PROIECT

DREPTURILE OMULUI
 PROIECT „DREPTURILE OMULUI”

Motto
„...noţiunea de drepturi ale omului ... nu are sens decât în cadrul unei societăţi
organizate, dotată cu o putere organizată şi care acţionează în relaţia dintre individ şi stat, cu
libertăţi de care individul trebuie să se bucure,cu dreptul său la justiţie în condiţiile stabilite prin
lege, cu dreptul său de a participa la treburile publice şi cu drepturile şi îndatoririle sale asupra
statului ca un drept la un nivel de viaţă suficient şi la satisfacerea nevoilor sale fundamentale.”
Ashjrn Eide
DEFINIREA DREPTURILOR OMULUI
Drepturile omului sunt drepturi pe care omenii le au în virtutea faptului că sunt oameni,
indifferent de sex, rasă, naţionalitate etc., fiind separate de drepturile pe care oamenii le au prin
lege. De aceea, drepturile fundamentale ale omului sunt inalienabile, neputand fiind retrase sau
restrictionate. Astfel, drepturile omului sunt intrinseci fiintelor umane, inalienabile (unele dintre
ele in limita legilor) si aplicabile in mod legal. In principiu, ideea de drepturi ale omului si de
respectare a acestora este pusa in relatia individ – stat, dar au inceput sa apara discutii si privind
respectarea drepturilor omului de catre organizatii, companii si chiar la nivel individ – individ.
Desi, drepturile omului sunt intriseci oamenilor cu caracteristicile mentionate, sunt si drepturi
codificate in conventii, coduri, legi etc. Si aici apare o delimitare care, cel putin in limba romana
este mai greu de redat. Vorbim atat de „drepturile omului – human rights”, dar si de drepturile
omului in sensul legilor si anume „drepturile omului – human rights law sau international human
rights law”. Pentru ca nu exista aceasta delimitare lingvistica in limba romana, oarecum data si
de sistemul nostru legal care tinde sa nu se refere foarte mult la „drepturi naturale”, nu avem o
separatie clara intre concept si dreptul international al drepturilor omului. De aceea, trebuie
facuta o distinctie intre ceea ce poate fi discutat ca fiind drepturile omului si ceea ce ar putea
apartine si drepturile omului codificate prin diverse conventii si legi.

ISTORICUL DREPTURILOR OMULUI

Drepturile omului îşi au rădăcinile în multe culturi şi tradiţii ancestrale. Codul
Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris. A urmărit să
impună domnia legii în regat, să distrugă răul şi violenţa, să prevină opresiunile asupra celor

2
slabi de către cei puternici (…), să înalţe ţara şi să promoveze binele oamenilor". Un faraon din
Egiptul antic (2000 î.Hr.) dădea instrucţiuni subordonaţilor ca "atunci cînd un reclamant vine din
Egiptul de Sus sau de Jos, să se asigure că totul se face conform legii, că drepturile fiecăruia sunt
respectate". Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.), iniţiată de regele Persiei pentru poporul său, prin care
erau recunoscute dreptul la libertate, securitate, libertate de mişcare şi unele drepturi sociale şi
economice. Magna Carta engleză şi Declaraţia Drepturilor (1215), elaborată de nobilii englezi şi
membrii clerului împotriva abuzului de putere al regelui John I, a enumerat o serie de drepturi şi
a pus bazele principiului egalităţii în faţa legii.
În secolele XIX-XX au fost adoptate primele tratate internaţionale de drepturile omului, o
serie de probleme legate de drepturile omului au început să fie discutate la nivel internaţional, în
special cele privind sclavia, negoţul de persoane, condiţiile inumane de muncă şi munca copiilor.
În secolul al XX-lea, Carta Naţiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945, statuează ca
obiectiv fundamental al Naţiunilor Unite "apărarea generaţiilor viitoare de eventualele războaie"
şi „reafirmarea credinţei în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea omului
şi în egalitatea de drepturi dintre femei şi bărbaţi”. La nivelul Naţiunilor Unite, Carta
Internaţională a Drepturilor Omului cuprinde: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
(1948), Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Civile şi Politice şi Convenţia Internaţională
asupra Drepturilor Economice, Sociale şi Politice (1996). Recent, a fost elaborată şi Carta
Socială Europeană, care urmăreşte asigurarea anumitor standarde de viaţă ale popoarelor din
Europa.
Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protecţia
drepturilor omului: Convenţia Americană a Drepturilor Omului (1969), Carta Africană a
Drepturilor Omului şi Popoarelor (1986), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950) şi,
recent, Declaraţia Asiatică a Drepturilor Omului şi Carta Arabă a Drepturilor Omului.
Educaţia pentru drepturile omului (EDO) a înregistrat în timp multiple definiţii şi
abordări. Programul pentru tineret al Consiliului Europei, una dintre cele mai active instituţii în
acest domeniu, a definit EDO drept „(…) programe şi activităţi educaţionale care promovează
egalitatea demnităţii umane, în conexiune cu alte programe care promovează învăţarea
interculturală, participarea şi susţinerea minorităţilor”.
Uniunea Europeană se bazează pe un angajament ferm față de promovarea și protejarea
drepturilor omului, a democrației și a statului de drept la nivel mondial. Drepturile omului se află

