UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, JURNALISM, RELAȚII PUBLICE ȘI
SOCIOLOGIE
DOMENIUL: ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR
Lect. Univ. Dr. SORINA-GEORGETA CORMAN
STUDENTĂ
DELIA-LETITIA FRANȚ

2023, SIBIU
 UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
DEPARTAMENTUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, JURNALISM, RELAȚII PUBLICE ȘI
SOCIOLOGIE
DOMENIUL: ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

STRATEGII DE PREGĂTIRE A DEȚINUȚILOR ÎN VEDEREA REINTEGRĂRII ÎN

COMUNITATE

COORDONATOR
Lect. Univ. Dr. SORINA-GEORGETA CORMAN
STUDENTĂ
DELIA-LETITIA FRANȚ

2023, SIBIU
Cuprins:
INTRODUCERE.......................................................................................................................4

CAPITOLUL 1: CADRU GENEGERAL.................................................................................6

1.1. Strategii de lucru cu deținuții..................................................................................8

1.2. Reintegrarea socială a deținuților..............................................................................10

CAPITOLUL II: ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN PENITENCIAR...........................................12

2.1 Aspecte istorice..............................................................................................................12

2.2 Situația actuală a penitenciarului românesc..............................................................13

2.3 Situația actuală a Asistenței Sociale în penitenciarul românesc...............................14

2.4. Problematici ale deținuților care pot influența reintegrarea...................................15

2.5. Teoriile din domeniul delincvențial............................................................................16

3
 INTRODUCERE

Trecutul descrie diferitele modalitățile prin care infractorii erau pedepsiți, prin lipsa
hranei,maltratarea, izolarea și muncă forțată, exemplificând cu metoda medievală care educa
comuni tatea pentru a preveni infracțiunile, în loc să reeducă vinovatul. (Durnescu 2008:8)
În prezent, modernismul aduce noi norme sociale și drepturi care trebuie respectate de toți
indivizii, indiferent de situație, iar percepția asupra răului uman poate fi reparată prin propriile
eforturi ale persoanei condamnate și prin sprijinul oferit de societate pentru reintegrarea și
reorientarea fostului deținut către interesele umane. Acest sprijin este prevăzut și în Regulile
Europene pentru Penitenciare, adoptate de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la 11
ianuarie 2006.
Regulamentul european pentru penitenciare recomandă oferirea de condiții de detenție cât
mai apropiate de viața din exteriorul penitenciarului, pentru a ajuta la reabilitarea deținuților. În
România, însă, există probleme în a implementa aceste recomandări, din cauza infrastructurii
învechite și a supraaglomerării în închisori, precum și din lipsa fondurilor și a personalului
specializat în reintegrarea deținuților. Aceste probleme duc la condiții precare de detenție și
afectează capacitatea sistemului de a reabilita deținuții. („Regulile europene pentru penitenciare–
adoptate de Comitetul Miniștrilor al CE la 12 februarie 1987”)
Conform Raportului către Guvernul României privind vizita în România efectuată de
Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau
Degradante în perioada 10-21 mai 2021, problemele menționate anterior afectează în continuare
condițiile de detenție din România și pot duce la tratamente inumane sau degradante.
În consecință, este crucial ca Guvernul României să ia măsuri imediate pentru a
îmbunătăți aceste condiții și pentru a se asigura că viața deținuților este apropiată de aspectele
pozitive ale vieții din afara penitenciarului. (Zidaru 1992:25)
Am ales această temă datorită importanței sale în contextul sistemului social, dar și din
perspeciva comunității în care se reîntoarce și trebuie să conviețuiască indivizii. Deținuții au
nevoie de sprijin și informații care să-i ajute, ulterior executării pedepsei, să îndeplinească
condițiile firești ale vieții dar să respecte și normele sociale, asfel încât să evite recidiva.
Această temă este relevantă în domeniul asistenței sociale deoarece încercă să arate
siguranța asigurării în ceea ce privește, respectarea drepturilor deținutului, organizarea procesului
de resocializare şi ameliorare a capacitații de reintegrare socială a acestuia

4
 În urma acestui studiu doresc să aflu cât de mult se concetreză programele de reintegrare
pe persoana privată de libertate și care este nivelul de asimilare al informațiilor și metodelor în
rândul acestora, în urma programelor desfășurate în mediul penitenciar.
Lucrarea v-a începe prin prezentarea unui cadru general în ceea ce privește strategiile de
lucru cu deținuții și și programele desfășurate cu scopul reintegrării lor în comunitate.
Capitolul II se concetrează pe rolul asistenței sociale în penitenciar, aspecte istorice
precum și situația actală a penitenciarului românesc dar și problemele cu care se confruntă
deținuții și care le influențează progresul.
Tot în acest capitol, o să fie analizate teroiile care se concentrează pe cauzele delincvenței
și pe modalitățile de reducere a recidivei dar și cele care dezvoltă abilități sociale și de
comunicare a deținuților.
Capitolul III cuprinte partea de metodologie.
În capitolul IV sunt prezentate și analizate datele colectate în urma studiului de cercetare
efectuat.
Ultimul capitol al acestei lucrări este alcătuit din concluzii și recomădări cu privire la
reintegrarea deținuților în comunitate.

CAPITOLUL 1: CADRU TEORETIC

Cadrul general al acestei lucrări se referă la contextul general în care se desfășoară

cercetarea și analiza procesului de reintegrare socială a deținuților. Aceasta implică definirea
conceptelor relevante, strategiile de lucru cu deținuții și activitățile și programele desfășurate în
penitenciar în atingerea acestui scop.

Astfel, persoana în jurul căreia se focalizează acest proces, este o persoană care a fost
privată de libertate și care este reținută sau inchisă într-o instituție de detenție, cum ar fi o
închisoare, o casă de corecție sau un centru de detenție. Această persoană este privată de dreptul
de a acționa pe cont propriu și este supusă unor reguli și restricții specifice instituției de detenție.
Persoanele private de libertate sunt adesea considerate vulnerabile și în nevoie de protecție
specială din partea sistemului de justiție penală și a societății în general. („Strategia Națională de
Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate 2020-2024”)

5
 Într-o perspectivă sociologică, persoana privată de libertate este considerată o amenințare
pentru societate din cauza comportamentului său infracțional. Prin urmare, înlăturarea acestei
amenințări este un obiectiv important și justifică închiderea acestei persoane în detenție.
(Goffman 2004:6)

Locul de detenție, locul în care sunt cazați deținuții, este un termen care cuprinde o
varietate de instituții penitenciare, cum ar fi penitenciare de maximă securitate, penitenciare
pentru femei și minori, spitale penitenciare, centre de învățământ, de arest preventiv și centre
arest preventiv din cadrul „Administrației Naționale a Penitenciarelor”, de prevenire afiliate
Inspectoratului General al Poliției Române. („Strategia Națională de Reintegrare Socială a
Persoanelor Private de Libertate 2020-2024”)

Din punctul de vedere social, mediul de detenție este definit ca fiind un loc în care
indivizii cu statut social asemănător își desfășoară viața și activitatea pentru o perioadă de timp
apreciabil, fiind separați de restul societății. (Goffman 2004:11)

Procesul de reintegrare social, mai sus numit, își propune să ajute și să ofere deținuților
prilejul, începând imediat ce ei ajung în penitenciar și continuând și după liberare, să se integreze
în comunitate prin strategii și eforturi care includ găsirea unui loc de muncă sau a unei locuințe,
îmbunătățirea relațiilor cu familia și prietenii și evitarea recidivei. Scopul final este de a dezvolta
abilitățile necesare pentru a deveni membri activi și productivi în societate. (Myers și Olson
2013:3-8)
Acest proces cuprinde programe educative și de asistență psiho-socială, care reprezintă un
ansamblu de activități organizate și planificate, având ca scop instalarea de noi aptitudini de către
persoanele care participă la aceste programe. În contextul acestei lucrări, programul educativ se
referă la activitățile desfășurate în cadrul sistemului penitenciar, având ca obiectiv creșterea
capacității și abilității lor care să contribuie la reintegrarea socială a deținuților. (Behan:2021)

În timpul executării pedepsei sau în afara locului de detenție, fiecare deținut și-a creat sau
urmează să își creeze un mediu de suport care este reprezentat de un grup social, alcătuit din
familia, vecinătatea sau comunitatea din care face parte. Această structură are un sistem de relații
afective, socio-economice, politice și culturale cu alte structuri și rețele, jucând un rol important

6
în atingerea obiectivelor propuse. („Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor
Private de Libertate 2020-2024”)
Procesul de reintegrare cuprinde, pe lângă alte activități, și terapie de grup ce implică
întâlnirea mai multor personae, sub îndrumarea unui profesionist, pentru a discuta probleme
comune, cum ar fi depresia, anxietatea, dependența sau violența domestică. Scopul grupului este
de a crea un mediu sigur și de sprijin pentru a încuraja participanții să se simtă confortabil și să
împărtășească experiențele și să găsească soluții împreună. (Yalom et al. 2013:110-145)

În cazul în care procesul de reintegrare eșuează, deținutul se confruntă cu marginalizarea

socială, care se referă la situația în care individul sau grupul vulnerabil este poziționat în mod
periferic sau izolat în cadrul societății, având permisiune redusă la resurse monetare, pedagogice,
de comunicare. Acest process, înâmpină diverse probleme sociale, inclusiv sărăcie, discriminare,
excluziune socială și stigmatizare, ceea ce duce la o mai mare vulnerabilitate și dificultate în a
obține un loc în societate. („Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de
Libertate 2020-2024”)
În cazul în care fostul deținutul nu reușeste să își gsească locul în societae, riscă să repete
greșelile și astefl să recidiveze. Astfel, recidiva este definită ca o reîntoarcere a persoanei la
comportamentul infracțional după ce a fost condamnată și a executat o pedeapsă. Acest
comportament infracțional presupune că a fost corectat prin pedeapsa anterioară, dar persoana
comite din nou o infracțiune și este reintrodusă în sistemul penal. (Ţica 2014)
Lucrarea de față se concentrează pe conceptele definite anterior și își propune să explice
modul în care strategiile și programele naționale de reintegrare socială a deținuților încearcă să
"repare" sau să "prevină" recidiva și efectele negative asociate acestui fenomen.

