Introducere

Drepturile omului constitue în esență drepturi inerente naturii umane, fără de care indivizii nu ar
mai trăi ca ființe libere. Prin intermediul drepturilor și libertăților fundamentale este permisă
dezvoltarea personală a fiecăruia și indutabil satisfacerea nevoilor materiale, intelectuLe,
spirituale sau de alt gen. Respectul pentru drepturile fundamentale reprezintă unul din principiile
fondatoare ale Uniunii Europene și pre condiție esențială pe care se bazează legitimitatea
acesteia.
Aspectele ce vizează viața privată nu sunt din punct de vedere filosofic, politic si cultural o
preocupare recentă. Fiecare individ are dreptul lui la propria intimitate, având posibilitatea de a
se dezvolta din punct de vedere emotional, psihologic sau educațional în conformitate cu modul
propriu de perceptie al realității sociale, caracterului sau principiilor de viață, fiind adoptate sau
autoimpuse.
Ținând cont de evoluțiile permanente, inevitabil modul de conviețuire al oamenilor au determinat
influențarea sferei private. În primul rând tehnologizarea și modernizarea excesivă au generat noi
modolatăți de intruzime a spațiului privat, dar și a intimității persoanei. În al doilea rând sfera
relațiilor sociale, multiculturalitatea și etnicizmul ca și diversificarea stiluirilor de viață au
generat populații și grupuri cu practici și opțiuni sensibil diferite în sfera privată. Astfel în
condițiile în care individualizmul modern și-a menținut sau chiar amplificat revendecările, toate
aceste procese au multiplicat probleme legate de intimitate și au revigorat disputele cu privire la
modul în care trebuie perceput dreptul la viața privată. Încă din perioada de început a
umanității, oamenii au simțit nevoia să-și comunice gândurile celor apropiați, fie că
priveau propriile familii sau ale comunității din care făceau parte. 1 Nevoia de
comunicare i-a obligat să ”învețe” să se folosească de anumite gesturi, semne,
cuvinte și treptat să scrie și să inventeze noi mijloace de comunicare. De aceea, odată
cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare, în special în epoca contemporană, s-a pus
problema dreptului la securitatea și secretul corespondenței.

1
Enigmele cenzurii corespondenței – Eliodor TANISLAV, București 1996
1.Considerațiuni generale despre secretul corespodenței.
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale declară în
art. 8 alin. (1) că orice persoană are dreptul la respectare corespondenței sale;
”Corespondența” vizată de art. 8 trebuie înțeleasă într-un sens larg, explică Jean-Loup Charrier
și Andrei Chiriac, dat fiind faptul că există o corespondență în sensul art. 8 de fiece dată când
două sau mai multe persoane fac schimb de mesaje sau idei, oricare ar fi suportul. Aceasta se
referă atât la comunicațiile scrise, cât și la cele telefonice sau radiotelefonice și fără îndoială pot
fi incluse aici corespondențele efectuate datorită unor noi metode de comunicare, cum ar fi
mesageriile sau poșta electronica. Pentru a intra în domeniul de aplicabilitate al art. 8,
corespondența nu trebuie să aibă niciun caracter public: astfel, este exclusă, în principiu
corespondența comercială, administrativă sau publicitară, căci art. 8 nu se aplică decât în cazul
corespondenței private și în anumite circumstanțe profesionale . 2
Observîndu-se că legislația încearcă să stabilească pârghii de apărare al dreptului la secretul
corespondenței. Un alt exemple poate servi art. 12 al Declarației Universale a Drepturilor
Omului care declară că nimeni nu va fi supus imixtiunii arbitrare în corespondența sa.
În materie de asigurare a dreptului la viață privată, art. 8 alin. (2) al CEDO interzice amestecul
unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este
prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară
pentru securitatea națională, siguranța publică bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și
prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și
libertăților altora.
Art. 17 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede: nimeni nu va putea
fi supus vreunor imixtiuni arbitrarea sau ilegale în corespondența sa.
Comitetul ONU pentru Drepturile Civile și Politice a explicat noțiunea de secret al
corespondenței – integritatea și confidențialitatea corespondenței trebuie să fie garantate de
jure și de facto. Corespondența trebuie să fie livrată destinatarului fără a fi interceptată și fără a fi
deschisă sau citită în alt fel. Supravegherea, fie electronică sau în alt mod, interceptarea
telefonică, telegrafică sau a unei alte forme de comunicație, interceptarea convorbirilor telefonice
și înregistrarea conversațiilor ar trebui să fie interzise .3
Secretul corespondenței vizează nu numai conținutul comunicărilor interumane, indiferent de
modul prin care acestea se realizează – scrisori, telegrame, alte trimiteri poștale, convorbiri
telefonice., dar și integritatea unora dintre aceste mijloace. În acest sens larg, deci, pe temeiul

2 Codul Convenției Europene a Drepturilor Omului/Jean-LoupCharrier, Andrei Chiriac; CH.;”Balacron” SRL, 2008
3 Comitetul ONU pentru Drepturile Civile și Politice, HRI/GEN/1/Rev. 9 (Vol. I), p. 192, pct. 8.
acestui drept, este sancționată nu numai deschiderea corespondenței adresată cuiva, dar și
distrugerea, reținerea sau întârzierea voluntară a remiterii corespondenței, fotocopierea plicului
sau a cărții poștale etc.4
Deși aduce câteva exemple clasice de comunicare – scrisorile, telegramele, trimiterile poștale și

convorbirile telefonice – Constituţia nu exclude și alte mijloace de comunicare. Comunicarea

prin internet evident este acoperită de articolul în cauză. Termenul mijloace legale semnifică

mijloacele de comunicare autorizate de către stat. De exemplu, comunicarea prin mijloace

tehnice sau pe frecvenţe neautorizate de către stat contravine termenului mijloace legale.

