UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROGRAMUL DE STUDII: PROBAȚIUNE

PROBAȚIUNEA:
MODELE COMPARATIVE

Gheorghe Giulia-Mihaela
Anul I

AN UNIVERSITAR
2020-2021
 SISTEMUL DE PROBAȚIUNE

1. Contextul dezvoltării termenului de „probațiune”

În zilele noastre, asistăm la dezvoltarea instituției probațiunii ale cărei principii

fundamentează posibilitatea reformării sistemului de sancționare, prin oferirea de soluții privind
reintegrarea socială într-un context de armonizare al legislației penale române cu jurisprudența
europeană.
Bibliografia de specialitate nu oferă un reper cronologic exact privind prima utilizare a
termenului de „probațiune”, deși acesta a cunoscut o înflorire remarcantă în jurul secolului al
XIX-lea.
Avându-și originea în latinescul „probatio”, care se traduce prin testare, verificare,
probațiunea poate fi definită drept alternativa pedepsei cu închisoarea care constă într-o
modalitate de sancționare realizată prin monitorizarea comportamentului și acordarea de
asistență individuală și orientare în vederea adoptării unei conduite de viață corespunzătoare.
Conform art. 2 din Legea nr. 8 din 14.02.2008 cu privire la probațiune, termenul de
probațiune înseamnă evaluarea psihosocială, control al persoanelor aflate în conflict cu legea
penală și resocializarea lor, adaptarea persoanelor liberate din locurile de detenție, pentru
preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni. Potrivit aceluiași articol, programele probaționale
pot fi programe de corecție al comportamentului social și programe de reintegrare socială, și se
pot desfășura individual și/sau în grup.
Lato sensu, noțiunea de probațiune constă într-un sistem subordonat domeniului justiției
penale, fiind un cumul de activități precum anchete sociale, activități ce țin de sancțiuni
comunitare, supraveghere, acțiuni privind prevenirea recidivei etc., urmărind reeducarea
persoanelor care au comis infracțiuni, în scopul reintegrării sociale a acestora. Reprezentând un
mod cu totul diferit de gândire despre criminalitate și victimizare și, în același timp, beneficiind
de o puternică trăsătură de universalitate, probațiunea este tot mai mult acceptată în interiorul
sistemelor penale, aceasta fiind caracterizată printr-o tendință de puternică dezvoltare,
dovedindu-se o alternativă, tot mai viabilă, la pedepsele penale privative de libertate.
Înțelegem că orice măsură sancționară din cadrul acestui sistem are drept scop atât
corectarea, cât și prevenția, fapt care presupune o individualizare a reacției sociale cu privire la
faptele prevăzute de legea penală. În acest sens, instituția probațiunii propune pe lângă acțiunea

2
de supraveghere și acele demersuri de asistență și consiliere. Vorbim deci, despre îndeplinirea
unui rol cu multiple valențe: psihologică, socială și de educație socială.
În continuare, vom prezenta imaginea unui sistem de probațiune cât mai apropiat de
standardele ideale, îmbinând elemente surprinse în desfășurarea probațiunii în diverse țări.

2. Misiunea sistemului de probațiune

Probațiunea își găsește originile în cadrul sistemului de drept anglo-saxon, în Legea

Justiției de Pace din anul 1361, ulterior răspândindu-se sub diverse forme și în dreptul
continental. Primele forme de sancționare a delicvenților pentru fapte nu foarte grave prin
supravegherea inculpaților se regăsesc pe la începutul secolului al XVIII-lea în domeniul
justiției din cadrul curții engleze. Acestea au venit ca o alternativă propusă de judecătorii vremii,
dorind să-l „salveze” pe condamnat de la pedepsele dure, precum tortura, mutilarea, pedeapsa
capitală etc. În acest sens, inculpații dispuneau de iertare condiționată și amânarea executării
hotărârii (Spoială, 2009).
Prin urmare, consider relevantă misiunea sistemului de probațiune englezesc, având ca
scop oferirea posibilității de ispășire a unei pedepse ca alternativă a pedepsei cu închisoarea,
prin adaptarea la un nou set de valori și norme. Acest scop conduce la reintegrarea socială a
deținuților, aspect a fost preluat și dezvoltat și de celelalte sisteme de probațiune.

3. Atribuții

Fiind un proces complex, în realizarea unui sistem-model de probațiune, am ales

modelul propus de Republica Moldova, care oferă în legislația sa o privire amplă asupra
atribuțiilor pe care le îndeplinește un sistem de probațiune. Astfel, în vederea realizării
supravegherii condamnaților, sistemul de probațiune monitorizează evidența celor implicați,
evaluând dintr-o perspectivă psihosocială evoluția acestora. De asemenea, oferă suport pe
parcursul executării măsurilor educative, acordând asistență și consiliere permanentă.
Mai mult, pentru a observa evoluția condamnaților, sistemul de probațiune presupune
întocmirea unor referate presentențiale de evaluare a personalității acestora. În urma
informațiilor din referate, se implementează programe probaționale.
Sistemul de probațiune își exercită atribuțiile atât pe perioada penitenciară, cât și
postpenitenciară, subliniind rolul acesteia în viața condamnaților.

3
 Am ales să optez pentru atribuțiile prezentate de către Republica Moldova, întrucât
acestea surprind rolul probațiunii în toate fazele în care este implicată persoana condamnată,
punând accentul nu doar pe parcursul ispășirii pedepsei, cât și pe înțelegerea gravității faptei și
modelarea personalității în concordanță cu cerințele sociale, spre o reintegrare cu succes.
În plus, alte aspecte importante sunt surprinse în sistemul chinez, atribuțiile probațiunii
referindu-se, pe lângă educație, consiliere și pregătire profesională, și la asigurarea unor
locuințe temporare și sprijin financiar temporar. Această măsură vine în sprijinul celor
defavorizați (Jiang, 2014).
De asemenea, consider o atribuție ce trebuie păstrată și cea privind dezvoltarea și
implementarea unui plan de monitorizare electronică (prin GPS), așa cum prevede sistemul din
Franța.
Astfel, în conturarea unui sistem de probațiune cât mai apropiat de idealul probațiunii,
am îmbinat aspecte privind sistemele din Republica Moldova, China și Franța.

4. Organizarea sistemului de probațiune

În ceea ce privește organizarea sistemului de probațiune, Anglia și Țara Galilor oferă un

model complex, fundamentat pe instituții cu roluri clare și bine delimitate. Prin urmare, anul
2001 a reprezentat un punct important în ceea ce privește restructurarea serviciului de
probațiune din Anglia. Ministerul de Interne a realizat transformarea acestuia într-un serviciu
național, finanțat în întregime din fonduri guvernamentale. În zilele noastre, probațiunea se
desfășoară prin intermediul a patru instituții independente:
 Serviciul Național de Management al Infractorilor, înființat în 2004,
urmărind continuitatea procesului penal prin unificarea strategiei serviciilor de corecție;
 Serviciul Național de Probațiune, înființat în anul 2001, urmărește protejarea
publicului, reducerea recidivei, creșterea gradului de conștientizare a efectelor infracțiunilor și
reintegrarea socială a infractorilor;
 Inspectoratul de Probațiune, cu rolul de a monitoriza, raporta și promova
egalitatea problemelor de diversitate între serviciile de mai sus. Acest serviciu asigură o justiție
echitabilă, eficientă și eficace, administrată de un corp judiciar independent. Serviciul instanțe
judecătorești al Majestății Sale are ca obiectiv asigurarea faptul că toți cetățenii beneficiază la
timp de acces la justiție, în funcție de diferitele lor nevoi, fie că sunt victime sau martori ai unei
infracțiuni, inculpați acuzați de săvârșirea unor infracțiuni, consumatori datornici, copii aflați

4
în situații de risc, întreprinderi implicate în litigii comerciale sau persoane fizice care revendică
respectarea drepturilor pe care le au în calitate de lucrători ori care contestă în instanță deciziile
unor organisme guvernamentale.;
 Avocatul Poporului pentru Închisori și Probațiune, care anchetează
plângerile infractorilor aflați în probațiune (Abraham, 2001).