1.1. Strategii de lucru cu deținuții

În acest sub capitol doresc să prezint strategiile sociale naționale, adoptate pe parcursul
anilor de către Guvernul României, având ca scop remedierea principalelor probleme care
afectează rolul instituțiilor penitenciare.
Documentele oficiale care guvernează sistemul penitenciar sunt preocupate nu numai de
aspectele tehnice și de infrastructură ale instituțiilor, ci și de aspectele sociale, cum ar fi calitatea
mediului și relațiile dintre instituții și persoanele responsabile de acestea. Aceste documente

7
promovează strategiile sociale menite să eficientizeze funcționarea sistemului penitenciar și să
îmbunătățească viața persoanelor private de libertate. (Obrinteschi și Boboc 2021:122-148)
Astfel, în anul 2004, în România a început procesul de reabilitare administrativă a
penitenciarelor. Între anii 2004 si 2012 au fost făcute modificări legislative, au fost adoptate
proiecte de informatizare și modernizare a spațiilor carcerale iar personalul din penitenciar a fost
specializat. („Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului
penitenciar 2013-2016”)
De asemenea, în anul 2008 a fost inițializat „Planul de măsuri pentru eficientizarea
sistemului penitenciar” iar o măsură importantă a fost conceperea și însușirea unei strategii de
dezvoltare a sistemului penitenciar din România. (Brezeanu 2017:111-125)
Ca urmare a acestei măsuri, a rezultat „Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar
2013-2016”. Aceasta abordează problemele și factorii de risc care afectează sistemul de detenție
românesc. Printre factorii de risc se numără probleme economice, care influențează creșterea ratei
criminalității și nu numai, și sunt o componentă importantă a sistemului de organizare. Alți
factori includ siguranța deținerii și regimul penitenciar, reintegrarea socială, asistența medicală și
specializarea personalului.
Această strategie de dezvoltare a avut ca obiective principale creșterea gradului de
siguranță și reducerea ratei de recidivă, precum și îmbunătățirea calității detenției și promovarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor private de libertate.
Pentru a atinge aceste obiective s-au luat în considerare o serie de măsuri, precum:
modernizarea infrastructurii penitenciare, îmbunătățirea condițiilor de igienă și de alimentație în
penitenciare, dezvoltarea programelor de educație și formare profesională, și creșterea gradului
de implicare a societății civile în ceea ce privește sprijinul oferit deținuților reîntorși în
comunitate.
În ciuda eforturilor depuse, sistemul penitenciar din România se confruntă în continuare
cu probleme și provocări majore. Printre acestea se numără supraaglomerarea din penitenciare,
condițiile de detenție precare, lipsa de resurse și de personal specializat, precum și corupția și
abuzurile în rândul personalului din penitenciare. De aceea, este nevoie de un efort continuu de
reabilitare și modernizare a sistemului penitenciar, astfel încât să poată îndeplini cu adevărat rolul
său de reeducare și reintegrare socială a deținuților, și să poată contribui la reducerea recidivei în
România. (Costea 2018:29)

8
 Un aspect important al acestei strategii a fost procesul de reintegrare socială a deținuților.
S-au prevăzut măsuri pentru îmbunătățirea procesului de eliberare condiționată și pentru
dezvoltarea unor programe de reintegrare socială, cu scopul de ajuta deținuții după liberare.
Așadar, observăm că în ultimii ani, Guvernul României a adoptat mai multe strategii
naționale pentru a îmbunătății condițiile din mediul carceral și pentru a sprijini reintegrarea
socială a persoanelor eliberate din închisori. Aceste strategii include obiective și măsuri care
vizează dezvoltarea instituțională, educațională și psihologică, precum și crearea de servicii de
suport social pentru foștii deținuți. (Costea 2020:101)
Deși aceste strategii au avut obiective importante și bine definite, implementarea lor nu a
fost întotdeauna eficientă sau ușoară. Din acest motiv, în anul 2020 s-a adoptat o nouă strategie,
pe o perioadă de 4 ani, care pune accent pe scăderea riscului de excluziune socială pentru
persoanlele reîntoarse în comunitate. Aceasta presupune crearea de noi servicii sociale care să
sprijine aceste persoane în procesul lor de resocializare.
În general, strategiile naționale sunt un pas important în direcția îmbunătățirii condițiilor
din mediul penitenciar și sprijinirii persoanelor private de libertate să se reintegreze după liberare.
Totuși, este important ca aceste strategii să fie implementate în mod eficient și
transparent, astfel încât să poată produce efecte pozitive pe termen lung.

1.2. Reintegrarea socială a deținuților

În România, integrarea socială a foștilor deținuți este o problemă importantă și necesită

implicarea specialiștilor din domeniu pentru a avea succes. În acest sens, se urmărește creșterea
gradului de implicare a ONG-uri și instituțiilor guvernamentale, pentru a crea programe
educaționale și de asistență, care să ajute la reintegrarea socială a deținuților. Aceste eforturi sunt
importante nu numai pentru bunăstarea foștilor deținuți, ci și pentru organizarea eficientă a
societății în ansamblu, prin reducerea riscului de excluziune socială și îmbunătățirea calității
vieții persoanelor reintegrate în societate. (Rusu și Slisarenco 2012:52-57)
Potrivit Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, obiectivul principal al
sistemului de justiție ar trebui să fie succesul reabilitării și reintegrării infractorilor prin oferirea
de asistență și supraveghere pentru a evita recidiva. (Murdoch și Jiricka 2016)
În acest sens, în 2019 a avut loc la Iași, Conferința Națională de Asistență Socială, Ediția
I, care a avut ca scop principal identificarea și corectarea erorilor privind calitatea serviciilor
sociale oferite deținuților și foștilor deținuți. În cadrul conferinței s-a subliniat importanța
9
respectării drepturilor omului în mediul de detenție, astfel încât persoanele aflate în detenție să
poată fi responsabilizate prin procesul de reziliență desfășurat de asistenții sociali. (Dumitran
2020:199-202)
Specialistul în domeniul probațiunii, Ioan Durnescu, afirmă, la fel ca cei prezenți la
conferință, că programele de reintegrare pentru persoanele aflate în detenție trebuie să înceapă
imediat ce acestea ajung în închisoare și să continue și în perioada post-detenție. Această
abordare ar putea contribui la reducerea riscului de recidivă și la reabilitarea infractorilor în
societate. (4:2000)
Așadar, în vederea resocializării persoanelor care execută o pedeapsă privativă de
libertate, procesul se desfășoară în două etape distincte. Etapa întâi constă în desfășurarea
activităților în cadrul instituției specializate, care în cazul de față este penitenciarul. A doua etapă
are loc în afara instituției, prin aplicarea noilor cunoștințe și deprinderi dobândite în timpul
izolării, în vederea unei reintegrări eficiente în societate. (Durnescu 2009:70-78)
Administrația Națională a Penitenciarelor dispune de programe și formalități, care au
menirea să remedieze problemele legate de nivelul calității oferite în spațiile carcerale.
(„Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate 2020 – 2024”)
Aceste formalități se concentrează pe pregătirea educațională și profesională a deținuților,
înființarea de spații pentru activitățile de socializare, asigurarea accesului la televiziune și
organizarea de programe și activități de către specialiști, care au menirea de a oferi suport
deținutului în vederea reintegrării sale în comunitate.
Astfel, Biroul Națiunilor Unite oferă trei tipuri de programe pentru reintegrarea socială a
deținuților, (Sumanaru 2013:79-91): programe de reabilitare bazate pe închisoare; programe
oferite după eliberare; programe bazate pe comunitate.
În cele ce urmează o sa fie prezentate o serie de programe desfășurate de asistenții sociali
in penitenciarele din Romania, unele fiind susținute de statul norvegian.
Programul de dezvoltare a abilităților sociale „Eu sunt printre oameni”, desfășurat de
asistentul social, pe o perioadă de cel puțin 90 de zile, cu o frecvență de o ședință săptămânală, se
adresează persoanelor private care manifestă probleme în dezvoltarea și păstrarea legăturilor cu
mediul social. Scopul acestui program este de a spori socializarea cu cei din jur și de a extinde
capacitățile sociale.
Comunitatea terapeutică, este organizat de o echipă multidisciplinară, din penitenciarele
Jilava, Rahova, Târgșor și Gherla. Acest program durează 12 luni, iar modul în care se desfășoară

10
constă în toate activitățile zilnice de pe secție. Este un program special, adresat persoanelor foste
consumatoare de droguri.
Programul pentru dezvoltarea abilităților parentale „ Eu și copilul meu”, este organizat de
către asistentul social, cu o durată de 9 săptămâni, o ședință săptămânală. Este specific
persoanelor private care sunt părinți și care prezintă dificultăți în relațiile cu copiii proprii. Prin
frecventarea acestui program, sunt adoptate tehnici de gestionare și impunere a unor limite și
recompense dar și felul în care se desfășoară comunicarea dintre părinte ș copil.
Programul „Stop violenței” este organizate tot de asistentul social, pe o perioadă de cel
puțin 3 luni; este adresat peroanelor care manifestă acte de violență asupra celorlalți membrii ai
familiei. Participanții sunt învățați despre impactul negativ asupra familiei dar și asupra propriei
persoane.

(„PROGRAME SI ACTIVITĂȚI DE REINTEGRARE SOCIALă CARE POT FACE

DIFERENȚA LA LIBERARE. BUNE PRACTICI LA PENITENCIARUL
BUCUREȘTI-JILAVA ÎN ARIA ASISTENȚEI SOCIALE. http:/grado.org.ro/wp-
content/ulploads/2019/04/prezentare-Cristina-Teoroc.pptx. Accesat la data de
16.05.2023”)

CAPITOLUL II: ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN PENITENCIAR

2.1 Aspecte istorice

Închisoarea a avut și are ca scop izolarea delincventului de restul oamenilor, pentru a

preveni săvârșirea de noi infracțiuni și a corecta acest comportament, pentru a se adapta ulterior
normelor sociale. (Murdoch 2006)
Privind scopurile, mai sus menționate, închisoarea nu a avut mereu aceiași formă,
respectiv o clădire înconjurată de ziduri înalte, ci a avut diferite forme, de exemplu în sec. XVI
avea forma unei „gropi, mine sau peșteri” în care își așteptau pedeapsa cei care au încălcat
norma. În sec. XVII, descrie Foucault, pedepsirea celor care au greșit presupunea tortura, văzută
în timp real de cetățeni, din care rezulta decesul celui în cauză. Printre orașele care supuneau

11
nelegiuiții la asemenea pedepse, se numără Londra, Paris dar și București. În schimb, din sec.
XVIII, aceste pedepse s-au diminuat și au apărut spațiile private care își propuneau să acționeze
asupra psihicului. (Bruno 2006:485-512)
În anul 1948 ONU a promulgat cel mai important document, Declarația Universală a
Drepturilor Omului, fiind momentul în care pedepsirea celor răi a primit un rang de importanță
majoră și, nu mai era privită, ca în secolele anterioare ca o „rușine”. În anii ce au urmat, în
pedeapsa privată de libertate era inclus si un program de lucru, numit „muncă penală”, prin care
deținuții participau la diferite activități de construcție sau consolidare de poduri sau clădiri.
(Nicolau 2011:1-5)

2.2 Situația actuală a penitenciarului românesc

Situația actuală a penitenciarului românesc în conformitate cu datele transmise de Agenția

Națională a Penitenciarelor (ANP), la finele anului 2020, numărul de deținuți era de 21.753 , cu
deficit de locuri de cazare crescut de la 2300 la 3490. (Raport anual de activitate 2020, Agenția
Națională a Penitenciarelor, https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/05/Raport-de-activitate-
al-Administrației-Naționale-a-Penitenciarelor-pe-anul-2020.pdf)
Pe lângă supraaglomerarea celor peste 40 de penitenciare, mai există și probleme legate
de condițiile de detenție, care au fost criticate în mai multe rapoarte ale organismelor
internaționale de drepturile omului. (Bruno 2005:303-318)
În plus, condițiile sanitare și igienice din penitenciare sunt în continuare precare, iar
pandemia de COVID-19 a adus o nouă problemă, cu sute de cazuri de infectare raportate în
rândul deținuților și a personalului închisorilor. (Vereș 306-309)
În ciuda eforturilor autorităților de a îmbunătăți situația din penitenciare, problemele
rămân majore și necesită o abordare sistemică și o implicare mai activă a autorităților în procesul
de reformă a sistemului penitenciar. (Ilie 2014:114)

2.3 Situația actuală a Asistenței Sociale în penitenciarul românesc

Asistența socială este definită de către Federația Internațională a Asistenților Sociali

