INTRODUCERE

Socializarea persoanelor eliberate din detenţie sau asistenţa post-penală vizează sensul
valoric al societăţii. Scopul oricărei societăţi este de a-şi menţine echilibrul, ordinea socială şi
normativă. Acest deziderat se poate atinge prin funcţionarea optimă a elementelor structurii
sociale, a grupurilor, colectivităţilor. De aceea reintegrarea socială a persoanelor eliberate din
detenţie - unul din efectele procesului socializării, reprezintă un proces fundamental care
presupune acomodarea, adică soluţionarea conflictelor existente între aspiraţii şi atitudini
comportamentale între indivizi.
Actualitatea temei reintegrării sociale şi supravegherii infractorilor părţi - componente ale
aceluiaşi proces de combatere a infracţionalităţii şi construirii unei societăţi normale, bazate pe
integrare, este una deosebită în Republica Moldova, în special în cotextul integrării europene şi a
implementării Planului comun de acţiuni UE - Republica Moldova. În scopul modernizării şi
eficientizării sistemului de justiţie penală, în Republica Moldova se perfecţionează cadrul
normativ şi instituţional care să permită intervenţia psihosocială profesionistă a specialiştilor în
domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie, precum şi
supravegherea lor după eliberare. Poate fi remarcat că mulţi specialişti ce activează în instituţii
responsabile de integrarea socială a ex-deţinuţilor nu sunt suficient documentaţi în această
problemă.
Datele Ministerului Justiţiei şi Ministerului Afacerilor Interne demonstrează cu prisosinţă
necesitatea schimbării de optică a politicii penale din Republica Moldova cu accent pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a persoanelor eliberate din locurile de detenţie,
schimbare clar reflectată de experienţa practică susţinută de evoluţia legislativă în domeniu. De
asemenea, rezultă clar rolul activ şi responsabil pe care şi-l asumă sistemul justiţiei în domeniul
reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie, atât la nivelul reformei penale,
cât şi la nivelul implementării principalelor direcţii de acţiune. Este de remarcat că dezvoltarea
mecanismelor reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie se datorează într-
o mare măsură suportului diverselor guverne europene care au oferit asistenţă tehnică şi logistică
Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi reprezentanţilor societăţii civile a
respecta legile nu este uşor, dar este absolut necesar dacă vrea să trăiască printre ceilalţi oameni
şj să nu fie pedepsit. Orice deţinut trebuie să înţeleagă că societatea încearcă să realizeze o
împărţire dreaptă a bunurilor, a locurilor de muncă, a posibilităţilor de educaţie, a premiilor, a
banilor.
În vederea acordării sprijinului practic de care condamnaţii au nevoie după liberare,
serviciile au încheiat numeroase protocoale de colaborare cu instituţii şi organizaţii locale, cum

3
ar fi: agenţiile de formare şi de ocupare a forţei de muncă, primăriile, serviciile sociale, direcţiile
de protecţie a drepturilor copiilor etc.
Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere sunt, de asemenea, competente să ofere servicii
de asistenţă, consiliere, programe de resocializare şi de pregătire în vederea liberării pentru
deţinuţi. Toate aceste programe se desfăşoară în baza unor acorduri de colaborare între servicii şi
penitenciare.