Conţinutul secretului corespondenţei.

Deși norma constituţională conţine termenul secretul corespondenţei, conţinutul acestuia nu este

detaliat. Din punct de vedere lingvistic, noţiunea secret înseamnă ceva ce este ascuns, nedivulgat,

confidenţial, ascuns vederii., iar corespondenţa înseamnă schimb (regulat) de scrisori între două

sau mai multe persoane, la fel și conţinutul unei scrisori1 . În sens juridic, noţiunea de secret nu

privește doar aspectul fizic și are un sens mai larg. Comitetul ONU pentru Drepturile Civile și

Politice a explicat noţiunea de secret al corespondenţei – integritatea și confidenţialitatea

corespondenţei trebuie să fie garantate de jure și de facto. Corespondenţa trebuie să fie livrată

destinatarului fără a fi interceptată și fără a fi deschisă sau citită în alt fel. Supravegherea, fie

electronică sau în alt mod, interceptarea telefonică, telegrafică sau a unei alte forme de

comunicaţie, interceptarea convorbirilor telefonice și înregistrarea conversaţiilor ar trebui să fie

interzise2 . Secretul corespondenţei vizează nu numai conţinutul comunicărilor interumane,

indiferent de modul prin care acestea se realizează – scrisori, telegrame, alte trimiteri poștale,

convorbiri telefonice ș.a., dar și integritatea unora dintre aceste mijloace. În acest sens larg deci,

pe temeiul acestui drept, este sancţionată nu numai deschiderea corespondenţei adresată cuiva,

dar și distrugerea, reţinerea sau întârzierea voluntară a remiterii corespondenţei, fotocopierea

plicului sau a cărţii poștale etc.

Secretul corespondenţei în sistemul penitenciar

4 Răzvan Viorescu, Drept constituţional și instituţii politice. Curs universitar, Editura Universităţii, Suceava, 2006, p. 80.
Codul de executare specifică posibilitatea cenzurării conţinutului corespondenţei – conţinutul
corespondenţei poate fi supus cenzurii. Totodată, Codul specifică interdicţia cenzurării
comunicaţiilor între condamnat și apărătorul său, cu Comitetul pentru Plângeri, organele de
urmărire penală, instanţa de judecată etc. Un caz cu valoare de precedent a fost examinat de către
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și care ţinea de faptul că administraţia penitenciară
deschidea și citea corespondenţa între condamnat și apărător. Curtea s-a referit din nou la
prezenţa sau absenţa unei nevoi sociale imperioase, care ar dicta necesitatea deschiderii și citirii
tuturor comunicărilor cu apărătorul, și la proporţionalitatea ingerinţei cu scopul urmărit, și a
constatat violarea secretului corespondenţei3 . Curtea Constituţională a Republicii Moldova, de
asemenea, a utilizat și testul din cazul Campbell and Fell v. the United Kindgom în hotărârile
sale .
Circumstanţele de urmărire și anchetă penală
Legislaţia prevede cazurile în care secretul corespondenţei poate fi încălcat în mod legitim.
Procedura de urmărire penală prevede cazurile în care comunicaţiile unui bănuit sau suspect pot
fi ascultate, înregistrate etc. Cu toate acestea, Codul de procedură penală impune bariere stricte
de control al legalităţii faptului de ascultare a convorbirilor. De exemplu, ofiţerul de urmărire
penală face propuneri procurorului de a înainta în instanţa de judecată demersuri în vederea
obţinerii autorizaţiei pentru a aplica sechestrul corespondenţei poștale, telegrafice și a le ridica,
a intercepta convorbirile telefonice și alte comunicări a controla comunicările cu caracter
informativ adresate bănuitului – art. 57 alin. (2) și (4) –, iar procurorul, la rândul său – art. 52 –,
se poate adresa judecătorului de instrucţie, care se va pronunţa asupra solicitării unei asemeni
autorizări – art. 41 alin. (5). Corespondenţa poștală și interceptarea comunicaţiilor pot fi
sechestrate, examinate, certificate (art. 133-138) prin respectarea procedurii descrise mai sus .
Convenţii și tratate pertinente în vigoare pentru Republica Moldova
Art. 12 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului declară că nimeni nu va fi supus la
imixtiuni arbitrare în corespondenţa sa. Art. 8 alin. (1) al Convenţiei europene pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale declară că orice persoană are dreptul la
respectarea [...]corespondenţei sale; iar alin. (2) al articolului interzice amestecul unei autorităţi
publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și
dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea
naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor
penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăţilor altora. Art. 17
din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile și politice prevede: nimeni nu va putea fi
supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în corespondenţa sa.
Constituţia Republicii Moldova aliniindu-se la prevederile internaţionale amintite din domeniul
drepturilor şi libertăţilor fundamentale, stabileşte în art. 54 restrângerea unor drepturi şi libertăţi şi
prevede următoarele: 1. În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. 2. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu
poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim
recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii
teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi
infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării
informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. 3. Prevederile alineatului (2)
nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. 4. Restrângerea trebuie să fie
proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii. Din
economia art.54 din Constituţia Republicii Moldova „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi” vom observa că sunt respectate la modul general cerinţele şi condiţiile Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Interesele generale ale societăţii care pot conduce la restrângerea unor drepturi, în
accepţiunea legiuitorului constituant din Moldova, sunt interesele securităţii naţionale, integrităţii
teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi
infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării
informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Aceste interese generale nu
pot însă să conducă la restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20–24 adică accesul liber la
justiţie, prezumţia de nevinovăţie, neretroactivitatea legii, dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte
drepturile şi îndatoririle şi dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică