Drepturile omului

Dreptul la viață este cel mai important drept al omului și este protejat
prin lege aproape în toată lumea. Acest drept este unul esențial, înscris în
Declarația Universală a Drepturilor Omului și în Constituție (Legea
fundamentală a statului ).Pentru asigurarea dreptului la viata, statului îi revin
obligații precum: crearea unui mediu ambiant sigur, a condițiilor de ocrotire a
sănătății și de securitate a vieții.
Totodată, statul, prin instituțiile sale - poliția, procuratura, judecătoria, serviciile
medicale și de asistență socială, de ocrotire a drepturilor copiilor - zădărnicește
acțiunile ce pun în pericol viața omului. Aceasta înseamnă că, într-un stat
democratic, oricine nu respectă dreptul altuia este tras la răspundere în fața legii.
Dreptul la o viata privata este unul dintre drepturile fundamentale ale
omului, aşa cum au fost ele statuate prin convenţii internaţionale, în special prin
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. Conceptul a fost explicat
mai întâi ca “dreptul de a fi lasat în pace”, însă el a evoluat până în zilele noastre
într-un concept mai larg, care ar putea fi definit prozaic ca dreptul unei persoane
fizice de a decide câtă informaţie personală să divulge, cui şi pentru ce anume.
În legislaţia fiecărei ţări membre a Uniunii Europene, dreptul la viaţă privată îşi
găseşte aplicarea în special în dispoziţii constituţionale, legislaţia privind
protecţia datelor cu caracter personal şi, uneori, şi în alte acte specifice unui
domeniu (cum este cel medical). La nivel instituţional european, cel mai
important rol îl au autorităţile pentru protecţia datelor cu caracter personal din
fiecare stat membru. Apariţia şi dezvoltarea conceptului de ‘’viaţă privată’’ este
relativ târzie, dreptul şi implicit necesitatea protejării lui dezvoltându-se treptat
în dreptul privat European şi American. Ascensiunea la rang de normă
constituţională şi de ‘’drept fundamental’’, nu datează decât după cel de-al
doilea razboi mondial. Prin art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului si a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, se
instituie şi protejază ‘’dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a
domiciliului şi a corespondenţei.
Dreptul la invatatura În ce privește conținutul-se poate remarca nu
numai multitudinea elementelor componente, ci și un specific juridic rezultând
din îmbinarea libertății cu obligația, pentru că dreptul la învățătura este, în
același timp, și o îndatorire, fapt ce explică obligativitatea unor forme de
învățământ (primar, general etc.). Acest conținut mixt determină și specificul
reglmentarilor constituționale și bineînțeles legale.
Dreptul la învățătura, mai mult decât alte drepturi și libertăți implică obligații
și prestații materiale din partea statului. În afară obligațiunilor ce rezultă din
reglementările care stabilesc asigurarea dreptului la învățătura, în mod
distinct se garantează gratuitatea învățământului de stat, în condițiile legii,
precum și posibilitatea de a beneficia de burse sociale de studii acordate copiilor
și tinerilor care provin din familii defavorizate și celor instituționalizați.
O importantă componentă a dreptului la educație și învățământ
este învățământul religios. În acest domeniu, Constituția stabilește două reguli,
una privind învățământul religios organizat de culte și a două
privind învățământul religios în școlile de stat.
Dreptul la informatie este un drept fundamental (art.31 Constituția
Romaniei) în baza căruia persoanele se pot dezvolta spiritual prin accesul la
informație. Pe de altă parte, acest drept este strâns legat de libertatea de
exprimare, deoarece gândurile și ideile oricărei persoane pot ajunge la ceilalți
semeni sub forma informațiilor răspândite de diverse mijloace de informare în
masă.
Constituția română prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice
informație de interes public nu poate fi îngrădit (limitat).

Deptul la ocrotirea sanatati reprezintă unul dintre cele mai importante

drepturi social-economice. Îl regăsim în articolul 34 din Constituția României.

Acesta este strâns legat de măsurile de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos,

precum și alte măsuri prin care se urmărește educarea, consultarea și dezvoltarea
unui simț responsabil privind acest domeniu.Constituția impune legiuitorului
obligația adoptării de legi speciale pentru
organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală,
accidente, maternitate și recuperare,precum și alte măsuri de protecție a sănătății
fizice și mentale a persoanei.