4
 Noțiuni introductive
Conţinutul procesului de reintegrare şi recuperare, practic, nu poate depăşi nivelul actual
de educaţie, cultură, aspiraţii şi civilizaţie al întregii societăţi.
Finalitatea spre care se tinde, adică aceea ca deţinutul să traverseze pedeapsa fără a i se
altera personalitatea şi comportamentul, iar la liberare să-şi manifeste opţiunea de a duce o viaţă
în respect faţă de lege şi normele morale, constituie astăzi o problemă a modelului de educaţie în
societate, iar soluţionarea ei nu stă doar în faţa sistemului penitenciar, ci şi a întregii societăţii.
Este mai bine să previi decât să pedepseşti. Acest dicton, vechi şi înţelept, se adresează şi
subiecţilor, structurilor şi substructurilor instituţionale implicate în activitatea de reeducare a
individului. Menţionăm că doctrina criminologiei de tratament conţine o evidentă contradicţie
vis-à-vis de această activitate. Abordând problema reintegrării persoanelor deviante şi efectuând
diverse studii, specialiştii străini (V.Fox, Peter Lejins, Michèle-Laure Rassat ş.a.) se pronunţă
împotriva metodelor general folosite de tratare a infractorilor, argumentându-şi poziţia prin
insuficienţa cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul dat. Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de
faptul că cel care săvârşeşte o infracţiune, oricât de gravă ar fi aceasta, nu este şi nu poate fi
considerat în genere ca irecuperabil şi situat în afara procesului educativ, ci, dimpotrivă, trebuie
implicat cu mai multă amploare în acest proces. Problema capătă o intensitate aparte când ne
raportăm la recuperarea delincvenţilor minori şi tineri.1
În literatura de specialitate se arată că eficienţa procesului de resocializare este
determinată de o multitudine de factori, generali şi particulari. Totodată, factorii generali se
determină în raport cu situaţia social-economică din ţară (realizarea dreptului la muncă,
asigurarea cu locuinţă, primirea unui ajutor social), iar factorii particulari, specifici – în raport cu
situaţia prezentă a sistemului corecţional-penal. Nu este nevoie de o comparaţie amplă cu situaţia
celorlalte ţări pentru a realiza faptul că metodele corecţionale utilizate în societatea noastră nu
ajung la rezultatele dorite. În ce prieşte elementele de bază ale procesului de reeducare – educaţia
prin muncă şi instruirea generală – ele sunt atât de formale şi sărace, încât pot atenua, pentru
toată viaţa, dorinţa de a munci cinstit sau a învăţa.
Ex-deţinuţii, fiind consideraţi persoane defavorizate, au nevoie de ajutor din partea
instituţiilor statale, centrale sau locale, pentru integrarea mai rapidă în societate, inclusiv pe piaţa
muncii. În acelaşi timp, instituţiile respective, conştientizând faptul că persoanele liberate din
detenţie ar putea comite alte infracţiuni, în cazul în care acestea nu au nici o susţinere din partea
statului, ar trebui să se implice mai mult, prin acordarea ajutorului necesar pentru persoanele

1
Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în Asistenţa
socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor
la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 170

5
respective. Important este de a identifica instituţiile în care persoanele liberate din detenţie au
mai multă încredere şi de la care aşteaptă ajutorul necesar.
În afară de acestea, există unele persoane care consideră că de integrarea pe piaţa muncii
ar trebui să se preocupe şi conducerea instituţiilor penitenciare.
Bineînţeles, pentru susţinerea persoanelor liberate din detenţie este nevoie de dezvoltat mai
multe servicii pe piaţa muncii care ar contribui substanţial la ocuparea persoanelor respective.
Din numărul total al respondenţilor, 48,1% consideră că serviciile de consiliere
profesională sunt cele mai importante pe piaţa muncii. E ceva firesc, în condiţiile în care
persoanele date sunt fără meserie. 34,8% din cei chestionaţi consideră serviciile de mediere a
locurilor de muncă cele mai importante pe piaţa muncii, iar 25,1% - serviciile de consultanţă
psihologică.2
Serviciile de consiliere profesională pot fi dezvoltate pe piaţa muncii sub diferite forme.
Persoanele liberate din detenţie, participante la sondaj au menţionat mai multe tipuri de servicii
necesare pentru a îmbunătăţi situaţia acestora pe piaţa muncii.
Serviciile de consiliere profesională trebuie dezvoltate de instituţii abilitate să presteze
astfel de servicii şi, în acelaşi timp. să fie cunoscute de persoanele liberate din detenţie pentru a
facilita accesul la serviciile respective. Cei mai mulţi din respondenţi consideră că serviciile de
consiliere profesională trebuie prestate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
Un alt tip de servicii, la fel de importante pe piaţa muncii, sunt serviciile de mediere a
locurilor de muncă. Prin dezvoltarea acestor servicii, foştii deţinuţi îşi vor spori şansele de
încadrare mai rapidă în câmpul muncii datorită cunoştinţelor pe care le vor acumula. Serviciile
de mediere a locurilor de muncă sunt prestate sub diferite forme. O bună parte din respondenţi
consideră că au nevoie de servicii de informare privind locurile de muncă vacante.3
La fel ca şi în cazul serviciilor de consiliere profesională, serviciile de mediere a locurilor
de muncă trebuie să fie realizate de anumite instituţii specializate, dar, în acelaşi timp, cunoscute
de persoanele liberate din detenţie. Potrivit sondajului, majoritatea persoanelor chestionate
consideră că serviciile de mediere a locurilor de muncă trebuie să fie prestate de agenţiile
teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.
Serviciile de consultanţă psihologică pe piaţa muncii fac parte din multitudinea de
servicii considerate necesare pe piaţa muncii şi care vin în ajutorul persoanelor defavorizate de
pe piaţa muncii. în condiţiile în care o perioadă mai îndelungată de timp persoana nu reuşeşte să
se integreze pe piaţa muncii, serviciile de consultanţă psihologică sunt necesare pentru a scoate