5. Modelul de supraveghere

În ceea ce privește modelul de supraveghere, sistemul chinez grupează probațiunea pe

nivele de supraveghere, criteriul fiind gradul de periculozitate al infractorilor. Se identifică trei
tipuri de supraveghere:
 supraveghere intensivă – aplicată infractorilor ale căror gânduri nu sunt stabile și care
nu participă activ la programe educaționale și la muncă;
 supraveghere regulată – adresată infractorilor care au performanțe bune cu gânduri și
atitudini stabile;
 supravegherea minimă – aplicată infractorilor care participă activ la diferite programe
și au înregistrări excelente în procesul de reformare (Jiang, 2014).
De asemenea, deoarece tinerii reprezintă viitorul unei societăți, este de remarcat sistemul
din Israel care acordă un interes aparte copiilor și tinerilor. Modelul de supraveghere este
caracterizat prin existența unei direcții speciale, denumită Direcția pentru copii, tineri și servicii
corecționale, aflându-se sub coordonarea Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale. Aceasta se
ocupă cu supravegherea și oferirea de suport pentru copii și tineri expuși riscului, oferind
servicii de îndrumare în cadrul unor servicii speciale (serviciul de probațiune pentru minori,
autoritatea pentru protecția tinerilor, serviciul de reabilitare a tinerilor etc.).

6. Staff-ul

Nu trebuie neglijat nici aspectul privind impactul persoanelor care își desfășoară
activitatea în cadrul unui sistem de probațiune, întrucât de calitatea activității lor depinde
succesul sistemului. Sistemul anglo-saxon distinge între:
 Probation Officer - lucrează cu condamnații în tribunale, în societate sau în custodie
pentru a face societatea mai sigură. Lucrează pentru serviciul Național de Probațiune NPS
(National Probation Service).

5
  Probation Case Manager – lucrează cu condamnați cu risc scăzut sau mediu, îi
supraveghează în cadrul sectoarelor comunitare de reabilitare (CRCs – Comunity
Rehabilitation Companies).
Aceștia colaborează cu alți agenți ai sistemului justiției precum poliția, autoritățile locale,
tribunalele, serviciile de sănătate, agențiile de voluntariat.
De asemenea, sistemul de probațiune din Spania, propune o echipă multidisciplinară,
alcătuită din persoane cu pregătire juridică, psiho-pedagogică și socială. Aceștia comunică în
planificarea și monitorizarea executării pedepselor, adaptând intervenția la circumstanțele
fiecărui caz. În plus, echipa colaborează cu ONG-uri, în vederea implementării unor măsuri
alternative, care să faciliteze reintegrarea în societate.

 aprox. 307 ONG-uri ;

 Mai mult de 6000 de activități prevăzute pentru ″clienții din penitenciare″
(în regim normal sau deschis) au fost oferite de voluntari.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Abraham, P., (2007), „Sisteme de probațiune” – suport de curs, București

2. Abraham, P., Nicolăescu, V., Iașnic, Ș.B., (2001), „Introducere în probațiune:
supraveghere, asistență și consiliere a infractorilor condamnați la sancțiuni neprovative de
libertate”, Editura Național, București;
3. Blașcu, O., (2015), Articolul „Conceptul și natura juridică a probațiunii în legislațiile
altor state” publicat în Buletinul Științific al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”
nr. 1/2015;
4. Brezeanu, O., (2009), „Probațiunea în dreptul comparat”, în R.D.P. nr. 1.
5. Durnescu, I., van Kalmthout, A.M., (2008), „Probation in Europe”, Ed. Legal
Publishers.
6. Gilles, G., (1995), „Rolul integrării sociale în pedepsirea infractorilor – o cheie a
justiției mileniului trei”, în RSP nr. 1/1995.
7. Jiang, S., Xiang, D., Chen, Q., Huang, C., Yang, S., Zhang, D., și alții, (2014),
Community Corrections in China: Development and Challenges, The Prison Journal
8. Spoială, A., (2009), „Probațiunea și reintegrarea socială a infractorilor”, Centrul
editorial al UASM, Chișinău.