3
în centrul relațiilor UE cu alte țări și regiuni. Promovarea drepturilor omului poate contribui la
prevenirea și soluționarea conflictelor și, în cele din urmă, la combaterea sărăciei.

DREPTURILE OMULUI ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ

Prin politica sa în domeniul drepturilor omului, Uniunea Europeană:
 promovează drepturile femeii, ale copilului, ale minorităților și ale persoanelor strămutate
 se opune pedepsei capitale, torturii, traficului de persoane și discriminării
 apără drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale
 apără caracterul universal și indivizibil al drepturilor omului, în colaborare deplină și activă
cu țările partenere, cu organizații internaționale și regionale, cu asociații și grupuri de la toate
nivelurile societății civile.

EXEMPLIFICAREA DREPTURILOR OMULUI

Printre drepturile omului se regăsesc:

DREPTUL LA VIAȚĂ ȘI INTEGRITATE FIZICĂ ȘI PSIHICĂ.

Dreptul la viaţă implică în primul rând, că nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod
arbitrar. Interzicerea pedepsei cu moartea exprimă tendinţa dominantă existentă azi în lume.
Pedeapsa cu moartea este nu numai o încălcare a drepturilor naturale ale omului, dar este prin

4
natura sa o cruzime ce foarte rar s-a dovedit dreaptă şi niciodată eficientă. Respectul integrităţii
fizice a persoanei stabileşte că nimeni nu poate, să facă obiectul nici unei atingeri în ce priveşte
integritatea sa fizică din partea terţelor sau a statului decât dacă această atingere este stabilită de
lege în apărarea unui interes colectiv recunoscut ca fiind superior celui al integrităţii individuale.
Problema atingerilor aduse integrităţii fizice a persoanei îmbracă două aspecte: atingerile ilegale
aduse acestei integrităţi şi atingerile legale ale acestuia.

DREPTUL LA LIBERTATE INVIOLABILĂ.

Inviolabilitatea persoanei este dreptul cetăţeanului de fi şi a se putea comporta liber, de a

nu fi ţinut în sclavie sau în orice altă servitaute, de a nu fi supus la munci forţate, de a nu
putea fi reţinut, arestat sau exilat, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege şi de
a se apăra în orice proces şi în toate fazele acestuia. Inviolabilitatea persoanei, prin conţinutul
său, concretizează dreptul oricărui om la libertatea şi la securitatea persoanei sale. În acest
sens, nici un cetăţean nu poate fi arestat sau deţinut şi în general, privat de libertatea sa, decât
pentru motive legale şi în conformitate cu o procedură legală.