Dreptul la un mediu sanatos este un drept fundamental, un drept al

fiecărei persoane dintr-un stat, care-l consacră legislativ, în condiţiile actuale,
este firesc ca orice persoană să poată pretinde să trăiască într-un mediu sănătos,
nepoluat. Lupta pentru prevenirea poluării şi înlăturarea consecinţelor acesteia
trebuie să fie o îndatorire a tuturor locuitorilor unei ţări, cum este şi dreptul la un
mediu sănătos, exprimat în caracterul său universal.Atât Carta ONU sau
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cât şi alte documente comunitare şi
internaţionale proclamă drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi
oamenii în mod egal, fără nicio discriminare. La Conferinţa ONU privind
mediul de la Stockholm din 1972, s-a vorbit despre un drept fundamental la
libertate, egalitate şi condiţii de viaţă satisfăcătoare într-un mediu a cărui calitate
îi permite să trăiască în mod demn şi în prosperitate. Aceasta însă nu este nici
definirea şi nici consacrarea internaţională propriu-zisă a dreptului la un mediu
sănătos.
Dreptul la vot permite cetatenilor unui stat să voteze pentru a-și exprima
voința cu ocazia unui scrutin. În aplicația sa contemporană, permite cetățeanului
fie să își aleagă reprezentanți care să guverneze, fie să răspundă unei întrebări
puse de guvernare sub forma unui referendum. Democrațiile moderne prezintă
dreptul de vot ca un drept civic fundamental.
Dreptul la vot este adesea conceput în termeni de alegeri
pentru reprezentanți. Cu toate acestea, sufragiul se aplică în egală
măsură referendumurilor și inițiativelor. Sufragiul descrie nu numai dreptul legal
de a vota, ci și întrebarea practică dacă o întrebare va fi supusă la vot. Utilitatea
votului este redusă atunci când întrebările importante sunt decise în mod
unilateral, fără o dezvăluire amplă, conștiincioasă, completă și publică.
Dreptul la vot se acordă cetățenilor calificați, odată ce au atins vârsta de vot.
Ceea ce constituie un cetățean calificat depinde de decizia guvernului.
Dreptul la munca s-a născut din viață și din conflictele ei. Viața, dincolo
de ceea ce înseamnă farmec, înseamnă luptă zilnică și trudă permanentă. În viața
sa, trăită ca realitate socială, omul a învățat să gândească religios, moral,
economic și în aceeași măsură, a fost nevoit să gândească juridic. Dreptul
muncii ca știință juridică. Sistemul unitar al dreptului român cuprinde un
ansamblu de norme prin care se reglementează o categorie distinctă de relații
sociale, având o metodă proprie și comunitate de principii.
Principalul act normativ al dreptului muncii este Codul muncii.
Domeniul principal de reglementare al normelor juridice prevăzute în Codului
muncii are în vedere raporturile individuale și colective de muncă, care se
stabilesc între o persoană fizică sau juridică, angajator, și o persoană fizică,
salariat, precum și între patronate, sindicate sau reprezentanții salariaților și
autoritățile publice.
Dreptul la greva este un drept al salariatilor si reprezinta unul dintre
mijloacele esentiale prin care lucratorii si organizatiile acestora isi pot promova
si apara interesele lor economice si sociale. 1

In baza prevederilor constitutionale si ale Codului muncii 2, prin contractul

colectiv sau prin cel individual de munca nu se poate renunta la dreptul la greva.
O astfel de clauza de renuntare, chiar inserata in contract, este nula. 3Greva
reprezinta incetarea voluntara si colectiva a lucrului de catre salariati, in vederea

apararii drepturilor si intereselor legitime si legale, in limitele si in conditiile

legii.
Asadar, declararea grevei trebuie sa indeplineasca adeziunea numarului necesar
de salariati pentru a hotari incetarea colectiva a lucrului si intreruperea efectiva a
acestuia, iar greva trebuie sa ia sfarsit de indata ce aceasta conditie nu mai este
intrunita ca urmare a renuntarii la greva a unor salariati.

Dreptul la proprietate privată este definit ca dreptul real principal care

conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție (jus
possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat în
formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu,
cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice [1]. Poate fi titular al
dreptului de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică,
inclusiv statul. În cazul în care însă statul deține bunuri cu titluri de proprietate
privată, acestea sunt supuse aceluiași regim juridic ca bunurile aflate în
proprietatea oricărei alte persoane.

Posesia (jus possidendi) este dreptul de a stăpâni bunul. În acest sens este un
element de drept, iar nu unul de fapt (care rezultă din stăpânirea concretă a
bunului). Folosința (jus utendi și jus fruendi) cuprinde atât utilizarea bunului, cât
și culegerea fructelor acestuia. Dispoziția (jus abutendi), are două elemente:
dispoziția materială asupra bunului (în cazul bunurilor corporale (care exprimă
posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma
substanța acestuia) și dispoziția juridică (ce exprimă posibilitatea înstrăinării în
tot sau în parte a dreptului de proprietate).
Dreptul la inmostenire este un drept fundamental (fiind înscris în textul
legii fundamentale – Constitutia) strâns legat de dreptul de proprietate,
deoarece prin moștenire se înțelege transmiterea patrimoniului unei persoane
fizice decedate către unul sau mai multe subiecte de drept care pot fi: persoane
fizice, persoane juridice sau statul.
Acest termen (patrimoniu) nu include doar bunurile mobile şi imobile pe care le
primeşte succesorul, ci şi datoriile pe care le avea defunctul la momentul
decesului. E important să se înţeleagă că moştenitorul nu poate accepta doar
averea, lăsând datoriile. În momentul acceptării moştenirii, succesorul
moşteneşte atât activul, cât şi pasivul defunctului.
Dreptul la asociere, cetăţenii se pot asocia liber în partide politice,
în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează
împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii,
a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii
poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de
funcţionari publici stabilite prin lege organică.
Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.