(IFSW) fiind un sistem alcătuit din instituții, programe și servicii profesionale care protejează și
sprijină beneficiarii, grupurile sau comunitățile care se confruntă cu dificultăți sau sunt expuse
riscului de excluziune socială din cauze socio-culturale, economice, biologice sau psihologice, și
nu au posibilitatea de a-și dezvolta un stil de viață independent. (Drăghici 2020:17-35)
12
 Cu toate acestea, în România, sistemul de asistență socială de la nivelul penitenciarului
este subdezvoltat și nu reușește să răspundă într-un mod eficient nevoilor complexe ale
deținuților. Asistența socială din penitenciar se află în stadiul de dezvoltare, profilul asistentului
social nu este încă bine delimitat de profilele celorlalți specialiști, chiar dacă se cunosc rolurile și
locul lui în spațiul penitenciar. (Proca 2016:27-37)
Ioan Durnescu, în cartea sa "Asistența Socială în Penitenciar", susține că rolurile
asistentului social nu sunt clar definite, ceea ce duce la confuzii și la desfășurarea unor activități
similare între asistentul social și alți specialiști, cum ar fi educatorii. Această neclaritate duce la o
calitate scăzută a serviciilor oferite deținuților și la o tranziție incertă spre reintegrarea în
societate.
Cu alte cuvinte, asistentul social din mediul penitenciar are ca atribuții importante crearea
de oportunități la nivel comunitar dar și oferirea suportului în ceea ce privește dezvoltarea sau
însușirea capacităților fiecărui individ pentru a se reintegra în societate. (Rachieru 2009:279)
Pe lângă aceste responsabilității asistenții sociali trebuie să respecte și principiile etice,
aflate în codul deontologic, pe tot parcursul desfășurării activităților cu și pentru persoanele aflate
în nevoie. Printre aceste principii se numără: profesarea meseriei în temeiul legii, respectarea
valorilor profesiei dar și a beneficiarului, furnizarea serviciilor la standarde înalte, justiţia socială,
unicitatea individului și specializare continuă, care contribuie la creșterea nivelului calității
serviciului acordat. ( Zamfir 2011)
Un rol important pe care îl are asistentul social, este de a evalua procesul de executare a
pedepsei și de adoptare a unei strategii potrivite de reintegrare în societate a respectivei persoane.
(Pojan 2020:438-441)
Potrivit regulei menționate anterior, precum opiniei dl. Ioan Durnescu, se susține că este
esențială o reintegrare treptată a individului în comunitatea sa de origine, însă pentru a se
întâmpla asta, societatea trebuie, la rândul său, pregătită să ofere sprijinul necesar. În acest sens,
adoptarea unei abordări restrânse privind libertatea poate fi o soluție eficientă. (Regulile
Penitenciare Europene nr. 87, 88 din 1987)
Deși cadru legislativ care guvernează sistemul penitenciar pare să fie eficient, în realitate,
se dovedește a fi ineficient în multe cazuri. În opinia lui John Howard, nu are sens să eliberezi un
individ dacă nu este pregătit să revină în societate. (Howard 1958)
Autorii Bruno și Olteanu descriu programele din închisori ca fiind de calitate inferioară,
considerându-le "infantile și primitive". (Bruno 2006:43)

13
 2.4. Problematici ale deținuților care pot influența reintegrarea

Problemele deținuților în penitenciar pot fi definite ca fiind o serie de obstacole și

dificultăți cu care se confruntă și care împiedică procesul de reabilitare și reintegrare a acestora.
Aceste probleme pot fi de natură psihologică, socială, economică sau juridică, iar impactul lor
poate fi resimțit atât în timpul detentei, cât și în afara ei. Printre cele mai frecvente probleme ale
deținuților după eliberare se numără stigmatizarea socială, dificultatea în găsirea unui loc de
muncă, lipsa suportului familial și a rețelelor sociale, precum și probleme medicale. (Tănasie
2019)
Unele dintre probleme țin de starea de sănătate precară a deținuților, care pot prezenta
probleme de sănătate atât fizice, cât și psihice, care le pot crea dificultăți în ceea ce privește
participarea la programele sau activitățile de reintegrare socială. De exemplu, un deținut cu
probleme mintale poate avea dificultăți în a participa la activități de grup sau poate fi nevoie sa
primească tratament medical înainte de a putea participa la astfel de programe. (Fazel și
Baillargeon 2011:956-965)
O altă problemă este conflictul cu ceilalți deținuți, astfel există posibilitatea ca unii
deținuți să fie implicați în conflicte cu ceilalți deținuți, ceea ce îi poate face să se simtă nesiguri
sau să se teamă să participe la activități de grup sau de resocializare.
Dispoziția deținutului, în unele momente, el poate fi reticent în a participa la programele
de reintegrare socială din cauza lipsei de motivație, a sentimentului de descurajare, neajutorare;
de asemenea el mai poate manifesta dificultăți de comunicare fie din cauza lipsei de abilități
lingvistice sau culturale, fie din cauza unor probleme de vorbire sau auz.
Alte probleme specifice sunt reprezentate de lipsa de resurse, deținuții pot avea nevoie de
anumite resurse pentru a putea participa la programe sau activități de reintegrare socială, cum ar
fi îmbrăcăminte sau echipament sportiv, și lipsa acestora poate provoca neimplicarea în activități
sau programe. (Baer et al. 2006)
Și nu în ultimul rând, dependențele de droguri sau alcool sunt o altă problemă cu care se
confruntă mulți deținuți, iar lipsa unui program adecvat de reabilitare și de prevenire a recidivei
poate afecta în mod negativ procesul de reintegrare socială. (Velasco et al. 2019:9)

2.5. Teoriile din domeniul delincvențial

14
 Potrivit lui Babbie, o teorie este „o serie de propoziții interconectate logic, care explică
cum sau de ce apare o anumită problem socială (Neuman și Robson 2014). Aceste teorii sunt
folosite pentru a ajuta la înțelegerea fenoenelor sociale, inclusiv, în demeniul delincvenței, și pot
fi testate empiric prin cercetare. Prin urmare, teoriile oferă un cadru de cercetare și ajută la
îmbunătățirea înțelegerii domeniului delincvențial.
În ceea ce privește domeniul deincvențial, există mai multe teorii care au fost dezvoltate
pentru a ajuta la îmbunătățirea și înțelegerea acestuia dar, și pentru a oferi un cadru de cercetare.

2.5.1. Teoria anomiei

Această teorie susține că oamenii se angajează în acte delincvente atunci când nu au acces
la mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele sociale legale. Această teorie a fost
dezvoltată de Emile Durkheim în ani 1890 și ulterior dezvoltată de Robert Merton în anii 1930.
Astfel, această teorie încearcă să explice modul în care societatea și cultura afectează
comportamentul individului. Teoria anomiei sugerează că, atunci când structura socială nu oferă
o cale clară către obiectivele societale, cum ar fi succesul și prosperitatea, indivizii sunt conduși
să adopte comportamente deviante.
Durkheim a dezvoltat inițial teoria anomiei în lucrarea sa din 1897, „Sinuciderea”, în care
a analizat relația dintre anomie și sinucidere. El a argumentat că anomia este o stare de confuzie
și discomfort care apare atunci când normele și valorile societății devin neclare și contradictorii,
iar indivizii nu mai știu ce să aștepte de la ei.
Robert Merton a dezvoltat ulterior teoria anomie în lucrarea sa din 1938, „Social Structur
and Anomie”, în care a subliniat faptul că anomia poate fi cauzată de discrepanțele dintre
obiectivele societale și mijloacele legitime disponibile pentru a le atinge. Merton a argumentat că
societatea promovează obiective precum succesul material, dar nu oferă întotdeauna mijloace
legitime pentru a le obține. Acest lucru poate conduce la presiunea în a atinge aceste obiective
prin orice mijloace, chiar și prin comportamente care încalcă norma socială. (Merton 1938:672-
682)
Legătura dintre această teorie și lucrarea de față constă în faptul că analizează influența
factorilor sociali și a inegalității sociale asupra comportamentului deviant și delincvent. Teoria de
față pune accentul pe lipsa de coerență și reguli clare în societate. Astfel, deținuții care se
confruntă cu dificultăți în adaptarea la normele sociale și la revenirea în comunitate după detenție
pot fi considerați exemple ale efectelor anomiei.
15
 Așadar, această teorie este folosită pentru a înțelege mai bine comportamentul și
problemele cu care se confruntă personalele private în procesul reintegrării. Teoria anomiei poate
oferi o perspectivă mai clară cu privire la influența inegalității sociale, a lipsei de oportunități și a
disconfortului resimțit de deținuți în timpul reintegrării. Prin identificarea și abordarea factorilor
de anomie, strategiile de lucru cu deținuții pot fi adaptate și dezvoltate într-un mod eficient pentru
a sprijini procesul, într-un mod eficient, și pentru a preveni recidiva. (Durkheim 1897)

2.5.2. Teoria conflictului

Această teorie se concentrează pe rolul conflictelor dintre diferite grupuri sociale în

generarea comportamentelor delincvente. A fost elaborată de Karl Marx și Friedrich Engels în
anii 1800 și a fost ulterior dezvoltată de alți teoreticieni, precum George Vold și Richard
Quinney.
Această teorie se concentrează pe modul în care conflictul și tensiunea social sunt motorul
schimbării sociale. În ceea ce privește domeniul delincvențial, respectiva teorie analizează rolul
puterii și al inegalității sociale în determinarea comportamentului deviant și delincvent. (Collins
1974:147-178)
O sursă relevantă în acest sens este cartea lui Richard Quinney intitulată „The Social
Reality of Crime”, publicata de Allyn and Bacon în 1970. În această carte, Quinney explică în
detaliu teoria conflictului și aplicarea sa în domeniul criminologiei. De asemenea, „Criminology”
de Adler, Mueller și Laufer, publicată de McGraw Hill în 2016, oferă o prezentare generală a
teoriei conflictului în domeniul delincvențial și îi explorează implicațiile pentru politica
criminală. (Adler 2016)
Potrivit lui Richard Quinney, un sociolog american cunoscut pentru contribuțiile sale în
domeniul criminologiei, teoria conflictului subliniaza că legea și justiția penală sunt utilizate
pentru a menține puterea și controlul clasei domninante asupra celor defavorizați și marginalizați.
El susține că legea și sistemul de justiție penală sunt instrumente ale clasei dominante pentru a
controla comportamentul celor săraci și dezavantajați și pentru a perpetua inegalitățile sociale.
(Quinney 1973)
În concluzie, teoria conflictului este o teorie importantă în domeniul delincvențial care
subliniază imprtanța puterii și a inegalității sociale în determinarea comportamentului deviant și
delincvent. (Quinney 1973)

16
 În contextul acestei lucrări, teoria conflictului poate fi aplicată pentru a înțelege dinamica
relațiilor de putere și inegalitate care afectează procesul de reintegrare a deținuților. Aceasta pune
accentul pe conflictele sociale și pe lupta pentru resurse și privilegii într-o societate inegală.
Utilizând această teorie, strategiile de lucru cu deținuții pot fi concepute pentru a aborda și
diminua inegalitățile sociale care pot include promovarea accesului la oportunități de educație,
formare profesională și ocuparea forței de muncă, precum și sprijinul pentru dezvoltarea
abilităților de comunicare, rezolvarea conflictelor și negocierea în cadrul comunității. (Quinney
1970)

2.5.3. Teoria etichetării

Această teorie susține că comportamentele delincvente sunt generate de etichetele

negative pe care societatea le aplică asupra indivizilor. Această teorie a fost elaborată de Howard
Becker în anii 1960 și a fost ulterior dezvoltată și de alți teoreticieni, precum Edwin Lemert și
Frank Tannenbaum.
Această teorie mai este cunoscută și sub denumirea de teoria relațiilor sociale, fiind
importantă în domeniul delincvențial și se concentrează pe rolul etichetării sociale în producerea
comportamentului deviant și delincvent. Potrivit acestei teorii, etichetarea poate duce la auto-
implinirea predicțiilor.
Teoria etichetării a fost dezvoltată în anii 1960 și a fost ulterior aplicată în domeniul
criminologiei de către John Braithwaite și Stanley Cohen. Potrivit lor, comportamentul deviant și
delincvent nu este o trăsătura a individului, ci este o construcție socială care este creată prin
etichetarea socială si prin interacțiunea cu instituțiile de control social, cum ar fi poliția, instanțele
de judecată și penitenciarele.
Conform acestei teorii, atunci când un individ este etichetat ca fiind deviant sau
delincvent, această etichetă devine o parte integrantă a identității sale. În plus, etichetarea socială
poate perpetua comportamentul deviant și delincvent prin crearea unui cerc vicios în care
indivizii sunt etichetați, marginalizați și excluși din societate.( Gottfredson și Hirschi 1990)
O sursă importantă în acest sens este cartea lui Haward Becker intitulată „Outsiders”,
publicată de The Free Press în 1963. În această carte, Backer exporează teoria etichetării și
17
aplicarea sa în domeniul criminologiei, oferind exemple concrete și studii de caz care ilustrează
efectele etichetării sociale asupra comportametului deviant. (Becker 1963)
În concluzie, teoria etichetării este o teroie importantă în domeniul delincvențial, care
subliniază rolul etichetării sociale în producerea comportamentului deviant și delincvent. Această
teorie evidențiază necesitatea unor abordări mai umane și mai empatice față de cei care au fost
etichetați ca fiint delincvenți. (Tannenbaum 1938)
În cadrul acestei lucrări, teoria respectivă se referă la interpretarea și înțelegerea
impactului etichetării sociale și a stigmatizării asupra deținuților și procesului de reintegrare
socială.
Conform teoriei, atunci când o persoană este etichetată ca delincventă sau criminală,
această etichetă devine o identitate socială persistentă și poate afecta modul în care acea persoană
este percepută de către societate și de către sine însăți. Aceasta poate duce la stigmatizare,
marginalizare și dificultăți în reintegrarea deținutului în comunitate.
Teoria etichetării poate fi aplicată, în lucrarea de față, pentru înțelegerea acestor etichete
sociale asupra persoanelor care ispășesc o pedeapsă ce îi privează de libertate dar și pentru a
dezvolta strategii care să îi ajute să depășească stigmatizarea pentru a se reintegra în societate.
Aceste strategii pot include crearea unui mediu de sprijin și înțelegere, promovarea
autodeterminării și dezvoltarea abilităților de gestionare a etichetării și stigmatului.
Prin înțelegerea teoriei etichetării și aplicarea ei în strategiile de lucru cu deținuții, se
poate contribui la crearea unui mediu de reintegrare care să le ofere acestora șanse egale și să le
permită să-și reconstruiască identitatea socială într-un mod pozitiv. (Becker 1963)

CAPITOLUL III: METODOLOGIA CERCETĂRII

Tema aleasă, Strategii de lucru cu deținuții în vederea reintegrării în comunitate, este

relevantă în domeniul asistenței sociale deoarece, activitățile și programele desfășurate la nivelul
fiecărui penitenciar, au scopul de a rezolva cele mai importante probleme, și anume, scăderea
procentului de recidivă dar și alinierea foștilor deținuți la normele sociale, astfel încât ei să își
poată satisface nevoile și să își îndeplinească îndatoririle zilnice prin metode juste și corecte. Prin
modul în care sunt puse în practică aceste activități sau programe din penitenciare, se dovedește
eficient sau ineficient, în momentul în care deținutul este pus în libertate, iar prin faptul că acesta
nu reușește să adopte o atitudine și o purtare astfel încât să nu fie numit, din nou, un pericol
pentru societate sau în societate.
18
 1.1. Obiective operaționale

Obiective generale:

1. Inventarierea activităților desfășurate de deținuți în cadrul Penitenciarului P1 în

vederea reintegrării lor sociale.
2. Identificarea opiniilor persoanelor private de libertate cu privire la activitățile
desfășurate pentru reintegrarea în comunitate în Penitenciarul P1.
3. Identificarea motivațiilor de implicare în activitățile ce au ca scop reintegrarea în
societate a deținuților desfășurate în cadrul Penitenciarului P1.
4. Identificarea modalităților de valorizare a deținuților de către personalul
Penitenciarului P1 în vederea reintegrării sociale.

1.2. Întrebări de cercetare

1. Care sunt activitățile desfășurate de specialiști în Penitenciarul P1 cu participarea

deținuților în scopul reintegrării în comunitate ?
2. Care sunt opiniile/părerile persoanelor private din Penitenciarul P1 cu privire la
activitățile desfășurate în scopul reintegrării în comunitate ?
3. De ce participă deținuții la activitățile desfășurate în Penitenciarul P1 ce au ca scop
reintegrarea în comunitate ?
4. Cum sunt valorizați deținuții de către personalul Penitenciarului P1 pentru facilitarea
reintegrării în comunitate ?

1.3. Universul cercetării și eșantionarea

În lucrarea de față, universal cercetării este reprezentat de persoanele private de libertate

aflate în custodia penitenciarelor românești precum și personalul penitenciarelor implicate în
activitățile de reintegrare socială a deținuților.
Eșantionarea este deliberată, alcătuită dintr-un număr limitat de persoane, respective opt
deținuți, de sex masculin, cu vîrsta cuprinsă intreș 25 și 55 de ani, și un specialist, de sex feminin,
cu vârsta de 48 de ani, din Penitenciarul P1.
1.4. Definirea și operaționalizarea conceptelor

19
Definiții nominale:

1. Reintegrare socială:

Procesul de reintegrare socială se referă la adaptarea și readaptarea persoanelor private de

libertate în comunitate după perioada de detenție. Acesta implică facilitarea accesului la
servicii și resurse necesare pentru reintegrare, precum locuință, locuri de muncă, servicii
de sănătate și suport social. (Western 2007:691-707)
2. Activități de reintegrare:

Activitățile de reintegrare se referă la programelor și intervențiilor desfășurate în cadrul

penitenciarelor pentru a sprijini procesul de reintegrare a deținuților în comunitate. Aceste
activități pot include educație, formare profesională, consiliere, terapie și programe de
dezvoltare personală care au ca scop dezvoltarea abilităților și resurselor necesare pentru
o reintegrare de succes. (Dünkel 2018)
3. Strategii de lucru:

Strategiile de lucru se referă la abordările și metodele folosite de către specialiștii din

domeniul penitenciar pentru a interveni în mod eficient și coerent în vederea facilitării
reintegrării deținuților în comunitate. Aceste strategii pot include evaluarea nevoilor
individuale, dezvoltarea și implementarea programelor de reintegrare, colaborarea cu
agențiile și serviciile comunitare, precum și sprijinul post-eliberare pentru a asigura o
tranziție lină și o reintegrare durabilă. (Shapland și Bottoms 2011:4-21)
4. Persoană privată de libertate
Persoană care se află în custodia autorităților penitenciare sau într-un alt mediu de
detenție ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni sau a unei decizii judiciare. (Leanne Fiftal
Alarid, Paul F. Cromwell & Mark S. Gaylord, "Correctional Contexts: Contemporary and
Historical Perspectives", în "Corrections: A Text/Reader", 2nd edition, SAGE
Publications, 2016)

Definiții operaționale:

1. Reintegrarea socială:

20
 Reprezintă procesul prin care o persoană privată de libertate, după ce a fost încarcerată
sau a suferit o pedeapsă privativă de libertate, se reintegrează în comunitate și își recapătă
statutul și rolul social, având acces la oportunități și resurse pentru a-și reconstrui viața și
a evita recidiva.
2. Activități de reintegrare:
Acțiuni, programe sau servicii implementate în cadrul Penitenciarului București-Jilava,
care au scopul de a pregăti și sprijini persoanele private de libertate pentru reintegrarea lor
în comunitate. Aceste activități pot include programe educaționale, formare profesională,
consiliere psihologică, sprijin în căutarea de locuință și de angajare, consiliere juridică,
dezvoltare personală și alte servicii similare.
3. Strategiile de lucru sunt abordări și planuri de acțiune dezvoltate și implementate de către
profesioniștii din domeniul justiției penale, inclusiv personalul penitenciar, pentru a
gestiona și interveni în procesul de reintegrare a persoanelor private de libertate. Aceste
strategii pot include programe de reabilitare și resocializare, coordonare cu serviciile
comunitare, monitorizarea și sprijinul post-eliberație.
4. Persoana privată de libertate este o persoană care se află în detenție sau care este supusă
unei pedepse privative de libertate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. Aceasta include
deținuții aflați în închisori sau în alte instituții de detenție, precum și persoanele aflate în
arest preventiv sau într-un regim de supraveghere în comunitate.

Variabile și indicatori

Activități:

-activități de timp liber;

-activități de socializare;
-activități de reintegrare;
-activități de dezvoltare personală;
-activități de reflecție;
-activități sportive;
-activități lucrative;
-activități recreative;
-programe de reintegrare în comunitate;
21
-programe educative;
-alte activități;

Motivații:

-motivații materiale (credite, recompense etc.);

-motivații sentimentale ;
-motivații de petrecere a tipului liber ( sport etc);
-motivații educaționale ( citit, scris etc);
-utilitatea informațiilor;

Modalități de valorizare:

-suport emoțional;
-acordarea respectului;
-diversitate atitudinală;
-relația cu personalul;
-discriminare/ atitudine apreciativă;

3.5. Metode și instrumente de cercetare

Metoda de cercetare utilizată este ancheta pe bază de interviu conform metodologiei

calitative, iar instrumentul de colectare a datelor este un ghid de interviu semi-structurat. Ghidul
de interviu conține 25 de întrebări care sunt utilizate pentru a obține informații și opinii relevante
de la participanții implicați în cercetare.
Principiile etice sunt respectate în desfășurarea cercetării, iar pentru a se asigura acest
lucru, participanții au oferit consimțământul scris pentru a participa la studiu. Respectarea
principiilor etice include confidențialitatea datelor personale, anonimatul participanților,
protejarea drepturilor și bunăstării acestora și asigurarea faptului că participarea la cercetare este
voluntară. Participanții au fost informați cu privire la scopul și procedurile studiului.
3.6. Colectarea și prelucrarea datelor

22
 Pentru colectarea datelor m-am prezentat la penitenciarul P1, interviurile s-au desfășurat
în cadrului unui atelir, în urma căruia deținuții au primit diferite recompense. Am discutat cu
fiecare deținut în particular, s-a utilizat ghidul de interviu semi-structurat pentru a ghida
conversațiile cu participanții. În timpul interviurilor, am notat răspunsurile și observațiile
relevante într-un caiet de notițe.
După încheierea interviurilor, a urmat ordonarea notițelor și analiza răspunsurilor.

CAPITOLU IV ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1. Informații generale despre participanții la cercetare

Analizând răspunsurile deținuților care au participat la interviu, am identificat următoarele

aspecte:
Vârsta: Participanții la interviuri au vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, cu o medie de
aproximativ 37 de ani. Această varietate de vârste reflectă diferite etape ale vieții și experiențe ale
deținuților în sistemul penitenciar și cel din afara lui.
Nivelul educațional: Există de asemenea, o varietate de niveluri educaționale printre
deținuți. Majoritatea au absolvit cel puțin nivelul de școală profesională sau liceul, dar sunt
persoane care au un nivel educațional scăzut.
Pregătire profesională: Participanții la interviuri au diverse pregătiri profesionale, cum ar
fi tâmplar, zidar, antrenor sportiv, sudor etc. Acest lucru indică existența unor abilități și
competențe specifice care pot fi valorificate în procesul de reintegrare socială.
Starea civilă și copii: Starea civilă a deținuților variază, cu unii fiind căsătoriți, unii în
concubinaj, unii divorțați și unii necăsătoriți. Există, de asemenea, și participanți care au copii,
ceea ce influențează percepția lor asupra reintegrării sociale și a responsabilităților lor față de
familie.
Condamnări anterioare: Mai mulți participanți au avut condamnări anterioare perioadei
acutuale de detenție. Acest lucru indică faptul că aceștia se confruntă cu probleme recurente de
reintegrare și nevoia de a găsi soluții eficiente pentru a preveni recidiva.

23
 Regimul de detenție: Toți participanții la interviuri se află în regim semideschis, ceea ce
înseamnă că beneficiază de anumite libertăți și oportunități de participare la activități în cadrul
penitenciarului.
Fapta comisă și durata pedepsei: Participanții au fost condamnați pentru o varietate de
infracțiuni, cum ar fi violarea de domiciliu, tentativă de omor, aderare la grup infracțional,
tâlhărie calificată etc. Durata pedepselor variază și ea, cu perioade detenție de la câțiva ani până
la 19 ani.
Perspectiva asupra închisorii: Participanții la interviuri au exprimat diferite perspective cu
privire la închisoare. Unii consideră că închisoarea le-a oferit o lecție și oportunitatea de a se
schimba și de a-și repara greșelile. Alții o văd ca un loc de siguranță și protecție față de pericolele
externe și anturajul negativ. Există și câteva persoane, care se simt singure și regretă timpul
pierdut departe de familiile lor.
Aceste informații ne oferă o imagine mai detaliată a experiențelor și percepțiilor
deținuților. Putem utiliza aceste informații pentru a evalua nevoile și preocupările individuale ale
persoanelor private care au participat la interviu, în procesul de reintegrare socială și pentru a
dezvolta strategii și programe specifice care abordează aceste aspecte.
Preocupările și nevoile identificate sunt: activități de reintegrare socială, oportunități de
dezvoltare personală și profesională, susținere emoțională și relații pozitive, impactul timpului
petrecut în închisoare, perspectiva asupra infracțiunii și schimbarea personală.
Aceste aspecte sunt abordate, în mare parte, prin strategiile naționale de reintegrare a
deținuților și programele desfășurate în penitenciarele din România.
Analizând experiențele deținuților și contextul în care ele s-au desfășurat, observăm o
conexiune strânsă cu teoria etichetării.
Participanții menționează percepția negativă a închisorii și sentimentul de a fi „al
nimănui” sau singuri în închisoare. Aceste afirmații reflectă im pactul etichetelor negative
asociate cu statutul de deținut și cum acestea influențează modul în care se văd pe sine și sunt
percepuți de ceilalți. Teoria etichetării subliniază că o etichetă negativă poate crea un efect de
autocompătimire, determinându-i pe indivizi să se comporte conform așteptărilor negative și să se
identifice cu aceste etichete.
Participanții își mai exprimă și regretul față de timpul pierdut în penitenciar și se simt
singuri sau deconectați de societate. Aceste afirmații sugerează că deținuții pot încerca să-și
reconstruiască identitatea și să-și redefinească relațiile sociale în cadrul noilor contexte în

24
închisoare. Teoria etichetării susține importanța percepțiilor și identității sociale în procesul de
reintegrare, în special în ceea ce privește modul în care deținuții se raportează la propria persoană
și propriile fapte și gândire și cum sunt percepuți de ceilalți.
Unii dintre participanți, menționează dorința de a se schimba și de a-și repara greșelile dar
sugerează că o etichetă negativă poate determina o persoană să ia măsuri pentru a se conforma
normelor sociale și a se reabilita. Teoria respectivă evidențiază că etichetele sociale pot afecta
parcursul individului în societate și influențează posibilitatea de reintegrare și acceptare în
comunitatea largă.
Deși teoria etichetării pare, la priva vedere, că se potrivește cel mai bine cu răspunsurile
participanților la această serie de întrebări, este important de menționat că nu există o teorie care
să explice în totalitate complexitatea și diversitatea experiențelor deținuților. Și celelalte două
teorii explicate în capitolul II, oferă perspective relevante în analiza contextului penitenciar și a
factorilor sociali care influențează deținuții în procesul reintegrării în societate.

4.2. Activități și programe desfășurate în Penitenciarul P1

Analizând informațiile colectate în urma interviurilor din Penitenciarul P1, având în

vedere faptul că persoanele participante se aflau pe aceiași secție la momentul susținerii
interviurilor, putem observa totuși că activitățile și nevoile lor sunt diverse, ceea ce le
influențează alegere în ceea ce privește tipul activității pe care o practică.
Astfel, există o varietate de activități și programe disponibile în penitenciar, iar frecvența
participării la acestea diferă in funcție de nevoile și circumstanțele individuale ale deținuților. S1
și S7 frecventează în mod regulat activitățile desfășurate în cadrul biserică, de către preot și,
bineînțeles participă și la ore de religie, ceea ce indică faptul că aceștia caută confort spiritual sau
un refugiu în credință. S2 și S8 sunt implicați în muncă și își dedică cea mai mare parte a
timpului acestui tip de activitate, limitându-le posibilitatea de a participa și la alte activități. Cu
toate acestea, S2 își exprimă dorința de a-și continua școala, ceea ce sugerează că educația a
devenit un lucru important pentru el. S3, S4 și S6 s-au implicat în activități artistice, culturale și
de dezvoltare personală, iar S5 merge la un atelier, indicând interesul pentru exprimarea
artististică și dezvoltarea abilităților specifice. Astfel, deținuții își aleg și sunt implicați în
activități în funcție de interesele și nevoile individuale.
Având în vedere ceea ce am menționat anterior, nevoile deținuților și motivele participării
lor în diversele programe, putem observa că nevoile menționate de deținuți includ: căutarea unei
25
stări de bine și a regăsirii (S2); dezvoltarea personală și repararea relațiilor cu cei care fac parte
din rețeaua de suport (S3); nevoia de socializare, învățare și utilizare a abilităților (S2);
supraviețuire și menținerea echilibrului mintal (S4); dorința de a se schimba și îmbunătăți (S5);
nevoia de educație (S6); dorința de a scăpa de plictiseală și de a avea mai mult contact cu alți
oameni (S7) și nevoia de a scădea zile din pedeapsă (S8). Aceste activități, bineînțeles, pot varia
în funcție de experiențele și aspirațiile individuale ale fiecărui deținut.
În ansamblu, aceste informații colectate arată că programele și activitățile desfășurate în
Penitenciarul P1 sunt evaluate diferit de către deținuți în funcție de nevoile, interesele și
circumstanțele individuale.
Opiniile și părerile persoanelor private din Penitenciarul P1 cu privire la activitățile și
programele desfășurate
Prin analiza răspunsurilor primite la întrebările despre părerile cu privire la activitățile și
programele desfășurate pe secție, observăm că majoritatea participă, printre altele, la activitățile
desfășurate de preot deoarece consideră aceste activități o oportunitate de dezvoltare personală,
socializare, exprimare artistică și reflecție spirituală. Deținuții apreciază beneficiile acestor
programe în ceea ce privește starea lor emoțională și șansele de reintegrare în comunitate. Totuși,
există deținuți care, din diverse motive, nu se implică activ sau au păreri mai rezervate despre
aceste activități. Astfel, programele desfășurate în penitenciar sunt în general percepute ca fiind
benefice, dar preferințele și opiniile individuale variază în funcție de nevoile fiecăruia.
Continuând analiza, participarea la slujbe și ore de religie este frecventă, aceasta oferă
oportunitatea de a se simți bine, de a se regăsi și de „a spăla păcatele”, conform părții S1 și S7.
De asemenea, deținuții apreciază accesul la bibliotecă și posibilitatea de a împrumuta și lectura
cărți pe cameră, oferindu-le un mijloc de evadare și învățare.
În ceea ce privește munca, S2 menționează că petrece 8 ore pe zi la locul de muncă și nu
are timp pentru alte activități. Cu toate acestea, exprimă dorința de a-și continua școala și
recunoaște importanța educației. Astfel, se poate observa că există o nevoie de dezvoltare
personală și de îmbunătățire a abilităților prin intermediul programelor educaționale.
Programele artistice, lucrul la studio, realizarea de desene sau obiecte, S3 și S4
evidențiază plăcerea pe care o resimt în desfășurarea acestor activități. Participarea la expoziții și
evenimente reprezintă o oportunitate de a-și prezenta lucrările și de a interacționa cu publicul.

26
 Există, de asemenea, deținuți care se implică în activități sportive și de calificare, precum
menționează S6. Aceste activități oferă posibilitatea de a-și petrece timpul și de a-și dezbolta
abilitățile fizice sau profesionale.
Cu toate acestea, există și păreri mai diverse sau chiar lipsa unei păreri clare din partea
unor deținuți. S8 menționează că a participat la „multe activități, dar nu poate pleca de pe secție”,
din cauza responsabilităților sale. Acești deținuți conviețuiesc cu alții, care la rândul lor exprima
direct sau indirect diverse păreri. Prin răspunsurile la întrebarea cu privire la părerile colegilor de
cameră despre activitățile desfășurate, se arată a fi invidioși pe cei care participă la activități și
obțin recompense, conform subiectului S7.
În concluzie, prin analiza părerilor deținuților și participarea lor la activități și programe,
observăm multitudinea de beneficii și oportunități pentru dezvoltare personală și reintegrare în
comunitate. Cu toate acestea, preferințele și opiniile individuale variază în funcție de nevoi dar și
de responsabilitățile fiecărui deținut. În general, activitățile și programele desfășurate în
penitenciar cu scopul reintegrării deținuților în comunitate sunt percepute ca fiind benefice, cu
toate că există persoane care nu se implică activ sau au păreri mai rezervate.

4.3. Motivațiile deținuților de a participa la activități sau programe în vederea

reintegrării în comunitate

Conform răspunsurilor primite, activitățile și programele au un impact asupra deținuților

și pot satisface diferite nevoi motivații.
Motivațiile materiale, precum creditele, recompensele financiare sau alte avantaje oferite
în cadrul programelor, au fost identificate ca fiind un factor de motivație pentru mulți deținuți.
Aceste recompense pot include zile suplimentare de permisie, bani sau cartele telefonice ori
scăderea sau eliberarea condiționată, ele reprezintă un stimulent tangibil pentru participarea
activă sau pentru performanța în cadrul programelor sau activităților. Astfel de motive materiale
pot fi puternic influențabile în determinarea deținutului să se implice în activități diverse.
Motivațiile sentimentale joacă, de asemenea, un rol important pentru deținuți. Participarea
la activități care le oferă ocazia de a se regăsi sau de a-și reconstrui relațiile cu cei dragi poate fi
un motiv puternic pentru implicare. Aceste activități le oferă deținuților oportunitatea de a-și
reconecta familia sau cu persoanele importante din viața lor, ceea ce poate fi o sursă de motivație
și împlinire emoțională.

27
 Motivațiile de petrecere a timpului liber, precum sportul sau alte activități recreative,
menționate ca fiind importante pentru deținuți, pot contribui la ocuparea timpului și la
îmbunătățirea stării de spirit a deținuților. Prin implicarea în aceste activități, deținuții pot să se
concentreze pe altceva decât pe mediul închisorii și să interacționeze cu alți deținuți sau cu
personalul într-un mod mai puțin formal, ceea ce poate fi revigorant și distractiv pentru ei.
Motivațiile educaționale, cum ar fi cititul, scrisul sau alte activități care stimulează
dezvoltarea personală, cum ar fi cititul sau scrisul, sunt menționate de unii deținuți ca un motiv
pentru a participa la programe și activități. Acestea le oferă oportunitatea de a învăța lucruri noi,
de a-și pregăti reintegrarea în societate. Participarea la aceste activități poate aduce un sentiment
de creștere și dezvoltare personală, ceea ce poate fi motivant pentru deținuți.
În ceea ce privește utilitatea informațiilor primite în cadrul programelor și activităților,
deținuții oferă diferite perspective. Unii afirmă că informațiile și cunoștințele dobândite în timpul
acestor activități le-au fost utile și le-au schimbat comportamentul sau gândirea într-un mod
pozitiv. Aceștia au evidențiat că aceste informații le-au oferit noi perspective și abordări în
rezolvarea problemelor lor și i-au ajutat să-și dezvolte abilități necesare pentru reintegrarea în
comunitate. Pe de altă parte, alții menționează că informațiile sunt cunoscute, dar nu le pun în
practică sau nu le consideră relevante pentru ei. Această variație de percepții arată că impactul
informațiilor poate fi diferit în funcție de individualitatea fiecărui deținut.
În ceea ce privește schimbarea comportamentului, unele răspunsuri indică faptul că
participarea la activități și programe i-a determinat pe deținuți să devină mai calmi, mai
disciplinați sau să se implice în alte moduri pozitive. Aceste activități și programe pot contribui la
dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, la controlul impulsurilor și la dezvoltarea unei
perspective mai pozitive asupra vieții. Cu toate acestea, există și deținuți care consideră că nu au
avut loc schimbări semnificative în comportamentul lor sau că acesta rămâne la fel. Acest lucru
poate fi influențat de factori individuali și de alte circumstanțe din viața deținuților.
Activitățile preferate sau nepreferate menționate de deținuți, variază și ele. Unii apreciază
activitățile precum atelierul de pictură, lucrul cu animalele sau alte programe de dezvoltare a
sinelui sau de cea între deținuții care sunt părinți și copii lor. Aceste activități le oferă
oportunitatea de a se exprima artistic, de a interacționa cu animalele sau de a se concentra pe
dezvoltare și învățare. Cu toate acestea, preferințele pot varia în funcție de interesele individuale
și de desponibilitatea activităților în instituție.

28
 Pentru a face aceste activități mai eficiente și relevante, este important ca acestea să fie
adaptate nevoilor și preferințelor individuale ale deținuților. Evaluarea nevoilor și interesele
deținuților înainte de implementarea programelor rămâne un pilon important în ceea ce privește
oferirea și implicarea în activități personalizate și mai satisfăcătoare.
În final, activitățile și programele desfășurate în detenție au potențialul de a avea un
impact pozitiv asupra deținuților, satisfăcând diferite nevoi și motivații. Acestea pot contribui la
dezvoltarea individului din multe puncte de vedere, la ocuparea timpului liber și la pregătirea
pentru a reveni în societate schimbat. Cu toate acestea, succesul și utilitatea acestor activități pot
varia în funcție de implementare, resurse disponibile și nivelul de implicare al fiecărui deținut.

4.4. Modalități de valorizare a deținuților din partea personalului

Analizând răspunsurile deținuților în contextul întrebărilor despre sprijinul emoțional din

partea personalului penitenciarului P1, putem observa o varietate de percepții și experiențe.
În primul rând, răspunsurile indică faptul că există deținuți care sit că primesc sprijin
emoțional din partea personalului. S2 menționează cp este încurajat de oameni precum educatori
și psihologi, iar S4 afirmă că se simte bine și primește sprijin din partea personalului. Aceste
răspunsuri sugerează că există persoane care fac parte din personalul penitenciarului, dispuse sa
ofere sprijin emoțional și să încurajeze deținuții în timpul detenției.
Pe de altă parte, există și răspunsuri care indică lipsa de sprijin din partea personalului sau
realții dificile cu personalul. S1 menționează că unii membri ai personalului sunt îngâmfați și nu
pot lucra cu ei, iar S7 afirmă că nu se simte sprijinit de nimeni și că nu există un astfel de sprijin
în penitenciar. Răspunsurile lui S6 sugerează că personalul are propriile frici și temeri și că, în
timpul programului, și ei se pot simți la fel ca deținuții. Aceste răspunsuri reflectă o lipsă de
conexiune emoțională sau de sprijin în relația dintre deținuți și personalul penitenciarului.
Referitor la acordarea respectului și respectarea drepturilor deținuților, există răspunsuri
care indică atât experiențe pozitive, cât și negative. S2 menționează că nu a fost tratat cu lipsă de
respect sau că i-au fost încălcate drepturile, în timp ce S6 relatează că a fost învinuit de ceva ce
nu a făcut și i s-au anulat recompensele și i s-a restricționat accesul pe o perioadă de timp la
activități. Răspunsul lui S7 sugerează că deținuții nu se așteaptă să li se respecte drepturile și că,
uneori, ei înșiși nu sunt conștienți de drepturile pe care le au. Aceste răspunsuri indică existența
unor cazuri în care deținuții nu sunt tratați cu cel mai înalt nivel al calității serviciilor.

29
 În ceea ce privește atitudinea personalului față de deținuți și viceversa, răspunsurile indică
o varietate de percepții. Există deținuți care consideră că atitudinea personalului depinde de ziua
și dispoziția lor și că este reciprocă (S1). Alții afirmă că este important să ai grijă și să te
comporți bine pentru a evita probleme (S2), iar S3 consideră că atitudinea personalului și a
deținuților este corectă și bazată pe respectarea regulilor. Există și răspunsuri care indică o
atitudine indiferentă sau de distanțare între personal și deținuți (S7).
În privința participării la activități sau programe, majoritatea răspunsurilor indica că
deținuții sunt încurajați să participe. S1 menționează că i se spune să meargă la biserică, iar S3
afirmă că este implicat în activități creative de către asistentul social și educator. Există și
răspunsuri care indică că participarea la activități poate avea un impact asupra pedepsei sau
eliberării condiționate (S7). Acest lucru sugerează că deținuții sunt încurajați să se implice activ
în activități care pot contribui la reintegrarea lor în societate.
Privind percepția deținuților asupra aprecierilor sau deprecierilor primite din partea
personalului, majoritatea răspunsurilor arată că deținuții nu au primit astfel de feedback sau că
acesta nu este o parte semnificativă a interacțiunii lor cu personalul penitenciarului. Unul dintre
deținuți (S7) menționează că a primit aprecieri la locul de muncă, pe șantier.
Referitor la modurile posibile în care deținuții ar putea fi sprijiniți, răspunsurile indică
nevoia de comunicare mai activă între personal și deținuți (S1, S3, S6, S7, S8). Există sugestii
cum ar fi implicarea personalului în activitățile deținuților și ascultarea eficientă reciprocă (S3),
organizarea de activități sportive și de șah (S6).
În concluzie, răspunsurile deținuților reflectă o gamă largă de percepții și experiențe în
ceea ce privește sprijinul emoțional, respectul, participarea la activități și interacțiunile cu
personalul penitenciarului. Există atât experiențe pozitive, cât și experiențe negative, iar nevoia
de comunicare și o mai bună implicare între personal și deținuți pare a fi o preocupare comună.

4.5. Percepția deținuților asupra vieții după liberare

În primul rând, există preocupări legate de găsirea unui loc de muncă și de percepția
negativă a societății. S1, S5 și S6 exprimă îngrijorarea că vor fi judecați și stigmatizați, iar găsirea
unui loc de muncă reprezintă o provocare majoră pentru ei. Aceste temeri reflectă respingere și
dificultate în procesul reintegrării în societate.
Cu toate acestea, există și deținuți care nu își fac griji sau nu se simt rușinați de percepția
celorlalți. S2 exprimă că oamenii oricum judecă și că își dorește să aibă o familie și să facă
30
lucruri bune. S4 manifestă indiferență față de ceea ce vor spune alții, iar S8 se concentrează pe
reînnoirea legăturii cu tatăl și pe plecarea din țară, cu familia, după liberare.
În ceea ce privește influența specialiștilor, a personalului și a informațiilor primite, există
răspunsuri variate. Deținuții evidențiază beneficiile participării la programe și activități, cum ar fi
dezvoltarea unei discipline mai bune, a calmului și a perspectivelor pozitive (S1, S3, S8). S2
menționează că aceste aspecte vor ajuta la repararea greșelilor și la comportamentul său viitor.
Printre răspunsuri, este prezent și scepticismul față de utilitatea acestor influențe. S7
menționează că nu crede că educația deținuților este o prioritate și că specialiștii și personalul se
concentrează mai mult pe interesele lor financiare. S5 exprimă îngrijorarea că informațiile și
sprijinul primite nu vor fi suficiente pentru a supraviețui fără un loc de muncă.
În concluzie, răspunsurile deținuților dezvăluie un șir de percepții și așteptări în ceea ce
privește viața de după liberare și influența personalului din penitenciar asupra deținutului. Există
temeri legate de stigmatizare și de dificultăți în găsirea unui loc de muncă, dar și recunoașterea
beneficiilor aduse de participarea la programe și activități.
Scepticismul din răspunsurile primite față de utilitatea acestor influențe face evidentă
nevoia de sprijin și îndrumare în procesul reintegrării deținutului în comunitate.

4.6. Percepția specialistului asupra programelor și activităților pe care le desfășoară

Specialistul, asistent social, desfășoară, în Penitenciarul P1, mai multe activități cu scopul
de a contribui la reintegrarea deținuților în comunitate. Acestea includ programe de dezvoltare a
abilităților parentale, dezvoltarea abilităților sociale, menținerea sau dezvoltarea abilităților
decizionale în situații de risc. De asemenea, se organizează grupuri de suport, axate pe
autocunoaștere, dezvoltarea încrederii în sine și respectul față de propria persoană. Există grupuri
de intervenție pentru persoanele cu probleme de comportament și sancțiuni multiple în
penitenciar.
Pe lângă aceste programe, specialistul desfășoară și activități educaționale în colaborare
cu cadre didactice din diferite școli sau licee. Durata acestor programe poate varia de la un an
școlar la perioada completă în care deținutul se află în custodia penitenciarului. Participarea la
aceste activități aduce beneficii în obținerea de credite.
Pentru a motiva deținuții să participe la aceste activități și programe, în primele 21 de zile,
deținutul parcurge un program de adaptare la condițiile privării de libertate. Toți specialiștii,
inclusiv asistentul social, psihologul și educatorul, susțin acest program și adună informații
31
despre deținut și situația sa pentru a elabora un plan individualizat de evaluare și intervenție
terapeutică și educativă. Deținutul are, la rândul lui, posibilitatea de a alege să participe sau nu la
programele potrivite, însă semnarea planului, implică automat obligativitatea activităților.
Deținuții au opțiunea de a desfășura și sesiuni individuale de convorbire și consiliere cu unul din
specialiști, desfășurate în biroul acestuia.
Activitățile și programele se desfășoară, în general, în mod fizic, fie în clubul secției, fie
în cabinetul specialistului. Fiecare specialist are propriul birou în care desfășoară activități
individuale cu deținuții care solicită sau au nevoie de acest lucru.
Așadar, specialistul are o pregătire educațională solidă în domeniul dreptului și asistenței
sociale, ceea ce îi oferă o bază de cunoștințe cu privire la lucrul cu deținuții și procesul de
reintegrare a acestora în comunitate.
Asistentul social cu care am discutat, este asistent social are o vechime de aproximativ 24
de ani în domeniu, ceea ce îi conferă o experiență considerabilă în lucrul cu deținuții și cunoaște
bine nevoile și provocările cu care aceștia se confruntă.
Astfel, activitățile desfășurate de specialistul în cauză, au ca scop reintegrarea deținuților
și vizează dezvoltarea abilităților parentale, abilităților sociale, menținerea relațiilor cu mediul de
suport, prevenirea violenței domestice, dezvoltarea abilităților decizionale în situații de risc etc.
Asistentul social organizează, împreună cu alți specialiști sau colaboratori, diverse
programe educative, care durează de la șase săptămâni până la permanent.
Activitățile desfășurate de către asistentul social sunt organizate sub diferite formate, cum
ar fi cursuri de zi, în club sau cabinet.
Prin participarea la activități, deținuților le sunt oferite credite care se transformă în
diferite recompense, bani, cartele, vizite, convorbiri online sau sunt eligibili pentru eliberare
condiționată.
Pentru a motiva deținuții să participe la aceste activități și programe, asistentul social
folosește o abordare individualizată. În primele 21 de zile, deținutul participă la un program de
adaptare la condițiile din mediul carceral, iar ulterior, prin activități individuale de consiliere, se
încearcă identificarea nevoilor specifice și intereselor individuale pentru a încuraja participarea
voluntară.
În ansamblu, asistentul social prezintă o abordare holistica în procesul de reintegrare a
deținuților în comunitate, acordând atenție atât dezvoltării abilităților și relațiilor sociale, câr și
identificarea nevoilor, pentru ca acestea să poată fi satisfăcute de fiecare individ în parte. Prin

32
intermediul activităților și programelor, se încearcă să se creeze oportunități pentru deținuți de a
se dezvolta și a parcurge cu succes procesul reintegrării, în vederea reducerii riscului de recidivă
și asigurării unei tranziții reușite către viața din afara penitenciarului.

4.7. Atingerea obiectivelor

Prin interviurile susținute cu deținuții și specialistul din cadrul Penitenciarului P1, s-au
atins obiectivele lucrării de față, și anume:

I. Inventarierea activităților desfășurate de deținuți în cadrul Penitenciarului P1 în

vederea reintegrării sociale:

Prin răspunsurile oferite de către deținuți și specialist, am identificat o serie de activități și

programe care se desfășoară în cadrul Penitenciarului P1, cu scopul reintegrării deținuților în
comunitate, cum ar fi programe educaționale, formare profesională, terapie, ateliere de lucru,
ședințe individuale de consiliere, grupuri de suport. Prin intermediul interviurilor, am obținut o
imagine de ansamblu asupra activităților specifice și a modului în care acestea contribuie la
procesul de resocializare socială a persoanelor private de libertate.

II. Identificarea părerilor/opiniilor persoanelor private de libertate cu privire la

activitățile desfășurate pentru reintegrarea în comunitate în Penitenciarul P1:

Prin interviurile cu deținuții, am explorat opiniile și perspectiva lor asupra activităților

desfășurate în penitenciar pentru reintegrarea în comunitate. Am investigat cum percep deținuții
eficacitatea și relevanța acestor activități în procesul lor de reintegrare socială. Deținuții au avut
ocazia sa-și exprime părerea față de beneficiile și limitările activităților în care sunt implicați și să
ofere sugestii pentru îmbunătățirea acestora. Prin aceste interviuri, am obținut o înțelegere mai
profundă a perspectivei deținuților cu privire la programele și activitățile organizate pentru
reintegrarea în comunitate.

III. Identificarea motivațiilor de implicare în activitățile ce au ca scop reintegrarea în

societate a deținuților desfășurate în cadrul Penitenciarului P1:

Prin interviuri, am investigat motivațiile lor de a se implica în activitățile destinate

reintegrării sociale. Am abordat subiectul pentru a înțelege ce îi motivează pe deținuți să participe
33
la aceste activități și cum acestea îi ajută în procesul lor de reintegrare sau reîntoarcere în
comunitate. Deținuții au avut ocazia să discute despre dorința de schimbare, nevoia de dezvoltare
personală și profesională, dar și alte motive care îi determină să se implice. Așadar, am obținut o
perspectivă detaliată asupra motivațiilor deținuților și a factorilor care influențează implicarea lor
în activitățile de reintegrare.

IV. Identificarea modalităților de valorizare a deținuților de către personalul

Penitenciarului P1 în vederea reintegrării sociale:

Pe baza răspunsurilor primite din partea deținuților, este dezvăluită o varietate de

experiențe în ceea ce privește valorizarea deținuților de către personalul penitenciarului în
vederea reintegrării sociale. Există exemple în care se observă sprijin, încurajare și implicare
activă din partea personalului, dar și situații în care deținuții nu se simt suficient de valorizați sau
sprijiniți. Prin urmare, rezultatele sugerează că există îmbunătățiri posibile în modul în care
personalul penitenciarului P1 valorizează și sprijină deținuții în procesul de reintegrare socială.
În concluzie, prin intermediul acestor interviuri, ama tins obiectivele propuse în lucrare,
oferind o perspectivă cuprinzătoare asupra activităților, opiniilor, motivațiilor și modalităților de
valorizare a deținuților în vederea reintegrării în comunitate în cadrul Penitenciarului P1.

4.8. Răspunsul la întrebările de cercetare din cadrul lucrării

Prin interviurile avute cu deținuții și specialistul în cadrul Penitenciarului P1, au fost

oferite răspunsuri la întrebările de cercetare formulate în lucrarea de față.

1. Care sunt activitățile desfășurate de specialiști în Penitenciarul P1 cu participarea

deținuților în scopul reintegrării în comunitate?

Prin interviurile cu specialiștii din penitenciarul P1, am investigat activitățile desfășurate

de aceștia în vederea reintegrării deținuților în comunitate. Am explorat programele educaționale,
formarea profesională, terapia, atelierele de lucru și alte proiecte care implică participarea
deținuților. Răspunsurile obținute au oferit o imagine clară asupra diversității activităților și
rolului pe care specialiștii îl au în pregătirea și sprijinirea deținuților pentru reintegrarea în
comunitate.

34
 2. Care sunt opiniile/părerile persoanelor private din Penitenciarul P1 cu privire la
activitățile desfășurate în scopul reintegrării în comunitate?

Prin interviurile avute cu deținuții, am explorat opiniile și părerile lor cu privire la

activitățile desfășurate în penitenciar pentru reintegrarea în comunitate. Deținuții au avut ocazia
să-și exprime perspectiva asupra beneficiilor, limitărilor și eficacității acestor activități. Prin
aceste interviuri, am obținut o înțelegere aprofundată a opiniilor deținuților cu privire la
activitățile de reintegrare și cum acestea contribuie la procesul lor de reintegrare socială.

3. De ce participă deținuții la activitățile desfășurate în Penitenciarul P1 ce au ca scop

reintegrarea în comunitate?

Prin interviurile cu deținuții, am investigat motivațiile lor de a participa la activitățile

destinate reintegrării sociale. Am explorat motivele care îi determină să se implice în programele
educaționale, formarea profesională, terapie și alte activități relevante. Răspunsurile obținute au
oferit informații despre dorința de schimbare, nevoia de dezvoltare personală și profesională, sau
alte factori motivaționali care îi determină pe deținuți să se angajeze în activități de reintegrare.

4. Cum sunt valorizați deținuții de către personalul Penitenciarului P1 pentru facilitarea

reintegrării în comunitate?

Pe baza răspunsurilor oferite de deținuți, se poate observa că valorizarea deținuților de

către personalul Penitenciarului P1 pentru facilitarea reintegrării în comunitate poate varia. Există
deținuți care afirmă că sunt sprijiniți și încurajați de către educatorii, psihologii și alți specialiști
din penitenciar, ceea ce sugerează o valorizare a eforturilor lor în vederea reintegrării sociale.
Acești deținuți consideră că sprijinul emoțional și îndrumarea oferite de către personalul
penitenciarului îi motivează să se implice în activități și programe menite să îi pregătească pentru
revenirea în comunitate.

CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI RECOMADĂRI

În urma analizei lucrării, evaluării cardului general, strategiilor și programelor utilizate de

Guvernul României, specialiștilor din penitenciare și colaboratorilor, precum și interviurilor
avute cu diverse părți implicate, au fost identificate concluzii și recomandări fundamentale

35
referitoare la procesul de reintegrare a deținuților în comunitate din penitenciarele românești.
Acestea vizează îmbunătățirea eficienței și eficacității procesului de reintegrare și asigurarea unei
tranzitii cât mai armonioase și de succes a deținuților din sistemul penitenciar înapoi în
comunitatea din care fac parte.
5.1. Concluzii:
Abordare integrată pentru reintegrare:
Procesul de reintegrare a deținuților trebuie să fie abordat în mod integrat, luând în
considerare aspectele penale, sociale, psihologice și educaționale. Este esențială colaborarea și
coordonarea între penitenciare, servicii sociale, agenții de ocupare a forței de muncă și
comunitatea locală pentru a facilita o reintegrare completă și durabilă.
Importanța pregătirii profesionale și educaționale:
Pentru a spori șansele de reintegrare cu succes, este crucială dezvoltarea și implementarea
programelor de pregătire profesională și educaționale în penitenciare. Aceste programe ar trebui
să ofere deținuților competențe și calificări relevante pentru piața muncii, precum și oportunități
de educație și instruire. Prin acest demers, deținuții vor avea mai multe șanse de a-și găsi un loc
de muncă și de a se integra în societate după eliberare.
Centrarea pe reabilitare și resocializare:
Procesul de reintegrare ar trebui să se concentreze pe reabilitarea deținuților și pe
pregătirea lor pentru o viață responsabilă și productivă în comunitate. Este important să se
dezvolte programe și servicii care să promoveze dezvoltarea abilităților sociale, gestionarea
furiei, rezolvarea conflictelor, abilitățile de comunicare și construirea de relații pozitive. Aceste
aspecte sunt fundamentale pentru o reintegrare reușită și pentru prevenirea recidivei.
Asigurarea accesului la servicii de sănătate și consiliere:
În timpul detenției și după eliberare, deținuții trebuie să aibă acces la servicii de sănătate
adecvate și la consiliere psihologică și socială. Este esențial să se acorde atenție sănătății mentale
și fizice a deținuților, să li se ofere sprijin în tratarea dependențelor și să li se furnizeze informații
și resurse pentru a face față problemelor de sănătate și sociale după eliberare.
Colaborarea și implicarea comunității:
Succesul procesului de reintegrare a deținuților este influențat în mare măsură de
implicarea și sprijinul comunității. Este important să se dezvolte parteneriate și colaborări cu
organizațiile și instituțiile din comunitate pentru a oferi suport deținuților în timpul detenției și

36
după eliberare. Aceasta poate include programe de mentorat, angajarea deținuților în activități
comunitare și facilitarea accesului la locuri de muncă și locuințe.

5.2. Recomandări:
Dezvoltarea și implementarea unui plan național de reintegrare:
Guvernul României ar trebui să dezvolte și să implementeze un plan național de
reintegrare a deținuților, care să ofere o viziune strategică și o coordonare eficientă a tuturor
intervențiilor și serviciilor implicate în procesul de reintegrare.
Îmbunătățirea programelor de pregătire profesională și educaționale:
Penitenciarele ar trebui să ofere programe de pregătire profesională și educaționale
relevante și adaptate la nevoile pieței muncii. Colaborarea cu agenții de ocupare a forței de
muncă și instituții de învățământ ar putea spori șansele de angajare și reintegrare a deținuților.
Dezvoltarea serviciilor de consiliere și asistență post-eliberație:
Este important să se ofere servicii de consiliere și asistență post-eliberație pentru a sprijini
deținuții în procesul de reintegrare. Aceste servicii ar trebui să fie disponibile atât în penitenciare,
cât și în comunitate, pentru a oferi suport continuu și a preveni recidiva.
Evaluarea și monitorizarea constantă a programelor de reintegrare:
Pentru a asigura eficiența și eficacitatea programelor de reintegrare, este necesară o
evaluare și monitorizare constantă a acestora. Penitenciarele ar trebui să colecteze și să analizeze
datele relevante pentru a identifica punctele tari și slabe ale programelor și a face ajustări
necesare.

Promovarea conștientizării și reducerea stigmatizării sociale:

Este important să se promoveze conștientizarea și înțelegerea publicului cu privire la
procesul de reintegrare și la nevoile deținuților. Reducerea stigmatizării și a discriminării sociale
poate contribui la crearea unui mediu favorabil pentru reintegrare și la facilitarea accesului
deținuților la locuri de muncă, educație și locuințe.

