SEMINAR 1

I. INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

I.1. Structura sistemului ştiinţelor juridice.

 Teoria generala a dreptului.

 Științele juridice de ramură.
 Științele juridice istorice.
 Stiintele juridice participative, ajutatoare, auxiliare.

I.2. Explicaţi utilizarea sintagmei „sistemul ştiinţelor juridice”.

Sistemul stiintelor juridice este un subsistem al sistemului stiintelor sociale care cerceteaza realitatea
juridical a societatii, (de exemplu: dreptul civil, dreptul penal).

I.3. Definiţi Teoria generală a dreptului.

Este stiinta juridica globala, care reprezinta un sistem de cunostiinte generalizate despre evolutia
sistemului juridic al societatii si statului.

I.4. Enumerați trăsăturile Teoriei generale a dreptului.

 Este o disciplina stiintifica si didactic-universitara, care cerceteaza genul(dreptul) si nu

specia(ramura de drept).
 Nu este o ramura a dreptului pentru ca studiaza dreptul privit ca ansamblu, ca sistem.
 Studiaza relatiile dreptului cu alte domenii ale stiintelor, precum filozofia, sociologia,
politologia, psihologia.

I.6. Precizaţi obiectul de studiu al Teoriei generale a dreptului.

Obiectul de studiu al Teoriei generale a dreptului este dat pe de o parte de observarea si cercetarea
fenomenului juridic, cu evidentierea elementelor de generalitate, iar pe de alta parte, studierea si
cercetarea principalelor aspecte ale statului.

I.7. Stabiliţi corelaţia între „drept (fenomen juridic)” şi „stat”, din perspectiva obiectului de studiu al
Teoriei generale a dreptului.
Statul si dreptul sunt doua parti strans legate intre ele, ambele uninduse prin politica.Ele au aparut
odata, exista, functioneaza si se dezvolta impreuna.

1
I.8. În cadrul cărei categorii de componente ale sistemului ştiinţelor juridice includeţi:
Ecologia
Dreptul roman Stiintele juridice istorice
Istoria statului şi dreptului românesc Stiintele juridice istorice
Dreptul civil Stiintele juridice de ramura
Dreptul administrativ
Economia politică
Dreptul mediului
Dreptul penal Stiintele juridice de ramura
Dreptul internaţional public
Dreptul procesual penal Stiintele juridice de ramura
Dreptul procesual civil Stiintele juridice de ramura

II. METODOLOGIA JURIDICĂ

II.1. Definiţi metodologia juridică și enumeraţi metodele de cercetare științifică juridică.

Metodologia juridica reprezinta un ansamblu de factori care explica raporturile si legaturile ce se
stabilesc intre metodele specifice de cunoastere si cercetare a fenomenului juridic.
Metodele de cercetare stiintifica juridica sunt:
 Metoda logica de cercetare juridica.
 Metoda comparativa de cercetare juridical.
 Metoda istorica de cercetare juridica.
 Metoda sociologica de cercetare juridical.
 Metoda cantitativa de cercetare juridical.

II.2. Precizaţi metoda/metodele de cercetare ştiinţifică juridică utilizată/utilizate.

Un factor esenţial pentru evoluţia socială a omului îl constituie respectarea intimităţii, fapt
afirmat în plan internaţional de către majoritatea statelor, care au inclus această valoare printre valorile
fundamentale ale societăţii, consacrându-i reglementări juridice şi instituind garanţii pentru protejarea
sa.
O primă menţionare internaţională a dreptului la viaţă privată a fost cuprinsă în Declaraţia
universală a drepturilor omului din 1948, care, în art. 12, prevede că: „nimeni nu va fi obiectul unor
imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său sau în corespondenţă”,
urmată de reglementările cuprinse în art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice. În reglementarea alineatului 1 al art. sus-menţionat, „nimeni nu va putea fi supus vreunor
imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la
atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale”, iar potrivit alineatului 2 „orice persoană are dreptul
la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”.
La nivel regional menţionăm prevederile art. 11 al Convenţiei americane asupra drepturilor
omului şi, mai ales, pe cele ale art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care, la alineatul 1,
prevede că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului
său şi a corespondenţei sale”, iar la alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte situaţiile în care autorităţile
pot interveni în exercitarea acestui drept, respectiv doar atunci când acest amestec este reglementat de o
lege şi este necesar într-o societate democratică „pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a
moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

2
 Având în vedere sfera largă de reglementare a textului articolului 8 alin. (1) din Convenţie,
considerăm necesare o serie de precizări, deoarece, dincolo de o simplă interpretare, rezultă că
întinderea dreptului la respectarea vieţii private este mai redusă, în cazul în care individul „pune în
contact viaţa sa privată cu viaţa publică”.
Sub aspectul domeniului de aplicare al noţiunii de viaţă privată, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului „a considerat că nici nu este posibilă delimitarea exactă a sferei de întindere a vieţii private,
nici nu este de dorit stabilirea unui câmp de aplicare a noţiunii strict determinat, în condiţiile în care
evoluţia viitoare a societăţii ar putea conduce la excluderea nejustificată a unor ipoteze din domeniul
de incidenţă al articolului 8”, oferind, ca fundament al înţelegerii dreptului la viaţă privată
interpretarea potrivit căreia acesta cuprinde „dreptul de a trăi, atât cât vrei, la adăpost de privirile
celor străini (...). Acesta cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură, dreptul de a stabili şi de a
întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, cu deosebire în domeniul afectiv, pentru dezvoltarea şi realizarea
propriei personalităţi”.
Statuând printr-o hotărâre cu valoare de principiu, Curtea a arătat că dreptul la viaţă privată nu
se limitează la un «cerc intim» în care fiecare îşi poate trăi viaţa personală după plac, ci include şi
dreptul de a stabili şi dezvolta relaţii cu semenii sau, altfel spus, viaţa privată nu cuprinde numai
dreptul de a sta închis în propriul „univers”, cu excluderea celorlalţi, adică viaţa privată personală, ci şi
dreptul de a ieşi din acest „univers”, pentru a merge spre ceilalţi membri ai societăţii, adică viaţa
privată socială . Mai mult decât atât, activităţile profesionale sau comerciale sunt incluse şi ele în
noţiunea de viaţă privată, deoarece, în exercitarea profesiei oamenii au posibilitatea de a „strânge
legăturile cu lumea exterioară”, fapt pentru care s-a apreciat că în conţinutul noţiunii de „viaţă privată”
sunt incluse dreptul la propria imagine, dreptul la secretul corespondenţei, ocrotirea secretului
profesional, dreptul la nume, inviolabilitatea domiciliului, situaţia averii, viaţa sentimentală.
Utilă, din perspectiva analizei noastre, este şi referirea la criteriul spaţial în aprecierea
conţinutului noţiunii de viaţă privată, mai ales în cazul persoanelor publice, având în vedere că, spre
exemplu, în legislaţia franceză este stabilit faptul că deplasarea unei persoane pe stradă ţine de viaţa ei
privată, pe când participarea deliberată la un spectacol nu intră în conţinutul noţiunii în discuţie.

 Metoda istorica de cercetare juridica

 Metoda comparativa de cercetare juridica
 Metoda sociologica de cercetare juridica

II.3. Realizaţi o comparaţie între științele juridice istorice și științele juridice participative, auxiliare sau
conexe prin intermediul căreia să identificaţi 2 asemănări şi 2 deosebiri.

Asemănări
Stiintele juridice de ramura si stiintele juridice
istorice fac parte din sistemul propriu-zis al
stiintelor juridice.
Stiintele juridice de ramura si stiintele juridice
istorice au ca obiect studierea şi cercetarea
fenomenelor juridice, specifice unei anumite
ramuri de drept sau anumitor domenii.
Deosebiri
Ştiintele juridice ajutatoare, participative, auxiliare-nu fac
parte din sistemul propriu-zis al ştiinţelor juridice.
Stiintele juridice de ramura au ca obiect
studierea şi cercetarea fenomenelor juridice,
specifice unei anumite ramuri de drept, pe cand
stiintele juridice istorice cercetează istoria
dreptului dintr-o anumită ţară, din anumite
bazine de civilizaţie juridică, evoluţia generală a
fenomenului juridic sau istoria dreptului din
anumite perioade.
3
II.4. Metoda sociologică
Precizați 2 utilizări ale unora dintre intrumentele sociologiei juridice în domeniul dreptului.
Sarcina sociologiei juridice sistematice este de a studia relatia functionala dintre realitatea sociala si
specia dreptului, doua exemple de utilizari ale instrumentelor acesteia in domeniul dreptului ar putea fi
:specificul juridicului in special in aspectele sale istorice si etnologiced, explicatia sociuologica a
“diversitatii fenomenului juridic”,studiul ”castei juristilor” si comportamentul non-juristilor cu privire
la geneza particulara a normelor si experientelor juridice.

II.5. Exemplificaţi metoda cantitativă de cercetare juridică prin indicarea a cel mult două site-uri,
portaluri, baze de date etc. din următoarele domeniile:

Domeniul Site-uri, portaluri, baze de date

Procesul de elaborare şi sistematizare a legislaţiei https://legislatie.just.ro;
https://monitoruloficial.ro
Evidenţa hotărârilor judecătoreşti https://csm1909.ro
Informaţii juridice https://mfinante.gov.ro