ZA”

UNIVERSITATEA „AL. I. CU
CE
ŞI ŞTIINŢE SOCIAL-POLITI
FACULTATEA DE FILOSOFIE
NE, MEDIERE ȘI
SPECIALIZAREA: PROBAȚIU
IMELOR
ASISTENȚA SOCIALĂ A VICT
INFRACȚIUNILOR

L Ă ȘI C ON S ILIE RE IN C A DRUL
DE AS IS T AR E PS IHO S O CIA
STRATEGII RE ÎN S ER V IC IU L DE
S A NC ȚIU N IL OR CO M U NIT A
GE ST ION ĂR II
PROBAŢIUNE
Coordonator ştiinţific,
Prof. Dr.

IAȘI
a
Masteranzi Munteanu Alin 2021
Boca Oana
 CUPRINS

I. CE ESTE PROBAŢIUNEA?
A) ACTIVITĂŢILE SERVICIULUI DE PROBAŢIUNE
II. CE SUNT STRATEGIILE DE ASISTARE PSIHOSOCIALĂ?
III. CE SUNT ?
 I. CE ESTE PROBAŢIUNEA ?

Ideea de probaţiune a apărut odată cu evoluţia unor curente şi doctrine din domeniul criminologiei
şi al sociologiei devianţei/delincvenţei, evoluţie care a antrenat unele schimbări în filosofía
sistemului de justiţie penală. Astfel, dacă în cadrul teoriilor clasice asupra fenomenului
criminalităţii, accentul în explicarea cauzalităţii se schimbă de pe faptă pe făptuitor, sancţiunea
fiind dată fie în funcţie de gravitatea faptei, fie în funcţie de periculozitatea făptuitorului, ulterior, în
cadrul teoriilor contemporane, au început să fie luaţi în calcul factorii contextuali de natură socio-
economică şi culturală .
Potrivit lui Kevin Haines. 2002. Op. cit.., p. 81. Probaţiunea în perioada modernă este definită ca
fiind „parte a complexului de justiţie penală. Probaţiunea este una dintre instituţiile de justiţie
penală al cărei rol în cadrul acestui sistem este hotărât de către guvern, şi ale cărei activităţi sunt
determinate direct prin politicile guvernamentale. ... Rolul probaţiunii este definit mai degrabă în
termenii posibilelor beneficii care sunt aduse comunităţii şi, în mod mai specific, în termenii
capacităţii probaţiunii de a proteja publicul prin activităţi care sancţionează şi controlează
infractorii”.
 ACTIVITĂŢILE SEVICIULUI DE PROBAŢIUNE

Serviciul de Probaţiune este un organism specializat, fără personalitate juridică, aflat sub autoritatea Ministerululi de Justiţie,
care are ca principale atribuţii:
● reintregrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, menţinute în stare de libertate;
● supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina acestora;
● asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate, la cererea acestora;
● întocmesc, la cererea instanţelor de judecată, referate de evaluare cu privire la persoanele prevăzute la art. 1 din Ordonanţa
nr. 92 din 29 august 2000, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintregrare socială a infractorilor şi de
supraveghere a excutării sancţiunilor neprivative de libertate sau cu privire la inculpaţi;
● colaborează cu instituţiile publice în vederea executării măsurii obligării minorului la prestarea unei activităţi neremunerate
într-o instituţie de interes public;
● iniţiează si derulează programe speciale de protecţie, asistenţă socială şi juridică a minorilor şi tinerilor care au săvârşit
infracţiuni;
● colaborează cu instituţiile publice şi private, precum şi cu persoanele fizice şi juridice din raza lor de
competenţă, în vederea identificării locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a
celor de calificare sau recalificare profesională;
● iniţiază şi derulează, împreună cu voluntarii şi reprezentanţii societăţii civile, precum şi cu organizaţii
guvernamentale şi nuguvernamentale române şi străine, programe de resocializare a persoanelor care
au solicitat să participe la aceste programe, pentru sprijinirea acestora în respectarea condiţiilor impuse
de instanţa de judecată şi pentru reintegrarea lor social.
 SCOPUL
Serviciilor de Probaţiune este de a reintegra social persoanele care au săvârşit fapte
penale, precum şi de a coopera cu personalul specializat din cadrul administraţiei
penitenciarelor, în scopul îndreptării şi reintegrării sociale a persoanelor condamnate la o
pedeapsă cu privare de libertate.
 CE ÎNSEAMNĂ ASISTENŢA ŞI CONSILIEREA ÎN SERVICIILE
DE PROBAŢIUNE :
Asocierea celor doi termeni de asistenţă şi consiliere în practica şi metodologia serviciilor de
probaţiune are o explicaţie teoretică în intenţia de a îmbina intervenţia psihologică (centrată pe
nevoile persoanelor) cu cea socială (integrarea în comunitate a persoanei, repunerea ei în reţeaua
socială).
Procesul de asistenţă şi consiliere pune accentul pe: investigare (rol, importanţă, conţinut), intervenţie
prin planul de asistenţă şi consiliere (structură, conţinut, formă).
Asitarea este definită ca un demers specializat de acordare de ajutor de către o persoană specializată
unei altei persoane aflate în imposibilitatea momentană sau permanentă de a-şi rezolva problemele,
prin facilitarea accesului la resursele comunităţii.
Consilierea este o metodă care prin utilizarea optimă a unei relaţii interpersonale consilier-client,
facilitează cunoaşterea, dezvoltarea, acceptarea emoţională, maturizarea şi mobilizarea optimă a
resurselor personale în vederea formulării şi rezolvării unor probleme specifice şi luarea unor
decizii.
Relaţiile de consilere variază în funcţie de cererea de ajutor, şi astfel, pot fi centrate pe formularea şi
rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, îmbunătăţirea
relaţiilor cu ceilalţi, menţinerea unor schimbări comportamentale, cognitive, afective.
Asistare se costituie într-un proces de întrajutorare profesională care se realizează print-o serie de
metode şi tehnici dintre care enumerăm: consilierea, medierea, consultanţa, psihoterapia.
 PENTRU CA INTRVENŢIILE DE ASISTENŢĂ ŞI CONSILIERE SĂ CONVEARGĂ SPRE
ACEEAŞI FINALITATE ŞI ÎN ACELAŞI TIMP SĂ SATISFACĂ RAPORTUL OPTIM COST-
EFICIENŢĂ, ELE TREBUIE SĂ FIE GHIDATE DE PRINCIPIILE DE EFICIENŢĂ ALE ORICĂREI
INTERVENŢII DIN DOMENIUL RESPECTIV
Aceste pricipii sunt:
- Principiul nevoii criminogene: Programele de intervenţie sau intervenţiile care ţintesc factorii în legătură
directă cu infracţiunea au o probabilitate mai mare de eficienţă;
- Principiul riscului: Intensitatea şi durata intervenţiei trebuie să fie direct corelate cu nivelul riscului; astfel
pentru un risc crescut, se impun programe de intensitate crescută şi durată mai lungă;
- Principiul responsivităţii: Eficienţa programelor de intervenţie care corespund stilului de învăţare al
clientului şi al consilierului este direct proporţională cu angajarea clientului ca participant activ;
- Principiul integrităţii: Intervenţia trebuie să fie riguros condusă şi furnizată, respectându-se coerenţa teorie/
design.
 SCOPUL ACTIVITĂŢII DE ASISTENŢĂ ŞI CONSILIERE

Scopul activităţii de asistenţă şi consiliere este subsumat argumentului pentru care au fost
înfiinţate serviciile de probaţiune ( pevăzut de art. 45, alin. 1, din H.G. 1239/2000 privind
aprobarea regulamentului de aplicare a dispoziţiilor O.G. 92/2000 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor de probaţiune), şi anume acela de: reintegrare socială a persoanelor care au
săvârşit infracţiuni, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
 OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE ASISTENŢĂ ŞI
CONSILIERE
Pentru a atinge aceste scopuri trebuie acoperite o serie de obiective, privite ca nişte „ţinte”
intermediare cu caracter mai puţin general şi care se traduc prin ceea ce trebuie realizat în plan
concret pentru a atinge scopurile stabilite. În acest sens obiectivele supravegherii sunt următoarele:
- Asigurarea uni control asupra persoanei condamnate prin supravegherea modului în care aceasta
respectă măsurile/obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de judecată;
- Identificarea nevoilor criminogene ale persoanelor supravegheate;
- Motivarea persoanelor supravegheate pentru a se angaja în procesul de schimbare comportamentală;
- Oferirea de suport pentru a menţine comportamentul dezirabil obţinut prin intervenţie;
- Asigurarea unui management al riscului adecvat rezultatelor obţinute prin evaluare;
- Facilitarea posibilităţii persoanei sancţionate de a recompensa comunitatea vătămată prin infracţiune;

