UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELATII INTERNATIONALE, ȘTIINȚE POLITICE SI

ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

TEMA: Viața intimă, familială și privată.

(Art.28 din Constituția Republicii Moldova)

A efectuat: Butnari Elena, studentă anul I

, specialiatea : Administrație publică

Chișinău, 2018
 PLAN
1.1 Reglementarea juridică..................................................................3
1.2 Scurt istoric. Evoluția dreptului privind viaţa intimă, familială şi
privată....................................................................................................5
1.3 Ocrotirea şi respectarea dreptului. Legislaţia ocrotitoare. Protejarea datelor
personale...............................................................6
1.4 Viaţa intimă și privată. Viaţa familială..........................................8
1.5 Excepţii. Concluzie.......................................................................11
1.6 Bibliografie....................................................................................12

Reglementarea juridică.
 Dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, drept apărut relativ recent în catalogul de
drepturi ca drept de generaţia a treia are un conţinut complex şi este de o mare importanţă pentru
demnitatea, libertatea şi personalitatea omului. Dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi
private are un conţinut complex. În prezent, noţiunea de viaţă privată înglobează atît aspecte
„tradiţionale“ precum dreptul la imagine, starea civilă a persoanei, identitatea, starea de să-
nătate, apartenenţă religioasă, integritatea fizică şi morală, viaţa sentimentală, dar şi aspecte
„moderne“, legate de percepţii noi ale vieţii sociale, cum ar fi avortul, homosexualitatea, trans
sexualitatea, prostituţia.

Dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, drept apărut relativ recent în catalogul de
drepturi ca drept de generaţia a treia, este reglementat în art. 28 din Constituţia Republicii
Moldova, are un conţinut complex şi este de o mare importanţă pentru libertatea şi
personalitatea cetăţeanului Legea fundamentală recurge la aceşti termeni fără a face precizări
sau interpretări de conţinut, deoarece aceştiasunt proprii nu doar ştiinţelor juridice, ci şi altor
ştiinţe sociale, avînd un caracter atît juridic cît şi moral.

Dreptul la viaţa privată face parte din drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului,reglementate de Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor,
care prin dispoziţiile art. 8, stipulează: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale
private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale“. În prezent, noţiunea de viaţă
privată înglobează atît aspecte „tradiţionale“ precum dreptul la imagine, starea civilă a
persoanei, identitatea, starea de sănătate, apartenenţă religioasă, integritatea fizică şi morală,
viaţa sentimentală, dar şi aspecte „moderne“,legate de percepţii noi ale vieţii sociale, cum ar fi
avortul, homosexualitatea, transse-xualitatea, prostituţia. Recent, ca urmare a dezvoltării
mijloacelor de comunicare, au loc dezbateri cu privire la interceptările telefonice sau ale
corespondenţei electronice, la utilizarea bazei de date personale informatizate. Viaţa de familie
în sensul art. 28 din Constituţie şi al art. 8 din Convenţie nu prinde doar relaţii cu caracter social,
moral sau cultural, ci înglobează, de asemenea, şi interesele materiale. Căci o viaţă familială
existentă şi efectivă se caracterizează mai ales printr-un raport de dependenţă pecuniară.Pentru
a proteja dreptul la respectul vieţii familiale, statul trebuie să întreprindă două feluri de
activităţi: în primul rînd, trebuie să se abţină de la intervenţii arbitrare în viaţa de familie,
singurele insurgenţe care ar putea fi luate fiind cele făcute pentru motivele enunţate în art. 8 din
Convenţia europeană: nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui
drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură
care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economiei ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau
a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, iar, în al doilea rînd, „statul trebuie să
acţioneze pentru a asigura respectul efectiv a vieţii de familie în scopul de a permite interesaţilor
să desfăşoare o viaţă familială normală“.

Scurt istoric

În trecut, multă vreme viaţa privată şi intimă a fost protejată doar de regulile

morale şi de cutume. Cauza intrării ei în sfera publică, în dreptul pozitiv este una

jurisprudenţială. Primele decizii judiciare referitoare la protecţia vieţii private au apărut

în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Anglia şi Franţa.

În doctrină au fost evidenţiate cauzele care au consacrat acest drept, ca un drept

fundamental distinct şi anume: dezvoltarea tehnologică, apariţia societăţilor de mase,

formarea unei economii de piaţă, a atributelor personalităţii, pluralismul din domeniul

moral şi al valorilor.

Este unul dintre drepturile fundamentale ale omului care iniţial a fost explicat ca

„dreptul de a fi lăsat în pace“, însă, evoluînd în zilele noastre, poate fi definit ca dreptul

unei persoane fizice de a decide ce informaţie personală poate să divulge, cui şi pentru

ce anume.