2
IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău,
2007, pag. 43
3
Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999, pag. 45
6
persoana dată din starea de depresie. La fel, serviciile de consultanţă psihologică sunt necesare şi
pentru persoanele care sunt deja angajate în câmpul muncii. Potrivit sondajului serviciile de
consultanţă psihologică trebuie dezvoltate sub diferite forme.4
Serviciile de consultanţă psihologică trebuie prestate de specialiştii în domeniu care
activează în anumite instituţii specializate. Participanţii la sondaj au menţionat că serviciile de
consultanţă psihologică trebuie prestate de instituţiile specializate - 50,0%. 5
Ajutorul pe care persoanele liberate din detenţie îl solicită din partea statului este diferit,
în funcţie de problemele cu care se confruntă fiecare persoană în parte şi de ceea ce aceasta
doreşte să realizeze.
Cei mai mulţi din respondenţi solicită ajutor din partea statului în vederea obţinerii unei
anumite meserii ce i-ar permite practicarea unei activităţi - 33,8%. O altă problemă pe care
persoanele eliberate din detenţie doresc s-o rezolve cu ajutorul statului constă în acordarea
spaţiului locativ. 27,7% din respondenţi consideră că principalul impediment pentru integrarea
pe piaţa muncii îl constituie lipsa spaţiului locativ. De aceea, ei doresc sprijin din partea statului
în vederea obţinerii spaţiului locativ. 23,3% din cei chestionaţi consideră că dacă statul ar
impune anumite cote de angajare pentru agenţii economici, ei se vor integra mai rapid pe piaţa
muncii. 15,2% din respondenţi doresc obţinerea creditului preferenţial de la stat, moment
specific pentru categoria de persoane liberate din detenţie care doresc iniţierea propriei afaceri. 6
La ieşirea din penitenciar, majoritatea deţinuţilor primesc indemnizaţia unică (1200 lei).
Se consideră că această modalitate de ajutor material este puţin eficientă deoarece o bună parte
dintre cei din detenţie lucrează şi au sume acumulate la contul de peculiu.
Eficient ar fi ca aceste surse să fie direcţionate la soluţionarea problemelor deţinuţilor
aflaţi în dificultate.7
În reintegrarea deţinuţilor ar trebui să intervină societatea civilă. Din păcate asociaţiile
care se ocupă de acest lucru sunt prea puţine şi nu satisfac decât în mica măsură nevoile
deţinuţilor. Organizaţiile non-guvernamentale care încearcă să ofere soluţii pentru reabilitarea
socială a persoanelor liberate din penitenciare sunt în număr extrem de redus la noi în ţară, şi ele
lucrează în special cu deţinuţii, lăsând înafară informarea şi educarea populaţiei.
Punctul de pornire în reintegrarea fostului deţinut în societate este acela că nu trebuie realizat
mai mult control decât strictul necesar şi ca fostul infractor să fie susţinut şi motivat să trăiască o
viaţă fără infracţiuni prin ajutorul acordat în dezvoltarea lui personală, socială, profesională şi

4
IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău,
2007, pag. 45
5
Idem
6
Idem
7
IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău,
2007, loc. cit.
7
educaţională: control şi securitate contra sprijin şi motivare. Este bine de a oferi foştilor deţinuţi
mai mult sprijin neîntrerupt şi eficient, grijă și servicii pentru reabilitare. Sarcina principală este
de a creşte siguranţa publică şi de a promova binele comun prin avansarea, recunoaşterea şi
utilizarea sancţiunilor şi masurilor comunitare, în felul acesta reducând nivelul recidivei.
Prevenirea recidivei este punctul central, o dată cu integrarea/reintegrarea socială a celor care au
intrat în conflict cu legea penală. Un alt scop pentru o reintegrare mai buna a persoanelor
eliberate din locurile de detenţie este de a furniza asistenţă foştilor deţinuţi şi familiilor acestora
în perioada custodială, prin munca apropiată cu serviciile penitenciare facilitând utilizata
detenţiei bazate ne romunitate şi deţinuţilor. Un alt scop este: informarea, încurajarea şi
implicarea comunităţii în rezolvarea problemelor asociate cu infracţionafitatea. Principalele două
ţinte sunt: protecţia societăţii prin acţiuni de evitare a recidivei şi iniţiative care să conducă
infractorii către o viaţă decentă.
Pentru o reintegrare mai uşoară în societate este necesar ca fostul deţinut să cunoască şi să înveţe
regulile societăţii care tot nu sunt suficiente din motiv că este necesară înţelegerea şi respectarea
legilor. Fiecare trebuie să înţeleagă că a respecta legile nu este uşor, dar este absolut necesar dacă
vrea să trăiască printre ceilalţi oameni şj să nu fie pedepsit. Orice deţinut trebuie să înţeleagă că
societatea încearcă să realizeze o împărţire dreaptă a bunurilor, a locurilor de muncă, a
posibilităţilor de educaţie, a premiilor, a banilor. Depinde de tine să îţi construieşti o viaţă
frumoasă învăţând, muncind, punând în valoare talentele. Oamenii se deosebesc unii faţă de alţii.
Fiecare are anumite capacităţi, aptitudini, talente. Acestea nu sunt însă suficiente. Este nevoie de
muncă şi perseverenţă pentru a ajunge la succes,8
În vederea acordării sprijinului practic de care condamnaţii au nevoie după liberare,
serviciile au încheiat numeroase protocoale de colaborare cu instituţii şi organizaţii locale, cum
ar fi: agenţiile de formare şi de ocupare a forţei de muncă, primăriile, serviciile sociale, direcţiile
de protecţie a drepturilor copiilor etc.
Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere sunt, de asemenea, competente să ofere servicii
de asistenţă, consiliere, programe de resocializare şi de pregătire în vederea liberării pentru
deţinuţi. Toate aceste programe se desfăşoară în baza unor acorduri de colaborare între servicii şi
penitenciare.
Dacă se examinează sarcinile serviciilor ce lucrează cu persoanele liberate din locurile de
detenţie pentru o reintegrare mai eficientă, pot fi identificate principalele:
 specialiştii să ofere autorităţilor judiciare şi altora informaţii de calitate şi evaluări care
să-i asiste în individualizarea pedepsei sau în adoptarea altor decizii;

8
IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău,
2007, op.cit.
8
  să ofere infractorilor, pe baza metodelor de asistenţă socială, suport practic, financiar,
social şi psihologic;
 să prevină recidiva în sensul cel mai larg, prin dezvoltarea încrederii în sine şi auto-
controlului, dar şi prin consolidarea abilităţilor de a funcţiona în context social;
 să contribuie la siguranţa publică prin încurajarea infractorilor de a deveni membrii
corecţi ai societăţii, prin supravegherea şi monitorizarea acestora în vederea reducerii
recidivei şi prin dezvoltarea acelor abilităţi care pot contribui la integrarea/reintegrarea
socială a infractorilor şi la un stil de viaţă pozitiv;
 să identifice şi să dezvolte acele calităţi personale sau resurse sociale care pot susţine
reintegrarea cu succes în societate şi pot conduce la construirea unor strategii de viaţă
pozitive;
 să asiste deţinuţii şi să îi pregătească pentru liberare;
 să asigure asistenţă postpenală a deţinuţilor liberaţi;
 să ofere asistenţă familiilor infractorilor pentru a menţine şi îmbunătăţi relaţia acestora cu
infractorul în vederea eliminării obstacolelor în calea reintegrării sociale;
 să organizeze medierea între victimă şi infractor;
 să protejeze comunitatea prin soluţionarea efectivă a conflictelor.
Ţinând cont de faptul că comportamentul infracţional este determinat de numeroşi factori
particulari şi sociali, în rezolvarea problemei de resocializare şi reintegrare a condamnaţilor în
fiecare caz este necesar un tratament diferenţiat, individual, prin aplicarea celor mai eficiente
forme şi metode de lucru. în acest scop trebuie studiate personalitatea şi istoria dezvoltării sale
criminale, identificate motivele şi factorii, care l-au împiedicat sâ respecte legea, determinate
particularităţile ei psihologice.
Persoanele care s-au aflat în detenţie o perioadă îndelungată de timp nu întotdeauna se
pot orienta corect în libertate. Dar dacă se iau în calcul restricţiile de regim în penitenciare,
reglementarea întregii vieţi şi termenele mari de pedeapsă, comportamentul normal şi orientarea
condamnatului devine problematică. Sarcina principală a unor asemenea acţiuni este de a
descoperi capacităţile şi posibilităţile condamnaţilor, de a le stimula iniţiativ

9
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale şi supraveghereii post-detenţie a
persoanelor liberate din locurile de detenţie în cadrul prezentui referat, precum şi analiza
literaturii de specialitate, ne-au permis să deducem un şir de concluzii din care derivă logic
planul de acţiuni pentru dezvoltarea unui sistem eficient de reintegrare socială a persoanelor
liberate din locurile de detenţie din Republica Moldova.
Rezultatele cercetătii, centrate pe analiza calitativă şi cantitativă a necesităţilor în
domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie, indică că în regiuni a
demarat procesul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, însă acest
proces este subdezvoltat şi necesită perfecţionare și dezvoltare. Structura existentă a serviciilor în
domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie în regiunile evaluate
constă din diferite tipuri de instituţii cu responsabilităţi directe sau tangenţiale axate pe
reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie: Oficiul de executare,
Administraţia Publică Locală, Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, Direcţia
raională/municipală pentru protecţia drepturilor copilului, Comisariatul raional/municipal de
Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia raională/municipală învăţământ, Tineret şi Sport,
Biserici şi culte religioase, Organizaţii neguvernamentale, Oficiul teritorial de documentare a
populaţiei.
Infrastructura existentă a serviciilor sociale poate satisface doar parţial cele mai
importante necesităţi ale persoanelor liberate din locurile de detenţie şi nu este capabilă să
soluţioneze problemele cele mai mari ale acestui grup social. Lipsesc standardele definite pentru
reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie. Acest fapt rezultă în
responsabilităţile neclare ale prestatorilor serviciilor de reintegrare socială a persoanelor liberate
din locurile de detenţie şi drepturile neclare ale consumatorilor.9
Nu există o bază de date complexă a persoanelor liberate din locurile de deten ţie şi a
prestatorilor de servicii de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.
Nu sunt elaborate programele speciale de stat de reintegrare socială a persoanelor liberate
din locurile de detenţie, nu este creat un sistem de instruire profesională a specialiştilor implicaţi
în procesul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, nu există
definirea clară a responsabilităţilor ministerelor în vederea reintegrării sociale a persoanelor
liberate din locurile de detenţie, în vederea implementării programelor externe de reintegrare
socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

9
Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005
10
 Cercetările efectuate recent de către Institutul de Reforme Penale au demonstrat că
insuficienţa resurselor umane şi financiare au redus capacităţile APL în oferirea serviciilor
sociale pentru reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.
Una din căile de soluţionare a problemei reintegrării sociale a persoanelor eliberate din
locurile de detenţie este angajarea specialiştilor cu studii specializate, instruirea continuă a celor
deja angajaţi, alocarea raţională a resurselor financiare pentru persoanele liberate din locurile de
detenţie din resursele financiare existente.
O altă soluţie a problemei reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de
detenţie o constituie fortificarea parteneriatului între APL, ONG-uri. în acest context dezvoltarea
planurilor comune de acţiune este cea mai bună posibilitate în dezvoltarea parteneriatului cu
scopul asigurării calităţii sistemului reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de
detenţie.
Este important de a discuta posibilitatea de schimbare a mecanismului financiar, de a
aloca fonduri de la bugetul central la bugetul municipal - fonduri cu destinaţie specială pentru
activităţile de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.
Este necesar de asigurat durabilitatea serviciilor de reintegrare socială a persoanelor
liberate din locurile de detenţie prin implicarea societăţii civile şi donatorilor internaţionali; de a
elabora mecanisme flexibile pentru finanţarea acţiunilor de reintegrare socială a persoanelor
liberate din locurile de detenţie.

11
 Bibliografie
1. Legea Republicii Moldova cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile
de detenţie, Nr. 297-XIV din 24.02.1999. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
22.04.1999, nr. 39-41/171.
2. Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor
delincvenţi.-în Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere
de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005
(coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005.
3. IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din
detenţie, Chişinău, 2007.
4. Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie,
Bucureşti, 1999.
5. Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005
6. Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor
infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective.
Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999.
7. Durnescu Ioan - coordonator, Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere,
Craiova, 2003.
8. Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor
economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective.
Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999
9. Rusu, Oleg, Resocializarea penitenciară şi postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei cu
închisoare, teză de doctor, Academia “ŞTEFAN CEL MARE” Chișinău 2010.
10. Rusu O., Probleme organizatorico-juridice ale adaptării sociciale a persoanelor liberate diu
locurile de detenţie. în: Legea şi viaţa. 2009. nr. 5 (2009)
11. Echitate și siguranță, Raport de activitate 2013- 2015, IRP, ed. Cartea juridică, Chișinău
2015

12