- Monitorizarea şi evaluarea permanentă a riscului de a comite noi infracţiuni pe care îl prezintă

persoanele supravegheate;
- Încurajarea şi sprijinirea permanentă a persoanelor supravegheate în vederea satisfacerii nevoilor
criminogene ale acestora.
 BENEFICIARI AI ACTIVITĂŢII DE ASISTENŢĂ ŞI
CONSILIERE
În principal beneficiarii activităţii de asistenţă şi consiliere sunt persoanele condamnate, aflate în
supravegherea serviciilor de probaţiune (persoane adulte, pentru care instanţa a dispus suspendarea sub
supraveghere a pedepsei închisorii, în temeiul art. 86³, alin.1 Cp., art. 86³, alin.3 Cp şi minorii pentru care
instanţa a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate cu respectarea unei sau mai multora dintre
obligaţiile prevăzute la art. 103. alin.3 Cp), dar şi persoanele condamnate care nu se află în supravegherea
serviciilor de probaţiune (persoane aflate în custodia penitenciarului din raza de competenţă teritorială a
Serviciului de Probaţiune, care execută pedeapsa închisorii în detenţie şi persoane a căror pedeapsă sau
măsură educativă a internării într-un centru de reeducare a fost graţiată, în cazul acestor persoane, asistenţa şi
consilierea oferită de Serviciul de Probaţiune se realizează potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr.92/2000).
 IN SISTEMUL DE PROBAȚIUNE EXISTĂ TREI ACTIVITĂȚI DE BAZĂ, ACESTEA FIIND: EVALUAREA PSIHOSOCIALĂ,
SUPRAVEGHEREA ÎN COMUNITATE ȘI ASISTAREA PSIHOSOCIALĂ.

Asistarea psihosocială în cadrul sistemului de probațiune este abordată ca un proces complex, unitar și continuu, care presupune
existența unor etape asistențiale distincte și totodată, interdependente. În esență, abordarea noastră face referire la realizarea unui
circuit asistențial de natură psihosocio-juridică, în care intră beneficiarii structurilor teritoriale de probațiune, în funcție de etapa
procesual în care aceștia se află și în care conturează etapele managementului de caz în probațiune după cum urmează:

- evaluarea inițială a persoanelor inculpate: evaluarea inculpaților minori, evaluarea inculpaților majori, estimarea nevoilor sociale
si a riscului criminogen;
- planificarea, monitorizarea și managementul riscului criminogen: evaluarea persoanelor majore aflate în supraveghere, estimarea
conduitei victimei în cadrul evaluării realizate pentru agresor.
Se mai desprind și activități asistențiale particulare cum ar fi: terapia agresorului, asistarea persoanelor dependente de substanțe
psihoactive sau a celor cu probleme de sănătate mintală, protecția și asistarea psihoactivă a victimei.
Ceea ce legea denumeste asistare este reglementat într-un mod general, aceasta fiind explicit legată de procedura de supraveghere
în comunitate.
 CE ESTE SUPRAVEGHEREA ?
Supravegherea în comunitate poate fi definită din cel puţin trei perspective, anume:
- Modalitate de executare a pedepsei cu închisoarea prevăzută de Codul Penal;
- Activitate specifică serviciilor de probaţiune care constă în principal, în supravegherea modului
în care persoana condamnată respectă măsurile/obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de
judecată;
- Metodă de lucru cu persoanele care au comis infracţiuni, menţinute în stare de libertate.
 SCOPURI
Finalitatea supravegherii este aceeaşi, indiferent de faptul că aceasta este privită ca modalitate de
executare a pedepsei sau metodă de lucru cu persoanele care au comis infracţiuni. Astfel
scopurile supravegherii sunt:
● Reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni;
● Scăderea riscului de recidivă şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni;
● Creşterea gradului de siguranţă socială.
 OBIECTIVE
Pentru a atinge aceste scopuri trebuie acoperite o serie de obiective, privite ca nişte „ţinte” intermediare cu
caracter mai puţin general şi care se traduc prin ceea ce trebuie realizat în plan concret pentru a atinge
scopurile stabilite.
În acest sens obiectivele supravegherii sunt următoarele:
- Asigurarea unui control asupra persoanei condamnate prin supravegherea modului în care aceasta respectă
măsurile/obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de judecată;
- Monitorizarea şi evaluarea permanemtă a riscului de a comite noi infracţiuni pe care îl prezintă persoanele
supravegheate;