În legislaţia fiecărei ţări-membre a Uniunii Europene, dreptul la viaţa privată îşi găseşte

aplicarea în special în dispoziţii constituţionale, legislaţia privind protecţia datelor cu

caracter personal şi, uneori, şi în alte acte specifice unui domeniu (cum este, spre

exemplu, cel medical).

În epoca modernă drepturile omului au devenit obiect de studiu al ştiinţelor

umaniste, cum ar fi dreptul constituţional, filosofia, teoria statului şi adreptului, teologia,

pedagogia, sociologia, politologiaetc, Sursa de bază a drepturilor omului o găsim în

concepţia dreptului natural, care include idealurile libertăţii, echităţii, proprietăţii,

precum şi principiul egalităţii tuturor în faţa legii. Iniţial, drepturile omului erau

denumite „drepturi naturale”, iar după cel de-al doilea război mondial au căpătat

denumirea de „drepturi ale omului”.

Drepturile nu sunt dăruite omului de către Dumnezeu şi nici de stat. Ele aparţin

omului în virtutea naturii sale. Omul nu trebuie să mulţumească pentru drepturile sale

nici puterii laice şi nici celei divine. Ele reprezintă esenţa naturii sale, de aceea se

numesc naturale. Drepturile naturale ale omului nu necesită reglementare juridică, ele

există obiectiv, independent de titularul acestora; Asigurarea exercitării drepturilor nu

este condiţionată de anumite circumstanţe, fiind componente obligatorii ale demnităţii

umane. Drepturile omului sunt parte componentă a statutului uman Statul nu-l poate

lipsi pe om de drepturile sale, el poate doar să-i limiteze anumite drepturi în baza

Constituţiei sau a legilor.

Ocrotirea şi respectarea dreptului. Legislaţia privind protecţia datelor personale.

Protejarea datelor personale.

 Prin două verbe laconice, legiuitorul a așezat alături două obligaţii care

privesc statul, și nu persoanele care au dreptul la viaţa intimă, familială și

privată. Formula constituţională sugerează prezumţia că persoanele deja au

aceste drepturi, că există o coarbitrare între aceste drepturi și funcţiile statului

și nu este nevoie de a face o constatare sau o declaraţie în acest sens. Intenţia

legiuitorului este de a pune limite la imixtiunile posibile ale statului și-l obligă

să respecte, o obligaţie pasivă, și să ocrotească, o obligaţie activă, viaţa intimă,

familială și privată a persoanelor.

Codul penal ciminalizează încălcarea inviolabilităţii vieţii personale și

pedepsește culegerea ilegală sau răspândirea cu bună-știinţă a informaţiilor, ocrotite de

lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane

fără consimţământul ei.

În tot procesul penal, statul este obligat să respecte dreptul la inviolabilitatea

vieţii private, la confidenţialitatea vieţii intime, familiale, la protejarea onoarei și

demnităţii personale. De altfel, nimeni nu este în drept să se implice în mod arbitrar și

nelegitim în viaţa intimă a persoanei. Legea prevede și reguli de asigurare a dreptului

persoanei la inviolabilitatea vieţii private, precum și măsuri pentru repararea

prejudiciului cauzat.

Așadar, probele care confirmă informaţia despre viaţa privată și intimă a

persoanei, la cererea acesteia, se examinează în ședinţa de judecată închisă și prejudiciul

cauzat persoanei în cursul procesului penal prin violarea vieţii private și intime a acesteia

se repară în modul stabilit de legislaţia în vigoare .

Protejarea datelor personale.

Protejarea vieţii private a persoanei include dreptul la:

a) consimţământul persoanei, ale cărei interese sunt atinse în procesul de divulgare a

informaţiei cu caracter personal;

b) participare la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;

c) păstrarea anonimatului în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal, cu

respectarea confidenţialităţii;

d) dreptul de a controla și rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete,

neactualizate, nerelevante etc.;

e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a

deciziilor asupra divulgării informaţiei;

f) dreptul de a se adresa instanţelor de judecată;

Viaţa intimă și privată.

Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a adus următoarea interpretare a noţiunii de viaţă

privată:dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi așa cum dorești, protejat
de publicitate1. Dreptul individual de a dispune de el însuși, precum și dreptul acestuia la protecţia vieţii lui

intime, familiale și private au implicaţii practice și legislative dintre cele mai surprinzătoare și spectaculoase.

Literatura interpretativă a acestor noţiuni în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile și

politice arată că respectul vieţii intime și private protejează un domeniu special al existenţei și autonomiei

umane care nu se extinde asupra sferei libertăţii și vieţii private ale altor persoane și aduce următoarele

aspecte esenţiale pentru înţelegerea noţiunii de viaţă intimă și privată:

Identitatea – o sferă a existenţei individuale, care presupune protejarea vieţii, integrităţii fizice și

psihice, libertatea conștiinţei și gândirii și recunoașterea personalităţii juridice. Protejarea vieţii private

include și ocrotirea calităţilor individuale ale existenţei umane, felul în care persoana se manifestă, identitatea

ei (de exemplu, numele, îmbrăcămintea, stilul coafurii, sexul, sentimentele și gândurile etc.).

Integritatea – protejarea contra tratamentelor inumane sau degradante. De exemplu, percheziţia

corporală neautorizată sau administrarea unui tratament medical contra voinţei persoanei și în afara cadrului

legal, deoarece integritatea este înţeleasă în sensul psihic și fizic.

Intimitatea – nedezvăluirea în faţa publicului a caracteristicilor, acţiunilor și datelor personale. La

determinarea gradului de caracter privat al informaţiei, o serie de factori urmează a fi luaţi în consideraţie,

inclusiv conduita specifică și sentimentele subiective trăite de persoană. În sens îngust, intimitatea este

asigurată prin respectul locuinţei și corespondenţei, la fel și de protecţia datelor personale. În sens mai larg,

intimitatea se manifestă și prin respectul tainei mărturisirii1 și garanţia secretului – de exemplu, caracterul

secret al votului individual.

Autonomia – domeniul în care fiinţele umane se străduiesc să se realizeze fără ingerinţă în libertăţile

altora.

Comunicarea – dreptul la intimitate cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură dreptul de a stabili și

întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, în special în domeniul emoţional, pentru dezvoltarea și realizarea propriei

personalităţi2

Identitatea sexuală – autonomia sexuală este un aspect cu o importanţă particulară. Reglementarea

relaţiilor care nu au loc în public constituie o formă de ingerinţă în viaţa intimă și în cadrul limitelor specifice.
De exemplu, ingerinţa este permisă doar atunci când este absolut necesară pentru protecţia părţilor afectate,

de exemplu, drepturile copilului, și nu este admisibilă în cazurile în care o anumită practică sexuală este în

conflict cu concepţiile generale. În temeiul acestui raţionament, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a considerat criminalizarea homosexualităţii3 drept violare a Convenţiei, cu excepţia

raporturilor sexuale cu minorii, unde ingerinţa statului a fost considerată drept permisibilă.

Viaţa familială

În lista drepturilor protejate de Constituţie este și dreptul la viaţa familială. O traducere directă în

viaţă a acestui respect este cadrul legislativ referitor la relaţiile legate de familie, prin care statul enunţă

principiul conform căruia familia și relaţiile familiale sunt ocrotite de stat și este bazată pe principii de

monogamie, căsătorie liber consimţită între bărbat și femeie, egalitate în drepturi a soţilor sprijin reciproc

moral și material, fidelitate conjugală, prioritate a educaţiei copilului în familie ,soluţionare, pe cale amiabilă,

a tuturor problemelor vieţii familiale, liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor și

intereselor legitime ale membrilor familiei.

Excepţii

Articolul constituţional nu conţine indicaţii la excepţii referitoare la prevederile

sale. De menţionat că art. 54 din Constituţie nu include art. 28 în lista celor de la care

nu se pot face derogări. Art. 8 (2) al Convenţiei europene cu privire la apărarea drep-
turilor și a libertăţilor fundamentale ale omului explică totuși limitele în care amestecul

poate avea loc: prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate

democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea

economică a ţării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau

a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăţilor altora.

Concluzia

In final putem preciza faptul ca dreptul persoanei la protejarea imaginii sale

constituie ,astfel,una din conditiile esentiale ale dezvoltarii sale personale.Cred ca

singura justificare a intruziunii in viata personala este pericolul lezarii altor

persoane.Iar in ceea ce tine de respectul dreptului familiei cit de diverse nu ar fi

aspectele lui ,nimeni nu poate sa seamestece sau sa intervina in viata familiala a

unei persoane fara consimtamintul acesteia ,din urma consimtamint care trebuie

sa fie explicit si exprimat in

mod liber ,autoritatilor publice revenindu-le obligatia de a lua toate masurile si

dispozitiile posibile in vederea ocrotirii acestui drept fundamental.

Bibliografie

 Iulia Butnaru,Dimensiunile dreptului fundamental la protectia vietii

familiale,Chisinau
 Teodor Cirnat,Drept Constitutional,Editia a II-a (revazuta si adaugita),Chisinau

,2010


Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 1 12.08.1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id =31
1496.

Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăţilor
Fundamentale din 04.11.1950.
http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-
ROU_CONV. pdf

Schutter O. Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului și protecţia
persoanelor care necesită protecţie internaţională. Chișinău, 2000, p.
199-200.

www.constcourt.md/public/files/file/informatie_utila/Comentariu_Const
itutie.pdf