intelegerea si de ajutorul nostru. Compatimirea s-ar
putea adauga la starea de demoralizare pe care copilul o resimte pe perioada bolii, ii
scade rezistenta si ii submineaza curajul. Compatimirea nu sustine curajul ci dimpotriva.
Perioada de convalescenta este cea mai dificila atat pentru mama cat si pentru copil.
Poate fi trecuta mult mai usor daca curajul si simpatia inlocuiesc mila si serviciile
nepotrivite.
Nu putem sa ne protejam copilul de viata. Puterea si curajul pe care il avem cand
suntem adulti s-au construit pe parcursul copilariei Mai intai trebuie sa recunoastem
greselile ce decurg din compatimirea exagerata, sa incercam sa evitam impulsul primar de
a actiona gresit ca apoi sa ne aratam simpatia si intelegerea pentru sustinerea copilului in
suferinta la fel ca si in cautarea curajoasa a unui drum viitor. Asta nu inseamna ca ne
abandonam copiii in suferinta ci din contra, ii sustinem asa cum am sustine un adult aflat
intr-o problema majora de viata. Nu este dificil de distins mila de simpatie. Daca iti pare
rau pentru ceea ce i s-a intamplat atunci asta se cheama simpatie. Daca iti pare rau pentru
cel caruia i s-a intamplat atunci asta este compatimirea exagerata/mila.
Daca dorim sa-I invatam pe copii cum sa aleaga intelept, trebuie sa le dam
oportunitatea de a alege, si daca este necesar, sa faca greseli. Ei invata prin experientele
lor si nu din indicatiile noastre. Daca copiii nostri ne vor privi ca pe niste sefi, ei nu vor fi
capabili sa vada dincolo de rezistenta si nu vor vedea daca alegerea noua este practica sau
nu. Consecventa este o parte reala a regulilor iar ea ajuta la stabilirea granitelor si a
limitelor ce ofera copilului senzatia de securitate. Nu ne putem astepta ca metodele noatre
de educare sa dea roade daca sunt aplicate haotic. Pe de alta parte copiii nostri se vor
simti in siguranta daca noi vom fi consecventi si daca vom urma pasii programului de
educare pe care l-am initiat. Copiii pot invata respectul pentru ordine si vor sti exact cum
stau.
34
___________________________________________
Indrumarea copilului
aprobarea parentala. Acest gen de actiune venita din partea parintilor intensifica
competitia intre copii, atata vreme cat intoarcem copiii unul impotriva celuilalt. De aceea
trebuie sa stimulam fiecare copil in parte sa vada ca obtinerea constanta a aprobarii este
imposibila si devine un scop gresit sau fals si sa vada in schimb ca prin contributia sa
ajuta la armonia familiei. Putem contribui intotdeauna, indiferent de circumstante de
aceea acesta este un scop realist, care ne duce la unitate. Atunci cand stimulam competitia
dintre copiii nostri de fapt intarim scopurile eronate. Copilul bun este bun pentru ca ii
place sa fie bun si nu pentru ca obtine mai multa aprobare de la parinti pentru ca este
inaintea celorlalti frati. Nevoile sale sunt centrate pe sine si nu pe nevoile celorlalti
asa cum ar fi recomandat. Copilul rau sau deficient ramane asa pentru ca poate obtine
recunoastere si in felul acesta, dar in mod negativ.
Putem minimaliza intensitatea competitiei dintre copii si efectele nedorite ale
acestei competitii daca punem copiii in aceeasi ,,oala. Acesta este poate unul dintre cei
mai revolutionari pasi pe care poate sa-I faca o mama.
Intr-o cearta intre copii este foarte dificil de stabilit cine este vinovatul. Acesta nu este
rezultatul unui comportament nedorit al copilului, toti au contribuit la perturbarea linistii.
Copiii sunt responsabili unul de celalalt, coordonandu-si eforturile mai degraba pentru
sanatatea atmosferei familiale decat pentru tensiuni sau antagonisme. Daca mama isi va
privi copiii ca pe un grup si nu individual atunci cand apare o situatie conflictuala atunci
cu siguranta vor aparea schimbari dramatice, iar copiii vor avea grija unii de altii.
28. Ascultati!
Poate ca multi dintre noi sunt familiari cu gluma despre copilul care intreaba ,,
Mama de unde vin eu?,, Mama da o explicatie detaliata despre pasari si despre albinute.
Stiu toate acestea mama. Tot ceea ce doresc sa stiu este de unde vin eu? Asa ca mama
vorbeste mai departe despre nasterea bebelusilor. Si totusi copilul nu este satisfacut :
Mama, Ion vine de la Iasi iar Petre de la Focsani. Eu de unde vin?,, Acest tip de atitudini
fac parte din prejudecatile impotriva copiilor prin care suntem inclinati sa presupunem ca
stim la ce se refera acestia fara a I asculta cu adevarat. Copiii sunt uluitor de deschisi
unii cu altii si de cele mai multe ori ne ofera oportunitatea de a-I asculta. Uneori facem
asa o problema din lucruri care sunt marunte incat acestia se pun la adapost in viitor.
Daca ascultam cu atentie am descoperi ca copilul se imbolnaveste atunci cand doreste sa
scape de ceva neplacut. Fiecare mama invata sa distinga intelesul tonului din plansetul
bebelusului. Ea stie cand acesta este deranjat sau cand este furios. Avem acest talent, dar
se pare ca il punem deoparte atunci cand copilul creste mai mare. Auzim tipatul copilului
si mergem inebunite sa vedem ce se intampla cu el. De atatea ori inebuneala noastra este
motivul tipatului. Daca ne-am opri si am asculta pentru o clipa atunci am putea evita un
raspuns din partea copilului care ii va servi acestuia pentru scopurile sale gresite. Cat de
mult avem de castigat daca doar ascultam!
35
___________________________________________
Indrumarea copilului
29. Tineti cont de tonul vocii dvs
Atunci cand le vorbim copiilor nostri acestia aud mai mult tonul vocii decat
cuvintele din spatele vocii. Nu ar strica sa ne asultam putin tonul vocii. Ascultati tonul pe
care adultul il foloseste.. Cand ajungi acasa asculta-ti tonul vocii. Ce exprimi cu ajutorul
sau? Ce aude copilul tau? De multe ori instigam copilul la purtari rele datorita tonului pe
care il folosim. Modul de a vorbi cu copilul produce de multe ori in sufletul acestuia un
sentiment de inferioritate. Le vorbim intr-un mod si pe un ton pe care nu l-am folosi intre
noi ca adulti si totul numai ca sa le castigam cooperarea. Odata ce suntem constienti de
greselile din tonul vocii suntem gata sa facem si schimbari. Daca le vorbim copiilor nostri
prieteneste si de pe pozitii de egalitate, pastram usile comunicarii deschise.
30. Luati-o mai incet sau incetul cu incetul!
Mama ia-o incet! Daca lucrurile vor merge rau vei afla cat mai curand posibil. Cea
mai mare parte din ingrijorarea si preocuparea noastra in legatura cu copiii este necesara.
Mai rau este insa atunci cand acestia sunt constienti de acest lucru si o utilizeaza drept
arma pentru a atrage atentia noastra asupra lor, sa promoveze lupta de putere, sau sa se
razbune. Ingrijorarea noastra pentru posibile dezastre nu poate preintampina acest lucru.
Putem sa facem fata problemei dupa ce se intampla. Cel mai bun refugiu este acela de a
avea incredere in copiii nostri si sa o luam incet pana cand ne vom infrunta cu problema.
Este uimitor cat de concentrati putem fi asupra copiilor nostri. Urmarim semnele unui
comportament adictiv, ii chestionam sa aflam daca au ganduri necurate, ca apoi sa le
impunem propria noastra interpretare despre atitudinea lor morala, ne temem pentru
sanatatea lor, ne temem pentru tot ceea ce li se intampla. Facem presiuni asupra lor sa
mearga bine cu scoala pentru a avea credit in ochii nostri, ii impingem spre activitati pe
care le consideram noi utile pentru a le forma caracterul. Suntem suspiciosi si dorim sa
stim in fiecare minut ce gandesc si ce pun la cale. Ne comportam ca si cum copilul s-ar fi
nascut rau si trebuie sa-l fortam sa de faca bun. Ne petrecem un timp exagerat si
consumam multa energie incercand sa traim noi viata copiilor nostri pentru ei. Cat de rau
ar fi daca ne-am relaxa, daca am avea incredere in copiii nostri, si daca le-am dat sansa
sa-si traiasca propria lor viata? Cea mai mare parte a ingrijorarii noastre se datoreaza
faptului ca de cele mai multe ori nu stim ce sa facem. Nu este necesar si nici productiv
pentru noi sa facem fata fiecarei probleme minore. Cele mai multe dintre ele vor disparea
pentru ca copilul va crea multe alte probleme pentru a ne tine atentia asupra lor. Lupta
pentru o viata perfecta este inutila. Nu vom reusi. Daca stim ce sa facem sau ce sa nu
facem atunci cand copilul are un comportament nedorit, increderea ca putem fi eficient
mareste posibilitatea de a o lua incet. Este posibil sa te relaxezi si sa te bucuri de copilul
tau.
36
___________________________________________
Indrumarea copilului
31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,
Cu cat facem mai multa valva in jurul unui obicei rau , cu atat mai mult se
inrautateste. Exemple de obiceiuri proaste sunt de la orice forma de jocurile sexuale,
urinatul in pat., sugerea degetului, rosul unghiilor. Punem cuvantul ,, rau,, in mod
deliberat in evidenta astfel. Nici unul dintre aceste acte nu este mai rau decat alte genuri
de comportamente gresite. Ele servesc scopului neconstient al copilului asa cum orice
comportament serveste. Sta numai in mintea adultului faptul ca acest tip de
comportamente iau o anumita conotatie severa sau nu. Primul pas in a face fata problemei
este acela ca nu trebuie sa maximizam sau sa dam o importanta marita actului in sine.
Daca copilul va descoperi ca face ceva ce deranjeaza adultul chiar mai mult decat face in
mod obisnuit, atunci isi va da seama si ca are asupra sa o arma foarte puternica cu care
poate lovi in parintii sai.
Cele mai mari dificultati intre adolescenti si adulti au la baza lipsa comunicarii,
sau prezenta unei comunicari defectuoase. Aceste porti pot fi tinute deschise pe perioada
adolescentei daca a fost stabilita o relatie simpatetica pe parcursul copilariei
adolescentului. Cea mai mare parte a reusitei depinde de abilitatea noastra de a respecta
copilul, chiar si atunci cand nu suntem de acord cu comportamentul acestuia. Copilul si
mai tarziu adolescentul, cu acordul sau, si de multe ori in chip neconstient, observa,
primeste impresii pe care le organizeaza in propriul sau sistem ca apoi sa actioneze
conform propriilor concluzii. El are o minte a lui pe care se bazeaza! Prea adesea utilizam
aceasta expresie pentru situatii in care acesta nu ne mai asculta sau este rebel. Trecem cu
usurinta peste ceea ce simte el si incercam sa-l impresionam cu ceea ce stim noi sau
gandim noi incercand sa-I impunem vointa nostra. Noi vrem sa le modelam caracterul,
mintea , personalitatea, ca si cum ar fi facuta dintr-un material moale iar actiunea noastra
ar trebui sa-l formeze. Din punctul de vedere al copilului aceasta actiune este perceputa
ca tiranie- si chiar asa si este. Asta nu inseamna ca nu putem sau nu trebuie sa ii ghidam,
numai ca noi nu trebuie si nu avem dreptul de a-I incadra in propriul modelaj. Fiecare
copil are propria sa creativitate, fiecare copil raspunde sau reactioneaza la ceea ce a
contabilizat in viata sa. Fiecare copil are propria sa putere de a-si modela personalitatea
cu ajutorul nostru dar fara a incerca sa-l fortam.
De vreme ce misiunea nostra ca parinte este aceea de a ne ghida copiii, ar fi
intelept de descoperit ce si cum ghidam. Putem invata multe privind comportamentul
copiilor nostri si descoperind care este scopul acestui tip de comportament, putem invata
multe daca dorim sa aflam ce gandesc. Acest lucru nu este dificil de facut deoarece copiii
si adolescentii sunt atat de liberi in exprimare. Daca ii vom certa, critica, admonesta, sau
vom cauta cu tot dinadinsul greseli, ei isi vor da seama foarte curand si nu se vor mai
expune unui astfel de experiente inconfortabile. Si incet incet vom inchide acea usa catre
intercomunicare.
Dar pe de alta parte, daca vom accepta liber ideile copilului nostru, daca vom
examina impreuna posibilitatile, daca vom explora impreuna variantele de reusita sau de
esec, daca vom pune in mod constant intrebari de genul:,, Atunci , ce se va intampla?,
Cum te vei simti atunci?, Cum se vor simti ceilalti?,, atunci copilul ca gasi un sens in a
accepta un partener in rezolvarea problemelor de viata. Este ridicol sa astepti ca copilul
tau sa aiba numai idei grozave, bune. Sa-I spui ca greseste iar ca tu ai dreptate de cele mai
multe ori duce la renuntare din partea lui. (va face acelasi lucru si cu dvs). Aceasta
inseamna sa-I vorbesti copilului.
38
___________________________________________
Indrumarea copilului
Vorbindu-le copiilor nostri inseamna sa le spunem cum dorim noi ca lucrurile sa se
desfasoare, exprimam dorinta noastra spre supunere, pretindem o imagine a ceea ce
gandim noi.
Vorbind cu copiii, noi si ei cautam impreuna idei care sa rezolve probleme sau sa
imbunatateasca situatia. Copiii au o contributie creativa in constuctia unei relatii
armonioase si cu aceasta ocazie pot realiza si ei ca contribuie la acest lucru. Asta nu
inseamna ca ei au dreptul sa conduca familia dupa propriile lor idei. Atunci cand esuam
sa stam si sa discutam cu copiii nostri despre problemele curente, cand esuam in a-I lasa
sa se exprime liber atunci ei chiar fac ceea ce doresc iar noi pierdem orice influenta in
ceea ce priveste comportamentul acestora. Cooperarea trebuie sa castige- si cea mai buna
cale de a castiga cooperarea copiilor nostri este aceea de vorbi liber despre ce
crede/gandeste sau simte fiecare si sa exploram impreuna cai mai bune de a coopera unii
cu altii.
Consiliul de familie este cea mai buna metoda de rezolvare a problemelor din cadrul
familiei intr-o maniera democratica. El reprezinta ceea ce chiar numele sugereaza- o
reuniune a tuturor membrilor familiei in cadrul careia de discuta si sunt solutionate
problemele fiecaruia dintre membrii implicati in familie. Cel mai indicat ar fi ca data si
ora intalnirii saptamanale sa fie stabilita cu ceva timp inainte de comun acord. Ar trebui
sa devina parte a rutinei familiei. Data intalnirii nu va fi schimbata decat cu acordul
tuturor membrilor familiei. Fiecare membru este asteptat sa fie prezent la intalnire. Daca
unul dintre membrii familiei nu doreste sa se prezinte , trebuie sa abdice in fata deciziei
grupului. Fiecare familie poate lucra la detaliile privind regulile de functionare a
consiliului de familie, dar principiile de baza raman aceleasi. Fiecare membru are dreptul
sa aduca in discutie o problema noua. Fiecare are dreptul sa fie ascultat . Impreuna, se
cauta o solutie pentru problema iar decizia majoritatii este agreata si de minoritate. In
consiliul de familie vocea parintilor nu se aude mai tare sau mai puternica decat a
fiecaruia dintre copii. Deciziile luate la intalnire dureaza o saptamana adica pana la
urmatoarea intalnire. Daca se descopera ca solutia propusa saptamana trecuta nu a dat
roade se va propune o noua solutie , dar intotdeauna cu intrebarea: ,,Ce urmeaza sa facem
in legatura cu aceasta problema?,, Si din nou este in puterea fiecaruia din grup sa decida .
Nu este o intalnire a consiliului de familie daca doar parintii preinta probleme sau
gasesc solutii. Copiii trebuie stimulati sa contribuie cu partea lor in luarea deciziilor si in
gasirea de solutii.
Secretul succesului unui consiliu de familie consta in dorinta fiecarui membru al
familiei de a privi problema ca fiind o problema de familie si nu prolema unui membru al
familiei, fiecare trebuie sa- si asume responsabilitatea. Este o problema comuna de bine
ce traiul in comun presupune multiple interactiuni. Acest tip de abordare duce la
39
___________________________________________
Indrumarea copilului
dezvoltarea respectului mutual, responsabilitate mutuala, si promoveaza egalitatea intre
membrii familiei. Familiile democratice traiesc pe o fundatie solida, aceea a egalitatii.
ATENTIE
40
___________________________________________
Indrumarea copilului
Punctajul mare denota un comportament al copilului ce are ca scop atragerea atentiei
asupra lui.
,, Nu sunt in frunte dar cel putin nu voi fi neobservat daca pot obtine atentie deosebita,
importanta sau servicii din partea celorlalti,,.
Important !
Copilul nu este un cautator de atentie. El este descurajat si cauta atentie in sensul
recastigarii increderii in sine. Daca lupti impotriva lui in aceasta privinta si daca iti
folosesti cunostintele superioare in sensul infrangerii lui, acuzelel tale si etichetele vor fi
resimtite de el ca umilitoare. Atitudinea poate distruge increderea copilului in dvs si in
ceilalti adulti. Amintiti-va ca un copil care incearca sa atraga atentia asupra lui, este un
copil care vrea recunoastere.
Raspunsul copilului la corectie este acela ca se opreste pentru putin timp din
actiune pentru ca si-a atins scopul.
PUTERE
Punctajul maxim denota un comportament al copilului ce are drept scop obtinerea puterii
sau mai bine spus lupta de putere.
,, Nu sunt tocmai invingator , dar cel putin le pot arata oamenilor ca nu ma pot impiedica
sau opri sa fac ceea ce vreau eu sau sa ma convinga sa fac ce vor ei,,
41
___________________________________________
Indrumarea copilului
Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca comportamentul negativ continua, se
accentueaza chiar cand este corectat.
RAZBUNARE
Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca devine si mai violent cand este
corectat, cautand sa actioneze impotriva celuilalt
42
___________________________________________
Indrumarea copilului
Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte ranit,
poate considera copilul rau sau extrem de dificil .
NEPUTINTA / INADECVARE
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat in pace pentru ca nu poti face nimic?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca iti este frica sa nu gresesti/sa
esuezi?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi printre primii?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi primul/prima?
Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi castigatorul?
Ar putea fi pentru ca vrei sa ma opresti sa iti cer sa mai continui/sa ai in continuare
rezultate?
Ar putea fi pentru ca simti ca nu stii raspunsul si vrei ca oamenii sa nu stie asta?
Ar putea fi pentru ca simti ca nu poti sa faci un lucru, indiferent ce?
Reflexul de recunoastere: cand seria de intrebari de mai sus este pusa, copilul (sub 10
ani) acesta va avea pe chip un zambet in coltul gurii, un zambet de satisfactie, poate un
hohot de ras incurcat, sau o sclipire in ochi atunci cand ghiciti adevarul.El/ea ar putea
scapa un : "este adevarat." Daca nu ghiciti corect copilul pur si simplu da din umeri.
Copiii mai mari pot spune ,,nu" ," si pot mentine o figura inexpresiva, dar se dau de gol
prin limbajul trupului, cum ar fi contractarea buzelor, clipit des al ochilor, reasezarea pe
locurile lor, leganarea unui picior, pocnitul din degete, si chiar leganarea degetelor de la
picioare atunci cand ghiciti corect. In oricare din cazuri, cand ati ghicit corect motivul
43
___________________________________________
Indrumarea copilului
pentru care se comporta neadecvat, copilul se simte inteles si isi schimba sentimentele de
ostilitate si rezistenta in dorinta de a fi cooperant. Este o experienta fericita pentru un
copil care a fost impins deoparte si care simte ca nu are un loc in societate sa fie inteles.
Acesta este un inceputul construirii unei relatii bazate pe incredere si respect mutual.
" Nu vrei sa-i spui copilului tau astfel de cuvinte si nici oricui altcuiva !"
* Timpitule!
* Prostule!
* Lenesule!
* Nebunule
* Bolnavule
* Taca-ti gura!
* Neajutoratule
* sa-ti fie rusine
* Nu fi copil.
* Nu mai boci.
* Fii dragut. (ofera copilului mesajul ca nu este dragut.)
* Hai, lasa-ma sa fac eu asta.
* Grabeste-te.
* Taci din gura
* Fii atent.
* De ce nu poti lua note asa cum ia sora ta mai mare?
* Platesc atat de mult pentru edcatia ta. Si acum asa note proaste!
* De ce te duci la scoala, doar ca sa-ti mananci pachetul?"
44
___________________________________________
Indrumarea copilului
65 de moduri de a spune "BRAVO TIE
BY EDWARD S. KUBANY
45
___________________________________________
Indrumarea copilului
Esti pe calea cea buna acum.
Este o treaba de nota 10.
J este in top.
M asteapta in liniste.
D s-a pus pe treaba.
A este atenta.
Pare ca ai depus mult efort in treaba aceasta.
Foarte inteligent.
Foarte creativ.
Foarte interesant.
Bine gandit.
Acesta este un punct de vedere foarte interesant.
Acum iti dai seama/te-ai prins.
C a facut-o.
Acesta este raspunsul corect.
Acum ai pus punctul pe I.
Super Corect.
Super.
Super treaba.
Aceasta este o observate foarte interesanta.
Acesta este cu certitudine un mod interesant de a vedea lucrurile.
Multumesc pentru ca ma intrebi? Te ascult
S este pe cai mari.
Acum esti chiar tare.
Buna treaba
Pe departe.
Faci sa para usor
Incepe sa arate dragut.
Imi place cum s-a linistit L (in clasa, in vizita).
SUCCES!
46
___________________________________________
Indrumarea copilului