5
 DREPTUL LA APĂRARE.

Dreptul la apărare poate avea o accepţiune restrânsă (în sensul folosirii unui apărător) şi o
accepţiune largă. În această din urmă accepţiune dreptul la apărare înseamnă totalitatea
drepturilor şi regulilor procedurale, care oferă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva
acuzaţiilor ce i se aduc, să conteste învinuirile, să scoată ţa iveală nevinovăţia sa. Acelaşi lucru în
cauzele civile, unde pârâtul poate folosi toate mijloacele procedurale pentru a dovedi
netemeinicia pretenţiilor reclamatului, poate apela în aceste situaţii şi la serviciile unei persoane
calificate.

DREPTUL LA LIBERA CIRCULAȚIE

6
 Dreptul la libera circulaţie cuprinde două aspecte: libera circulaţie pe teritoriului statului
propriu; libera circulaţie pe teritoriul altor state. Cât priveşte libera circulaţie în statul nostru, aici
funcţionează principiul potrivit căruia cetăţenii au dreptul de a circula nestânjenit pe teritoriul
statului şi de a-şi stabili acolo unde doresc reşedinţa. O precizare simplă se impune cât priveşte
statele federative în care, în funcţie de legislaţia fiecărui stat membru, există munte interdicţii
privind exercitarea unor profesii, ocuparea unui loc de muncă, lucrări ce firesc, pun sub anumite
rezerve posibilitatea reală de circulaţie. Cât priveşte libera circulaţie în alte state, aici
funcţionează regula în sensul căreia orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv
propria ţară. De asemenea, orice om care se află în mod legal pe teritoriul unui stat are acolo
dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reşedinţa.

DREPTUL LA EDUCAȚIE.

Dreptul la educație cuprinde în conţinutul său dreptul persoanei de a i se asigura:

învăţământul primar obligatoriu, gratuit şi accesibil tuturor; învăţământul secundar generalizat,
accesibil tuturor şi gratuit; învăţământul superior accesibil tuturor, în deplină egalitate şi gratuit;
garanţiile materiale necesare desfăşurării unui proces de învăţământ modern şi eficient (cadre
didactice competente, construcţii, laboratoare, biblioteci, materiale didactice). Toate acestea
implică obligaţii corelative şi ferme din partea statului pentru dezvoltarea reţelei şcolare la toate
nivelurile de învăţământ, pentru asigurarea unui sistem adecvat de burse, pentru ameliorarea
condiţiilor materiale ale personalului didactic. Dreptul la educație este garantat prin caracterul
deschis al sistemului de învăţământ şi îndeosebi, prin asigurarea de şanse egale, care să permită
accesul la treptele superioare de învăţământ(atunci când acest sens se realizează selectiv) numai
pe criteriu competenţei profesionale a candidaţilor. Tot în conţinutul dreptului la învăţătură se
include şi libertatea părinţilor de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ.

7
 DREPTUL LA MUNCA.

Este cel mai important drept social-economic, având un conţinut complex. În conţinutul
dreptului la muncă, ca elemente definitorii reţinem: libertatea alegerii profesie; libertatea alegerii
locului de muncă, în sensul posibilităţii cetăţeanului de a desfăşura, potrivit pregătirii sale, o
muncă liberă aleasă sau acceptată în domeniul economic, administrativ, juridic, social sau
cultural, posibilitatea garantată de către stat; retribuţia pentru munca depusă; ajutorul de şomaj;
securitatea şi igiena muncii; măsuri specifice de ocrotire a muncii femeilor şi tineretului. Dreptul
muncii este reglementat atât pe plan internaţional cât şi pe plan naţional.

DREPTUL LA VIAȚA INTIMĂ, FAMILIALĂ.

8
 Acest drept înseamnă libertatea căsătoriei care trebuie să fie liber consimţită de către
viitorii soţi. Constituţia şi legile recunosc şi garantează dreptul de a se căsători şi de a întemeia
familia, bărbatului şi femeii începând de la o vârstă nobilă. Nici o căsătorie nu se poate încheia
fără consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi. În conţinutul acestui drept fundamental intră
şi dreptul ce implică obligaţii din partea statului pe teritoriul căruia se află beneficiarii acestui
drept. În acest sens legislaţia cuprinde dispoziţii de ocrotire pe care le cere condiţia de minor.
Orice copil trebuie să fie înregistrat după naştere şi să primească un nume, să dobândească o
cetăţenie. Statul trebuie să sprijine material familiile cu copii, să asigure educaţia prin şcoală
(gratuitatea şi obligativitatea unor trepte de învăţământ), să garanteze pregătirea pentru o profesie
şi condiţii de muncă adecvate pentru tineri etc.

DREPTUL LA DOMICILIU INVIOLABIL.

Ca drept fundamental, inviolabilitatea domiciliului este dreptul cetăţeanului de a nu i se

pătrunde în locuinţa sa fără învoirea sa, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Constituţia prevede că se poate pătrunde în locuinţa unei persoane în cazurile şi condiţiile

9
prevăzute de lege. Legea prevede cum trebuie efectuată orice vizitare a domiciliului unei
persoane de către organele statului, stabilind sancţiuni pentru încălcarea acestei proceduri.

DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS.

Dreptul omului de a trăi într-un mediu sănătos este o exprimare sintetică a dreptului
primordial al omului la viaţă, la existenţă, la sănătate, la demnitate, acestea fiind drepturi
inalienabile garantate de legea fundamentală, cât şi de diverse acte internaţionale.

DREPTUL LA UN NIVEL DE TRAI DECENT.

Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale,
bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală,
precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de
invaliditate, de văduvie, bătrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, ca
urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa. Dreptul la un nivel de trai decent cuprinde

10
dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţa care să-i asigure lui şi familiei lui, un trai
civilizat.

Prin conţinutul său este un drept complex. Deci, el cuprinde: dreptul la condiţii
rezonabile de existenţă şi la îmbunătăţirea lor continuă; dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi
locuinţă suficiente.

DREPTUL LA GREVĂ.

11
 Dreptul la grevă prevăzut în unele constituţii, necunoscute în altele, dreptul la grevă
rămâne un drept fundamental al cetăţeanului, un drept la exercitarea căruia cetăţeanul procedează
doar atunci, când conflictul de muncă (în principal) nu este soluţionat pe alte căi.

DREPTUL LA VOT.

Dreptul de vot sau sufragiul permite cetățenilor unui stat să voteze pentru a-și exprima
voința cu ocazia unui scrutin. În aplicația sa contemporană, permite cetățeanului fie să
își aleagă reprezentanți care să guverneze, fie să răspundă unei întrebări puse de guvernare sub
forma unui plebiscit sau a unui referendum. Democrațiile moderne prezintă dreptul de vot ca un
drept civic fundamental.

COMPUNERE
Libertatea si drepturile omului sunt elemente fundamentale si primordiale in stabilirea
unor legi ale tarii. Fiecare persoana are dreptul la opinie fara nici un amestec din afara. Fiecare
are dreptul sa se exprime liber,sa-si impartaseasca ideile si conceptiile asa cum gandeste fara ca
cineva sa-l submineze.Se poate exprima in scris exemplu presa sau oral. Fiecare om are drepturi.
Fiecare are dreptul la o familie si la educatie. La sanatate si prieteni. Dar cu aceste drepturi vin si
obligatii. Fiecare are dreptul la o casa sau la un apartament Unde sa-si faca temele si sa doarma.

12
Libertatea defineste fiecare om, ii defineste valorile etice si morale. Poti sa te exprimi liber dar sa
ti cont de anumite bariere, sa nu insulti,sa nu jignesti ,sa vorbesti decent in limitele bunului simt.
Toti oamenii au drepturi,sa li se respecte identitatea, inteligenta, talentul. Dorinta omului este de
a trai intr-o lume plina de bunastare si demnitate unde sa se bucure de respect si protectie. Asa
cum noi ne cerem drepturile, avem si indatorirea de a respecta ,constitutia si legile tarii pentru a
nu fi pusi in situatia de a nu mai fi respectati. Omul are dreptul la o judecata dreapta,protectie
egala in fata legii, libertatea de a nu fi tinut in sclavie,dreptul de a nu fi supus terorii,dreptul la
viata si libertate.

13