Aceste concluzii și recomandări reprezintă o abordare holistică și multidisciplinară pentru

îmbunătățirea procesului de reintegrare a deținuților din penitenciarele românești. Implementarea
acestor măsuri ar putea contribui la reducerea recidivei, la creșterea ratei de reintegrare cu succes
și la promovarea unei societăți mai sigure și mai incluzive.

37
 În final, este important să subliniem că strategiile de lucru cu deținuții în vederea
reintegrării în comunitate sunt esențiale pentru a asigura o tranziție reușită și durabilă după
eliberare. Aceste strategii sunt concepute pentru a aborda multiplele aspecte ale reintegrării,
inclusiv pregătirea profesională, educația, asistența medicală, consilierea, sprijinul social și
colaborarea cu comunitatea.
Eficiența și utilitatea acestor strategii pot fi evaluate prin măsurarea rezultatelor obținute
în ceea ce privește reducerea recidivei, creșterea ratei de angajare și reintegrare a deținuților,
îmbunătățirea stării lor de sănătate și bunăstare, și reducerea stigmatizării sociale.
Cu toate acestea, este important să înțelegem că reintegrarea deținuților este un proces
complex și că rezultatele pot varia în funcție de diferiți factori, cum ar fi durata sentinței, natura
infracțiunii comise, nivelul de sprijin disponibil în comunitate și resursele alocate pentru
implementarea programelor de reintegrare dar și, resrsele fiecărui individ.
Este necesară o abordare integrată, bazată pe colaborare între instituțiile penitenciare,
autoritățile guvernamentale, organizațiile din domeniul justiției penale, comunitatea și deținuți
înșiși. Doar prin eforturile comune și coordonate putem obține progrese semnificative în
reintegrarea deținuților și în construirea unei societăți mai juste și mai incluzive.
Este important să continuăm să evaluăm și să adaptăm strategiile în funcție de nevoile și
contextul specific al deținuților și să acordăm o atenție deosebită prevenției recidivei, sprijinului
post-eliberație și promovării unui mediu favorabil reintegrării în comunitate.

Bibliografie

1. Adler, F. Mueller, G. Laufer, W. S. 2016. Criminology. McGraw Hill.

2. Aramă, Elena. Chicu, Oleg. 2009. Reflecții asupra răspunderii juridice în Evul Mediu.
Revista Națională de Drept, (2):2-6.
3. Baer, D., Bhati, A., Brooks, L., Castro, J., La Vigne, N., Mallik-Kane, K. și
Winterfield, L. 2006. Understanding the challenges of prisoner reentry: Research

38
 findings from the Urban Institute’s Prisoner Reentry Portfolio. Washington, DC: The
Urban Institute.
4. Behan, C. 2021. Education in Prison: A Literature Review. UNESCO Institute for
Lifelong Learning.
5. Becker, H. S. 2008. Outsiders. Simon and Schuster.
6. Becker, H., S. 1963. Studies in the Sociology of Deviance. Free Press.
7. Brezeanu, O. 2017. Criza din sistemul penitenciar. Revista de Criminologie,
Criminalistica si Penologie, 1(2):111-125.
8. Bruno, Ștefan. 2006. Istoria si reforma inchisorilor romanesti (History and Romanian
Prison Reform). Revista Română de Sociologie, anul XVII, (5-6):485-512.
9. Bruno, Ștefan. 2006. Mediul penitenciar românesc: cultură şi civilizaţie carcerală.
Institutul European, pp. 43.
10. Bruno, Stefan. 2005. Simbolistica spatio-temporala in mediul penitenciar romanesc
(Spatio-temporal Symbolism in Romanian Prison Environment). Revista Română de
Sociologie, anul XVI, (3-4):303-318.
11. Collins, R. 1974. Reassessments of sociological history: The empirical validity of the
conflict tradition. Theory and Society, (1):147-178.
12. Costea, V. A. 2018. Dinamica Suprapopulării și a Condițiilor de Detenție în
Penitenciarele din România în Perioada 1990-2017. Revista Romana de
Sociologie, 29.
13. Costea, V. A. 2020. Reglementarea condiţiilor de detenţie: în ce condiţii privarea de
libertate afectează demnitatea și integritatea persoanelor condamnate?
CONSOLIDARE DEMOCRATICĂ SAU DE-DEMOCRATIZARE? CONFERINŢA
DOCTORANZILOR ÎN ŞTIINŢE POLITICE, 50(4):101.
14. Drăghici, E. 2020. Problemele sociale prezentate în presa românească: 1989-1990
(contexul reconstrucţiei asistenţei sociale). Revista de Asistenta Sociala, (1):17-35.
15. Durkheim, E. 1897. Suicide: A Study in Sociology. Routledge.
16. Dumitran, C. 2020. Conferința Națională de Asistență Socială Penitenciară cu
participare internațională–ediția Ia, Iași, 14-16 martie 2019. Sociologie
Românească, 18(2):199-202.
17. Durnescu, Ioan. 2009. Asistența socială în penitenciar. Iași: Polirom.

39
18. Durnescu, Ioan. 2000. Estimarea riscului de recidivă. Revista de Sociologie,
(4):125-133.
19. Durnescu, Ioan. 2008. O istorie a probaţiunii în România. Manual de Probațiune.
20. Dünkel, F. Grzywa-Holten, J. (Eds.). 2018. Handbook on the International Transfer
of Sentenced Persons. Springer.
21. Estivill, J. 2003. Panorama de la lucha contra la exclusión social. Conceptos y
estrategias. International Labour Organization.
22. Fazel, S., Baillargeon, J. 2011. The health of prisoners. The Lancet, 377(9769):956-
965.
23. Ferrol, G., A. Neculau. 2003. Violența. Aspecte psihosociale. Iași: Polirom.
24. Florian, Gheorghe. 2003. Fenomenologia penitenciară. București: Oscar Print.
25. Foucault, M. 2007. A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii. București:
Humanitas.
26. Gottfredson, M. R., & Hirschi, T. (1990). A general theory of crime. Stanford
University Press.
27. Goffman, E. 2004. Aziluri. Eseuri despre situația socialaă a pacienților psihiatrici și
a altor categorii de persoane instituționalizate. Iași: Editura Polirom.
28. „Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului
penitenciar 2013-2016”.
29. Howard, D. L. 1958. John Howard: prison reformer. New York, NY: Archer House
30. Ilie, C. 2014. The image of romanian penitentiaries from the perspective of
international institutions. Globalization and Intercultural Dialogue. Multidisciplinary
Perspectives, 114.
31. Ivan, F. 2002. Criminologie şi ştiinţa penitenciară. Timişoara: Presa Universitară
Română. p. 252.
32. Leanne, Fiftal. Alarid. Paul. F. Cromwell. Mark S. Gaylord. 2016. Correctional
Contexts: Contemporary and Historical Perspectives. SAGE Publications.

33. Merton, R. K. 1938. Social structure and anomie. American sociological review, 3(5):
672-682.
34. Murdoch, J., & Jiricka, V. (2016). Combaterea relelor tratamente în penitenciare:
Manual pentru colaboratorii sistemului penitenciar privind prevenirea relelor
tratamente în penitenciare. Council of Europe.
40
35. Murdoch, J. L. 2006. The treatment of prisoners: European standards. Council of
Europe.
36. Myers, D. L., Olson, J. 2013. Offender reentry and reintegration: Policy and
research. Criminal Justice Policy Review, 24(1):3-8.
37. Neuman, W. L., & Robson, K. 2014. Basics of social research. Toronto: Pearson
Canada.
38. Nicolau, E. 2011. Prestarea muncii în sistem de detenţie sau ca executare a
pedepsei. Revista de drept social, (2):1-5.
39. Obrinteschi, D., & Boboc, C. (2021). Rentabilitatea socială și economică a măsurilor
alternative detenției față în față cu vizibilitatea sistemului național de probațiune din
România. Sociologie Românească, 19(2):122-148.
40. Pojan, R. V. (2020). Standardele in Materie de Protectie a Dreptului la Sanatate al
Persoanelor Condamnate, Custodiate de Sistemul Penitenciar Romanesc. Curierul
Judiciar, 438
41. Proca, L. 2016. Reglementări privind prestarea unor servicii de asistență socială de tip
comunitar și specializat. Revista Naţională de Drept, 186(4):27-37

42. „PROGRAME SI ACTIVITĂȚI DE REINTEGRARE SOCIALă CARE POT FACE

DIFERENȚA LA LIBERARE. BUNE PRACTICI LA PENITENCIARUL BUCUREȘTI-
JILAVA în ARIA ASISTENȚEI SOCIALE”,
http:/grado.org.ro/wp-content/ulploads/2019/04/prezentare-Cristina-Teoroc.pptx.
Accesat la data de 16.05.2023.
43. Quinney, R. 1973. Critique of the legal order: Crime control in capitalist society.
Transaction publishers.
44. Quinney, R. 1970. The Social Reality of Crime. Allyn and Bacon.
45. „Raport anual de activitate 2020, Agenția Națională a Penitenciarelor”,
https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/05/Raport-de-activitate-al-Administrației-
Naționale-a-Penitenciarelor-pe-anul-2020.pdf. Accesat la data de 10.05.2023
46. Raport cǎtre Guvernul Romȃniei privind vizita ȋn Romȃnia efectuatǎ de Comitetul
European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau
Degradante (CPT) ȋn perioada 10 – 21 mai 2021.
47. „Regulile Europene pentru Penitenciare, adoptate de Comitetul Miniștrilor al
Consiliului Europei la 11 ianuarie 2006”.
41
48. Rachieru, E. A. 2009. The Social Work-A Professional Challenge in the Romanian
Penitentiary System. Jurnalul de Studii Juridice, (4):279.
49. Rusu, O., Slisarenco, I. 2012. Rolul societăţii civile in procesul de integrare socială a
persoanelor liberate. Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAIRM:
ştiinţe juridice, 1(12):52-57.
50. Shapland, J. Bottoms, A. 2011. Reflections on the Evaluation of Interventions in
Prisons and Probation Services: Researching Desistance. European Journal of
Probation. (3):2.
51. „Strategia de Dezvoltare a Sistemului Penitenciar 2013-2016”.
52. „Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate 2020-
2024”.
53. Sumanaru, L. 2013. Unele aspecte privind implementarea modelului justiţiei
restaurative pe plan internaţional şi naţional. Analele Universității de Vest din
Timișoara-Seria Drept, (1):9-91.

54. Tannenbaum, F. 1938. Crime and the Community. In Crime and the Community.
Columbia University Press
55. Tănasie, E. A. 2019. Revenirea și Rintegrarea Deținuților după Liberarea din

Penitenciar. Univers Strategic, (3).

56. Ţica, G. 2014. Factorii sociali care influenţează recidiva infracţională. UBB, Cluj
Napoca.
57. Velasco, R. V., Boggs, J. B., Redfield, P. A., Kijanczuk, K. A., Fretz, R. J., Schofield,
D. D., & Knight, K. 2019. An Evaluation of an In-prison Therapeutic Community:
Treatment Needs and Recidivism. Fed. Probation, (83):9.
58. Vereș, C. B. Pandemia în mediul carceral. In Starea excepțională și alerta ordinii de
drept. Implicații juridice ale crizei sanitare generată de pandemia Covid-19, pp. 306-
309. Universul Juridic.
59. Western, B. 2007. Reintegration: A Framework for Supporting the Reintegration of
Prisoners into the Community. International Journal of Offender Therapy and
Comparative Criminology. (51):6.
60. Yalom, I. D., Leszcz, M., Reghintovschi, S., Reghintovschi, A. 2013. Tratat de
psihoterapie de grup: teorie şi practică. Editura Trei.
42
61. Zamfir, Elena. 2011. Calitatea formării asistentului social, cerință a serviciilor sociale
specializate.

62. Zidaru, P. 1992. Sistemul penitenciar în România. Note de curs. Bucureşti: Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, pp. 25.

43
1