- Încurajarea şi sprijinirea permanentă a persoanelor supravegheate în vederea satisfaceri nevoilor criminogene

ale acestora.
 CARE SUNT BENEFICIARII SUPRAVEGHERII ?

- Beneficiarii supravegherii sunt:

Pesoanele faţă de care s-au dispus măsurile prevătute în art. 86³ alin. 1 lit. a)-d) din Codul penal:
● să se prezinte, la datele fixate de către instanţă, la serviciul de probaţiune;
● să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care
depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
● să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
● să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
- Persoanele faţă de care s-au dispus una ori mai multe obligatii prevăzute în art. . 86³ alin. 3 lit. a)-
f) din Codul penal:
● să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
● să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită
decât în condiţiile fixate de instanţă;
● să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
● să nu intre în legătură cu anumite persoane;
● să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
● să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
- Minorii faţă de care s-au dispus una ori mai multe dinte obligaţiile prevăzute în art. 103 alin. 3 lit.
a) -c) din Codul penal:
● să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
● să nu intre în legătură cu anumite persoane;
● să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o
durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, in zilele
nelucrătoare şi în vacanţă.
- Dar care este legătura dintre probațiune și sentințele comunitare?
Pentru început prin termenul de “sentință comunitară” sau “sentință neprivativă de libertate” se
defineşte specificul probaţiunii în toate sistemele de drept modern, aceste sentinţe fiind gestionate
de către serviciile de probaţiune din întreaga lume.
Încercările de definire a probaţiunii reduc conceptul, la acela de sancţiune, fiind cunoscută în
literatura de specialitate sintagma „probaţiunea ca sancţiune” astfel probațiunea este văzută ca una
din primele sancțiuni comunitare “intermediare “ reglementate ca măsură alternativă la pedeapsa
privativă de libertate.
Totodată definiţiile care propun probaţiunii înţelesul de sancţiune fac trimitere la aspectele
asistențiale (consiliere și tratament) ceea oferă o dublă finalitate probațiunii și aceea de
supraveghere a executării sentințelor comunitare dar și de asistare psiho-socială. Astfel
probaţiunea ca metodă de pedepsire, oferă un pronunţat caracter socio-pedagogic, ce constă în
combinarea dintre supraveghere şi asistare.
Scopul sistemului este de a oferi infractorului şansa modificării atitudinii sale faţă de societate şi
oportunitatea de a se integra în mediul social fară riscul de a încălca din nou normele sociale şi
penale, implicând restricţia libertăţii prin impunerea unor condiţii şi obligaţii asupra
condamnatului.
Termenul include, de asemenea, orice sancţiune impusă de instanţă sau orice măsură luată înainte
sau în loc de sancţiune penală, precum şi orice modalitate de executare a unei sentinţe custodiale în
afara închisorii şi care respectă următoarele caracteristici:
- nevoia de securitate personală şi comunitară;
- prevenirea infracţionalităţii primare, precum şi a recidivei infracţionale;
-asigurarea unui tratament corespunzător nu numai celor care comit astfel de fapte, ci şi victimelor
acestora în sensul unei justiţii restaurative;
-adaptarea normelor etico-juridice la mutaţiile ce survin în cadrul sistemului economic, cultural sau
social în ansamblu.